31-05-2011, 08:45 PM
Capitolul VI
Mâine la aceeași oră. La fel și poimâine. La fel și răspoimâine. La fel și poimarți. Și așa am continuat în următoarele șase luni. A fost sex pur, fără complexe, fără inhibiții. Kim, scumpul meu Kim m-a sunat într-o dimineața, atât de dimineață că nu mi-a venit să cred. Terminasem partida la ora trei. La ora cinci, când mă prinse și pe mine somnul de un picior telefonul începu să urle.
- Sunt în fața blocului tău. Nu te enerva, nu țipa și nu mă înjura, dar te rog coboară.
Mi-am tras pe mine o geacă. Am coborât. Eram eu și el în mijlocul lui decembrie, în pantaloni scurți, cu zăpada până la genunchi. Eram gata să îl desființez.
- Zi mai repede că intru în șoc hipotermic.
Se puse în genunchi și scoase dintr-un buzunar o casetă mică, decorată cu trandafirași albi. Uram dulcegăriile, dar nici prin cap nu îmi trecea ce urma.
- Știu că până acum am fost prieteni de futai, știu că tu mă iubește doar când nu ești trează și mai știu că mă urăști din tot sufletul pentru că în ultimul timp m-am ținut după tine, dar vreau să știi și tu, la rândul tău, că te iubesc și vreau să te cunosc mai bine. Vreau să fii soția mea.
Inima îmi înghețase. Nu aș fi crezut nici în o mie de ani că cineva avea să mă ceară de soție, mai ales la cinci dimineața în toiul iernii.
- Răspunde-mi te rog. Da sau nu, e simplu. Daca e un nu atunci te voi lăsa în pace tot restul vieții. Nu o să te mai caut, nu o să te mai stresez, nu o să mai auzi de mine.
- Intră înăuntru, i-am poruncit eu.
- Dă-mi răspunsul.
- Intră înăuntru.
- Vreau să știu, te rog, spune-mi.
- Intră înăuntru și rămâi acolo pe veci.
L-am văzut cum s-a luminat la față. Ce e drept, înțelegea cam greu, dar îl acceptam oricum. Știam sigur că avea să fie cea mai proastă decizie din viața mea, dar când nu riscasem eu.
Peste douăsprezece luni locuiam deja în mijlocul New York-ului. Eram căsătoriți de aproape două săptămâni. Era din nou iarnă și era și ziua mea de naștere. Kim era ajutor de asistent al unui designer, iar eu mă întorsesem la prima mea dragoste. Desenul. Probabil v-ați dat seama că eram șefa lui Kim. Prima mea colecție fusese un succes total. Renunțasem la droguri. Nu mai încercam să mă îmbogățesc din căcaturi. Renunțasem și la alcool, pentru că eram însărcinată în opt săptămâni. Kim radia de fericire. Eu nu îmi arătam sentimentele, dar în sinea mea nici nu îmi puteam stăpâni emoțiile.
Nu îmi venea să cred că în câteva luni ștersesem cu buretele toată viața mea și o luasem de la capăt. Uitasem de nopțile de beție, de sexul la întâmplare, de heroină, de cocaină, de dansul la bară, de prostituție, de găști, de prieteni falși, de poliție și de cei care mureau de supradoză. Făceam parte dintr-o nouă lume, aș putea spune chiar aristocrată a New York-ului. Viața mea era perfectă. În luna a patra am aflat că am gemeni, iar peste alte cinci luni s-a născut Kimberley și Marie Anne, două fetițe perfect sănătoase, blonde, cu ochi mari și negri și oblici ca ai lui Kim. Erau cele mai ciudate două copile din lume, dar erau micuțele mele poznașe pe care le iubeam cu toata ființa mea.
Tot ce știam concret este faptul că eram legată cu lanțuri de fier de lumea asta și nu aveam de gând să o părăsesc prea repede.
Sfarșit?
Mâine la aceeași oră. La fel și poimâine. La fel și răspoimâine. La fel și poimarți. Și așa am continuat în următoarele șase luni. A fost sex pur, fără complexe, fără inhibiții. Kim, scumpul meu Kim m-a sunat într-o dimineața, atât de dimineață că nu mi-a venit să cred. Terminasem partida la ora trei. La ora cinci, când mă prinse și pe mine somnul de un picior telefonul începu să urle.
- Sunt în fața blocului tău. Nu te enerva, nu țipa și nu mă înjura, dar te rog coboară.
Mi-am tras pe mine o geacă. Am coborât. Eram eu și el în mijlocul lui decembrie, în pantaloni scurți, cu zăpada până la genunchi. Eram gata să îl desființez.
- Zi mai repede că intru în șoc hipotermic.
Se puse în genunchi și scoase dintr-un buzunar o casetă mică, decorată cu trandafirași albi. Uram dulcegăriile, dar nici prin cap nu îmi trecea ce urma.
- Știu că până acum am fost prieteni de futai, știu că tu mă iubește doar când nu ești trează și mai știu că mă urăști din tot sufletul pentru că în ultimul timp m-am ținut după tine, dar vreau să știi și tu, la rândul tău, că te iubesc și vreau să te cunosc mai bine. Vreau să fii soția mea.
Inima îmi înghețase. Nu aș fi crezut nici în o mie de ani că cineva avea să mă ceară de soție, mai ales la cinci dimineața în toiul iernii.
- Răspunde-mi te rog. Da sau nu, e simplu. Daca e un nu atunci te voi lăsa în pace tot restul vieții. Nu o să te mai caut, nu o să te mai stresez, nu o să mai auzi de mine.
- Intră înăuntru, i-am poruncit eu.
- Dă-mi răspunsul.
- Intră înăuntru.
- Vreau să știu, te rog, spune-mi.
- Intră înăuntru și rămâi acolo pe veci.
L-am văzut cum s-a luminat la față. Ce e drept, înțelegea cam greu, dar îl acceptam oricum. Știam sigur că avea să fie cea mai proastă decizie din viața mea, dar când nu riscasem eu.
Peste douăsprezece luni locuiam deja în mijlocul New York-ului. Eram căsătoriți de aproape două săptămâni. Era din nou iarnă și era și ziua mea de naștere. Kim era ajutor de asistent al unui designer, iar eu mă întorsesem la prima mea dragoste. Desenul. Probabil v-ați dat seama că eram șefa lui Kim. Prima mea colecție fusese un succes total. Renunțasem la droguri. Nu mai încercam să mă îmbogățesc din căcaturi. Renunțasem și la alcool, pentru că eram însărcinată în opt săptămâni. Kim radia de fericire. Eu nu îmi arătam sentimentele, dar în sinea mea nici nu îmi puteam stăpâni emoțiile.
Nu îmi venea să cred că în câteva luni ștersesem cu buretele toată viața mea și o luasem de la capăt. Uitasem de nopțile de beție, de sexul la întâmplare, de heroină, de cocaină, de dansul la bară, de prostituție, de găști, de prieteni falși, de poliție și de cei care mureau de supradoză. Făceam parte dintr-o nouă lume, aș putea spune chiar aristocrată a New York-ului. Viața mea era perfectă. În luna a patra am aflat că am gemeni, iar peste alte cinci luni s-a născut Kimberley și Marie Anne, două fetițe perfect sănătoase, blonde, cu ochi mari și negri și oblici ca ai lui Kim. Erau cele mai ciudate două copile din lume, dar erau micuțele mele poznașe pe care le iubeam cu toata ființa mea.
Tot ce știam concret este faptul că eram legată cu lanțuri de fier de lumea asta și nu aveam de gând să o părăsesc prea repede.
Sfarșit?