L's journal [shounen-ai]

[Verrine]

Za next is here ^:)^

Capitolul 16: Idioti si noi vizitatori!

Imi aduc foarte bine aminte ce s-a intamplat in acea zi cand eu si Ryuuzaki am cazut de comun acord sa jucam sah. La inceput mi s-a parut un simplu joc unde dupa terminarea lui aveam sa plec acasa- ceea ce am si facut, dar intr-o alta maniera.

–O sa ma bati.
-Nu se stie, totul depinde de miscare care o s-o faci acum.
M-am uitat atent la piesele de pe table, insa nu puteam sa ma gandesc la o posibila “miscare minune” care mi-ar fi salvat piesele. Nu vedeam o sansa de castig. Priveam ganditor si incercam sa ma regasesc in acea atitudine sofisticata pe care o adoptasem.
-Haide Ran, arata-mi cat…
Insa vocea brunetului a fost intrerupta de zgomotul provocat de usa trantita a biroului. M-am uitat sa vad cine ne disturba jocul de sah. Am fost uimit, insa Ryuuzaki il privea degajat. Tipic lui.
<< Yagami Light. >>
Dupa lupta pe care o vazusem in acea zi am inceput sa nu mai am nici un strop de incredere in omul acesta. Mi-am dat seama ca in spatele unei masti calme un om poate ascunde o furie animalica!
Ii urmaream fiecare miscare. Fara sa zica nimic, se apropie de fotoliul din piele in care se afla brunetul. Se misca parca hipnotizat: cu niste pasi marunti care nu intrerupeau linistea din incapere, cu mainile lasate lejer pe langa corp si cu un zambet pervers pe fata. Nu arata prea bine situatia, insa nu am zis nimic, asteptand reactia intarziata a brunetului. Abia dupa ce Light a ajuns in fata lui, l-a observat.
Nici unul dintre noi nu a intraznit sa zica ceva. Ryuuzaki observand ca Light nu avea sa vorbeasca prea curand, isi indrepta privirea spre tabla de joc.
-Nu ma ignora asa.
-Ran, ce ai mutat?
Nu am reusit sa zic ceva; chiar daca as fi vrut, tot n-as fi putut. Observandu-i ignoranta brunetului, Light s-a apropiat din ce in ce mai mult de el, luandu-l usor de barbie, obligandu-l sa-l priveasca.
-Ryuuzaki-san.
Urmatoarea miscare a fost… cum sa ma exprim mai bine? Dezgustatoare. S-au sarutat, fara a mai tine cont ca mai exista si o a treia persoana in incapere.
-Ce ar fi sa mergem altundeva?
Au plecat amandoi, lasandu-ma ca un idiot pe canapea. Inca eram socat de ceea ce vazusem. Ma gandeam la ei doi ca la cel mult niste prieteni… of Doamne. Cum am ajuns in halu asta? Sa am un sef… Nici nu vreau sa ma mai gandesc.

Au trecut doua zile de atunci si nu am mai auzit nici o veste de la Ryuuzaki. Cum dracu sa pleci cu unu care aproape te-a omorat in urma cu o saptamana?!? Doamne si Ryuuzaki asta ce-i mai place sa creeze probleme; este cel mai mare talent al lui. Pana nu isi pune el de cel putin 5 ori pe zi viata-n pericol nu se lasa. E masochist. Intalnirea cu Misa nu i-a priit nici lui prea bine.
-Esti un idiot, ma auzi? Un IDIOT!!
Nu m-am mai enervat asa de mult timp; de fapt, nu cred ca am mai trecut vreodata printr-o situatie de genul. Dupa cate s-au intamplat, dupa ce a recunoscut si el ca nu mai are incredere in el… tot ca un idiot procedeaza! Oricum, e limpede ca el vrea acum sa testeze una dintre acele “noi teorii” ale sale. Pana nu il distruge pe Light cu totul din punct de vedere moral si psihic, nu se lasa!
Prin minte imi trecuse o idee: jurnalul. In el ar trebui sa fie scris tot ceea ce se intampla cu L. As putea sa ma uit acolo sa vad daca este insiguranta. Am sarit din pat, oarecum bucuros deoarece avem asemenea “surse” in casa. M-am indreptat spre sertarul in care am pus jurnalul. Era acolo. L-am luat si m-am asezat pe canapea.
Ezitam.
Daca stateam bines a ma gandesc, nu vedea un motiv pentru care sa intervin intre cei doi? Prietenia dintre mine si Ryuuzaki parea asa, mai mult din interesul brunetului. In final, tot baiatul care face curatenie am ramas.
-Este treaba lui pana la urma, nu sunt nici gardianul si nici tatal lui ca sa stau sa-l urmaresc. Daca intra din nou in ceva necurat, o sa fie vina lui. Eu i-am zis sa fie mai atent, dar tot cum vrea el face. Trebuie sa invete din propriile greseli!
Am oftat, punand jurnalul la locul lui.
Perfect, acum am inceput sa vorbesc si singur. Toata tampenia asta m-a adus in pragul nebuniei; chiar trebuie sa merg la un psiholog.
Avand in vedere ca afara ploua, nu puteam sa ma intalnesc cu Mogami dupa cum stabilisem. Trebuia sa mergem la plaja… Mai bine fara. Cred ca o sa mananc ceva si apoi o sa ma uit peste problemele acelea de informatica. Am auzit ca sensei mi-a pregatit niste provocari. Acesta ar fi fost planul meu, daca nu as fi auzit soneria.
M-am dus sa raspund, nu cred sa fie Mogami. I-am zis sa nu treaca pe la mine daca ploua.
Am deschis usa curios. Ok, chiar ma speriasem de asa zisul vizitator. Ryuuzaki statea sprijinit de usa, ud leoarca, un siroi de sange prelingandu-se pe fata lui. Insa, nu pot zice ca asta era o ciudatenie, ma asteptam. Celalat vizitator era… un caine! DETEST cainii!

[Verrine]

Next ^:)^.

Capitolul 17: Explicatii

-Ryuuzaki, chiar daca esti seful meu tot trebuie sa ti-o spun, esti un mare mare IDIOT! ii zic in timp ce-i bandajez si ultima rana.
-Meseria mea presupune riscuri.
-Esti chiar atat de masochist?! Puteai sa mori, pentru numele lui Dumnezeu!!!
-Calmeaza-te. Nu e nevoie sa fi atat de nervos. Inteleg ce vrei sa zici si daca nu tipi.
Era mereu atat de calm, chiar si intr-o situatie de genul. Ce om intreg la cap care e gata sa moara nu ar avea nervii incordati la maxim? Trebuie totusi sa ne gandim si la faptul ca Ryuuzaki nu intra tocmai in categoria de “oameni normali”.
-Ce inetelegi? Zimi, ce intelegi? Nimic iti spun eu. Daca ai pricepe un singur cuvant din ceea ce iti tot spun atunci nu ai fi ajuns in halu asta!
Eram atat de nervos. Nu imi venea sa cred! Dupa ce ca l-am bandajat si i-am zis sa nu se mai apropie de Light tot cum vrea el face. Pentru simplul fapt sa dovedeasca ceva ce stie oricum. De ce nu se poate baza pe intuitie? De ce nu ii este indeajuns? De ce trebuie sa se puna mereu in pericol? De ce trebuie sa fiu eu cel care cade de prost mereu si se ingrijoreaza de el? De ce…
-Ran, daca continui sa tipi la mine nu o sa rezolvi nimic, a spus pe un ton autoritar in timp ce ma fixa cu privirea.
Am lasat capul in jos. Probabil ca am exagerat cu atitudinea mea, insa nu mi-am schimbat parerea despre tot rahatul asta. Era seful meu pana la urma.
-Pana la urma… ce s-a intamplat?
-Am mers la el acasa. Avea o atitudine fata de mine asemanatoare cu cea dintre doi prieteni. Pretindea ca acea cearta nu a existat vreodata. I-am adus aminte de ea ca sa vad cum reactioneaza si a fost exact ceea ce ma asteptam. Mi-a zambit si a spus ca a avut niste probleme in ziua respectiva si nu era tocmai intr-o stare prea buna. I-am spus ca imi mentin parere despre el, aceea ca el este Kira. A reactionat cum m-am asteptat, nu s-a enervat si mi-a zis ca e ceva absurd. Am continuat pe tema asta pana cand a inceput sa ma sarute si sa se dea la mine.
<< Ce scarbos. Sper ca nu are de gand sa-mi povesteasca cum a facut sex cu Light. >>
-L-am oprit, a continuat acesta. I-am zis ca nu-l iubesc si ca nu sunt de acord cu relatia asta. Din nou, a reactionat cum m-am asteptat. S-a enervat si m-a impins, cazand pe jos, probabil m-am lovit cu capul de una dintre colturile mesei. In timp ce eram inconstient mi-a facut aceste rani de la maini si de la picioare ca sa se asigure ca in caz de ma trezesc sa nu ma pot misca. Prin urmare, m-a aruncat la cel mai apropiat tomberon. Acolo am fost trezit de el, a zis in timp ce arata cu degetul inspre cainele tolanit de pe patul meu.
-Nu-l inteleg pe Light. Adica din ce mi-ai povestit imi pare un tip neinteligent, cazand intr-o asa capcana… Problema este ca ti-a tinut piept atatia ani. De ce s-ar da acum de gol?
-E o chestie psihologica, daca ramai in cariera asta o sa o intelegi pe parcurs. Atunci cand urmaresti un criminal extrem de bun trebuie sa ai rabdare. Gandeste-te la Light ca la o pisica. A stat mult timp nemiscat, urmarind miscarile prazii, asteptand sa o incolteasca. Insa a facut o greseala si s-a dat de gol. Inca de la inceput l-am suspectat, doar ca a fost prea bun, asa ca a reusit sa ma lase fara dovezi. Acum a cazut in capcana soricelului si tot acel timp in care a asteptat a fost in van.
-Prin urmare, tot ce trebuia sa faci era sa il duci in pragul disperarii si sa-l faci sa-ti cada in capcana.
-Avea la inceput o atitudine asemanatoare cu a ta, a zis, privindu-ma ganditor.
Desi nu a zis-o cu voce tare, cred ca am ghicit dupa expresia fetei continuarea propozitiei: “ iar asta m-a pus pe ganduri”.
Totusi, toti acei nervi incepeau sa se piarda, eram calm… insfarsit puteam sa inteleg logica lui Ryuuzaki. Chiar si asa, tot nu eram de acord sa-si puna viata in pericol.
Am auzit niste batai in usa. Cine s-a mai gasit sa vina intr-un moment ca asta? M-am ridicat agale de pe canapea si m-am indreptat cu pasi marunti spre usa. Am raspuns si un miros coplesitor mi-a invadat simturile.
-Raaaan!
Un singur cuvant: Mogami. Doamne, numai de ea nu aveam nevoie.
-Ce cauti aici? ii zic vizibil iritat. Parca ti-am zis sa nu vii daca ploua.
-Da, dar nu am mai iesit de mult asa ca m-am gandit sa cumpar niste pizza si s ne uitam la niste filme. L-am adus pe acela de groaza de care mi-am povestit data trecuta, si in timp ce vorbi intra in casa.
Ce pot zice? Un adevarat impact cand a vazut acel caine.
-Ran, nu pot sa cred! Un caine… si ce pufos e! a zis in timp ce a inceput sa-l mangaie. Credeam ca detesti cainii.
Se pare ca nici nu a sesizat prezenta lui Ryuuzaki. Fata asta e incredibila. Si-a intors privirea spre mine, insa cred ca atunci l-a vazut si pe brunet pe canapea. O analiza.
-Aaaa! Ran, cate surprize. Cine e frumuselul acesta? Arata asa de dragut, parca zici ca e papusa, si in timp ce isi spunea parerile ii ciufuli parul lui Ryuuzaki.
Brunetul… eh, nici eu nu pot sa-i descriu expresia fetei. Intr-un fel parca ar fi spus “ Cine dracu e asta?”, dar in acelasi timp era calm, insa si uimirea i se putea citi pe fata daca te uitai mai atent.
-Este seful meu.
-Sef? De la compania aceea unde ai zis ca lucrezi? Ma gandeam mai degraba la un om in varsta si gras. Daca stiam ca e asa de dragut m-as fi angajat si eu acolo.
-Mogami, el este Ryuuzaki. Ryuuzaki, ea este Mogami, o colega de facultate, spun incercand sa-i ignor ultimele opinii.
Pe timpul sederii lui Mogami la mine acasa, Ryuuzaki nu a zis absolut nimic. Era mai mereu cu ochii pe ea, din cand in cand aruncandu-mi si mie cate o privire. Cu ocazia acestei vizite explozive, Ryuuzaki a mancat si el pentru prima data altceva inafara de dulciuri. Se pare ca pizza a fost pe gustul lui. Cainele a fost torturat pana la plecarea fetei. Nu l-a lasat nici o secunda singur. Cred ca am inceput sa am alergie la patrupede. Seara, undeva in apropierea miezului noptii am reusit sa o conving pe Mogami sa plece. Daca ar fi fost dupa ea trebuia sa ramana pana dimineata. Mai bine nu. Il mai am si pe brunet; nu trebuia sa uit de prezenta lui. Cum am rezolvat-o si cu Ryuuzaki m-am asezat in pat, extenuat. Va trebui sa indur inca o noapte cu brunetul. Am oftat.

[Verrine]

Next:-?. Scz pentru intarziere:-S

Capitolul 18: Concluzia

Ce sa fac? Nu pot renunta atat de usor la caz si mai ales la acel jurnal. Daca se va mai intampla sa existe o situtie ca cea de ieri, in care Ryuuzaki sa-si puna viata in pericol iar eu sa nu stiu de unde sa-l iau? Ce optiuni as avea atunci daca nu as sti de existenta jurnalului? Bineinteles, daca as renunta asta ar insemna pe de o parte sa nu mai fiu atat de preocupat de viata personala a brunetului. Totusi, voi reusi? Sa stau linistit cand stiu ca Ryuuzaki e la un pas de moarte. Ce om normal ar putea sa faca asta?! Daca aleg sa continui acest stil de viata nu voi da decat de alte probleme, unde va trebui sa aleg si unde ma voi teme sa nu iau decizia gresita. Viata e ceva atat de complicat, nu ma mira ca exista atatea cazuri de sinucidere. Insa nu sunt prost, nu voi recurge la asa ceva. Prefer sa stau si sa indur decat sa fug cu coada intre picioare. Am oftat in sinea mea. De ce incep de pe acum sa spun lucruri atat de curajoase? Nici macar nu am fost in stare sa iau o decizie. Sunt constient si de faptul ca nu voi putea sa-l supraveghez pe brunet zi si noaptea, iar el nu pare sa aiba intentia sa renunte la planurile lui. Ce pot face eu, un simplu angajat? Sa ma pun in calea lui si sa-i zic sa se opreasca? Am mai incercat asta si nu a functionat. Aceasta e prima situatie critica din viata mea. Nu aveam nici cea mai vaga idee cum ar trebui sa procedez.
Desi eram intr-o criza disperata de timp, pentru moment, am vrut sa alung aceste ganduri. Mi-am indreptat privirea spre cea a brunetului. In ciuda faptului ca stiam mult prea bine cat de inutila este intrebarea mea, am pus-o:
-Nu ai de gand sa-mi zici nimic de cazul Kira, nu?
-Nu, imi raspunse calm, apoi continua. O sa fie mai interesant daca descoperi singur.
“Interesant”, tocmai a spus… interesant. Nu ma puteam abtine, pur si simplu nu o puteam face- nervii cresteau in numar cu fiecare reluare a replicii sale in mintea mea.
-Interesant?! Asta ti se pare tie interesant?! Am stat trei zile fara sa stiu daca esti mort sau viu, nu stiam de unde sa te iau, te-am vazut sarutandu-te cu un alt barbat, iar acum impartim acelasi pat.
Tipam la el in adevaratul sens al cuvantului. Nu imi pasa daca este seful meu, putea sa fie si Dumnezeu! M-am saturat! Nu mai suport toata parada asta!
-M-am saturat… Nu mai vreau sa fiu un specimen pe care tu sa-ti faci experimentele! Inceteaza sa te mai gandesti la oameni ca la obiectele tale personale!
Singurul raspuns pe care l-am primit: o privire uimita. Asta m-as scos si mai tare din sarite. Ma pregateam pentru o noua partida de reprosuri, insa ceva m-a oprit… Nu ma gandeam ca in toata viata mea voi face asa ceva, pur si simplu eram impotriva chestiilor -altfel nu le pot numi- de genu’. Insa, iata-ma acum partas la asa ceva. Buzele brunetului erau lipite de ale mele. El tinea ochii inchisi, in timp ce eu il priveam mirat, avand mainile pe pieptul lui in incercarea de al indeparta. Primul meu sarut, l-am avut cu un barbat. Nici nu stiu cum sa-l descriu. Sunt atat de buimac incat nici nu stiu daca sunt fericit sau trist.
In momentul in care s-a despartit de mine, privindu-ma fix in ochi, pulsul parca o luase razna. Bataile inimii accelerau nebuneste. Nu stiam ce sa-i zic.
-Te-ai calmat? ma intreba.
Din nou, m-am simtit folosit de el- iarasi erau specimenul, iar el cel care isi facea experimentele. A facut asta doar pentru ca eram nervos. Idiotul! Nu s-a gandit nici o clipa cum ma voi simti, pot ramane cu traume pe viata de la chestia asta! Pentru simplul fapt ca eram nervos, el m-a sarutat, in speranta ca ma voi calma.
-Nici nu stiu daca trebuie sa fiu nervos sau calm. Dupa toate lucrurile prin care am trecut, un sarut de la tine a fost ca o ultima picatura.
Ma simteam ca intr-o transa. Nici nu stiam ce mai simt in momentul acela. Eram intr-o ceata totala.

Am reluat de n ori intamplarea de acum doua zile. Ma gandesc, poate ar fi fost bine sa o las pe Mogami sa ramana peste noapte- as fi evitat acest incident. Lucrul care ma stresa la maxim era acel sarut. Daca as putea sa fiu sincer cu mine, probabil as reusi sa admit faptul ca nu a fost atat de dezgustator pe cat m-am gandit eu, dar nici nu pot sa zic ca mi-a placut din cale-afara. De ce? De ce trebuie sa mi se intample mie astea? De parca jurnalul si cazul Kira nu ar fi indeajuns, acum am dat peste o alta problema.
Am oftat. Nici macar nu am mai trecut pe la birou. Pentru prima data de cand sunt angajat pot spune ca nu-mi pasa daca sunt dat afara. Nu ma simt in stare sa dau ochii cu brunetul. Bineinteles, m-as putea folosi de jurnal ca sa stiu ce face in fiecare moment al zilei, insa m-am hotarat sa nu ma mai implic. E viata lui, nu? De ce sa fiu eu cel care intervine? Nu suntem rude, nu suntem prieteni, relatia dinte noi e aceea in care el este seful, iar eu angajatul. Ii place sa ma tortureze psihic, sa ma ingrijorezeze, si asta doar pentru exprimentele lui. Iata concluzia la care am ajuns. Totusi, sa mearga atat de departe… sa ma sarute. In plus, daca a fost asta, cu Light cum ramane?
Punandu-mi toate aceste intrebari am ajuns la o alta concluzie, una mai importanta decat cea precedenta. In toata cariera mea –scurta ce-i drept- nu am fost decat cel care a pus mereu intrebarile, dar caruia bineinteles, nu i s-a raspuns niciodata. Jucam un rol atat de mizerabil. Pana la urma, eu, Misa, Watari, Soichiro Yagami, chiar insasi Light, nu suntem decat niste marionete in mana lui L. Asta am fost si asta vom fi mereu.

[Aliss_anime]

Heeeey! Si eu pe aici, daca stiam de la inceput ca este vorba despre Death Note, citeam numai decat ;))
Acum sa`ti spun o parere scurta despre intregul fic:
- imi place mult cum gandesti, exact ca un adevarat detectiv;
- scrisul il ai ordonat, greseli nu prea am observat (chiar de loc pot spune);
- ideea este geniala, totul se invarte asupra titlului (jurnalul)...Original!
Persoanje:
Stiu ca pare ciudat, si ca sunt o ciudata spunand asta dar "NU`MI PLACE RAN!!!!!" De ce pur si simplu nu dispare?:-s Ideea de a fi el impreuna cu Ryuuzaki ma enerveaza la culme!!!! Vreau ca Light sa fie personajul principal si sa aiba o legatura mai stransa cu Ryu. Pff pls introdu`l mai mult pe Light in actiune, Ran chiar nu`mi place si de fiecare data cand citesc din perspectiva lui innebunesc de nervi..

Sincer imi cer scuze daca am zis ceva gresit. Fiecul este nemaipomenit de frumos si astept nextul. Te pwp :*

[Verrine]

Well, ce pot spune. Light nu e asa de important... nici nu mai cred ca apare de prea multe ori in fic... Nu intra in planurile mele=)), oricum vedem. Ran e protagonistul asa ca nu-l pot scoate din schema. However, sper sa citesti in continuare ca sa vezi ce se va intampla;).

Capitolul 19: Un nou indiciu?

A trecut o luna de la ultimul incident dintre mine si Ryuuzaki. Acum ne aflam undeva la mijlocul lui aprilie. Dupa o pauza destul de lunga pe care am luat-o, insfarsit am reusit sa iau o hatarere favorabila- nu ma mai implic in nimic. Am dat uitarii atat cazul Kira, cat si jurnalul. Relatia cu Ryuuzaki nu s-a schimbat spre surprinderea mea chiar deloc. Am inceput sa merg din nou la facultate si la servici. Din pacate nu am mai avut ocazia sa fac pe detectivul- gandul asta inca ma amuza. Avand in vedere ca ma descurcam foarte bine, viata mea parea in final sa revina la normal. Se pare ca hotararea care am luat-o a fost una foarte buna, acum nu trebuie sa ma mai ingrijorez de nimic. Si, ca totul sa fie si mai bine, nu am mai auzit nimic de Light de ceva timp. Am fost fericit sa cred ca Ryuuzaki ma ascultase.

Mda, cam asa ar fi trebuit sa arate viata mea daca as fi fost din cale-afara de optimist, insa eu sunt tipul de persoana pesimista. Nu pot spune ca am mintit in totalitate in descrierea de mai sus. Este adevarat, a trecut o luna de la incident si da, aceea este hotararea pe care am luat-o. M-am intors chiar si la servici si am continuat studiile la facultate, insa viata nu e deloc roz. Relatia mea cu Ryuuzaki… stai, aceea nu se poate numi relatie. Aceasta… legatura – hai sa fiu putin optimist- dintre noi consta in a ne saluta reciproc si a primi ordine de la el. Insa, trebuie sa punctez urmatorul aspect: “legatura” aceasta nu este din cauza intamplarii din urma cu o luna si nu este pe deplin vina lui. Cred ca discutia noastra de acum cateva zile a avut un impact important asupra amandurora:

-Ryuuzaki, voiam sa te intreb…
Priveam podeaua acoperita de un parchet negricios, din lemn. Nu eram sigur daca voiam sau nu sa pun intrebarea aceea. Daca il va deranja? Este viata lui personala pana la urma, insa intr-un anume fel pe care nu-l inteleg, voiam sa aflu raspunsul.
-Spune, ma incuraja acesta.
Ma tintuia cu privirea. Oare stia deja ce voiam sa-l intreb? Vazandu-l cum isi indreapta privirea spre una dintre prajiturile de pe birou am prins putina incredere in mine:
-Esti… homosexual?
Intrebarea mea nu paru sa-l enerveze, ba chiar, puteam citi uimirea provocata de cuvintele pe care le rostisem. Asteptam un raspuns.
-Cine stie? Nu am avut niciodata intentia sa ma cataloghez din punctul asta de vedere.
Desi il priveam ca un idiot, extrem de nedumerit, acesta isi continua ideea:
-Atata timp cat sunt indragostit de o persoana, cel mai important este sa o iubesc si sa am incredere in ea. Cineva care sa ma stimuleze. Nu imi pasa de gen.
De cand il cunosc, nu l-am auzit pe Ryuuzaki niciodata vorbind in felul acesta. Discutiile noastre de obicei erau despre anumite cazuri si destul de rar despre viata personala. Acum, dintr-o data auzindu-l cum imi vorbeste despre iubire si incredere… Punctul lui de vedere privind situatia de fata, chiar ma punea pe ganduri.

Ce puteam sa inteleg eu din asta? Ryuuzaki era de fel o persoana bizara, nu puteai sa spui niciodata la ce se gandeste. Nu era nici genul spontan, lui ii placea sa faca planurile dinainte si apoi noi, pionii, sa il urmam. Inca nu puteam sa-l iert pentru ca ne foloseste pe toti in propriile lui scopuri. Oricum, revenind la subiectul initial… nu stiam ce sa cred. Eu ma pregatisem psihic pentru un raspuns de “Da”, dar el in schimb mi-a zis ceva extrem de vag. Totusi, desi nu-mi placea sa o recunosc, era un mod frumos de a gandi. As avea o constiinta atat de impacat daca as merge pe ideea lui!
Am ras in sinea mea.
-La ce lucruri ma mai pot gandi dimineata, zic in timp ce sorb din ceasca de cafea.
Atat de ganditor, am uitam sa-mi pun zahar. M-am ridicat alene de pe scaun, indreptandu-ma spre un dulapior maroniu, din lemn. Am luat ultimul pliculet de zahar, indreptandu-ma inapoi spre masa. Sunetul provocat de sonerie m-a facut sa ma opresc. Cine putea sa fie la o ora matinala ca asta? Desi eram in pijamale m-am dus sa deschis. Probabil cineva incurcase numarul de la apartamente.
-Buna dimineata.
-Ryuuzaki?! Ce cauti aici la ora asta? il intreb cand il vad stand in fata usii mele cu un prosop in mana si niste haine de schimb.
-Am venit pentru baia de dimineata, spuse in timp ce intra pe usa.
-Baia de dimineata?! De ce trebuie sa o faci la mine acasa?
Il tintuiam cu privirea, incercand sa par nervos de vizita lui neasteptata. Desi, in sinea mea eram fericit. Incepeam sa ma plictisesc de discutiile noastre de la birou. Ma simteam de parca vorbeam cu un robot. Oricum, asta nu epxlica motivul pentru care trebuie sa vina aici sa faca baie.
-Din cauza samponului. Al tau miroase a miere.
Asta m-a facut sa-mi aduc aminte de o alta zi.
-Oh, da. Dragostea vietii tale, zic razand.
L-am lasat sa intre in baie. Dupa cum am zis, niciodata nu iti poti da seama de ceea ce are Ryuuzaki in minte. Cine s-ar fi gandit ca o sa-l gasesc la ora sapte dimineata la mine in fata usii sub pretextul ca a venit sa faca baie? Am zambit in sinea mea.
Am asteptat pana a terminat. Voiam sa aflu adevaratul motiv pentru care a batut atata drum pana aici. La o adica, daca voia sa se spele cu samponul acela, putea sa cumpere unul de la magazin- e foarte ieftin. Oricum, indiferent de motivul care il voi auzi, tot fericit voi fi. In utlima luna pot zice ca nu ne-am vorbit mai deloc. Aproape ca deveneam emotionat la gandul ca se afla chiar in baia mea.
Sunetul pasilor facuti de Ryuuzaki pe parhcet imi trezira atentia. Mai uitat spre directia din care venea spre mine. Puteam simti mirosul de miere care venea dinspre el. Avea un prosop alb peste parul lung, negricios si din suvitele caruia, inca se scurgea apa.
-Deci, de ce ai venit?
-Pentru baia de dimineata, repeta acesta.
Mi-am incrucisat mainile in timp cel priveam. Vazand ca nu primesc nici un alt raspuns, am oftat resemnat. In timpul in care Ryuuzaki s-a spalat pe cap eu m-am si schimbat si m-am pregatit pentru cursul de astazi- incepeam mai devreme decat deobicei.
-Eu trebuie sa plec la facultate, poti sa mai ramai daca vrei, insa sa inchizi usa inainte sa pleci, ii zic in timp ce-i arat cheia de pe masa din bucatarie. A da, si inainte de asta, mai bine ti-ai usca parul, doar nu vrei sa racesti, nu-i asa?
M-a afirmat printr-o miscare usoara a capului. Am dat sa ies pe usa, insa vocea brunetului m-a oprit:
-Shinigami.
-Eh? ii zic in timp ce ma intorc cu fata la el.
-Shinigami, de aici trebuie sa pornesti.

[Verrine]

Next:

Capitolul 20: Indiferena pura.

Shinigami, in traducere "zeu al morții", este numele japonez pentru personificarea mortii, mai exact a mortii cu coasa, importata in Japonia din Europa in perioada Erei Meiji.
“Zeu al mortii”, repet pentru a cinciea oara in mintea mea. Citind de patruzeci si opt de ore detalii despre Shinigami am ajuns la urmatoarea concluzie: exista doua variante din perspectiva carora puteam privi situatia:
1.Kira a facut un pact cu un Shinigami si astfel pot explica cum a reusit sa omoare detinutii.
2. Ryuuzaki si-a batut joc de mine.
Desi ambele variante pareau destul de plauzibile, chiar si prima, tindeam sa inclin spre varianta numarul doi. Ei bine, cazul ar fi destul de simplu daca stau sa-l privesc din perspectiva numarului unu, insa imi este destul de greu sa cred in fantezii de genul. Zeu al mortii? sa fim seriosi! In credinta mea nu exista asa ceva sau cel putin pe mine nu m-a invatat nimeni de aceasta moarte cu coasa. Daca ar mai fi trait mama… as fi putut-o intreba; nu cred ca tata are prea multe cunostinte despre crestinism. Revenind la subiect, toate chestia asta cu Shinigami mi se pare o adevarata prostie. Daca stau bine sa ma gandesc, daca as merge pe ideea ca(,) Kira a facut un pact cu un Shinigami, atunci asta nu ar explica cum au murit acei oameni. Am citit in ziare ca detinutii mureau ori toti o data, ori pe rand. Daca Kira iar fi zis acelui Shinigami sa omoare persoana din sectia de politie din vestul orasului– o voi numi A- si o alta persoana, B, din partea estica a orasului, atunci el s-ar fi dus la A, ar fi omorat-o, apoi ar fi mers spre B. Dar, daca Kira iar fi zis sa-l omoare si pe A si pe B in acelasi timp, cum ar fi procedat Shinigami? Nu prea se leaga. Dupa asta, mai exista inca o problema. De unde stia Shinigami pe cine sa omoare? Kira ar fi stiut cum arata persoanele respective, insa nu avea de unde sa ia numele lor sau adresele. Nu prea imi vine sa cred ca il punea pe Shinigami sa urmareasca fiecare criminal in parte, apoi sa-i zica numele si abia dupa sa-l omoare. Si acum, daca tot m-am gandit la asta, am gasit inca o problema. Shinigami acela nu era vazut si de ceilalti oameni? Daca asta ar fi atunci faza cu urmaritul criminalilor cade.
Mi-am lasat capul pe spatarul scaunului, privind tavanul. Am oftat. Atat de multe probleme! Nu vad nici un raspuns pentru ele… Totousi daca o iau pe partea celalta si merg pe varianta numarul 2, nici asa nu prea merge. Adica… Ryuuzaki chiar nu mi se pare genul de persoana neserioasa, care sa glumeasca cu angajatii lui. As putea fi optimist si sa cred ca a vrut sa ma ajute. Daca as face asta atunci as ajunge inapoi la prima variant unde sunt o multime de probleme.
Am oftat din nou, aruncad cate o privire la obiectele din camera. M-am ridicat brusc cand am laut contact vizual cu un caiet negricios… jurnalul. M-am pleznit cu palma dreapta peste frunte.
-Am uitat de tine!
Off, m-a preocupat atat de mult treaba cu Shinigami incat am uitat complet de jurnal. Nu m-am mai uitat in el de ceva vreme, poate daca citesc intamplarea de acum doua zile din perspectiva lui Ryuuzaki o sa-mi dau seama la ce s-a gandit exact cand mi-a zis de Shinigami.
Acum este pentru prima oara cand cred cu adevarat ca jurnalul imi este de folos. Nu imi imaginam ca o sa-l folosesc vreodata ca ajutor pentru cazul Kira; de fapt nici nu ma gandeam ca au vreo legatura.
L-am luat si m-am asezat din nou pe scaunul din fata biroului. Pentru moment am inchis calculatorul; nu trebuia sa uit ca luna asta trebuia sa platesc chiria impreuna cu plata de la curent. Lasand la o parte datoriile mele ca cetatean japonez, am deschis jurnalul cautand intamplarea de acum doua zile. Am observant pe parcurs ca tot ce a facut Ryuuzaki inca de la inceputul anului era trecut acolo. M-am intrebat pe moment de ce din ianuarie si nu mai tarziu, insa n-am dat foarte multa importanta aspectului asta.

O sa merg la Ran azi. Atitudinea lui fata de mine se agraveaza pe zi ce trece. A renuntat la Cazul Kira, asta e sigur. Nu tine de planurile mele, deci nu am alta varianta decat sa-i dau un indiciu. Il credeam mai capabil de atat.
Am luat un prosop alb din dulap, niste haine de schimb si cateva pliculete cu zahar– Ran sigur nu are destule pentru o cafea. M-am incaltat, iesind pe usa.
Imi placea sa merg cu metroul, insa era o situatie prea urgenta ca sa pierd vremea cu asa ceva; am folosit un taxi.

<< Nu l-am mai vazut niciodata pe L atat de grabit. >>

Taximetristul era un om in varsta, in jur de patruzeci si cinci de ani cu nasul mare, carn si cu o fata rigida. Ochii caprui, atenti la drum, i se reflectau in oglinda retrovizoarea. Expresia fetei sale mi-a atras atentia. Arata ca unul dintre criminalii care i-am arestat in urma cu o luna.

<< Si eu care credeam ca Ryuuzaki s-a gandit in sfarsit sa pretuiasca si existenta celorlalti oameni. Nu mai fac greseala de a-i subestima orgoliul imens si indiferenta.>>

A incercat sa poarte o discutie cu mine, insa nu ii raspundeam la intrebarile banale. Era o pierdere de vreme sa vorbesti cu oameni ca el. M-am uitat la geamul masinii. Era udata din abundenta de picaturile de apa; incepuse sa ploua.
Am stat si am privit fereastra pana cand am auzit vocea groasa a taximetristului. Chiar imi aducea aminte de criminalul de luna trecuta. I-am platit, m-am dat jos din masina si m-am indreptat spre apartamentul lui Ran. M-am interesat cu o zi in urma de programul lui de la facultate, azi ar trebui sa inceapa mai devreme. Este treaz, probabil isi bea cafeaua.

<< Baiatu asta cred ca e vreo ruda dea lui Nostradamus… >>

Am batut la usa apartamentului, asteptand sa se deschida. O sa fie uimit cand o sa ma vada.
-Buna dimineata, ii zic imediat ce usa se deschise.
-Ryuuzaki?! Ce cauti aici la ora asta?
Dupa cum am zis, va fi uimit.
-Am venit pentru baia de dimineata, i-am spus in timp ce am intrat pe usa.
-Baia de dimineata?! De ce trebuie sa o faci la mine acasa?
Era iritat de idee. Nu m-am gandit ca o sa fie nervos. De fapt, eram sigur ca o sa fie fericit de prezenta mea. Da, uite de ce il prefer eu pe Ran, mereu imprevizibil. Si eu care credeam ca are o gandirea prea simplista.
-Din cauza samponului. Al tau miroase a miere.
-Oh, da. Dragostea vietii tale, mi-a spus razand.
O schimbare rapida de comportament. Totusi, chiar imi placea samponul ala, plus ca il puteam folosi ca pretext ca sa vin aici de cate ori doresc. Ar trebui sa se simta norocos ca are asa ceva.

<< Clar. Imi schimb samponul. >>

M-a lasat sa intru in baie. Pana la urma mintea lui nu se poate opune sentimentelor. Chiar si asa, inca de la bun inceput am stiut ca o sa fie de acord sa-mi fac “baia de dimineata” la el acasa. Ran este o persoana foarte moale, usor manipulabila. Aproape ca imi pare rau pentru el. Oricum, azi nu mi-am propus sa fac nimic legat de faptul acesta, am un scop “bun” de data asta- asa cred ca l-ar cataloga Ran.
Imediat ce am terminat sa ma spal, m-am imbracta cu hainele de schimb si am iesit din baie. Nu mi-am sters parul, tropi de apa inca scruganduse din el.
L-am vazut pe Ran, imbracat, aranjat, gata sa plece la facultate.
-Deci, de ce ai venit?
-Pentru baia de dimineata, ii repet.
Poate pana la urma si-a dat seama ca nu asta e motivul adevarat pentru care ma aflu aici. Bine gandit, Ran. Incepi sa faci progrese.
Si-a incrucisat mainile, asteptand un raspuns care, bineinteles ca nu i l-am dat. S-a dat batut, avand in vedere ca nu avea sa primeasca nici un cuvant din partea mea.
-Eu trebuie sa plec la facultate, poti sa mai ramai daca vrei, insa sa inchizi usa inainte sa pleci, imi zice in timp ce-mi arat cheia de pe masa din bucatarie. A da, si inainte de asta, mai bine ti-ai usca parul, doar nu vrei sa racesti, nu-i asa?
Am fost uimit de ultima sa fraza. Am zambit in sinea mea. Numai Ran se putea gandi la lucruri de genul intr-o situatie ca asta. Inatrdevar, imprevizibil.
A dat sa iasa pe usa, insa l-am oprit:
-Shinigami, ii zic.
-Eh?
Parea uimit de spusele mele. Imi parea intr-un fel rau ca faceam asta, insa era necesar. Ran deja renuntase la caz, eu doar i-am dat un impuls.
-Shinigami, de aici trebuie sa pornesti.
Sper doar sa ma ia inserios.

Pff, am inchis jurnalul, dezamagit de ceea ce am citit. Am incercat eu sa fac “haz de necaz” insa am si eu o limita. S-a schimbat atat de mult de prima data cand l-am cunoscut… sau poate cine stie, asa a fost dintotdeauna. Ii privea pe toti oameni ca pe niste pioni, toate cuvintele care i le-am spus pentru el erau pur si simplu… nimicuri. Uneori chiar ma intrebam de ce fac toate astea; parca de la bun inceput am stiut ca totul va fi in van. Vreau atat de mult sa-l vad in siguranta, departe de probleme. Chiar sunt prea moale. Ma intreb oare daca el isi da seama de asta. Prea orgolios. Indiferent ce plan idiot are, nu vreau sa iau parte la el.

[Aliss_anime]

Hello! >:D< Huh ce gandire de detectiv ai (asta daca nu esti cumva vreun spion sau detectiv, interesant :-? )
Hmm chiar daca Ran dupa cum am mai zis, nu este persoanajul meu prefe, am decis sa citesc in continuare ficul.
Se prinde cam greu de treaba, oricum a aflat multe, si totusi am acea nelamurire cu jurnalul care se scrie singur. Adica wtf?:O
L asta e cam nush nesimtit (daca acesta e cuvantul potrivit) sa vina la saracul baiat in fiecare dimineata? As vrea sa`l scoata odata afara in suturi :))

Enjoy imi place cum decurge actiunea, si chiar vreau sa aflu ce e cu acel jurnal misterios!

Bafta cu nextul, il astept cumintica ;)) te pwp:*

[Verrine]

Nu sunt nici spion, nici detectiv=)). Desi ar fi misto @-), o sa ajung la SRI \m/. Asa, sa vedem... am adus continuarea, nu e prea mare, insa e destul de important capitolul. @-)

Capitolul 21: Codul.

-Sunt dezamagit.
Brunetul isi lua ochii de la ecranul leptopului pentru cateva momente, indreptandu-si privirea spre mine. I-am observat miscarea; nu ma gandisem ca o sa-i atrag atentia.
-Nimic, nimic. Doar ma gandeam.
Se uita cand la mine, cand la leptop. Porbabil se gandea ca se aleaga. Saracul Ryuuzaki, am ras in sinea mea. S-a ridicat de pe scaun, impingandu-l prin toata camera si asezandu-l in final langa al meu. Ma privea atent.
-Unde te-ai blocat?
L-am privit mirat. Stiam prea bine la ce se refera, insa nu ma gandeam ca o sa deschida subiectul asta atat de devreme. Inca eram suparat pentru faza de acum cateva zile, insa nu puteam sa-l ignor pur si simplu. Ceva ciudat ma atragea spre el, ca un magnet.
-Ei bine, am luat in calcul mai multe cazuri, insa sunt o multime de lucruri pe care nu mi le pot explica, ma studia atent in timp ce ii vorbeam. Am presupus ca Light ar fi avut de partea lui un Shinigami, insa nu se leaga o multime de lucruri. Nu imi pot explica cum acel Shinigami putea sa omoare mai multe persoane in acelasi timp, modul in care actiona si mai ales cum de Kira stia numele infractorilor.
M-am uitat spre el cu o speranta oarba. Stiam ca nu voi primi nici un ajutor. Mi-a zambit. M-am uitat mirat la el, fiind uluit de ceea ce vedeam. Ryuuzaki mi-a… zambit.
-Chiar esti o persoana imprevizibila Ran. Nu intelegi lucruri de care ar fi trebuit sa-ti dai seama inca de la inceput.

<< Si ce ar trebui asta sa insemne? >>

-O sa-ti dau ceva, continua acesta.
M-am uitat sceptic spre el in timp ce-l vedeam cum completeaza ceva pe o foaie alba. Imediat ce a terminat, mi-a intins-o.
-Un cod?
-In doua zile ar trebui sa-ti dai seama ce inseamna.
-Cine s-ar fi gandit ca o sa ma ajuti atat de mult. Oricum nu inteleg de ce e atat de important sa stiu despre acest caz. Credeam ca l-ai inchis.
Nu mi-a raspuns. Am lasat-o asa pentru moment. Probabil avea motivele lui. Ma bucuram insa ca de la vizita lui atmosfera aceea a disparut. As putea spune ca totul e ca inainte, poate chiar o varinata mult mai “sufletista” a lui Ryuuzaki. Am chicotit la gandul asta. M-am uitat inca o data pe foaia data de brunet: 40s M[k] LYcI. La prima vedere nu-mi spunea prea multe, mi se parea destul de incurcata treaba. Eh, daca el a spus ca in doua zile o sa-mi dau seama despre ce e vorba, atunci inseamna ca o sa imi vina mie niste idei.

***

Ingrozitor. Teribil. Devastator. N-am nici o idee! Deci nu pot sa-mi dau seama de nimic din prostia asta de cod! Pe langa ca sunt si cifre aici fara nici o logica sau vreo legatura, mi-a mai bagat si parantezele alea. Tot ce am putut sa realizez este ca se afla niste pauza intre 40s, M[k], LYcI si ca s-au folosit atat litere mari, cat si mici. Detalii care, bineinteles, nu ma ajuta la nimic. Am facut tot ce mi-a trecut prin cap. Am luat tot alfebatul cap coada, l-am numerotat de la stanga la dreapta, de la dreapta la stanga. N-am ajuns la nici o concluzie. M-am uitat la 5 tipuri diferite de documentare despre codare, insa din nou, nimic. Ryuuzaki a combinat 2 stiluri diferite care aparent nu au nici o legatura. Acele paranteze patrate ma derutau in ultimul hal.
Am auzit soneria telefonului. Perfect. Dupa melodie, era Mogami. Nu m-am intalnit cu ea de vreo doua saptamani, e disperata sa ma vada. M-am ridicat de pe scaun, intreptandu-ma spre noptiera de langa pat. Am raspuns fara sa ma mai uit la numar sau la persoana care ma sunase.
-Spune, ii zic.
-Raaaan!! Nu ne-am vazut de secole, trebuie neaparat sa ne intalnim!
Dupa cum spuneam…
-Imi pare rau, dar sunt preocupat cu ceva in momentul asta, ii spun in ciuda faptului ca preferam mai mult sa stau cu ea decat sa-mi bat capul cu un cod extraterestru.
-Despre ce e vorba?
-Ryuuzaki mi-a dat un cod si eu trebuie sa-mi dau seama despre ce e vorba. Ma chinui de cinci ore la el si nu am relizat decat niste pauze intre litere.
Nu era un subiect de discutat la telefon, insa voiam sa scap de ea pentru moment. Nu vreau sa-l mai dezamagesc pe Ryuuzaki.
-Hm… poate te pot ajuta. Ce trebuie sa afli?
Voiam sa-i raspund insa m-am blocat brusc. Era o intrebare buna, ce voiam sa aflu? Doamne, ce idiot sunt. Am inceput sa rad isteric. Saraca Mogami, cred ca o speriasem.
-Scuze Mogami, trebuie sa inchid. Multumesc pentru ajutor.
Am inchis clapita albastra a telefonului, aruncandu-l in pat. M-am lovit cu palma dreapta peste fata, razand din nou. Ce idiot sunt. Incercam sa descifrez codul, insa nici macar nu stiam la ce anume cautam raspuns. Ryuuzaki avea dreptate, chiar sunt o persoana imprevizibila. Oricum, o sa-i raman dator lui Mogami, m-a adus cu picioarele pe Pamant.

[Aliss_anime]

Salutare! >:D< :*

Okay, chiar m`ai dat gata cu cel cod, pare mai mult o insiruire de cifre si litere "40s M[k] LYcI"chiar nu inteleg nimic, zau :))) ar veni 40 de secunde, Karnetul Mortii, Light Yagami si nu mai stiu :)) Nu am gandirea unui detectiv ;))
Ehh cam badaran baiatul acesta Ran indiferent de treaba trebuia sa`si faca timp si pentru Mogami [-(
In fine, place acest capitol si scuze de intarziere :p

Te pwp si astept nextul :*

[Verrine]

Thx for comm ^:)^. Za next is here:>. De data asta l-am afcut ceva mai mare:-?.

Capitolul 22: America, venim!

-Nu inteleg nimic. De ce? Spune-mi… de ce?
Ma uitam pierdut prin camera in timp ce vorbeam cu brunetul. Sentimnetele care le aveam in momentul de fata in interiorul meu nici nu pot fi definite, sunt mult prea amestecate.
-Ran, ti-ai dat seama de cod?
Mi-a vorbit foarte calm, sorbind dintr-o ceasca cu cafea. Nu stiam daca in momentul acela eram calm sau nervos, de fapt, nici macar nu intelegeam de ce aveam acele reactii. Imi era din nou teama pentru brunet? De ce ar fi trebuit? Doar totul e incheiat acum! Ganduri si sentimente ciudate imi strabateau corpul si mintea.
-Da… Ai putea sa-i multumesti caietului meu de geometrie din generala, ii spun sarcastic in incercarea de a-mi potoli starea de spirit.
Se uita mirat la mine, incercand sa gaseasca o explicatie.
-Daca nu as fi dat din greseala peste el, nu as fi realizat niciodata ce ai vrut sa scrii. Prima parte, 40s, inseamna patruzeci de secunde- asta cred ca mi-a fost clar de la inceput. M[k] nu mi-ar fi trecut niciodata prin minte ca notatia respectiva ar insemna multiplu de k, unde din cate am reusit sa-mi dau seama, k il reprezenta pe Kira. Cea mai interesanta a fost oricum ultima parte, LYcI. Ai scris c-ul cu litera mica fata de celelalte litere, ingenios, lucru ce era de asteptat din partea ta. Am reusit sa-mi dau seama ca nu avea rolul obisnuit de litera, ci de fapt, acel semn de incluziune invatat in generala. Ca urmare, ar fi insemnat, LY inclus in I, adica, mai explicit, Light Yagami inclus in Interpol. Iar ca o sinteza, 40 de secunde, timpul in care victimele mureau, au fost mai multi Kira, iar Light Yagami avea legaturi cu Interpolul.
-Ai gandit bine, mi-a spus pe un ton care nu l-am putut recunoaste ca fiind normal sau sarcastic. Ce te nelinisteste?
Din scurta noastra conversatie am avut impresia pe moment ca ma simteam de parca as fi fost la un psiholog. Eu ii spuneam cat de buimac si nelinistit sunt, iar el incerca sa afle mai multe, in oarba speranta de a ma vindeca.
-Totul e atat de… perfect. Gandul asta imi da fiori.
Nu ma puteam uita la el, nu il puteam privi in ochi cum o faceam odata! Nu intelegeam de ce… nu era nimic de care sa-mi fie frica sau teama. Am ramas pe ganduri. Era un lucru care ma nelinistea deoarece nu ii puteam gasi un raspuns concret. Toata vremea asta m-am tot intrebat…
-Ryuuzaki, continui eu, daca te intreb ceva promiti sa-mi raspunzi sincer?
-Mereu fac asta.
Am ras in sinea mea la afirmatia facuta de brunet. Daca lucrurile ar fi stat astfel, atunci niciunul dintre noi nu s-ar mai fi aflat aici.
-Ai tot continuat sa spui ca nu ma ajuti, iar acum imi dai codul asta ca sa pot afla totul. De ce…? Chair nu inteleg ce legatura am eu cu cazul Kira.
Chiar nu puteam intelege acest aspect. Nu vad cu ce l-ar ajuta daca as sti despre un caz, care oricum, este inchis. M-am asezat mai bine pe canapeaua din fata biroului, privind ganditor la masuta din fata mea. Asteptam un raspuns.
-Vei afla in curand.
-Dar ai zis… sar ca ars de pe canapea cand aud ce mi-a zis.
Ma opresc brusc cand ii observ expresia fetei. Mereu l-am vazut ca pe un om foarte calm, indiferent si nepasator, insa acum stau si privesc uluit la zambetul deschis cel avea in timp ce sorbea din ceasca de cafea.
-Ti-am dat un raspuns sincer, dupa cum mi-ai cerut.
Nu am mai zis nimic, asezandu-ma la loc pe canapea. S-au intamplat asa de multe astazi. Am aruncat o privire incaperii, atentia fiindu-mi captata de peisajul de pe fereastra. Deja se inserase. Se pare ca astazi am ramas peste program.
-Maine plecam in America.
Am sarit din nou ca ars. Ce era cu anuntul asta asa, dintr-o data? Plus ca a schimbat subiectul! Nu terminasem de vorbit.
-America?! Ce naiba sa facem in America?!
-Nu e evident? Avem un caz. Trebuie sa mergem pana in Dakota de Nord.
Ma uitam buimac la el. Nu stiam ce sa cred, mi nu imi mirosea doar a caz. Cred ca Ryuuzaki iar avea un plan.
-Stai, cum adica “plecam”?
-Nu vrei sa merg cu tine?
Tonul care l-a folosit ma facea sa ma simt parca vinovat de intrebarea pe care am pus-o. Pentru un moment am avut impresia ca Ryuuzaki isi batea joc de mine.
-Deobicei ma trimiti cu Missa... Stai, nu-mi spune. De data asta e ceva atat de important incat sa ma acompaniezi?
A continuat sa priveasca ceasca goala de cafea de pe biroul din lemn, fara sa-mi dea un raspund. Ma intrebam… oare ce mai avea in minte si de data asta?
Heh, vom trai si vom vedea. Mai bine las detaliile pe ziua de maine.
-Cand avem avionul?
-Nu trebuie sa-ti faci griji in privinta asta. M-am ocupat de toate.
Pe moment mi s-a parut ok ideea, nestiind bineinteles ce avea sa urmeze ziua urmatoare.

***

4.00. Ora la care am fost trezit datoria batailor insistente in usa. M-am ridicat buimac din pat, inca adormit, si acoperit cu patura. Nu voiam sa parasesc patul cel moale si cald. Aseara m-am culcat atat de tarziu! Din nou m-au preocuapt lucruri ce nu ar fi trebuit.
-Vin, vin acum, vorbesc in timp ce ma tarasc cu patura dupa mine pana la usa.
M-am impiedicat de vreo doua ori datorita faptului ca inca nu puteam sa vad clar. Ma aflam in acel moment cand incercam sa-mi dau seama daca visez sau chiar e real. O granite periculoasa, pot spune. Mereu tinzi sa gresesti concluzia.
Am deschis usa cu o rata de nervozitate deoarece am fost trezit la o asa ora.
-Ran, ce ai facut pana acum?
Priveam uimit la parul ciufulit si negricios. Mi-a luat cateva moment sa ma acomodez cu imaginea din fata mea.
-Ryuuzaki, e patru dimineata.
-Te-am trezit?
Tonul uimit pe care l-a folosit m-a facut sa cred ca brunetul era o persoana foarte matinala.
-Oamenii normali dorm la ora asta, plus ca aseara am ramas pana peste program.
Nu a spus nimic la afirmatia pe care am adus-o, in schimb a intrat in apartament. M-am indepartat agale de usa si m-am indreptat spre pat.
-Ah… ce bine e, am spus in timp ce m-am aruncat pe suprafata moale si alba a patului.
-Ran nu e timp de dormit, mai bine te-ai imbraca.
-Vreau sa dooorm.
Eram foarte constient de faptul ca ma purtam ca un copil, si asta tocmai cu seful meu. Insa asta era adevarul, nu il puteam nega! M-am culcat la ora doua… cum intentioneaza el sa ma convinga sa ma scol dupa nici doua ore de odihna? As umblu ca un zombie prin aeroport. Nu voiam sa-mi imaginez.
-Daca pierdem avionul o sa mergem cu vaporul.
Pentru altii probabil ar fi sunat ca o propozitie banala, fara pic de ajutor, insa pentru mine... Vaporul, detest vaporul! Este cel mai cretin mod de a transporta oamenii! Uram cam tot ce era legat de mari si oceane. Le detestam pana la ultima celula din corpul meu.
-Bine, bine… merg sa ma imbrac.
M-am ridicat dezamagit din pat, mi-am luat hainele pe care le pregatisem cu cateva ore in urma si m-am indreptat spre baie. Mi-am facut toata rutina matinala, sarind bineinteles peste cafea si mic dejun. Era pentru prima data cand il vedeam pe Ryuuzaki atat de grabit. Sau sa fi fost oare nerabodator? Am zambit in sinea mea la aceasta idee. Pana la urma eram unul dintre angajatii lui, de ce sa fie nerabdator? Mi-am adus brusc aminte de intamplarea de acum cateva saptamani, acel sarut neasteptat pe care l-am primit. M-am inrosit.
-Idiot, idiot, asta sunt! Trezeste-te!
Cum mi-as putea reaminti o asa prostie? Pentru moment chiar uitasem de ea. Uf, o zi proasta.
-Ran, vorbesti singur?
Intrebarea brunetului m-a luat prin surprindere. Uitasem ca mai era si el in camera.
-Ah, nimic. Mi se mai intampla cateodata cand mai uit sa fac unele lucruri.
Stiam ca si-a dat deja seama despre ce e vorba, insa mi-am continuat fatada. Era destul de frunstarat sa ai ca prieten un detectiv, sa nu mai vorbim ca Ryuuzaki este cel mai bun dintre toti.
M-am indreptat spre oglinda din baie. Heh, eram imbracat ca deobicei, nu aveam prea multe preferinte la capitolul haine. Camasa neagra si pantalonii de aceasi culoare, usor evazati mi se pareau perfecti. Ryuuzaki era imbracat ca deobicei, nici el nu cred ca avea prea multe preferinte in domeniul asta. Am chicotit.
-Sunt gata, ii spun in timp ce ies pe usa din baie.
-Sa mergem.
Mi-am luat valiza cea rosie care m-a acompaniat si in celelalte calatorii ale mele cu Misa si l-am urmat pe Ryuuzaki. Inca mi se parea ciudat faptul ca eram acompaniat de el. Sa fie ceva atat de serios?