06-06-2011, 09:21 PM
Life among the Yakuza II
Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime'ul/manga'ul Naruto (inafara celor create de mine) si nu fac profit de pe urma lor.
Capitolul I Despartirea dureroasa
Sakura:
Stateam in living si priveam plictisita televizorul gandindu-ma la Sasuke. Acum el era plecat in China cu afaceri. O strig pe Monique si vad ca nu raspunde asa ca ma hotarasc sa ma duc sa vad ce a patit. Ma indrept cu pasi marunti spre bucatarie deoarece ea isi petrecea vremea prin bucatarie. Ajunsa in tocul usii raman masca dupa care un tipat scurt isi face apartia. Alerg catre Monique care era insinsa pe jos si nu respire.
-Monique…Monique raspunde-mi! strig in lacrimi la persoana de langa mine ce ajunsese sa fie rece. Ma gandeam la ce este mai rau.
-Servitore? Cineva? Chemati ambulanta! Tip ca o isterica si o servitoare care ma auzi si veni in gallop la mine. Aceasta cand vazu scena nu mai statu pe ganduri si suna la salvare.
Eu plangeam in jojote gandindu-ma ca fiinta de langa mine ar putea sa nu mai fie printer noi. Ea, cea care m-a ajutat si m-a sprijinit mereu, sa nu mai fie?! Nu, nu se poate! Imi spun in minte. Incercam sa ma gandesc ca totul va fi in ordine si ca acesta este doar un cosmar iar cand ma voi trezi Monique va fi cu mine si imi va zambi.
Dupa cateva minute aud soneria si vad doi medici si o targa. Acestea o i-au si o pun pe targa dupa care alearga pana la ambulant ace sosi in cateva minute dar pentru mine acele minute pareau secole. Cum, Domane? Aceasta intrebare imi colinda in gand. Imi scutur capul si alerg la salvare. Aceasta porni de indata si sirena si apasa acceleratia. In cateva minute ajungem in fata spitalului. Doctorii opresc masina, scot targa si o transporta de urgenta in sala. Eu alerg in urma medicilor, iar cand ajung in fata salii de urgente ma asez pe o bancuta din lemn si incerc sa ma linistesc deoarece acest spital este cel mai bun din tara iar Monique este in siguranta. Stau cateva minute si vad iesind un medic din sala cu o fata care nu prea arata fericire. Incerc sa par calma si il intreb daca este bine. Acesta imi spune ca s-a trezit si ca pot sa stau de vorba cu ea cateva minute dar nu stie daca v-a mai trai mult. Plec spre camera unde se afla draga mea prietena si imi zic in minte ca doctoral acesta nu o stie pe ea. Intru in camera si o vad pe Monique pe un pat simplu cu asternuturi albe ca si camera. Avea multe perfuzii si un aparat care scotea un sunet enervant dar totusi placut pentru urechile mele. Aceasta cand ma vazu zambii si imi facu semn sa vin mai aproape. Ma indrept cu pasi marunti spre patul ei si o vad schitand un zambet. Isi drege vocea si incearca sa vorbeasca.
-Nu te forta. Ii zic eu si incerc sa o fat sa stea linistita.
-Sakura…imi spune pe o voce joasa, nu mai conteaza daca ma fortez sau nu caci stiu ca ceasul mi-e aproape. Continua ea.
-Nu vorbi asa, Moniqeu…tu esti tanara. Mai ai de trait. Ii spun cu lacrimi in ochii.
-Stiu ca sit u simti asta, asa ca nu mai incerca sa te minti singura! Imi spune cu o privire blanda si calda.
-Nu ma mint singura! Strig la ea cu o voce tremuranda gandindu-ma ca poate are dreptate. Nu, nu are! Mai are de trait mult timp.
-Sakura, te rog sa nu-mi plangi moartea…spune aceasta printe tusituri. Vreau sa fii vesela caci eu sunt deoarece ai fost langa mine in ultima clipa din viata mea si de cand ai venit mi-ai adus o raza de soare. Imi promiti? Ma intreaba aceasta cu niste ochi de catelus.
-Pai..eu…promit. Dar… Si nu mai apuc sa zic nimic caci aparatul a scos un sunet tare care arata ca ea nu mai e printee noi. Ochii mei care odinioara sclipeau de bucurie, au inceput sa mi se umezeasca dar m-am abtinut deoarece ii promisesem…
Disclaimer: Nu detin nici un personaj din anime'ul/manga'ul Naruto (inafara celor create de mine) si nu fac profit de pe urma lor.
Capitolul I Despartirea dureroasa
Sakura:
Stateam in living si priveam plictisita televizorul gandindu-ma la Sasuke. Acum el era plecat in China cu afaceri. O strig pe Monique si vad ca nu raspunde asa ca ma hotarasc sa ma duc sa vad ce a patit. Ma indrept cu pasi marunti spre bucatarie deoarece ea isi petrecea vremea prin bucatarie. Ajunsa in tocul usii raman masca dupa care un tipat scurt isi face apartia. Alerg catre Monique care era insinsa pe jos si nu respire.
-Monique…Monique raspunde-mi! strig in lacrimi la persoana de langa mine ce ajunsese sa fie rece. Ma gandeam la ce este mai rau.
-Servitore? Cineva? Chemati ambulanta! Tip ca o isterica si o servitoare care ma auzi si veni in gallop la mine. Aceasta cand vazu scena nu mai statu pe ganduri si suna la salvare.
Eu plangeam in jojote gandindu-ma ca fiinta de langa mine ar putea sa nu mai fie printer noi. Ea, cea care m-a ajutat si m-a sprijinit mereu, sa nu mai fie?! Nu, nu se poate! Imi spun in minte. Incercam sa ma gandesc ca totul va fi in ordine si ca acesta este doar un cosmar iar cand ma voi trezi Monique va fi cu mine si imi va zambi.
Dupa cateva minute aud soneria si vad doi medici si o targa. Acestea o i-au si o pun pe targa dupa care alearga pana la ambulant ace sosi in cateva minute dar pentru mine acele minute pareau secole. Cum, Domane? Aceasta intrebare imi colinda in gand. Imi scutur capul si alerg la salvare. Aceasta porni de indata si sirena si apasa acceleratia. In cateva minute ajungem in fata spitalului. Doctorii opresc masina, scot targa si o transporta de urgenta in sala. Eu alerg in urma medicilor, iar cand ajung in fata salii de urgente ma asez pe o bancuta din lemn si incerc sa ma linistesc deoarece acest spital este cel mai bun din tara iar Monique este in siguranta. Stau cateva minute si vad iesind un medic din sala cu o fata care nu prea arata fericire. Incerc sa par calma si il intreb daca este bine. Acesta imi spune ca s-a trezit si ca pot sa stau de vorba cu ea cateva minute dar nu stie daca v-a mai trai mult. Plec spre camera unde se afla draga mea prietena si imi zic in minte ca doctoral acesta nu o stie pe ea. Intru in camera si o vad pe Monique pe un pat simplu cu asternuturi albe ca si camera. Avea multe perfuzii si un aparat care scotea un sunet enervant dar totusi placut pentru urechile mele. Aceasta cand ma vazu zambii si imi facu semn sa vin mai aproape. Ma indrept cu pasi marunti spre patul ei si o vad schitand un zambet. Isi drege vocea si incearca sa vorbeasca.
-Nu te forta. Ii zic eu si incerc sa o fat sa stea linistita.
-Sakura…imi spune pe o voce joasa, nu mai conteaza daca ma fortez sau nu caci stiu ca ceasul mi-e aproape. Continua ea.
-Nu vorbi asa, Moniqeu…tu esti tanara. Mai ai de trait. Ii spun cu lacrimi in ochii.
-Stiu ca sit u simti asta, asa ca nu mai incerca sa te minti singura! Imi spune cu o privire blanda si calda.
-Nu ma mint singura! Strig la ea cu o voce tremuranda gandindu-ma ca poate are dreptate. Nu, nu are! Mai are de trait mult timp.
-Sakura, te rog sa nu-mi plangi moartea…spune aceasta printe tusituri. Vreau sa fii vesela caci eu sunt deoarece ai fost langa mine in ultima clipa din viata mea si de cand ai venit mi-ai adus o raza de soare. Imi promiti? Ma intreaba aceasta cu niste ochi de catelus.
-Pai..eu…promit. Dar… Si nu mai apuc sa zic nimic caci aparatul a scos un sunet tare care arata ca ea nu mai e printee noi. Ochii mei care odinioara sclipeau de bucurie, au inceput sa mi se umezeasca dar m-am abtinut deoarece ii promisesem…