Katie

[Lanna]

Multumesc pentru comentarii. Imi pare bine ca cineva chiar e interesat de ceea ce scriu eu aici.


Capitoul XX

Urmatoarele saptamani, povestea ramasese aceasi. Ignorata de toti, vinovata pentru ceea ce nici nu facuse si trimisa in biroul directorului. In plus, se trezise cu cate o nota mica pe care nu o merita. Ar fi trebuit sa ii dea mai mult, dar domnul Maxwell se enerva si ii arunca cuvinte grele, plus obsnuitul „ Treci in biroul directorului ” cu care se obisnuise. Nimic din ceea ce facea nu ii multumea pe cei din jur. O tratau ca pe o proasta care nu stia nici cum o cheama.
In cele din urma, dupa mai multe incercari de a-i spune lui Jonathan, Katie isi lua inima in dinti si marturisi. Trebuia sa apara la momentul potrivit, asa ca astepta pana coridoarele scolii ramasesera pusti.
Dupa cateva minute, timp in care Katie astepta nelinistita in banca ei, usa se deschise larg si Jonathan intra, cu o privire calma. Profesorul ramase uimit de aparitia lui brusca.
-Domnule senator, ce va aduce pe aici?
-Am venit sa vorbin despre fiica mea, Katie Lylian Redfield.
-A. da! O incapatanat si o fata care face numai probleme. Nu e atenta la ore, ii deranjeaza pe ceilalti si striga la profesori. Sa nu mai spun ca ii incurajeaza pe ceilalti sa faca prosti.
-Eu sunt de alta parere. Imi cunosc fiica adoptiva si sunt sigur ca nu ii sta in fire sa faca toate acele lucruri. Cred ca dumneavoastra aveti ceva cu ea.
Liniste. Domnul Maxwell parca isi cauta cuvintele, insa nu parea sa le gaseasca. Atunci senatorul continua si mai furios:
-De ce va purtati asa cu ea? Doar pentru ca e nepoata dumneavoastra nu inseamna ca aveti dreptul sa o tratati ca pe un gunoi.
Fata ramase, pur si simplu, impietrita cand auzi ultimele cuvinte ale barbatului. Profesorul Maxwell e bunicul ei?
-Eu mi-am adus fiica la aceasta scoala pentru ca mi s-a spus ca e una care pregateste viitori profesionisti, nu una in care copii sunt jigniti si de profesori, nu numai de ceilalti elevi. Am crezut ca cei de aici sunt altfel. Fiica mea nu merita sa invete intr-o toti isi bat joc de ea. Imi patre rau pentru copii educati de dumneavoastra, domnule Maxwell. Nu scoala e neserioasa, ci unii profesori. Sa nu uit faptul ca v-ati alungat singurul copil cand ati aflat ca e insarcinata si nu va mai pasat de ea, de viitorul ei.
-Domnule senator, aceasta nu e o discutie la care ar trebui sa participe elevii.
-Dimpotriva, elevii ar trebui sa stie ce fel de om sunteti si sa nu va urmeze exemplul.
-Ar fi mai bine sa vorbim pe coridor despre asta!
Batranul se indrepta spre usa si, cand cand Jonathan il urma, o inchise in urma lui.
-De unde stii despre asta? intreba el infricosat, in timp ce isi stergea transpiratia din palme.
-Pur si simplu stiu. Daca as fi in locul dumneavoastra, mi-ar fi rusine de ceea ce am facut si as incerca sa-mi indrept greselile.
-Niciodata! striga el hotarat, aruncandu-i priviri amenintatoare barbatului. Emily era o ... isi acoperi gura cu palmele pentru a opri un roi de cuvinte jignitoare la adresa fiicei lui.
Jonathan trecu ca o furtuna pe langa el si intra inapoi in clasa.
-Katie, strange-ti lucrurile. Pana cand cineva din aceasta scoala se va trezi la realitate, vei invata acasa.
Isi lua fiica de mama si pleca ca o furtuna din scoala.

A doua zi, fetita primi un mesaj de la Susan:

„ Maxwell a plecat. De ieri, nimeni nu mai vorbeste despre tine. Atractia principala e batranul. Vino inapoi. Esti prietena mea, nu? Nu vreau a raman singura cu nebunii astia. Te rog! Simt ca voi inebuni si eu daca nu apari cat mai repede. „

Ii trimise inapoi un raspuns scurt:
„ Vobesc cu John si mai vedem. Voi veni cat de repede pot. Apropo, l-ai mai vazut pe baiatul cu par negru? „

Astepta cateva minute pana veni raspunsul:
„ Nu. „

Atat. Ce ar fi trebuit sa o mai intrebe? Nu ii veni nimic in minte. Se ridica grabita de pe pat si alerga pana in biroul lui Jonathan. Parea ingandurta.
Barbatul si ridica privirea cand auzi usa.
-S-a intamplat ceva? intreba el ingrijorat.
Ii arata mesajul de la Susan.
-Si vrei sa te intoci la scoala?
-Da, raspunse ea hotarata.
Barbatul nu ii putea rafuza nimic. Era fiica lui si ar fi facut orice pentru a-i castiga increderea si simpatia.
Din acea zi, Katie nu mai avusese de ce sa se planga. Nimeni nu mai incerca sa o necajeasca si nici ea nu ar fi intrat in probleme.


Cand deschse ochii, fu surprinsa de Jonathan care statea cu un tort in mana la marginea patului.
-La multi ani, draga mea!
Imbatranise mult in ultimii cinci ani. Parul ii era aproape carunt si obosea mai repede ca inainte. Isi predase functia fiului sau cu trei ani in urma si intrase la pensie, deoarece postul de senator il supuse la o serie de elemente stresante.
Katie, acum la frumoasa varsta de saptesprezece ani, debea impliniti, isi traise viata ca o adolescenta normala. I se parea ca Katie nu mai era un nume potrivit pentru varsta ei, asa ca prefera sa i se spuna Kate. Jonathan ii facuse pe plac si o privea acum cum se maturizeaza, insa ii parea rau ca nu o va mai vedea mica si frica ca se va indeparta din ce in ce mai mult de el incepea sa ii cuprinda sufletul obosit. Nu vroia sa o piarda.
Se ridica la marginea patului, inca prea adormita pentru a-si da seama ce i se intampla. Isi masa ochii in incercarea de a se tezi, dar nu reusi decat sa se simta mai obosita decat fusese inainte. Se tranti din nou in pat si vru sa-si inchida ochii. Era prea devreme pentru ea.
-Hai, trezeste-te! A venit cineva sa te vada.
Deschise brusc ochii si se intoparse grabita. Spera sa fie baiatul cu par negru, dar nu le vazu decat pe Alex si Susan.
-Duna dimineata, sarbatorito! Sti ce zi e azi? Intreba prima, cu mainile la spate, parca ascunzand ceva.
-Marti? raspunse Kate cu jumatate de gura si cu fata in perina moale.
-Si? continua a doua.
-Si ce ?
-E marti, 21 Martie , ziua in care implinesti saptesprezece ani, blondino! Hai sus. E timpul sa te pregatesti.
-Pentru ce ? intreba fata nedumerita.
Cele doua o fortara sa se ridice si sa se imbrace, spunandu-i ca au o surpriza la parter.
Cobora fara prea mult entuziasm treptele. Nici nu isi imaginase ce o astepta in sufragerie.
De cum deschise usa, o ploaie de confetii o lovi in fata si o multime de voci, strigand in cor: „ La multi ani! „
Fu surprinsa cand se vazu inconjurata de menajere, restul angajatilor si, cand Jonathan aparu in cadrul usii, ii sari in brate.
-Multumesc! ii sopti la ureche, in timp ce barbatul isi masa obosit spatele.
-Mai usor! Nu as vrea sa-mi rup ceva inainte sa-ti dau cadoul.
Fetei nu ii mai trebuia nimic. Avea tot ce isi dorise vreodata: o casa, o familie si prieteni. Nu ii trebuia mai mult.
Deodata, catelul incepu sa latre si sa alerge in jurul mesei de sticla pe care statea un tort cu trei blaturi, cu frisca si multe fruncte.
-Snowy, nu! Nu tortul! striga fata, incercand sa-l opreasca.
Insa nu reusi. Catelul se napusti asupra tortului, care se imprastie pe covor si o parte mai mare pe fata ei. Isi sterse frisca de pe ochi cu o mana si cu cealalta apuca capatul liber lesei. Il privi in ochii si incepu sa bata din picior in semn de nervozitate. Snowy facu ochii mari,ca doua cristale albasrte asemenea safirului, in incercarea trucului cu „ privirea de catel nevinovat „.
-Norocul tau ca trebuie sa plec la scoala.
Dadu drumul lesei. Animalul, de cum se vazu liber, se facu nevazut intr-o clipa.
Kate se intoaserspre locul dezastrului. In jurul mesei, covorul era patat cu frisca si crema, asemenea tuturor persoanelor in apropiere si din tort nu mai ramasese aproape nimic.
-Imi pare rau! Ar fi trebuit sa-l inchid in camera.
-Nu e nimic, draga mea! Nu tu ai sarit pe tort, ceea ce ar fi fost foarte ciudat daca s-ar fi intamplat. Daca nu te grabesti, vei intarzia la scoala, raspunse barbatul linistind-o.

Soseaua era aglomerata, ca in fiecare dimineata de primavara, cand oamenii fie se grabesc la locul de munca, fie merg cu copii la scoala.
Dar, spre deosebire de zilele trecute, Jonathan conduse masina dupa foarte multi ani in care vazuse doar bancheta din spate. Era, insa, ezitant cand venea vorba de viteza. Acul vitezometrului nu depasea limita de 50 km/h si facea curbele cu prea multe atentie.
Opri inaintea scolii.
-Sa ai grija! Ma voi intoarce la ora 14:00.
Dupa ce pleca, fata intra in cladire. Clasa era proape goala, doar cateva fete care susoteau pe randul din mijloc, discutand despre ce mai era nou in lumea muzicii.
-Ai auzit noua melodie a lui Justin Green? „ Take me away „ e superba, dar „Invisible „ m-a facut sa plang, incepu o bruneta.
-Serios? Tie chiar iti place de ala? Sigur, canta frumos, dar s-a cam ingrasat in ultimultimp si toate iubitele lui erau roscate, vorbi o blonda cu o banca in urma ei.
-Cum sa se ingrase? E perfect! Si treaba cu roscatele: nu te cred. Ar inseamna ca ii lplac doar roscatele.
Cand trecu pe langa ele, soaptele se oprira. O priveau cu ura, indiferanta si se credeau superioare. Doar niste ingamfate.
Se aseza la locul ei, scotand din rucsac o carte. Pana sa inceapa ora mai erau zece minute, zece minute de liniste si asteptare.
In scurt timp, acea liniste se transforma intr-o harmalaie de nedescris, in timp ce elevii isi luau locul in bancile lor. Nimeni nu parea sa o ia in seama.




Sper ca ma veti ierta pentru ce o sa-i fac lui Jonathan in capitolul viitor. Daca asta nu se intampla, povestea nu mai are nici un rost.
Dar veti vedea voi in urmatoarea parte.

Lanna incheiat!