Kyo Kara Maoh!

[MiraA]

Buna...uite ca am venit cu un nou fic, de aceasta data un pic mai diferit. De ce? Pai...e prima data cand incerc sa scriu o poveste ce tine de un fandom.
Sunt mare fana a animeului Kyo Kara Maoh! (De azi sunt regele demon!), iubesc plotul acestui anime si in special personajele. Recunosc, am o mica slabiciune pentru Yuuri si Conrart. Tocmai de aceea ficul acesta va fi despre ei (oarecum). Avand in vedere ca e prima data cand incerc asa ceva, adaug si un personaj ce imi apartine exclusiv mie.

Pentru cei ce nu au vazut animeul o sa scriu un mic rezumat:

Yuuri Shibuya, un adolescent obisnuit de 15 ani, fara asteptari prea mari de la viitor este aruncat intr-o lume alternativa cu o cultura complet diferita de cea cu care este el obisnuit. Aici, afla ca este urmatorul succesor la tronul Shin Makokului (Traducere libera: Marele Regat al Demonilor) adus in aceasta lume pentru a porni un razboi impotriva oamenilor. Desigur, si cele mai bune planuri au scapari, asa ca in loc sa porneasca un razboi, Yuuri aduce pacea. Printre picatele si pe parcursul a 117 episoade infrange monstrii, opreste revolutii, ajunge sa fie rapit de cel putin 10 ori, se logodeste (din greseala) cu fiul fostei regine si lista ar putea sa continue la nesfarsit. Povestea se dezvolta incet si are prea multe fire narative pentru a le putea explica pe toate acum. Totusi, daca vreti mai multe informatii, le veti gasi pe Wiki...

Nu detin niciun personaj (inafara de Mia) si nu obtin profit de pe urma acestei povesti.
App, sa nu uit. Teoretic, povestea asta are loc dupa sfarsitul animeului.

Soarele stralucea pe cerul lipsit de nori, pasarele ciripeau bucuroase de venirea primaverii, soldatii erau in mijlocul antrenamentului de dimineata, iar ea…ei bine, ea era prinsa in biblioteca cu un meditator mult prea zelos, ce tinea in brate o carte ce, probabil, cantarea de doua ori cat ea. Barbatul parea in culmea fericirii. Isi tinea ochii inchisi, capul putin ridicat in asa fel cand trasaturile fetei sale perfecte erau luminate de razele soarelui ce erau filtrate prin draperia grea. Mainile sale se miscau repede pe langa corp, in incercarea lui de a o face atenta la asa-zisa poveste interesanta care il avea ca personaj principal pe al 15-lea Maoh.
-…si atunci, Majestatea Sa a lansat un atac despre ca s-a vorbit multi ani…Analele istoriei nu au reusit totusi sa puna in evidenta cu cat curaj si devotement a reusit preaiubitul nostru rege sa apere aceasta frumoasa natiune si castelul in care…
Cam atat a auzit inainte ca gandurile ei sa fuga iar la lumea de afara, la lumina calda a soarelui, la antrenamentele soldatilor, la Yuuri ce, probabil, era ingropat in decrete si la Conrart, care era plecat de mai bine de doua zile in satul vecin pentru o inspectie.
Iar ea era prinsa aici…din nou. Ofta pentru a zecea oara in ultima jumatate de ora si incerca inca o data sa se concentreze la lectia de istorie.
Dupa cum observa, Gunter inca il laud ape al nu stia cate-lea Maoh si nu observase ca mintea ei era in alta parte.
Off, cat de mult ura istoria! Nu intelegea ce e asa de important. Multi oameni mareti care au facut multe lucruri, dar care au murit. Nimic mai mult, nimic mai putin. Uneori ii era groaza sa se gandeasca ca, intr-o buna zi cineva va trebui sa invete pe de rost tot ceea ce ea a facut in timpul vietii.
Numai gandul la asa ceva o facu sa tremure. Fereasca Shion, nu vroia sa tortureze pe cineva atat de mult. Nu vroia sa o faca acum si, mai mult ca sigur, nu vroia sa faca asta peste vreo 500 de ani cand va fi la doi metrii sub pamant. Nu era atat de sadica.
Ofta din nou.
-Mia…Mia. Fata isi ridica ochii, doar pentru a intalni privirea umeda a meditatorului ei. Umeda si resemnata, adauga repede in gand cand il auzi pe Gunter cum ofteaza. Barbatul aseza cartea pe masa si o inchise. Zgomotul o facu pe Mia sa zambeasca.
-Ne, Gunter, il intreba intr-un final, de ce oamenii simt nevoia sa studieze atat de multa istorie? Adica stiu ca istoria e important si toate cele, dar asta nu insemna ca trebuie sa ne petrecem zilele inchisi in biblioteca incercand sa memoram tot ce a facut unul sau altul.
-Nici nu sti cat ma bucur sa aud ca te gandesti la istorie, chiar daca o faci il felul acesta, adauga imediat Gunter, taindu-si singur imboldul de a sari pe Mia si de a o imbratisa. Cand era asa ganditoare, ii aducea aminte de Yuuri in primele lui zile petrecute in Shin Makoku. Nu ca Majestatea Sa s-ar fi schimbat foarte mult in ultimii 50 de ani de cand era Maoh. Da, se maturizase, dar intr-un fel ramasese acelasi copil naiv care fusese aruncat in urma cu jumatate de secol in acest taram straniu. Zambea la fel de mult ca in trecut, facea la fel de multe greseli cand venea vorba de eticheta si protocol si se implica cu aceeasi ardoare in treburile statului. Da, si desigur, era rapit la fel de des ca in trecut, dar la fel ca in trecut, se intorcea de fiecare data cu un zambet pe buze si o remarca amuzanta care reusea sa readuca buna dispozitie in castelul Blood Plegde.
Mia ii semana in multe aspecte. Era la fel de incapatanata ca el, la fel de devotata oamenilor si la fel de iubitoare. Dar asta nu ar fi trebuit sa-l mire, gandi repede Gunter, in timp ce se aseza pe scaunul liber si sorbi putin ceai mult pre indulcit. Pana la urma, Mia era fiica lui Yuri.
Buzele i se curbasera intr-un inceput de zambet cand amintirile acelei zile isi facura simtita prezenta.

Era mijlocul lunii noiembrie. Cerul era acoperit de nori grei si inchisi la culoare, dar inca nu incepuse sa ninga. In castel, in ciuda lemnelor ce erau arse de la primele ore ale diminetii pana in miz de noapte, era frig. Nu foarte frig, dar totusi…frig. Dar, in ciuda acestui inconvenient, viata mergea inainte asa cum facuse si pana atunci. Servitoarele isi vedeau de treburi,fugind dintr-o parte in alta ba cu rufe curate, ba cu galeti pline de apa, ba ascunzandu-se in colturi intunecate si susotind despre cine stie barfa proaspata, Gwendal era in biroul sau ascunzandu-se de Anissina, Wolfram picta, Conrart era in mijlocul antrenamentelor de dimineata cu niste cadeti de la academie, iar Yuri privea ganditor afara pe geamul bibliotecii, facandu-l pe Gunter sa ofteze. Ca de obicei, lectia de istorie nu mergea tocmai bine.
Gunter tocmai se pregatea sa-l intrebe daca s-a intamplat ceva, cand usa se deschise brusc si un Darcascos usor nesigur pasi inauntru.
-Buna ziua, Majestate, Excelenta. Barbatul facu o plecaciune adanca, inainte de a continua. Am primit un mesaj de la temple lui Shion. Toata lumea trebuie sa se prezinte numai decat acolo. Ordinele Majestatii sale Shion.Darcascos facu o a doua plecaciune si iesi afara din camera.
Cam atat a trebuit ca lui Yuri sa-i fie captata atentia.
-Oare ce mai vrea Shion acum? Gunter? Se intoarse spre barbatul de langa el care ridica din umeri in necunostiinta de cauza.
-Nu stiu, Majestate, dar daca ne-a chemat pe toti insemna ca trebuie sa fie ceva de mare importanta.
-Sau ceva ce va cauza multe probleme pe viitor, zise Yuuri pe jumatate resemnat. In fine, vom vedea ce pune iar Shion la cale.
Gunter se multumi sa dea din cap. Yuuri si Murata erau singurii care isi permiteau sa vorbeasca intr-o asemenea maniera despre Majestatea Sa Shion. Cei ca el inca incercau sa pastreze o relatie mult mai formala, caci, pana la urma, Shion fusese cel care intemeiase acea brava natiune si inca era cel ramasese in urma pentru a veghea asupra lor, chiar si la 4000 de ani de la moartea sa. Da, un om de o asemenea valoare merita sa fie ridicat in slavi si respectat. Cel putin asa gandea Gunter in timp ce il urma pe Yuuri afara din castel.
Yuuri pe partea cealalta avea unele mici retineri in al slavi pe Shion si a-l ridica pe un piedestal de cristal. Da, era un om…demon deosebit care isi daduse viata pentru tara sa, dar era si un mare amator al glumelor proaste. Glume pe ale caror consecinte, de cele mai multe ori, Yuuri a trebuit sa le suporte.
Drumul pana la grajduri fusese scurt. Acolo ii asteptau déjà Gwendal, Wolfram si Conrart.
-Era si timpul sa apari, pampalaule, striga Wolfram spre el. Baiatul nu astepta un raspuns, ci isi incaleca frumos armasar alb ce, in acceptiunea lui Yuuri, era mai de 10 ori mai docil decat stapanul.
Yuuri se multumi sa ridice din umeri. Dupa atatia ani se obisnuise cu felul in care il intampina Wolfram. Desigur, sperase ca o data ce logodna lor a fost rupta, lucrurile astea sa se schimbe, dar trecusera mai bine de 40 de ani de atunci si aproape nimic nu se schimbase. Da, Wolfram se mutase de la el din camera, dar inc ail numea trisor si inca urla la el de fiecare data cand prindea ocazia, dar asta nu-l mai deranja atat de mult ca la inceput. Era o simpla rutina.
Privirea lui il parasi pe Wolfram doar pentru a intalni ochii blanzi de culoare scortisoarei care il priveau cu dragoste. Pe buze ii inflori fara sa vrea un zabet micut care imediat fusese reflectat de buzele barbatului de langa el.
-Yuuri. Conrart ii intinse mana pentru a-l ajuta sa-l incalece pe Aoi. Yuuri isi incolaci degetele cu cele ale barbatului si ii stranse usor mana intr-un gest dragastos si mult mai intim decat ar fi visat in urma cu cativa zeci de ani. Isi puse piciorul in scarita, apoi il trecu pe celalalt peste calul ce astepta rabdator si abia dupa aceea dadu, chiar daca cu parare de rau, drumul mainii lui Conrart.
-Multumesc, sopti atat de incet incat doar barbatul il auzi.
-Oricand, Majestate.
Yuuri isi musca buzele ca sa nu-i dea lui Conrart vechea replica – Ma cheama Yuuri. Ar trebuie sa sti asta barbat-ce-ma-numit. Totusi de data asta se abtinu. Trecusera ani de zile de cand Conrart i se adresase atat de formal intr-un cadrul asa de familiar. Asta nu putea sa insemne decat un lucru: ceva il deranja. Yuri il privi inca o data, incercand sa-si dea seama daca era ceva in neregula, dar nu vazu nimic deosebit. Probabil Conrart era ingrijorat din cauza ordinului brusc de a se prezenta la temple. Sau, poate, ceva nu mersese bine cu cadetii. Sau…posibilitatiile erau infinite.
Conrart se indeparta si isi incaleca propriul cal, apoi pornira toti in gallop spre templul ce se afla la cativa kilometrii departare de castel.
Cand ajunsera aproape de portile edificiului, norii incepura sa-si verse fulgii, care invaluira repede tot tinutul. Yuuri prinse mai bine haturile cu mana si incerca sa alunge senzatia ciudata care nu-i dadea pace. Avea un presentiment al naibii de prost…

Descalecara toti, aproape in acelasi timp si intrasera pe usile ce fusesera deschise de catre preotese. Exact la intrarea in Templu ii astepta Ulurique cu un zambet usor ingrijorat asternut pe chip.
-Majestate, zisese inainte de a face o plecaciune, imi cer scuze ca v-am chemat aici asa de repede sip e vremea asta, dar Majestatea Sa Shion doreste sa va vorbeasca numaidecat.
-S-a intamplat ceva, Ulurique? Intreba Conrart usor ingrijorat, inainte de a se conforma si de a o urma pe femeie inauntru.
-Ati putea sa priviti lucrurile asa.
-Cum adica? Asta ce vrea sa insemne? Sari repede Wolfram la fel cum facea de obicei.
-Wolfram, il admonesta fratele sau mai mare, trimitand in directia sa una din privirile care reuseau sa faca oamenii sa fuga.
-Bine, bine…tac. Pentru moment.
Singurul care pastra tacerea era Yuuri. Pana si Gunter incepuse sa vorbeasca la un moment dat, dar cuvintele lui pur si simplu nu ajungeau pana la urechile baiatului care mergea in urma preotesei si privea mai mult sau mai putin in gol.
-Yuuri, te simti bine?
Vocea lui Conrart ii transmise un tremur prin tot corpul. Yuuri isi ridica privirea spre barbatul de langa el si ii cauta mana. Imediat ce i-o gasi o stranse ca si cum viata sa ar depinde de asta.
-Calmeaza-te. Totul va fi bine, ii sopti barbatul incercand sa-l linistesca. Yuuri stia ca se gandeau la acelasi lucru. Venise momentul pe care il asteptase de mai bine de 25 de ani, iar el nu stia exact la ce sa se astepte sau cum sa reactioneze.
Colidoarele templului pareau mai lungi decat de obicei, iar Yuuri se trezi intrebandu-se daca nu cumva Murata facuse niste mici modificari de cand se mutase aici.
Ulurique ajunse in fata incaperii principale si deschise cu usurinta portile mari de fier.
-Majestate, au sosit, anunta pe un ton calm care nu trada deloc avalansa de emotii din interiorul sufletului sau.
Shion nu se materializa de nicaieri intre ei, asa cum facea de obicei, ci aparu din penumbra incaperii, aratand mai obosit decat aratase probabil si atunci cand traise. In partea opusa lui Murata incerca cu greu sa-si pastreze o mina serioasa. Se vedea de la o posta ca tanarul se distra de minune pe seama prietenul sau.
-Ma bucur ca ati ajuns, le zise intr-un mod necaracteristic lui, inainte de a se sprijini de primul perete ce ii iesi in cale.
-Majestate, ce s-a intamplat? Aratati…Guter se opri nedorind sa fie cel ce zice un lucru evident.
-Ca naiba? Il completa Shion usor amuzat.
-Vro…vroiam sa zic obosit, se balbai Gunter inainte de a intoarce o privire intrebatoare spre Ulurique.
-Ce s-a intamplat, Shion? De ce ne-ai chemat pe toti? Daca are legatura cu tratatul, incepu Yuuri , dar Shion ridica mana pentru a-l opri.
-Nu are legatura cu tratatul dintre Shin Makoku si Big Shimaron. E vorba de o chestiune…facu o pauza si-si drese vocea, ceva mai mica. Defapt mult mai mica. Motivul pentru care v-am chemat azi aici e, insa inainte sat ermine ce avea de zis, un ghemotoc mic imbracat tot in negru iesi de dupa capa sa si-si ridica o privire indignata spre el.
-S...Sh...Shio...n, zise ghemotocul si trase de capa in jos.
Barbatul ii arunca o privire resemnata, dar nu se apleca. Ghemotocul lovi cu piciorul in podea si mai trase inca o data de capa mare ce-l inconjura pe fostul rege al Shin Makokului.
In camera se lasa brusc linistea. Pe fetele celor prezenti se perindasera toate emotiile posibile, de la ingrijorare, uimire, fericire, amuzament si, intr-un final, daca ne referim la doua persone anume, dragoste.
Vazand ca nu este bagat in seama, micul ghemotoc se cu spatele la barbatul blond si privi audienta ce nu scotea niciun sunet. Masura cu privirea distant, apoi incepu sa paseasca incet, incercand sa-si pastreze echilibrul precar.
Cand ajunse in fata primului barbat se uita in sus la el si ii zambi, apoi il prinse de materialul pantalonilor si trase de el pana cand barbatul se apleca si o lua in brate.
-E atat de mica, zise Conrart in timp ce privirea lui studia faptura pe care o tinea in brate. Fetita ii atinse fata cu manutele si ii studie trasaturile cu o atentie ce nu i se potrivea unui copil atat de mic, apoi privirea ii fugi spre tanarul imbracat in negru care nu-si putea lua ochii de la ea.
Isi intinse manutele spre el,facandu-l pe Conrart sa o lase lui Yuuri.
-Mia? Intreba Yuuri incredeul. Tu esti...? Fetita ii zambi si-si incolaci degetele prin parul lui de care trase in joaca.
-Yu...uuri, ganguri aproape imediat, facandu-l pe baiat sa zambeasca.
-Stie cum ma cheama, zise simtindu-se mai mandru decat crezuse ca e posibil. Isi ridica privirea plina de dragoste spre Conrart.
-A trecut atat de mult timp decat am vazut-o. Nu-mi vine sa cred ca e aici...ca e atat de mica.
Conrart isi petrecu mana pe dupa umarul lui Yuuri si il aduse mai aproape de el. Ar fi vrut sa poata descrie ceea ce simtea, dar nu-si gasea cuvintele. Chiar daca stiau de atata timp de venirea micii fapturi care parea a nu avea stare, vederea ei il luase prin surprindere. Ii amintea atat de mult de Yuuri cand acesta se nascuse. Si totusi, intr-un fel ciudat ii amintea si de el. Fetita avea parul si zambetul dezarmant al iubitului sau Maoh, dar ochii, ochii erau al lui.
Isi ridica capul, privirea sa incrucisandu-se cu cea a lui Shion. Nu trebuia sa spuna nimic. Regele intelesese multumirea muta care ii fusese adresata. Conrart zambi. Nu credea ca exista barbat mai fericit decat el in tot Shin Makoku, caci, pana la urma cati se puteau lauda ca ajunsesera tatici in acest mod?
-Aveti grija de micul monstru. E mai incapatanata decat credeam ca va fi, dar banuiesc ca era de asteptat daca luam in considerare ca ambii parinti poseda aceasta minunata caracteristica.
Yuuri si Conrart zambira. Da, Mia era a lor. Era mica lor fetita. Ba mai mult, era cea careia ii datorau viata si fericirea...dar asta urma sa se afle mai tarziu.
Pana una alta cineva trebuia sa se acomodeze cu noul rol de parinti...


-Gunter…Gunter, mai esti prezent?
Gunter tresari si-si intoarse privirea spre fata de statea rezemata de spatarul scaunului.
-Da, da…ce ziceam?
-De istorie, ii aminti Mia.
-Da…pai, sa vedem. Trebuie sa invatam istoria pentru a ne cunoaste originile, pentru a intelege greselile pe care le-am facut in trecut, pentru a putea deveni mai buni cu trecerea timpului.
-Stiu cine sunt. Nu trebuie sa invat istorie ca sa stiu cine sunt si ce vreau. Nu trebuie sa invat istorie ca sa nu repet niste greseli, incepu Mia usor indignata. In mod sigur voi face si eu greselile mele. Asta nu insemna ca vreau ca peste 200 de ani cineva sa imi studieze comportamentul si deciziile la sange. Nu mi se pare deloc normal.
Gunter ofta.
-Miaaaa, de ce nu vrei sa asculti de mine? Vocea ranita nu o inmuie pe fata. Il cuostea mult prea bine pe Gunter ca sa mai cada in aceasta capcana. Desigur, asta nu o impiedica sa se simta usor vinovata. La naiba cu meditatorul ei! Daca cineva il vedea pe Gunter in starea asta, nu si-ar fi imaginat ca barbatul era unul dintre cei mai buni spadasini in viata din Shin Makoku. De ce trebuia sa o tortureze asa? Nu era corect!
-Nu fi suparat, Gunter, promit ca te voi asculta mai tarziu. Ce-ar fi sa luam o pauza de jumatate de ora si cand ma intorc poti sa-mi povestesti tot ce vrei despre regale Carol...
-Ludwig, o atentiona Gunter serios.
-…Carol, Ludwig, Ludwig von Carol, cum naiba il chema, cand ma intorc? Nu e mai bine asa? Fata incerca sa-i zambeasca, chiar daca avea vaga impresie ca pierduse aceasta batalie.
-Perfect, heika. Atunci te astept aici in jumatate de ora.
-Ma cheama Mia, ii aminti fata in timp ce se pregatea sa iasa pe usa.
-Prea bine, Mia, jumatate de ora. Nu mai mult!
-Nu mai mult, ii arunca fata peste umar inainte ca sunetul pasilor ei sa se piarda pe colidoarele mari ale Castelului Blood Pledge.
-Va fi o jumatate de ora lunga pentru tine, copila, mormai Gunter pentru sine, incercand din rasputeri sa faca fata nevoii de a alerga dupa ea si de a o aduce inapoi in biblioteca. Sa fie voia lui Shion. Barbatul inalta o ruga muta spre fostul conducator al Shin Makokului inainte de a se intoarce la treaba.


Mia iesi afara si se indrepta cu pasi grabiti spre grajduri, sperand in adancul sufletului ca il va zari pe Conrart. Nu ii placea sa recunoasca, dar absenta indelungata a tatalui ei ii crea o stare de discomfort. Conrart fusese tot timpul acolo pentru ea. Indiferent cat de ocupat sau de obosit era, nu o neglijase niciodata si era sigura ca nu o va face nici de acum inainte.
Cand ajunse in usa grajdurilor, se sprijini de peretele de lemn, incercand sa pastreze linistea si il privi pe barbatul tanar imbracat in negru ce isi mangaia cu miscari line armasarul. Vocea lui blanda se face auzita in linistea ce ii inconjura, umplandu-i Miei sufletul de caldura.
-Stiu, Ao, si mie imi e dor de el, ii sopti tanarul armasarului langa ureche. Dar sunt sigur ca se va intoarce azi. Trebuie sa o faca. Parea ca incearca sa se convinga singur. Mia ofta. Deci nu era singura ingrijorata.
-Yuuri…oare de ce nu ma mir sa te gasesc aici?
Tanarul tresari si se intoarse spre ea. Ochii sai negrii o masurara din cap pana-n picioare inainte de a-i intoarce un zambet parintesc.
-Mia, zise si se intoarse de tot spre ea. Ai reusit sa scapi de Gunter? Chicotul sau o facu sa se incrunte.
-Mi-a dat o pauza de jumatate de ora.
-Nu-i corect! se planse tanarul. Eu nu scapam asa de usor de el. La naiba, nici acum nu scap asa usor de el.
-Ei bine, Yuuri, eu nu sunt tu.
-Mia, parca ti-am zis sa-mi spui tata, o admonesta tanarul usor indignat.
-Bine, tata, ce cauti aici? Il astepti pe Conrart?
Obrajii lui se colorara intr-o nuanta deschisa de roz. Miei nu-I venea sa creada ca Yuuri inca mai reactiona asa! Ce naiba, era casatorit cu Conrart doar de vreo 40 de ani!
-E atat de evident?
-Pentru mine, da. Pana la urma faceam acelasi lucru. Fata tacu un moment inainte de a continua. A intarziat. Crezi ca s-a intamplat ce…?
-Nu s-a intamplat nimic. Conrart se va intoarce acasa!
Siguranta din vocea sa o facu sa se simta mai bine. Barbatul se apropie de ea si ii saruta crestetul fruntii, apoi isi trecu mana prin parul negru ce fusese ciufulit de vant. Mia isi odihni capul pe pieptul sau, bucurandu-se de mangaiere si simtind cum toate grijile ei dispar una cate una, ca si cum nici nu ar fi existat.
Ii placeau momentele astea. Ii aduceau aminte de primele zile ale copilariei sale cand Conrart si Yuuri, cei doi tati ai ei, faceau tot posibilul ca sa petreaca cat mai mult timp cu ea. Nu i se parea ciudat sa nu aiba mama. Fiind inconjurata de atata dragoste, nu simtise niciodata absenta unei figure materne in viata ei. Yuuri si Conrart fusesera in acele prime zile petrecute in Castelul Blood Plegde intregul ei univers. Apoi venisera Gwendal, care in ciuda fatadei infricosatoare, croseta cele mai adorabile animalute de plus, Gunter care o ducea in orasul capitala in zilele de sambata, Wolfram care ii citeau uneori povesti seara si Yozak care o invatase despre importanta rochilor…
Uneori, in timpul somnului, viziuni ale unei vieti dinainte de a-i cunoste pe Yuuri si Conrart isi faceau simtita prezenta, dar erau atat de neclare incat nu le dadu-se niciodata importanta.
Stia ca nu este fiica lor in sensul propriu al cuvantului. Nu era sange din sangele lor. Nu avea cum sa fie, dar Shion ii explicase cu cativa ani in urma, cand crescuse destul de mult pentru a fi capabila de a intelege, ca legatura dintre ea si cei doi barbati era mult mai puternica. Ea nu era un rezultat al uniunii lor fizice, ci a uniunii lor spirituale. Spus mai simplu, sufletul ei poseda caracteristicile de baza a sufletelor celor doi. Nici acum nu intelegea foarte bine ce inseamna asta, dar nu o interesa prea mult. Tot ce conta era ca avea o familie iubitoare, chiar daca un pic nebuna, care ii fusese tot timpul alaturi.
Isi reveni din reverie abia cand auzi sunetul unor copite si vocile vesele de barbate. Se desprinse de Yuuri si scoase capul afara din grajd. Imagine pe care o zari ii facu fata sa se destinda intr-un zambet plin de veselie.
-Conrart! Striga si iesi afara cu Yuuri pe urmele ei.
Conrart descaleca si se scutura de praf inainte de a se apropia de cei doi.
-Bine ai venit acasa. Te asteptam, ii sopti Yuuri inainte a-l imbratisa.
-Ma bucur sa fiu acasa, Heika, zise Conrart si ii facu cu ochiul Miei. Fata chicoti. Stia déjà rutina.
-Ma cheama Yuuri. Ar trebui sa sti asta barbat-ce-ma-numit. Conrart se apleca si il saruta scurt pe buze, din respect pentru fiica lui, dar privirea sa era plina de promisiuni mute. Atat Yuuri cat si Mia intelesesera mesajul. Yuuri se inrosi, in timp ce fata, ca orice copil bun, se facu ca nu vede nimic. Conrart se apleca si o saruta pe frunte si-si ridica mana ca sa-I dea parul la o parte din ochi, cand o voce cunoscuta se facu auzita din interiorul castelului.
-Miiiiaaaaaa. A trecut jumatate de ora! Miiiiaaaaa, striga vocea din nou!
-La dracu! Am uitat de Gunter! Mia se intoarse spre cei doi barbati care o priveau amuzati. Daca trece pe aici, nu m-ati vazut! Eu am fugit. Inca doua ore de istorie si voi innebuni de tot.
Fara sa mai astepte un raspuns, se intoarse pe calcaie si fugi spre iesirea opusa din gradina castelului.
-Mia, ai grija la…
Dar fusese prea tarziu. Fata se impiedica de piatra si cazu in fantana micuta ce avea un scop pur decorativ, udandu-se din cap pana-n picioare. Dorise sa se ridice, dar aproape imediat simti vartejul de apa ce o aspira spre partea central a fantanii. Nu apuca sa tipe sau sa se zbata. Trase adanc aer in piept inainte sa dispara de tot.
-MIA! Urla Yuuri si fugi spre fantana, sperand sa o gaseasca inca acolo. Conrart il urma. La fel facu si Gunter cateva momente mai tarziu.
-MIA! Yuuri se lasa in genunchi si privi apa limpede. Fetita lui nu mai era acolo.
Simtind mainile lui Conrart odihnindu-se pe spatele lui, isi ridica privirea ingrijorata spre el.
-E doar un copil, Conrart. E prea repede. Trebuie sa…
-Yuuri, ii spuse Conrart pe tonul sau bland care ii ascunde cu greu nelinistea, e fiica noastra. Se va descurca.
-Dar…
-Se va descurca, apoi se va intoarce acasa. Vei vedea.
-Asa e, Heika, adauga Gunter repede, vocea lui parasindu-si tonul lamentabil. Trebuie sa avem incredere in ea.
Cei trei barbate oftasera la unison si-si intoarsera privirile spre apa limpede din fantana.
Aia avea sa fie o dupa amiaza foarte lunga…