Learning how to love (yaoi + 18 by Kayla. & Bl forever)

[HanniGram]

In primul rand este o onoare sa lucrez cu sotiorul meu si o sa trag de mine pana la maxim,mai ales ca mi-am ales un personaj mai complicat :))
Sper sa va placa modul meu de a nara si sa va distreze comentariile lui :D

John-http://i167.photobucket.com/albums/u147/liea_harting/Boys/anime.jpg

Nimic nu e ceea ce pare

Alarma a sunat, dar eu eram deja treaz de o jumatate de ora. Mi-am pus ochelarii, am inchis mecanic ceasul si m-am ridicat, privind ocupat dormitorul. Era o camera micuta si cam darapanata. Singurele lucruri care o mai colorau erau manualele relativ noi si niste haine care erau mai tocite. Acesta era universul meu, dar ma obijnuisem de 4 ani si cred ca mai puteam traii pana la moarte. Mi-am luat un prosop usor galbui de pe singurul fotoliu brun decolorat in care erau inghesuite o gramada de haine de second hand. Am apucat o bluza albastra si niste blugi cam tociti si i-am asezat pe patul de o persoana decolorat. Am iesit din camera,mergand pe un hol cam scurt si am intrat in singura camera care era cat de cat moderna si spatioasa. Am pus prosopul pe ghiuveta si m-am urcat in cada,asteptand sa soseasca apa calda si inghetandu-mi picioarele. Dupa o jumatate de ora a venit ceva mai potrivit si am reusit sa cu chiu cu vai sa ma spal cu un sapun de casa. Dupa ce am terminat,mi-am infasurat prosopul pe talie si mi-am facut treaba de dimineata. M-am dus in camera si m-am imbracat rapid, luand si gozdanul mai zdrentaros pe care il facusem seara.Am intrat in sufragerie, care era defapt dormitorul mamei. Mama mea era o femeie scunduta si slabuta din cauza saraciei in care traiam. Ochii ei albastrii exprimau suferinta de cand tata a murit intr-un accident ciudat, dar nimeni nu a avut timp sa ancheteze accidentul din cauza ca nu aveam pile ca sa le miscam fundurile lenese. I-am zambit calduros.
-Buna dimineata mama. Cum ai dormit asta noapte? Mi-a zambit si dupa aceea a oftat obosita. Si-a intors capul si a privit inspre canapeaua pe care tocmai dormise. Era o canapea mai moderna, dar foarte incomoda.
-Buna fiule…ca de obiciei. Daca tatal tau ar mai fi fost, nu am fi trait in mizeria asta si eu ti-asi fi putut asigura un viitor. Mi-a mangaiat obrazul, lasandu-mi o dara negricioasa. Nu imi pasa ca ma murdarisem. Acea atingere materna era nepretuita pentru mine! Stiam prea bine despre ce vorbeste si nu puteam sa-mi opresc sufletul sa se stranga de durere in fiecare dimineata.
-Daca vrei, ma mut eu in sufragerie. M-am oferit eu serios, facand-o sa ofteze din nou.
-Nu fiule, macar tu sa ai somnul linistit. M-a mangaiat din nou si s-a intors pentru a-si incepe treburile.
Daca ar mai fi trait tata…
M-am privit in singura oglinda din casa. Reflectia mea ma privea badjocoritor si rece. Urasc sa recunosc, dar dupa toate ce mi se intamplasera, asta devenisem. Un tiran rece si fara inima. Eram un adolescent inalt si subtirel, parul meu brunet fiind rebel din cauza ingrijirii precare care i-o dadeam. Dar la ce se astepta? Samponuri scumpe? In niciun caz! Chipul meu exprima numai duritate si raceala. De asta aveai nevoie cand traiai cu funduri regale! Mi-am aranjat ochelarii subtiri pe nas, ascunzandu-mi dupa ei ochii caprui si reci. Hainele ma dezavantajau intr-un mod clar, dar nu aveam ce sa fac. Mi-am luat pachetelul saracacios si am iesit pe usa.
Am intrat in “Autobuzul proscrisilor” asezandu-ma in spate. Se numea asa, fiindca V.I.P pedepsite mergeau cu acest autobuz, pentru ca parintii lor se saturasera sa ii plimbe cu limuzina. Desigur,acest autobuz negru,cu scaune stilate nu era pentru liceenii obijnuiti, fiindca gloata de funduri regale ar fi dat in judecata liceul. Nu,el era dezinfectat in fiecare dimineata ca ei sa nu contacteze vreun virus din mintea lor aberanta. Daca ar fi sa intocmesc o lista cu tot ce urasc, ea ar fi kilometrica. John Rotensnit, un adolescent briliant de 16 ani care este dezgustat de tot ce inseamna puf. Un urlet panicat mi-a intrerupt gandurile.
-C-ce e cu pata asta? Sterge-o imediat! A urlat un tip brunet cu trasaturi “fine”. Mi-am dat ochii peste cap, dar ma obijnuisem de un an cu virusii lor din creier, desii incep sa ma intreb daca au unul, fiindca eu vad ca numai functiile de baza merg, iar in rest sunt la stadiul unui cimpazneu. Am privit plictisit cum servitoarea autobuzului incearca sa-l calmeze pe tip si sa stearga pata. Situatia era deja extrem de exagerata! Chiar trebuiau sa angajeze si o servitoare? Mergeam doar zece minute tampite! Ce se putea intampla? Apocalipsa? M-am strambat si am scos o carte galbuie, incepand sa o citesc. Nu merita sa-mi omor neuronii cu ei. Dupa un minut urletele au incetat, ramanand numai huruitul obijnuit al motorului.
Am ajuns in curtea liceului si am privit toti mototolii cum se grabesc sa ajunga in clase. Dar de ce? Si asa tot ce conteaza este decat prezenta si nu capacitatea de a raspune, iar din cauza asta trebuie sa le suport smiorcaielile in fiecare seara, dupa ore. Ati citit bine. Eu trebuie sa fac pe tutorul in fiecare seara, ca sa invat creierele lor plate sa se increteasca si sa fie atente un minut. Noroc ca profesorii de aici nu merg pe pile, fiindca eu dupa doua luni asi fi inceput deja sa am ganduri sinucigase! O adiere lina mi-a intrerupt gandurile intunecate. Ptealele de sakura ma incurajau, facand un vartej in jurul meu. Am zambit, privind fascinat fenomenul. Se parea ca natura era singura care tinea cu mine. Dupa ce vantul a incetat m-am indreptat inspre clasa mea infectata cu tot felul de specimene din ce in ce mai curioase. Prima ora aveam matematica, preferata mea. Am strabatut rapid holurile si am intrat in clasa, asezandu-ma in prima banca de la geam. Eram singurul elev fara coleg de banca si ii multumeam cerului pentru asta, fiindca nu aveam chef sa ma timpesc de la aberatiile lor. M-am uitat plictisit la haosul din clasa si am oftat.
Avea sa fie o zi lunga...

Sper sa va placa:-"
Astept comentarii:D