Lanţul slăbiciunilor

[uchiha_blood_angel]

Disclaimer: Nu detin nici-un personaj ce apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari.

Tin sa mentionez ca acesta este primul meu fic cu Naruto, pe care il scriu si il postez.
Dupa cum veti vedea, primul capitol face referire la cateva intamplari din seria Shippuden, pe care eu am de gand sa le continui intr-un mod total diferit, acesta fiind un capitol introductiv.
Sper sa va placa si sper sa primesc cat mai multe comentarii care sa ma ajute sa-mi imbunatatesc stilul.
Lectura placuta! :-)

Prolog:

„Examenele chunin ... a trecut mult timp de atunci şi de la sângeroasa luptă dintre Naruto şi Gaara. Încă îmi amintesc, vag, privirea ameninţătoare a unei vulpi aproape incontrolabile, confruntându-se cu intensitatea amintirilor unui demon de nisip care avea ca singur scop moartea şi căruia îi curgea prin vene o greşeală din trecut. Nu pot uita nici câmpul lor de luptă: satul cu mii de suflete nevinovate, împânzit pretutindeni de spaimă şi de priviri stinse în faţa acestor puteri infernale. Oameni care luptau cu focul inimii lor pentru a-şi salva casa, mai mult decât cu propriile jutsuri şi arme, şi ninja care, de elită sau nu, au făcut eforturi supraomeneşti ca flacăra numită Konoha să nu se stingă.
S-au întâmplat însă şi alte lucruri, lucruri care au marcat de această dată în bine, viaţa tuturor: Tsunade a devenit hokage, Naruto era acum un erou, iar în rest: Neji şi Hinata s-au împrietenit, operaţia lui Lee a fost una reuşită şi toţi ne-am continuat cursul vieţii, fiecare cu câte o schimbare.
Satul cândva răvăşit de distrugerile provocate fie de lăcomia lui Orochimaru, fie de puterea demonică a lui Gaara, a rămas doar o amintire neplăcută îngropată odată cu trupurile celor ce şi-au dat viaţa pentru pacea satului.”


Capitolul I – Protejându-te de tine

Cioc! Cioc!
-Sakura e dimineaţă! Trezeşte-te, ai multe de făcut azi!
-Bine mamă, cobor în 10 minute, i-am strigat eu somnoroasă.
-Grăbeşte-te!
Iată cuvântul care a dominat viaţa mea din ultimele săptămâni: „repede”. Nu eram niciun soi de roboţel teleghidat, dar zilnic acest cuvânt despărţea sarcinile mele familiale, de cele de ninja medical şi ajutor permanent al lui Tsunade. Aşa se face că uneori eram nevoită să fac vizite fulger la spital pentru a mă interesa de starea diferiţilor mei colegi de clasă. Câţiva erau încă în stare delicată, de aceea bunul meu simţ mă oprea înainte de spital, la florărie.
-‘Neaţa, Sakura!
-‘Neaţa, Ino!
-Lasă-mă să ghicesc ... mergi la spital?
-Da, vizitez pe cineva deosebit pentru mine şi nu puteam să nu trec pe-aici mai întâi, i-am răspuns eu răutăcios, accentuând fiecare silabă.
-Impresionant cum ne întâlnim din ce în ce mai des din cauza asta.
Impresionant cum de aici avea şi ea dreptate. Întâlnirile noastre erau o rutină, iar spitalul devenise cea de-a doua mea casă în tot acest timp.
-Deci, la ce te-ai gândit?
-Narcise albe. Spunând aceste cuvinte, parcă am lăsat-o pe Ino fără vlagă. Amuţise şi privea în gol, ca şi când încerca să-şi amintească ceva, dar nu reuşea.
-Ah ... „sunt aceleaşi flori pe care i le-a dus prima oară la spital. Mă întreb dacă merge să-l vadă pe el.”, gândea Ino.
-Am terminat. Mulţumesc, Ino.
După ce am ales un buchet superb, plin de narcise albe, cu miros îmbătător, m-am îndreptat cu paşi mărunţi spre uşă. Ino nu-mi dăduse niciun răspuns aşa că am ignorat orice posibilitate ca ea să-şi revină curând. Am renunţat la formalităţi şi m-am îndepărtat din ce în ce mai mult de ea, amuţind complet atunci când vocea ei stridentă m-a oprit din drum:
-Hei, Sakura!
-S-a întâmplat ceva?
-Nu, doar că aş vrea să ştiu cum se simte Sasuke ... bănuiesc că-l vizitezi des şi ...
- „Curiozitatea ei sfidătoare nu se oprea niciodată. Fără să-i citesc vreun gând pun pariu că se gândeşte la el."
- Florile nu sunt pentru Sasuke, Ino, care apropo de asta se simte foarte bine şi urmează să fie externat peste puţin timp. Te-am ajutat cu asta?
-Da, foarte mult.
-Acum aş putea fi şi eu ajutată? şopti o voce din prag. 'Neaţa Ino, Sakura!
-Ten Ten? am îngânat amândouă uimite.
-Merg la spital şi m-am gândit să trec pe-aici. Văd că noi două avem acelaşi drum Sakura, m-ai putea aştepta?
-Sigur, i-am răspuns fericită că în sfârşit rutina mea se transforma în una plină de neprevăzut, mai ales că eu şi Ten Ten nu am trecut niciodată de pragul colegialităţii. Întreg drumul a fost liniştit, imaginea spitalului alb şi steril fiind singura care a făcut-o pe partenera mea de drum să rupă tăcerea dintre noi.
-Deci, mergi la Sasuke nu-i aşa? Cât de norocos e că are o coechipieră ca tine, una pe care se bazează necondiţionat. Cred că relaţia voastră e una foarte specială.
Fără vreo intenţie anume, frământările ei au căpătat un glas pe care în mod inevitabil îl cunoşteam mai bine ca oricine, poate chiar mai bine decât ea, aşa că nu am ezitat să-i dau un răspuns:
-Da, foarte specială. Poate că şi a ta cu Neji ar fi la fel dacă i-ai fi alături în momentele astea.
Ten Ten încremenise, era roşie ca focul şi privirea ei se cufundă adânc în amintire, totul în timp ce mintea mea făcea acelaşi lucru: derula nesfărşitul film în care eu am încercat să-l fac pe Sasuke să mă asculte, dar totul a ieşit prost din neputinţa mea infinită de a-i spune de ce, de a-i spune prin cuvinte mai mult decât prin orice altceva cât de mult îl iubesc. Ajunse în spital am observat că amândouă venisem din acelaşi motiv, care ne-a bucurat nespus când asistenta ne-a informat cu privire la schimbări.
-Bună dimineaţa! Ne puteţi spune care este starea pacientului Rock Lee?
-Pacientul pe care îl căutaţi tocmai a fost mutat la salonul 183 deoarece starea lui de sănătate s-a ameliorat. Mai multe informaţii puteţi primi de la doctorul care se ocupă în acest moment de el.
-Mulţumim, şi încă ceva, unde este salonul lui Neji Hyuuga?
-Sakura nu cred că ...
-Camera 205, coridurul din dreapta.
-Mulţumesc încă o dată.
Spunând acestea am tras-o pe Ten Ten de mână până în faţa salonului în care era Neji. Nedumerirea şi teama din ochii ei m-au făcut să înţeleg că nu mai fusese la el până atunci, că nu dorea ca acesta să o respingă sau poate că ea nu dorea să-l vadă altfel decât puternic şi încrezător cum era. Simţeam cum tot trupul îi tremură aşa că i-am dat drumul şi privind-o în ochi i-am spus:
-Nu te teme! Se va bucura să te vadă, mai ales acum când s-a schimbat. Eşti ninja, nu poţi pierde din cauza temerilor tale, nici măcar în dragoste.
Era un sfat bun, de altfel singurul pe care i-l oferisem vreodată şi pe care, cu toate acestea, eu nu-l putusem împlini niciodată. Ce bine mă nimerisem!
-Ai dreptate, chiar dacă Neji va înţelege sau nu, eu nu-mi pot permite să pierd şansa asta. Am stat atât de mult timp lângă el, i-am admirat geniul şi m-am ridicat cât de mult am putut pentru a-l face să mă privească diferit. Nu-mi pare rău pentru că nu a fost o muncă zadarnică, dar ...
-Intră!
Ten Ten părea cu mult mai hotărâtă ca la început aşa că s-a apropiat uşor de uşa între-deschisă. Mâinile ai au evitat să o împingă şi să intre atunci când o voce blândă, familiară nouă şi-a făcut apariţia de nicăieri.
-Fetelor! Cât mă bucur să vă văd!
-Hinata!? am răspuns în cor.
-Aţi venit la Neji? a întrebat ea vizibil amuzată de prezenţa mea acolo.
-Doar Ten Ten, i-am răspuns mândră de fapta mea, răspuns care a lămurit-o pe prietena mea mai mult decât aş fi sperat.
-Eu merg să-l văd pe Lee, vrei să mergi cu mine?
-Mi-ar plăcea, răspunse Hinata, cred că e cel mai bun moment.
Acestea fiind spuse ne-am asigurat că Ten Ten intră în cameră, apoi am păşit drept spre holul alăturat. Am ciocănit la uşa camerei 183 şi încă de la intrare zâmbetul larg al lui Lee ne-a cuprins parcă pe amândouă. Ne-a făcut semn, scurt, să ne apropiem de patul său şi printre zâmbete şi mulţumiri am putut observa uşor, rapiditatea cu care organismul său se refăcea după operaţia suferită la coloană.
-Vă mulţumesc că aţi venit la mine, mai ales ţie Sakura, ai fost alături de mine în momente foarte grele.
-Nu-ţi face griji Lee, era de datoria mea să vin! E felul meu de a-ţi mulţumi pentru tot ce ai făcut pentru mine. Nu a fost nevoie să continui deoarece Lee ştia foarte bine la ce mă refer, aşa că a evitat discuţia intrând în vorbă cu Hinata.
-Hinata, îţi mulţumesc şi ţie că ai venit. Eşti bine-venită oricând.
-Nu ai de ce, uneori rămân cu Neji aşa că nu vei scăpa uşor de mine, zise ea chicotind.
-Da, ai dreptate. El cum se mai simte? a întrebat aprobator Lee.
-Când am plecat dormea, acum probabil stă de vorbă cu Ten Ten, a venit la el.
-E o fată deosebită, zise Lee, mi-aş dori ca Neji să fie sincer şi să nu o rănească! Amândouă am rămas uimite de răspunsul lui, dar i-am aprobat spusele ştiind că era firesc să-i cunoască sentimentele faţă de Neji. I-am răspuns scurt, încercând pe cât posibil să evităm şi acest subiect. Astfel, discuţia noastră a luat o întorsătură diferită având un final neaşteptat, încărcat de amintiri dureroase pentru mine.
-Va fi, unele experienţe schimbă pe oricine.
-Ai dreptate, inclusiv cei mai duri şi mai aroganţi oameni se schimbă, zise el. Simţeam în spusele lui o aluzie slabă, aşa că am zâmbit, zâmbet care a atras după sine o întrebare ucigătoare:
-Cum se mai simte Sasuke? Am auzit ce s-a-ntâmplat şi după cum îl cunosc bănuiesc că nu e tocmai ce poţi numi liniştit, a murmurat Lee.
-Sasuke!? Hmm ... Oricum s-ar simţi bănuiesc că-şi caută cu disperare o bonă.
Simţeam cum îmi fierbe sângele în vine, totul în timp ce Lee şi Hinata mă priveau perplecşi. Se aşteptau cu siguranţă să-l compătimesc şi să-i fiu alături, dar chiar şi pentru naivitatea mea înnăscută, răbdarea avea o limită pe care Sasuke o cunoscuse sub cea mai acidă formă atunci când i-am dovedit că m-am schimbat.

*****

Era o dimineaţă însorită când m-am trezit, ca de obicei, după nopţi de veghe şi de temeri nesfârşite, pe marginea rece a unui pat metalic de spital. Raze răzleţe de soare îmi atingeau în dansul lor pielea fină şi se plimbau jucăuşe prin părul meu roz, peste cele câteva şuviţe răsfirate, care îmi acopereau ochii între-deschişi. Sub capul meu năucit de durere zăcea o pernă albă impregnată de un parfum dulce, cel al lui Sasuke, care mă privea gânditor, dar cu ochi goi şi încărcaţi parcă de resentimente asupra mea.
-Eşti masochistă cumva, sau simţi o plăcere deosebită în a pierde nopţile prin spitale?
-Cum?
Sasuke mă fixa dispreţuitor cu privirea în timp ce eu încercam, somnoroasă, să mă trezesc şi să mă dumiresc ce vrea de la mine. Zadarnic, am repetat însă întrebarea:
-Cum?
-Sakura, nu ai mai trecut de două zile pe-acasă şi în plus arăţi groaznic. De ce nu faci efortul să pleci?
Ultimele lui cuvinte îmi răsunau în cap ca un ecou, ca fundalul interminabil al unui film de prost gust al cărei protagoniste devenisem. Mi-am plecat capul încercând să caut o explicaţie pentru reacţia lui şi fără să-mi dau seama, ajunsesem să strâng ameninţător cearşaful aşternut pe pat. Am închis ochii încercând să îngheţ lacrimile care ameninţau încă o dată să curgă sub privirea lui rece, privire care încerca pe cât posibil să-mi evite fiecare gest de slăbiciune de care inevitabil dădeam dovadă.
În “universul” meu întunecat, simţeam cum o părticică din sufletul meu încearcă disperată să se desprindă, să-mi părăsească voinţa slabă, lăsând în urma ei o Sakura pe care nimeni nu o cunoscuse până atunci, nici măcar eu. Am deschis repede ochii, încercând să trec peste lupta aprigă care să dădea în interiorul meu, încercând să schiţez orice gest, orice răspuns care să-mi dea de înţeles că sunt încă “în viaţă” ... orice i-ar fi putut dovedi şi lui asta.
-Nu pot să cred, am replicat într-un final, nu mă aştept la mulţumiri pentru că ştiu că nu ai aşa ceva faţă de nimeni, dar deja întreci măsura!
Renunţasem de mult să mai strâng în mână cearşaful, iar simţurile mele se amplificau parcă de fiecare dată când încercam un răspuns tăios. Îmi era greu să continui, mai ales pentru că simţeam în tonul lui asupritor o undă de îngrijorare. Ceea ce a urmat m-a făcut să înţeleg de fapt ce mi se întâmpla cu-adevărat, de ce părăsisem sensibilitatea şi de ce refuzam să-i mai caut scuze pentru felul lui imposibil de a fi.
-Nu ţi-am cerut să rămâi aşa că te scandalizezi fără rost! Nu am nevoie de atenţia nimănui şi nici de grija cuiva. Nu sunt pe moarte, iar tu eşti în plus.
-Dar ai fi putut fi! Nu ţi-am cerut să-mi recuperezi nopţile pierdute, dar nici nu am de gând să mai pierd măcar una pentru tine. Nu am nicio datorie faţă de tine, nu sunt proprietatea ta, ca atare nu plec când vrei tu!
Sasuke mă privea atent şi-mi fulgera ochii de smarald cu priviri peste măsură de sfidătoare. Nici măcar eu nu înţelegeam prea bine ce spuneam sau ce făceam aşa că am încercat să mă calmez. Nu aveam de gând să plec şi nici nu doream să-l las singur, aşa că am aşteptat apariţia oricui. Când l-am simţit pe Kakashi-sensei aproape m-am îndreptat spre uşă. Am ieşit ca fulgerul dând glas viu ironiei sale şi nemulţumirilor afişate de Sasuke.
-Măi, măi, se pare că aici se-aprinde scânteia şi arde mocnit focul. De ce nu căutaţi să "convieţuiţi" unul cu altul?
-Decât să-i cauţi o fraieră căruia să-i pese de el, mai bine i-ai căuta o bonă! am replicat eu cu glas pierit, aproape plângând, în timp ce am ieşit val-vârtej pe uşa pe care am trântit-o puternic în urma mea. Sunetul ei asurzitor mi-a paralizat simţurile lăsându-mi în urmă un gust amar: cel al unei schimbări premature.

*****

- Îmi pare rău, dar nu merită să-mi mai fac griji. Ar trebui să plec, Tsunade cred că mă aşteaptă de ceva vreme. Fă-te repede bine, promit să revin, Lee.
-La revedere Sakura! Îţi promit că aşa va fi!
-Ne mai vedem! zise într-un final Hinata.
Auzind aceste cuvinte în urma mea, m-am îndepărtat cu paşi repezi spre sala de aşteptare în speranţa că Tsunade va ajunge curând. În tot acest timp, nu am putut să nu mă gândesc la cum se descurca Ten Ten pusă faţă în faţă cu Neji. Ea nu era nicidecum o persoană slabă, dar Neji era la fel de rece şi de arogant ca el.
Amintirea lui m-a trezit brusc din starea mea de visare şi m-a făcut să tresar dându-mi fiori reci pe şira spinării. Probabil mă ura, probabil mă ironiza, cel mai sigur era că nu mă înţelegea, că nu avea de gând să se pună măcar pentru un moment în locul meu şi să simtă fiecare trăire a mea. I-am fost alături şi l-am susţinut chiar şi în cele mai nebuneşti încercări, alături de el am început şi eu să cred că nu există imposibil şi tot lângă el am gustat cea mai amară suferinţă: cea de a-l şti mort, de a-i vedea stinsă privirea întunecată şi de a-i ţine în braţe trupul inert şi palid. Ce-i drept, nu ştia sau nu conştientiza nimic din tot ceea ce păţisem pentru a-l proteja de el ...

*****

Mi-e frică ... pentru prima oară în viaţă mă simt mai neputincioasă ca niciodată. L-am protejat cu preţul vieţii mele în speranţa că într-o zi, chiar dacă nu va face acelaşi lucru pentru mine, cel puţin va înţelege ce simt pentru el; l-am vegheat şi m-am rugat la Dumnezeu să-şi revină, dar nu aşa. Îl privesc speriată, nu e acelaşi Sasuke pe care eu îl cunosc ... privirea tulbure şi puterea demonică nu-i aparţin lui, ci celui care i-a blestemat sufletul cu acel semn rupt parcă din Infern. Paşii apăsaţi şi instinctul răzbunător reflectă şi ei setea de putere. Lacrimile mi se preling pe faţă arzându-mi obrajii palizi. Mă uit la el şi tremur când mă gândesc că am în faţă un demon a cărui minte e invadată de ură, care nu va mai zâmbi niciodată, care e sortit să trăiască fără să cunoască adevăratul sens al cuvântului iubire.
-Încetează! îi striga bărbatul de la picioarele lui.
-Cine v-a trimis şi ce i-aţi făcut Sakurei?
Tonul lui glaciar, care impunea respect şi frică, privirea rece şi simţurie de mii de ori mai ascuţite erau mai nefireşti ca oricând. Nu-şi dădea seama, dar ele mă făceau să mă pierd cu firea de fiecare dată când le sesizam. Era incontrolabil şi nu avea să se oprească până când nu avea să obţină ceea ce îşi dorea: un răspuns, un amărât de răspuns care nu avea să vină niciodată. Eram sătulă, mă simţeam obosită şi sleită de puteri. Mi-ar fi plăcut să mă prăbuşesc pe iarba sălbatică, dar nu puteam, nu vroiam. Trebuia să fiu acolo, lângă el, trebuia să-l trezesc cumva la realitate şi să-l opresc. Nimeni nu îndrăznea să se aproprie de el sau să-i vorbească şi asta mă aducea în pragul nebuniei. Am rezistat o noapte întreagă fără să mă bazez pe ajutorul nimănui, m-am luptat corp la corp cu acei nemernici, dar eram slabă în faţa lui, slabă şi fără nicio putere. În acel moment sute de gânduri m-au invadat şi gândul că l-aş putea pierde definitiv m-a îngrozit. Ştiam că dacă nu se oprea va gusta mai bine din puterea pe care Orochimaru i-o oferise şi nu aveam de gând să asist la momentul în care s-ar fi transformat într-un criminal bolnav aşa cum era el.
Spre surprinderea tuturor am găsit puterea necesară şi m-am ridicat din genunchi. Îmi amintesc că am fugit cât am putut de repede şi nu m-am oprit până când nu am ajuns în spatele lui. Nu ştiam ce să fac aşa că am dat frâu liber sentimentelor, lăsându-l să simtă aceleaşi lucruri pe care eu le simţeam. L-am îmbrăţişat strâns pe la spate spunându-i cu un glas stins:
-Te rog, opreÅŸte-te!
-Sakura ...
Niciunul nu a mai spus nimic. Imediat am simţit cum Sasuke se lasă în voia braţelor mele fără să schiţeze vreun gest în plus. În acelaşi timp am observat cum semnul care îi cuprinsese mâna stângă, gâtul şi faţa se retrăgea alert. Două lacrimi mi-au părăsit ochii pierduţi, udând pământul în calea lor ... era primul lucru bun care se întâmplase de când l-a întâlnit pe Orochimaru. Eram fericită să ştiu că reuşisem să-l protejez de demonul din el, dar din păcate nu avea să fie nici prima şi nici ultima oară când trebuia să fac asta; în acel moment am fost mai conştientă ca niciodată că indiferent de atitudinea pe care o voi avea, Sasuke va rămâne întotdeauna parte din destinul meu, destinul lui va fi blestemul meu, iar eu am să rămân singura persoană care va putea schimba ceva în vieţile amândurora.

[Linda]

Se pare ca sunt prima :D. Pai, ce pot sa spun? Ti-am zis deja parerea mea despre fic, dar o sa ma repet: imi place foarte mult! Imi place felul in care descri sentimentele Sakurei si, deasemenea, si intamplarile prin care trece. M-ai pierdut putin la unele faze de la inceput unde am avut impresia ca te-ai grabit putin cu actiunea, dar in rest e chiar ok. N-am vazut greseli de tastare sau de orice alt fel, iar descrierea si naratiunea sunt foarte bune :) .
Desi stiu deja ce se va intampla in continuare gratie faptului c-am avut onoarea de-a fi prima care citeste capitolele deja scrise, trebuie sa spun ca astept, totusi, cu nerabdare urmatoarul capitol pentru a vedea ce se va intampla :) .
Mult succes in continuare. Bey-Bey :)

[Eve.]

Hy!:)

un fic foarte bun.chiar este foarte frumos cum descrii..
ai de toate.dialogul nu e sec,descrierea super,naratiunea n-am ce mai zice.deci tine-o tot asa:D
imi place foarte mult ca nu grabesti actiunea.
deci si eu deabia astept sa citesc next-urile,m-ai lasat in suspans.vreau sa stiu ce se intampla.Linda asa-i ca imi dai id-ul prin pm si imi zici si mie ce se intampla?:D

Zbye Zbye si Next:X:X

[uchiha_blood_angel]

Heya!
Am adus si capitolul doi. Vreau sa stiti ca ma bucur ca, desi am doar doua replay-uri, am foarte multe persoane care mi-au citit ficul. De aceea, v-as ruga sa-mi lasati un comentariu oricat de mic, care sa-mi dea de inteles ce ar trebui si ce nu sa schimb la fic.
Linda - intr-adevar, ai avut onoarea de a fi prima care citeste si de a critica, deci multumesc mult. :*
~Marquiza Michele Rosy Uchiha~ ma bucur ca iti place ficul meu si sper sa il urmaresti in continuare. :x Promit ca voi incerca sa profit de avantajul de cateva cap pe car il am, ca sa postez continuarile mai repede.
Avand in vedere ca sunteti primele mele cititoare, capitolul asta e pentru voi! Lectura placuta! :-)

Capitolul II – Dulcele anotimp al schimbării

Încă aşteptam, plină de furia timpului pierdut, dar aşteptam ca Tsunade să apară de nicăieri şi să pot pleca. Nu ştiu de ce, dar simţeam cum ea se transformă uşor, uşor în cel de-al doilea Kakashi-sensei, care are prostul obicei de a-ţi aduce răbdarea la limită punându-te să aştepţi uneori chiar ore în şir. Ştiam că dacă voi pleca ea va fi apoi foc şi pară, dar nepăsătoare m-am ridicat de pe scaun şi am mers la asistentă. Dacă tot aveam să mai stau un timp, măcar să stau cu folos, nu?
-Îmi puteţi spune vă rog, dacă pacientul Sasuke Uchiha a fost externat?
-Nu domnişoară, este încă la salonul 201.
-Mulţumesc!
Aproape cinci minute m-am gândit dacă să merg la el sau nu. Ştiam că va fi curând externat, dar ăsta nu era un pretext prea bun, chiar şi aşa mi-am făcut curaj şi m-am dus. Pe întreg coridorul era o linişte mormântală, iar după cum urma să aflu şi în camera lui era la fel. Am intrat sfioasă şi am constatat că salonul era pustiu, nici urmă de băiatul iubit, ci doar un pat răvăşit şi o fereastră deschisă la perete, cu draperiile în vânt.
-Sasuke?
-Linişteşte-te, mi-a spus o voce caldă din spatele meu. Acum înţelegi de ce am întârziat?
-Tsunade, unde e Sasuke?
-Acasă ... din câte am înţeles de la Kakashi, era mai mult decât nerăbdător să reînceapă antrenamentele. Lupta cu Itachi i-a priit aşa de mult că a plecat de unul singur.
-Adică a fugit de capul lui! am replicat eu iritată.
-Cam aşa ceva. Uite cum stau lucrurile: starea lui este bună, dar am vrut să rămână pentru observaţii. Eu trebuie să plec câteva zile şi pentru că nu se va întoarce la spital, vreau să ai grijă de el permanent.
-Dar eu nu pot să ...
-Ştiu ce s-a-ntâmplat între voi, dar sunt de părere că sănătatea lui e mai importantă.
-Bine atunci, i-am răspuns cu jumătate de gură. Nu cred că va fi o problemă, nici măcar el nu e aşa de încăpăţânat.
-Îl vei supraveghea 24 de ore pe zi până mă întorc. Vreau să urmeze un tratament. Te poţi ocupa de el?
-Nu-ţi face griji, va fi bine. Trebuia să-mi închipui că aşa se va întâmpla. Nu că ar fi prima oară ...
-Cred că de acum va trebui să ai alte griji.
Ultimele cuvinte rostite de Tsunade m-au făcut să mă gândesc la sensul lor real, acela în care Sasuke era plin de o inconştienţă cu care urma să mă lupt câteva zile. Întreg drumul m-am frământat cu gândul la un posibil eşec, la cum va reacţiona crezând că am renunţat atât de uşor la ce-mi propusesem. Ideile mele erau atât de vii, încât aproape nici nu am observat casa lui. Era o casă superbă pe care nu-mi amintesc să fi văzut-o vreodată. Aşa cum era normal, nu am sunat la uşă şi nici nu am dat ture casei să văd dacă era într-adevăr acolo. Am avansat uşor ca o felină până în spatele acesteia, unde am remarcat o grădină feerică, cu trandafiri roşii ca focul, iar în mijlocul ei, aşa cum mă aşteptam, pe nesăbuitul de Sasuke antrenându-se de zor.
Sângele îmi bubuia în tâmple de nervi doar când vedeam cât era de obosit şi cât de mult se chinuia să continuie. În acel moment mi-aş fi dorit să-l pocnesc nu alta, dar amintindu-mi de ce m-a rugat Tsunade să vin am apărut ca o umbră în spatele lui prinzându-l cu o putere nefirească mie şi strângându-l la fel de tare în braţe.
-Ce cauţi tu aici? m-a întrebat surprins de apariţia mea.
-Proastă întrebare, aşa că te corectez: ce cauţi tu aici?
-Asta e casa mea, ai uitat?
-O da, casa ta şi metoda la fel de personală de a fugi din spital în miezul zilei, nu? Spune-mi, asta e cumva noua modă a unor ninja iresponsabili?
-Iresponsabil sau nu, asta nu e problema ta, iar dacă vrei să mă convingi să mă întorc la spital îţi pierzi timpul.
-Ghinion, dar n-am venit pentru asta. Pur şi simplu o să rămân cu tine câteva zile, ca premiu că ai plecat aşa cum te-a tăiat capul!
Mă privea cu o uimire pe care nu credeam să o văd vreodată pe chipul său. Privirea lui întunecată ca onyxul s-a luminat deodată, fixându-mă cu o satisfacţie nebănuită, sfidătoare, ca şi când ştia că în urma plecării lui asta avea să se întâmple. Resemnată la gândul că jocul abia a început m-am alăturat lui la antrenamente. Alt şoc pentru el! Am continuat în ritmul ăsta, până seara târziu, când miile de gânduri ce-mi străbăteau mintea, au prins contur. Unul dintre ele, pentru care Tsunade m-ar urî cu siguranţă având în vedere „tratamentul” recomandat, a fost o cină liniştită în oraş, idee care din prismă proprie l-a dezarmat pe brunet în faţa mea.
-Deci, acum că antrenamentul a luat sfârşit, ai vrea să iei cina, în oraş poate?
-„Minunat! Când s-au schimbat rolurile şi eu nu ştiu?”
-Sasuke?
-Dacă te gândeşti la o porţie de ramen, hai să mergem!
Şi uite-aşa a început seara noastră în oraş. Ne-am oprit la barul unde, de obicei, luam masa cu Naruto, ne-am aşezat şi am comandat fiecare câte o porţie de ramen, apoi am aşteptat îndelung ca unul dintre noi să spună ceva. Fiecare privire furişă a lui asupra mea mă făcea şi mai încrezătoare decât eram, dar veşnica mea neputinţă şi lipsa unui subiect de conversaţie mă făceau de fiecare dată să dau înapoi. În „tabăra opusă”, aceste argumente au adus o primă remarcă înţepătoare.
-Deci, cam asta a fost cu Sakura cea hotărâtă de acum câteva zile. Te-ai întors la „proprietar”?
-Nu întinde coarda, şti bine că nu am venit din curtoazie sau din iniţiativă proprie.
-Cred că în curând îţi vei dori să fi fost aşa.
I-am ignorat aluzia şi mi-am continuat liniştită masa. Era ciudat felul în care m-a privit; în mod normal aş fi simţit fiori reci, m-ar fi străfulgerat, dar acum era ceva diferit. Parcă ar fi vrut să mă ademenească într-o cursă de unde să nu pot scăpa până ce nu mi-ar fi oferit o lecţie. După ce ne-am terminat masa ne-am îndreptat spre casă. Drumul era liniştit, iar aleile prăfuite se pierdeau sub privirea noastră în timp ce paşii ne erau din ce în ce mai mărunţi. O adiere uşoară a vântului şi-a făcut apariţia de nicăieri, iar atunci când mi-am ridicat privirea, o briză caldă mi-a lovit faţa oferindu-mi o senzaţie relaxantă pe care am savurat-o plecând uşor capul pe spate şi lăsându-mi părul să fluture încet. Mă simţeam atât de bine, iar senzaţia s-a accentuat atunci când în jurul meu am simţit plutind o mireasmă dulce de trandafiri, semn că ajunsesem deja „acasă.”
Am păşit agale pe treptele de lemn, până am ajuns în dormitorul lui Sasuke. Era o camera spaţioasă aranjată cu mult bun gust, vopsită într-un albastru relaxant, asemeni cerului senin din zilele de vară. Imediat ce intrai pe uşă, privirea îţi era acaparată de un pat dublu de mijloc, înconjurat de două noptiere masive. Undeva în spatele încăperii trona un dulap jos, împânzit de cărţi, care se întindea pe întreg peretele. În faţa patului, la o distanţă apreciabilă, se afla o canapea comfortabilă şi o măsuţă de sticlă, peretele din dreapta fiind acoperit de un dulap de haine. Uşa balconului era între-deschisă, iar draperiile fluturau uşor la adierea vântului, strecurând în casă mirosuri dulci şi îmbătătoare de flori sălbatice.
Am înaintat hotărâtă pe parchetul rece, care îmi oferea o senzaţie de discomfort şi m-am îndreptat spre canapeaua unde aveam rucsacul. Mi-am scos o pereche de pantaloni albi trei sferturi şi un maieu de aceeaşi culoare, care se mulau perfect. Mi-am ridicat privirea spre Sasuke, care ştia mai mult ca sigur că vreau să dorm, şi acesta mi-a spus pe un ton lejer că baia este alături. Mi-am lăsat hainele jos şi am intrat în cabina de duş. Picăturile reci de apă îmi loveau cu putere corpul, însă terminau prin a se topi şi prelinge pe pielea mea fină. Încă cinci minute şi răsfăţul meu se terminase. M-am întors în dormitor, unde brunetul instala deja canapeaua. Când s-a dus spre dulap să aducă un cearşaf, eu m-am aşezat pe canapea, cufundându-mi capul în suprafaţa moale.
-Ce faci? m-a întrebat el nedumerit.
-Mi-ar plăcea să dorm, dacă nu te superi.
-Chiar crezi că o să dormi pe canapea, nu?
-Sincer, nu-mi pasă unde dorm, dar pentru că ăsta e dormitorul tău mi se pare corect să rămâi în pat.
-Sincer, nici mie nu-mi pasă, dar nu mă deranjeză să facem schimb.
Aş fi vrut să-l lămuresc că nu-mi face niciun favor lăsându-mi mie patul, dar eram prea obosită şi nici nu intenţionam să isc o ceartă la acea oră târzie. M-am ridicat nervoasă şi i-am luat cearşaful din mână. Nu i-am îngânat nici măcar firescul „Noapte bună!” aşa că el s-a trântit pe canapea şi eu am făcut la fel. Am încercat din răsputeri să adorm, dar simţeam o nelinişte atât de apăsătoare încat mi-era imposibil. Aproape de miezul nopţii, am simţit o răcoare înfiorătoare care venea de la uşa balconului. M-am ridicat în şezut, cu genunchii la piept şi mâinile împreunate. Mi-am lăsat capul pe genunchi şi atunci am zărit cearşaful. L-am luat în mână şi m-am dus spre canapea unde Sasuke dormea la bustul gol. L-am învelit şi m-am îndepărtat de el pentru a ajunge la balcon.
Am păşit pe supraţata dură şi m-am sprijinit de balustrada rece. Vântul care bătea puternic împrăştiind miile de petale de cireş şi de trandafir, mi-a izbit faţa trezindu-mă din moleşeala care mă cuprinsese, revigorându-mi fiecare simţ. Emanam plăcere prin fiecare por, aşa că mi-am închis ochii pentru a păstra vie senzaţia. Nu a trecut mult şi, deodată, în faţa ochilor au început să mi se deruleze cele mai dureroase amintiri din ultimele luni: apariţia lui Orochimaru la examene, distrugerea satului de căte Gaara, revenirea lui Itachi şi lupta sa cu Sasuke. Am strâns puternic din pumni până când am simţit cum unghiile mele lasă urme adânci în podul palmei, dar asta nu era singura senzaţie care îmi invada corpul.
Am început să tremur aproape imperceptibil atunci când două braţe calde au început să se plimbe pe umerii mei, coborând pe braţ, antebraţ, ajungând la pumnii mei încleştaţi pe care i-a desfăcut cu uşurinţă sprijinindu-mi palmele de balustradă. Am scuturat din cap pentru a înlătura orice presentiment şi am deschis ochii. Priveam luna de gheaţă în timp ce, cu coada ochiului, am sesizat cum o siluetă capătă contur şi se îndreaptă cu paşi apăsaţi lângă mine, sprijinindu-se pe o parte de balustrada metalică.
Mă simţeam atât de ciudat în acel moment, încât nu mai realizam nimic din ce se putea petrece în jurul meu. Priveam în gol spre regina nopţii şi fiicele sale, spre casele liniştite, spre străzile pustii şi prăfuite, spre toate lucrurile care îmi erau acum străine şi îndepărtate. Eram ruptă de realitate şi cufundată într-un abis înfiorător în care toate lucrurile dragi nu erau decât nişte umbre pe care nu le mai cunoşteam. Trăiam calmul dinaintea furtunii, simţeam cum pământul îmi fuge de sub picioare şi nu aveam pic de linişte. Coşmarul a luat sfârşit atunci când vocea mult prea cunoscută a lui Sasuke, mi-a oferit fiorii calzi de odinioară, cei ai dragostei.
-Se pare că, graţie ultimelor evenimente, Sakura pe care eu o ştiu a cunoscut neliniştea şi neîncrederea, nu-i aşa?
Da, liniştea şi încrederea îmi lipseau acum; liniştea interioară şi convingerea că totul se va schimba începând cu ziua de mâine. L-am privit adânc în ochi, iar abisul lor întunecat s-a transformat într-o carte deschisă pe care o citeam pentru prima oară cu-adevărat. Dincolo de dorinţa aprinsă de răzbunare sau de mişcările calculate cu cea mai impecabilă precizie, am putut descoperi ce simte. Am descoperit în fiinţa lui, amintiri frumoase, nedestăinuite, care acum erau doar umbre pierdute ale iubirii, încrederii şi purităţii pe care Sasuke le pierduse trăind cu certitudinea că niciodată nu le mai poate recupera. Greşea atât de mult, se interiorizase prea tare şi întotdeauna s-a apropiat de noi cu o limită pe care numai el ştia când să o impună; era o barieră pe care dacă o treceai, nu aveai să descoperi aceeaşi fire calmă, exactă şi distantă, ci toate lucrurile distincte aparenţei. Chiar dacă avusesem „revelaţia” vieţii mele nu mă simţeam în siguranţă. Mă aflam departe de realitate, la polul în care adevărul şi aparenţa gravitau în jurul lui într-un ritm alert care mă deruta încetul cu încetul.
Pentru prima dată în viaţă mi-am dorit să mă retrag într-un loc pe care numai eu îl cunosc, să meditez în faţa singurei fiinţe care nu mă putea trăda vreodată şi care mă proteja chiar şi de gândurile mele, prin minunăţia cu care Dumnezeu o înzestrase: natura, mai exact lacul de la marginea pădurii, care în perioada asta se scălda în flori proaspete de cireş. Mi-am ridicat mâna dreaptă în sus, în încercarea de a face un semn pentru a dispărea într-un nor de fum şi de a mă întoarce doar atunci când simt. Dându-şi seama de intenţia mea, Sasuke mi-a imobilizat încheietura astfel ca chakra mea să nu se răspândească şi să dispar. Mi-am retras mâna şi privindu-l în ochi mi-a spus:
-Data viitoare când mai vrei să pleci aşa, mai gândeşte-te! Păstrează-ţi hotărârea şi pentru tine!
Habar nu avea de ce am vrut să mă eliberez de tot ce se trăisem, dar l-am lăsat în pace şi am intrat împreună în dormitor. În jurul orei două dimineaţa am reuşit amândoi să adormim. A doua zi nu a încetat să apară aducând cu ea noi surprize nebănuite.

[Linda]

Se pare c-am ajuns iarasi prima :D. Ce-as putea sa comentez? Mi-a placut capitolul la fel de mult ca si cel anterior. Am observat, totusi, ca in acest capitolul senzatia de graba in actiune a fost putin atenuata, deci, prin urmare, nimic nu-mi mai da senzatia ca actiunea e uneori prea grabita.
In rest nu cred sa mai observat ceva care sa nu-mi fi placut sau pe care ar trebui sa-l comentez :-? . Naratiune ai avut si a fost foarte buna, dialogul a fost bine plasat si deloc in exces, iar descrierea a fost foarte frumoasa. Astea fiind spuse, numai am decat sa-ti urez succes in continuare si sper ca vei posta urmatorul capitol curand. Bey-Bey :)

[D@n@]

Hy!


Incredibil, cat de super poate sa fie! Este primul tau fic si deja este unul dintre preferatele mele. Imi place foarte mult modul tau de a scrie si de asemenea si titlul ficului.
Descrierea este prima pe lista mea, deci imi place.
Naratiunea este la fel de buna.
Dialogul nu este sec deloc. Cel mai mult imi plac replicile Sakurei.
Greseli: ,,de tot ce se trăisem''- de tot ce traisem
O singura gresala e ca si cum n-ar fi.


Sunt nerabdatoare sa aflu ce se intampla, asa ca astept continuarea cat mai repede.
:bye::bye:

[nimeni]

waw ... prima data am vrut sa comentez pentru a ma revansa , dar acum ca am citit tot ficul mi-am dat seama ca e EXTRAORDINAR
imi place asa tare ficul
actiunea - nu e grabita
dialog - ai foarte bun
descriere - waw intelegi tu ( mi-ai putea da lectii )
naratiune - din plin
ideea - nice , super dulce
Succes in continuare kiss you :* bye

[Dark~Melody]

Deci...m'ai lasat masca...Felul in care descrii....I love it:X.
Nu pari a avea vreo problema cu dialogul, descrierea sau naratiunea...Asta e unul dintre putinele ficuri care sunt perfecte, din punctul meu de vedere.
Cel mai mult mi'a placut partea asta:

Da, liniştea şi încrederea îmi lipseau acum; liniştea interioară şi convingerea că totul se va schimba începând cu ziua de mâine. L-am privit adânc în ochi, iar abisul lor întunecat s-a transformat într-o carte deschisă pe care o citeam pentru prima oară cu-adevărat. Dincolo de dorinţa aprinsă de răzbunare sau de mişcările calculate cu cea mai impecabilă precizie, am putut descoperi ce simte. Am descoperit în fiinţa lui, amintiri frumoase, nedestăinuite, care acum erau doar umbre pierdute ale iubirii, încrederii şi purităţii pe care Sasuke le pierduse trăind cu certitudinea că niciodată nu le mai poate recupera. Greşea atât de mult, se interiorizase prea tare şi întotdeauna s-a apropiat de noi cu o limită pe care numai el ştia când să o impună; era o barieră pe care dacă o treceai, nu aveai să descoperi aceeaşi fire calmă, exactă şi distantă, ci toate lucrurile distincte aparenţei. Chiar dacă avusesem „revelaţia” vieţii mele nu mă simţeam în siguranţă. Mă aflam departe de realitate, la polul în care adevărul şi aparenţa gravitau în jurul lui într-un ritm alert care mă deruta încetul cu încetul.
Pentru prima dată în viaţă mi-am dorit să mă retrag într-un loc pe care numai eu îl cunosc, să meditez în faţa singurei fiinţe care nu mă putea trăda vreodată şi care mă proteja chiar şi de gândurile mele, prin minunăţia cu care Dumnezeu o înzestrase: natura, mai exact lacul de la marginea pădurii, care în perioada asta se scălda în flori proaspete de cireş.

Aveam sentimentul ca ma aflam acolo....Poate din cauza descrierii care este atat de detaliata si frumoasa:X.Sincer nu am ce spune...Pot doar sa te laud.Astept noul capitol.Spor la scris in continuare .Bye!

[uchiha_blood_angel]

Si in sfarsit am revenit cu capitolul trei. Va multumesc pt comm-uri si sper ca veti urmari la fel de nerabdatori continuarile. :-)

Linda - sper ca de-acum inainte senzatia de repede sa dispara definitiv, am un capitol lung deci sper sa fie ok. ;)
D@n@ - iti multumesc pt comm; nu sunt haotica dupa greseli, dar aia chiar imi scapase :))
JustLove - stiu si eu cum e cu vacanta :P deci nu se pune un comm ratat. Sper sa-ti placa continuarea.
~Marquiza Michele Rosy Uchiha~ Ma bucur ca astepti nerabdatoare continuarile. Sper sa nu dezamagesc. :*
kiss4_sasuke - sper sa-ti placa continuarea la fel ca celelalte, pt ca in cap asta va fi o ocazie speciala, iar personajele, ei bine, vei afla ce caracter au, daca citesti. :D
shantell@ - multumesc pentru comentariu si pt laude. Cat despre descriere, iti pot da un fel de sfat pe care eu il aplic: eu nu ma pun in pielea personajului, eu incerc sa fiu personajul in sine, acolo unde se poate. ;))
Aiysa-chan - imi pare bine ca descrierile mele iti dau posibilitatea sa vizualizezi cu usurinta ceea ce incerc sa va transmit.
Acum nu-mi ramane decat sa va urez lectura placuta si sa comentati cu incredere!

Cap. III – Un cadou neaşteptat

A doua zi s-a dovedit a fi una plină de surprize de tot felul. De dimineaţă, mingea de foc a cerului a început să-şi trimită suliţele de lumină pe pământ, peste sutele de case adormite, prin draperia de la fereastra dormitorului unde dormeam. Într-un târziu, deranjată de lumina puternică, mi-am deschis somnoroasă ochii. Am încercat să mă ridic, dar ceva mă ţinea imobilizată şi acel ceva, sau mai bine zis cineva, nu era nimeni altul decât Sasuke. Brunetul dormea liniştit cu capul pe abdomenul meu şi cu mâna dreaptă pe coapsa mea stângă. Am roşit discret apoi am oftat uşor. Nu ştiam cum a ajuns în pat şi mai ales peste mine, în poziţia aceea. Din nefericire nu eram singura care îi observase poziţia comodă. Instantaneu am dat de privirea amuzată a lui Kakashi-sensei care apăruse ca din neant în faţa patului, citind din eterna sa carte „Vino, vino paradis!”, deşi nu era trecut de opt dimineaţa. Am rămas blocată când şi-a închis cartea şi a început să mă privească insistent. M-am ridicat fulgerător în şezut dărâmându-l pe Sasuke pe pat. Picat ca de la etajul trei, brunetul s-a trezit buimac şi a început să se uite când la mine când la sensei. Într-un final, Kakashi ne-a vorbit:
-Bună dimineaţa, copii!
Mi-am pus mâna la tâmplă încercând să-mi ascund roşeaţa şi râsul care mă bufnea în acel moment. Cel care i-a răspuns a fost colegul meu care se freca încet la ochi pentru a-şi limpezi privirea.
-Ah, Kakashi, nu ştiu de ce o vezi aşa de bună. Nu am dormit prea bine azi-noapte.
-Crede-mă Sasuke, îmi închipui deja ce noapte aţi avut voi, spuse senseiul în timp ce privea atent la mâna pe care brunetul nu şi-o dezlipise niciun moment de pe coapsa mea, de parcă ar fi fost un magnet. Când şi-a dat în sfârşit seama de motivul pentru care Kakashi era aşa pornit asupra noastră, acesta şi-a retras mâna şi s-a dat jos din pat. Apoi, a început să vorbească pe un ton lejer, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, lucru care chiar aşa şi era.
-Bine, deci ce s-a întâmplat sensei? Azi e vineri şi nu avem antrenamente de dimineaţă din câte îmi amintesc.
-Aşa e Sakura, nu aveţi. Am venit să vă reamintesc că mâine e Sărbătoarea Cireşilor şi că participarea voastră la festivităţi e obligatorie. Deasemenea, Tsunade-sama a insistat că puteţi veni în ce ţinută vreţi şi opţional, vă puteţi alătura pregătirilor. Hinata, Naruto, Ten Ten, Lee şi mulţi alţi colegi de-ai voştri se întâlnesc azi după-masă. Cam atât pentru voi. Trebuie să plec ... ah, şi să nu uit, dacă nu participi la pregătiri, vreau să vorbim Sasuke.
-Mda, bine.
Brunetul era relaxat în timp ce eu mă abţineam cu greu să nu râd de felul suspicios în care sensei accentuase ultimele sale cuvinte. Nu ştiu de ce, dar presimţeam că discuţia lor avea de-a face cu „apropierea” noastră pe care el a surprins-o. A dispărut într-un nor de fum în timp ce eu am oftat uşurată. Ce bine că fusese el cel care ne găsise aşa şi nu Tsunade, altfel aş fi murit de mult. Fără să ezit m-am întors supărată către brunet.
-Spune-mi doar ce căutai peste mine şi te las în pace!
-Cred că glumeşti! În mod logic mă asiguram că nu încerci să pleci de nebună, ca aseară. Şi nu făceam asta peste tine, ci lângă tine. Nici măcar nu-mi amintesc cum am ajuns aşa.
-Deci, asta înseamnă, apropo de ce a zis sensei, că o să te întâlneşti cu el azi?
În secunda următoare, râsul lui Sasuke a răsunat în întreaga încăpere. Îmi închipuiam motivul, aşa că am încercat din nou să mă potolesc. Dezinvolt din fire, acesta mi-a răspuns în timp ce îşi lua hainele să se schimbe:
-Nu fi naivă, Sakura! Ce te face să crezi că am nevoie să ascult predicile legate de sexualitate ale lui Kakashi?
Am dat dezaprobator din cap în timp ce Sasuke a ieşit pe uşă. M-am ridicat şi, pentru că era o zi în care nu mergeam la antrenamente, mi-am ales din rucsac o bluză roşie pe umeri şi o fustă neagră, scurtă, despicată uşor în partea dreaptă. Îmbrăcat în hainele sale obişnuite, Sasuke a intrat în cameră şi m-a întrebat dacă putem pleca. I-am răspuns afirmativ şi ne-am îndreptat spre centrul satului, care găzduia în fiecare an această sărbătoare. Pe la jumătatea drumului care ne conducea spre parcul central, Parcul Cireşilor, am zărit oameni care scoteau din diverse cutii tot felul de aranjamente, de ghirlande şi de beculeţe, dar mai ales buchete şi ornamente splendide din flori de cireş. Toţi sătenii iubeau această sărbătoare şi se pregăteau intens pentru ea, fiind printre cele mai importante. Curând, am ajuns în Parcul Cireşilor. Acum nu ne mai rămânea decât să-i găsim pe ceilalţi. Aleile largi ale parcului erau acum împânzite de florile rozalii de cireşi ale căror coroane păreau să fie mai bogate şi înmiresmate ca niciodată. Susurul fântânilor din jur şi dansul jucăuş al florilor specifice erau de-a dreptul fermecătoare şi ne-au făcut pentru un moment să ne dezorientăm. I-am spus lui Sasuke că ne va fi greu să-i găsim deoarece parcul se întindea pe o suprafaţă considerabilă. Chiar înainte să-şi activeze Sharinganul, şirul gândurilor ne-a fost întrerupt de ţipătul strident al lui Naruto care perturba liniştea întregului loc.
-Hei, Sakura, Sasuke, aici! Hei!
-Naruto ... am şoptit eu în timp ce eu îmi astupam urechile, iar colegul meu se întorsese cu faţa către el.
-Cred că i-am găsit, zise brunetul iritat de ţipetele insistente ale blondului.
-Sakura-chan ...
-Termină Naruto, i-am zis eu dându-i un pumn în cap.
După ce blondul s-a potolit, i-am salutat pe Hinata, Ten Ten, Lee, Neji, Shikamaru, chiar şi pe imposibila de Ino, care văzându-mă împreună cu Sasuke a izbucnit de nervi agăţându-se de gâtul acestuia. Am întrebat-o pe Hinata ce trebuie să facem, iar ea mi-a spus că decoraţiunile ne vor fi aduse de Kurenai şi de Kakashi, care trebuie să apară. Minunat! Deja mă vedeam aşteptând încă o oră de-acum înainte fiind vorba de sensei. Spre surprinderea mea, în mai puţin de zece minute cei doi au intrat pe poarta parcului având în mână nişte cutii imense.
-Trebuia să-mi închipui de ce am aşteptat atât, zise Naruto bosumflat.
-Îmi pare rău Naruto, dar cutiile astea nu se cară singure, a spus sensei trântindu-i una din ele în braţe.
-Bine, acum vă vom spune ce aveţi de făcut fiecare.
După ce Kurenai ne-a împărţit responsabilităţile fiecare ne-am văzut de treabă. Am început să împletim coroniţe din ramuri de cireş în centrul cărora am adăugat la sfârşit câte o lumânare parfumată cu o pamblică roşie sau albastră în jur. Aranjamentele erau minunate şi era prima oară când făceam aşa ceva pentru sărbătoare. De altfel, niciuna dintre noi nu avea nici cea mai vagă idee pentru ce sunt. În fond, tot oraşul şi în special centrul său aveau să fie luminate de tot soiul de felinare şi de beculeţe multicolore. La final, bruneta ne-a rugat să le împachetăm în cutiile cu aceleaşi culori ca pamblicile şi să i le lăsăm ei.
De partea cealaltă, băieţii se descurcau minunat la pusul ghirlandelor. Pentru a termina mai repede, Kakashi le-a spus că cine va pune cele mai multe ornamente va primi un premiu. Băieţii au fost încântaţi, iar cel mai nerăbdător era Naruto, care la fel ca şi la antrenamente, avea momente în care se dezechilibra şi cădea în cap stârnind râsul celorlalţi, motiv pentru care nu pusese prea multe decoraţiuni. La sfârşit, când Kurenai ne-a anunţat că putem pleca, băieţii erau aliniaţi de sensei care le-a spus cum s-au descurcat.
-Deci, să vedem: Shikamaru - 15, Lee - 18, Naruto - 10, Neji şi Sasuke – 21.
-Nu-i corect sensei! Tot timpul ai citit din acea carte, iar pentru că Sasuke şi Neji sunt mai buni le-ai dat lor premiul. Cer o renumărare! striga blondul cu toţi plămânii.
-Calmează-te Naruto, nici măcar nu există un premiu! zise Neji calm.
-Adică am muncit degeaba?
-Fraiere ...
-Mulţumim pentru ajutor, a zis într-un final Kurenai. Puteţi merge acasă, iar mâine ne vedem la ora douăsprezece. Spunând acestea ne-am răspândit fiecare în direcţii diferite pentru a merge acasă. Pe drum, Ino ni s-a alăturat enervându-l din ce în ce mai tare pe brunet. Când acesta a auzit însă vocea gravă a lui Kakashi care îl striga. s-a oprit în loc în timp ce blonda a sărit ca arsă. Sensei ne-a ajuns din urmă şi l-a luat pe colegul meu „în primire.” I-a pus mâna pe umăr şi în timp ce eu, Ino, Hinata şi Naruto înaintam, cei doi au rămas în urma noastră.
-Sasuke, parcă trebuia să vorbim.
-Uite ce e, dacă vrei să-mi reproşezi un lucru care nici măcar nu s-a întâmplat, las-o baltă.
-Tocmai asta e. Mă indignă faptul că nu s-a întâmplat.
-Ce?
-Tu crezi că dacă moştenitorul clanului Uchiha e „spitalizat” asta îţi dă dreptul să nu vi la antrenamente?
-Stai aşa, deci nu are legătură cu ... nu contează.
-Nu ştiu care e impresia ta, dar de săptămâna viitoare intrăm în forţă. Cât despre supoziţiile tale ... păi, ştiu şi eu cum sunt femeile. Îţi pot da nişte sfaturi bune despre alte modalităţi de a le impresiona.
-Uită!
Amuzat de situaţie, Kakashi a dispărut subit în vreme ce brunetul ni s-a alăturat. Până ne-am despărţit de Hinata, eu nu am încetat să-i arunc priviri nedumerite colegului meu, care mergea calm şi relaxat, cu mâinile în buzunar. La scurt timp ne-am despărţit de Naruto şi Ino şi ne-am apropiat de casă sub privirea dezamăgită a blondei. Seara s-a lăsat repede şi pentru că deja trecusem prin cea mai penibilă situaţie din viaţa mea, i-am spus că poate să doarmă în pat, fiecare la o margine, asta după ce l-am lămurit că ieri nu m-am simţit bine.
A doua zi era ziua cea mare, când sărbătoarea mult aşteptată avea să iasă la iveală cu multe surprize, care mai de care mai surprinzătoare şi decisive pentru mine. M-am trezit dis-de-dimineaţă pentru a merge acasă şi a mă pregăti. M-am sculat repede din pat însă la fel de repede, Sasuke s-a trezit şi el şi mi-a prins mâna.
-Ai avut antrenament pentru asta? I-am zâmbit în mod ironic şi i-am spus că plec acasă să mă pregătesc cu fetele de petrecere. A dat afirmativ din cap şi m-a lăsat să plec. Am ajuns în timp record, gândindu-mă la felul în care voi arăta de ziua mea, de care culmea, Sasuke nici nu-şi amintise de dimineaţă. Am zărit pe măsuţa din living o cutie voluminoasă cu un scurt bilet de la părinţii mei.

„Dragă Sakura,
Eu şi tatăl tău mai avem de rezolvat câte ceva în Tărâmul Apelor aşa că ne vom întoarce abia peste două zile. Pentru că nu am uitat de ziua ta onomastică ţi-am trimis un cadou pe care l-am ales gândindu-ne la tine şi la gusturile tale. Deşi nu va compensa prezenţa noastră sper să te ajute la petrecere.
Avem încredere că ai rămas pe mâini bune alături de Tsunade-sama şi de prietenii tăi şi facem tot posibilul să ne întoarcem puţin mai devreme. La mulţi ani!”

Am deschis cutia şi am văzut înauntru o rochie superbă care mă scăpase deja de toate grijile. Am dus-o sus şi am probat-o, iar spre surprinderea mea îmi venea perfect. Am pus-o înapoi şi am aşteptat venirea fetelor. După o jumătate de oră au apărut şi ele încărcate cu o mulţime de pungi multicolore. Le-am deschis uşa şi înainte să le poftesc înauntru le-am auzind spunându-mi la unison „La mulţi ani, Sakura!” şi felicitându-mă. Fiecare mi-a oferit câte un cadou deosebit: Hinata mi-a dăruit un lănţişor cu iniţiala „S”, iar Ten Ten parfumul meu preferat. Le-am mulţumit pentru cadouri şi am urcat sus să ne pregătim.
În două ore eram gata, la fix pentru musafiri de altfel. La ora unsprezece şi jumătate Kakashi-sensei, Naruto şi Neji erau deja în sufragerie aşteptându-ne să coborâm. Fireşte că asta avea să fie cea mai dificilă parte de până acum pentru că auzind de Neji şi de Naruto, lui Ten Ten i-a fost teamă să coboare crezând că nu arată bine, iar Hinata se înroşise în ultimul hal. Într-un final, le-am făcut să coboare, dar când au întâlnit privirile băieţilor s-au oprit în mijlocul scărilor neştiind ce să facă. S-au întors spre capătul treptelor crezând că sunt acolo, dar pentru că uitasem să-mi pun lănţişorul primit mă întorsesem înapoi. Pun pariu că fetele şi-ar fi dorit să fugă sau măcar să se ascundă în acel moment, însă nu au avut nici cea mai mică şansă pentru că imediat am coborât şi eu.
Stăteam toate trei pe treptele scării şi ne uitam la băieţi care ne sorbeau pur şi simplu din priviri, inclusiv sensei. Singurul care şi-a mascat uimirea printr-un zâmbet şmecher în colţul gurii a fost Neji; în fond arătam ca nişte prinţese. Hinata avea un kimono alb cu mâneci, cu un imprimeu splendid evidenţiând nişte frunze aurii de toamnă. Ten Ten purta un kimono simplu, fără mâneci, de un verde crud foarte plăcut şi care avea deasemenea o crăpătură adâncă pe piciorul stâng. Eu aveam un kimono alb, scurt până deasupra genunchilor, cu mâneci albe ce se terminau cu un colorit mov strălucitor la fel ca şi kimono-ul. Ajunse în final în living, i-am salutat pe băieţi care s-au îngrămădit să-mi ureze la mulţi ani şi să-mi ofere cadourile. Neji şi Kakashi-sensei mi-au oferit două buchete imense de trandafiri roşii în timp ce Naruto mi-a pus în braţe un urs imens de pluş, din partea echipei.
-Apropo de echipă, unde e Sasuke?
-Haide, doar n-ai crezut că am uitat că e şi ziua ta!
De după scări şi-a făcut apariţia şi brunetul care avea acelaşi zâmbet şmecher ca Neji. S-a apropiat de mine întinzându-mi o cutie micuţă cu o fundă roz deasupra. Am desfăcut-o şi am luat din înterior o brăţară superbă cu inimioare de diferite mărimi. Mi-am pus-o la mână, iar după ce l-am sărutat pe obraz am plecat spre parc.
Drumul era împânzit de flori, iar casele îşi etalau mândre ornamentele lor sofisticate, precum şi felinarele cu diverse modele. Ajunşi în Parcul Cireşilor, fiecare ne-am răspândit la numeroasele standuri. Naruto se pare că renunţase la prostia lui obişnuită şi o invitase pe Hinata la un stand cu dulciuri, pe când noi ceilalţi am mers la teatrul în aer liber unde domnul Yamamoto îşi începuse deja reprezentaţia. În fiecare an, acesta ne pregătea piese de teatru care aveau legătură cu istoria satului nostru. De această dată, piesa s-a numit „Dragonii Hannei”, iar subiectul acesteia a reprezentat una din virtuţile unui ninja, nobleţea, transformată într-o tehnică rară pe care doar bătrânii şi înţelepţii satului o mai cunosc.
„-Se spune că într-o zi, o tânără pe nume Hanna a plecat din Satul Frunză, spre celelalte ţinuturi pentru a obţine o putere nemaiîntâlnită cu care să-şi protejeze satul aflat atunci în prag de război. Aceasta se număra printre cei mai buni chunini cu care satul se mândrea şi caruia îi era indispensabil, însă tânăra a trecut peste sfaturile celorlalţi şi a plecat în căutarea celor cinci dragoni.
Aflând de fapta ei, primul hokage i-a trimis o viziune prin care îi spunea că ambiţia şi curajul nu sunt suficiente pentru ceea ce ea dorea să facă. I-a spus că trebuie să ai un suflet curat şi să devii una cu cei pe care îi conduci, aşa că dacă nu va fi în stare să-şi ducă propria misiune la capăt, atunci să nu se mai întoarcă în sat. Fata şi-a acceptat destinul şi a călătorit în toate ţinuturile. Dragonii erau fiinţe mistice şi se spunea că trăiesc în cei mai înalţi munţi sub forma elementelor care îi reprezintă. După ce şi-a supus dragonii de foc, apă, pământ şi aer, Hanna a continuat în Ţinutul Luminii, pe muntele Kasai, unde trăia fiinţa supremă: Dragonul de lumină. După trei zile pierdute fără să găsească adevăratul element al dragonului, Hanna a decis să renunţe, dar, în timp ce cobora muntele într-o dimineaţă, soarele a răsărit desprinzându-se parcă de pământ şi luminând fiecare colţ al ţinutului, devenind una cu el.”
După spectacol am decis să mergem la diverse standuri şi să ne distrăm. În timp ce discutam şi-a făcut apariţia Ino care, după veşnica ei obişnuinţă, i-a sărit în braţe lui Sasuke, deja iritat că nu ştia cum să mai scape de ea. M-am întors nepăsătoare spre ceilalţi şi am constatat că rămăsesem doar cu Neji, pentru că Ten Ten a mers să-şi cumpere un suc.
-A fost un spectacol foarte reuşit şi povestea a fost chiar foarte bună. Se potriveşte cu momentele pe care le trăim.
-Într-adevăr, e o poveste frumoasă, dar nimic nu e imposibil. Oricine controlează cele cinci elemente poate invoca oricând acei dragoni.
-Mie una mi-ar plăcea să încerc. E o tehnică care cere multă ambiţie şi stăpânire de sine şi aş putea demonstra asta dacă ar mai exista cineva care să cunoască tehnica.
-Poate te-aş putea ajuta. De când mă antrenez cu lordul Hyashi am învăţat foarte multe lucruri. Trebuie să recunosc că e un profesor bun.
-Mi-ar plăcea, asta dacă nu-ţi fac probleme cu el.
-Atunci ne vedem luni la locul de antrenament.
Mă bucuram enorm că în sfârşit unul din visele mele avea să devină realitate. Aveam să le demonstrez tuturor că Sakura cea veche s-a dus de mult şi că a lăsat în urmă una plină de surprize. Eram mai mult decât mulţumită: aveam doi profesori care mă puteau ajuta să controlez parte din tehnică fără să am vreun kekke genkai ca al lor.
Până seara târziu ne-am distrat cu toţii la miile de standuri din parc de unde am câştigat fel de fel de premii. Înainte să ne întoarcem în centrul parcului, ne-am oprit la unul numit „Jutsul tău secret.” Ne-am ales câte un răvaş, apoi am plecat.
Aproape de miezul nopţii, distracţia a fost întreruptă de Kurenai, care ne-a anunţat că sărbătoarea va continua pentru o perioadă scurtă de timp lângă lacul de la marginea pădurii. Ne-am conformat cu spusele brunetei şi ne-am îndreptat cu toţii spre locul indicat. Când am ajuns am fost întâmpinaţi de o privelişte superbă: întreg spaţiul era împânzit de torţe, iar lacul se scălda în flori de cireş, contopindu-se cu luna plină care se oglindea mândră. În coroanele cireşilor de la marginea lacului, scânteiau asemeni unor stele, mici felinare roşii, iar la bazele lor se odihneau cutiile pe care le pregătisem împreună cu fetele ieri. Kurenai ne-a spus să luăm fiecare câte o cutie, în funcţie de culoare: roşu pentru fete, albastru pentru băieţi şi să le desfacem. Le-am deschis şi dinauntrul lor am luat aranjamentele făcute. Cu aceleaşi culori ne-a rugat să ne scriem numele pe pamblici. La miezul nopţii, când luna era deasupra lacului, am aprins fiecare lumânarea de pe coroniţă, iar la îndrumarea senseilor noştri ne-am pus o dorinţă şi le-am dat drumul pe lac. În scurt timp, acesta s-a umplut de scântei plăpânde ce pluteau lin şi se îndepărtau de mal din ce în ce mai mult.
Am rămas acolo, sub coroana parfumată a unui arbore până când luminiţele s-au îndepartat de tot de mal. M-am ridicat să plec, dar din buzunar mi-a căzut prăjitura nedesfăcută de mai devreme. Am rupt-o în două şi am scos răvaşul afară.
-Convocarea jutsu! Şi când te gândeşti că nici măcar nu am încercat-o vreodată.
-De ce nu o încerci acum?
Sasuke mi-a aruncat în mână un pergament fără ca măcar să-mi dea ocazia să ripostez. Mi-a explicat că pe acel pergament trebuie să scriu cu sângele meu animalul pe care vreau să-l convoc. M-a învăţat semnele pe care trebuie să le fac înainte de convocare şi, deasemenea, mi-a spus că nu trebuie să mă îngrijorez dacă nu-mi iese din prima. I-am ascultat sfatul şi am scris pe acel pergament animalul pe care mi-l doream. Am făcut semnele şi mi-am canalizat în palmă toată chakra de care eram în stare, apoi am izbit pământul spunând numele tehnicii. Cred că nu trebuie să insist asupra faptului că, într-adevăr, nu-mi ieşise din prima. Tot ce rămăsese în urma încercării mele fusese doar un nor dens de fum. Am încercat şi a doua oară şi spre surprinderea mea am reuşit să creez un ghemotoc alb de blană cu o privire plictisită. Eram de-a dreptul nervoasă şi am vrut să renunţ, dar chiar înainte să scot vreun cuvânt, Sasuke mi-a aruncat o privire care parcă-mi zicea „A treia e cu noroc, încearcă din nou!” Am oftat resemnată la ideea că s-ar putea să nu plec prea curând de acolo şi mi-am canalizat din nou chakra în palmă, de data asta cu mai multă putere. M-am concentrat din răsputeri la ceea ce vroiam să iasă, în vreme ce prin minte mi se perinda numele tehnicii. Am izbit pământul cu o forţă şi o hotărâre de mii de ori mai mare ca prima dată, rostind totodată numele tehnicii.
-Convocarea jutsu! În secunda următoare ne-a apărut în faţă un pui de tigru alb, cu ochii negri ca onyxul. Avea urechile ciulite şi era extrem de frumos şi de caraghios, mai ales atunci când ne studia pe rând, când pe mine când pe Sasuke. Era aşa cum îmi dorisem să fie, era rupt ca dintr-un vis aşa că l-am numit Yume.
-La asta te-ai gândit?
-ÃŽÅ£i place?
-Nu mă gândeam că o să fie atât de mic, dar crede-mă că e foarte special. Peste un timp vei vedea de ce.
-Mulţumesc, Sasuke-kun! I-am zâmbit şi ne-am întors împreună la petrecere, ţinându-mi mica comoară în braţe. La un moment dat, m-am oprit la un stand de unde i-am luat tigrişorului meu o brăţară cu pietricele pe care i-am pus-o la gât. Era atât de mic încât toţi l-au crezut o jucărie. Când am ajuns la ceilalţi, fetele s-au apropiat de el, dar puiul meu le-a răspuns ostentativ cu o privire care se schimbase. Avea ochii roşii ca focul şi se pare că devenise foarte protector. Am rămas uimiţi de cele petrecute, mai ales eu care nu-mi imaginam că are o asemenea abilitate. Simţind că nu este niciun fel de pericol, şi-a revenit la normal şi s-a jucat cu fetele. Când Naruto s-a apropiat de el însă, l-a muşcat de mână, făcându-l pe blond să sară trei metri în spate.
-Mamă ce caracter! Zici că e făcut de Sasuke.
Brunetul i-a aruncat o privire fulgerătoare după care şi-a întors privirea spre Neji care a dat din cap dezaprobator. Am rămas profund surprinsă de puterea pe care Yume o deţinea, dar luând în calcul spusele lui Sasuke, chiar avea să fie un animal special.

Galeria va veni putin mai tarziu sper. Lectura placuta!

[nimeni]

ce gest frumos din partea lui Sasuke .... nu am observat greseli ( scuze nu m-am uitat dupa )........well , fara well ....mi-a placut faza dintre sasuke si kakashi la nebunie eram pe jos
descrierea : ms de sfat dar sa revin la a ta e geniala
dialogul : nu e sec si e interesant , ma capteaza in totalitate
naratiunea : la fel de exceptionala
actiunea : nu mi se pare grabita de loc
hmmm.... ce sa mai spun ? ...minunat , tine o tot asa ..... minunat fic ...
astept nextu` kiss you bye