Katie

[Lanna]

Multumesc, madalyna_girl, pentru ca imi citesti povestea si ma bucur ca iti place. Sper ca acest capitol sa lamureasca toata povestea cu Jonathan si motivul pentru care a adoptat-o. Mai multe nu spun.

Capitolul XXIV


Ajungand acasa, se arunca pe pat. Lua poza lui Jonathan de pe noptiera si isi indrepta toata atentia asupra ei, cu gandul la tatal ei adoptiv. Ii era dor de el, vroia sa-i ramana mereu alaturi si sa o ajute la bine si la greu. Dar asta nu mai era posibil. Jonathan plecase din lumea ei si nu avea sa se intoarca vreodata. Era sigura din nou – cel putin asta credea ea. Isi aminti vorbele lui Edward: „ ... Cat timp esti cu mine, nimic rau nu ti se va intampla. „
Se ridica brusc de pe pat, indreptandu-se cu pasi mici spre biroul lui Jonathan. Se aseza pe scaunul lui si deschise sertarul de la mijloc. Acolo gasi o multime de facturi, chitante si un teanc de scrisori, legate cu o banda elastica. Lua una din ele. Expeditorul era o persoana cu initiala E. iar destinatarul J. De la Jonathan.

„ J.,

Mi-e dor de tine. Cu fiecare secunda care trece, cu fiecare zi, mi-e tot mai dor. Vreau sa te vad, vreau sa-ti aud vocea si sa ma strangi la piept. Mi-e dor de sarutarile tate dulci. De ce nu vi?

E. „

Se intreba cine ar putea fi E. si de ce ii trimisese o scrisoare lui Jonathan. Data de pe plic era de acum 17 ani.
Trecu la urmatoarea. Acelasi destinatar, acelasi J. , dar data diferite. In fiecare, E. ii spunea cat de mult il iubeste, ca ar vrea sa il vada din nou si ca ii e dor de el.
In fundul sertarului vazu un plic albastru. De la Jonathan catre E.

„ Iubita mea E.,

Si eu as vrea sa te vad, insa nu pot pleca fara sa atrag privirile menajerelor si, mai ales, a lui Grace. S-a comportat ciudat in ultimele zile, mi se pare ca ma suspecteaza. Imi pare rau ca nu puteam fi din nou impreuna, asa cum eram cu mult timp in urma. Munca ma tine prizonier la Senat, desi as da totul sa fiu cu tine. Nu asta am vrut. Promit ca ne vom revedea curand.


Cu dragoste
J. „

O aseza alaturi de celelalte si isi continua cautarile.
Alt sertar, alte acte. Nimic important.
Trecu mai departe. Nimic nu ramase necercetat.
La sfarsit, in ultimul dulap, gasi un bilet neterminat.

„ E.,

Trebuie sa plec. Imi pare rau. Nu stiu daca ma vei ierta vreodata, dar ...

Cateva randuri, ca un gand neterminat, aruncat pentru totdeauna. Isi spunea ca, probabil, uitase de el sau nu a mai vrut sa-si aduca aminte. Il aseza langa celelalte scrisori.
Se lasa pe spatarul scaunului, cu gandul la acea E. misterioasa. In unele scrisori ii spunea „ dragostea ema „ iar in altele „ trandafirul meu. „ Dar de ce sa-i ascunda numele? O inselase pe Grace cu E., fara ca cineva sa stie. In acel moment, intelese totul. Poate ca cineva l-a ajutat sa ascunda adevarul. Dar cine?
Chiar in acel moment, o femeie cu parul usor carunt pasi in incapere.
-Buna, Kate, incepu ea.
Acea accent frantuzesc, cu o urma de tristete pe chip. Ochii ei albastrii straluceau ca doua diamante la lumina soarelui iar ridurile ii aratau varsta inaintata. Avea aceasi privire ca a lui Jonathan, o privire calda si plina de compasiune.
-Sunteti ...
-Catherine Redfield, sora lui Jonathan. Am venit de indata ce am aflat. Dar tu ce faci aici?
Se apropie si lua o scrisoare.
-Ah, da! Scumpa de Emily.
-Emily? tresari fata, auzind numele mamei ei.
-Da, Emily. Sa-ti arat ceva.
Se opri in fata unui tablou si il cobora de pe perete. De cealalta parte era un seif. Apasa cateva numere, dupa care il deschise. Pe langa bani si documente, era o poza inramata. O lua.
-Aici isi tinea Jonathan cele mai valoroase lucruri. Si rama aceasta o pretuia cel mai mult.
Kate o lua si ramase uimita.
-Dar e ... mama ..
-Da. Mama ta si Jonathan. Erau cea mai frumoasa pereche pe care am vazut-o vreodata. Desi era casatorit cu Grace, o iubea pe Emily. Niciodata nu l-am vazut mai fericit. Cand era cu ea, zambea mereu, o alinta. Ea era trandafirului lui, motivul pentru care traia. Nu era zi in care sa nu se intalneasca. Nici faptul ca el era cu treisprezece ani mai mare decat ea nu i-a oprit sa fie impreuna si sa-si traiasca viata. La Emily gasea ceea ce lui Garce ii lipsea cu desavarsire: dragoste, compasiune, mila. Grace era doar un premiu de participare si nu ii pasa de ea. In schimb, Emily insema totul pentru el. Si ar fi facut orice sa o vada fericita.
Se opri si ofta adanc.
In fotografie, cei doi erau la malul marii iar valurile inspumate le spalau picioarele. Zambeau. Erau fericiti.
Fata isi arunca privirea asupra femeii, asteptand nerabdatoare sa continue. Ochii parca ii sclipeau de curiozitate, in timp ce Catherine continua sa ramana tracuta si sa-si concentreze atentia asupra unui punct invizibil de pe perete.
Dupa cateva minute, nemaiputand sa reziste, isi muta privirea in ochii ei si o intreba entuziasmata:
-Si ce s-a intamplat?
Desi stia ca femeia era la fel de intristata ca ea, o forta sa-si deschida sufletul si sa ii povesteasca totul.
In cele din urma, raspunse:
-Ce s-a intamplat? E usor de ghicit. Fratele meu a fost nevoit sa plece, nestiiind ca mama ta ii purta copilul in pantece.
Doar mie mi-a spus Emily si m-a pus sa jur ca Jonathan nu o sa afle de la mine. L-a asteptat luna dupa luna, am consolat-o inventand scuze dupa suze, insa el nu a mai aparut. Ea si-a pierdut speranta si si-a dedicat toata viata numai tie.
Cand bunica ta a aflat ca fiica ei a ramas insarcinata cu un barbat mult prea in varsta pentru ea, asa credeau ei, au alungat-o iar eu i-am cumparat un mic apartament pentru ca nu avea unde sa locuiasca. Nu au avut mila de ea, insa ei nu i-a pasat.
In ziua in care te-ai nascut, mama ta a zambit din nou. Erai lumina ochiilor ei, motivul pentru care isi traia zilele.
Inca o pauza, timp in care mintea fetei se umplu de intrebari la care nu gasea raspuns. Simtea ca, daca nu va rezolva misterul din spatele povestii, sufletele parintilor ei nu se vor putea odihni vreodata. Trebuia sa afle.
Inspira adanc, isi fixa o intrebare in minte pe care, cateva secunde mai tarziu, i-o puse batranei:
-Dar ce s-a intamplat cu mama dupa ce m-am nascut eu? Ati spus ca va destainuia totul. De ce s-a schimbat asa mult si cand?
-Aceea e o poveste pe care e mai bine sa nu o stii.
-Dar vreau. Era mama mea si am tot dreptul sa stiu adevarul.
-Esti sigura? intreba femeia, in incercarea de a o face sa se razgandeasca.
-Nu am fost mai sigura in viata mea, raspunse ea hotarata, strangand fotografia la piept.
-Bine, dar ceea ce iti voi spune trebuie sa ramana secret.
-Jur sa nu spun nimanui.
Inspira adanc, facand o pauza lunga in care isi organiza povestea. In cele din urma, incepu:
-Cativa ani dupa ce te-ai nascut, nu imi mai aduc aminte cati, Emily a fost ...
Se opri pentru cateva clipe. Ii era parca greu sa vorbeasca, dar trebuia sa-i spuna.
- ... victima unui viol. Venea de la cumparaturi. M-a rugat pe mine sa te supraveghez cat timp era ea plecata. Si, bineinteles, nu am putut sa o refuz. Poate nu-ti amintesti pentru ca erai prea mica. Aveai in jur de patru – cinci ani.
M-au sunat de la spital sa-mi spuna ca Emily a fost gasita pe o alee intunecata, intre doua blocuri, de un trecator. Inconstienta. Cand s-a trezit, eu eram alaturi de ea. Mi-a spus ca nu trebuie sa o vezi in acea stare si m-a oprit sa te aduc. Desi eu am vrut. Seara aceea ai strigat sa se intoarca, i-ai spus bonei pe care am angajat-o ca vrei sa o vezi. I-am povestit mamei tale ziua urmatoare si a fost distrusa. A hotarat ca vrea sa mearga acasa si sa se odihneasca acolo. Avea nevoie de tine. Te iubea.
O lacrima aluneca pe obrazul batranei, in timp ce ea incerca sa se opreasca din plans. Insa nu reusi. Dupa ea urma alta. Era prea mult pentru ea. Totusi, continua:
-Cand Jonathan a aflat de cele intamplate, s-a infuriat asa de tare incat l-ar fi ucis pe vinovat cu propriile maini. Inca imi amintesc scena. Grace plecase la cumparaturi. Insa, cand i-am spus ca are o fetita, inima i s-a inmuiat si m-a intrebat cu cea mai blanda voce: << E a mea ? >> I-am raspuns ca da. Era cel mai fericit om pe care l-am vazut, pe langa mama ta. A inceput sa planga de bucurie si vroia neaparat sa te vada. Dar nu fata in fata. I-am promis o plimbare in parc. Emily a ramas acasa fiindca nu vroia sa il vada. Sub pretextul unei plimbari „ intamplatoare „, cum el statea pe una din banci, asa cum planuisem, te-a vazut si acest lucru i-a umplut inima de o bucurie namaivazuta pana atunci. A plans.
A doua zi mi-a spus ca ai ochii si parul lui iar restul de la mama ta. V-a cumparat apartamentul acela in care ai stat acum cinci ani si a trimis o suma de bani in fiecare saptamana.
-Dar mama?
-Ce-i cu ea?
-De ce s-a schimbat?
-Ah! Da. Cateva saptamani dupa viol, aflase ca e insarcinata din nou. Asa ca a facut o intrerupere. Stia ca nu e bine, ca ii va dauna atat fizic, cat si psihic, dar nu i-a pasat. Dupa operatie a inceput sa se schimbe. Si-a gasit alinarea in acool si tutun. Cel mai important, a uitat de tine.
Isi arunca privirea in pamant. Ii era rusine de faptul ca fugise de langa ea dupa acea intamplare. Ar fi trebuit sa-i fie aproape, sa o consoleze, sa o ajute. Dar nu a facut-o.
-Imi pare rau!
Atat. Trei cuvinte din care fata nu intelese nimic. Mai mult., era si mai confuza decat inainte. De ce isi ceruse iertare? Doar nu ii facuse nimic.
O cilpa mai tarziu, o vazu cum se ridica, inchide seiful si pleaca, dar nu inainte de a schita un zambet si de a se scuza ca trebuie sa se odihneasca. Inchise usa, lasand-o pe fata sa se gandeasca la cele intamplate.



Ceea ce am spus in cap. anterior despre faptul ca, daca nu vad macar un singur comm., nu mai postez nimic, ramane valabil pentru tot ce urmeaza in continuare. Pana la sfarsitul povestii. Deci, daca mai vrei continuarea, vreau comm.
Acum sunt rea, stiu, dar daca nu mai comenteaza nimeni, nu pun nimic.