Legiunea intunecata

[Lanna]

Salut din nou. Postez acest nou capitol de pe noul mei laptop.
Sper sa va placa si sper sa am cat mai multe comentarii.




Capitolul trei – Amenintarea

De cum am pasit afara, am fost nevoit sa-mi inchid ochii pentru catva clipe. Lumina soarelui era mult prea puternica, asa ca mi-am ascuns fata in pamant. De obicei nu aveam probleme cu asta, dar se pare ca noul James da. Simteam cum pielea fetei incepe sa-mi arda si ochii sa ma doara. Ma simteam slabit, ca si cum lumina soarelui mi-ar fura toata energia.
Am intrat grabit inapoi. Cand mi-am deschis ochii, imi era mai bine. Sam ma privea cu botul pe labe, oarecum ingrijorat. Nu cred ca isi dadea seama ce se intampla cu mine. Nici eu nu stiam. Mi-am amintit ca ma o pereche de ochelari de soare in dormitor. M-am intors in camera, mi-am luat ochelarii, dupa care mi-am pus o sapca pe cap. Poate asa reuseam sa ma feresc de lumina nociva a soarelui.
Am iesit din nou. De data asta, nu mai aveam nici o problema. Insa nu imi pot explica aceasta reactie a mea la lumina.
Fara sa ma gandesc prea mult la asta, am pornit spre parc, care era la doar cateva strazi departare. Lui Sam ii placea sa fie plimbat si regret ca am fost orbit de munca. Am uitat de nevoile pritenului meu. Pasea mereu inaintea mea, cu limba intr-o parte. Desi era o zi racoroasa in comparatie cu altele, nu simteam nici frigul, nici brizele reci ce ma loveau direct in fata. Parca eram imun la ele. Nu am dat prea mare importanta acestui mic detaliu. Nu la asta mi-era mintea. De fapt, la nimic legat de probleme care sa ma supere in vreun fel. Eram fericit. Nu m-am simtit nicodata asa de liber, asa de relaxat. Parca nu mai eram eu. Acum cateva zile ma temeam, imi era frica de orice miscare iar acum zambeam. Chiar eram alta persoana, un James imbunatatit. Din toate punctele de vedere. Ma simteam mai puternic. Mai puternic decat acum cateva zile, desi nu am fost nicidata la sala. Mi-ar fi placut totusi. Acum nu mai aveam de ce sa ma plang.
Dupa cateva minute, am ajuns la intrarea in parc, o mica padure cu alei de piatra, banci de lemn de fiecare parte iar in inima lui, o fantana arteziana in totalitate din marmura. Statuete mici sculptate din acelasi material m-au intampinat de-al ungul unei alei lungi, cu multe ramificatii, infatisand personalitati importante ale timpului: Beethoven, Mozard, Einstein, Aristotel, Platon si multi altii a caror nume, din pacate, le-am uitat. Nu mi-a placut prea mult scoala, doar orele de istorie. Ascultam cu foarte mare atentie orele profesorului la universitate, si, nu vrea sa ma laud, eram printre primi la cursuri. Nu imi placea sa aduc lucrarile cu intarziere, asa ca le faceam cu o saptamana inainte. Toti ceilalti ma credeau un tocilar, dar la matematica nu reuseam sa inteleg ceva, desi profesoara ne explica chiar si de doua ori. Dar se pare ca m-a luat putin valul amintirilor. O mica pauza in gandire nu strica cateodata.
Parcul e plin de oameni care vor sa se relaxeze iar bancile sunt toate ocupate. Cu coada ochiului vad o imagine nu tocmai placuta, care imi aduce amintiri negre din trecut. Un cuplu fericit, sarutandu-se. Nici nu mai stiu cand am sarutat ultima data o fata. A trecut atat de mult timp de cand am avut o iubita, incat nici nu mai stiu cum e iar imaginea celor doi imi sterge zambetul de pe chip. Imi indrept privirea. Inaintea mea, o femeie cu un carucior. Parca ii simt frustrarea, nelinistea, oboseala. Copilul ii ia toata energia. Pot auzi plansul lui ca si cum ar fi langa mine, fiecare miscare a celor ce trec pe alei. Soaptele lor imi patrund in minte si simt cum capul meu e pe cale sa cedeze. Ma simt obosit, sleit de puteri. Dar cum e posibil?
M-am oprit pentru cateva clipe int-run loc si am inceput sa-mi masez fruntea. Trecatorii imi aruncau priviri ingrijorate si ma ocoleau. Parca ii aud. “ Saracul de el. Uite ce palid e. ” sau “ Ce are tipu’ ala? “ Ii ignor si imi continui drumul. Din greseala, dau peste cineva. O fata in unifrma.
O ajut sa se ridice, dupa care o aud vorbind:
-Ce neindemanatica sunt. Ar trebi sa ma uit unde merg. Unde imi e respectul? Ar trebui sa-mi cer scuze.
-Nu e nimic, am raspuns. Nu e vina ta. Esti bine?
-Poftim? Mi-a citit cumva gandurile? Eu nu am spus nimic, o aud din nou.
Ce vrea sa spuna? Nu inteleg. Nu vorbise oare cu mine? Abia atunci imi dau seama ca ea nici macar nu isi deschisese buzele. I-am citit cumva gandurile? Stiu ca asa ceva nu e posibil. Atunci cum?
Mi-am cerut scuze si am tecut pe langa ea. Nu vroiam sa ma creada un ciudat.
Am mai facut cativa pasi inainte, cand am fost oprit de replica jignitoare a unui individ ce se rezema cu spatele de un copac.
-Te-am mirosit de la o posta, vierme!
Mi-am intors privirea spre el. Sam incepu sa maraie si facu cativa pasi in spate.
-Cu mine vorbesti? il intreb.
-Dar cu cine altcineva, desteptule?
Deodata, am simtit cum un sentiment ciudat pune stapanire pe mine. Parca miroseam pericolul in aer si acel pericol venea din dreptul individului. Purta o haina lunga si o palarie ce ii acoperea ochii. Avea o privire fioroasa pe chip. Fata lui era acoperiat de un strat subtire de barba, care se oprea in dreptul mustatii. Arata ca un personaj din banda aceea desenata, X-Men. Wolverine parca ii spunea.
M-am uitat mult timp la acel strain care, aparent, ma jignise fara motiv. Ce vroia de la mine? Nu l-am vazut in viata mea. Am tresarit cand un lup cenusiu aparu de dupa copac. Ii simteam frica, nelinistea. Imi arata coltii, ca si cum imi demonstra cine era seful. Sam tremura din tot trupul la vederea lupului si respira din ce in ce mai greu. Mi-am pus mana pe capul lui pentru a-l linisti, insa el nu se misca din loc. Ce il apucase? Niciodata nu s-a comportat atat de ciudat in preajma altor animale.
M-am intors cand am simtit o mana grea pe umarul meu stang. Un barbat putin mai inalt decat mine, cu parul negru ca taciunele si ochii rosii ca petelele unor trandafiri ma privea insistent. Cand ajunsese el acolo? Inca o problema ce ma punea pe ganduri.
Cel cu lupul parca maraise la el sau, cel putin, asa mi s-a parut. Ma uitam cand la unul, cand la altul, ca si cum as fi fost in mijlocul unui conflict intre cei doi.
-Michael, nu te baga! Nu e treaba ta, il aud pe primul.
-Calmeaza-te, Samuel. Nu simti ca inca nu e un … unul de-al meu? adauga celalalt, fara ca eu sa inteleg ce isi spuneau.
-Poate nu e, dar va deveni curand. Am deja probleme cu tine, nu vreau sa fie doi viermi in cartierul meu. Abia ma descurc cu unul.
-Vad ca nu te-ai ischimbat, dupa toti acesti ani in care familiile noastre au devenit dusmane.
-Poate ca esti mai in varsta decat mine, dar nu ma dau batut asa usor.
Vazand ca nu am nici o sansa sa inteleg ce se intampla, imi cer scuze pentru deranj si fac un pas in fata, insa vocea celui de-al doiela am opreste.
-Stai putin. Inca nu am terminat.
-Eu trebuie neaparat sa plec. Nu vreu sa va retin.
-Unde crezi ca pleci, vierme? Dupa cum a spus si prietenul meu aici de fata, nu am terminat cu tine. Michael, asta e intre mine si el. Nu am de gand sa-l las sa scape asa usor, fie ca e vorba de unul intreg, fie de o corcitura, adauga furios cel cu lupul.
-Orice ar fi intre voi, sper sa va rezolvati problema. Va doresc o zi buna.
L-am tras pe Sam dupa mine, dupa care i-am auzit pe cei doi cum isi continuau discutia aprinsa.
-La o parte din calea mea!
-Lasa-l in pace, Samuel! Nu cred ca Cel Mare ar accepa asta.
-Michael, nu stii in ce te bagi. Nu-mi pasa mie de El sau de Cei Batrani. Din partea mea, pot sa se …
Nu am putut auzi restul propozitiei. Pentru cateva clipe, mi-am intors privirea inapoi si l-am vazut pe cel care isi spunea Samuel ca arata spre mine si striga zgomotos:
-Asta a fost doar inceputul. Fereste-te de mine, altfel voi deveni cel mai groaznic cosmar al tau.
I-am ignorat amenentarea. Nu il cunosteam si speram sa nu il mai vad vreodata. Oricum nu am inteles ce anume isi spuneau. Desi m-a facut putin curios. In privire i se putea citi furia, nervozitatea. Isi strangea haina intre degete. Parca nu vroia sa-l supere pe celalalt.
Mi-am vazut de plimbare, fara sa-mi aduc aminte de acel episod ciudat. O parte din mine radea nepasatoare, in timp ce cealalta se temea de amenintarea individului cu lupul. Ce legatura avea acel animal cu toata povestea? Daca as fi auzit undeva, nu as fi crezut, dar in acest caz, cred ca ar trebui sa ma tem. Desi nu aveam nici o idee de ce ma amenintase .
Pe chipul lui Sam ramasese acea privire ingrijorata. Isi intoarse capul de cateva ori, parca avertizandu-ma. Dar ce motiv as avea sa am tem pentru propria viata? Acum nu imi mai placea. Veselia mi se tramsforma in confuzie si aceasta crestea cu cat nu ma gandeam la ziua asta. Intai autobuzul, noaptea aproape nedormita, schimbarea. Iar acum asta. Ce se intampla cu viata mea de pana acum? Cum avea sa continue toata pvestea asta bizara? Nu aveam habar ce se intampla cu mine, cu noul James.
Mi-am inchis ochii pentru cateva clipe. Parca simteam fiecare persoana din jur, le auzeam miscarile. La aproape doi metri de metri de mine, un baiat se juca cu cainele lui. Pe o banca din apropiere, un batran se intreba cat avea sa ma tina chinul lui iar putin mai departe, o femeie privea cum iubitul eu pleaca cu alta. Vedeam totul fara sa imi deschid ochii, simteam drumul sub talpi ca si cum l-as fi atins cu obrazul. Era o senzatie ciudata, pe care nu am mai intalnit-o pana acum.
Imaginea acelui Michael ce imi trecu rapid prin minte ma facu sa-mi deschid ochii. Privirea lui parca ma urmarea, zambetul acela. Ceva la el mi se parea familiar, prea familiar. Sau poate e doar imaginatia mea care incearca sa inteleaga vorbele celor doi. Cine era Cel Mare? Sau Cei Batrani? Oricat de mult ma fortam, nu reuseam sa inteleg ce vroiau sa spuna. Iar avertinsmentul aceluia cu lupul. Era prea mult pentru mine. Numele acesta imi aducea aminte de cineva, dar nu imi puteam da seama de cine. Am renuntat cateva secunde mai tarziu. Nu ma mai interesa. Trebuia doar sa imi traiesc viata in continuare, ca un om normal.
Mi-am concentrat din nou atentia asupra drumului. Aveam atat de multe lucruri pe care trebuiasa le fac astazi, inclusiv mersul le locul de munca. Nu imi placea. Bine ca Jennson ma sustine mereu la nevoie.
Cand ma uit la ceas, vad ca a trecut aproape o ora de cand am iesit la plimbare cu Sam. Sincer sa fiu, l-am neglijat tot drumul. Nu imi place sa il vad nelinistit. M-am gandit ca o alergare scurta il va readuce al starea lui initiala. M-am asezat pe o banca si i-am dat drumul din lesa. Stiu ca nu e capabil sa faca lucruri rele. Am incredere in el. Am ramas surprins cand, in loc sa alerge , se aseza cu capul pe labe la picioarele mele. De obicei, nu era asa.
-Ce e cu tine, baiete? l-am intebat, in timp ce il mangaiam pe cap. Totul e bine. Esti cumva ingrijorat pentru mine?
Isi intoarse privirea spre mine, ca si cum mi-ar fi raspuns la intrebare. Ca si cum ar fi spus da. De ce sa fie el ingrijorat pentru mine? Eram James, stapanul si prietenul lui cel mai bun. Ce putea sa-l nelinisteasca asa de tare incat sa-si schimbe in totalitate comportamentul? Nu ma puteam gandi la nimic.
Deodata, il vad cum isi ridica urechile si priveste inapoi. I-am urmat sfatul. In spatele meu stateau doi barbati cat un munte si purtau aceleasi haine ca acel Samuel.
-Ia te uita ce avem noi aici. O oaie care s-a pierdut de turma, il aud pe unul din ei vorbind, gest la care Sam incepu sa maraie nervos.
-Nu vreau sa va fac probleme standu-va in cale. Ar fi mai bine sa plec.
-Stai jos! Se pare ca tu nu intelegi. Intre noi nu e nici o probleme …
-Atunci pot pleca.
- … pentru ca problema esti chiar tu.
M-am uitat la ei buimacit. Ce le-am facut eu lor? Nici macar nu ii cunosc.
-Ascultati, baieti! Eu nu stiui ce vreti de la mine, dar va asigur ca nu am facut rau nimanui vreodata.
-Poate, dar o vei face intr-o zi.
-Nu inteleg ce am facut sa va supar.
-Lasa-ma sa-ti explic. In orasul asta e loc doar pentru o Familie, intelegi? Ori noi, ori voi.
I-am aruncat o privire si mai buimacita. Despre ce vorbeau ei acolo?
-Orice s-ar intampla, eu nu am de-a face cu asta. Probabil ma confundati. Pana la urma, ce vreti de la mine?
-Pe scurt, te vrem mort.
Atunci mi-am dat seama ca cei doi nu glumesc. Chiar vroiau sa am omoare. Dar de ce?
O secunda mai tarziu, individul cu parul negru aparu in dreapta mea. Le arunca un zambet calm, apoi le vorbi pe un ton bland.
-Baieti, baieti, asa va invatat mama? Va luati din nou de veriga slaba a lantului?
-Daca ea dispare, totul se prabuseste. E usor, raspunde primul, la fel de bland, imitand cu mainile un lant ce se frangmenteaza in inele mici. Impreuna sunt puternici, insa singuri sunt vulnerabili. De aceea trebuie sa dispara.
-Si daca inele se inmultesc? Daca, dupa ce l-ati rupt, lantul devine si mai puternic si se reface, oricat de mult ati incerca sa il slabiti?
Cei doi pareau ca au ramas fara reprosuri. Ce veriga slaba, ce lant? Toate aceste lucruri imi faceau capul sa explodeze. Prea multe intrebari fara raspuns, prea multe enigme fara rezolvare. Am renuntat sa imi mai bat capul cu asta.
Am oftat, gest la care Michael adauga:
-Vedeti? Omul e mai confuz acum decat la inceput. Nu intelegeti ca nu stie nimic? Nu imi vine sa cred ca nu v-ati dat seama.
-Dar Samuel a spus …
-Lasa-l pe el. El vede doar partea goala a paharului. Cu cat sunt mai putini membrii Familiei mele, cu atat are el mai multe optiuni. Azi una, maine alta. Intelegeti voi. Atunci noi cu ce ramanem? El vrea ca cei ca mine sa dispara pentru ca ai vostri sa se inmulteasca. Trebuie sa stiti ca lumea a fost creata din bine si rau iar ambele elemente trebuie sa fie in cantitati aproximativ egale. Samuel vrea ca …
Nemaiputand suporta, m-am ridicat, i-am legat lesa de zgarda lui Sam apoi m-am uitat spre ei.
-Uitati ce e baieti. Mi-au placut ambele discursuri, dar eu am alte indatoriri. Vino, Sam.
L-am tras din nou dupa mine si m-am indepartat. Se parea ca nici unul din ei nu se omora sa ma urmeze. Nici macar nu mi-am intors privirea in urma sa vad ce se intampla. Nu ma interesa. Eram un om normal, cu probleme normale. Sau nu? Aveam o urma de indoiala. Se putea sa fiu o parte din ceva important? Ori era adevarat, ori incepeam sa-mi pierd simtul realitatii. Una din doua. Poate dusul acela rece mi-a afectat mintea. Dar ce m-a apucat? De cand cu febra aceea, spun si gandesc numai prostii. Ce e cu mine?
Am inceput sa-mi masez fruntea, in timp ce faceam ocolul parcului. Nu ma puteam gandi decat la conversatiile fara inteles ale acelor straini. Mi-am scuturat capul. Era timpul sa trec la lucruri serioase.


Cam atat deocamdata.
Daca vreti mai mult, dati comm.