Lock and Unknown

[Too Many Dreams.]

Salut! Am venit si eu cu next-ul pe la voi, imi pare rau ca a durat atat. M-au carat parintii la bunici -.-“ Tin sa va cer sa imi scuzati eventualele greseli de exprimare sau tastare. [am teminat capitolul in seara Invierii si a trebuit sa merg la biserica :D]

Enjoy!

Cap 5 – Momentul adevarului


Sakura:
-Nu te voi parasi niciodata…voi fi mereu aici langa tine, mi-a spus brunetul reusind sa imi faca o lacrima sa curga incet pe obrazul meu fin.
Am sters lacrima repede, sa nu ma vada ca plang. Dar totusi erau lacrimi care imi placeau, pentru ca erau de fericire.
Din spatele meu ma striga cineva, dar acel strigat ma sperie atat de mult incat nici nu vreau sa ma uit la el. Il strang din ce in ce mai tare pe Sasuke in brate de parca nu as fi vrut sa ii mai dau drumul niciodata.
-Sakura! Ce faci aici? Mai ales cu el…
Nu voiam sa raspund. Oricate cuvinte care imi veneau in minte destul de bune ca sa ii inchid gura nu voiam. O mana puternica ma prinde de umar si ma trage din fortareata calda a bratelor lui Sasuke. Imi pierd echilibrul dar reusesc sa raman in picioare. Ma confruntam cu privirea rece si furioasa a satenului. Ma uitam la el si nu il lasam sa inteleaga nimic din privirea mea. Nu ii eram datoare sau recunoscatoare pentru nimic.
-Ce vrei de la mine?
-Vreau sa fii a mea, nu a lui Uchiha. Stii doar cat de mult ii urasc cei din clanul Ynuzuka.
Era adevarat, Sasuke si Kiba se certau inca de la gradinita pana si pe creioanele colorate. Dar acum era cam exagerat, pana si pentru o fata?
-Conteaza totusi cel de la mijloc. Sakura, cine vrei sa iti ramana aproape? s-a auzit vocea calma a lui Gaara.
Pe fata lui Kiba se vedea nemultumirea, dar totusi inghitea pentru ca era vorba de mine. Sasuke era destul de linistit, stia deja pe cine voi alege.
In momente ca acestea mereu am preferat sa fug si sa las totul in urma. Dar de ce sa fiu mereu o lasa? Mi-as fi dorit sa nu fie atatia baieti pe capul meu, sa am si eu loc sa respir.
-Deci? ma intreaba Sasuke cu ochi mari si calzi.
Pe o parte, zambetul din coltul gurii brunetului ma ademenea intr-o posibila capcana. Pe cealalta parte, tandretea cu care Kiba isi misca bratele pe soldurile mele ma ademenea si mai mult. Totusi, simteam cumva ca trebuie sa raman cu Sasuke. O voce din subconstientul meu imi spunea ca ceva nu e in regula cu Kiba. Macar, cu Sasuke stiam ce ii poate pielea si stiam cat de placuta este prezenta sa.
-Imi pare rau, Kiba. Dar Sasuke mi-a fost ma aproape in acesti ani decat mi-ai fost tu, i-am spus calm satenului.
Mi-am lasat fruntea sprijinita de pectoralii brunetului si l-am luat in brate. Acesta ma cuprinde cu bratele sale si imi saruta bland crestetul. Mi-as fi dorit ca timpul sa se opreasca in loc, ca acest moment dragastos sa nu se mai termine niciodata.
Priveam cu coada ochiului valurile marii care incet-incet se risipeau pe tarm. Soarele, mare si auriu, aluneca lin si fara graba pe cerul albastru ca cele mai pretioase safire dupa care isi risipea razele in mare. O adiere calda dar totusi racoroasa imi ravasea parul si mi-l arunca pe spate. Se intampla exact ca la finalul filmelor romantice. Dar al meu, era un film care nu se sfarsea prea curand…
-Sasuke, cred ca ar trebui sa ma intorc in Konoha. Nu mai vreau sa stau in aceiasi locuinta cu rivalul tau, i-am zis brunetului dupa ce m-am trezit din visare.
-Eu ma gandeam sa ramai la mine. Stau la Itachi, frate-miu si ma lasa sa imi aduc prieteni.
-Multumesc foarte mult dar…
-Nu te las sa continui ce urmeaza dupa “dar”, ma intrerupe acesta. Stii doar ca esti o persoana placuta, nu vei deranja pe nimeni, mi-a spus aranjandu-mi o suvita rebela dupa ureche.
-Mersi, si l-am strans foarte tare in brate.
Buzele lui dulci m-au sarutat pe frunte dupa care mana sa calda a prins-o pe a mea. Tresare brusc si violent dupa care cad pe nisipul moale si cald.



~ Va urma! ~


Ei bine sper ca v-a placut, va rog sa ma scuzati ca e extrem de scurt dar…ati citit la inceput :-) Ja ne!