Legiunea intunecata

[Lanna]

Am venit din nou. Sper ca nu a-ti asteptat prea mult.


Capitolul noua – Sange si sudoare


Refuz sa accept tot ce mi-a spus Michael. E doar un individ care vrea sa-mi umple mintea cu fantezii si povesti. Nu e nici un sambure de adevar in vorbele lui. Sau poate e? Cum a aflat ca suma furata era destul de mare? Orice prost si-ar fi dat seama ca Banca Nationala, cea mai mare din zona, are dpozitati foarte multi bani. Doar e nationala. E usor. Totul e in nume.
Am observat ca nu mai am mult pana acasa, cand m-am oprit brusc. Trei barbati stateau la doar cativa pasi de mine, cu o privire hotarata pe chip si cu mainile incrucisate pe piept. Lumina lampilor e prea slaba ca sa imi dau seama ce poarta. Le pot vedea doar ochii de culoarea sangelui si dantura alba ce ii scotea in evidanta. Asemenea lui Michael. Au aceasi inaltime ca mine, poate cu cativa centimetri mai mult sau mai putin. Pielea fetei le e neteda si neobisnuit de alba. Alta asemanare cu Michael.
Din privire iti puteai da seama ca sunt pusi pe rele. Se uita la mine si isi soptesc ceva. Unul sta rezemat cu spatele de zid, altul pe o banca, cu un picior deasupra celuilalt iar ultimul dintre ei, cu o tigara intre buze, pe mijlocul trotoarului. El parea cel mai in varsta. Cred ca in jur de douazeci de ani. Parul galben, scurt si fata lunguiata mai adaugau infatisarii lui cativa ani. Ceilalti, amandoi bruneti, nu pareau sa aiba mai mult de optsprezece ani.
Am inspirat adanc, dupa care am pornit din nou inainte. Sam parea din ce in ce mai nelinistit cu fiecare pas pe care il faceam spre ei. Isi arata coltii si incepe sa maraie asa cum a facut si in preajma acelui Samuel.
Cand am ajuns in dreptul lor si am vrut sa trec, blondul si-a pus mana pe pieptul meu, amenintator.
-Unde crezi ca mergi? Intreaba el printre dinti.
-Acasa. Asa ca, daca ati fi amabili sa va dati din drum, v-asi fi recunoscator.
-Ia auzi ce politicos vorbeste! Ca un nobil, adauga el, uitandu-se, pe rand, la amici lui.
Inspira adanc din tigara, pentru ca mai apoi sa imi sufle fumul in fata. Am tusit de cateva ori, apoi am facut un pas in spate. Dar m-a oprit unul din cei doi. Imi concentrez toata atentia asupra blondului, care acum trimitea cercuri de fum albastru spre cer. Nu ma pricep la astfel de lucruri, insa o tigara normala nu are fumul mai gri? Droguri? Era singurul raspuns posibil.
Se intoarce spre mine, cu tigara intre degete.
-Vezi tu, eu am o mare problema. Nu imi plac nobili, cei care te duc cu zaharelul, cu vorbele lor pline de blandete si de caldura, continua, moment in care i-am putut vedea furia din privire.
Mi-am intors capul intr-o part pentru ca gura ii mirosea groaznic. Aproape ca alea ce care am fost cand am vrut sa scap me Michael. Ce spun eu aici, mai rau.
-Amice, ai mare nevoie de o bomboana mentolata.
Ma prinde rapid de guler si ma ridica putin deasupra solului. Nu mi-ai imaginat ca atat de multa putere se poate ascunde in acel corp slab. Brusc, ceva m-a facut sa ma uit la dintii lui. Avea gura putin intredeschisa iar in ea am vazut ceva care m-a facut sa ma gandesc mai mult la vorbele lui Michael: individul acea doua perechi de canini cu cativa centimetri mai lungi dacat cellalti. Acum cateva minute nu erau asa. Atunci mi-ai dat seama ca nimic nu mai e ceea ce pare, insa chestia cu vampirii mi sa pare imposibila. Ce se intampla cu lumea, cu orasul? Parca totul e impotriva mea si oriunde merg, problemele ma gasesc mereu. De fapt, eu am dat peste ele. Intai cei doi indivizi de pe alee, iar acum astia trei. De ce ma bag mereu in lucruri care nu ma privesc? De cand cu schimbarea, numai de probleme am dat. Ce urmeaza? Vrajitori malefici si dragoni care scot flacari pe nas?
Ma uit mai bine la ochii lui si imi dau seama ca acum au o nuanta de portocaliu spre galben. Poftim? Probabil fumul e de vina, poate am face sa vad lucruri care, de fapt, nu sunt asa.
Il aud pe Sam cum maraie si mai tare si se repede cu coltii in piciorul celui care tocmai m-a amenintat. Acesta imi da drumul, apoi isi scutura piciorul, insa Sam nu avea de gand sa se dea batut asa repede. E mereu asa de protector cand e vorba de mine.
Sangele incepe sa-i curga din rana si sa ii pateze pantalonii cafenI. Oricat de mult il scutura, pritenul meu patruped isi infigea coltii si mai adanc. Insa nu dureaza mult si victima il prinde de gat cu atata putere, incat Sam cedeaza si isi deschide larg falcile. In acel moment, il arunca intr-o parte iar din gatul amicului meu blanos iasa un urlet groaznic cand atinge suprafata zgrunturoasa a soselei.
-Sam! strig catre el, gest la care cel rezemat de zid se indreapta spre el si il ia din nou de gat.
-Javra asta mai respira, il anunta pe blond. Daca as fi putu sa ma misc si sa ii arat ce se intampla cu cei care se iau de Sam. Insa individul e prea puternic sa il infrunt de unul singur. Nici macar sa scap din strasoarea lui nu pot. Daca ar fi Michael aicI. Nu! Nu am nevoie de el! Ma descurc si singur. Cumva.
Incep sa cred ca a avut dreptate tot timpul. Simt ca fara el sa-mi apere spatele sunt vulnerabil, fara putere. Imi vine sa il strig, sa il chem in ajutor, dar ultimele lui cuvinte ma fac sa ma razgandesc.
Perfect. Era din ce in ce mai bine. Am cazut din fantana direct in oceanul plin de rechini infometati. Nimic din care sa nu ies, asa-i?
Ma aflu din nou intr-o situatie fara scapare. Cel mai rau e ca si Sam avea de suferit. Totul din cauza mea. Nu stiu a cata oara spun asta, dar sunt un prost. Mi-am dezamagit cel mai bun prieten, l-am lasat pe Jennson sa moara singur. Tot mai cred ca ar fi trebuit sa raman alaturi de el. Atunci Sam? Daca incerc sa il salvez pe unul, celelalt sufera. Nimic nu imi iasa cum trebuie. Sunt un zero, un gunoi pe care esti gata sa il arunci in tomberon. Acum stiu ce simte un ambalaj de hartie cand nu mai ai nevoie de el. Asta sunt eu acum. Un nimic.
Nu pot face nimic sa il ajut. Ma simt neputincios cand il vad cum sufera. E ca si cum intre noi ar fi o fereastra uriasa. Pot vedea ce e de partea cealalta, insa nu pot ajunge. Il vad cum ma cheama, privirea aceea. Nu pot sa il pierd. Nu pot trai fara el.
Ma zbat in stransoarea lui ca un leu in cusca. Dar nu reusesc decat sa imi consum energia in zadar. Imi vine sa inchid ochii. Cum as putea sa il las pe Sam in mainile acelor ciudati? Ma uit la el. Parca imi spune din privire „ Fugi! Fugi cat mai poti. „ Am promis ca vom fi mereu impreuna. Eu si el impotriva destinului.
Imi intorc privirea cand il aud pe blond:
-Eu il iau pe asta. Tu ia javra. S-ar putea sa avem nevoie de el.
O clipa mai tarziu, am simtit cum ochii mi se inchid. Individul tinea in dreptul nasului meu o sticluta albastra din care iesea un miros dulce care te face sa visezi cu ochii deschisi. E ca mirosul placintelor pe care obisnuia sa le faca bunica de fiecare data cand mergeam la ea. Pleoapele imi sunt grele, din ce in ce mai grele. Mi-e somn. Nu vreau decat sa ...
Dar nici nu apuc sa termin fraza din minte ca somnul pune stapanire pe mine. In vis il vad pe Sam cu alearga pe o alee inaintea mea, pana dispare in spatele unei usi intredeschise. O imping. Peste tot in jurul meu e intuneric iar Sam se indeparteaza din ce in ce mai mult, pana cand umbra i se pierde in acel vid. Il strig, insa nu primesc nici un raspuns din partea lui. Ca si cum nu mai e. Un „Adio!” scurt, soptit, ajunge la mine, apoi usa se tranteste cu zgomot inaintea mea. Sam, prietene, unde esti? Vino inapoi! Nu vreau sa fiu din nou singur. Am nevoie de tine.
Cand ma trezesc, imi simt capul greu si un cui parca imi gaureste fruntea. Imi deschid ochii de cateva ori, pentru ca apoi sa ma ridic. Stau pe un pat tare, cu un cearsaf mucegait pe post de perina. Simt un junghi in spate. Ma intind. Debea acum observ ca sunt intr-un fel de camera cu bare de metal prin care se vad celelalte. Unele goale. Podeaua e patata aproape in totalitate de o substanta intunecata si o singura usa ma desparte de Sam. Singurul lucru la care ma pot gandi acum e prietenul meu patruped. Ma intreb unde e, ce face, e bine? Visul acela ma face sa tremur. Dar nu de frig, ci de groaza. Ce insemna acel „Adio!” si faptul ca usa mi s-a inchis direct in fata?
Ma ridic si imi dezmortesc picioarele, apoi ma aporopii de usa. Avea a singura deschizatura la mijloc, cu cateva bare care nu ma lasau sa vad prea departe. Ma prin de una din ele, insa imi retrag rapid mana. Erau neobisnuit de fiebinti. Ma uit in palma. Urma barei de metal imi era intiparita pe ea si ma ardea ingrozitor. Raman surprins cand rana se vindeca in doar cateca secunde iar pielea revine la normal. Din nou nu inteleg ce se intampla. Povestea lui Michael e oarecum acceptabila, tinand cont de starea in care se afla, insa asta e prea de tot. Imi inchid ochii si sper sa ma trezesc in patul meu, acasa. Dar, cand ii deschid din nou, sunt in aceasi camera, luminata doar de un bec care palpaie agitat.
Raman inca o data surprins cand intunericul din jurul meu dispare si se lumineaza toata camera aceea ciudata. Ca si cum cineva ar fi apasat un intrerupator. Mi-am ascuns privirea in pamant. Ochii ma dor ingrozitor, e aproape aceasi senzatie pe care o am cand pregatatesc ceapa. Doar ca acum si doare. Cea mai ingrozitoare parte e ca habar n-am unde sunt si din ce motiv am fost adus aici. Pana acum cateva zile, totul era perfect. Imi vedeam de viata mea ca un om normal. Care e treaba cu autobuzul acela? Si de ce, deodata, a aparut acest Michael, un ciudat si un psihopat care ma urmareste? In plus, se pare ca e si mai nebun decat am crezut. Auzi la el? Vampiri. De parca acele creaturi chiar exista. Ma considera chiar atat de prost incat sa cred tot ce a spus? Se inseala amarnic. Spune ca m-a urmarit inca de cand m-a cunoscut, ca a ajutat-o pe mama sa ma nasca. Da, sigur. Dupa parerea mea, el nu arata deloc a doctor. Dimpotriva, seamana mai mult cu un bolnav care a scapat dintr-un spital de nebuni si vrea sa imi umple mintea cu lucruri imposibile. Da, trec printr-o mica schimbare acum, dar e doar temporara si voi fi ca la inceput din nou.
Nu indraznesc sa ma apropii din nou de usa, asa ca, manat de curiozitate, ma intorc spre barele din dreapta mea. Nu le ating. Ma uit atent in camera alaturata si o silueta din colt imi atrage atentia. Ma apropii putin, apoi aud un fasait din dreapta necunoscutului. Mi se pare ca sta pe un pat la fel ca al meu, doar ca cearsaful cade putin peste margine. Inca un pas, individul isi intoarce usor capul spre mine. Nu stiu ce sa fac. Il strig de cateva ori, gest la care el scoate un fel sa sasait.
In secunda urmatoare, sare la mine ca si cum ar fi zburat prin aer, dar se loveste in bare si tipa de durere. Aparent, barele acelea erau facute din aceleasi material ca cele de la usa.
-Esti bine? Intreb, la care el isi arata dintii.
Ce se intampla aici? De ce toate persoanele pe care le intalnesc imi arata dantura? E un fel de amenintare?
Cand il privesc mai bine, vad ca canini ii sunt mai lungi cu cativa centimetri decat e normal. La fel ca Michael si acei indivizi de pe alee. Toti s-au strans si au planuit sa imi pregateasca o farsa? Mai bine spus, o gluma proasta. Nu imi plac surprizele, mai ales cele care presupun lucruri infricosatoare. Cand eram mic, ma temean foarte mult de intuneric. Imi repet in minte ca e doar un cosmar, ca nimic nu e adevarat, dar infatisarea individului imi trimite fiori reci pe sirea spinarii si imi ingheata sangele in vene. Avea ochii rosii ca petalele unui trandafir, chipul palid ca spuma laptelui. Capul mic, aproape chel, ii dadea un strop de fantasie. Semana foarte mult cu un personaj din Stapanul Inelelor, Smeagol sau Golum. Doar chipul si hainele ii deosebeau.
Se arunca din nou spre mine, moment in care m-am speriat si m-am dat cativa pasi inapoi. M-a luat prin suprindere reactial lui. Dupa cateva minute de incercari, se pare ca a renuntat. Tensiunea pluteste peste tot in aer si transpiratia imi curge fara oprire pe chip. Miros a canal, a mucegai. Pe langa asta, arat ca un om al strazii.
Imi aranjez parul pe spate cand, deodata, ecoul indepartat al unor pasi imi tiuie in urechi. Individul isi ridica rapid capul si isi indreapra privirea spre usa. Pasii devin din ce in ce mai puternici si se opresc undeva in apropierea usii vecine. Un zgomot metalic, apoi ceva cade pe podea cu un pleoscait scurt. Nebunul de langa mine se repede langa usa si sare ca un pradator asupra unui lucru de pe jos. Il ridica cu niste ochii mari, ca si cum ar fi descoperit America. Se ridica. Intre maini tine un pachet cu sange ca acela din spitale. Se holbeaza la el cateva clipe, pentru ca mai apoi sa isi infiga dintii in el cu disperare. Ca si cum nu ar fi mancat zile intregi. Pachetul se sparge iar sangele se varsa peste tot pe podea. Incepe sa curete lichidul acela rosiatic cu limba.
Imi intorc privirea pentru o clipa. Apoi ceva ciudat se intampla cu mine. Simt mirosul sangelui si gatul imi devine din ce in ce mai uscat. Aroma aceea parca ma cheama. Imi scutur capul. Ce e cu mine? Mi-e frica. Vreau sa il vad pe Sam pentru ca doar langa el simt ca sunt in siguranta. Viata mea nu ar mai avea rost fara el.
Deodata, usa se deschide cu un parait lung si un barbat se apropie de mine. Ma prinde de gulerul hainei si ma ridica in aer. E acelasi individ blond de acum cateva minute. Ma priveste in ochi. Ce vrea de la mine? Cine se crede sa ma pinda asa, fara motiv si sa ma arunce in camera asta mucegaita, tocmai in inima pamantului? Ce am facut sa merit asta? Daca mi-ar raspunde la intrbari cel putin.
Vreau sa-mi deschid gura sa-i spun cate ceva, dar imi e frica. Chipul lui alb ca varul si ochii aceia rosii ca sangele imi fac inima sa treasara, sa bata din ce in ce mai tare. Nu am fost atat de speriat in toata viata mea. De ce acum? De ce eu?
Poate tot ceea ce mi-a spus Michael e adevarat. Ceva nu e in regula in toata povestea asta. Dupa cum au auzit si stiu, vampirii nu suporta lumina soarelui, au pielea alba si se hranesc cu sangele muritorilor. Daca ma gandesc mai bine, individul care ne-a atacat atunci, pe mine si pe Michael, arata aproape la fel ca cel din camera vecina. Nu poate fi o simpla coincidenta. E ceva mai mult, mult mai mult. Si simt ca nu ar fi trebuit sa vad aceasta parte a societatii. Dar de ce eu? De ce? Il privesc in ochii, in speranta ca o sa gasesc raspunsuri, dar pe chip nu i se citeste nimic. Nici un sentiment. Asemenea lui Michael in anumite momente.
Incerc sa ma zbat, insa individul ma prinde cu cealalta mana de gat si ma strange din ce in ce mai tare. Am nevoie de aer. Ii prind mana, insa lipsa oxigenului ma opreste sa ma mai apar. Sunt neputincios in fata puterii lui. Sunt slab.
Simt ca sfasitul se apropie. Doamna cu Coasa va veni sa ma ia in cateva clipe.
Apoi ceva se intampla. Imi da drumul si ma arunca pe podeaua rece, cu spatele de barele metalice. Un scancet de durere evadeaza din gatul meu cand ating pamantul cu genunchii. Acelea au fost cele mai ngrozitoare secunde pe care le-am trait vreodata. Era sa trec de partea cealalta.


Astept comentarii.