Katie

[Lanna]

Am venit cu un nou capitol. Imi cer scuze ca e cam scurt. M voi revansa alta data.
Cand veti citi, va recomanda sa ascultati melodiile listate mai jos, in ce ordine vreti. Veti vedea ca e mai interesant cu acele melodii cantand in background.

http://www.youtube.com/watch?v=ITSx50fBHic
http://www.youtube.com/watch?v=TTWy1FEGC...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=4mzaX3Nte...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=dSXpXwd1-...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=6YhRl8bjN...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=51vbt5nyt...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=hYbba5fVg...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=vsBUQhONS...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=67oaNZYGm...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=-c4DD88uACI&NR=1
http://www.youtube.com/watch?v=2GZJgwOKy...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=UgMyNTuEz...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=gEluHXN7t...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=cydpNbqWv...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=EpZeFLBEs...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=XCzI4_3T6...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=a_4H07m0Y...re=related
http://www.youtube.com/watch?v=4tuS_ze4q...re=related





Capitolul XXVI


Acasa, lucrurile incepeau sa se schimbe. Toate ornamentele colorate fusesera inlocuite cu unele inchise. Pregatirile pentru ceremonie erau in toi. Sciriul lui Jonathan urma sa fie adus acasa si asezat in sufragerie pentru cateva ore cat tinea priveghiul. Apoi, cortegiul funerar pornea spre cimitir: ultimul drum al lui Joanathan in lumea celor vii.
Casa incepea sa arate asemenea unui castel vechi, cu ferestre mici, unde intunericul domina peste tot. Pe masa din sufragerie erau doua lumanari pe care Catherine tocmai le aprindea. Era imbracata intr-o rochie neagra, simpla, iar capu ii era acoperit de o palarie cu voal.
Cand Kate pasi in incapere, scartaitul parchetului o facu sa tresara. Isi arunca privirea spre usa. Ochii ii erau inrositi si pe chip tristetea isi facea cuib. Erau momente grele pentru anandoua. Jonathan era un om bun si nu merita sa moara. Acum, tot ce puteau face era sa-l conduca pe ultimul drum si sa ii lasa sufletul sa se odihneasca in pace.
Femeia ramase cu chibritul ars intre degete.
-Kate ...
-Matusa Catherine, odihneste-te putin! Ma ocup eu de aici.
-Dar sunt atatea de facut si nu e timp.
-Sicriul va ajunge abia maine. Avem destul timp. Te voi ajuta daca vrei.
-Bine, voi face cum spui. Dar te rog, spune-i bucataresei sa comande ceea ce i-am spus. Pana maine dimineata trebuie sa ajunga. Macar acum sa manance fratele meu pe saturate, daca nu m-a ascultat niciodata. In copilarie, era mereu slab si nu il puteam convinge sa puna ceva grasime pe acele oase. Dar asa era el. Chiar opusul tau.
Lua cutia de chibrite de pe masa, timp in care femeia se indrepta spre camera ei, la etaj. Aprinse si cea de-a doua lumanare, dupa care se lasa pe canapea. Moartea mamei si apoi asta. Viata o lovea acolo unde o durea mai tare. Moartea era cel mai neasteptat lucru care i se putea intampla cuiva. Moartea unei persoane iubite era mai dureroasa decat propria moarte. Nimic nu se putea compara cu pierderea unui persoane dragi.
Insa imaginea lui va ramane mereu in sufletul ei. Tatal pe care nu il cunoscuse niciodata asa cum trebuia, tatal care isi ascunsese existenta, desi, dupa aparente, i-ar fi putut fi bunic. Ziua de maine urma sa fie cea mai grea pentru toti cei care l-au cunoscut cu adevarat pe Jonathan. Ultimul drum, ultimul „ Adio ”.
Ochii i se umplura de lacrimi iar firicelele acelea sarate ii brazdau chipul intristat si alunecau in jos pe barbie. Vroia sa le opreasca, dar nu putea. Simtea ca doar asa isi putea exterioriza sentimentele. Isi plangea suferinta, dorul. Se vedea pasind pe o strada iar cei din jur dispareau unul cate unul si se vedea cuprinsa de intuneric din toate partile. Se simtea singura, uitata. Insa o voce ii departare ii atrase atentia. Ii striga numele. „ Kate! Kate! „ Apoi o mana aparu din intuneric, urmata de alta, pana se vazu inconjurata de sute de maini intinse. Nu ii vroiau raul. Dimpotriva, vroiau sa o ajute. O figura umana. Edward. Zambetul lui cald strapungea ceata neagra din jurul ei.
-Kate ...
Se simti scuturata de umar si isi deschise ochii. Ce i se imtamplase? Vocea matusii Catherine o trezi.
-Kate!
Adormise? Dar cum si cand? Ii fusese chiar atat de somn?
Vazu ca cineva o acoperise cu o patura.
Clipi de cateva ori, pentru ca apoi sa intrebe buimacita:
-Ce s-a intamplat?
-Ai adormit pe canapea.
Privi in jur. Lumanarile erau pe jumatate topite. Asta insemna ca dormise doua-trei ore. Isi aminti visul.
-Tata … sopti ea cu jumatatea de gura.
Femeia o ajuta sa se ridice si o conduse in camera ei.


Dimineata urmatoare, fata se trezi cu o casa plina de straini, oameni pe care nu ii vazuse vreodata si nu credea ca ii va mai vedea. Politicieni, prezentatori si prieteni, toti veniti sa-l conduca pe Jonathan pe ultimul drum.
Dupa ce isi facu toaleta de dimineata, asa cum proceda de fiecare data, imbraca o rochie neagra peste genunchi, isi aranja parul si se incalta cu ceva confortabil, dar totusi potrivit pentru evenimentele ce vor urma.
Nu prea ii venea sa manance, dar trebuia sa stranga cat mai multa forta posibila.Trebuia sa se tina pe picioare pana la sfarsitul slujbei.
Dupa masa, primi o vizita neasteptata. Edward. Il intampina cu caldura, in timp ce baiatul isi exprima parerea de rau, spunand ca domnul senator Redfield fusese un prieten bun cu mama lui si ii aducea la fiecare vizita cate un cadou. Cel mai important, zambea mereu. Nu ii placuse deloc cariera de politician. Un om cinstit printre mincinosi si hoti. Il sfatuise sa nu intre in politica, pentru ca era ^ un camp minat ^( nu am ghilimele, data viitoare promit ca o sa le pun), dupa cum obisnuia sa spuna. Si nici nu avea de gand.
O imbratisa cu dragoste. Era exact ce avea nevoie: un umar pe care sa-si planga tristetea.
-Cum te simti? o intreba el, in cele din urma.
Nici nu trebuia sa-i mai raspunda. Lacrimile care i se prelingeau pe obraji spuneau totul. Se retrasesera pe o canapea din sufragerie, unde fata isi adanci capul in pieptul lui si ii strangea camasa intre degete.
-Tatal tau ar fi mandru de tine, Kate. Te va veghea mereu de oriunde ar fi si nu te va lasa la greu. Promit ca voi face si eu la fel. Nu imi place cand te vad ca suferi.
Cu cat vorbea mai mult, cu atat stransoarea devenea din ce in ce mai puternica. Langa el se simtea protejata si nu mai vroia sa plece de acolo. Niciodata.
-Promite-mi ca nu vei pleca niciodata de langa mine! sopti fata printre lacrimi.
-Iti plrimit! veni raspunsul ferm al baiatului.
Nu vroia sa para slaba in fata lui, dar, in acele conditii, nu avea alta optiune. Mai tarziu putea fi prea tarziu.
Corpul neinsufletit al lui Jonathan fusese adus cateva ore mai tarziu. Fata, insa, nu avu puterea sa se apropie si sa il vada. Arata asa cum il vazuse la spital, inainte ca sufletul lui sa paraseasca trupul pamantean si sa se inalte spre cer. Doar obrajii si gura i se puteau vedea. Pielea ii era prea arsa. Arata asemenea unui faraon in sarcofagul lui poleit cu argint si aur. Insa Jonathan nu era nici nici zeu, nici faraon. Doar un simplu muritor, asemenea celorlalti. Actiunile lui l-au facut mare in ochii prietenilor si al familiei. Acum, nimeni si nimic nu il va mai supara. Oriunde ar fi el.
Cortegiul porni din fata casei pana la cel mai apropiat cimitir, la cateva strazi departare. Traficul din zona fusese blocat pentru cateva ore, lasand oamenii indoliati sa isi vada de drum iar sicriul lui Jonathan purtat de o trasura la locul de odihna.
Oriunde te uitai, chipurile intristate ale oamenilor iti blocau privierea. Doar sunetul pasilor, ropotul rotilor pe soseaua pietruita si suspinele pline de suferinta ale tuturor se auzeau in linistea dupa-amiezii. Acela era un moment pe care Kate nu il va uita vreodata. Pierduse o mama, iar acum, un tata, de care nici nu stia. Tot ceea ce ii mai ramasese acum erau momentele frumoase petrecute cu fiecare si zambetele lor pline de dragoste de la final. Emily si Jonathan. Cel putin, acum puteau fi iarasi impreuna … pentru totdeauna.

O noua zi, inceputul unei noi aventuri. Soarele stralucea la fereastra camerei lu Kate, aducand cu el primele clipe departe de Jonathan. Se simtea singura, parasita. Avea nevoie de cineva care sa o consoleze, de cineva care sa ii aline suferinta din suflet. Simtea pierderea tatalui ca un gol in inima. Vroia sa nu fi murit, dar timpul vine si se duce. Asa si viata oamenilor.
Se ridica la marginea patului, strangandu-si camasa de noapte in jurul trupului. Avusese parte de o noapte plina de vise, de la cele mai placute, la cele in care il vedea pe Jonathan intorcandu-i spatele si disparand in intuneric. Nu vroia sa traiasca cu gandul ca o parasise pentru totdeauna. Dimpotriva, avea nevoie de cineva care sa-i spuna ca totul va fi bine, ca ca tatal ei o vegheaza mereu, asemenea unui inger. Il vedea stand la capataiul patului ei , cu aripile albe ca spuma laptelui intinse de-a lungul incaperii. Zambea. Parca il auzea soptind: ^Totul va fi bine! ^ si surasul lui ii aduse din nou bucuria pe chip. Se surprinse zambind.
Tresari cand o menajeera deschise usa si ii vorbi:
-Cineva ar vrea sa va vada.


Cand am scris, am ascultat si eu melodiile si povestea a fost mai ... veti vedea ce vreau sa spun. Sper ca va va placea.
Enjoy reading.
Asteăt comentarii.