Katie

[Lanna]

Multumesc pentru comentariu. Am venit cu un nou capitol.



Capitolul XVIII


Masina opri in fata scolii, o cladire inalta cu peretii de un crem inchis si ferestre largii. Era inconjurata de un zid inalt ce oprea intrarea sau iesirea elevilor.
Curtea era in spatele cladirii principale care avea doua etaje, plus o mica mandarda. Un teren de baschet, doua de tenis si unul de fotbal. Mai era ceva, dar prefer sa nu spun ... inca.
Fetita cobora, isi lua rucsacul si isi indrepta privirea spre cladire. Era diferita fata de fosta ei scoala. Ramase surprinsa de dimensiunile ei si de forta cu care se ridica peste mandria oamenilor, care pareau mici in comparatie cu ea.
Inainte de a pleca, Jonathan ii vorbi:
-Cand termini, suna-l pe Jack si va veni sa te ia. Daca ai nevoie de ceva, doar da-mi un telefon.
Isi scoase portofelul si lua doua bancnote de 100.
-Poftimi! Cumpara-ti ceva in drum spre casa.
Katie ii lua, insa ezitand si ii indesa in buzunar.
Dupa ce masina porni si se pierdu in aglomeratia de pe sosea, intra iin scoala.
De cum deschise usa, vocile si pasii celorlalti elevi rasunara pe coridorul lung. Cateva fete, ce stateau in dreptul unei tasnitoare, isi intoarsera privirile spre ea. Una din ele purta un tricou negru cu un cap de mort pe el, o pereche de blugi de aceasi culoare si un tatuaj ce incepea de pe umar si se termina aproape de cot. Deasupra sprancenei avea un cercel de argint iar parul prea scurt, de un albastru inchis, parea ca nu a cunoscut de mult piaptanul. Cea de-a doua parea mai mult apartind curentului emo. Ochii parca ii erau lipsiti de viata iar parul megru ca smoala ii cadea peste fata. Era machiata strident, cu megru si mov, un mov de o nuanta foarte inchisa. Unghile date cu lac gri se asortau cu hainele de aceasi culoare pe care le purta. Privea mereu in pamant, cu un zambet trist pe chip.
Ultima, insa, nu se potrivea grupului. Fusta roz, bluza de aceasi culoare, prea scurta pentru o tinuta ce se purta la scoala. Nci parul nu arat mai bine. Negru cu suvite roz.
Daca te gandeai mai bine, puteai cede ca sunt mascotele scolii.
Grupul trecu pe langa ea, aruncandu-i priviri rautacioase. Debea cand se departara, Katie ofta usurata. Spera sa nu mai dea ochii cu ele.
Mai facu cativa pasi. Tresari cand usa se deschise cu zgomot in urma ei. Sapte baieti in uniforme de sport, cu emblema scolii pe spate: un vultur cu aripile larg deschise. Era echipa de fotbal, cel putin o parte din ea si, de asemenea, cei mai increzuti baieti din scoala: un blond, patru bruneti si doi castanii. Si, dupa cum se purta cu ceilalti, blondul parea „ seful bandei”.
-Hei, ne stai in drum!
Fata se intoarse. Il vazu pe blond cu mainile pe solduri si cu o privire suparata pe chip. Parca ingheta si simti un nod in gat, aproape oprind-o sa respire.
-Nu m-ai auzit? La o parte! striga din nou.
Katie facu cativa pasi spre dreapta. Debea atunci grupul trecu, indreptandu-se spre sala de clasa.
Inca speriata, fata ii privea cum se indeparteaza. Inima ii batea de frica si promise sa nu se amestece niciodata in banda aceea de batausi.
Simti o mana pe umar si isi intoarse capul. O fata cam de varsta ei ii zambi prietenos si o incuraja sa-si revina.
-Echipa de fotbal? Doar o trupa de tampiti si ingamfati, adauga ea dezgustata. Se cred buricul pamantului si calca totul in picioare pentru a arat cat de duri sunt. Cel mai bine e sa-i lasi in pace si nici ei nu au treaba cu tine.
Dupa cateva clipe, o privi uimita.
-S-a intamplat ceva?
Fata nu stia cum sa inceapa. Cum Alex, singura ei prietena, nu era acolo, nu stia cum sa procedeze. Isi spunea ca trebuie sa mearga mai departe. Usor de spus, greu de facu. Cand esti proaspat transferat si nu cunosti pe nimeni in locul unde te afli, nu stii ca sa faci sau ce sa spui primei persoane care te saluta. Te blochezi, incercand sa-ti gasesti cuvintele.
In cele din urma, reusi doar sa schiteze un zambet in semn de raspuns. Vru sa vorbeasca, dar cealalta o intrerupse.
-Noua pe aici? Te inteleg! Eu m-am transferat anul trecut si, in primele zile, nu m-a luat nimeni in seama.
-Atunci am noroc, isi dezmorti Katie vocea.
-Adica? Inteba cealalta surprinsa .
-In prima mea zi, cineva imi vorbeste.
Pe chipul amandurora aparu cate un zambet de amuzament.
Bruneta se oferi sa o conduca pana la secretariat sa-si ia programul.
-Apropo, numele meu e Susan, adauga ea, in timp ce trversau un culoar.
-Katie, incantata de cunostinta.


In cele din urma, dupa cateva minute de mers, se oprira in fata unei usi pe care, cu litere mari, statea scris: SECRETARIAT. Batu la usa. Dupa cateva clipe, o femeie mai in varsta iesi, aranjandu-si ochelarii pe nas.
-Da? intreba ea curioasa , nestiind ce cauta doua tinere fete la acea ora la ea.
Ceva la ea ii aducea aminte fetitei de mama lui Jonathan. Insa, spre deosebire de ea, secretara era mai plinuta, cu parul usor carunt, pregatita sa intre la pensie.
Isi muta privirea spre Katie, incercand sa-si dea seama ce se intampla.
-Da? repeta ea, vazand ca nimeni nu-i raspunde. Susan o inghionti in umar pe blonda, parca spunandu-i sa vorbeasca.
Luandu-si inima in dinti, incepu:
-Eu ...
-Da?
-Eu ... eu ...
-Prietena mea vrea sa spuna ca a fost transferata aici si are nevoie de program, interveni bruneta in apararea ei.
-Desigur. Intrati si luati loc pe un scaun pana o caut. Daca o gasesc.
Ultima ei replica o facu pe bruneta sa-si acopere gura cu mana, in incercarea de a-si opri rasul. Katie se uita la ea nedumerita.
-Ce? De ce razi?
-Iti spun dupa ce plecam, raspunse ea, continuand sa se controleze.
Isi mutara privirile asupra batranei care cotrobaia prin hartiile de pe un birou micut. Rasturna un teanc de dosare. Injura discret, folosind cuvinte usoare si le ridica.
-Imediat! Mai dureaza putin, vorbi ea de sub birou.
In cele din urma, dupa multe minute de cautare, striga:
-Numele?
-Katie Redfield, sopti ea.
-Poti sa spus putin mai tare?
-Katie Redfield, tipa Susan in locul ei.
-Aha, l-am gasit!
Se ridica cu greutate de pe podea, cu un dosar in mana. Se propti cu o mana pe birou iar cu cealalta aseza dosarul pe masa, aranjandu-si din nou ochelarii pe ochi.
Rasfoi primele documente, dupa care ii intinse o hartie blondei.
-Poftim. Aici ai programul.
-Multumesc!
Se uita atenta in coltul foii. 7-B. Ce putea insemna asta? Trecu peste materii si se opri chiar la prima: Luni, 8:00-8:50. Inot. Ce? Aveau ore de inot?
Isi spuse ca asa se explica cladirea uriasa din spatele curtii. O piscina. Dar nu stia sa inoate.
-Oau! Esti in clasa din dreapta. Eu stau la 56 iar tu la 57.
Deci asta insemna 7 B – 57.
-Chiar avem ore de inot? Intrebaea curioasa, deoarece nu stia ce sa faca: sa creada sau nu?
-Da, ce te surptinde? Nu ai avut la fosta ta scoala?
-Nu. Desi, daca as fi avut, nu as fi avut timp pentru ca aveam grija de mama.
-Acum imi amintesc. Ti-am vazut poza la televizor, exclama ea , cu o mana pe frunte.
-Atunci stii deja toata povestea.
Se opri si isi lasa privirea in pamant. Credea ca nimeni nu ii va mai vorbi si va ramane din nou singura, asa cum fusese pana atunci. Reactia brunetei o facu sa-si ridice din nou ochii. Susan isi aseza mainile pe umerii ei.
-Stiu prin ce ai trecut si nu te voi judeca dupa ce a spus presa. Eu am trait mereu cu parinti adoptivi dupa ce mama biologica m-a lasat la spital. Dar nu imi pasa. Viata merge mai departe. Zambeste si continuati drumul. Vei vedea ca nu toti se vor uita la tine ca acea echipa de bufoni. Vino! Iti voi arata piscina. Domnisoara Brown e cel mai bun antrenor.

[madalyna_girl]

Am venit si eu pe aici :D !
Woow ... ce scoala , pacat ca nu sunt si aici asa scoli :)) sau daca sunt mai rar . Doamna aia de la secretariat e cam surda si oarba :)) , nu ma mir de ce s-a ras Susan . Susan chiar pare draguta , ma bucur pentru Katie ca si-a facut o prietena inca din prima zi . Iar echipa de fotbal ... nu stiu de ce , dar am un presentiment ciudat in legatura cu ei , nu , cu blondul si Katie :-\\\" .
In fine , despre descriere , dialog si actiune nu am ce comenta , deci e in regula . A si am vazut o greseala de tastare mandarda - mansarda , doar atat , daca mai erau nu le-am observat .
Astept continuarea si sa ma anunti cand o pui ! Spor la scris si sa ai cat mai multe idei !
:bye:

[Kyung.Oppa]

Y\'ello Oreo~~~
Ţi-am citit ficul, şi sincer, îmi place<3
Totuşi intrigă..purtarea mamei lui Katie..., indiferent dacă era sau nu alcoolică, trebuia să acorde o importanţă mai mare ficei sale...dar asta e părerea meaXDD
Iar Katie..e de o maturitate rar întâlnită, alţi copii de vârsta ei nu ar proceda aşa, dar ea a reuşit cumva să treacă încetul cu încetul de toate.
Acel Jonathan se presupune că este tatăl ei bilogic, rightu? Dar lăsând asta, ficul tău este bun, dar ai mai avea totuşi puţin de lucrat la el^^
Am citit ficul astăzi, şi l-am descoperit..aşa..la întâmplare, dar mă bucur că am făcut-o.
Abia aştept să aduci nextu~~

[Lanna]

Salut. Va multumesc pentru ca mi-ati comentat si imi pare bine ca va place.


Capitolul XIX

Ora de inot. Din pacate, Katie nu putu participa deoarece nu avusese la ea costum de baie. Ramase pe banca, uitandu-se la o cursa intre baieti si fete. Evident, invingatoarea fusese o fata, cu un an sau doi mai mare decat ea.
De cealalta parte, un baiat statea pe marginea unei piscine mai mici, leganandu-si picioarele deasupra apei ce ii atingea usor talpile. Parul negru ii amintea de cineva, insa nu stia de cine. Vru sa se uite mai bine le el, dar vocea unei femei o facu sa-si intoarca privirea.
-Esti bine? Pari ingrijorata.
-Ma gandeam. Cine e baiatul acela de la piscina mai mica?
-Care baiat?
Isi indrepta privirea spre locul in care il vazuse, dar nu era nimeni.
-Nu e nimeni acolo.
-Nu mai conteaza. A plecat, raspunse ea dezamagita.
-Esti sigura ca te simti bine?
Fata incuvinta din cap.
Cand ora se termina, inotatorii se indreptara spre dusuri. Katie vru sa se indrepte spre iesire, dar fu oprita de vocea unui baiat. Se intoarse spre el. Purta doar slipul cu care inotase si se stergea cu un prosop pe spate.
-Stai putin!
Se opri inaintea ei, respirand cu greutate. Isi sterse fata si inspira adanc.
-Buna. Eu sunt Daren. Tu trebuie sa fi fata cea noua. Katie, nu-i asa?
Isi aranja parul galben ca spicele de grau pe spate, in timp ce picaturile de apa i se scurgeau pe piept in jos. Formele proportionate ale corpului aratau ca mergea foarte des la sala de sport.
Ii saruta politicos mana. Dupa comportament, putea vedea ca era o persoana bine-crescuta, in comparatie cu membrii echipei de fotbal.
Gandindu-se mai bine, se intreba cum de un baiat ca el ii vorbea ei, care fusese ignorata de toti la fosta scoala. Ceva nu era in ordine si avea o presimtire cum ca acel baiat era mai mult decat arata.
-Da, eu sunt aceea.
-Se pare ca suntem in aceasi clasa. 7B – 57. Ce coincidenta!
De unde stia acel baiat toate acele lucruri? Ea nu spusese nimanui si nici Susan nu parea genul acela de fata.
Pe chipul lui aparu un zambet parca fortat, ceea nu insemna tocmai un lucru bun. Ascundea ceva, insa nu stia ce. Ar fi vrut totusi sa afle.
-Atunci, ne mai vedem!
Alerga spre iesire, indreptandu-se spre dusuri.
Fata ofta, privind atenta valurile ce se formau in piscina. Isi aduse aminte ca trebuie sa mearga la ore cand o vazu pe Susan in cadrul usii.
-Ai de gand sa vii sau vei sta acolo toata ziua?
Zambi.

Spre norocul ei, cand ajunse la urmatoarea ora, profesorul inca nu ajunsese. Clasa era mare, cu tavan inalt si peretii varuiti intr-un albastru inchis. Bancile erau vechi, cu o multime de desene ale fostilor si actualilor elevi mazgalite pe ele.
Nimeni nu parea sa o ia in seama la inceput, dar mai apoi observara prezenta ei.
Trei randuri de banci duble si peste de treizeci de ochi privind-o pe ea. Un amestec de rase si culturi. La fosta ei scoala nu vazuse decat copii din imprejurimi, care nu prea fregventau orele. Vechiul apartament era situat intr-o zona mai in afara orasului, unde nu vazuse decat grupuri de negri, carora locuitorii mai linistiti le spuneau Corbii. Cateodata auzea focuri de arma din cladirile vecine si se ascundea in debara pana se opreau, in timp ce mama ei dormea pe fotoliu, cu televozorul aprins.
Dar sa revenim.
Facu cativa pasi spre mijlocul clasei si primi doar priviri incruntate. Se aseza la o banca din spate, singura pe care o vazu libera. Dupa ce isi aranja licrurile in cea mai mare liniste, isi muta privirea pe fereastra. O vrabiuta sarea din creanga in creanga, pana la cuibul din varf care era prea inalt pentru ca fata sa il vada.
Cand usa se deschise din nou, un batran cu barba cenusie si trupul drept ca o scandura pasi inauntru. Isi cobora ochelarii pe varful nasului, in timp ce isi privea elevii nepasator. Se aseza la catedra si nu parea sa o observa pe Katie. Facu prezenta. Brusc, se opri la numele ei. Katie J. Redfield. Ceva il speriase la el si o privire infricosata lua locul nepasarii. Chipul acela ii amintea de cineava pe care lasase in urma acum multi ani. Inghiti un nod care i se forma in gat. Nu crezuse ca o va mai vedea vreodata. Nici nu-i putea rosti numele in gand. Sari peste si ea si trecu mai departe.
Domnul Maxwell preda istoria de aproape treizeci de ani la acea scoala si prin mainile lui trecura multi elevi printre care si Emily, mama lui Katie. Dar ce legatura avea el cu fetita? Asta veti afla mai tarziu.
In cele din urma, profesorul incepu sa vorbeasca. Presimtind ca e urmarita, isi intoarse capul si la usa, prin sticla putin murdara, vazu parul negru al unui copil care alerga dinspre baie. Simtind o lovitura pe gat, se intoarse si vazu cum unul din baieti impaturise o hartie si o bombarda cu bilute din servetele. Era Daren, baiatul cu care vorbise cu cateva minute inainte. Un altul i se alatura, scotand din rucsac o mica prastie si incepu sa arunce cu pietricele.
Trebuia sa-si fi dat seama mai iniante ca acel copil nu aduce decat probleme. Daca la inceput ii vorbise frumos, acum vroia sa ii faca probleme din prima zi.
O lovitura de bat ateriza pe mainile celor doi baieti. Profesorul le arunca o privire firioasa, gest la care unul din ei se apara:
-Dar ea a inceput! striga, aratand spre Katie. A aruncat in mine cu un avion de hartie, asa ca am raspuns. De ce se iau toti numai de mine? Nu e drept. Ea e vinovata.
Privirea furioasa a profesorului se muta spre fata. Desi stia ca nu e adevarat ceea ce ii spusese baiatul, vorbi:
-Ka ... Fetito, daca nu ai chef de ore, treci imediat in biroul directorului. Nu permit nimanui sa-mi deranjeze ora.
Katie se uita nedumerita la el. Cu ce era ea vinovata? Doar nu facuse nimic rau. Si ceea ce spusese Daren era o minciuna care fusese acceptata si de profesor.
Isi stranse lucrurile si iesi pe coridor. Ofta. Crezuse ca acum totul se va schimba si oamenii o vor trata cu respect, dar era la fel de neglijata ca inainte. De ce? De ce se iau toti numai de ea? Nu mai intelegea nimic.
Se indrepta spre biroul directorului. Cand trecu pe langa bai, auzi doua voci soptite.
-Poate ne vede cineva!
-Nu te mai gandi la asta. Suntem doar noi doi acum. Sau poate vrei sa mergem altundeva?
-Taci odata si saruta-ma!
Curioasa, crapa putin usa si vazu o fata si un baiat, sarutandu-se in coltul indepartat al incaperii. Pantalonii amandurora stateau pe gresia alba la o distanta mica fata de ei. Fata ofta si gemea incontinuu, in timp ca baiatul ...
Inchise la loc usa si porni mai departe. De ce erau aproape toti elevii din acea scoala asa de ciudati? Ar fi preferat sa stea acasa toata viata, decat sa mai vina la ore o singura zi.
Ultimele trei ore i s-au parut trei zile. Minutele treceau greu, in timp ce profesorii si ceilalti elevi nu o luau in seama.
BMW-ul ajunse in fata scolii cateva minute dupa ce il sunase pe sofer.


Cand cobora din masina, in curtea casei , una din menajere o anunta ca o prietena o astepta in sufragerie. Curioasa, alerga intr-acolo pentru a o vedea pe Alex pe unul din fotolii, cu o ceasca de ceai in mana.
-Alex, ce faci aici? intreba Katie uimita.
-Nu te bucuri sa ma vazi?
-Nu asta vroiam sa apun.
-Stiu! Te tachinam doar. Si eu ma bucur sa te vad. Ce ai mai facut? Cu a fost prima ta zi la la scoala noua?
-Ce vrei sa-ti spun mai intai? Partea frumoasa sau cea urata?
-Aia frumoasa.
-Bine. E o fata, Susan, cu care m-am imprietenit. Trebuie sa o cunosti si tu.
-Vrei sa spui ca ma inlocuiesti? Doar glumeam. Si cea urata?
Ii povesti toate intamplarile prin care trecuse, de la prima ora, pana la ultima. Nu uita nici partea cu baiatul cu par negru pe care inlvazuse de cateva ori. Insa nu stia daca sa o puna la intamplari urate sau frumoase. Depinde cu privea situatia.

[Lorely]

Heii...imi place foarte mult acest fic ,deoarece este diferit de celelate.Imi place cum relatezi,amanuntit,chiar daca mai sunt unele greseli-pe mine nu ma deranjeaza,deoarece cand imi place ceva cu adevarat nu vad greseli,totul e perfect!


Katie e foarte draguta si imi este mila de ea ...la cat a suferit!!Sper ca de-acum inainte va rasari si soarele pe drumul ei...nu merita astfel de lucruri la o varsta asa frageda...Cat despre celelate personaje ...ce pot spune ...sunt simpatice....mai ales secretara si Jonathan!


Debia astept continuarea !
Spor la scris!!!

[madalyna_girl]

Hei , mersi ca m-ai anuntat !
Bun , nu imi mai place scoala aia :)) . Ma gandeam ca o sa fie mobila noua si luxoasa ca la bogatasi , nu veche si mazgalita si albastru inchis pentru pereti claselor , imm ... parca ar fi o inchisoare ;)) . Deci , ce m-o enervat tipul ala Daren ( parca asa il cheama , asa mo enervat incat nu i-am putut retine numele lui :D :)) ) si profesorul ala , mai facut foarte curioasa in legatura cu el . Ce legatura are el cu Katie ? Dar , am sa aflu cand pui continuarea 8-| . Si in legatura cu aia doi care se sarutau ... ;)) , nici nu mai am cuvinte :)) .
Descrierea , actiunea si dialogul , ca de obicei sunt ok si greseli de tastare si exprimare , n-am vazut nici una .
Astept continuarea si spor la scris ! Sa ai cat mai multe idei !
:bye:

[Lanna]

Multumesc pentru comentarii. Imi pare bine ca cineva chiar e interesat de ceea ce scriu eu aici.


Capitoul XX

Urmatoarele saptamani, povestea ramasese aceasi. Ignorata de toti, vinovata pentru ceea ce nici nu facuse si trimisa in biroul directorului. In plus, se trezise cu cate o nota mica pe care nu o merita. Ar fi trebuit sa ii dea mai mult, dar domnul Maxwell se enerva si ii arunca cuvinte grele, plus obsnuitul „ Treci in biroul directorului ” cu care se obisnuise. Nimic din ceea ce facea nu ii multumea pe cei din jur. O tratau ca pe o proasta care nu stia nici cum o cheama.
In cele din urma, dupa mai multe incercari de a-i spune lui Jonathan, Katie isi lua inima in dinti si marturisi. Trebuia sa apara la momentul potrivit, asa ca astepta pana coridoarele scolii ramasesera pusti.
Dupa cateva minute, timp in care Katie astepta nelinistita in banca ei, usa se deschise larg si Jonathan intra, cu o privire calma. Profesorul ramase uimit de aparitia lui brusca.
-Domnule senator, ce va aduce pe aici?
-Am venit sa vorbin despre fiica mea, Katie Lylian Redfield.
-A. da! O incapatanat si o fata care face numai probleme. Nu e atenta la ore, ii deranjeaza pe ceilalti si striga la profesori. Sa nu mai spun ca ii incurajeaza pe ceilalti sa faca prosti.
-Eu sunt de alta parere. Imi cunosc fiica adoptiva si sunt sigur ca nu ii sta in fire sa faca toate acele lucruri. Cred ca dumneavoastra aveti ceva cu ea.
Liniste. Domnul Maxwell parca isi cauta cuvintele, insa nu parea sa le gaseasca. Atunci senatorul continua si mai furios:
-De ce va purtati asa cu ea? Doar pentru ca e nepoata dumneavoastra nu inseamna ca aveti dreptul sa o tratati ca pe un gunoi.
Fata ramase, pur si simplu, impietrita cand auzi ultimele cuvinte ale barbatului. Profesorul Maxwell e bunicul ei?
-Eu mi-am adus fiica la aceasta scoala pentru ca mi s-a spus ca e una care pregateste viitori profesionisti, nu una in care copii sunt jigniti si de profesori, nu numai de ceilalti elevi. Am crezut ca cei de aici sunt altfel. Fiica mea nu merita sa invete intr-o toti isi bat joc de ea. Imi patre rau pentru copii educati de dumneavoastra, domnule Maxwell. Nu scoala e neserioasa, ci unii profesori. Sa nu uit faptul ca v-ati alungat singurul copil cand ati aflat ca e insarcinata si nu va mai pasat de ea, de viitorul ei.
-Domnule senator, aceasta nu e o discutie la care ar trebui sa participe elevii.
-Dimpotriva, elevii ar trebui sa stie ce fel de om sunteti si sa nu va urmeze exemplul.
-Ar fi mai bine sa vorbim pe coridor despre asta!
Batranul se indrepta spre usa si, cand cand Jonathan il urma, o inchise in urma lui.
-De unde stii despre asta? intreba el infricosat, in timp ce isi stergea transpiratia din palme.
-Pur si simplu stiu. Daca as fi in locul dumneavoastra, mi-ar fi rusine de ceea ce am facut si as incerca sa-mi indrept greselile.
-Niciodata! striga el hotarat, aruncandu-i priviri amenintatoare barbatului. Emily era o ... isi acoperi gura cu palmele pentru a opri un roi de cuvinte jignitoare la adresa fiicei lui.
Jonathan trecu ca o furtuna pe langa el si intra inapoi in clasa.
-Katie, strange-ti lucrurile. Pana cand cineva din aceasta scoala se va trezi la realitate, vei invata acasa.
Isi lua fiica de mama si pleca ca o furtuna din scoala.

A doua zi, fetita primi un mesaj de la Susan:

„ Maxwell a plecat. De ieri, nimeni nu mai vorbeste despre tine. Atractia principala e batranul. Vino inapoi. Esti prietena mea, nu? Nu vreau a raman singura cu nebunii astia. Te rog! Simt ca voi inebuni si eu daca nu apari cat mai repede. „

Ii trimise inapoi un raspuns scurt:
„ Vobesc cu John si mai vedem. Voi veni cat de repede pot. Apropo, l-ai mai vazut pe baiatul cu par negru? „

Astepta cateva minute pana veni raspunsul:
„ Nu. „

Atat. Ce ar fi trebuit sa o mai intrebe? Nu ii veni nimic in minte. Se ridica grabita de pe pat si alerga pana in biroul lui Jonathan. Parea ingandurta.
Barbatul si ridica privirea cand auzi usa.
-S-a intamplat ceva? intreba el ingrijorat.
Ii arata mesajul de la Susan.
-Si vrei sa te intoci la scoala?
-Da, raspunse ea hotarata.
Barbatul nu ii putea rafuza nimic. Era fiica lui si ar fi facut orice pentru a-i castiga increderea si simpatia.
Din acea zi, Katie nu mai avusese de ce sa se planga. Nimeni nu mai incerca sa o necajeasca si nici ea nu ar fi intrat in probleme.


Cand deschse ochii, fu surprinsa de Jonathan care statea cu un tort in mana la marginea patului.
-La multi ani, draga mea!
Imbatranise mult in ultimii cinci ani. Parul ii era aproape carunt si obosea mai repede ca inainte. Isi predase functia fiului sau cu trei ani in urma si intrase la pensie, deoarece postul de senator il supuse la o serie de elemente stresante.
Katie, acum la frumoasa varsta de saptesprezece ani, debea impliniti, isi traise viata ca o adolescenta normala. I se parea ca Katie nu mai era un nume potrivit pentru varsta ei, asa ca prefera sa i se spuna Kate. Jonathan ii facuse pe plac si o privea acum cum se maturizeaza, insa ii parea rau ca nu o va mai vedea mica si frica ca se va indeparta din ce in ce mai mult de el incepea sa ii cuprinda sufletul obosit. Nu vroia sa o piarda.
Se ridica la marginea patului, inca prea adormita pentru a-si da seama ce i se intampla. Isi masa ochii in incercarea de a se tezi, dar nu reusi decat sa se simta mai obosita decat fusese inainte. Se tranti din nou in pat si vru sa-si inchida ochii. Era prea devreme pentru ea.
-Hai, trezeste-te! A venit cineva sa te vada.
Deschise brusc ochii si se intoparse grabita. Spera sa fie baiatul cu par negru, dar nu le vazu decat pe Alex si Susan.
-Duna dimineata, sarbatorito! Sti ce zi e azi? Intreba prima, cu mainile la spate, parca ascunzand ceva.
-Marti? raspunse Kate cu jumatate de gura si cu fata in perina moale.
-Si? continua a doua.
-Si ce ?
-E marti, 21 Martie , ziua in care implinesti saptesprezece ani, blondino! Hai sus. E timpul sa te pregatesti.
-Pentru ce ? intreba fata nedumerita.
Cele doua o fortara sa se ridice si sa se imbrace, spunandu-i ca au o surpriza la parter.
Cobora fara prea mult entuziasm treptele. Nici nu isi imaginase ce o astepta in sufragerie.
De cum deschise usa, o ploaie de confetii o lovi in fata si o multime de voci, strigand in cor: „ La multi ani! „
Fu surprinsa cand se vazu inconjurata de menajere, restul angajatilor si, cand Jonathan aparu in cadrul usii, ii sari in brate.
-Multumesc! ii sopti la ureche, in timp ce barbatul isi masa obosit spatele.
-Mai usor! Nu as vrea sa-mi rup ceva inainte sa-ti dau cadoul.
Fetei nu ii mai trebuia nimic. Avea tot ce isi dorise vreodata: o casa, o familie si prieteni. Nu ii trebuia mai mult.
Deodata, catelul incepu sa latre si sa alerge in jurul mesei de sticla pe care statea un tort cu trei blaturi, cu frisca si multe fruncte.
-Snowy, nu! Nu tortul! striga fata, incercand sa-l opreasca.
Insa nu reusi. Catelul se napusti asupra tortului, care se imprastie pe covor si o parte mai mare pe fata ei. Isi sterse frisca de pe ochi cu o mana si cu cealalta apuca capatul liber lesei. Il privi in ochii si incepu sa bata din picior in semn de nervozitate. Snowy facu ochii mari,ca doua cristale albasrte asemenea safirului, in incercarea trucului cu „ privirea de catel nevinovat „.
-Norocul tau ca trebuie sa plec la scoala.
Dadu drumul lesei. Animalul, de cum se vazu liber, se facu nevazut intr-o clipa.
Kate se intoaserspre locul dezastrului. In jurul mesei, covorul era patat cu frisca si crema, asemenea tuturor persoanelor in apropiere si din tort nu mai ramasese aproape nimic.
-Imi pare rau! Ar fi trebuit sa-l inchid in camera.
-Nu e nimic, draga mea! Nu tu ai sarit pe tort, ceea ce ar fi fost foarte ciudat daca s-ar fi intamplat. Daca nu te grabesti, vei intarzia la scoala, raspunse barbatul linistind-o.

Soseaua era aglomerata, ca in fiecare dimineata de primavara, cand oamenii fie se grabesc la locul de munca, fie merg cu copii la scoala.
Dar, spre deosebire de zilele trecute, Jonathan conduse masina dupa foarte multi ani in care vazuse doar bancheta din spate. Era, insa, ezitant cand venea vorba de viteza. Acul vitezometrului nu depasea limita de 50 km/h si facea curbele cu prea multe atentie.
Opri inaintea scolii.
-Sa ai grija! Ma voi intoarce la ora 14:00.
Dupa ce pleca, fata intra in cladire. Clasa era proape goala, doar cateva fete care susoteau pe randul din mijloc, discutand despre ce mai era nou in lumea muzicii.
-Ai auzit noua melodie a lui Justin Green? „ Take me away „ e superba, dar „Invisible „ m-a facut sa plang, incepu o bruneta.
-Serios? Tie chiar iti place de ala? Sigur, canta frumos, dar s-a cam ingrasat in ultimultimp si toate iubitele lui erau roscate, vorbi o blonda cu o banca in urma ei.
-Cum sa se ingrase? E perfect! Si treaba cu roscatele: nu te cred. Ar inseamna ca ii lplac doar roscatele.
Cand trecu pe langa ele, soaptele se oprira. O priveau cu ura, indiferanta si se credeau superioare. Doar niste ingamfate.
Se aseza la locul ei, scotand din rucsac o carte. Pana sa inceapa ora mai erau zece minute, zece minute de liniste si asteptare.
In scurt timp, acea liniste se transforma intr-o harmalaie de nedescris, in timp ce elevii isi luau locul in bancile lor. Nimeni nu parea sa o ia in seama.




Sper ca ma veti ierta pentru ce o sa-i fac lui Jonathan in capitolul viitor. Daca asta nu se intampla, povestea nu mai are nici un rost.
Dar veti vedea voi in urmatoarea parte.

Lanna incheiat!

[Kyung.Oppa]

Yello oreo
Scuze ca nu am comentat ieri..a intervenit ceva..^^''
Anyway..
Capitolele au fost cute, dar ma intrebam cum poate un bunic sa-i faca asa ceva propriei nepoate....
Iar faptul ca a plecat din scoala a doua zi..mi se pare un act de lasitate..But..ma bucur ca micuta katie a gasit pe cineva in scoala aia..
Iar faptul ca john a imbatranit...e putin ciudat..adica.,,de la tipul ala hot..*eu si imaginatia mea bolnava* sa ajunga...un pensionar..
Si cred ca, john moare in capitolul urmator, nu?...eu te iert:)))
Anyway..Sa ma anunti cand pui next<333
*i has no inspiration for a decent comment now..-*

[Lanna]

Salu din nou. Am venit cu doua noi capitole. Hope you enjoy it!



Capitolul XXI


Cand doamna Frost pasi in clasa, toti isi indreptara privirile spre ea.
Doamna Frost ii luase locul batranului Maxwell, care isi pierduse cunostinta din cauza stresului acumulat in cei cinci ani si demisionase de la scoala, deoarece imaginea fetei ii invida in fiecare seara mintea. Sentinentul de vinovatie ii slabise inima si nu ar fi putut sa ii vorbeasca fata in fata. Unii spuneau ca murise, altii ca se izolase in casa si nimeni nu il mai vazuse timp de saptamani intregi. Insa nimeni nu stia adevarul.
Madlen Frost era cu cativa ani mai tanara decat bunicul lui Katie. Sotul ii murise cu doi ani in urma si ramase cu o casa pe care o inchiriase studentilor. Era scunda si ii placea sa manance. Le aducea de multe ori prajituri facute in casa, cu multa ciocolata, insa preda istoria cu pasiune si hotarare. Nu era zi in care sa nu le spuna cate un banc. Tuturor le era simpatica, chiar si celorlalti profesori.
Se aseza la catedra si incepu sa caute prin geanta.
-Aici era! striga ea, cu vocea ei groasa.
Scoase din portofel 100 de dolari.
-Derek, Tony, mergeti pana la alimantara alaturata si luati trei sticle de suc.

Cand soneria anunta sfarsitul zilei, Kate, ca de fiecare data, ramase ultima. Isi lua rucsacul in spate si se indrepta spre usa. O deschise. O bubuitura o facu sa tresara si se dadu cativa pasi inapoi.
O voce de baiat se auzi de cealalta parte a usii.
-Nasul meu!
Fata isi scoase capul sa vda mai bine. Un baiat era intins pe podea, tinandu-se de nas. Uimita, inchise si deschise de cateva ori ochii. Inaintea ei era baiatul pe care il cautase de atita ani: baiatul cu par negru.
-Imi pare rau! se scuza ea.
Il ajuta sa se ridice si sa se aseza pe o banca.
Isi lua mana de la nas si sangele incepu sa-i picure pe haine. Maneca camasii ii era toata rosie.
-Imi pare rau! Stai sa vad.
Se apropie de el si i se aseza inainte. Din rucsac scoase o trusa de prim ajutor.
Baiatul o privi nedumerit.
-Tu porti MEREU aia cu tine?
Nu primi nici un raspuns din partea ei.
Ii sterse sangele uscat din jurul nasului, timp in care baiatul isi propti privirea in ochii ei. Ceva la el ii era cunoscut, insa nu isi aduse aminte unde si cand il vazuse. Ochii lui albastrii sclipeau la lumina neonului de deaspura capetelor lor.
-Edward.
-Poftim? facu ea nedumerita.
-Numele meu, veni explicatial ui.
-Kate.
Se opri cu un tampon de vata intr-o mana si in cealalta sticla de alcool sanitar. Isi simti obrajii calzi si un nod in gat. Privirea lui era atat de calda, incat nu se putu abtine sa nu exclame de cateva ori. Inima ii batea cu putere in piept, in timp ce ii simtea respiratia calda pe gat si frunte iar mainile ii tremurau de emotie.
-Eu ...
-Mi se pare ca te-am mai vazut undeva, cu mult timp in urma. Stiu! Acum cinci ani, cand eram cu mama la locul ei de munca, tu erai cu tatal tau.
-E tatal meu adoptiv.
-Dar nu ti-a trecut prin minte ca ar putea fi tatal tau?
-Nu vreau sa vorbesc despre asta.
Isi muta privirea spre tamponul de vata din mana.
-Am terminat!
Isi stranse lucrurile si incepu sa se indeparteze, cu o figura trista pe chip. Nu ii placea sa vorbeaca despre parintii ei, nici daca ar fi trait. Niciodata nu l-ar vedea pe Jonathan ca pe un tata, ci mai degraba ca pe un unchi. Daca o adoptase asta nu insemna ca era tatal ei sau vreo ruda cu ea. John era pentru ea ca un al doilea tata, care avusese grija de ea inca de cand se nascuse. Fusese prieten cu mama ei, dar asta nu e aceasi lucru cu a spune ca ii e ruda. Sau poate ca e mai mult? Debea acum intelese ca simplele lui cuvinte insemnau mai mult decat puteai crede la prima vedere. „ Prieten „ putea insemna si ca mama ei fusese impreuna cu el. Nu! Asa ceva era imposibil. Niciodata Emily nu ar fi fost impreuna cu un barbat mult mai in varsta decat ea. O adolescenta de optsprezece ani cu un barbat de treizeci si unu cat avea el atunci. Ceva nu era in regula in toata acea poveste.
Tresari cand baiatul ii apuca incheietura si o trase langa le.
-Stai! Nu pleca! Imi pare rau! Nu am vrut sa te supar. Eu doar incercam sa ... mai bine renunt la masca de baiat rau. As vrea sa-ti multumesc pentru tot cu o inghetata. Ce zici? Nu poti refuza. Te rog! E tot ce pot face.
Foarte surprinsa de propunerea lui, nu stia ce sa-i raspunda. Nu intelegea ce se intampla in sufletul ei in acele clipe si totul parea cuprins de o ceata groasa. Il vedea pe Edward, insa neclar, cu o mana intinsa spre ea, invitand-o la o inghtata. Nu stia ce sa faca. Prea multe sentinunte in acelasi timp ii navaleau in minte si ii umpleau sufletul cu ganduri contradictorii. Daca accepta, ce avea sa faca in continuare? Avea nevoie de sfatul cuiva, dar nu stia pe cine sa sune.
Isi scoase telefonul din buzunar sub privirea nedumerita a baiatului. Apasa cateva tastem, insa se razgandi si inchise.
Luandu-si inima in dinti, accepta invitatia lui, dar nu inainte de a-i spune lui Jonathan ca va intarzia putin. Dar nu raspunse nimeni. Acum era mai surprinsa decat inainte. Promisese ca o va lua din fata scolii dupa ore, de indata ce il va anunta, dar telefonul suna ocupat. Isi spunea ca probabil semnalul era slab si nu il putea contacta. Renunta la a treia incercare esuata.
-Nu raspunde! exclama ea, in cele din urma.
-Poate e ocupat si nu poate.
-Mi-a spus ca ma ia de la scoala de 14:00, dar e deja 14:10 si nu a aparut. Ceva i s-a intampla.
-Nu fi asa de pesimista. E posibil sa fie ocupat si a uitat sa deschida telefonul. Incearca mai tarziu. Nu poate fi nimic rau. Hai sa mergem pana nu ma razgandesc in privinta inghetatei. Timpul nu sta in loc.
Edward porni inainte iar fata pe urmele lui. Pentru o prima impresie, baiatul i se parea dragut. Ceva din sufletul ei ii spunea ca e mai mult de atat, ca ascunde lucruri ce nu ar trebui spuse vreodata. Dar ce?
Nici in povestea cu John nu i se parea ceva in regula. De ce nu ii raspunse la apeluri? Presimtea ca ceva rau s-a intamplat cu el.
Dar nu trebuia sa se gandeasca la asta acum. Urma sa sune din nou mai tarziu.
Ajunsi intr-un parc, Edward cumpara doua inghetate de cacao si se asezara pe o banca. Natura din jurul lor vuia de fericire, cantecul randunelelor le incanta auzul si privirea le cazu pe cerul senin al dupa-amiezii. Norii, asemenea zapazii albe si pufoase se leganau deasupra capetelor lor, imprastiind voie buna asupra intregii paduri. Ochii tuturor sclipeau la vederea soarelui protector ce veghea vazduhul ca un rege pe un tron de aur. Armonia padurii se imbina perfect cu vocea melodioasa a unei fantani arteziene ce isi inalta bratele umede spre vazduh. Totul era asa cum trebuia sa fie. Pacea si linistea dadeau atmosferei generale impresia unei lumi perfecte.
Edward ii mai arunca din cand in cand cate o privire cu coada ochilui, parca sorbindu-i frumusetea. Se gandea ca viata ii acordase o a doua sansa pentru pentru a trece peste clipele grele din trecut. Nu ii placea sa vorbeasca despre el sau familia lui si ar fi facut orice sa evite astfel de discutii.
Privirile lor se intalnire in cele din urma. Stand pe acea banca, pareau doi indraagostiti. Fata simti cum chipul i se incalzeste si isi arunca ochii in pamant. Zambetul lui era prea dulce ca sa-l privesti mai mult de cateva secunde. Ochii aceia te faceau sa te topesti. Albastru acela ca al marii involburate o facea sa tremure, dar nu de frig, ci de emotie. Isi inconjura trupul cu bratele, gest la care baiatul ii aseza camasa lui pe umeri.
-Tremuri si m-am gandit ca iti e frig.
Trupul lui atletic era acoperit doar de un tricou, in timp ce fata incerca sa-si ascunda formele proportionate. Edward era primul baiat care o facea sa se simta astfel, care nu o tratase cu raceala, asemenea celorlalti. O privea parca cu dragoste. Dar ce stia ea despre dragoste? Citise de multe ori in cartile pe care si le cumpara sau le imprumuta de la biblioteca scolii. Statea ore intregi in librariile publice din oras, cautand ceva de facut si se trezea atrasa de romane siropoase, cu coperti din ce in ce mai colorate. Dar nu putea stii cum e sa fi indragostit pana nu gasesti persoana potrivita. Sa fie acea clipa?
Isi stranse mai aproape bratele de trup si isi intoarse privirea in partea opusa. Ramase in acea pozitie pentru cateva minute, timp in care amandoi isi trerminara inghetata. Facura, apoi, o mica plimbare prin imprejurimi, dupa care Kate il suna din nou pe Jonathan. Dar nici de data asta nu primi un respuns.
-Ceva sigur e in neregula. Imi pare rau, dar trebuie sa plec. Simt ca John are nevoie de mine.
-Sigur. Nici o problema.
Il suna pe sofer si acesta aparu in scurt timp cu limuzina. Jonathan luase BMW- ul de dimineata. Se oferi sa il conduca acasa pe Edward, dar el refuzase politicos. Mama lui urma sa vina dupa el. Insa nu pleca inainte de a-i lua numarul de telefon.


Capitolul XXII


Tot timpul drumului, Jack nu scoase o vorba. Parea abatut si isi stergea mereu fruntea de transpiratie.
-E totul in regula? S-a intamplat ceva? il intreba fata prin mica fereastra ce despartea zona soferului de cea a pasagerilor.
-Ce ar putea sa se intample? Totul e bine, raspunse el, deschizandu-si nasturele de la gat si tragand de camasa. Vom ajunge imediat acasa.
Masina opri in curte. Fata alerga cat putu de repede pe scari si incerca sa-l suna din nou pe Jonathan.
Cand intra pe usa, ramase buimacita vazand telefonul lui Jonathan intr-o plasa transparenta de plastic, asa cu vazuse intr-un film politist, cu cateva zile in urma. Plasa era asezata pe o masa la intrare, cu telefonul spart in ea.
Pasi in sufragerie, unde doi politisti stateau pe canapea iar alaturi, doamna Brown si ceilalti angajati erau in dreptul mesei, stergandu-si ochii umezi cu o batista.
-Ce s-a intamplat?
Toate privirile erau acum atintite asupra ei. Politistii isi lasara ochii in pamant.
Doamna Brown se apropie de ea si isi aseza mainile pe umerii ei. In vocea ei, fata putea putea observa o urma de tristete.
-Kate, asculta-ma! Jonathan ...
-Unde e John?
-Asta incerc sa-ti spun. Jonathan a avut un accident in dimineata asta.
-Nu!
Din ochii fetei, picaturi sarate incepura sa-i alunece pe obraji, in timp ce femeia incerca sa o linisteasca. Nu ii venea sa creada ca ea se plimbase prin parc cand John suferea. Acum intelese de ce nu primise nici un raspuns din partea lui.
-A ...
-Nu . E in coma la spital. Kate, doctorii incearca tot ce pot pentru a-l salva iar John va iesi din spital in scurt timp ...
-Nu! striga ea brusc. De ce incercati toti sa-mi ascundeti adevarul? M-am saturat sa tot aud „ Se va face bine curand „ sau „ Nu e nimic in nergula. Are doar nevoie de odihna . „ Ajunge! Asa au spus cand mama a murit. De fapt, nu era deloc bine. Suferea si nu am putut face nimic sa-i alin acea suferinta. M-au tratat ca pe o fetita, lucru pe care il faceti si voi acum. Vreau sa-l vad pe John.
Femeia ofat.
-Bine. Jack te va duce la spital.

Statea inaintea salonului in care Jonathan se tinea cu dintii de viata. Starea lui atana de un fir subtire de par.
O figura cunoscuta ii atrase atentia, doctorul Ravenheart. Barbatul imbatranise mult in comparatie cu ultima data cand il vazuse.
-Ne vedem din nou, insa imi pare rau ca in astfel de situatii. Tatal tau e bine ... deocamdata.
–Nu e ... incepu ea, facand o scurta pauza, dupa care continua: ... tatal meu.
-Vino! Cand a venit cu ambulanta, a avut nevoie de tine. Te-a strigat.
Lacrimile incepura sa-i curga pe obraji in jos. A strigat-o inainte de a intra in coma, a avut nevoi e de ea. Isi spunea in gand ca nu e fiica de care avea nevoie Jonathan, ca il dezamagise si nu ii fusese alaturi la nevoie.
Doctorul deschise usa salonului iar fata intra. Toata acea scena ii aduse aminte de momentul in care mama ei se afla pe acel pat.
De data asta, insa, persoana internata era Jonathan. Se apropie, ezitand, de pat. Nu vroia sa il vada suferind, mai ales in acea situatie. Inspira adanc si mai facu cativa pasi. Ceea ce vazu o lasa fara cuvinte si isi acoperi gura cu mana. Barbatul statea intins pe pat, parca cufundat intr-un vis din care nu parea sa se mai trezeasca.Trupul ii era acoperit de bandaje. Doar ochii si gura ii erau la vedere.
Se apropie si mai mult. Nu isi imaginase niciodata ca un astfel de lucru s-ar putea intampla. Daca si John murea, nu mai avea familie. Nu vroia sa se intample asta.
-Cum se simte? intreba ea dupa ce se mai calma.
-E in stare critica, dar am facut tot ce am putut. Pe langa hemoragii inerne si rani destul de grave, are arsuri pe tot corpul.
-Ce sanse are?
-Nu prea mari. Imi pare rau!
Lasa o asistenta in locul lui.
Kata lua mana lui Jonathan intr-a ei.Prin bandajul rece ii putea simti caldura sangelui ce ii curgea prin vene si pulsul slab al acestuia. Jonathan se lupta sa traiasca in acea carcasa de bandaje si parea un faraon, pregatit pentru ultimul lui drum. Insa diferenta dintre el si un faraon era ca barbatul mai traia. Cu greu, dar rezista tentatiei de a trece de cealalta parte ... cel putin, deocamdata.
Ramase pentru cateva minute cu privirea spre chipul lui. Parea linistit.
Deodata, ii simti mana cum se misca si ochii i se deschid treptat. Ii stranse mana cat de tare putu in a lui, incercand sa vorbeasca, dar nu reusi sa spuna decat un singur cuvant:
-A- a- a –adio!
Aparatul din dreptul lui incepu sa bipaie zgomotos.
In acelasi timp, asistenta o indeparta si chema doctorul. Il resuscitara, dar orice ar fi facut a fost in zadar. Jonathan se stinse.
Doctorul Ravenheart se apropie, punadu-si o mana pe umarul ei.
-Imi pare rau! S-a dus.
Fata isi scoperi fata cu plamele, incercand sa-si opreasca lacrimile ce ii umezeau ochii. Jonathan nu mai era, la fel ca mama ei. Ramase singura. Se simtea oarecum vonovata pentru moartea lui, desi toti ii spuneau ca nu e adevarat. Era doar in imaginatia ei.


La cina, linistea domina intreaga atmosfera. Nimeni nu indraznea sa scoata o vorba despre cele petrecute in ziua respectiva sau despre orice alta tema. Kate ramase cu lingura goala deasupra bolului cu supa, pierduta intr-o lume indepartata. Nimic nu-i putea stinge flacarile tristetii din suflet si nimic nu o putea face sa isi ia gandul de la Jonathan. Timpul petrecut cu el fusese unul magic, el era tatal pe care si-l dorise dintotdeauna si nimic nu putea schimba faptul ca el nu mai umbla printe cei vii. Se simtea rau, atat ea, cat si ceilalti locatari. Jonathan a fost ca un prieten pentru toti, nu cu un sef. Cea care se purta cu angajatii ca si cum ar fi fost doar niste gunoaie era Grace, insa ea plecase de mult din casa.
Ceea ce ii mai ramasese drag fetei fusese Jonathan. Acum, insa, cand el disparuse pe veci, si simtea singura, parasita de toata lumea. Singura ei alinare in acele clipe era scoala. Trebuia sa se concentreze asupra viitorului ei, iar mama ei si Jonathan vor fi mereu cu ochii pe ea. Orunde s-ar afla.
Imediat dupa cina, avocatul lui John isi facu aparitia, spunand ca are lucruri foarte importante sa-i vorbeasca. Se asezara in sufragerie iar avocatul isi aranja toate hartiile pe masa.
-Trebuie sa stii ca, dupa ce te-a adus aici de la tribunal, mi-a cerut sa-i scriu asta.
Intinse un document de mai multe pagini.
-Testamentul lui, exclama fata.
-Da, in cazul in care i s-ar imtampla ceva. Grace a plecat tocmai din acest motiv. Insa nu spun ca plecarea ei nu a fost binevenita. Nu o iubea si gata. Jonathan a fost de acord sa-i dea o suma de bani, dar femeia nu a cceptat. Spunea ca din cauza ta, Kate. Eu stiu ca nu e adevarat. Si John stia. Sa nu uit. Mai e si asta.
Ii intinse un biletel. Fata incepu ce voce tare:

- „ Katie, cand vei citi acest bilet, stiu ca eu voi fi plecat de mult intr-o lume mai buna. Imi pare rau pentru faptul de a nu fi langa tine mai departe. Te voi veghea oriunde te vei afla.


Cu multa dragoste,
Jonathan!. „

In coltul foii vazu data: prima zi in care ajunsese ea acolo.
Vru sa-l inapoieze.
-Nu, pastreaza-l! E al tau.
Barbatul lua testamentul si il rasfoi. Cand ajunse la ultima pagina, vorbi din nou.
-Aici scrie ca iti lasa ambele conturi, cel din Elvetia si cel de aici, fiecare avand cate zece milioane de dolari. Pe langa asta, trei vile cu care sa faci ce vrei, una in Bahamas, o cabana in Alpi si cea in care stai acum. Aici e fondul tau pentru facultate. A depus in fiecare luna cate ceva. Mai scrie ca vrea sa fi fericita pentru ca va fi mereu langa tine. Poftim! Poti sa-l pastrezi. Originalul e la loc sigur.
Isi stranse hartiile si le aseza in servieta.
-Maine vin sa semnezi contractele si totul ca fi al tau. Acum trebuie sa plec. O seara placuta.

[Kyung.Oppa]

Yello Oreo^^
Soo...Capitole noi...
Pot spune..ca desi moartea lui john m-a intristat, parca simt ca trebuia sa se intample...
Iar....saraca katie...sa treaca de doua ori pin aceeasi chestie....
Ai mai evoluat cu descrierea, good job: D
Sorry pentru ca nu am dat un comm decent....dar sunt aici 90 de probleme la mate care..ma cam ...*dies*
Astept next

Edit:...i'm za firstXDD