Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Kimono-ul rosu [+18] [yaoi]

#1
ok. am decis sa fac ceva mult mai sadic decat inainte si mai plin de actiune.
asta inseamna ca va fi cam mereu yaoi. nu voi ignora partea de romance si voi construi o poveste frumoasa de dragoste, insa nu strica nici ceva dezvaluire a culturii sau imaginatie.

sper sa va placa. astept parerile voastre.

Prolog



Există, undeva în lumea asta, o ţară despre care se spune că are un cod al moralei nemaîntâlnit. O ţară în care onoarea e importantă, prieteniile şi familia ocupă primul loc, avariţia nu îşi are rostul şi nimic nu e mai frumos decât floarea de cireş sau măreţul Fuji-sama. Un loc binecuvântat de zei, iubit de toţi, dorit de mulţi, dar imposibil de atins.
Dornici să îşi păstreze tradiţiile, să rămână puri, neintoxicaţi de continua expansiune americană sau, mai bine zis, de curentul occidental, au devenit mai uniţi, mai muncitori şi mai devotaţi patriei lor. Sună perfect. O lume în care greşelile nu sunt acceptate, în care munca e sfântă, bunele maniere de o vitală importanţă. Şi, totuşi, în interiorul acestei lumi, dacă nu chiar în inima ei, se află o alta, complet diferită, mult prea sinistră şi dureroasă, dar plină de aventuri şi picanterii.

Tokyo anilor ’60.
Nu e ascuns de nimeni că în acea perioadă una dintre principalele atracţii pentru străini, dar şi oameni de afaceri japonezi, era lumea minunată a gheişhelor. Acele făpturi minunate ce ştiu a dansa frumos, elegant, ce cunosc arta muzicii şi a teatrului, ce poartă kimono-uri de zeci de culori şi se mişcă cu o graţie greu de egalat. Era o afacere cât se poate de legală, dar care începea să îşi piardă din diversitatea clientelei. Poate acesta era şi scopul. Doar anumite persoane să aibă acces la nişte făpturi divine, de o frumuseţe cutremurătoare.
Gheişhele se aflau acolo pentru cei care doreau să guste din tradiţia ţării într-un mod cât se poate de agreat de cetăţeni. Cei ce doreau ceva mai mult, să simtă fiorul fărădelegilor, să fie prinşi în aventuri periculoase, să trăiască pe muchia cuţitului, ei aveau altă opţiune.
Exista un loc anume, ferit de ochii curioşi, dar suficient de evident pentru cei care trebuiau să îl găsească. Un loc în care totul era permis, nimic nu se pedepsea, despre care nimeni nu povestea, atâta timp cât existau suficienţi bani.
Unele lucruri erau expuse doar pentru a fi văzute şi admirate, altele pentru a fi atinse şi iubite. Totuşi, aceste lucruri nu erau altceva decât fiinţe umane. Fete şi băieţi.
Nimic anormal pentru lumea aşa de civilizată a unei ţări atât de hotărâte să îşi păstreze tradiţia.
Ciudat avea să devină totul din momentul în care şi-au făcut apariţia în oraş trei tineri. Toţi trei cu rădăcini adânci acolo, dar crescuţi în străinătate încă de mici. Scăpaţi de dezastrul celui de-al Doilea Război Mondial, scutiţi de durerea cauzată de imensele pierderi. Siguri, instruiţi, cu o gândire parţial englezească, dacă nu chiar integral.
Totul în jurul lor părea atât de ciudat încât ar fi putut jura că se află în interiorul unei cărţi cu poveşti despre zâne sau alte creaturi imaginare. Toţi purtau kimono-uri, unii încă îşi mai păstrau săbiile în teacă, prinse la mijloc, întocmai ca vechii samurai, alţii cu o coafură mai mult decât indignantă, dar mai toţi aplecându-se din minut în minut, de fiecare dată când se întâlneau. Păreau nişte păpuşi vii, setate să se aplece de un anumit număr de ori pe zi şi să vorbească într-o limbă nu cu totul străină, dar mult mai ciudată decât ţineau ei minte că era.
- Kano, ceva îmi zice că nu mai suntem în Londra, a şuşotit unul dintre ei, aplecându-se până aproape de pământ când un bătrân s-a închinat în faţa lui.
- Ken, ar fi ceva dacă pe lângă un trup atletic ai avea şi o minte ageră, a răspuns cel căruia i se adresa castaniul, zâmbind politicos unei bătrâne ce tocmai trecea prin faţa lui.
Era uşor de înţeles ce vrea să spună. Cel numit Ken arăta destul de bine din punct de vedere fizic, dar cumva mintea lui nu ţinea niciodată pasul cu asta. Era cam prostuţ de felul lui, în sensul că nu citea niciodată atmosfera şi era uşor de păcălit.
Kano arăta şi el destul de bine, însă punctul lui forte era stilul, charm-ul de care dădea dovadă. Era un gentlemen printre gentlemeni şi nimeni nu ar fi putut contesta asta. Era suficient să zâmbească cuiva odată că aproape câştiga inima acelei persoane, indiferent de naţionalitatea sau credinţele ei. Lucrurile se schimbau puţin când venea vorba de Rei. Al treilea avea un simţ al judecăţii destul de bine conturat, însă şi prostul obicei de a se pierde în detalii şi a uita esenţialul unei probleme. Un castaniu, un şaten şi un brunet, un trio destul de greu de ignorat, mai ales când erau îmbrăcaţi în acele costume elegante, clasic englezeşti.
- Mă simt de parcă sunt la o galerie de expoziţie, a adăugat Ken, la fel de timid ca şi înainte.
- Şi în cazul ăsta cine sunt exponatele? Tu sau ei? a replicat imediat şatenul, zâmbind elegant.
Deşi cei doi conversau, o singură persoană nu părea să fie mai deloc interesată de ce anume se întâmpla în jurul lui. Da, locul i se părea ciudat şi cu siguranţă atmosfera era mult mai solemnă decât se aşteptase el să fie, însă îl bucura varietatea de culori şi exoticitatea de care dădea dovadă puzderia de oameni ce continua să îi salute, dintr-un motiv sau altul. Îi plăcea senzaţia de nou şi, în acelaşi timp, de apartenenţă, însă nu putea renunţa nici la ceea ce ştiuse pentru mai bine de 15 ani. Avea acum 20 de ani şi era major, capabil să facă aproape orice îşi dorea, dar asta nu însemna că avea să renunţe la răsplătirea bunătăţii familiilor ce au avut grijă nu doar de el ci şi de prietenii lui.
Era conştient de situaţia sa. Odată cu începutul războiului, familiile lor au reuşit să părăsească Japonia, simţind că dezastrul avea să se abată asupra ţării, s-au stabilit într-una dintre popoarele private de suferinţă, ciment şi zgomotele infernale de pe câmpul de luptă, iar acum primise şansa de a se întoarce la rădăcini, să vadă de unde au venit şi să îşi cunoască cultura. Erau întocmai ca nişte pui ce au stat prea mult departe de cuibul lor şi de abia acum se întorceau acasă.
- Băieţi, ce spuneţi să întrăm acolo şi să bem ceva? s-a trezit sugerând, prinzând încheietura celui de lângă el.
Nu le-a dat nici măcar ocazia să refuze sau să întrebe unde era acel loc, pentru că imediat au fost târâţi în interiorul unui local în stil japonez, dar dominat de o atmosferă cu totul neorientală. Pe mese se afla sake, dar şi bere, unii mâncau orez, alţii friptură, vinul roşu stătea la piciorul fiecărui grup de oameni şi, deşi mai toţi purtau kimono-uri, niciunul nu părea prea amabil.
- Fufufu, a chicotit castaniul. Am dat direct într-o bodegă.
- Se pare că da. Rei, sigur nu vrei să mergem altundeva?
- Las-o baltă. Se presupune că trebuie să ne identificăm cu originiile, să ne cunoaştem poporul şi cultura. De ce să nu începem de aici? Uite. Sută la sută cultură japoneză?
Nu a vrut să întrebe ci să afirme, dar nu s-a putut controla. Era gata să zâmbească şi să ceară o masă pentru trei când o domnişoară pe jumătate îmbrăcată s-a hotărât să îl prindă de haină şi să îi ofere un pupic pe obraz. La fe de brusc cum a apărut, s-a făcut şi dispărută.
Cei trei tineri au rămas blocaţi. Era şi normal. Tocmai văzuseră o femeie, purtând kimono-ul jumătate lăsat pe spate, cu pieptul aproape descoperit, cu picioarele golaşe şi libere pentru a fi privite şi un păr atât de nearanjat de parcă câteva păsări s-au războit în el.
- Arată ciudat, a comentat Ken.
- Nu. Arată normal. Rei. Asta nu e o bodegă ci, şi nu cred că mă înşel, e un bordel, a explicat calm, dar evident afectat de realitatea în care se afla.
Întregul loc era străbătut de o aromă excitantă, dar şi relaxantă, uşor picantă, dar şi dulceagă, ce părea să îi inducă pe toţi într-o stare de euforie plăcută. Câteva lămpi de hârtie luminau salonul, cele câteva perdele erau roşiatice sau movalii, feţele de masă erau albastre, iar fiecare domniţă ce se învârtea pe acolo purta câte un kimono viu colorat, cu floricele multe pe el, şi pe buze o nuanţă de roşu aprins.
- Cavaleri, poftiţi aici! s-a auzit vocea unui bărbat mai în vârstă ce le-a făcut semn să se apropie de prima masă din faţa unei scene oarecum improvizate. Aţi venit la timp pentru spectacol, a anunţat mai apoi.
Nu aveau de ales. Trebuiau să se aşeze, să comande ceva şi să aştepte să vadă ce urmează să se întâmple. Cele câteva lumini prezente s-au stins, două lămpiţe aprinzându-se pe scenă, câţiva bărbaţi au apărut şi au început să cânte la koto într-un mod nemaiauzit de cei trei.
Imediat, au început să se simtă mult mai comfortabil, să se relaxeze, să se bucure de băutura pe care au primit-o deşi nu a cerut-o niciunul.
Un înger şi-a făcut apariţia mai apoi. Părul scurt, uşort cârlionţat, o pereche de ochi căprui , pătrunzători, o siluetă subţire, dar suficient de fermă.O întruchipare a frumuseţii. Purta un kimono mov cu auriu şi roşu, lung, cu diferite flori îmbrodate pe el, gulerul acestuia fiind multicolor, restul pe alocuri negru, şi un obi decorat parcă cu plăcuţe metalice ce străluceau. Imediat apoi, şi-a făcut apariţia şi o umbrelă colorată cam în acelaşi culori, de care tânăra s-a folosit pentru a îşi ascunde chipul. Desigur, aplauzele nu au întârziat să apară. Ken era prea preocupat să descifreze ce anume scria pe sticla de sake, Kano se chinuia să îşi ascundă dispreţul faţă de acele femei delăsătoare, dar Rei era complet fermecat de minunăţia ce dansa în faţa ochilor săi.
Prea brusc, ceva s-a schimbat. Mişcările ei au devenit mai senzuale, mai pline de pasiune, kimono-ul a început încet, dar sigur, să îi cadă de pe umeri şi trupul a adoptat o cu totul altă atitudine faţă de audienţă. Mâna dreaptă i-a urcat până în apropierea gâtului, atingându-se uşor de-a lungul lui, apoi coborând în interiorul veşmântului până în zona pieptului, în timp ce cealaltă a străbătut vertical kimono-ul şi s-a oprit undeva în zona bazinului, când a dat să îşi mişte şoldurile.
Rei ar fi continuat să rămână captiv spectacolului dacă nu ar fi realizat că acea femeie nu avea piept, că în zona gâtului se afla mărul lui Adam şi că deşi trupul îi părea atât de feminin, vocea îi era totuşi de bărbat.
Preţ de o secundă, privirile celor doi s-au întâlnit. Brunetul a înţeles imediat că în faţa lui nu se afla o femeie ci un bărbat, unul mult prea sexual, senzual, pasional şi oricare alt sinonim pentru excitant ar mai fi existat. A urmat un moment în care ar fi putut pune pariu că băiatul a tresărit sau cel puţin s-a cutremurat când a realizat că oaspetele din acea seară i-a descoperit secretul. Totuşi, asta nu părea îl oprească. Devenise ceva mai sigur şi mai îndrăzneţ, lăsându-şi câteva degete să îi treacă peste buze, lingându-le în acelaşi timp, apoi coborându-le până la bazin, ascunzându-le în materialul viu colorat. S-a lăsat uşor pe vine, jucându-se cu părul în timp ce efectua repetate mişcări din zona claviculei până la bazin, toate scoţându-i în evidenţă trupul.
Rei a înghiţit în sec. Poate mai văzuse femei comportându-se în felul acela, însă era prima oară când vedea pe cineva de sex masculin manifestându-se atât de libertin. Şi, la naiba, roşu era o culoare perfectă pentru el.
Pentru alţii nu era evident, dar pe el începeau să îl treacă toate apele. Încă de când „dansatorul” realizase că e descoperit, nu înceta din a îi arunca din când în când priviri pe furiş şi zâmbea misciv de fiecare dată când ajungea mult prea aproape de el. Îl tachina, crezând că avea să scoată la iveală perversitatea din el, aceeaşi perversitate de care aproape toţi ceilalţi bărbaţi din încăpere dădeau dovadă.
Ei salivau şi îşi imaginau că se culcă cu el, dar japonezul îmbrăcat în stil britanic nu făcea nimic altceva decât să rămână tăcut, să îl privească curios şi să se întrebe cum poate un băiat să fie atât de frumos, de elegant şi de senzual.
Trebuia să fie interzis prin lege ca un bărbat să se poată manifesta în felul acela, să stârnească dorinţele sexuale ale celor din jur şi să poată să îşi păstreze zâmbetul plin de superioritate în timp ce tortura încet, dar sigur, pe aproape fiecare om din local. A rămas captivat, urmărind silueta fermecătoare a tânărului ce îi oferise spectacolul vieţii sale şi, imediat după, se făcea nevăzut.
Brunetul s-a ridicat repede în picioare, aproape lovind masa la care se afla şi a dat să îl urmărească pe necunoscutul ce îl provocase. Nu ştia bine ce anume face, dar ştia că nu putea lăsa lucrurile aşa. De ce? Şi asta era un mister. Ştia doar că trebuia să vorbească cu el.

#2
Neatza! Daca te uiti la ora la care am postat, o sa intelegi de ce.
Din cate observ, ai venit cu inca ceva. Daca nu as sti, as putea crede ca nu vei termina decat cel mult unul din ele.

Ideea este din nou interesanta. Si faptul ca planuiesti sa fie bazat pe asta, sa se stie ca asta se va intampla este intrigant. Si promiti si yaoi si o poveste de dragoste, ceea ce ma face sa vreau si mai mult sa il citesc. Mi-ai captat interesul. Bravo.(pentru idee, nu pentru ca mi-ai captat interesul)

Ce nu imi prea convine e titlul. Nu atrage de loc. Daca nu ai fi fost tu autoarea si nu ar fi scris acolo yaoi +18, nu as fi intrat. Poate nu toata lumea gandeste ca mine, dar se poate sa mai fie oameni care sa nu fie atrasi de titlu, chiar daca sunt fani yaoi.

Am observat cateva greselute:

devotaţii - devotati

patrii - patriei

A rămas captivat, urmărind silueta fermecătoare a tânărului ce îi oferise spectacolul vieţii sale şi, imediat după, se făcea nevăzut. - Problema mea e la acel "se facea" de la sfarsit. Suna oarecum aiurea sa faci un ghiveci de timpuri verbale. Nu zic sa folosesti unul singur in tot textul, dar macar intr-o fraza te poti limita la doua. Deci aici preferam asa: "A ramas captivat, urmarind silueta fermecatoare a tanarului ca ii oferise spectacolul vietii sale si, imediat dupa, se facuse nevazut." Asa imi suna mie mai corect.

Povestea este foarte interesanta si mi-a trezit curiozitatea, dar ti-am mai zis asta. Abia astept continuarea, succes si inspiratie.
Ja ne!

P.S. Daca ceva din postul meu te-a deranjat, PM si sterg.
[center]No winter lasts forever; no spring skips its turn.
I love spring anywhere, but if I could choose I would always greet it in a garden.[/center]

[center][Imagine: 21czipi.jpg][/center]

#3
am sa continuui sa ma gandesc la un titlu mai potrivit pentru povestea asta. multumesc de ajutor. totusi, sper sa comentezi si, dupa, daca reusesc uimitoarea performanta de a nu mai avea greseli.
De acum povestea devine mai accesibila si mai pe intelesul tuturor. Nu ma voi mai complica in cuvinte ciudate.
Rei = rei - autoritate rei - calm rei - nimic
rei - pledoarie rei - obicei rei - ordin rei - poruncă
rei - raci rei - răcoros rei - radia rei - caz rei - clientelă rei - comandă rei - datină
rei - duh rei - exemplu rei - folosire rei - glacial rei - ladă rei - liniştit


enjoy reading. hope u like it.

Capitolul 1
Evadare

Ce a pus stăpânire pe el? Nu era genul de persoană care să manifeste atâta interes pentru un necunoscut, mai ales pentru unul care reuşise să îi atragă atenţia într-un mod atât de indecent. Poate tocmai ăsta era motivul. Reuşise să îi stârnească curiozitatea şi trebuia să îşi satisfacă această nevoie. Oricum ar fi fost, era deja mult prea târziu ca să se oprească. Era la doar câţiva paşi în urma acelui tânăr şi, deşi multă lume se punea în calea lui, nu avea să renunţe prea curând la căutarea lui.
Într-un final, a ajuns în faţa unei uşi mari de lemn şi a deschis-o. În faţa lui era acel băiat şi a încercat să îl strige, dar nu a făcut-o. Cum a scos primul sunet, mâna necunoscutului i-a acoperit gura, iar trupul acestuia s-a lipit de al lui, forţându-l să se sprijine de peretele umed din spatele lui. A clipit des, timp de doar câteva secunde, apoi a făcut ochii mari şi a rămas cu privirea aţintită asupra celuilalt.
- Şşh.., a auzit venind din partea şatenului.
Nu putea vorbi, dar putea exprima indignarea şi, mai ales, nedumerirea folosindu-şi privirea. Celălalt a zâmbit, dar nu s-a mişcat din loc şi nici nu a mai vorbit. I-a făcut doar semn să privească în dreapta lui şi a continuat să îl privească pe bărbatul elegant ce îl urmărise până acolo. Nu se aflau tocmai în stradă, dar nici înauntrul localului. Era un fel de hol, nici el nu ştia sigur ce e, însă un număr mare de uşi pictau fiecare perete.
A urmat îndemnul băiatului şi a privit unde i s-a arătat. Privirea i s-a schimbat complet. Fiecare uşiţă avea un mic gemuleţ prin care se putea vedea înauntru întocmai ca celulele prizonierilor din închisoare. Înauntru, deşi nu putea cuprinde cu privirea tot, observa doi bărbaţi.
Unul dintre ei, cel tânăr, purta un kimono negru cu alb, stătea întins la pământ, purtând una dintre cele mai excitate expresii pe care le văzuse vreodată. Haina îi era lăsată jos până la coate, obi-ul desfăcut, înconjurând parţial unul dintre picioarele dezgolite, iar părul lăsat desprins, acoperindu-i jumătate din ochi. Mâinile îi erau parcă legate de ceva aflat la pământ deşi nimic nu se putea vedea clar, iar picioarele uşor întredeschise pentru a face loc celuilalt bărbat.
Al doilea, cel ce mai avea puţin şi se întindea asupra tânărului, purta un kimono obişnuit, fără culori extravagante sau o frumuseţe ingenioasă. Părea mult mai în vârstă, însă nu un bătrân, probabil între 40 şi 50 de ani. Ceva de genul. Îşi desfăcea obi-ul în timp ce lăsa săruturi pe coapsele „victimei”. Reacţionând imediat, celălalt şi-a coborât mâinile până între picioare, dovedind privitorului neautorizat că nu e legat, trecându-le mai întâi pe sus materialul colorat, apoi îndepărtându-l complet.
Rei a înghiţit în sec, dar a continuat să privească. Nu înţelegea ce anume făceau, sau mai bine zis, de ce, însă nu putea să îşi îndepărteze privirea. Avea de ales între a se uita acolo sau la cel ce stătea lipit de trupul lui. Cumva, prima opţiune părea mult mai convenabilă.
Cei doi nu au realizat prezenţa intruşilor sau, dacă au auzit zgomote, au decis să le ignore şi să îşi vadă de treabă. Curând, mâinile bărbatului umblau libere pe trupul celuilalt, buzele lui sărutau sfârcurile în timp ce limba făcea dungi verticale pe abdomen. Era o privelişte pe atât de dezgustătoare şi tulburătoare pe cât era de revelatoare. Începea să înţeleagă ce e cu locul ăla şi de ce femeia aceea se comportase în acel fel. Căuta un client cu care să facă probabil acelaşi lucru. Totuşi, ceva tot trebuia să fie nesănătos, dacă nu chiar ilegal, în toată afacerea aceea.
A tresărit uşor când l-a văzut pe cel mai în vârstă împingându-se cu toată forţa în trupul celuilalt. În acel moment, un geamăt înfundat şi câteva icnete s-au făcut auzite de pe buzele roşii ale tânărului care s-a forţat să se ridice şi să înconjoare spatele bărbatului cu braţele sale. Îi vedea lipiţi unul de celălalt, mişcându-se în acelaşi ritm, scoţând anumite sunete, unele plăcute auzului, altele înfiorătoare. Un fior ciudat i-a străbătut întreg trupul.
Şi-a îndreptat imediat atenţia spre cel ce încă refuza să îi elibereze gura. Îi vedea ochii căprui de aproape, privindu-l mai intens ca înainte, observa stropii de transpiraţie sau apă ce se prelingeau pe gâtul acestuia, devenea mult mai conştient de perechea de buze, nu foarte mari, dar nici mici, colorate într-un roşu aprins, şi începea să se sufoce. Trupul dansatorului era atât de lipit de al lui încât îi simţea fiecare osicior, fiecare curbă, dar şi senzaţia fină a materialului kimono-ului. Pe lângă asta, emana şi un miros de scorţişoară ce îl făcea să confunde corpul acestuia cu o prăjitură. Parcă toată fiinţa celuilalt striga să fie mâncat. Sau ceva de genul. Oricum ar fi fost, avea în faţa ochilor săi o persoană atrăgătoare ce îl făcea să se simtă ciudat.
Tânărul a zâmbit şi şi-a ridicat mâna de pe gura străinului, apoi i-a făcut semn să nu vorbeasă ci doar să îl urmeze. A făcut asta de parcă trupul său era posedat, ca o marionetă în mâinile păpuşarului. Nici nu ar fi putut să decidă pentru sine. Era mult prea confuz, derutat şi pierdut pentru a gândi în acel moment. Complet necaracteristic lui.
- Pe aici, domnule, a vorbit şatenul, revelând o voce la fel de seducătoare ca trupul său.
- Hm.., a îngânat Rei, aplecându-şi uşor capul în semn că a înţeles.
- Foarte rar văd acest gen de oameni pe aici. De fapt, chiar deloc. Ce vă aduce pe aici, domnule? a întrebat inocent, mai mult curios decât supărat.
Valul de aer rece de afară a fost întocmai ca un duş rece pentru brunet. S-a uitat în stânga şi în dreapta, apoi a realizat că au ajuns pe o străduţă ascunsă. Se pregătea să răspundă când privirea i s-a aţintit asupra tânărului. Acesta şi-a lăsat capul jos, a ridicat o găletuşă şi şi-a udat părul, apoi şi-a trecut degetele prin el pentru a îl aranja. În continuare, şi-a aranjat kimono-ul şi şi-a şters rujul de pe buze, reuşind să capete un aspect cât se poate de decent. Oricum mult mai decent decât cel de dinainte.
- Domnule? a insistat, atunci când şi-a dat seama că bărbatul se blocase.
- Uhm...păi..., a început confuz. Am vrut să beau ceva, a răspuns cu toată sinceritatea .
Cuvintele sale au reuşit să îl facă pe băiat să chicotească, acoperindu-şi gura cu mâneca kimono-ului, întocmai cum domnişoarele din clasa superioară ar fi făcut-o.
- Nu e locul cel mai potrivit pentru o băutură, domnule. Sunt o mulţime de localuri prin jur, mi-e greu să cred că a fost doar o simplă greşeală, a gângurit, aşezându-şi obi-ul pe jumătate desfăcut.
- Îhâ, a venit şi replica brunetului.
Au urmat câteva momente de tăcere. Rei nu ştia ce să zică şi nici nu prea avea ce în timp ce şatenul părea, mult prea brusc, mult prea timid. O licărire a apărut în ochii băiatului. De odată, a apărut la câţiva centimetrii în faţa străinului şi a început să îl privească din cap până în picioare, parcă analizându-l.
- Nu am văzut decât străini îmbrăcaţi aşa. Lucraţi la vreo ambasadă, domnule?
Rei a clipit des, apoi şi-a apropiat chipul de celălalt, întrebându-se dacă nu cumva a dat peste fratele geamăn sau sosia băiatului provocator din local.
Descoperise diferite feţe ale necunoscutului. La început fusese elegant şi solemn, apoi devenise uşor pervers, mai apoi senzual, imediat după misterios, iar acum se comporta ca un copil în faţa unei noi invenţii sau jucării, etalând o inocenţă nebănuită.
- Domnule? a întrebat mai mult pentru sine, simţind că apelativul acela era mult prea ciudat pentru sine. Sigur, mulţi în spuneau aşa, dar auzindu-l pe tânărul japonez folosindu-l, îl făcea să se simtă ca un moş.
- E ceva în neregulă, domnule?
- Rei, a şuşotit, nereuşind să adune suficientă forţă pentru a vorbi tare şi clar.
- Hm? Ordin, calm? Liniştit, duh? a înşiruit câteva dintre explicaţiile cuvântului „rei” ce îi venise în minte, sperând să înţeleagă ce anume i se spune.
- Numele meu, a explicat imediat, aranjându-şi cravata. Cum putea să îi fie atât de cald când afară era destul de frig?
- Ah. Rei-sama. E o plăcere să vă cunosc, a rostit calm, făcând o plecăciune, salutându-l în cel mai politicos mod posibil.
Brunetul a continuat să îl privească tăcut. De ce îl urmărise dacă acum nu găsea nimic interesant, important de spus. Trupul reacţionase înaintea mintei lui. Se afla în faţa lui, ar fi putut să îl întrebe orice îşi dorea, să facă orice ar fi vrut, dar nu reuşea să scoată un singur sunet. Se pregătea să îşi ceară scuze pentru comportamentul său când şi-a amintit cele văzute.
- Dezgustător..., a rostit încet, referindu-se la cei doi din dormitor, însă nu la cel din faţa lui.
Chipul tânărului a devenit uşor palid. Şi-a coborât privirea în pământ şi şi-a muşcat buza inferioară, dar a decis că e mai bine să tacă şi să plece. A dat să facă primul pas, însă o mână puternică l-a oprit. Strânsoarea bărbatului era puternică şi îl cam rănea, însă nu asta reuşise să îl şocheze.
- Rei-sama..? a întrebat, ezitând, neînţelegând ce se întâmplă.
- Cum poţi să lucrezi într-un loc în care se întâmplă „aia”? a răspuns, rostit „aia” de parcă se referea la o ciumă sau ceva de genul.
- Pardon?
- Nu ţi se face rău? Ce legătură are dansul cu lucrurile alea? E... .
Şatenul a zâmbit, ridicându-şi mâna liberă spre obrazul brunetului, mângâind pielea fină a acestuia. Vedea confuzia din ochii aceia negri, însă nu avea nici un răspuns mulţumitor, nici măcar nu putea comenta asupra subiectului. Într-un fel, erau strâns legate între ele.
O înjunghiere a străbătut inima tânărului. Era pentru prima oară pus în faţa unui astfel de lucru. Păstrase totul atât de secret încât nu se aşteptase să trebuiască vreodată să se explice în faţa unui complet strâin. Era conştient de ceea ce implica acel local, de faima lui şi de critici, însă de abia acum se simţea jenat.
Cu o mână pe obrazul brunetului şi cealaltă prinsă în palma lui Rei, băiatul a reacţionat într-un mod foarte surprinzător. Şi-a lăsat uşor trupul în jos, apropiindu-l de cel al bărbatului, aşezându-şi buzele peste cele ale distinsului domn.
Rei i-a eliberat încheietura, dar nu s-a putut mişca din loc. Simţea buzele acelea încă uşor roşiatice, mâna gentilă ce îi coborâse acum pe piept, rămânând acolo, şi, din nou, parfumul îmbietor emanat de trupul acestuia. Ce a fost în mintea lui când şi-a întredeschis gura? Ce explicaţie ar fi putut da pentru a motiva strângerea în braţe a băiatului?
Se comporta din nou într-un mod complet necunoscut lui. Mâinile sale se cuibăriseră pe mijlocul tânărului, ţinându-l aproape de el, în timp ce sărutul, îniţial inocent, se transforma într-unul mult mai pasional. Chiar şatenul a tresărit uşor când a simţit limba jucăusă a lui Rei căutând-o pe a sa, lingând-o şi tachinând-o. Nu s-a opus şi nici nu a încercat să îl facă să îşi revizuiască acţiunile.
S-a lăsat îmbrăţişat şi a răspuns sărutului în acelaşi fel, învăţând destul de rapid cum să îşi mişte propria limbă pentru a se potrivi cu celălalt.
Văzuţi din spate, oricine ar fi presupus că o domniţă se află în braţele iubitului său şi se lasă sărutată. Adevărul era că amândoi aveau sexul masculin, aproape aceeaşi înălţime şi probabil şi aceeaşi vârstă. Totuşi, păreau scoşi dintr-o pictură sau o ilustraţie dintr-o carte de dragoste.
Nu a durat mult până când s-au oprit. Amândoi şi-au lins buzele şi au continuat să se privească, până când un zgomot a început să se facă din ce în ce mai puternic auzit. Rei a recunoscut vocile ca fiind cele ale prietenilor săi şi s-a întors puţin, însă exact atunci tânărul a decis că e momentul să plece. Şi-a acoperit buzele cu ambele mâneci, nevenindu-i să creadă că tocmai sărutase un bărbat, dorind să scape de jena ce pusese stăpânire pe el.
- Hei...cum te cheamă? a strigat după el, crezând că avea să afle măcar atât de la el.
A fost găsit de amicii săi într-o stare ciudată. Privea înspre locul unde şatenul dispăruse, buzele îi erau mult prea roşiatice, însă privirea i-a speriat. Părea hotărât să facă ceva. Să se întoarcă acolo şi să afle numele primului şi singurului băiat pe care îl sărutase în toată viaţa lui, fie ea şi scurtă.

#4
Ador! Ador! Ador! Ador! Ador! Ador! x 100!!!

Te-a plictisit? Daca da, ma scuzi, daca nu, norocul meu.

Nu stiu ce sa zic. Pe bune, m-ai lasat fara cuvinte. Nenorocitii lui de prieteni, nu puteau sa vina mai tarziu, dupa ce afla cum il cheama pe baiatul misterios? Nu, ei au trebuit sa vina atunci!

Apropo, inainte sa uit, nicio greseala pe care sa o fi observat. Bravo!!! (faza dramatica: Lacrimi curgand pe obraji si un zambet cat toate zilele pe fata. Replica: Sunt asa mandra de tine.)

Nu ma baga in seama, aberez.

Imi place foarte tare intorsatura pe care a luat-o situatie. Yuki e atat de dulce si timid si dragut si... si... si n-am cuvinte!!! Si el si Rei ar face un cuplu minunat.

Nu mai am idee ce as mai putea scrie, deci voi incheia. Succes si inspiratie, tine-o tot asa!
Ja ne!

P.S. Daca te-a deranjat ceva din postul meu, PM si sterg.

P.S. 2 Pentru putin.
[center]No winter lasts forever; no spring skips its turn.
I love spring anywhere, but if I could choose I would always greet it in a garden.[/center]

[center][Imagine: 21czipi.jpg][/center]

#5
OK, Ok eu mereu dorm cand e ceva interesant de citit o.O Motiv pentru care nu am last comm si la celalalt capitol.
So, ma bucur ca ti-ai pus in aplicare ideea cu gheisa.E interesant...stai, ce spun:-j E mirific!(parca imi mai revin dupa raceala)

Baiatul-gheisa e interesant rau!Pacat nu i-am aflat si numele.Acum singurul lucru la care ma gandesc inafara de snitzel e faptul ca nu inteleg ce i s-a parut asa de dezgustator lui Rei:|
Citat:- Hm? Ordin, calm? Liniştit, duh? a înşiruit câteva dintre explicaţiile cuvântului „rei” ce îi venise în minte, sperând să înţeleagă ce anume i se spune.
- Numele meu, a explicat imediat, aranjându-şi cravata.
Amuzant:)) Mie imi place numele lui.Am cunoscut candva un baiat pe care il chema la fel doar ca numele lui se scria cu y.Era dragutz rau baiatul.
Si prietenii lui Rei nu puteau sa mai astepte putin?Au venit in cel mai nepotrivit moment!
So, la capitolul greseli nu ma bag, asta e treaba Adinei.Si oricum nu am vazut greseli in acest capitol.

Yeah, ficul e super tare!Sper sa vii repede cu nextul.Mult noroc in continuare si spor la scris.Ja-ne!:bye:

#6
Foarte interesanta ideea:X ma bucur ca ai hotarat sa scrii, imi place mult cm scrii si ador sa citesc:X
Tanarul dansator e foarte misterios:X dar nici Rein nu e mai prejos:X amandoi sunt interesanti, si as vrea cat mai repede sa aflu mai multe despre amandoi.
Si prieteni aia a lu Rei trebuiau ei sa strice totul...nu puteau veni si ei mai tarziu un pic....
Si ce repede a disparut baiatul....of...
Oricum deabia astept sa postezi urmatorul capitol si scuze ca nu am postat la primul:D
Bye bye si spor la scris
Sper sa vi repede cu nexu:D:X
[Imagine: innocentlovesig.png]
"Only I know your pain…
Your uncertainty…
Your loneliness…
If only we could be toghether forever.
I’ll say it as many times as you wish.
I will not betray you!"
— Luka Crosszeria


#7
:: adyna_45 :: mereu reusesti sa ma amuzi. am pregatit yaoi de la urmatorul capitol. be ready for it.
:: Mousy :: ce zici daca incep sa ma razbun pe prietenii lui? in stilul meu propriu :D mwahaha
:: Yaku-chin :: sper sa iti placa si de acum incolo.

Marinari, la vasle! Pornim!
enjoy reading~!

Capitolul 2
Fiorii începutului

Un cer cum numai în picturi poţi vedea. Gata să se ascundă, soarele se chinuia să mai impartă puţin din lumina sa înainte de a o lăsa pe Lună să fure privirile pământenilor. Câţiva fluturaşi zburau liberi, vântul bătea uşor, un clinchet armonios venea din depărtare şi mâncarea se afla lângă el, caldă, numai bună de servit.
O atmosferă perfectă într-o ţară aproape perfectă. Ar fi trebuit să îi placă. În mod normal asta s-ar fi întâmplat, însă nu şi acum. Încerca să nu se gândească la acel băiat, dar fiecare rezultat era acelaşi. De fiecare dată, în faţa ochilor săi apărea imaginea chipului acestuia, apoi amintirea acelui sărut. Nu îşi imaginase niciodată că buzele unui tânăr ar putea fi atât de catifelate, atât de suave şi de plăcute la atingere. Era nepoliticos din partea lui să le compare cu ale unei femei, dar oricât de mult s-ar fi străduit să nege asta, dansatorul anonim aducea mai mult a fată decât a băiat prin fiecare mişcare pe care o făcea. Părea atât de fragil încât Rei ar fi băgat mâna în foc că e vorba de o prinţesă, concubină sau domniţă din înalta societate.
- Rei, numai visa cu ochii deschiÅŸi! s-a auzit brusc, venind de undeva din spatele lui.
Brunetul doar a zâmbit uşor, apoi s-a ridicat şi a plecat, închizând uşa în urma sa. Nu avea energia necesară pentru a se preface măcar că se simte bine, nu avea starea potrivită nici pentru a se îmbăta şi spune toate idioţeniile de pe lume, şi, chiar dacă ar fi făcut-o, probabil tot la acel băiat ajungea în cele din urmă. Se învârtea în jurul cozii şi nu prea îi plăcea asta. Nu îşi putea şterge din minte imaginea acelui kimono colorat, a parfumului trupului acestuia şi figura subţire ce se ascundea sub acel material fin. Se părea că nu are de ales. Trebuia să se întoarcă acolo dacă dorea să îl revadă pe tânăr. Norocul lui era că această călătorie în Japonia era pe termen nedefinit şi putea sta cât timp îşi dorea, dacă nu intervenea ceva important. Însă ce putea fi mai important? Numai puţin! De ce era acel băiat important?
Întrebări de acest gen au continuat să îl tortureze pe Rei până la sosirea dimineţii. Nereuşind să doarmă mai mult de câteva ore, se simţea atât de extenuat încât îi era teamă că nici măcar nu va ajunge până la intrare că va şi adormi. Ştia sigur că prietenii lui vor încerca să îl oprească atunci când aveau să afle aşa că a pus la cale un plan cu totul ingenios. A declarat acea zi „ căutarea” şi identificarea cu personalităţile lor, reuşind astfel să îi convingă pe fiecare că trebuie să pornească individual, în direcţii diferite şi să descopere, singuri, despre ce era acel oraş multicolor.
Planul decurgea chiar prea perfect. Kano părea îngrijorat pentru Ken, glumind, sau poate nu, că acesta avea să fie răpit dacă era lăsat singur, însă problema a fost rezolvată imediat.
Oricât de prostuţ ar fi putut fi castaniul, nimeni nu punea la îndoială faptul că era puternic. Dacă era atacat, se putea apăra singur. Convinşi că totul va merge bine, cei trei au ales separat câte o direcţie şi au pornit la drum. Nimeni nu s-a gândit la siguranţa lui Kano deşi ar fi trebuit.
Exact cum plănuise, Rei şi-a folosit intuiţia şi a ajuns în faţa aceluiaşi local în care intrase prima oară din pură întâmplare. S-a aşezat la aceeaşi masă pe care, din fericire, a găsit-o liberă şi a decis să aştepte. Nu se gândise prea departe. Ce anume avea să le spună prietenilor săi că văzuse de unul singur sau cu cine se întâlnise erau doar câteva dintre lucrurile pe care încă le mai avea de pus la punct. Ar fi continuat aşa dacă o anume domnişoară nu ar fi început să se bage în seamă.
Şi-a ridicat kimono-ul până aproape de genunchi şi a făcut tot posibilul pentru a ajunge în braţele brunetului, reuşind doar să îl facă să înjure în sinea sa şi să zâmbească stânjenit.
Băiatul şi-a făcut apariţia, însă nu pe acea scenă. Stătea undeva departe, parcă ascuns, încercând să vadă ce fel de public avea să îl întâmpine în acea seară. S-a oprit atunci când l-a văzut pe Rei.
Zâmbea şi dădea din cap, ţinându-şi ambele mâini pe mijlocul femeii, încercând să o facă să stea joc, să se aşeze în poala lui. Cel puţin aşa părea de unde stătea el. Adevărul era că bărbatul încerca să o oprească din a îl săruta pe gât, şi să o determine să plece. Cât mai repede.
Era momentul să îşi facă apariţia aşa că doar a schiţat o expresie resemnată şi a dat să se urce pentru a îşi începe spectacolul. Brunetul a tresărit şi a încercat să îşi îndrepte spatele, ceea ce a făcut-o pe femeie să realizeze că oaspetele din acea seară era mai interesat de un băiat decât de „bunătăţile ei”. Un beculeţ roşu s-a aprins în mintea ei, apoi un zâmbet ciudat i-a apărut pe buze. Înainte de a se ridica, a avut grijă să atingă zona bazinului şi bărbăţia celui pe care îl acostase, apoi s-a îndreptat spre scările ce duceau la etaj, aruncându-i tânărului o privire plină de superioritate.
Trebuia să fie la mijloc un soi de rivalitate între cei doi, altfel băiatul nu ar fi reacţionat cum a făcut-o. Dansul a fost acelaşi ca şi în seara de dinainte, poate doar ceva mai senzual. Fiecare privire îi era aţintită brunetului, făcându-l mai atent la fiecare mişcare. Îl mustra pentru comportamentul său neadecvat.
De îndată ce muzica s-a oprit, şatenul a făcut câţiva paşi înspre bărbat, l-a prins de încheietură şi l-a tras după sine, lăsându-i pe ceilalţi să se uite după ei, curioşi ce se întâmplă. Au ajuns în acelaşi loc ca şi mai înainte, la fel de aproape unul de celălalt.
- Rei-sama, nu cred că ar trebui să mai veniţi aici, a rostit hotărât, ridicându-şi privirea în sus, afişând o atitudine demnă şi oarecum încrezută.
- Poftim? a întârziat să reacţioneze, nereuşind să proceseze tot ceea ce se întâmplase pe parcursul unui singur minut.
Acelaşi băiat care fugise de el, acelaşi care se comportase atât de timid, părea că acum îi dă ordine sau cel puţin încearcă să îl convingă să facă aşa cum spune el. Şi era şi al naibii de bun la asta. Aproape.
- Aveam de aflat nişte lucruri, a rostit uşor, pregătindu-se pentru următorul atac. De fapt, primul atac.
- Hm?
- Numele tău, a adăugat imediat.
- Yuki.
S-a făcut linişte din nou. De ce atmosfera continua să fie atât de apăsată atunci când rămâneau singuri? Erau doi necunoscuţi, dar puteau măcar găsi câte ceva pentru a putea pune bazele unei conversaţii.
- Rei-sama, de ce te-ai întors acolo?
- Sunt curios, a explicat, zâmbind prietenos.
Băiatul avea un nume frumos care i se potrivea perfect, însă mai departe de atât nu înţelegea. Poate că dansul lui era ceva cam pervers, însă ar fi putut obţine un rol într-o piesă kabuki sau cel puţin un contract într-un loc ceva mai civilizat. Venea dintr-o lume mai deschisă la minte, dar slujba tânărului tot i se părea nepotrivită. Era singurul lucru care nu i se potrivea lui Yuki.
- Curios?
- Da.
Era absolut îngrijorător cum au reuşit în doar câteva momente să ajungă la propoziţii alcătuite doar dintr-un singur cuvânt. De fapt, nici nu era sigur că se pot numi propoziţii.
Şatenul a zâmbit, apoi a prins degetele brunetului în palma sa şi l-a tras după sine până aproape de nişte căsuţe. S-a oprit în faţa lor, a zâmbit, apoi s-a îndreptat spre uşă şi a deschis-o.
- Aici locuiesc eu, Rei-sama. Putem vorbi.
- Mulţumesc.
Bănuia că aşa trebuia să se simtă iubitul unei fete atunci când se ducea pentru prima oară acasă la ea să îi cunoască părinţii. Yuki nu era fată, dar situaţia era destul de asemănătoare. Nu îi displăcea faptul că a fost adus acolo şi nici că trebuia să cunoască persoane noi. I se părea doar puţin nepotrivit să îndrăznească să facă asta din moment ce ei nu se prea cunoşteau. Ba mai mult. Erau doi băieţi care cu o seară înainte s-au sărutat. Se simţea mult prea nerespectuos.
- Rei-sama, el e bunicul meu, a vorbit încet, arătând înspre un om în vârstă ce stătea la căldură.
- Bună seara, Bunicule, a salutat Rei, făcând o plecăciune aşa cum se cuvine. Amândoi au intrat într-o altă încăpere şi s-au aşezat în jurul unei măsuţe joase.
- Rei-sama, ce anume vă stârneşte curiozitatea? Localul? a întrebat încet, parcă fiindu-i teamă să nu fie auzit.
- Să spunem că şi el. De ce munceşti acolo?
- Sunt minor, a început să explice. Nu mi-aş putea găsi o slujbă la care să mă pricep mai pe nicăieri. Tata ştia kabuki şi m-a învăţat şi pe mine. Mama m-a răsfăţat aşa că nu am prea multă putere fizică şi nici nu sunt obişnuit cu munca grea. Nimeni nu ştie că lucrez acolo. Singurii care m-ar putea da de gol ar fi clienţii, însă niciunul nu e dispus să recunoască că a intrat acolo, aşa că secretul meu e în siguranţă.
Brunetul a aprobat, apoi a căzut pe gânduri. Cu alte cuvinte, dacă Yuki găsea o slujbă pe care o putea face fără a fi nevoit să se dezbrace sau să se culce cu alţii, atunci nu mai avea motive pentru care să lucreze acolo şi să se expună aşa.
A tresărit uşor. Cine vorbise de dezbrăcat sau sex? Adevărat, dansul era ceva mai special, ca să spunem aşa, dar nu îl văzuse niciodată aruncându-şi hainele de pe el. Totuşi, îl văzuse doar cu două ocazii.
- Rei-sama? s-a auzit vocea îngrijorată a tânărului. Îl privea pe bărbat de aproape, afişând o expresie curioasă, dar şi fricoasă, însă poziţia trupului său era problema. Stătea foarte aproape de Rei. Chipul îi era la doar câţiva centimetrii distanţă de al lui iar mâinile băiatului erau sprijinite de o parte şi de alta a picioarelor sale, astfel încât tot îl făcea să creadă cu Yuki plănuieşte să îl sărute.
- Nu e nimic. Încercam doar să înţeleg.
- Hm, a aprobat şatenul, zâmbind ceva mai fericit. Ce altceva mai vreţi să ştiţi, Rei-sama? a adăugat rapid.
- Mai am o ultimă curiozitate, dar s-ar putea să nu îţi placă, a spus, pregătindu-se să se ridice şi să plece.
A făcut câţiva paşi înspre uşă când bata sacoului său a fost prinsă de ceva. S-a uitat în spatele său şi l-a văzut pe băiat în genunchi, la pământ, sprijinindu-se într-o mână, cu cealaltă ţinându-l de haină, ca un copil mic ce refuza să îşi lase tatăl să plece. Privirea îi era mult prea adorabilă, prea greu de ignorat. Dacă făcea abstracţie de faptul că ştia că persoana aceea e băiat, ar fi jurat că are în faţa lui o zeiţă, sau ceva de genul, care îl ispiteşte să mai rămână puţin alături de ea.
- Rei-sama..., a auzit venind de jos. O voce dulce, oarecum tristă şi plină de singurătate.
- Doar dacă promiţi să nu ţipi, a cedat, nereuşind să se impună în faţa cuiva atât de manipulator. Yuki a aprobat, dând din cap şi şi-a rectificat poziţia, ducându-şi ambele mâini peste genunchi, întocmai cum erau regulile.
Brunetul s-a aşezat la locul său, apoi i-a făcut semn băiatului să se apropie de el. Să se mai apropie un pic, apoi iar un pic, până când a ajuns foarte aproape de el. Stăteau faţa în faţa, nici un centimetru distanţă între picioarele lor, şi se priveau, aşteptând să vadă ce avea să se întâmple.
Rei şi-a ridicat mâna spre obrazul celuilalt şi l-a tras mult prea aproape de sine. Şatenul şi-a sprijinit ambele mâini de pieptul bărbatului, s-a uitat ţintă la el, apoi a scos un geamăt înfundat.
Buzele i-au fost acaparate într-un sărut la fel de pasional ca şi cel din urmă. Limbile lor s-au întâlnit la scurt timp după şi au început să se alinte reciproc, refuzând să se oprească. Dreapta a coborât pe mijlocul băiatului, stânga a rămas încă pe chipul acestuia, forţându-l să nu se îndepărteze. Brunetul s-a oprit timp de câteva momente, l-a privit pe cel ce se uita atât de uimit la el şi, judecând după roşeaţa de pe faţa acestuia, jenat, apoi a oftat ca pentru sine.
- Trebuie să fi înnebunit, a declarat convins, prinzând trupul lui Yuki în braţele sale, iniţiind un nou sărut, unul şi mai profund.
Yuki tăcea şi asculta, se lăsa sărutat şi răspundea, scoţând doar câteva gemete, din când în când, acceptând îmbrăţişarea şi acţiunile bărbatului necunoscut, dar atât de plăcut. Se lăsa sedus, dar şi seducea.

#8
O....key? Asta a fost socant...?

Rei, dragule, nu e nimci daca ai innebunit. Eu am fost nebuna de la nastere si uite-ma aici! E foarte misto sa fii nebun, crede-ma!

Yuki, iubire, faci bine ca iti place, ca de nu-ti placea, jur pe ce-am eu mai sfant pe lume ca iti ardeam vreo doua palme de sa-ti vina mintea la cap! Chit ca aveam sa ucid laptopul!

BlankØPage, am vazut o singura greseala de tastare, un "cu" in loc de "ca", parca. Nu pot sa zic exact unde, eram prea absobita de continutul textului. Ah, inainte sa uit: am aplaudat atat ca ma ustura palmele! Simte-te vinovata! Iti ordon! (Asta sunt eu dandu-mi mai multa importanta decat am de fapt.)

Cam atat am avut de zis. Nu stiu daca observi, dar postul meu este incredibil de scurt... este dezolant... eu nu mai am ce sa critic! (glumesc, e bine ca nu am ce sa critic!)

Succes si inspiratie!
Ja ne!

P.S. Daca te-a deranjat ceva din postul meu, PM si sterg.

P.S. 2 Imi pare bine ca te amuz, e jobul meu!
[center]No winter lasts forever; no spring skips its turn.
I love spring anywhere, but if I could choose I would always greet it in a garden.[/center]

[center][Imagine: 21czipi.jpg][/center]

#9
Merry X-mas, people of Animezup!
Craciun fericit tuturor! Sper ca Mosul v-a adus exact ceea ce v-ati dorit. Mie mi-a adus asa ca am decis sa va fac si eu un mic cadou. Un inceput de yaoi pentru acest fic. Cause we all love yaoi and can't get enough of it.


Capitolul 3
Samurai

E greu de crezut că în zilele acelea încă mai existau persoane care se credeau a fi luptători admirabili, din garda împăratului sau în slujba shogun-ului. Înfluenţele trecutului nu puteau fi trecute cu vederea, dar era momentul ca Japonia să se trezească la realitate şi să abandoneze anumite credinţe.
Nu era o problemă, dacă asta aţi înţeles că am vrut să zic. Era doar ciudat pentru cineva care a trăit toată viaţa într-o ţară complet diferită din toate punctele de vedere. Era oarecum jenant să meargă pe stradă şi să vadă oameni îmbrăcaţi în ceea ce ei ar numi halate de baie frumos colorate. La femei mai mergea, însă bărbaţii îl făceau pe tânăr să îşi dorească să plece cât mai repede.
Nu ar fi rezistat nici o zi în acele haine. Nici acasă nu îi prea plăcea să umble atât de dezbrăcat. Se simţea vulnerabil sau dezgolit, iar asta îl făcea să se simtă mult prea delăsător.
Şatenul se plimba de colo în colo ca un leu în cuşcă, neştiind ce anume ar trebui să facă pentru ca timpul să treacă cât mai repede. Era una atunci când se aflau şi prietenii lui prin preajmă. Desigur, Ken era un idiot şi Rei era mult prea preocupat să creeze o lume mai bună pentru cei din jur, aşa că de multe ori termina prin a se întreba ce opţiuni are pentru a se putea distra puţin.
Kano era genul de persoană care detesta lucrurile plictisitoare. Cu cât ceva era mai plictisitor, cu atât devenea mai enervat şi mai pus pe harţă. Căuta în mod constant noi modalităţi de a se amuza, iar acesta era probabil explicaţia cea mai corectă a comportamentului său. Se aventura în prietenii cu oricine, sperând că acele noi persoane aveau să îl facă să se simtă mai bine şi mai comfortabil. Nu căuta o distracţie periculoasă ci doar ceva interesant care să îl facă să râdă, să se simtă bine.
În acel oraş nu părea a fi nimic de genul ăla. Toţi duceau o viaţă mult prea monotonă, prea banală.
A oftat adânc, apoi a privit cerul înserat, crezând că acesta avea să îi ofere un răspuns sau să îi dea o idee. Veşnica lui sursă de inspiraţie care niciodată nu l-a dezamăgit şi-a făcut treaba şi de această dată. A dat din cap, semn că înţeles ce anume trebuie să facă chiar dacă nimeni nu îi spusese nimic, apoi s-a îndepărtat cât mai mult de zona aglomerată din centru şi a căutat să ajungă până aproape de râu. Nu s-a gândit că ar fi periculos să părăsească oraşul şi să se aventureze de unul singur pe acolo. Şi-a spus că măcar aşa va putea dormi puţin şi apoi motiva că s-a regăsit în natura înconjurătoare care l-a purificat şi i-a deschis mintea. Cu alte cuvinte, avea să tragă chiulul şi apoi să se justifice folosind cu totul alte cuvinte pentru a caracteriza lenevia din el.
Nu a trebuit să caute mult pentru că a găsit destul de rapid un loc numai bun pentru asta. A zâmbit şi s-a apropiat, dar imediat apoi a observat o sabie lăsată la pământ şi s-a hotărât să o ridice. De îndată ce a pus mâna pe ea, a auzit un icnet venind din apropiere şi a crezut că cineva este atacat. A mai făcut câţiva paşi, apoi s-a blocat.
Lipit de un copac, un bărbat se tot freca de scoarţa acestuia, gâfâind puternic, în timp ce un altul se afla în spatele lui şi se împingea cu forţă în el. Dacă lua în considerare absenţa hainelor, chipurile lor roşiatice şi sunetele interesante pe care le scoteau, era uşor să ajungă la concluzia că cei doi făceau sex. Când a realizat asta, sabia i-a căzut din mână şi s-a lovit de una din pietrele aflate pe jos.
A înghiţit în sec şi s-a pregătit să se îndepărteze, dar cineva l-a prins de ambele mâini, întorcându-i-le la spate şi apoi trântindu-l cu totul la pământ. Una din mâini a apăsat cu putere pe capul lui, făcându-l să înghită puţin praf şi câteva pietricele mici, în timp ce cealaltă l-a strâns cu putere de încheieturi şi a refuzat să îl mai elibereze.
- Au! a strigat rapid, încercând să scape. Era inutil. Şi-a dat seama de îndată ce genunchiul agresorului s-a aşezat pe spatele lui şi întreaga greutate a trupului necunoscutului s-a lăsat peste al lui.
- Nu am mai văzut pe nimeni îmbrăcat aşa. Cine eşti? s-a auzit vocea acelui bărbat, de îndată ce l-a prins pe şaten de păr şi l-a ridicat câţiva centimetri mai sus.
- Mă doare, a icnit, sperând că măcar avea să fie tratat cu delicateţe dacă nu se putea să fie lăsat în pace.
- Nu prea ne plac spionii pe aici. Sau eşti un pervers şi te-ai hotărât să urmăreşti spectacolul fără să plăteşti?
Întrebarea l-a cam făcut să îşi piardă cumpătul. Cum putea fi el perversul când doi bărbaţi în toată firea făceau un lucru atât de indecent la nici 40 de metri depărtare, lipiţi de un copac? Dacă ar fi fost el acel arbore, i-ar fi înjurat de mama focului. Bine, copacii nu pot înjura, dar nu conta. Era repugnant. Şi-a ridicat chipul spre individul ce încă îl ţinea strâns de păr şi i-a oferit o privire ucigătoare.
- Nu ştiam că trebuie să cumpăr bilete, a mârâit printre dinţi, continuând să se uite urât la celălalt.
- Măcar nu negi că te-ai uitat, a răspuns celălalt.
- Mi-ar fi fost cam greu să ignor din moment ce fac „aia” tocmai „acolo” unde „toţi” îi pot vedea, a rostit pe acelaşi ton, punând accent pe anumite cuvinte pentru a scoate în evidenţă dispreţul său.
După câteva zgomote scurte, un al doilea bărbat şi-a făcut apariţia lângă ei. Doar Kano purta costum, ceilalţi erau îmbrăcaţi în kimono, dar îşi păstrau un aspect mai barbar şi mai mizerabil decât oamenii din oraş.
- Să il ducem şefului, a rostit nou venitul, ridicând acea sabie de la pământ. Aceeaşi sabie care l-a băgat pe şaten în probleme.
A fost târât într-un soi de peşteră, catacombă sau ce mai era ea. Un loc umed, lipsit de prea mult aer, clar murdar şi privat de privilegiile lumii civilizate. Câteva materiale erau înşirate pe ici pe colo, lângă ele nişte kimono-uri, pe alocuri câteva săbii şi câteva blăniţe, apoi o grămadă de osicioare. A înghiţit în sec, sperând că acele oase nu proveneau de la oameni.
Era un pic speriat, oricine în locul lui ar fi fost, dar mai degrabă indignare. Ce anume făcuse el ca să merite să ajungă într-un loc ca acela, în care numai oameni ai străzii ar fi putut locui?
Un al treilea bărbat şi-a făcut apariţia. Părul îi era lung până la cot, de un negru închis, strălucitor, ochii negri, strălucind, iar haina pe care o purta părea mult mai dichisită decât a celorlalţi.
- Şefule, tipul ăsta trăgea cu ochiul la Moko şi Iwase. Părea atât de captivat, a chicotit acelaşi individ care nu doar îi scrântise mâna, dar îl şi lăsase fără câteva fire de păr.
Ar fi comentat, sau cel puţin ar fi vrut să facă asta, însă a decis că nu se merită să discute cu genul acela de persoane şi să îşi piardă vremea. Era pregătit să se comporte ca un adevărat nobil şi să nu cedeze în faţa lor până când a văzut rânjetul de pe chipul brunetului. Prea brusc, a fost lăsat în pace şi cei doi au dispărut, înauntru rămânând doar el şi sadicul ce punea ceva la cale.
- Îmi cer scuze pentru ei. Se pare că nu sunt obişnuiţi cu străini, a rostit calm, făcându-i semn lui Kano să se apropie cu încredere.
Şatenul doar l-a privit suspicios, apoi a făcut doi paşi în faţă. Bărbatul din faţa lui cu siguranţă arăta mai bine decât cei pe care îi văzuse până atunci. Cel puţin, era îngrijit şi nu mirosea a nespălat. Da, avea şi trăsături faciale destul de frumoase, însă nu asta îl interesa în acel moment.
A rămas neclintit timp de câteva secunde, apoi a făcut cale întoarsă şi s-a grăbit spre ieşire.
Din nou, a fost prins de încheieturi şi oprit în loc. Se pregătea să răsufle uşurat când nu şi-a mai simţit mâinile răsucite, însă s-a trezit icnind când ceva l-a zgâriat cu putere pe burtă.
Brunetul îl prinsese şi îl oprise cu totul, reuşind să îi blocheze orice mişcare şi să îl ţină în loc, apoi şi-a strecurat propriul braţ pe sub sacoul şi cămaşa lui Kano, doar pentru a îl răni cu unghiile sale.
- Avem o vorbă pe aici. Cei ce urmăresc o asemenea activitate, o fac doar pentru că îşi doresc să participe şi ei, a vorbit din nou, muşcând urechea dreaptă a captivului.
Ciudat sau nu, trupul său nu tremura. Era şocat şi uşor cutremurat de tot ceea ce se întâmplase doar pentru că lui i se făcuse somn şi decise să se aventureze departe de oraş, însă ar fi trebuit să simtă ceva mai multă repulsie pentru toate astea. Totuşi, nu mai era plictisit şi doar asta conta.
- Ce vrei să spui? a întrebat încet, de îndată ce a simţit limba brunetului coborându-i pe gât.
- Am să îţi satisfac nevoile, a răspuns celălalt, coborându-şi mâna până la prohapul pantalonilor şatenului, deschizându-l lent.
Acum era sigur că vrea să comenteze, însă nu a mai avut timp. Bărbăţia i-a fost prinsă în strânsoarea puternică a celuilalt şi apoi încet masată pe întreaga sa lungime. A încercat să se ghemuiască şi să scape cumva, însă un singur pas înapoi l-a ajutat să facă cunoştiinţă cu trupul ferm şi solid al omului peşterii.
Nu şi-a prea dat seama când a rămas fără sacou, dar a devenit pe deplin conştient când nu a mai simţit o bună parte a materialului cămăşii sale.
- Fii serios. E dezgustător, a strigat rapid, lovindu-l pe brunet direct în faţă cu piciorul său.
A încercat să profite de ocazie şi să se furişeze afară, însă norocul nu era de partea lui. S-a împiedicat de o piatră, apoi a avut ghinionul să îşi lovească capul de o alta, mult mai mare şi mai ascuţită. Era clar. Avea să moară acolo, în compania unui barbar, fără să îi mărturisească lui Rei că el i-a furat blocul de schiţe, fără a îi dezvălui lui Kano unde se aflau lucrurile sale mai de pret, şi, mai ales, fără a mânca vreodată sufleu. Nu a murit.
Capul îl dorea îngrozitor şi putea jura că mii de ciocănele mititele s-au decis să se lovească de fruntea lui. Simţea ceva umed pe trupul său, dar niciodată în acelaşi loc. Era cumva o senzaţie destul de plăcută. Îl răcorea, dar îi şi ţinea cald în acelaşi timp. Era cam răcoare ce e drept, însă măcar se afla undeva pe o suprafaţă plană, lipsite de alte obiecte periculoase. Am zis obiecte, nu oameni.
A clipit des şi a încercat să îşi deschidă ochii, însă imediat apoi a preferat să nu o fi făcut niciodată.
Brunetul îşi lipea buzele de pieptul şatenului, scoţându-şi limba şi lăsând-o să facă zeci de cerculeţe în aceeaşi zonă, undeva în apropierea sfârcurilor lui Kano. Atenţia s-a mutat imediat asupra lor, când acesta a băgat de seamă că tânârul îşi revine. A continuat să le lingă, muşcându-le ocazional, reuşind să le facă să se întărească puţin şi să devină roşii.
Şatenul şi-a ridicat mâinile, pregătit să îl lovească pe individ, dar a dat de primul obstacol. Ambele îi erau strânse şi prinse cu sfoară, legate undeva de o piatră, făcându-l incapabil să se mişte. Picioarele îi erau libere. Mult prea libere. Privind mai în jos, a descoperit imediat că era complet gol, expus privirilor barbarului, pradă acestuia.
A icnit din nou şi s-a cutremurat când aceeaşi strânsoare puternică şi-a făcut apariţia în jurul bărbăţiei sale şi a continuat să o tortureze. Cealaltă mâna a coborât încet de pe piept până în zona bazinulu, apoi pe coapsă, ajungând în cele din urmă pe fundul băiatului. Ar fi putut accepta şi asta, însă era conştient că individul nu avea nici cea mai mică intenţie de a se opri.
A bolborosit ceva, scoţând în acelaşi timp un geamăt, atunci când unul dintre acele degete şi-a făcut loc prin acea gaură strâmtă. Asta nu trebuia să se întâmple. Suna prea mult a cliche şi era şi greşit. Femeile erau cele prinse de persoane de genul, ele erau cele violate şi apoi abandonate în munţi. El era un simplu călător, cineva care a trăit toată viaţa sa alături de oameni cu clasă, care nu ar fi trebuit să ajungă niciodată într-o situaţie de genul. Cine l-ar fi crezut dacă ar fi spus că nişte bărbaţi l-au răpit şi apoi unul l-a şi violat? Gândea mult prea departe pentru că nici măcar nu era sigur dacă avea să mai trăiască după. Problema de moment era că trupul său era atins într-un mod indecent, acele degete continuau să îl pătrundă, întrând şi ieşind, şi se afla la un singur pas depărtare de a afla ce înseamnă să fie luat de un bărbat.
Putea să privească şi partea bună. Primise exact ce îşi dorise. O ocupaţie care să nu îl plictisească.
Ar fi fost chiar culmea ca aşa ceva să îl plictisească. Deci, aveţi grijă ce vă doriţi că poate o să şi primiţi. Kano, cu siguranţă, avea să primească din plin.

#10
Deci tu esti geniala :))) . Ma abtin sa nu rad, pt ca i-as trezi pe ai mei, dar mi-e aproape imposibil :)).
"aveti grija ce va doriti ca poate o sa si primiti" - adevarata vorba asta :)). Dar in unele cazuri nu merge a naibii oricat te-ai ruga.
Daa, e clar ca dragutul de el va primi o foarte mare portie de "neplictiseala".Nu stiu dc, dar in urma citirii acestui capitol, brusc incep sa cred ca de acum voi profita din plin de plictiseala mea, fara sa incerc sa o mai schimb :))
Mi-au placut interventiile tale ca narator, pe parcursul povestirii.A fost o abordare diferita a subiectului si, din punctul meu de vedere, chiar a fost ok.Incepi sa te aproprii de ceea ce as putea numi literatura adevarata.
Ah, ca mi-am amintit.Vad ca baietii astia sunt foarte porniti impotriva homosexualilor.Dar presupun ca or sa-si schimbe parerea curand.Sa vad cat de scarbos o sa li se mai para cand vor proba pe pielea lor ce inseamna sexul intre doua persoane de acelasi sex >:)

Eu iti urez, din nou, Craciun fericit si toate cele bune.Si multumim pt cadou >:D<
Pa pa >:D<
Legile lui Murphy:
Daca ceva functioneaza, nu-i bine sa-l repari.
*
Sexul este unul din cele 9 motive ale reincarnarii. Celelate 8 nu sunt importante.
*
Tot ce e bun: ori e imoral, ori este ilegal, ori ingrasa.

*My anime list*



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Rosu Castiel 2 2.957 24-07-2013, 10:21 PM
Ultimul răspuns: Castiel
  Rosu si negru yulobo 1 3.549 16-05-2008, 03:24 PM
Ultimul răspuns: Melyeter
  Copiii lunii si cantecul pianului rosu Jigoku 6 6.578 05-01-2008, 02:48 PM
Ultimul răspuns: Jigoku


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)