Katie

[Lanna]

Urmeaza continuarea. Have fun!

Capitolul IV

-Sunt doctorul Ravenheart. Am sunat sa-ti spun ca mama ta ...
In acel moment, vocea i se stinse si ofta adanc. Nu ii placea sa dea vesti proaste familiei pacientilor.
In bucatarie, fetita ramase incremenita, cu telefonul la ureche. Nu ii venea sa creada ca mama ei murise, nu putea accepta. O durea sufletul cand se gandea ca va ramane singura pentru tot restul vietii ei si chipul i se umplu de lacrimi.
In ultimele zile plansese cat pentru un an intreg. Nu mai vroia sa fie trista, nu mai vroia sa fie ignorata de cei din jur. Odata cu acest eveniment, viata ei nu va mai fi la fel. Lumea pe care o stia se schimbase. Tot ceea ce avea mai drag murise, dar nu credea inainte sa vada de un singura. Cu ochii umezi, aseza receptorul la loc si se imbraca in graba. Chema un taxi si ajunse in doar cateva munute in fata spitalului. Dupa ce plati drumul, incepu sa alerge pe scari pana in fata salonului in care era femeia. Blondul ea in camera si vorbea linistit cu doctorul. Cand o vazu, intrerupse brusc discutia, deschise usa si o lasa sa intre. Ii observa ochii inlacrimati, asa ca isi scoase batista din buzunar si i-o intinse.
-Nu-ti fa griji! E intr-un loc mai bun acum! vorbi el pentru a o incuraja putin.
Dar orice ar fi facut pentru a o scoate din acea stare esuase de fiecare data.
Katie lua batista si isi acoperi ochii cu ea, dupa care vru sa o inapoieze.
-Pastreaz-o! Ai mai multa nevoie de ea decat mine! refuza el politicos, facad un pas inapoi.
Cu batista intr-o mana si cu cealalta prinzandu-si marginea rochiei, se apropie de pat. Vedea chipul palid al femeii, zambetul ei, sprancenele ridicate - era fericita. Se stinse in liniste, cu gandul la fiica pe care o iubise mai mult decat orice pe lume, desi nu ii aratse asta in ultimii ani. Vazu o lacrima ce aluneca usor pe obraz, o lacrima ce nu avea nevoie de alte cuvinte. Era tot ce ii trebuia fetei pentu a-si da seama cat de mult tinuse mama ei la ea.
Trebuia sa accepte ca nu mai era printre ei si sa mearga mai departe, insa nu isi putu retine un suspin si se arunca la marginea patului.
-Mama! Nu pleca! Nu vreau sa raman singura! sopti ea, in timp ce lacrimile umezeau asternutul alb.
O lasara sa-si verse tristetea si sa-si ia la revedere de la femeie. Era tot ce putea face pentru ea in acele momente de reculegere.
Pentru doctor era prea mult de indurat, asa ca iesi pe hol sa se calmeze. Isi trecu mana prin parul carunt, dupa care se indeparta.
Si din ochii barbatuui incepura sa alunece lacrimi sarate. Nu ii era rusine sa-si arate tristetea in public. Orice om plange la un momant dat. Trebuia sa-i fie alaturi fetitei, in special acum, cand avea mare nevoie de sprijin moral.
Se apropie de ea si o stranse in brate, gest la care fata ii raspunse. Isi aseza capul pe umarul lui si continua sa planga. Isi vroia mama inapoi, vroia sa o vada in fata televizorului, cu sticla de sampanie in mama si tigara intre buze. Nu ii pasa de faptul ca nu se spala si mirosea mereu a alcool si fum da tigara, ii era dor de obiceiurile ei vechi, desi stia ca nu putea face decat sa-si inrautaseasca siuatia. Avea nevoie de ea.
" Mama, de ce? Cum ai putut sa pleci si sa ma lasi in urma? "
Ii arunca o ultima privire femeii de pe pat, dupa care il lasa pe barbat sa inchida fermoarul, acoperind in totalitate trupul fara viata.
Porni inainte, luand-o de mana pe fetita.
-Vino! Te duc eu acasa. Si nu trebuie sa iti faci griji pentru ca voi avea grija sa aiba parte de cea mai buna inmormantare. Acum sa mergem. Daca ramanem aici nu facem decat sa ne inrautatim dureea provocata de moartea ei. Promit ca voi avea eu grija de tine!
Auzindu-l, fetita nu putea rosti decat un " Multumesc " slab, venit de undeva din interiorul sufletului ei.
-Urmeaza sa treci printr-o perioada grea, dar promit ca te voi lua de acolo cat de repede pot.
Nici de aceasta data, Katie nu intelese voebele lui. Cine si unde o va duce?
Deodata, isi aminti de ceea ce scrisese barbatul in bilet:
" Daca intr-o noapte vor veni un barbat si o femeie la tine, spunand sa-ti faci bagajele, asculta-i si mergi cu ei. Nu iti vor face nimic. Te vor duce intr-un loc unde sunt multi copii ...
La timpul potrivit voi veni dupa tine. "
Il privi adanc in ochi, iar el ii zambi prietenos.
-Vino! ii spuse, pornind pe coridor si apoi pe usa afara.
Acel barbat avea sa fie singurul ei sprijin in a-si crea o noua viata, atat moral, cat si financiar, si o mare surpriza avea sa-i schimbe complet viata.
Urca in masina, urmata de J. si automobilul accelera spre casa fetitei.
Ziua urmatoare, totul ramase neschimbat in casa. Dar parca ceve lipsea. Se uita intristata spre fotoliul gol din fata televizorului. Imaginea mamei ii aparu brusc in minte, tipand cat o tineau plamanii la jucatorii de baschet ce ratau mereu cosul.
" -Hei, orbule, esti prost? Sau doar te prefaci? Si fata mea joaca mai bine decat tine. "
Aprinse televizorul, dupa care incepu sa cotrobaie prin bucatarie. Deschizand un sertar, gasi un pachet de tigari, nedeschis. Isi aminti ca il ascunsese cu cateva zile in urma, incercand astfel sa o impiedice sa ma fumeze.
Lua pachetul si il arunca in cosul de gunoi. Acel pachet era vinovat pentru moartea mamei ei. In ziua aceea jura sa nu se atinga de tutun si promise ca va face tot ce ii va sta in putinta pentru a-i ajuta pe cei marcati de acel viciu, pentru ca alti copii sa nu traca prin ceea ce fusese nevoita ea. Visul ei de a ajunge doctor era atat de puternic, incat ar fi facut orice pentru a-l indeplini.
Se aseza pe fotoliu, cu capul pe genunchi si incepu sa butoneze telecomanda, nesigura pe ce program sa lase. Se opri, vazand chipul blondului care o ajutase, la o conferinta de presa. Barbatul statea in fata unei case iar reporterii isi intindeau microfoanele pentru a auzi mai bine ce spunea. Altii ascultau sau faceau poze, astfel incat lumina aparatelor il facura sa-si acopere ochi de cateva ori.
" - Domnule senator Redfield, ce legatura aveti cu aceasta fetita? " intreba un jurnalist, cu un carnetel intr-o mana si o poza a unei fetite in cealalta. Ramase uimita cand isi vazu chipul la televizor si se intreba cum si cand i se facuse acea fotografie.
" -Fetita aceea e doar o alta victima a societatii din zilele noastre.
-E adevarat ca in zilele de 16 spre 20 Martie ati fost la spitalul infiintat de tatal dumneavoastra, in calitate de vizitator?
-Nu il implicati si pe tatal meu in asta!
-Ati fost sau nu? Asta e tot ce vrem sa stim.
-Da, am fost. E cumva ilegal sa vizitez persoanele care au nevoie de ajutor?
-Nu, doar ca ...
-Eu, spre deosebire de societatea noastra, incerc sa ajut cat de multi oameni pot. E cumva o crima? Daca da, atunci sunt vinovat si ar trebui sa-mi petrec tot restul vietii intr-o inchisoare de maxima securitate. Atat am avut de spus.
-Domnule senator, care este relatia dumneavoastra cu mama fetitei pe care o ajutati?
-Ce intrebari mai sunt si astea? Ce relatie as fi putut avea cu o femeie pe care nu am vazut-o in viata mea? Regret moartea ei si m-am oferit sa achit toate cheltuielile pentru odihna sufletului ei. Sunt doar o persoana darnica si imi place sa ajut.
-Ce aveti de gand sa faceti in continuare?
-Conferinta s-a terminat! "
Intra in casa iar curtea se goli intr-o clipa. Fiecare reporter si jurnalist se indrepta spre masina lui, dezamagit fiind de raspunsurile barbatului. Ar fi vrut sa afle mai multe detalii despre cele intamplate in spital. Ar fi iesit o stire de prima pagina.
Deschise frigiderul si vazu ca e pe jumatate gol. Arunca toate sticlele de sampanie in tomberonul din fata casei si hotara sa mearga la cumparaturi. Dupa ce isi lua cateva bancnote de 100 si astinse toate luminile din casa, iesi afara si inchise usa in urma ei.


Lanna terminat si va astept in episodul urmator din " Katie "