Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Limpezimi

#1
Bunaa!!! Am revenit cu un fic caracteristic mie: ceva romance. Nu stiu cat de bine ma descurc sa narez la persoana a-I-a ,dar avand in vedere ca am mai facut asta sper sa ma descurc si deasemeni sper sa va placa ; )



Capitolul 1


-Prolog-




-Promite-mi... promite-mi ca vei canta indiferent de ce se intampla acum, de ce se va intampla. Acesta iti este visul si trebuie sa il urmezi, eu nu te voi opri, nimeni nu o va face! ..spune tatal meu stins avand glasul jos, abia auzit.
Lacrimile mele nu se mai sfarseau. Era asa o durere sa simt cum cineva drag va pierde contactul cu lumea mea, cu mine insa-mi. Era asa de dur, asa de rau, asa de rece. Socul pe care il avusesem nici acum nu disparuse. Eram alaturi de tatal meu in ultimele sale clipe pe acest pamant. Printre lacrimi, ii raspund foarte greu, incercand sa imi controlez sentimentele, dar fara vreun rezultat:
-Promit! Promit! ii spun promt incepand sa plang si mai tare.
Dintr-o data, isi inchide ochii find multumit de raspunsul pe care i-l dadusem. Acum putea sa fie linistit...



- Yui, ma ajuti cu cutiile astea? Sunt grele! o aud pe sora mea cum se plangea de greutatea pe care o aveau cartile din bratele ei.
- Sigur! rapsund, sarindu-i in ajutor si luand o parte din ele.
Ei bine, eram proaspat mutate, eu impreuna cu sora mea, Alysha, si mama mea. Eram noi intr-un nou oras... Ma gandeam ca nu mai puteam ramane in Osaka, erau mult prea multe amintiri dureroase, care imi aduceau aminte de moartea tatalui meu. Chiar daca trecusera 10 ani de atunci, mie imi este tot mai greu.
Am ajutat-o pe sora mea sa duca cartile acelea in living, unde era biblioteca si le-am asezat pe rafturile inca libere. Mama noastra, vine fericita spre noi si ne anunta ca deja isi gasise o slujba. La cat de priceputa era in desing, cum sa nu isi gaseasca? Era o fashionista convinsa si o mama excelenta, deci era ca o super girl, defapt super women, caci a cam trecut de stadiul in care era tanara.
Am imbratisat-o, bucuroase fiind de vestea pe care ne-o impartasise. De la o vreme, lucrurile bune se tin scai de noi. Totusi, fiecare om are o perioada buna si una rea, iar eu o tot tin in rau de cand tatal meu parasise aceasta lume. Nu ma simtisem de mult in siguranta sau in regula, dar acum, cand sunt cu mama mea si sora mea impreuna, intr-un nou oras parca incepeam sa imi revin din aceasta stare. Puteam sa uit de toate, de tot ce era rau... dar sa pastrez amintirile frumoase.
In cateva ore, terminasem de aranjat toata casa, cu ajutorul unei firme de aranjamente. Casa in care tocmai ne mutasem era una destul de mare, dupa parerea mea, vopsita pe dinafara in alb, o culoare simpla dar bine asortata cu geamurile ce aveau tocul rosu. Da... mama se pricepe foarte bine la potrivit culori, doar am mai spus ca e designer de haine. Casa era imrejmuita de un gard inalt si rosu, cu porti care se deschideau la comanda. In curte, se afla o piscina in forma dreptunghiulara, un bar de sucuri, sezlongurile si cativa copacei pe alocuri.
Puteai spune ca era un castel, defapt casa perfecta!
Acum, eram nerabdatoare sa imi vad camera. Mama o amenajase, ea facuse planurile, ea a ales tot ce se afla acum in ea. Muream de nerabdare, iar asta se putea citi pe chipul meu. Mama era la usa si imi explica sa fiu rabdatoare, dar eu o rugam din priviri sa termina cu discursurile si sa ma lase sa o vad. Asta functionase! Deschise larg, usa alba, pe care era inscriptionat numele meu, si in fata mea se arata... fagaduinta! Era perfecta... Totul in detaliu foarte bine aranjat. Culorile peretilor erau un albastru asortat cu un mov deschis foarte placut, parchetul avea culoarea ciresului si era acoperit de cateva covorase pufuoase de diferite culori. Pe langa ca era foarte spatioasa, mai avea o camera alaturi, unde imi expicase mama, se afla garderoba mea. intr-un singur dulpa nu puteau incapea toate hainele mele asa ca intr-o camera aveau sa incapa. Eram asa de incantata de camera mea! Patul se afla pe mijloc, avand lenjeria albastra si pernunte albe. Pe pat erau asezate cateva jucarii de plus. Stiu ca e ciudat, avand in vedere ca am 16 ani, dar erau foarte dragute si erau venite din partea prietenilor mei. Pe o parte si de alta a patului se aflau doua noptiere, pe una se afla o veioza roz, iar pe cealalalta cateva reviste. In partea cealalalta a camerei era biroul pe care se afla leptopul si cartile mele de scoala pe care deja mi le cumparasem. Imediat langa, se afla chitara mea prea scumpa. Aveam o pasiune nedescrisa pentru muzica, asa ca aveam doua chitari si un mic pian, de care ma ajutam sa scriu cantece noi. Peretele pe care se afla usa era imapanzit cu diferite postere, cu cantareti, vedete si diferite filme.
Asta era deci camera mea! Mama mea era foarte entuziasta si ma intreaba nerabdatoare:
- Iti place, iti place?
- Nu imi place! ii raspund eu si vad cum se intristeaza dar adaug:Ador camera asta!
Se lumineaza la fata si incepe sa topaie cu mine. Semanam mult cu mama mea. Nu o consideram ama, ci mai degraba o prietena. Ma intelegeam excelent cu ea si niciiodata nu ne certasem din cauza ca comunicarea era un lucru destul de firesc pentru noi. Dupa inca cateva topaieli, ii spun mamei ca as vrea sa fac o plimbare inaine de cina, fiindca doream sa cunos locul.
- Hm, bine! Dar la cina sa fii inapoi si sa nu te pierzi. Sa iti ei mobilul si sa ma suni daca cumva te pierzi pe aici.
- Ok.
Am iesit din casa cu gandul sa gasesc un parc pe aici, dar erau numai case. O lunga si nesfarsita linie de case. In acelasi timp in care mergeam, admiram si aceste vile care erau nemaipomenite. Se pare ca mama luase o casa chiar in cel mai de fite cartier. Ah, mama mea exagereaza ca intotdeauna! I s-au urcat vedetismele la creier.
Vremea era asa de minunata! Vantul adia usor, iar frunzele ruginii se leganau si se invarteau pe aleile care erau imapanzite de ele. Era un tabloul perfect de toamna. Avand in vedere acest tablou, imi amintesc cu dezamagire ca maine incepe scoala, iar eu voi fi ''eleva noua'' , ceea ce niciodata nu mi-a placut. Am mers linistita de-a lungul aleii, pana cand ma opresc si imi dau seama ca deja ma aflam pe altundeva. Nici nu imi dadusem seama cand ma indepartasem asa mult. Nici parcul nu l-am gasit, dar nici drumul inapoi spre casa. Seara deja se lasase, iar eu vroiam sa ii sun mama, dar surpriza, surpriza telefonul era mort. Defapt bateria, moarta. La naiba! Uitasem sa-l incarc. Nici tipenie de om pe care sa intreb si eu pe unde eram, si nici nu stiam cum de ajusem asa de departe. Erau tot vile prin imprejur, dar la cate drepte si stangi am luat de unde sa stiu pe unde sa ma intorc? imi vine sa ma lovesc de ceva. Cand am vrut sa ma intorc spre presupusul meu drum, o voce ma face sa ma intorc:
- Hei, draguta, te-ai pierdut?
Vocea aceea era cat se poate de dezgustatoare. Auzi la el, draguta? Ma intorc enervata sizaresc sase tipi solizi. Misto! Acum dau si de pamapalaii astia. De ce doamen, am eu soarta asta? Mai intai nu stiu cum sa merg acasa, dupa aceea telfonul nu mai are bateria,iar acum dau de tipii astia de-a dretpul idioti. Ma prefac ca nici nu l-am auzit pe tipul ala si vreau sa o sterg la vale, dar o mana ma opreste.
- Unde fugi, draguta? ma intreaba o alta voce, iar eu incep sa izbucnesc ca un vulcan.
- Undeva unde nu gasesc prosti ca voi.
Fac o intoarcere si il arunc peste umar aplicandu-i un picior in fata. Nu am facut karate de pomana.
- Aha? Deci te crezi desteapta, lasa ca vezi tu.
Un altul vru sa ma apuce de mana, dar ma feresc si ii dau un pumn in fata. Enervati, restul care inca erau in picioare sar pe mine si in acel moment nu stiam ce sa mai fac. Nu pot sa ma lupt cu patru dintr-o data! Am inchis ochii si asteptam sa incasez lovitura, dar surpriza, nu se mai intampla nimic. Uimita deschid ochii si observ un baiat blond care se ocupase de seful acelei gasti, si inca cativa baieti, care se ocupasera de ceilalti trei. Dupa ce trminasera, unul din ei, brunet si cu ochii verzi, stralucitori se aprorpie de mine:
- Hei, esti in regula, spune el vrand sa ma ridice de jos, de pe asfalt, dar eu il resping si ma ridic singura.
- Da... spun visatoare, dar ma trezesc la realitate si ingang un mersi.
- Nu crezi ca este cam periculos sa te plimbi noaptea, singura? imi spune un baiat cu parul negru si ochi verzi.
Raspunsul meu intarzia sa apara, iar baiatul brunet vru sa ma zgaltane putin, dar eu imi revin si ii raspund baiatului:
- Cine esti tu, mama? Umblu pe unde am chef.
Baiatul blond se aprorpie de mine, foarte, foarte aproape si imi zice pe un ton cat se poate de rece:
- Mda, ai noroc ca te-am ajutat, altfel pana acum erai mancare de rechini. Un multumesc ar fi deajuns si poti sa-ti iei talpasita.
Asta a sunat destul de impertinent, dar oarecum are dreptate. Dar cine se crede?
- Uite, nu-s de pe aici si nu prea stiu drumurile. M-am ratacit si am dat de retarzii astia, ce vroiai oare sa fac?
- Orice ar face o fata normala sau cel putin destrapta: sa fuga! imi spune un tip roscat, cu cateva piercinguri.
- Nu sunt genul care sa fuga si plus ca nu aveam cum. Si gata conversatia, am plecat de aici.
M-am intors inapoi spre drumul pe care il consideram eu ''bun'', dar adevarul e ca habar nu aveam daca e bun, rau, gresit sau cel putin daca m-ar fi dus peaproape. Ajutorul lor oricum nu am sa il solicit! Nu-mi calc pe orgoliu nici moarta. Se pare ca blondinul se gandea cam la acelasi lucru ca si mine caci replica lui ma lasa in gandire.
- Hei, genialo, nu ziceai ca nu stii pe unde sa mergi? Acum dintr-o data stii?
M-am intors si am vrut sa ii raspund, dar raman cu vorba in gura, deaorece imi taie replica si imi spune cu ingamfare:
- Te conduc eu.
Baiatul blond le spune prietenilor sai sa o ia inainte si sa se duca la film, caci vine si el mai tarziu. Dupa ce am ramas singuri, o ia in fata, iar eu incep sa ma tin dupa el.
- Strada.
- Ha?
- Unde stai? Stii cum se cheama strada? Vreun indiciu ceva? Ca nu-s Merlin sa stiu unde stai.
Ha! Asta a fost asa amuzant ca am uitat sa rad. Frate, acum face glume pe seama mea. De ce oare nu m-am lasat caftita de aia? Mai bine asta de cat sa ii indur lui ifosele.
- Ceva cu A..parca era Akay...Ceva in genul.
- Akayama.
- Asa... de unde stii? ii spun surprinsa.
- Acolo stau si eu, dah.
Uram atitudinea lui de superioritate. Parca era singurul destep de pe planeta, iar eu maimuta fara creier, care il urma. Lasa ca vede el, dar acum nu am cum sa ii zic cateva caci nu prea stiu drumul inapoi acasa.
- Pana la urma nu te-ai prezentat, cum te cheama? incerc eu sa fac conversatie, dar el chiar nu avea chef de asa ceva, asta vazandu-se dupa figura pe care a adoptat-o dupa ce l-am intrebat.
- Ren, imi raspunde simplu si fara sa isi ieie privirea de la drum.
Era aerian, iar asta se putea observa foarte clar. Daca nu ai chef de vorba, de ce te-oi fi oferit tu sa vii cu mine? Enervantule! In cele din urma, am ajuns pe alea foarte cunoscuta care ducea spre casa mea. Cand am ajuns in fata portilor rosii, m-am oprit, la fel si acesta.
- Aici stau, deci, merci cred.
Acesta zambeste.
- Un simplu merci nu rezolva multe. Imi esti datoare!
Inainte se protestez, aceasta pleca. Datoare? Nu suport acest cuvant. Nu am fost vreodata datoare cuiva si nici nu am de gand sa fiu. Am vrut sa ma duc dupa el, dar mama ma observase pe geam si veni repede la mine, cu o figura de mama ''ingrijorata''.
- Pe unde ai umblat? Esti bine? Credeam ca ti se intamplat ceva, deoarece nici la telefon nu raspundeai si nici prin imrejurimi nu erai.
Acum facea si rime? Am calmat-o si i-am explicat situatia, deoarece stiam ca avea sa inteleaga. Nu mi-a facut o morala prea exagerata, iar asta ma bucurat. Ceasul arata deja ora unsprezece, iar eu eram destul de obosita asa ca am hotarat sa ma culc. Am urcat scarile ,alene si am facut un dus inainte de culcare. Dupa ce m-am mai relaxat, am pornit spre camera mea. M-am pus in pat si am adormit rapid cu gandul la cat de idiot putea fi baiatul ala!
[Imagine: durararasig06small.jpg]

#2
"a-I-a " - corect este persoana I
O mica precizare...cred ca era mai corect daca puneai capitolul I dupa ce terminai prologul...ca asa ai bagat prologul in capitol.
Ai destul de multe greseli...incearca sa fi mai atenta cand tastezi, sau si mai bine...recorecteaza:
"insa-mi" - insami
"cu cutiile astea" - ori virgula dupa "cu", ori "cu aceste cutii", ca sa eviti cacofonia.
"termina" - termine
"Pe langa ca era" - suna urat...incearca "pe langa faptul ca"
"dulpa" - dulap
"entuziasta" - entuziasmata
"ama" - mama
"niciiodata" - niciodata
"ca comunicarea" - foloseste"," pentru a evita cacofonia
" inca cateva" - faci destul d emulte cacofonie...foloseste sinonime...nu stiu...schimba exprimarea
"cunos" - cunosc
"ii" - imi
"sizaresc" - si zaresc
"doamen" - doamne
"telfonul" - telefonul
"bateria" - baterie
"dretpul" - dreptul
"trminasera" - terminasera
"aprorpie" - apropie
"zgaltane" - zgalatie
"destrapta" - desteapta
"peaproape" - pe aproape...sau si mai bine: prin apropiere
"ieie" - asta suna urat...fara a-si lua...sau nu stiu orice altceva
"se" - sa
"ma (bucurat)" - "m-a"

De asemenea ai mici probleme de exprimare...si foarte multe cacofonii.
Ai mare grija la timpuri...le-ai facut varza...ba prezent...ba trecut...si nu prea se leaga intre ele...imi este foarte greu sa imi dau seama de ce se intampla...daca sunt sentimente din trecut sau daca asta simte acum...pentru ca mi le pui gramada...nici actiunea nu prea stiu cand sa o plasez...te rog incearca sa fi mai atenta cand povestesti...daca nu te descurci la persoana I incearca macar la persoana a III-a.

Hmmm...nu e genul meu de fic...cu fete "dure" sa le zic asa...dar pare draguta ideea. Sa vedem ce se va intampla mai departe...mult succes si mai multa grija pe viitor.




Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)