Crima si muzica

[love_anime]

Nu stiu cat o sa va placa, dar eu imi incerc norocul. Daca va place sau nu sper sa-mi spuneti.


-Baieti, tipul acesta e chiar ciudat. Suntem in formatie cu el de sase ani si nu stim decat ca se numeste Alexander Mistery.
-Bunicul sau a fost patronul firmei Mistery Revolution, dupa aceea tatal sau a preluat conducerea si de atunci istoria a fost intrerupta, spuse glasul altui coleg de trupa, un glas intunecat venit parca venit parca din mormant, glas al vremurilor de mult apuse care marturisea legatura intretinuta cucernic intre prezent, propria sa viata si aceste lucruri ingropate si care totusi i se oglindeau pe fata.

Lui Alexander i se parea ca respira un aer ranced-rece, aer de cripta, de cavou, auzind acel glas avea impresia ca simte adierea locurilor indepartate ale copilariei, locuri atat de iubite si totusi smulse din haos si calvar, sentimente stranii se imbinau cu sunetul vorbelor inabusite, cu gandurile sale despre moarte si povestirea ascultata.
In ochii lui mari si tristi se reflecta un ocean agitat, adanc in a carui mister abisal razele soarelui nu puteau patrunde. Picaturi din acel ocean al ochilor se revarsau pe marmura rece, alba, neteda si fina a obrajilor sai si isi sfarseau traseul pe caldura frumoaselor lui buze parfumate.
Invelisul dur, nepasator care ii proteja firea sensibila, traumatizata, vulnerabila il ranea si ii ingheta inima facandu-l sa uite de sentimentele lase care nu indraznesc sa sparga intunecatul scut.

Cat de usor este sa vorbesti despre viata altora si daca ai arunca o privire in interiorul tau nu ai fi capabil sa recunosti ca esti predispus la durere, la slabiciune, ci ai pretinde ca esti cool si interesant.
Ai incercat vreodata sa vezi lacrima celui care plange, sa simti durerea celui trist, te-a preocupat sa vezi ce este in spatele unui zambet sau ce a impins un om sa comita greseli sau doar ai acuzat pe cineva pentru greselile sale?
Ai incercat sa ajuti o persoana fara a pune in prim plan interesele tale sau ai facut-o ca la randul sau acea pesroana sa-ti intoarca favoarea?
Ai iertat o persoana ce ti-a gresit fara ca mai apoi sa ai ganduri de razbunare, ai avut rabdarea sa te cunosti pe tine insuti indeajuns inainte de a-ti da cu parerea despre alte persoane?
Aceste ganduri ale lui Alexander reprezinta ceata vietii lui care s-a format din aburii trecutului sau zdruncinat si erau indreptate spre colegii lui din formatie care au fost cu el peste tot si desi sunt curiosi sa afle amanunte din trecutul lui niciodata nu au avut curajul sa-l intrebe de unde vine, cati ani are sau macar ce face, dar isi dadeau cu parerea asupra vietii lui fara sa le pese de sentimentele ce le are.

Din nou puse stapanire pe el acea senzatie ciudata ce-l mai incercase care tinea pe jumatate de un vis si pe jumatate de un sentiment infricosator in miscare si nemiscat de o nemiscare miscatoare, adica sentiment pe care nu il simte des, dar care stagneaza in viata lui neparasindu-l.
Ce este moartea?
In viziunea lui moartea este o esenta semnificativa, un spirit solitar de o frumusete trista ce se inalta din spirite, dar si din materie trupeasca.
Dar viata?
Ceva abstract, nemarginit, dar nimeni nu-i poate atinge infinitatea. O cruce pe care poti sa o porti in spate, dar in unele momente se ingreuneaza pana te doboara complet la pamant si te lasa in durere, dar totusi este satisfacator ce pentru el reprezinta erori ale trecutului, prezentului si viitorului.

Ati simtit vreodata ca desi este atata lume in jurul vostru, sunteti singuri? Ca posedati ce altii nu au si si-ar dori sa detina si totusi simtiti ca nu aveti nimic?
Asa si fermecatorul cantaret, ale caror sentimente genuine nu sunt intelese de nimeni sau cel putin asa i se parea lui.
A lasat in urma fiintele iubite intinandu-le amintirea cand le-a ingropat alaturi de trecutul sau sumbru.
Trecutul sau, cosmarul care-i macina prezentul si care ii va intuneca viitorul, sufletul sau pereche in momentele acestuia de depresie.
Pentru cine traia? Pentru familie daca se poate numi asa pe care a lasat-o in urma, pentru formatia lui care s-ar destrama fara el sau pentru fani?
Acei oameni care le aduc renume si a caror bani ii imbogatesc, acei adolescenti care il idolatrizeaza neavand maturitatea suficienta sa inteleaga realitatea din spatele versurilor compuse de el si cei ce sunt suficienti de maturi nu-si pierd timpul acordand interes sentimentelor altora.
Sau traieste pentru el insusi, pentru a-si demonstra ca poate lupta cu trecutul si cu viata, ca poate fi invingator in luptele in care pana acum a fost invinsul sau traieste ca pana acum a fost prea las ca sa moara?

Stiu ca este cam scurt si imi cer mii de scuze. Sper ca va place si pozele o sa le pun cand prezint si celelalte personaje.

[Yoko]

Weeeee, de cand astept ficul asta! Trebuie in primul rand sa scot in evidenta faptul ca ai un stil superb de a descrie si ma lasa cu gura cascata de fiecare data. Cand cred ca le-am vazut pe toate, mai apare ceva care sa ma uimeasca!
Clar ai facut o alegere perfecta in ceea ce priveste titlul, felicitari!! :)
Abia astept sa cunosc si celelalte personaje, asadar spor la scris si cat mai repede next (si aici si dincolo! :D )

[love_anime]

Off! Ce bine de cei care au fic-urile scrise in word. Pe mine nu stiu cine ma pune sa le scriu in caiete sau pe foi.


Intr-o lume cruda cladita din ura si minciuna, pe o strada pustie mergea Alexander insotit de singuratate spre casa sa spatioasa.
Ura apartamentele, oricat ar fi de incapatoare, el tot avea senzatia de claustrare. Patrunse cu pasi nesiguri in locuinta sa si il invalui parfumul de flori de cires si iasomie de la betisoarele parfumate pe care menajera le aprindea in fiecare zi. Se uita la ceas si constata ca ii lua mult timp sa ajunga acasa.
Timpul, ce trece atat de lent pentru cei ce asteapta si atat de repede pentru cei ce se bucura de viata, insa afectivitatea noastra masoara diferite timpuri.
De la Londra la Liverpool sunt cateva ore cu masina, dar cu piciorul oare cat este? Dar cu gandul? Nici o secunda.
Timpul atat de infinit pentru cei ce traiesc in singuratate ca mine. Un hohot de ras navali din pieptul sau si sparse linistea linistea casei afundata in intunericul noptii. O liniste atat de adanca de parca s-ari fi destramat un vis, o vraja si totusi rasul continua sa rasune in golul tacerii.
Isi puse un pahar de whisky pe care il bau dintr-o inghititura, apoi isi puse altul incercand sa nu mai simta durerea si singuratatea apasatoare ce o simtea dupa fiecare concert.
Inconjurat de sute de mii de oameni privindu-le chipurile extaziate, ochii inlacrimati la vederea idolilor lor. Parca le auzea bataile inimii acoperite de tipetele isterice. Ce greu e sa inchizi usa casei sui sa te ineci in singuratate in singuratate dupa ce ai fost inconjurat de mii de oameni.
Sunt obosit, zise el. "Obosit" nu este cuvantul care exprima exact starea lui.
E senzatia pe care o ai cand visezi si stii ca visezi si vrei sa te trezesti, dar nu poti. Se ridica si se indrepta spre camera sa.
Sub pasii sai parchetul acoperit de un covor persan, pufos, maro parca se legana in valuri, dar asta nu-i pasa.
Simti un fior, apoi mai multe unul dupa altul si simti cum senzatia unei stari nenorocite incepea sa puna stapanire pe el. Niciodata in viata lui nu se simtise mai rau ca acum.
Se intinse in patul enorm si pentru prima data simti nevoia sa simta un trup cald langa el, o voce duioasa care sa-i vorbeasca pana adoarme, un zambet luminos sa-l incalzeasca si un suflet bland sa-l astepte in imensa sa casa.
Dorea mai mult ca oricand ca cineva sa-l inteleaga, un umar pe care sa-si planga regretele, o persoana cu care sa imparta singuratatea si suferintele.
Se dezbraca de hainele care-i acopereau frumosul trup sculptat ca statuia unui zeu grec si se intinse in pat cu certitudinea ca se va cufunda imediat in somn, dar isi dadu seama ca se inselase.
Pleoapele care pana adineauri se luptase sa le tina deschise, acum refuzau cu indarjire sa stea inchise. Inca o noapte in care se lupta cu insomnia privind cerul acoperit de perdeaua de stele.
Intr-un tarziu dupa multe ganduri, amintiri, somnul il cuprinse, dar odata cu el si fanteziile visului. Auzea chitara plangand regretele si trecutul lui Alexander, tobele batand furioase incercand sa sparga zidul din jurul inimii lui.
Vedea sutele de mii de fani hipnotizati care se agitau in ritmul muzicii.
Multimea de fete care ar face orice pentru a petrece o noapte cu el, pe care el le refuzase satul sa ramana singur dupa ce totul se termina, apoi visa ca este singur intr-un hotel, unde linistea era atat de adanca incat auzea ecoul propriei respiratii. Se trezi supoarat ca pana si in taramul adanc al viselor singuratatea il urma ca blestemul magiei negre.
Asternuturile de satin se lipeau de el cu nerusinarea buzelor unei iubite facandu-l sa doreasca pe cineva care sa-i umple noptile de singuratate.
Inca o noapte bantuita de fantomele insomniei, Alexander era prizionierul tentaculelor singuratatii. Se ridica si merse spre fotoliul in care se refugia mereu plangandu-si amaraciunea. Isi stranse genunchii la piept si inchise ochii.
Isi aminti chipul mamei sale, singura femeie pe care a iubit-o, talismanul care il ajuta sa treaca peste orice obstacol si care ii dadea forta sa continue in singuratatea ce indemna la sinucidere. Isi aminti privirea blanda si duioasa a mamei sale incarcata cu iubire, vocea calda, ochii ce tradau durere, dar care lui ii luminau intunecatul drum, apoi in minte ii reveni chipul tatalui sau si o furie oarba puse stapanire pe el. Se duse la baie si isi privi in oglinda chipul palid, pe care curgea broboade de transpiratie. Orbit de furia izvorata din amintirea tatalui sau dadu un pumn oglindei si privea cum se sfarama ca inima mamei sale la fiecare lovitura aplicata de tatal sau.

[aoixtenshi]

Ok guys.... sysu meu love_anime m-a rugat pe mn sa pun pozele cu personajele:

Alexander: http://i396.photobucket.com/albums/pp48/...na/boy.jpg

Jonathan: http://i396.photobucket.com/albums/pp48/...a/Boy4.jpg

Matt: http://i396.photobucket.com/albums/pp48/...a/Cole.jpg

Jessy: http://i396.photobucket.com/albums/pp48/.../Boy23.jpg

Si Brian: http://i396.photobucket.com/albums/pp48/.../Ninja.jpg

[Yoko]

Cred ca am spus-o si data trecuta, daro mai spun acum o data. Imi plac la nebunie descrierile tale!
Multumim frumos Apple Sweetheart pentru postarea pozelor care sunt absolut superbe! Niste alegeri excelente, intr-adevar.
Abia astept sa vad ce se intampla in continuare, asadar, cat mai repede next si spor la scris!! :D
Ja!

[love_anime]

My dear, beloved, sweet mar multumesc din suflet pentru poze.
Yoko, ma bucur ca iti plac baietii si mie imi plac.


In fiecare om exista un relief launtric, o geografie a sufletului si incercam intreaga noastra viata sa-i deslusim contururile, un relief total diferit de cel natural.
Muntii atat de colosali ce se inalta cu trufie deasupra noastra, simboluri ale libertatii si demnitatii, puterii si independentei, in viata unui om pot insemna obstacole prea greu de invins, o viata chinuita, apa unui lac poate fi intunecata din cauza adancimii, nu neaparat pentru ca este impura, dar intunecimea ei te indeparteaza, in schimb intunecimea ce inconjuara o persoana te atrage si te face sa doresti sa o cunosti mai bine, in caldura torida a unei zi caniculare a verii o campie fara copaci e enervanta datorita lipsei unui loc umbros, dar viata unui om asemanata cu o campie intinsa fara nimic sa o umbreasca simbolizeaza o viata lipsita de griji, fara neajunsuri care sa-i umbreasca fericirea.
In diversitatea ambigua a acestei lumii oamnenii pretind ca sunt diferiti unii de altii, dar sentimente precum iubirea, ura, frica si toate celelalte ne incearca pe toti, sunt fiinte care se regasesc in locul in care s-au nascut sau oamenii carora umiditatea unui oras pe malul marii le provoaca nevroze si se simt revigorati in toropeala desertului.
Mai sunt si din aceia care nascuti la tara printre coline, sesimt acasa doar in aglomeratia si intensa singuratate a oraselor zgomotoase.
Sunt femei care cu mult timp in urma se leganau pe genunchii unchiului sau bunicului, iar odata cu trecerea timpului au devenit mirese si mame fara ca stralucirea de pe chipurile lor din copilarie sa mai reapara.
Se spune ca anii copilariei sunt cei care ne formeaza si pun temeliile a tot ceea ce sustine mai tarziu.
Oare este posibil ca o copilarie fericita sa fie cea mai proasta pregatire pentru viata? E ca si cum ai sacrifica un copil obisnuit sa fie fericit si sa primeasca tot ce si-a dorit in greutatile vietii.
Copilaria lui Alexander a fost dominata de tatal sau. Un om al carui nume influent, in prezent este o relicva, un om cu o mostenire colosala lasata de bunicul lui Alexander.
Tatal sau, un cuvant ce denumeste o persoana pe care o iubesti, a carui sange iti curge prin vene si care cantaretului ii provoaca atat dezgust.
Un barbat al carui crez fundamental era distrugerea rivalilor din afaceri prin orice mijloace, violenta pe care o aplica asupra sotiei si propriului fiu si obedienta tuturor. Pe scurt o eroare de opersoana ce distrugea oamenii le caror vietii s-au impletit cu a lui.
Cantaretul a fost unicul sau fiu, un baietel care sub cruzimea tatalui sau se maturiza precoce pentru a putea face fata calvarului din ceea ce ar fi trebuit sa-i fie camin.
Tipete, lovituri, suieraturi de bici si curea, lacrimile lui si ale mamei sale sunt amintirile ce le pastreaza din copilarie si apoi finalul...
Nu, nu se putea gandi la final. Nu acum cand are parte de atata iubire din partea fanilor chiar daca pentru el nu e o iubire spirituala se bucura ca are parte de ea si e constient ca acei oameni l-au consacrat.
Cei ce il cunosc pe Alexander stiu un baiat de douazeci de ani, un renumit si iubit cantaret a carui frumusete o inatlnesti odata si nu o mai uiti, trupul ravnit de miliardele de fane de toate varstele, a carui piele alba devine translucenta si stralucitoare in lumina reflectoarelor.
Te pierzi in singuratatea intunecata a ochilor lui negrii ce rivalizeaza cu albul pur al obrajilor si creaza un contrast ce taie respiratia cu roseata sangerie a buzelor lui de o delicata senzualitate. Stratul superior al vietii lui este constituit din faima, banii, tinerete, frumusete ravnita si adoratia fanilor, dar in spatele succesului in linistea singuratica a casei pustii zace o persoana inconjurata de singuratate, tacere, psihicul sau puternic se lupta cu amintirile tragoce permitand ochilor sa-i sa-si elibereze veninul ce incalzea in fiecare zi marmura obrajilor.
Era timpul sa plece la repetitii. Ploaia abundenta spala soselele, masinile, mangaia petalele florilor, inprospatea aerul, dar nu-l elibera de delictul ce l-a comis cu ani in urma. Prins in amintiri, captiv in durere nu a realizat ca a uitat sa treaca la statia de benzina, iar acum se afla destul de departe de ea, nu avea destul combustibil nici sa ajunga la studoi dar nici sa se intoarca sa ia benzina.


Ce se va intampla cu el vedem in capitolul urmator. Pana atunci pa pa.

[Yoko]

Offfff ma innebunesc descrierile astea! Habar nu am cum reusesti sa transmiti atata sensibilitate si profunzime si cum reusesti sa imbini cuvintele de asa natura incat sa-mi provoace starea asta de... liniste si pace si melancolie si suferinta toate in acelasi timp! E posibil asa ceva? :))
Ca de obicei, un super capitol. Sincer, abia cand m-am apucat sa scriu comentariul am realizat faptul ca este un capitol 100% descriere. Pur si simplu n-am simtit lipsa dialogului si in nici un caz n-ar fi iesit mai bine daca era.
Saracul Alexander prin cate a trecut el in copilarie... :(

Spor la scris si cat mai repede next si LA MULTI ANI pentru saptamana viitoare!! :D