Kimono-ul rosu [+18] [yaoi]

[Lithium-Angel]

:: adyna_45 :: mereu reusesti sa ma amuzi. am pregatit yaoi de la urmatorul capitol. be ready for it.
:: Mousy :: ce zici daca incep sa ma razbun pe prietenii lui? in stilul meu propriu :D mwahaha
:: Yaku-chin :: sper sa iti placa si de acum incolo.

Marinari, la vasle! Pornim!
enjoy reading~!

Capitolul 2
Fiorii începutului

Un cer cum numai în picturi poţi vedea. Gata să se ascundă, soarele se chinuia să mai impartă puţin din lumina sa înainte de a o lăsa pe Lună să fure privirile pământenilor. Câţiva fluturaşi zburau liberi, vântul bătea uşor, un clinchet armonios venea din depărtare şi mâncarea se afla lângă el, caldă, numai bună de servit.
O atmosferă perfectă într-o ţară aproape perfectă. Ar fi trebuit să îi placă. În mod normal asta s-ar fi întâmplat, însă nu şi acum. Încerca să nu se gândească la acel băiat, dar fiecare rezultat era acelaşi. De fiecare dată, în faţa ochilor săi apărea imaginea chipului acestuia, apoi amintirea acelui sărut. Nu îşi imaginase niciodată că buzele unui tânăr ar putea fi atât de catifelate, atât de suave şi de plăcute la atingere. Era nepoliticos din partea lui să le compare cu ale unei femei, dar oricât de mult s-ar fi străduit să nege asta, dansatorul anonim aducea mai mult a fată decât a băiat prin fiecare mişcare pe care o făcea. Părea atât de fragil încât Rei ar fi băgat mâna în foc că e vorba de o prinţesă, concubină sau domniţă din înalta societate.
- Rei, numai visa cu ochii deschiÅŸi! s-a auzit brusc, venind de undeva din spatele lui.
Brunetul doar a zâmbit uşor, apoi s-a ridicat şi a plecat, închizând uşa în urma sa. Nu avea energia necesară pentru a se preface măcar că se simte bine, nu avea starea potrivită nici pentru a se îmbăta şi spune toate idioţeniile de pe lume, şi, chiar dacă ar fi făcut-o, probabil tot la acel băiat ajungea în cele din urmă. Se învârtea în jurul cozii şi nu prea îi plăcea asta. Nu îşi putea şterge din minte imaginea acelui kimono colorat, a parfumului trupului acestuia şi figura subţire ce se ascundea sub acel material fin. Se părea că nu are de ales. Trebuia să se întoarcă acolo dacă dorea să îl revadă pe tânăr. Norocul lui era că această călătorie în Japonia era pe termen nedefinit şi putea sta cât timp îşi dorea, dacă nu intervenea ceva important. Însă ce putea fi mai important? Numai puţin! De ce era acel băiat important?
Întrebări de acest gen au continuat să îl tortureze pe Rei până la sosirea dimineţii. Nereuşind să doarmă mai mult de câteva ore, se simţea atât de extenuat încât îi era teamă că nici măcar nu va ajunge până la intrare că va şi adormi. Ştia sigur că prietenii lui vor încerca să îl oprească atunci când aveau să afle aşa că a pus la cale un plan cu totul ingenios. A declarat acea zi „ căutarea” şi identificarea cu personalităţile lor, reuşind astfel să îi convingă pe fiecare că trebuie să pornească individual, în direcţii diferite şi să descopere, singuri, despre ce era acel oraş multicolor.
Planul decurgea chiar prea perfect. Kano părea îngrijorat pentru Ken, glumind, sau poate nu, că acesta avea să fie răpit dacă era lăsat singur, însă problema a fost rezolvată imediat.
Oricât de prostuţ ar fi putut fi castaniul, nimeni nu punea la îndoială faptul că era puternic. Dacă era atacat, se putea apăra singur. Convinşi că totul va merge bine, cei trei au ales separat câte o direcţie şi au pornit la drum. Nimeni nu s-a gândit la siguranţa lui Kano deşi ar fi trebuit.
Exact cum plănuise, Rei şi-a folosit intuiţia şi a ajuns în faţa aceluiaşi local în care intrase prima oară din pură întâmplare. S-a aşezat la aceeaşi masă pe care, din fericire, a găsit-o liberă şi a decis să aştepte. Nu se gândise prea departe. Ce anume avea să le spună prietenilor săi că văzuse de unul singur sau cu cine se întâlnise erau doar câteva dintre lucrurile pe care încă le mai avea de pus la punct. Ar fi continuat aşa dacă o anume domnişoară nu ar fi început să se bage în seamă.
Şi-a ridicat kimono-ul până aproape de genunchi şi a făcut tot posibilul pentru a ajunge în braţele brunetului, reuşind doar să îl facă să înjure în sinea sa şi să zâmbească stânjenit.
Băiatul şi-a făcut apariţia, însă nu pe acea scenă. Stătea undeva departe, parcă ascuns, încercând să vadă ce fel de public avea să îl întâmpine în acea seară. S-a oprit atunci când l-a văzut pe Rei.
Zâmbea şi dădea din cap, ţinându-şi ambele mâini pe mijlocul femeii, încercând să o facă să stea joc, să se aşeze în poala lui. Cel puţin aşa părea de unde stătea el. Adevărul era că bărbatul încerca să o oprească din a îl săruta pe gât, şi să o determine să plece. Cât mai repede.
Era momentul să îşi facă apariţia aşa că doar a schiţat o expresie resemnată şi a dat să se urce pentru a îşi începe spectacolul. Brunetul a tresărit şi a încercat să îşi îndrepte spatele, ceea ce a făcut-o pe femeie să realizeze că oaspetele din acea seară era mai interesat de un băiat decât de „bunătăţile ei”. Un beculeţ roşu s-a aprins în mintea ei, apoi un zâmbet ciudat i-a apărut pe buze. Înainte de a se ridica, a avut grijă să atingă zona bazinului şi bărbăţia celui pe care îl acostase, apoi s-a îndreptat spre scările ce duceau la etaj, aruncându-i tânărului o privire plină de superioritate.
Trebuia să fie la mijloc un soi de rivalitate între cei doi, altfel băiatul nu ar fi reacţionat cum a făcut-o. Dansul a fost acelaşi ca şi în seara de dinainte, poate doar ceva mai senzual. Fiecare privire îi era aţintită brunetului, făcându-l mai atent la fiecare mişcare. Îl mustra pentru comportamentul său neadecvat.
De îndată ce muzica s-a oprit, şatenul a făcut câţiva paşi înspre bărbat, l-a prins de încheietură şi l-a tras după sine, lăsându-i pe ceilalţi să se uite după ei, curioşi ce se întâmplă. Au ajuns în acelaşi loc ca şi mai înainte, la fel de aproape unul de celălalt.
- Rei-sama, nu cred că ar trebui să mai veniţi aici, a rostit hotărât, ridicându-şi privirea în sus, afişând o atitudine demnă şi oarecum încrezută.
- Poftim? a întârziat să reacţioneze, nereuşind să proceseze tot ceea ce se întâmplase pe parcursul unui singur minut.
Acelaşi băiat care fugise de el, acelaşi care se comportase atât de timid, părea că acum îi dă ordine sau cel puţin încearcă să îl convingă să facă aşa cum spune el. Şi era şi al naibii de bun la asta. Aproape.
- Aveam de aflat nişte lucruri, a rostit uşor, pregătindu-se pentru următorul atac. De fapt, primul atac.
- Hm?
- Numele tău, a adăugat imediat.
- Yuki.
S-a făcut linişte din nou. De ce atmosfera continua să fie atât de apăsată atunci când rămâneau singuri? Erau doi necunoscuţi, dar puteau măcar găsi câte ceva pentru a putea pune bazele unei conversaţii.
- Rei-sama, de ce te-ai întors acolo?
- Sunt curios, a explicat, zâmbind prietenos.
Băiatul avea un nume frumos care i se potrivea perfect, însă mai departe de atât nu înţelegea. Poate că dansul lui era ceva cam pervers, însă ar fi putut obţine un rol într-o piesă kabuki sau cel puţin un contract într-un loc ceva mai civilizat. Venea dintr-o lume mai deschisă la minte, dar slujba tânărului tot i se părea nepotrivită. Era singurul lucru care nu i se potrivea lui Yuki.
- Curios?
- Da.
Era absolut îngrijorător cum au reuşit în doar câteva momente să ajungă la propoziţii alcătuite doar dintr-un singur cuvânt. De fapt, nici nu era sigur că se pot numi propoziţii.
Şatenul a zâmbit, apoi a prins degetele brunetului în palma sa şi l-a tras după sine până aproape de nişte căsuţe. S-a oprit în faţa lor, a zâmbit, apoi s-a îndreptat spre uşă şi a deschis-o.
- Aici locuiesc eu, Rei-sama. Putem vorbi.
- Mulţumesc.
Bănuia că aşa trebuia să se simtă iubitul unei fete atunci când se ducea pentru prima oară acasă la ea să îi cunoască părinţii. Yuki nu era fată, dar situaţia era destul de asemănătoare. Nu îi displăcea faptul că a fost adus acolo şi nici că trebuia să cunoască persoane noi. I se părea doar puţin nepotrivit să îndrăznească să facă asta din moment ce ei nu se prea cunoşteau. Ba mai mult. Erau doi băieţi care cu o seară înainte s-au sărutat. Se simţea mult prea nerespectuos.
- Rei-sama, el e bunicul meu, a vorbit încet, arătând înspre un om în vârstă ce stătea la căldură.
- Bună seara, Bunicule, a salutat Rei, făcând o plecăciune aşa cum se cuvine. Amândoi au intrat într-o altă încăpere şi s-au aşezat în jurul unei măsuţe joase.
- Rei-sama, ce anume vă stârneşte curiozitatea? Localul? a întrebat încet, parcă fiindu-i teamă să nu fie auzit.
- Să spunem că şi el. De ce munceşti acolo?
- Sunt minor, a început să explice. Nu mi-aş putea găsi o slujbă la care să mă pricep mai pe nicăieri. Tata ştia kabuki şi m-a învăţat şi pe mine. Mama m-a răsfăţat aşa că nu am prea multă putere fizică şi nici nu sunt obişnuit cu munca grea. Nimeni nu ştie că lucrez acolo. Singurii care m-ar putea da de gol ar fi clienţii, însă niciunul nu e dispus să recunoască că a intrat acolo, aşa că secretul meu e în siguranţă.
Brunetul a aprobat, apoi a căzut pe gânduri. Cu alte cuvinte, dacă Yuki găsea o slujbă pe care o putea face fără a fi nevoit să se dezbrace sau să se culce cu alţii, atunci nu mai avea motive pentru care să lucreze acolo şi să se expună aşa.
A tresărit uşor. Cine vorbise de dezbrăcat sau sex? Adevărat, dansul era ceva mai special, ca să spunem aşa, dar nu îl văzuse niciodată aruncându-şi hainele de pe el. Totuşi, îl văzuse doar cu două ocazii.
- Rei-sama? s-a auzit vocea îngrijorată a tânărului. Îl privea pe bărbat de aproape, afişând o expresie curioasă, dar şi fricoasă, însă poziţia trupului său era problema. Stătea foarte aproape de Rei. Chipul îi era la doar câţiva centimetrii distanţă de al lui iar mâinile băiatului erau sprijinite de o parte şi de alta a picioarelor sale, astfel încât tot îl făcea să creadă cu Yuki plănuieşte să îl sărute.
- Nu e nimic. Încercam doar să înţeleg.
- Hm, a aprobat şatenul, zâmbind ceva mai fericit. Ce altceva mai vreţi să ştiţi, Rei-sama? a adăugat rapid.
- Mai am o ultimă curiozitate, dar s-ar putea să nu îţi placă, a spus, pregătindu-se să se ridice şi să plece.
A făcut câţiva paşi înspre uşă când bata sacoului său a fost prinsă de ceva. S-a uitat în spatele său şi l-a văzut pe băiat în genunchi, la pământ, sprijinindu-se într-o mână, cu cealaltă ţinându-l de haină, ca un copil mic ce refuza să îşi lase tatăl să plece. Privirea îi era mult prea adorabilă, prea greu de ignorat. Dacă făcea abstracţie de faptul că ştia că persoana aceea e băiat, ar fi jurat că are în faţa lui o zeiţă, sau ceva de genul, care îl ispiteşte să mai rămână puţin alături de ea.
- Rei-sama..., a auzit venind de jos. O voce dulce, oarecum tristă şi plină de singurătate.
- Doar dacă promiţi să nu ţipi, a cedat, nereuşind să se impună în faţa cuiva atât de manipulator. Yuki a aprobat, dând din cap şi şi-a rectificat poziţia, ducându-şi ambele mâini peste genunchi, întocmai cum erau regulile.
Brunetul s-a aşezat la locul său, apoi i-a făcut semn băiatului să se apropie de el. Să se mai apropie un pic, apoi iar un pic, până când a ajuns foarte aproape de el. Stăteau faţa în faţa, nici un centimetru distanţă între picioarele lor, şi se priveau, aşteptând să vadă ce avea să se întâmple.
Rei şi-a ridicat mâna spre obrazul celuilalt şi l-a tras mult prea aproape de sine. Şatenul şi-a sprijinit ambele mâini de pieptul bărbatului, s-a uitat ţintă la el, apoi a scos un geamăt înfundat.
Buzele i-au fost acaparate într-un sărut la fel de pasional ca şi cel din urmă. Limbile lor s-au întâlnit la scurt timp după şi au început să se alinte reciproc, refuzând să se oprească. Dreapta a coborât pe mijlocul băiatului, stânga a rămas încă pe chipul acestuia, forţându-l să nu se îndepărteze. Brunetul s-a oprit timp de câteva momente, l-a privit pe cel ce se uita atât de uimit la el şi, judecând după roşeaţa de pe faţa acestuia, jenat, apoi a oftat ca pentru sine.
- Trebuie să fi înnebunit, a declarat convins, prinzând trupul lui Yuki în braţele sale, iniţiind un nou sărut, unul şi mai profund.
Yuki tăcea şi asculta, se lăsa sărutat şi răspundea, scoţând doar câteva gemete, din când în când, acceptând îmbrăţişarea şi acţiunile bărbatului necunoscut, dar atât de plăcut. Se lăsa sedus, dar şi seducea.