Katie

[Lanna]

Am revenit cu urmatoarea parte. Sper ca nu ati asteptat mult.


Capitolul VIII

Fetita intra intr-o incapere inalta, lunga, cu peretii albi. Vazuse o data o scena asemenatoare intr-un film la care se uita mama ei, dar nu o atrasese prea mult ideea. Acum traia propriul ei film, in care personajul principal habar n-are ce se intampla in jurul ei.
Un birou masiv, impunator, trona in celelalt capat al salii, iar de cealalta parte, scaune pentru public, toate in culori inchise, moarte.
Inaintara pe un culoar ingust iar privirile celor din banci o faceau sa vrea sa-si arunce ochii in pamant. Toata acea atmosfera ii era straina si ar fi vrut sa fuga cat mai departe de acel loc. Dar nu putea. Trebuia sa ramana si sa vada despre ce e vorba.
Cativa pasi mai departe era un gard scurt, ce impartea sala in doua, de partea opusa fiind doua mese de lemn, cu cateva scaune.
Deschise o usita din mijloc si trecu de cealalta parte, asezandu-se la masa din dreapta. Acolo ii astepta un tanar avocat, imbracat cu un costum albastru inchis iar alaturi avea o servieta. Zambi la vederea celor doi si le facu semn sa se aseze.
- Jonathan, prietene! Ai venit exact la fix, vorbi el, arajandu-si parul pe spate.
Pielea putin bronzata arata ca fusese recent la mare si, la prima vedere, fetei i se parea o persoana cumsecade. Se strecura intre ei si astepta sa vada ce se va intampla in continuare.
- Se pare ca opozitia nu apare astazi!
- Nu te pripi, domnule avocat! Vorbesti de lup si lupu-i la poarta! il corecta blondul.
Usa se deschise si doua umbre isi facura aparitia inauntru. Erau cei doi angajati de la Protectia Copilului iar unul dintre ei trebuia sa fie avocatul.
Noii veniti ii aruncara priviri pline de ura lui Jonathan, dar, spre deosebire de ei, barbatul ramase calm. Le zambi triumfator, ca si cum ar spune: "Am castigat din nou! "
Se asezara la celalalt birou, aranjandu-si hartiile pe masa.
In scurt timp, sala se ridica in picioare cand judecatorul intra pe o usa laturalnica.
Se aseza pe scaunul din spatele biroului masiv, alaturi de alte cateva persoane, toti imbracati in robe negre. Le facu semn celor din public sa ia loc, dupa care o femeie ii inmana un dosar gri.
Se aseza mai confortabil in scaun, deschise, parca plictisit, dosarul si isi arunca ochii peste el.
- Protectia Copilului impotriva lui Jonathan Redfield pentru custodia lui Katie Lylian Maxwell, incepu judecatorul, in timp ce invartea intre degete un pix.
Avand in vedere evenimentele recente, presimt ca va fi un proces scurt. Domnilor, va dau cuvantul!
Se lasa pe spate, asteptand ca cineva sa inceapa.
- Sa-i lasam pe ei primi! propuse avocatul, sigur pe sine.
- De acord!
Barbatul de la cealalta masa se ridica, dar nu inainte de a-si consulta hartiile.
- Domnule judecator, stimati membrii ai juriului! Ma aflu aici pentru a demonstra ca dimnul senator Redfield nu e in masura sa aiba in grija de un minor. As dori sa-i pun cateva intrebari.
Jonathan se ridica si se aseza pe locul din dreapta judecatorului care ii privea atent. Dupa ce facu juramantul, avocatul se apropie de el.
- Domnule senator, e adevarat ca aveti sotie si copil?
- Ce legatura are asta cu motivul pentru care suntem aici?
- Obiectez! Deviaza de la subiect, protesta avocatului lui Jonathan.
- Domnule Mc'Allister, nu va abateti de la subiect. Intrebarea dumneavoastra nu are legatura cu procesul.
- Imi pare rau, domnule judecator! se scuza barbatul.
- Continuati!
- Desigur!
Ii arunca o privire dusmanoasa blondului, care ii raspunse cu un zambet, la fel de linistit ca inainte.
- Sa reiau! As vrea sa va intreb, daca nu va suparati, care este motivul pentru care doriti cu atat entuziasm sa castigati custodia fetitei?
- Nu ma supar deloc. Motivul nu e unul special. Vreau doar sa o ajut sa treaca peste moartea mamei si pentru ca nu are pe nimeni apropiat la care sa mearga in momentul in care i-a fost luata casa in care statea cu mama ei. Orfelinatul nu e locul potrivit pentru un copil.
- Ce va face sa spuneti asta?
- Pentru ca, la randul meu, mi-am pierdut parintii si am fost mutat de la un asistent maternal la altul, pana am fost adoptat de actualii parinti.
Fetita asculta cu atentie vorbele barbatului, gandindu-se ca era asemenea lui. Cel putin ea crescuse doisprezece ani cu mama ei, in schimb el nu ii cunoscuse niciodata. Ii parea rau pentru el, dar sa fie acela singurul motiv? Se putea sa aibe si altul, dar, dintr-o cauza sau alta, nu il putea spune. Trebuia sa afle.
Sedinta continua aproximativ jumatate de ora, timp in care Katie observa comportamantul si reactiile persoanelor din sala. Publicul parea plictisit de atata vorbarie.
Batranul judecator i se parea somnoros, fara vlaga si sigur i-ar prinde bine o ceasca de cafea calda. Il vedea cum ia mici inghitituri de apa, dar nu aveau nici un efect asupra lui. Chema un paznic langa el si ii sopti ceva, dupa care acesta se facu nevazut. In cateva minute, se intoarse cu un pahar de plastic in care fata presupuse ca e cafea.
Pe de alta parte, domnul Mc'Allister, avocatul trimis de Protectia Copilului, parea mai agitat decat fusese inainte. Cand statea la birou, batea cu piciorul in podea sau se juca cu cravata.
In cele din urma, dupa multe argumente si contraargumente, juriul hotara. Custodia fetei ii apartinea lui Jonathan.
Barbatul nu mai putea de bucurie. Nu avususe nici un dubiu ca va castiga, desi opozitia il amenintase discret, prin semne, tot timpul procesului. Un copil in plus insemna pentru ei o suma lunara de bani din partea statului.
Fetita nu intelegea ce se intampla in jurul ei. Unde va merge acum? Ce se va intampla cu ea? Se simtea oarecum usurata ca scapase din acel cosmar, ea si restul copiilor captivi acolo.
Jonathan o stranse in brate, cu un zambete larg pe buze, mai-mai ca ar fi vrut sa o arunce in sus daca ar fi putut.
- Vezi? Ti-am promis ca voi avea grija de tine si asa am facut. De acum inainte, vei fi ca o fiica pentru mine si tot ce vei vrea, doar spune si iti voi face pe plac.
Fetita nu mai stia ce sa spuna. Gandul ca va avea o familie o coplesi iar sentimentul ca apartinea unui anumit loc o facu sa-i intoarca gestul. Era fericita, pentru prima oara in viata ei si nu si-ar fi imaginat ca cineva inca tine la ea. Credea ca nu mai are pe nimeni, de cand se stinse mama ei si de cand nici bunica nu tinea legatura cu ea. Zambetul ii reveni pe chip in timp ce se indreptau sper iesire si, astfel, spre noua ei casa.
Urcara in masina, dar nu inainte ca blondul sa-i stranga mana avocatului sau si sa isi ia la revedere unul de la altul.
- Trebuie sa vorbim despre afacerea aceea maine.
- Desigur!
- Sa ai mare grija de ea. E o adevarata comoara.
- Ce? Nu am avut si pana acum?
Inchise portiera iar BMW-ul iesi din parcare si porni pe soseaua aglomerata.
- Cred ca e momentul sa sarbatorim, vorbi barbatul, scotand o sticla de sampanie si una de Fanta.
Ii umplu un pahar si i-l intinse.
- Poftim! Sa ciocnim pentru un viitor mai bun!
Ciocnira paharele, dupa care lua fiecare o inghititura.
- Jack, noua destinatie: Royal Palace! ii ordona el soferului.

Cam atat pentru azi. Scuzati intarzierea. Site-ul m-a dat afara de doua ori, asa ca m-am suparat. Dar mi-a trecut si, dupa ce m-am calmat, mi-am spus sa pun in continuare. Pentru cititorii mei. Stiu ei care sunt.
Daca va place, da-ti coment. Nu ma supar daca criticati. Cu atat mai bine.
Lanna incheiat.