Katie

[Lanna]

Uite ca am venit cu capitolul urmator.

Capitolul V

Spre seara, in timp ce fetita spala gresia din baie, auzi soneria. Un barbat imbracat la costum, cu parul negru dat elegant pe spate si o servieta maro in mana si o femeie la fel de eleganta, cu parul castaniu, stateau in fata usii.
-Buna ziua! Suntem de la Protectia Copilului. Ia-ti lucrurile si vino cu noi, vorbi serios barbatul.
Fata il asculta si lasa ceea ce facuse inainte. Isi impacheta toate lucrurile in valize iar banii ii ascunse intre haine. Ajutata de femeie, urca valizele intr-o masina rosie ce astepta in fata casei, dupa care incuie usa.
Vazand cheia din mana fetei, barbatul se repezi si o lua.
-Nu vei mai avea nevoie de ea!
Tot impacheatul tinu o ora. Dupa ce urca in masina, barbatul se aseza pe locul soferului iar femeia langa el.
Masina porni in scurt timp, indreptandu-se din ce in ce mai mult de noua ei casa. Fata spera ca va fi doar temporara si trebuia sa le demonstrez ca se putea descurca si singura.
Tot timpul drumului, nimeni nu incerca sa-i vorbeasca. Stia ca merge intr-un loc plin de copii si acest lucru nu ii convenea. Nu ii placea compania altei persoane de varsta ei, exceptie facand doar Alex si credea ca viata de una singura era cea mai potrivita pentru ea.
Incerca sa citeasca cel putin o reactie pe chipurile celor doi, dar nimic. Pareau doua statui de piatra si nimic nu ii putea convinge sa isi intoarca privirile.
Fetita isi intoarse capul, plictisita, lasadu-se pe spate. Nu ii placea acea liniste. Desfacu fermoarul valizei din dreapta ei si scoase un album cu poze vechi de familie: ea si mama ei in vacantele petrecute impreuna inainte ca femeia sa-si gaseasca alinarea in bautura.
Prima poza o infatisa pe femeie la plaja, intr-un costum de baie albastru. Purta o pereche de ochelari negri si o palarie crem, cu margini largi. Radea.
Ofta. Trecu la urmatoarea pagina in care gasi o poza decolorata in care o vedea pe mama ei la optsprezece ani, alaturi de un barbat, aparent mai mare decat ea.
Mereu s-a intrebat cine ar putea fi, insa nimic din ceea ce afla nu o multumi. O intrebase de atatea ori pe mama ei despre acel barbat misterios, dar, de fiecare data, femeia parca evita sa-i raspunda, inghitindu-si cuvintele cu ajutorul bauturii.
Nu intelegea ce avea de ascuns de nu era in stare sa-i raspunda. De ce sa o minta?
Ii spusese ca tatal ei e mort, insa ea avea un presentiment cum ca lucrurile nu stateau tocmai asa. Abia mai tarziu avea sa afle un lucru cat se poate de surprinzator cu privire la identitatea tatalui si asupra mostenirii ei genetice.
Isi ridica privirea din poza cand femeia o indemna sa iasa. Nici nu observa ca masina se opri in fata unei cladiri albe, cu zugraveala cazuta si ferestre sparte si ramase uimita cand il vazu pe barbat la intrare. Cum se miscase asa repede?
Cobora cu albumul in mana, lasandu-se condusa de femeie.
Privi in jur. Din cateva rondouri de flori nu mai ramasesera decat plante uscate si un gard de lemn acoperit cu licheni, care lipsea in unele parti. Aleea ce inconjura cladirea era pavata cu bucati de marmura, care aveau acum o nuanta verzui spre galben.
Portiera se inchise cu zgomot, lucru ce o facu pe fata sa tresara. Femeia o lua de mana si cand ajunsera amandoua in dreptul unei usi transparente, Katie observa nelinistea barbatului care dadea din picior.
-Veniti odata! Sa terminam cat mai repede cu asta pentru ca mai am si alte lucruri de facut.
O lua agresiv de mana, aproape tragand-o dupa el. Fetita incerca sa protesteze, dar barbatul era mult prea puternic pentru ea, asa ca renunta si se lasa condusa.
Fura intampinati de o femeie care nu parea sa-i ia in seama pe cei doi. Toata atentia ei era indreptata spre fetita. Se aseza in genunchi inaintea ei si ii vorbi pe un ton bland:
-Buna! Tu trebuie sa fi Katie. Numele meu e Jane si sunt directoarea orfelinatului. Sper ca te vei acomoda aici.
Isi aranja o suvita castanie ce ii acoperea fata, dupa care se ridica, isi netezi fusta neagra putin peste genunchi si o lua de mana pe Katie.
- De aici ma ocup eu! Multumesc! vorbi ea, adresandu-se celor doi.
Trimise doi paznici sa ii aduca bagajele, dupa care cei de le Protectia copilului plecara inapoi la sediu.
Privirea directoarei ii amintea cumva de mama ei. Aceasi ochi albastrii si acelasi zambet dulce ce ii invida mintea in fiecare zi, asta inainte de a deveni o alcoolica. Mereu se intrebase cum de mama ei a trecut prin acea schimbare dramatica. Ce o impinsese sa recurga la acea metoda?
Desi o intrebase de atatea ori, feneia, pur si simplu, o ignora si evita sa-i raspunda. Oare ce ascunsese cu atata indarjire? Oricum, acum nu mai conta deoarece mama ei murise, luand si acel secret cu ea in mormant.
O urma timida pe femeie pe un coridor cu podeaua de marmura si pereti crem, pana inaintea unei usi metalice. O deschise si intrara amandoua inauntru. Ceea ce vazu in continuare o lasa fara cuvinte. Copii in haine largi, peticite, murdari din cap pana-n picioare, se jucau intr-o sala cu peretii plini de mucegai, cu jucarii rupte si decolorate.
Isi reaminti ce ii scrisese J. pe acel biletel, dar nu se asteptase la asa ceva. Cum sa stea acolo, in mijlocul acelor copii murdari si, probabil, bolnavi?
Isi arata dezaprobarea prin faptul ca ramase in tocul usii si nu avea de gand sa se miste de acolo prea curand. Zgomotul facut de acei copii, tipetele lor, o obligau sa isi acopere urechile. Era prea mult pentru ea. Se obisnuise cu linistea din casa si, in acele momente, acea liniste era mai mult decat binevenita.
-Vino! Nu am timp pentru tine acum! se rasti la ea femeia, luand-o de gulerul hainei. Hai, odata! Nu am toata ziua la dispozitie!
Fata nu intelegea ce se intampla. Unde plecase acea femeie binevoitoare si de ce se schimbase atat de brusc? Ce se intampla in acel loc?
Vazandu-i reactia, un zambet rautacios ii aparu pe chip.
-Nu-ti fa griji! Cand au venit aici, toti erau ca tine. In curand, vei arata exact ca ei.
Rase pana cand acel zgomot crescu in intensitate. Parea o nebuna scapata de pe bancile unui spital cu pacienti cu probleme mintale. Inchise ochii, sperand ca totul sa fie doar in imaginatia ei, dar ramase dezamagita cand se vazu in acelasi loc.
O urma pe femeie pe o alta usa si se opri in fata unei camera. Nebuna o impinse inauntru si tranti usa in urma ei, dar nu inainte de a-i striga:
-Sedere placuta! Cine e la 18:00.
Ramasa singura, isi arunca privirea prin dormitor. Un pat de o singura persoana statea pe peretele opus, doua noptiere inegrite de timp, un birou mic in dreptul usii si un dulap de lemn, simplu, cu scandurile crapate.
Facu un pas inapoi si parchetul invechit ii scartaia sub talpi. Fata tresatri la fiecare miscare, fiind atenta sa nu calce pe ceva sau sa se prabuseasca in gol la subsol. Lumina slaba nu o ajuta deloc sa vada unde merge, asa ca atinse fiecare lucru inainte de a face urmatorul pas.
Absenta unei ferestre o facu sa se simta putin nesigura pe ea si ar fi vrut sa intoarca acasa, dar isi aminti ca nu mai avea nici cheile apartamentului, nici permisiunea de a merge inapoi. Trebuia sa aiba rabdare pana va aparea blondul, asa cum promisese in bilet.
Isi aseza bagajele langa pat si incepu sa curete putin camera. Scutura cearsaful si perina, matura parchetul cu o matura gasita pe coridor, sterse biroul si interiorul dulapului cu o bluza de a mamei ei pe care o impacheta unul din angajatii de la Protectia Copilului si, in doar cateva minute, camera arata mai curata decat fusese ea vreodata.
Dupa ce isi aseza hainele in dulap, se arunca pe pat si mintea ii zbura la mama ei. Ii era dor de ea si de obiceiurile ei, nu isi putea imagina sa traiasca printre straini.
Incepu sa caute ceva prin bagaje, insa nici ea nu stia ce. Deschise din nou albumul si ramase cu privirea asupra unei poze: mama ei pe plaja, impreuna cu acelasi barbat din prima poza, doar ca a doua parea mult mai noua. Ar puta fi acel barbat tatal ei?
In acele momente, ar fi putut crede tot ce i-ar fi spus cineva si ar fi facut orice pentru a se intoarce acasa. Nu ii placea locul in care ajunsese si nici faptul ca fusese nevoita sa mearga acolo. De ce a trebuit sa moara mama ei? De ce vor toti sa o reneasca in asa fel incat suferinta ei sa doara mai tare decat e nevoie? Nu a trecut prin destule momente grele?