Love In Silence

[Verrine]

hm... thx ptr comentarile care au fost si cele prezente:))
acum nextul [ stiu... e ceva sokant ca lam pus atat de devreme O_O]

~ Partea a2a ~

Nu am mai stat mult pe ganduri si am intrat in camera ce credeam eu ca va fi distrusa in scurt timp. Niste ochi negri m-au intampinat… am incercat cat de mult sa ma feresc de privirea lui, sa ma controlez. Simteam cum bataile inimii mi se accelerau odata cu pasii cei faceam pe podeaua ce scarchita insistent, facandu-ma sa ma opresc undeva la doi metri de el.
“Incepem...”
-De ce ai venit? ma intreba acesta pe un ton indiferent.
-Aa… am venit sa lamuresc cateva lucruri.
Imediat ce am vorbit am lasat capul in jos, incercand din rasputeri sa ma controlez…Nu staim cat de mult voi putea rezista.
-Cum ar fi? intreba acesta in timp ce se apropia de mine.
Din ce in ce mai aproape… tot mai aproape. Langa mine. Inghetasem…uitasem tot planul… in momentul acela tot ce stiam era faptul ca el este in fata mea.Un lucru concret de care eram sigura era faptul ca expresia fetei mele era una de uimire. Partea frumoasa este ca acum ma pot controla… defapt nu simteam nimic. Era atat de ciudat. Nu stiam exact ce se nastea in mine. Intr-un fel ma simteam stupid pentru ca eram incapabila sa rostesc macar un cuvant… Sunt atat de slaba in fata lui.
Un zambet mi-a aparut in coltul gurii, la care brunetul afisa o expresie uimita, insa de data aceasta aveam puterea de a rosti ceva… un lucru de care eram sigura, insa care nu facea parte din plan.
-Ai dreptate… esti mai puternic decat mine… vorbisem atat de incet incat nu eram sigura daca brunetul m-a auzit. Insa stiam ca acesta este adevarul… El putea sa stea in fata mea fara sa fie agitat, putea sa vorbeasca liber cu mine, putea sa se uite in ochii mei fara sa ii fie teama de consecinte… Si toate aceste… toate doar pentru ca… pentru ca… nu simte. Nu simte nimic pentru mine… nimic…
Acest cuvant ce inainte insemna infinitatea banalitatii acum era atat de… de… Nici eu nu stiu sa ma exprim…
-Asa deci, spuse acesta in timp ce un zambet mic ii aparu pe fata. Acum, Sakura, ce ar fi sa-mi spui se intampla?
In timp ce soptise aceste cuvinte se apropiase si mai mult de mine. Corpurile noastre erau aproape lipite, iar ochii lui patrundea din ce in ce mai mult in ai mei. Era atat de aproape de mine incat imi putea vedea expresia plina de uimire in ochii lui. Ma simteam atat de ciudat, insa nu gata de am pierde controlul. Era ceva mult mai grav si… complicat. Ma facea sa par atat de confuza incat nu mai stiam exact ce gandeam in acele moment. Parca timpul se oprise in loc, iar tot ce vedeam erau ochii lui. Perfectiunea lui era deasupra mea… a tuturor defectelor mele. Ma simteam atat de neinsemnata… atat de insignifiata fata de el. Eram un nimic… un mare nimic! Nu ma mira faptul ca nu tine deloc la mine… nu are la ce sa tina.
In sfarsit pot da o definitie la cuvantul “eu”. Nimic special… doar un corp ce este cotrolat de o ratiune lipsita de sentiment si caldura… In interiorul meu se gasesc doar un mare nimic. Un gol nestavilit in care nu se afla altceva decat nimic.
Acest cuvant… l-am repetat de atatea ori in ultimul timp incat pare sa faca parte din viata mea. Acele litere sunt puse in asa fel incat ma simt …
-Deja nu mai vorbesti cu mine?
Vocea lui ma trezi la realitate… Inapoi in prezent. Ma bucuram nespus ca reusisem sa nu pasesc dincolo de pragul nebuniei. Numai prezenta lui ma facea sa o iau razna… “Ce se intampla cu mine?” Nu stiam… doar el era important in acel moment…
Insa brusc total se sfarsise. Acesta s-a indepartat de mine si ma privi confuz. Ma concetrasem atat de mult pe gandurile ce le aveam incat uitam se mai vorbesc cu el. Distanta aceea nu imi placea… Ma simteam din nou un… nimic.
-Aaa… sunt bine.
De data aceasta am incercat sa ma apropii de el. Nu il puteam lasa sa ma controleze. Trebuie sa fiu puternica! Am facut cativa pasi spre el… Acesta s-a dat la randul lui inapoi, nestiind care sunt intentiile mele. I-am zambit intr-un mod sadic insa doar pentru a ma amuza. Speram sa nu-mi pierd controlul.
Ne-am indepartat amandoi atat de mult de la locurile noastre incat el a ajuns sa fie lipit de perete, inca cu acea expresie uimita pe fata, iar eu la doar cativa centimetri de el. Intr-un fel ma simteam bine pentru ca luasem initiativa, dar… era atat de perfect, nu stiam cat o sa mai rezist.
Nici unul dintre noi nu spunea nimic, iar planul parea sa fie de domeniul trecutului. Imi placea ca eram atat de aproape de el, puteam sa simt insfarsit acel calm dupa care am tanjit toata aceasta calatorie. Puteam sa rasuflu relaxata cand eram langa el. Ma simteam atat de bine incat m-am apropiat din ce in ce mai mult de el. Distanta ce ne despartea era doar de cativa centrimetri, care am vrut sa dispara. Imi doream cu toata inima care mi-a mai ramas sa ma las purtat de val… sa simt acel lucru ce oamenii il numesc “iubire”.
Buzele mele s-au lipit usor de ale lui. Vroaim sa savurez din plin acel moment. M-am paropiat din ce in ce mai mult de el… corpurile noastre erau lipite, formand unul singur. Buzele mele impreuna cu ale lui se regaseau intr-un frumos sarut, ce nu credeam vreodata ca il voi avea. El nu se misca, insa inchise ochii… vazusem asta inainte de a face si eu acelasi lucru. Mana lui imi atinse usor spatele… ma mangaia usor, facandu-ma sa ma simt de parca as zbura alaturi de infinatatea albstra a boltei ceresti. Mi-am intins si eu la randul meu mana, atingandu-i parul matasos, plimbandu-ma in voie cu degetele prin el. Imi placea atat de mult faptul ca nu m-a respins… ca nu mi-a raspuns brutal la sarut, ca ma facea atat de fericita in acele momente.
Nu voiam ca acel moment sa se sfarseasca vreodata. Imi doream din tot sufletul ca ceva sa ne inghete si sa ramanem asa o eternitate.
Brusc, mi-am adus aminte de ce eram acolo. Amintirea legata de ceea ce mi-a spus Gaara, cum ca Sasuke ar distruge satul ma facut sa ma trezesc la realitate. Insa, sentimenul care il aveam in acel moment era mult mai puternic decat orice. M-am desprins usor de buzele lui si mi-am asezat capul pe umarul lui – din nevoie propabil-. Niciodata nu am avut pe cineva langa mine pentru a putea face asta. Un nou sentiment se nastea in interiorul meu.M-am gandti sa il numesc “incredere”. Acum stima cu adevarat ce inseamna acest lucru. Il puteam simti… puteam sa am incredere in el.
-De ce? ii spun inca aflandu-ma cu capul pe umarul sau.
-Nu crezi ca eu ar trebui sa te intreb asta? imi spuse acesta cu o urma vaga de ironie in tonul cel folosise.
-Nu la asta ma refeream… De ce satul? De ce locul ce obijnuiai sa-l numesti “casa”?
Acesta a inteles imediat unde vroiam sa ajung asa ca ma indeparta usor de el, lasand mai apoi capul in jos. Se ferea de privirea mea, insa ma intrebam, din nou, “ de ce?”.