Lacatul unui inger razbunator

[Rose ^^]

Am venit cu nextu. Scuzati de greseli [daca sunt] l-am corectat de multe. Sper sa va placa. Lectura placuta

Cap IX
Tinutul de foc. Adevarul capata contur partea 1.

LEON:

Stau si o privesc pe Gina cum se plimba dintr-o parte in alta, mai are oleaca si face gaura in podea. Sicer, si eu sunt cam la fel. Cine a pus-o pe Nicky sa intre in “biblioteca blestemata”. Defapt ea nici nu isi inchipuie in ce pericol se afla si ca sa fie colac peste pupaza si-a ofensat si “garda de corp”, iar Gina e mai incapatanata de felul ei si se supara cam repede, deci nu ma mir.
- Inceteaza, ca faci gaura in podea.
- Leon, nu te inteleg. Cum poti sa stai asa linistit? Adica fatuca aia, printesa Iadului, e intr-un pericol. Sa nu uitam ca mai are un frate, ce mai vrei. Puterea orbeste, eu am fost pusa sa am grija de ea, daca i se intampla ceva cine va fi de vina? Eu, logic ca eu. Doamne cu ce am gresit?
- Vrei sa spui ca fratele ei ar fi in stare sa o provoace la o lupta?
- E vorba de putere, deci da si luam in calcul si faptu ca nu prea se suporta… mai vrei raspunsu?

Am dat negativ din cap. Deci micutul frate vrea sa o provoace, interesant, dar si periculos. Nicky nu stie nimic de putere, ar putea deveni controlata si chiar sa ajunga sa-si ucida fratele sau viceversa. Cand esti dominat de putere nu mai gandesti, ai impresia ca toti te urasc si comiti greseala de a lua viata unor persoane nevinovate. De aceea puterea e sigilata: o parte o am eu, si o parte ea. Lacatul si cheia, reprezinta un dezatru daca se da drumul la toata puterea, nici nu am de gand sa-i dau cheia fetei. Trebuie sa fiu cu ochii pe ea, iar pe Gina trebuie sa o conving sa uite de acel incident. Sentimente de neliniste pun stapanire pe mine, deja imi imaginez tot felul de lucruri infioratoare. Nicky intr-o balta de sange si controlata de putere. Nu…

NICKY:

Stau intinsa pe pat in timp ce ma gandesc la ceea ce sunt: o printesa a Iadului cu un badigard de trei sute de ani dupa mine, ca cica nu imi pot purta de grija. Ce prostie. Cine ar fi in stare sa ma provoace? Dar de ce trag concluzii asa pripite? Totul e posibil, multi vor tronul, deci nu m-as mira sa fiu provocata.
Fara sa vreau mintea imi zboara la Leon, la acel blondin ce ma salvat din biblioteca aia, care mi-a deschis ochii in privinta a ceea ce sunt, puternic, amuzant si frumos. Stai la ce ma gandesc, doar nu..neah nu are cum. Dar daca da? Nu, gata Nicky gandesti prea mult.
Biblioteca, acea carte portal. Ma intreb daca ma duce unde vreau eu. In acest moment mi-a trecut prin minte o idee cam nebuna, dar ar merita incercat. Cred ca e timpul sa-mi cunosc regatul, acel loc care trebuie sa-l conduc.
Intru din nou in aceasta biblioteca blestemata si caut acea carte portal. Merg la raftul de unde stiu ca am luat-o, dar am surpriza sa vad ca nu e acolo. Incep sa cutreer tot, dar nici urma de ea.
- Pe cine cauti?-Ma uit in stanga: nimic, in dreapta: nimic. Pot jura ca am auzit o voce sau e doar imaginatia mea. Ma indrept spre alt raion de carti, insa din nou acea voce se face auzita.- Daca o cauti pe “portal” te anunt ca nu ai sa o gasesti –ciudat, de unde stie ea ce vreau eu.
- Cine esti? Arata-te odata, nu stii cu cine te pui. –nervozitatea se putea observa usor in vocea mea, dar si teama era prezenta si ea. Nici macar nu stiam cu cine vorbesc. Poate vorbeam singura, daca da atunci am innebunit. Inima incepe sa-mi bata cu putere de se aude de la kilometri departare. Ce dracu? Doar sunt printesa Iadului, de ce m-as teme? Poate ca nu stiu nimic de puterea mea, da mi-am raspuns singura la intrebare. Ar trebui sa iau premiu Nobel-
- Ooo, da stiu cine esti si cu cine mai pun. –am dat sa spun ceva, insa replica mi-a fost taiata de acel/ acea misterios/ misterioasa persoana- Nu sunt o persoana. Nu incerca sa o faci pe dura, ca nu-ti iese, stiu tot ce gandesti asa ca taci din gura, dar vad ca ai o mare vointa in tine, asa ca iti voi arata cine sunt. Uita-te in spatele tau.

In sfarsit. Ma intorc cu pasu melcului, parca dorind ca prelungesc acel moment la nesfarsit. Simt o oarecare frica de a vedea cine mi-a vorbit pana acum. Corpul incepe sa-mi tremure involuntar, iar inima a “plecat” din artere si vene care o “tineau captiva” acolo, cine stie unde e acum. In fata mea mi se afiseaza o carte cu coperta rosie, iar pe margine o dunga argintie. Rasuflu usurata, ma gandeam la nu stiu ce monstru sau ma rog.
- Stai calma ca nu iti fac nimic. Sunt doar o carte, ce as putea sa-ti fac? –ma uit la ea cam ciudat, stie de ce, sper.- Ok..ok recunosc ca putem sa va facem ceva. Deci o cauti pe “portal”. Te anunt ca nu e aici. A plecat intr-o mica excursie sa spun asa.

Deci cand am nevoie de ea, nu o gasesc. Ce carte ciudata. O intreb pe mica carte cine e si cum de stie tot ce vreau eu.
- Draga mea, eu sunt cartea cunoasterii. Stiu tot ce gandesti si multe alte informatii. E cam complicat sa-ti spun asa, adica tu abia ai descoperit toata aceasta magie, dar revenind la ce te intereseaza. Stiu, ca vrei sa ajungi in “Tinutul de Foc”, regatul tau. Eu, te sfatuiesc sa stai aici, nu ai de ce sa te duci acolo.

Ceva ascunde, stiu asta si de ce a zis “Tinutu de Foc”. Vreau sa ajung acolo cu orice pret, aceasta dorinta nebuneasca a mea de a ajunge acolo nu ma lasa in pace. Simt cum in interiorul meu se face din ce in ce mai cald, iar respiratia devine din ce in ce mai accentuata. Parca as avea o flacara ce tocmai a fost aprinsa, dar cum si de ce?
Corpul incepe sa-mi tremure, iar capul sa ma doara ingrozitor. Cad in genunghi in timp ce un tipat de ajutor iese din gura mea. Ce naiba sta cartea aia acolo? Nu poate sa ma ajute?
Simt ca am luat foc, mainile mele maseaza usor tamplele in speranta ca va fi mai bine, dar din parti. Simt ca innebunesc aici, ca ma prabusesc.
Cad intr-un abis al dureri, nu mai am speranta. Vreau sa ies, vreau sa scap de tot. Incep sa ma zbat ca nebuna pe acolo in speranta ca totul va trece, ca va disparea, dar nu, durerea se accentueaza cu fiecare secunda trecuta. Bun, daca timpul e de vina, atunci de ce nu se opreste. Lacrimi incep sa iasa din ochii mei, dar sunt fierbinti. Una cate una cad pe podeaua maronie, iar pupila mea se mareste de uimire. Plang, dar cu..cu lacrmi de sange, in acel moment am vazut cum picaturile varsate de mine s-au aprins. M-am dat inapoi cativa pasi, insa acea flacara parca ma atrage spre ea, iar durerea mea a disparut.
Intind mana si ating acea flacara “uriasa”. Nu m-a ars, nu m-a ranit. E chiar placut.
- Daca vrei asa mult sa ajungi in tinutu tau treci prin acea flacara. –ma uit ciudat la “cunoastere” insa raman socata sa vad o persoana in locul ei. Cum e posibil? Dau sa spun ceva, insa mi-o ia inainte.- Ne vom mai intalni, asta e sigur. Acum du-te.

Incet acea persoana dispare, tot ce mai vad e doar zambetul cald de pe buzele sale. In acel moment o lumina puternica a strabatut toata incaperea. Imi duc mana la ochi, iar cand ii redeschid oberv ca sunt singura, din nou, in acest labirint al cartilor, iar in fata mea acea flacara devine din ce in ce mai mica.
Inchid ochii pentru o clipa, iau o gura mare de aer si o dau inapoi afara. Ochii mi se deschid treptat, iar pe fata mea se poate observa hotararea. Pasesc prin acea flacara, iar in urmatoarea clipa ma aflu intr-un loc…greu de descris. Rosu, orange si galben predomina zona.
Plutesc usor in acest abis rosiatic, fara a gasi vreo cale de iesire. Inchid ochii si ma las purtata de “val”. Nu stiu unde merg, dar undeva trebuie sa ajung.

In fata mea apare un copil mic cu parul usor rosu si cu zambetul pe buze. Rochita lunga, rosie zboara la fiecare pas facut de micuta faptura. La umbra unui copac se afla o femie cu parul auriu cu tenta de rosu deschis pe alocuri si cu un tranafir in parul ei.
Insa cand fericirea celor doua e mai mare, totul se intuneca iar in fata lor apare o femeie cu parul roz inchis, iar ochii sa-i movi exprimau doar ura fata de cele doua fiinte.
- Rika nu te voi lasa sa faci ce vrei. Nu-mi vei lua copilul.
- Lilia nu trebuie sa mi-l dai. Pot sa-l iau si cu forta.
Cele doua incep sa se lupte de se cutremura tot ce e in jur. Trandafirii rosii sunt pe jos, copacii incep sa-si piarda viata. Totul se intuneca si devine din ce in ce mai sinistru. In timp ce mica copila priveste acea lupta crancena de dupa un arbore.
Insa totul se sfarseste cand mama sa, Lilia, cade la pamant. Micul copil iese din ascunzatoare, mare greseala, Rika a avut sansa perfecta sa o prinda. Creatura incepe sa se zbata, in speranta ca va fi eliberata.
Cu ultimele forte, mama fetei arunca o sabie formata din foc in corpul inamicei, iar cele doua femei cad la pamant, insa ultimele vorbe ale blondei au fost adresate fetei.

Lacrimile au inceput din nou sa-si faca aparitia. De ce plang? De ce? Dar simt ca are legatura cu mine, vreau adevarul. Nu mai support, simt ca traiesc o minciuna, multe lucruri mi se ascund. Am deschis ochii iar in fata mea sa afisat un tron impodobit cu trandafiri negri si rosii, iar spinii erau nelipsiti de pe tulpina. Copacii fara viata, nimic nu era viu in acest loc. Totul intunecat. Cate o briza imi strapungea corpul.
Cunosc locul e.. insa totul se sfarseste cand vad cum o sageata din gheata trece milimetric pe langa capul meu. Ma uit la persoana vinovata si nu pot sa cred cine e in fata mea….

Lilia
Rika

~cam atat. Nextu vom vedea noi:P astept orice, critica, sfaturi..orice~