Katie

[Lanna]

Salu din nou. Am venit cu doua noi capitole. Hope you enjoy it!



Capitolul XXI


Cand doamna Frost pasi in clasa, toti isi indreptara privirile spre ea.
Doamna Frost ii luase locul batranului Maxwell, care isi pierduse cunostinta din cauza stresului acumulat in cei cinci ani si demisionase de la scoala, deoarece imaginea fetei ii invida in fiecare seara mintea. Sentinentul de vinovatie ii slabise inima si nu ar fi putut sa ii vorbeasca fata in fata. Unii spuneau ca murise, altii ca se izolase in casa si nimeni nu il mai vazuse timp de saptamani intregi. Insa nimeni nu stia adevarul.
Madlen Frost era cu cativa ani mai tanara decat bunicul lui Katie. Sotul ii murise cu doi ani in urma si ramase cu o casa pe care o inchiriase studentilor. Era scunda si ii placea sa manance. Le aducea de multe ori prajituri facute in casa, cu multa ciocolata, insa preda istoria cu pasiune si hotarare. Nu era zi in care sa nu le spuna cate un banc. Tuturor le era simpatica, chiar si celorlalti profesori.
Se aseza la catedra si incepu sa caute prin geanta.
-Aici era! striga ea, cu vocea ei groasa.
Scoase din portofel 100 de dolari.
-Derek, Tony, mergeti pana la alimantara alaturata si luati trei sticle de suc.

Cand soneria anunta sfarsitul zilei, Kate, ca de fiecare data, ramase ultima. Isi lua rucsacul in spate si se indrepta spre usa. O deschise. O bubuitura o facu sa tresara si se dadu cativa pasi inapoi.
O voce de baiat se auzi de cealalta parte a usii.
-Nasul meu!
Fata isi scoase capul sa vda mai bine. Un baiat era intins pe podea, tinandu-se de nas. Uimita, inchise si deschise de cateva ori ochii. Inaintea ei era baiatul pe care il cautase de atita ani: baiatul cu par negru.
-Imi pare rau! se scuza ea.
Il ajuta sa se ridice si sa se aseza pe o banca.
Isi lua mana de la nas si sangele incepu sa-i picure pe haine. Maneca camasii ii era toata rosie.
-Imi pare rau! Stai sa vad.
Se apropie de el si i se aseza inainte. Din rucsac scoase o trusa de prim ajutor.
Baiatul o privi nedumerit.
-Tu porti MEREU aia cu tine?
Nu primi nici un raspuns din partea ei.
Ii sterse sangele uscat din jurul nasului, timp in care baiatul isi propti privirea in ochii ei. Ceva la el ii era cunoscut, insa nu isi aduse aminte unde si cand il vazuse. Ochii lui albastrii sclipeau la lumina neonului de deaspura capetelor lor.
-Edward.
-Poftim? facu ea nedumerita.
-Numele meu, veni explicatial ui.
-Kate.
Se opri cu un tampon de vata intr-o mana si in cealalta sticla de alcool sanitar. Isi simti obrajii calzi si un nod in gat. Privirea lui era atat de calda, incat nu se putu abtine sa nu exclame de cateva ori. Inima ii batea cu putere in piept, in timp ce ii simtea respiratia calda pe gat si frunte iar mainile ii tremurau de emotie.
-Eu ...
-Mi se pare ca te-am mai vazut undeva, cu mult timp in urma. Stiu! Acum cinci ani, cand eram cu mama la locul ei de munca, tu erai cu tatal tau.
-E tatal meu adoptiv.
-Dar nu ti-a trecut prin minte ca ar putea fi tatal tau?
-Nu vreau sa vorbesc despre asta.
Isi muta privirea spre tamponul de vata din mana.
-Am terminat!
Isi stranse lucrurile si incepu sa se indeparteze, cu o figura trista pe chip. Nu ii placea sa vorbeaca despre parintii ei, nici daca ar fi trait. Niciodata nu l-ar vedea pe Jonathan ca pe un tata, ci mai degraba ca pe un unchi. Daca o adoptase asta nu insemna ca era tatal ei sau vreo ruda cu ea. John era pentru ea ca un al doilea tata, care avusese grija de ea inca de cand se nascuse. Fusese prieten cu mama ei, dar asta nu e aceasi lucru cu a spune ca ii e ruda. Sau poate ca e mai mult? Debea acum intelese ca simplele lui cuvinte insemnau mai mult decat puteai crede la prima vedere. „ Prieten „ putea insemna si ca mama ei fusese impreuna cu el. Nu! Asa ceva era imposibil. Niciodata Emily nu ar fi fost impreuna cu un barbat mult mai in varsta decat ea. O adolescenta de optsprezece ani cu un barbat de treizeci si unu cat avea el atunci. Ceva nu era in regula in toata acea poveste.
Tresari cand baiatul ii apuca incheietura si o trase langa le.
-Stai! Nu pleca! Imi pare rau! Nu am vrut sa te supar. Eu doar incercam sa ... mai bine renunt la masca de baiat rau. As vrea sa-ti multumesc pentru tot cu o inghetata. Ce zici? Nu poti refuza. Te rog! E tot ce pot face.
Foarte surprinsa de propunerea lui, nu stia ce sa-i raspunda. Nu intelegea ce se intampla in sufletul ei in acele clipe si totul parea cuprins de o ceata groasa. Il vedea pe Edward, insa neclar, cu o mana intinsa spre ea, invitand-o la o inghtata. Nu stia ce sa faca. Prea multe sentinunte in acelasi timp ii navaleau in minte si ii umpleau sufletul cu ganduri contradictorii. Daca accepta, ce avea sa faca in continuare? Avea nevoie de sfatul cuiva, dar nu stia pe cine sa sune.
Isi scoase telefonul din buzunar sub privirea nedumerita a baiatului. Apasa cateva tastem, insa se razgandi si inchise.
Luandu-si inima in dinti, accepta invitatia lui, dar nu inainte de a-i spune lui Jonathan ca va intarzia putin. Dar nu raspunse nimeni. Acum era mai surprinsa decat inainte. Promisese ca o va lua din fata scolii dupa ore, de indata ce il va anunta, dar telefonul suna ocupat. Isi spunea ca probabil semnalul era slab si nu il putea contacta. Renunta la a treia incercare esuata.
-Nu raspunde! exclama ea, in cele din urma.
-Poate e ocupat si nu poate.
-Mi-a spus ca ma ia de la scoala de 14:00, dar e deja 14:10 si nu a aparut. Ceva i s-a intampla.
-Nu fi asa de pesimista. E posibil sa fie ocupat si a uitat sa deschida telefonul. Incearca mai tarziu. Nu poate fi nimic rau. Hai sa mergem pana nu ma razgandesc in privinta inghetatei. Timpul nu sta in loc.
Edward porni inainte iar fata pe urmele lui. Pentru o prima impresie, baiatul i se parea dragut. Ceva din sufletul ei ii spunea ca e mai mult de atat, ca ascunde lucruri ce nu ar trebui spuse vreodata. Dar ce?
Nici in povestea cu John nu i se parea ceva in regula. De ce nu ii raspunse la apeluri? Presimtea ca ceva rau s-a intamplat cu el.
Dar nu trebuia sa se gandeasca la asta acum. Urma sa sune din nou mai tarziu.
Ajunsi intr-un parc, Edward cumpara doua inghetate de cacao si se asezara pe o banca. Natura din jurul lor vuia de fericire, cantecul randunelelor le incanta auzul si privirea le cazu pe cerul senin al dupa-amiezii. Norii, asemenea zapazii albe si pufoase se leganau deasupra capetelor lor, imprastiind voie buna asupra intregii paduri. Ochii tuturor sclipeau la vederea soarelui protector ce veghea vazduhul ca un rege pe un tron de aur. Armonia padurii se imbina perfect cu vocea melodioasa a unei fantani arteziene ce isi inalta bratele umede spre vazduh. Totul era asa cum trebuia sa fie. Pacea si linistea dadeau atmosferei generale impresia unei lumi perfecte.
Edward ii mai arunca din cand in cand cate o privire cu coada ochilui, parca sorbindu-i frumusetea. Se gandea ca viata ii acordase o a doua sansa pentru pentru a trece peste clipele grele din trecut. Nu ii placea sa vorbeasca despre el sau familia lui si ar fi facut orice sa evite astfel de discutii.
Privirile lor se intalnire in cele din urma. Stand pe acea banca, pareau doi indraagostiti. Fata simti cum chipul i se incalzeste si isi arunca ochii in pamant. Zambetul lui era prea dulce ca sa-l privesti mai mult de cateva secunde. Ochii aceia te faceau sa te topesti. Albastru acela ca al marii involburate o facea sa tremure, dar nu de frig, ci de emotie. Isi inconjura trupul cu bratele, gest la care baiatul ii aseza camasa lui pe umeri.
-Tremuri si m-am gandit ca iti e frig.
Trupul lui atletic era acoperit doar de un tricou, in timp ce fata incerca sa-si ascunda formele proportionate. Edward era primul baiat care o facea sa se simta astfel, care nu o tratase cu raceala, asemenea celorlalti. O privea parca cu dragoste. Dar ce stia ea despre dragoste? Citise de multe ori in cartile pe care si le cumpara sau le imprumuta de la biblioteca scolii. Statea ore intregi in librariile publice din oras, cautand ceva de facut si se trezea atrasa de romane siropoase, cu coperti din ce in ce mai colorate. Dar nu putea stii cum e sa fi indragostit pana nu gasesti persoana potrivita. Sa fie acea clipa?
Isi stranse mai aproape bratele de trup si isi intoarse privirea in partea opusa. Ramase in acea pozitie pentru cateva minute, timp in care amandoi isi trerminara inghetata. Facura, apoi, o mica plimbare prin imprejurimi, dupa care Kate il suna din nou pe Jonathan. Dar nici de data asta nu primi un respuns.
-Ceva sigur e in neregula. Imi pare rau, dar trebuie sa plec. Simt ca John are nevoie de mine.
-Sigur. Nici o problema.
Il suna pe sofer si acesta aparu in scurt timp cu limuzina. Jonathan luase BMW- ul de dimineata. Se oferi sa il conduca acasa pe Edward, dar el refuzase politicos. Mama lui urma sa vina dupa el. Insa nu pleca inainte de a-i lua numarul de telefon.


Capitolul XXII


Tot timpul drumului, Jack nu scoase o vorba. Parea abatut si isi stergea mereu fruntea de transpiratie.
-E totul in regula? S-a intamplat ceva? il intreba fata prin mica fereastra ce despartea zona soferului de cea a pasagerilor.
-Ce ar putea sa se intample? Totul e bine, raspunse el, deschizandu-si nasturele de la gat si tragand de camasa. Vom ajunge imediat acasa.
Masina opri in curte. Fata alerga cat putu de repede pe scari si incerca sa-l suna din nou pe Jonathan.
Cand intra pe usa, ramase buimacita vazand telefonul lui Jonathan intr-o plasa transparenta de plastic, asa cu vazuse intr-un film politist, cu cateva zile in urma. Plasa era asezata pe o masa la intrare, cu telefonul spart in ea.
Pasi in sufragerie, unde doi politisti stateau pe canapea iar alaturi, doamna Brown si ceilalti angajati erau in dreptul mesei, stergandu-si ochii umezi cu o batista.
-Ce s-a intamplat?
Toate privirile erau acum atintite asupra ei. Politistii isi lasara ochii in pamant.
Doamna Brown se apropie de ea si isi aseza mainile pe umerii ei. In vocea ei, fata putea putea observa o urma de tristete.
-Kate, asculta-ma! Jonathan ...
-Unde e John?
-Asta incerc sa-ti spun. Jonathan a avut un accident in dimineata asta.
-Nu!
Din ochii fetei, picaturi sarate incepura sa-i alunece pe obraji, in timp ce femeia incerca sa o linisteasca. Nu ii venea sa creada ca ea se plimbase prin parc cand John suferea. Acum intelese de ce nu primise nici un raspuns din partea lui.
-A ...
-Nu . E in coma la spital. Kate, doctorii incearca tot ce pot pentru a-l salva iar John va iesi din spital in scurt timp ...
-Nu! striga ea brusc. De ce incercati toti sa-mi ascundeti adevarul? M-am saturat sa tot aud „ Se va face bine curand „ sau „ Nu e nimic in nergula. Are doar nevoie de odihna . „ Ajunge! Asa au spus cand mama a murit. De fapt, nu era deloc bine. Suferea si nu am putut face nimic sa-i alin acea suferinta. M-au tratat ca pe o fetita, lucru pe care il faceti si voi acum. Vreau sa-l vad pe John.
Femeia ofat.
-Bine. Jack te va duce la spital.

Statea inaintea salonului in care Jonathan se tinea cu dintii de viata. Starea lui atana de un fir subtire de par.
O figura cunoscuta ii atrase atentia, doctorul Ravenheart. Barbatul imbatranise mult in comparatie cu ultima data cand il vazuse.
-Ne vedem din nou, insa imi pare rau ca in astfel de situatii. Tatal tau e bine ... deocamdata.
–Nu e ... incepu ea, facand o scurta pauza, dupa care continua: ... tatal meu.
-Vino! Cand a venit cu ambulanta, a avut nevoie de tine. Te-a strigat.
Lacrimile incepura sa-i curga pe obraji in jos. A strigat-o inainte de a intra in coma, a avut nevoi e de ea. Isi spunea in gand ca nu e fiica de care avea nevoie Jonathan, ca il dezamagise si nu ii fusese alaturi la nevoie.
Doctorul deschise usa salonului iar fata intra. Toata acea scena ii aduse aminte de momentul in care mama ei se afla pe acel pat.
De data asta, insa, persoana internata era Jonathan. Se apropie, ezitand, de pat. Nu vroia sa il vada suferind, mai ales in acea situatie. Inspira adanc si mai facu cativa pasi. Ceea ce vazu o lasa fara cuvinte si isi acoperi gura cu mana. Barbatul statea intins pe pat, parca cufundat intr-un vis din care nu parea sa se mai trezeasca.Trupul ii era acoperit de bandaje. Doar ochii si gura ii erau la vedere.
Se apropie si mai mult. Nu isi imaginase niciodata ca un astfel de lucru s-ar putea intampla. Daca si John murea, nu mai avea familie. Nu vroia sa se intample asta.
-Cum se simte? intreba ea dupa ce se mai calma.
-E in stare critica, dar am facut tot ce am putut. Pe langa hemoragii inerne si rani destul de grave, are arsuri pe tot corpul.
-Ce sanse are?
-Nu prea mari. Imi pare rau!
Lasa o asistenta in locul lui.
Kata lua mana lui Jonathan intr-a ei.Prin bandajul rece ii putea simti caldura sangelui ce ii curgea prin vene si pulsul slab al acestuia. Jonathan se lupta sa traiasca in acea carcasa de bandaje si parea un faraon, pregatit pentru ultimul lui drum. Insa diferenta dintre el si un faraon era ca barbatul mai traia. Cu greu, dar rezista tentatiei de a trece de cealalta parte ... cel putin, deocamdata.
Ramase pentru cateva minute cu privirea spre chipul lui. Parea linistit.
Deodata, ii simti mana cum se misca si ochii i se deschid treptat. Ii stranse mana cat de tare putu in a lui, incercand sa vorbeasca, dar nu reusi sa spuna decat un singur cuvant:
-A- a- a –adio!
Aparatul din dreptul lui incepu sa bipaie zgomotos.
In acelasi timp, asistenta o indeparta si chema doctorul. Il resuscitara, dar orice ar fi facut a fost in zadar. Jonathan se stinse.
Doctorul Ravenheart se apropie, punadu-si o mana pe umarul ei.
-Imi pare rau! S-a dus.
Fata isi scoperi fata cu plamele, incercand sa-si opreasca lacrimile ce ii umezeau ochii. Jonathan nu mai era, la fel ca mama ei. Ramase singura. Se simtea oarecum vonovata pentru moartea lui, desi toti ii spuneau ca nu e adevarat. Era doar in imaginatia ei.


La cina, linistea domina intreaga atmosfera. Nimeni nu indraznea sa scoata o vorba despre cele petrecute in ziua respectiva sau despre orice alta tema. Kate ramase cu lingura goala deasupra bolului cu supa, pierduta intr-o lume indepartata. Nimic nu-i putea stinge flacarile tristetii din suflet si nimic nu o putea face sa isi ia gandul de la Jonathan. Timpul petrecut cu el fusese unul magic, el era tatal pe care si-l dorise dintotdeauna si nimic nu putea schimba faptul ca el nu mai umbla printe cei vii. Se simtea rau, atat ea, cat si ceilalti locatari. Jonathan a fost ca un prieten pentru toti, nu cu un sef. Cea care se purta cu angajatii ca si cum ar fi fost doar niste gunoaie era Grace, insa ea plecase de mult din casa.
Ceea ce ii mai ramasese drag fetei fusese Jonathan. Acum, insa, cand el disparuse pe veci, si simtea singura, parasita de toata lumea. Singura ei alinare in acele clipe era scoala. Trebuia sa se concentreze asupra viitorului ei, iar mama ei si Jonathan vor fi mereu cu ochii pe ea. Orunde s-ar afla.
Imediat dupa cina, avocatul lui John isi facu aparitia, spunand ca are lucruri foarte importante sa-i vorbeasca. Se asezara in sufragerie iar avocatul isi aranja toate hartiile pe masa.
-Trebuie sa stii ca, dupa ce te-a adus aici de la tribunal, mi-a cerut sa-i scriu asta.
Intinse un document de mai multe pagini.
-Testamentul lui, exclama fata.
-Da, in cazul in care i s-ar imtampla ceva. Grace a plecat tocmai din acest motiv. Insa nu spun ca plecarea ei nu a fost binevenita. Nu o iubea si gata. Jonathan a fost de acord sa-i dea o suma de bani, dar femeia nu a cceptat. Spunea ca din cauza ta, Kate. Eu stiu ca nu e adevarat. Si John stia. Sa nu uit. Mai e si asta.
Ii intinse un biletel. Fata incepu ce voce tare:

- „ Katie, cand vei citi acest bilet, stiu ca eu voi fi plecat de mult intr-o lume mai buna. Imi pare rau pentru faptul de a nu fi langa tine mai departe. Te voi veghea oriunde te vei afla.


Cu multa dragoste,
Jonathan!. „

In coltul foii vazu data: prima zi in care ajunsese ea acolo.
Vru sa-l inapoieze.
-Nu, pastreaza-l! E al tau.
Barbatul lua testamentul si il rasfoi. Cand ajunse la ultima pagina, vorbi din nou.
-Aici scrie ca iti lasa ambele conturi, cel din Elvetia si cel de aici, fiecare avand cate zece milioane de dolari. Pe langa asta, trei vile cu care sa faci ce vrei, una in Bahamas, o cabana in Alpi si cea in care stai acum. Aici e fondul tau pentru facultate. A depus in fiecare luna cate ceva. Mai scrie ca vrea sa fi fericita pentru ca va fi mereu langa tine. Poftim! Poti sa-l pastrezi. Originalul e la loc sigur.
Isi stranse hartiile si le aseza in servieta.
-Maine vin sa semnezi contractele si totul ca fi al tau. Acum trebuie sa plec. O seara placuta.