Katie

[Lanna]

Multumesc pentru comentariu. Am venit cu un nou capitol.



Capitolul XVIII


Masina opri in fata scolii, o cladire inalta cu peretii de un crem inchis si ferestre largii. Era inconjurata de un zid inalt ce oprea intrarea sau iesirea elevilor.
Curtea era in spatele cladirii principale care avea doua etaje, plus o mica mandarda. Un teren de baschet, doua de tenis si unul de fotbal. Mai era ceva, dar prefer sa nu spun ... inca.
Fetita cobora, isi lua rucsacul si isi indrepta privirea spre cladire. Era diferita fata de fosta ei scoala. Ramase surprinsa de dimensiunile ei si de forta cu care se ridica peste mandria oamenilor, care pareau mici in comparatie cu ea.
Inainte de a pleca, Jonathan ii vorbi:
-Cand termini, suna-l pe Jack si va veni sa te ia. Daca ai nevoie de ceva, doar da-mi un telefon.
Isi scoase portofelul si lua doua bancnote de 100.
-Poftimi! Cumpara-ti ceva in drum spre casa.
Katie ii lua, insa ezitand si ii indesa in buzunar.
Dupa ce masina porni si se pierdu in aglomeratia de pe sosea, intra iin scoala.
De cum deschise usa, vocile si pasii celorlalti elevi rasunara pe coridorul lung. Cateva fete, ce stateau in dreptul unei tasnitoare, isi intoarsera privirile spre ea. Una din ele purta un tricou negru cu un cap de mort pe el, o pereche de blugi de aceasi culoare si un tatuaj ce incepea de pe umar si se termina aproape de cot. Deasupra sprancenei avea un cercel de argint iar parul prea scurt, de un albastru inchis, parea ca nu a cunoscut de mult piaptanul. Cea de-a doua parea mai mult apartind curentului emo. Ochii parca ii erau lipsiti de viata iar parul megru ca smoala ii cadea peste fata. Era machiata strident, cu megru si mov, un mov de o nuanta foarte inchisa. Unghile date cu lac gri se asortau cu hainele de aceasi culoare pe care le purta. Privea mereu in pamant, cu un zambet trist pe chip.
Ultima, insa, nu se potrivea grupului. Fusta roz, bluza de aceasi culoare, prea scurta pentru o tinuta ce se purta la scoala. Nci parul nu arat mai bine. Negru cu suvite roz.
Daca te gandeai mai bine, puteai cede ca sunt mascotele scolii.
Grupul trecu pe langa ea, aruncandu-i priviri rautacioase. Debea cand se departara, Katie ofta usurata. Spera sa nu mai dea ochii cu ele.
Mai facu cativa pasi. Tresari cand usa se deschise cu zgomot in urma ei. Sapte baieti in uniforme de sport, cu emblema scolii pe spate: un vultur cu aripile larg deschise. Era echipa de fotbal, cel putin o parte din ea si, de asemenea, cei mai increzuti baieti din scoala: un blond, patru bruneti si doi castanii. Si, dupa cum se purta cu ceilalti, blondul parea „ seful bandei”.
-Hei, ne stai in drum!
Fata se intoarse. Il vazu pe blond cu mainile pe solduri si cu o privire suparata pe chip. Parca ingheta si simti un nod in gat, aproape oprind-o sa respire.
-Nu m-ai auzit? La o parte! striga din nou.
Katie facu cativa pasi spre dreapta. Debea atunci grupul trecu, indreptandu-se spre sala de clasa.
Inca speriata, fata ii privea cum se indeparteaza. Inima ii batea de frica si promise sa nu se amestece niciodata in banda aceea de batausi.
Simti o mana pe umar si isi intoarse capul. O fata cam de varsta ei ii zambi prietenos si o incuraja sa-si revina.
-Echipa de fotbal? Doar o trupa de tampiti si ingamfati, adauga ea dezgustata. Se cred buricul pamantului si calca totul in picioare pentru a arat cat de duri sunt. Cel mai bine e sa-i lasi in pace si nici ei nu au treaba cu tine.
Dupa cateva clipe, o privi uimita.
-S-a intamplat ceva?
Fata nu stia cum sa inceapa. Cum Alex, singura ei prietena, nu era acolo, nu stia cum sa procedeze. Isi spunea ca trebuie sa mearga mai departe. Usor de spus, greu de facu. Cand esti proaspat transferat si nu cunosti pe nimeni in locul unde te afli, nu stii ca sa faci sau ce sa spui primei persoane care te saluta. Te blochezi, incercand sa-ti gasesti cuvintele.
In cele din urma, reusi doar sa schiteze un zambet in semn de raspuns. Vru sa vorbeasca, dar cealalta o intrerupse.
-Noua pe aici? Te inteleg! Eu m-am transferat anul trecut si, in primele zile, nu m-a luat nimeni in seama.
-Atunci am noroc, isi dezmorti Katie vocea.
-Adica? Inteba cealalta surprinsa .
-In prima mea zi, cineva imi vorbeste.
Pe chipul amandurora aparu cate un zambet de amuzament.
Bruneta se oferi sa o conduca pana la secretariat sa-si ia programul.
-Apropo, numele meu e Susan, adauga ea, in timp ce trversau un culoar.
-Katie, incantata de cunostinta.


In cele din urma, dupa cateva minute de mers, se oprira in fata unei usi pe care, cu litere mari, statea scris: SECRETARIAT. Batu la usa. Dupa cateva clipe, o femeie mai in varsta iesi, aranjandu-si ochelarii pe nas.
-Da? intreba ea curioasa , nestiind ce cauta doua tinere fete la acea ora la ea.
Ceva la ea ii aducea aminte fetitei de mama lui Jonathan. Insa, spre deosebire de ea, secretara era mai plinuta, cu parul usor carunt, pregatita sa intre la pensie.
Isi muta privirea spre Katie, incercand sa-si dea seama ce se intampla.
-Da? repeta ea, vazand ca nimeni nu-i raspunde. Susan o inghionti in umar pe blonda, parca spunandu-i sa vorbeasca.
Luandu-si inima in dinti, incepu:
-Eu ...
-Da?
-Eu ... eu ...
-Prietena mea vrea sa spuna ca a fost transferata aici si are nevoie de program, interveni bruneta in apararea ei.
-Desigur. Intrati si luati loc pe un scaun pana o caut. Daca o gasesc.
Ultima ei replica o facu pe bruneta sa-si acopere gura cu mana, in incercarea de a-si opri rasul. Katie se uita la ea nedumerita.
-Ce? De ce razi?
-Iti spun dupa ce plecam, raspunse ea, continuand sa se controleze.
Isi mutara privirile asupra batranei care cotrobaia prin hartiile de pe un birou micut. Rasturna un teanc de dosare. Injura discret, folosind cuvinte usoare si le ridica.
-Imediat! Mai dureaza putin, vorbi ea de sub birou.
In cele din urma, dupa multe minute de cautare, striga:
-Numele?
-Katie Redfield, sopti ea.
-Poti sa spus putin mai tare?
-Katie Redfield, tipa Susan in locul ei.
-Aha, l-am gasit!
Se ridica cu greutate de pe podea, cu un dosar in mana. Se propti cu o mana pe birou iar cu cealalta aseza dosarul pe masa, aranjandu-si din nou ochelarii pe ochi.
Rasfoi primele documente, dupa care ii intinse o hartie blondei.
-Poftim. Aici ai programul.
-Multumesc!
Se uita atenta in coltul foii. 7-B. Ce putea insemna asta? Trecu peste materii si se opri chiar la prima: Luni, 8:00-8:50. Inot. Ce? Aveau ore de inot?
Isi spuse ca asa se explica cladirea uriasa din spatele curtii. O piscina. Dar nu stia sa inoate.
-Oau! Esti in clasa din dreapta. Eu stau la 56 iar tu la 57.
Deci asta insemna 7 B – 57.
-Chiar avem ore de inot? Intrebaea curioasa, deoarece nu stia ce sa faca: sa creada sau nu?
-Da, ce te surptinde? Nu ai avut la fosta ta scoala?
-Nu. Desi, daca as fi avut, nu as fi avut timp pentru ca aveam grija de mama.
-Acum imi amintesc. Ti-am vazut poza la televizor, exclama ea , cu o mana pe frunte.
-Atunci stii deja toata povestea.
Se opri si isi lasa privirea in pamant. Credea ca nimeni nu ii va mai vorbi si va ramane din nou singura, asa cum fusese pana atunci. Reactia brunetei o facu sa-si ridice din nou ochii. Susan isi aseza mainile pe umerii ei.
-Stiu prin ce ai trecut si nu te voi judeca dupa ce a spus presa. Eu am trait mereu cu parinti adoptivi dupa ce mama biologica m-a lasat la spital. Dar nu imi pasa. Viata merge mai departe. Zambeste si continuati drumul. Vei vedea ca nu toti se vor uita la tine ca acea echipa de bufoni. Vino! Iti voi arata piscina. Domnisoara Brown e cel mai bun antrenor.