Kisaeng

[Sho-Yo]

Buna...Pai gomenasai ca nu am adus continuarea asa de devreme dar inspiratia... Sctiu ca e un capitol scurt si chiar foarte prost dar nu vreau sa mai asteptati(desigur, daca citeste cineva acest fic).

Capitolul XII

Sakura:

Stau in camera mea, la masuta micuta din lemn de trandafir in timp ce-mi savurez bautura verde-inchis din ceasca alba din portelan chinezesc de cea mai buna calitate. Am simtit un fior si imediat am lasat ceasca jos, jumatate goala si am iesit din camera. Ma indreptam, fara sa stiu ce caut, spre biblioteca. Afara soarele apunea, trimitandu-si ultimele raze, raze de un roz mirifc spre pamant.O tristete apasatoare ma apasa si nu intelegeam de ce tristete? Nu putea sa fie o bucurie, ceva bun? Nu, nu putea sa fie alceva decat tristete, dezamagire, vesti proaste. Asta reprezinta viata mea: o dezamagire continua care nu va lua sfarsit decat cand voi inchide ochii si voi merge pe cealalata lume si am sa-l revad pe Pein…Pein uneori imi e dor de tine dar uneori cred ca ar fi fost mai bine sa nu ne fi intalnit. Poate daca nu m-ai fi salvat, acum ai fi trait. Eu as fi ajuns vreo sclava la casa vreunui nobil si Sachiko nu ar fi avut o viata atat de buna, o viata pe care ne-ai oferit-o fara sa eziti. Daca ne-am fi nascut in alte vremuri, cand razboiul nu mai este decat o poveste, iar popoarele sa se inteleaga intre ele, sa fie bucurie, sa ne ajutam reciproc, sa nu ne mai luptam pentru o bucata neinsemnata de tarana. Acea tarana in care ne vom gasi toti sfarsitul…
Acea tarana patata de sangele oamenilor nevinovati, care se luptau nu pentru ea ci pentru familiile lor, pentru o viata mai buna.
Revenin cu picioarele pe pamant, realizez ca am ajuns in fata bibliotecii. Intru si incep sa merg, indrumata de picioare printre rafturile inalte care parca nu se mai tarmina. Eram ca intr-un labirint cultural, unde puteai sa te relaxezi cu o carte despre plante, despre frumusetile care se intend mai departe de acest taram unde m-am nascut. Mergeam cu mana peste cartile vechi, prafuite cautand, nici eu nu stiu. Ma opresc insa cand ajung intr-un colt intunecat si plin de panze de paianjen, nemaivizitat de mine… niciodata vizitat, mai bine spus.
Acolo era o masuta din lemn, plina de praf. Pe acea masuta era o carte mare de culoare neagra. Merg incet spre masa, i-au cartea usor, fiindu-mi frica ca nu cumva sa se destrame si o sterg de praf sa o vad mai atent. Pe coperta neagra nu era nimic. O deschid sa vad despre ce este vorba, deoarece simteam ceva care parca ma impingea de la spate sa o deschid si sa o citesc. Simteam ceva total necunoscut mie care ma indemna sa rasfoiesc cartea aceea misterioasa. Dau prima pagina cu grija deoarece am vazut ca este galbena si destul de rupta asta aratand ca este destul de veche. Un scirs frumos, negru era asezat ordonat pe pagina a doua. Incep sa citesc usor interesata de ce ascundea. Adancita pana-n gat in carte, fara as-mi dau seama eu deja eram pe scun citind randurile care parca nu ma lasau sa scot capul pentru o secunda si sa respir. Orele treceau pe nesimtite, incat cand am terminat cartea nu mi-am dat seama ca deja era bezna totala. Am pus cartea incetisor la locul ei, pe masa dupa care am luat lampa care nici nu stiu cum a ajuns aici si am iesit din biblioteca intunecoasa, care imi dadea fiori. Ajunsa afara am tras aerul noptii, rece si proaspat in plamanii deja plini de praf dupa care l-am dat afara. Am mers linistita prin curte pana la palatul Bogyoung, acesta fiind resedinta Hinatei.

***

-Anunta-ma. ii poruncesc servitoarei aceasta anuntand-o pe Hinata de vizita mea neasteptata din toiul noptii. Dupa ce este instiintata intru si ma asez comod pe un scaun langa Hinata care ii ceru servitoarei sa aduca ceva.
-Hinata... incep si ma opresc fara sa stiu ce sa spun. Aceasta ma privea oarecum indiferenta, mai ales dupa ce s-a intamplat in ultima vreme. Eu vreau sa...