Jurnalul vietii mele - [+18]

[Layla.]

Cum surioara mea scumpa m-a rugat sa facem un fic impreuna , nu am putut refuza.
Eu voi fii Kankuro, iar ea va fii Ten Ten >:D<
Lectura placuta >:D<


Cap 1. Teritoriul interzis…

Kankuro’s pov:
Sunt in camera surorii mele facand ce stiu mai bine. Adica cotrobaindu-i prin lucruri. Este ceva obisnuit pentru un copil de zece ani care vrea sa afle totul , asta insemnand sa riste sa intre pe un teritoriu interzis.Inca imi amintesc ultima “cearta” cu soara-mea.


~Flashback:~
,,-De cate ori ti-am zis, intrusule, sa nu te mai prind in camera mea?
-De o tona de ori. Dar crezi ca-mi pasa?
- Fii atent , ca ti-o iei daca te mai prind o singura data la mine in camera! O sa vezi tu !”
~EndFlashback~

Si uite asa a bagat-o si pe mama in povestea asta si am fost pus sa promit ca nu voi mai intra la ea in camera. Si minunea, ca orice minune, a durat trei zile. Asa ca mi-am reluat ,,munca” imediat ce am realizat ca sunt singur acasa.
Si dupa cum ziceam mai devreme, sunt in camera ei, cotrobaind. Daca s-ar da o medalie pentru asta,care ca m-ar da medaliile afara din casa. Si nu, nu exagerez.Acum urmeaza sa deschid sifonierul. Dar stai! Se aude ceva! A fost o usa?
Stiu ca daca sunt prins pot sa-mi iau adio de la TV pentru mult timp. Ies cu usurinta din camera, lasand tot cum era cand am intrat in ,,actiune”.
Cobor pe scari si cercetez cu atentie .Nu se vede urma de ,, inamic” asa ca ma duc sa verific si bucataria. Nici aici nu e nimeni. Dupa ce termin cu tot parterul urc scarile, cand, deodata, cineva imi pune mana la gura . Atunci incep sad au din maini si din picioare ca un apuca si o laovesc pe prsoana din spatele meu . Aceasta ma ia de ureche, fara sa ma lase sa vad cine e si ma impinge spre….camera surorii mele, ma tranteste in pat apoi se intoarce catre mine , intainzand mana fina cu aratatorul indreptat spre usa biroului.
Dup ace am vazut ce imi arat persoana din fata mea m-am facut alb ca varul. Ca sa vezi, ironia sortii, am lasat usa deschisa . Sa vezi ce scandal imi face mama ! Dar am o idée cum sa scap de data asta. Acum vad ,,aratarea” cum deschide gura. Stiu ce urmeaza, asa ca imi pregatesc minciuna:
-Mucosule, ce ti-am zis eu? Stii ca te-am prins deci mai bine ciripeste tot. Si apoi ma mai gandesc daca ma duc la mama sa-I spun cu ce te ocupi in loc sa-ti faci temele ca un copil normal. Stiam eu ca arati ca un extraterestru, dar azi mi-ai dovedit ca esti unul diindre ei.
Mda..astea sunt poreclele noastre. Eu sunt extraterestrul datorita faptului ca in al doi-lea an de gradinita am venit acasa pictat cu vedre pe toata fata. Iar ea e aratarea datorita faptuui ca a avut cumplitul ghinion de a o vedea eu cand se pregatea de balul bobocilor. Nu o sa uit niciodata privelistea in care imi era sora mea infatisata: Crema verzuie pe fata, bigudiurile in par, cu papucii ei in forma de maimuta in picioare si nu in ultimul rand, cu periuta de dinti in gura. Din cauza acestei imagini o sa fiu traumatizat toata viata mea. La amintirea acestor lucruri, pufnesc in ras:
-Ce-i de ras, mucosule? Ia zi-mi ce ai cautat la mine in camera. Aud? spune aceasta ,,aratare” punandu-si mana la ureche.
-Mi-a trebuit o carte! zic eu zambind ironic.
-Nu serios, si nu ma puteai astepta pe mine? Stii bine ca iti dadeam daca imi cereai cu frumosul. Nu era nevoie sa cotrobai in camera mea!
-Dar era urgent.
-Ok, asta am inteles, dar, intrusule, macar ai pus-o la loc?
-Da! Cum sa nu? adaug multumit de minciuna , plecand spre camera mea.
Ce noroc am avut. Acum inteleg de ce zice mereu invatatoarea ca sunt destept.Afisez un zambet pe fata ,,tampa” dupa cum mi-o descrie ,,aratarea’’.Daca ma gandesc, nu-mi e frica de mama , dar cand vine vorba de sora mea tremuram ca varga. Numai eu stiu de cate ori am fost aruncat de la fereastra casutei din copac pentru simplul fapt ca vroiam sa ma fac ,,frumos” cu fardurile si rujurile ei, de cate ori am fost inchis in dulap in timp ce ea isi chema prietenii iar parintii nostrii erau plecati cine-stie pe unde, cum ma baga noaptea , cand eram la bunici la tara,in timp ce dormeam , in cotetul gainilor , iar atunci cand ma trezeam trebuia sa gasesc doua-trei oua in gura. Stie cum sa ma pedepseasca. Si cel mai rau e ca in zece ani de zile ea a fost cea de incredere in fata parintilor, cu toate ca ea facea numai ce eu stiam, iar daca scoteam vreun sunet, il ruga pe tata sa cumpere gaini. Asa ca prefer ca parintii sa nu stie despre ispravile ei. La aceste ganduri incep sa rad. Rasul imi este interrupt de glasul mamei :
-Kankuro, Ten Ten, la masa!
In timp ce cobor scarile imi aduc aminte de zilele in care eram mici sin ne uam la bataie. Mama de nespartea, si ne duce ape fiecare in camera lui. Ten Ten dadea vina pe mine, mama venea sa ma certe, iar eu zbieram prin casa ,,Inacceptabil ! Cum este posibil asa ceva? “ .Incep din nou sa rad, nerealizand ca am ajuns deja la masa:
-Kankuro, taci! Suntem la masa. Spune surioara mea incercand sa para iritata de comportamentrul meu.
-Hai taci, intepat-o! adaug eu scotandu-i limba si strambandu-ma la ,,aratare''.
-Si tu ziceai de mine ca sunt urata ….
----------------------------------------
Sper ca v-a placut >:D<

[Addeh]

=)) Ficul pare promitator, adica este foarte amuzant! Eu nu prea citesc ficuri cu Naruto, dar al vostru presimt ca merita;)
Ce porecle de familie:)) La acele vorbe, am ras de n-am mai putut:)) Greseli, parca am vazut cateva de tastare, in rest, totul este bine.
Fetelor, nu ne lasati sa asteptam mult, va rooooog!>:D<
:bye:

[Zuza.]

Hey :]
Un nou fic :>

Mi se pare interesant inceputul . Ideea mi se pare originala , dialogul nu mi s-a parut sec , parca actiunea mi s-a parut un pic cam grabita ori am eu prea multe pe cap si nu realizez ce citesc : )) . But anyway , eu incep sa tin cu TenTen , fratele ei mi se pare un mucos care vrea numai sa o tachineze : )) . Eh , cam atat pentru inceput . Dupa gresli de tastare nu m-am uitat , asa ca . . .

Astept nextu` . Bafta my icecream . >:D<

[SnowFlake.]

Bună >:D<.
,, sad au " - să dau
,, laovesc " - lovesc
,, prsoana " - persoana
,, Dup ace " - după ce
,, arat " - arată
,, faptuui " - faptului
,, interrupt " - întrerupt
,, sin ne uam " - ÅŸi ne luam
Cam atât cred. Data viitoare fii atentă la semnele de punctuaţie! Lasă spaţiu doar după, nu şi înainte -.-. După liniuţa de dialog lasă spaţiu. Cam atât la estetică şi greşeli de tastare.
Povestea în sine e foarte funny : )). Chiar am râs la unele faze :]. Ţine-o tot aşa.
Descrierea a fost prezentă, dar se poate îmbunătăţii, right?
Dialogul, nu a fost sec ÅŸi este modul meu de expunere preferat.

Aş vrea next-ul dacă se poate, fast. Kayla succes >:D<.

[Biscu' iz back ^^]

Off : Ah ! Ce frumos :X Sunt prima surioaraaaa !!

On : Pai ce pot sa spun in afara de wow ? In sfarsit personaje secundare ce rar apar in ficuri ... Genial Kankuro ce pot sa zic ? Si eu mai cotrobai pe la sora mea prin camera cand am nevoie de vre-o bluza sau ceva si stiu ca nu o sa-mi dea daca-i cer deci il inteleg perfect . Au fost cateva faze amuzante [ mi-a placut partea cu crema verde pe fata , bigudiuri in par , papucei cu maimutse si periuta de dinti in gura :)) ] .
Si acum ceva mai serios ... Descrierea este prezenta insa ar mai merge ceva . Incearca sa folosesti mai multe figuri de stil cum ar fi metaforele , si mai multe imagini artistice pentru a contura frumos actiunea si pentru a infrumuseta continutul . Deasemenea ar fi frumos sa adaugi putin mister . De efect :D .
La naratiune , jos palaria . Din punctul meu de vedere narezi ca o profi ;) .
Cat despre dialog : este prezent si nu este sec ... presupun ca e numai bun .
Actiunea nu e grabita si se desfasoara normal si ma astept in fiecare clipa sa ma surprinzi cu ceva ... deabia astept ;)) .
Greseli ... au fost cateva si nu-mi place sa le mentionez . Important e ca nu am vazut greselute de exprimare .

Pai ce as putea sa mai adaug . A fost frumos si original si deabia astept next-ul .
Succes si aveti grijaa !!
Love iu ma'a suryyy !! :X

[Miranda.]

Sa vedem:x:x:x. :love:

Descrierea nu pot sa spun ca este la pamant, mai are nevoie de cateva retusuri. Dar voi ati realizat ca nu ati descris personajele? Stiu ca de multe ori acest lucru nu se face deoarece se tine in suspans, dar noi stim deoarece ne-ati dat nume. Dar daca vorbea Kankuro nu puteati s-o descrieti pe Temari? Se pare ca-ti uitat.

Actiunea este grabita, dar nu mult, abia daca se simte.

Ideea: Voi ce vreti sa faceti? O parodie? Ca nu-mi inchipui ca o sa faceti un cuplu din cei doi.

Dialogul este cam sec, ti-am zis de multe ori sa-l dezvolti.

Vreau sa evoluez si din aceasta cauza am fost atat de dura.

Bye Bye :love:

[Kayla.]

So, am venit cu next-ul. Multumim ~MusicxD~, Zuza., Snowweh., â–«Biscuitsel :xâ–« si Miranda^_^ pentru comentarii si va mai asteptam. Am vazut ca Andreea a uitat sa puna disclaimer, deci il pun eu acum.

Disclaimer: Nu detinem nici un personaj din anime-ul/manga-ul ''Naruto'' (decat cele create de noi) creat de Masashi Kishimoto si nu facem profit de pe urma acestora.
Daca pana acum a fost amuzant, ei bine, de acum lucrurile vor lua o intorsatura brusca, fiindca am noi idei, care mi-au venit aseara si am schimbat ceea ce aveam in plan. So, sa nu o mai lungesc si sa incep:

Capitolul doi- Perle de amintiri.

Tenten's pov:

Nu am mai luat in seama toate vorbele prostesti ale fratelui meu si am continuat sa savurez cina. Dupa ce am terminat de mancat, am ajutat-o pe masa sa stranga masa si sa faca curat, apoi am zbughit-o la mine in camera. Probabil va intrebati cine sunt eu. Ei bine, am sa va spun.

Ma numesc Tenten si am cinsprezece ani. Parul meu este lung, dar obisnuiesc sa il prind in doua coculete, precum cele japoneze. Ochii mei sunt caprui, pielea este usor bronzata, iar formele corpului meu sunt dezvoltate, ceea ce ma face dorita de multi baieti, dar nu multi au acces la inima mea. Sunt o fire destul de incapatanata, care nu renunta usor la ceva. Sunt foarte ambitioasa, sociabila si prietenoasa. Cum probabil v-ati dat seama, mucosul cu care ma tot cert zi de zi este nimeni altul decat enervantul meu fratior mai mic. Acesta se numeste Kankuro si are zece ani. El are parul saten, precum al meu, iar ochii sunt negri precum un abis. Daca ma intrebati pe mine, este o pacoste. Are prostul obicei de a cotrobai mereu prin lucrurile mele, deoarece stie ca nu imi place ca cineva sa-mi umble prin lucrurile personale si din aceasta cauza ii place sa ma enerveze.

Dar sa revenim la realitate. Avand in vedere ca maine era sambata si nu aveam scoala puteam sa stau cat doresc eu de tarziu. M-am indreptat alene spre baie, pentru a-mi face un dus bine meritat. M-am dezbracat si am intrat in cabina de dus, rasfatandu-ma sub jetul caldut de apa. Stropii mari de apa se loveau violent de trupul meu, purificandu-l. Am stat la dus cam vreo douazeci de minute, dupa care am iesit usor din cabina. Imediat cum am iesit, un val rece de curent s-a lovit de corpul meu, facandu-ma sa tremur. Mi-am luat halatul verde pe mine si am iesit din baie. M-am indreptat usor spre dulapul meu din lemn de stejar de unde mi-am ales o pereche de pijamale verzi alcatuite din: maiou verde si pantaloni lungi imprimati cu flori verzi.

Dupa ce m-am schimbat in pijama, m-am indreptat usor spre un sertar, pe care l-am deschis, iar de acolo am scos un jurnal cu lacat si coperta alba, pe care era imprimata o floare de liliac mov. Am luat cheia pentru lacatul jurnalului si l-am deschis. Mi-am luat mp 3-ul si mi-am bagat castile in urechi, incepand sa ascult una dintre melodiile mele preferate si anume Jordin Sparks - One Step At A Time. In timp ce ascultam muzica si rasfoiam jurnalul, aducandu-mi aminte de ce se intamplase acum cateva zile, amintirile puneau stapanire pe mine, imi invadau subconstientul si ma chinuiau ingrozitor, ducandu-ma cu gandul la aceea zi blestemata, in care totul s-a schimbat radical pentru mine.

~Flashback~

Era o zi ca oricare alta, sau cel putin asa credeam. M-am trezit ca deobicei dimineata, pentru a pleca spre liceu. M-am indreptat spre baie. Am apasat usor pe clanta si am pasit inauntru, analizand putin incaperea. In ea se afla o cabina de dus, o chiuveta, un wc si tot ce mai trebuia sa fie intr-o baie. Gresia albastra contrasta perfect cu faianta alba, dandu-mi o stare de liniste si pace. M-am spalat pe fata si pe dinti, iar dupa asta mi-am facut un dus rapid.

M-am intors in camera mea si m-am indreptat spre dulapul de haine, de unde mi-am scos niste blugi negri si un tricou verde pe care scria '' Open your eyes and look outside''. Dupa ce m-am imbracat mi-am pus cateva bratari la mana, un lantisor din argint cu initiala numelui meu, niste cercei lungi tot din argint si un inel. M-am dat cu rimel negru, creion dermatograf negru si luciu de buze. M-am dat cu parfum, m-am incaltat cu o pereche de skateri negri, mi-am luat jacheta neagra si geanta in care aveam carti, caiete, pixuri, banii, mp 4-ul si telefonul si am pornit spre scoala, cu gandul la iubitul meu, Ryo. Imi era asa de dor de el, nu il mai vazusem tot weekend-ul si acum abia asteptam sa ne intalnim. Cred ca ar fi bine sa vi-l descriu putin, sa aveti si voi o parere despre el. Acesta are parul roscat precum focul, iar ochii sai sunt verzi precum firele proaspete de iarba. Este un baiat foarte atent, afectuos, grijuliu si stie sa se distreze atunci cand e cazul.

In timp ce mergeam admiram sublimul peisaj de primavara ce mi se intindea in fata ochilor. De pe bolta azurie manunchiul stralucitor al razelor patrundea timid printre norii tiviti cu lumina pe margini. Toata natura era plina de culoare. Peste tot zareai flori ce te imbatau cu mirosul lor, la figurat si pomi incarcati cu lumina si culoare. La tot pasul erau locuitori grabiti ce misunau pe strazile intortocheate ale orasului. Totul se imbina perfect, conturand un peisaj divin, demn de admiratia oricarui artist.

Fiind absorbita de tot ce ma inconjura, nu am realizat ca am ajuns la scoala. Am pasit in curtea scolii, cautandu-l cu privirea pe Ryo. Dupa cateva cautari, privirea mi s-a intersectat cu o panorama care mi-a rupt inima in mi de bucatele. Acesta era la umbra unui copac si se saruta cu o tipa. Mici cristale au inceput sa curga din ochii mei, pana s-au transformat in hohote de lacrimi. Ma simteam atat de confuza. In acel moment ma gandeam ca numai are rost sa traiesc in aceasta lume atat de mizerabila ,odata ce nu pot fi fericita alaturi de cel pe care il iubesc cu adevarat. Ma simteam tradata. Eram atat de derutata incat nu stiam ce sa fac:sa mai traiesc pe acest pamant ,dar sa fiu singura si sa sufar ,sau sa mor si sa nu ma mai faca nimeni sa sufar.

Nu m-am simtit niciodata mai rau ca acum. Speram ca totul sa fie un vis urat ,mai bine spus un cosmar, dar din pacate totul era pura realitate. Simteam ca lumea pe care mi-am cladit-o in interiorul meu se parabuseste cu fiecare secunda trecuta. Am fost atat de proasta sa cred ca totul va fi bine. Cand lumea imi era mai draga, viata imi daduse o lovitura pe care nu am putut s-o suport. Totul devenise fara sens pentru mine. Aceea zi a fost una dintre cele mai ingrozitoare. Ajunsesem sa ma innec in propriile lacrimi si parca ma tot scufundam intr-o prapastie fara sfarsit. Singura care imi fusese alaturi era cea mai buna prietena a mea, Aisa. Aceasta ma sprijinise si imi spusese ca totul va fi bine, dar eu stiam ca totul nu va mai fi la fel fara el. In aceea zi, cum ajunsesem acasa, nu facusem altceva decat sa stau inchisa in camera si sa-mi plang amarul.

~ Enf of flashback~

Imediat cum aceste amintiri imi reinvie in minte, o mica lacrimi mi se prelinge din coltul ochiului. Iau un pix si incep sa-mi astern gandurile in jurnal, patand minunatele foi albe de culoarea albastra.

Draga jurnalule,

Astazi m-am certat ca de obicei cu fratele meu care mereu imi umbla in lucruri, doar pentru a ma enerva. M-am saturat pana peste cap de el, este foarte enervant. Tot astazi mi-am adus aminte de ce s-a intamplat acum cateva zile.
Ma doare rana sufletului care se deosebeste de celelalte rani prin faptul ca se acopera, dar nu se inchide; mereu dureroasa, gata sa sangereze atunci cand o atingi, ea ramane in inima vie si deschisa. Poate pentru o clipa m-am gandit la razbunare, dar razbunarea nu mi-ar fi adus decat o clipa de fericire. Mi-am dat seama ca in iubire totul se schimba, toate devin insemnate: dintr-un nimic se naste totul si totusi pentru tine totul nu inseamna mai nimic. Din orice lucru se invata cate ceva, pentru ca insasi viata este un profesor, din orice greseala se desprinde un adevar… un adevar care de multe ori doare si ajungi sa crezi in minciuna. Poti sa plangi fara sa iubesti, dar nu poti sa iubesti fara sa plangi, caci numai cel ce sufera stie cu adevarat ce e dragostea.

Viata mi se intruchipeaza intr-o granula infima de polen auriu, dus care incotro de vant, cateodata in locuri sublime, alteori in locuri reci, amortite, infricosatoare.
Am devenit un suflet macinat ce isi asteapta sfarsitul, iar lacrimile mele sunt un alt punct pus la sfarsitul unui alt capitol trist al vietii. Cuvintele sunt ca praful asternunt peste tacere, iar tacerea ta e alfabetul gravat pe sufletul meu indurerat. Dincolo de masca acestui chip fericit, se ascunde un suflet imbracat in doliu.
Dragostea lui m-a ucis; mi-a supt fiecare picatura de sange pur pe care o aveam, mi-a luat speranta, mi-a ucis sufletul, mi-a imbatat dragostea si mi-a drogat sentimentele. Cu ce sunt eu de vina ca el are un suflet asa de crud, de piatra? E ca un sarpe veninos camuflat intr-un trandafir rosu ca focul, iar odata ce am atins trandafirul am fost otravita de sarpe.

Oare exista dragoste adevarata, pura si neconditionata? Oare o sa mai iubesc vreodata?
O picatura de dragoste e un fulg de ceara si aripile mele sunt alcatuite din mii de picaturi de fulgi. El m-a facut sa zbor aproape de soare, aproape de paradis, dar aripile m-i s-au topit si am cazut in adancul pamantului. Incet, suflarea m-i s-a oprit si m-am ingropat alaturi de lighioanele pamantului care mi-au devenit cele mai bune prietene. Ele mi-au mancat trupul pacatos si mi-au vindecat sufletul. El mi-a rastignit inima pe cel mai ascutit pisc posibil sa vada toata lumea ce a reusit el, a reusit sa ma distruga incet, incet. Am devenit stana de piatra, m-am uitat pe mine, nu mai stiu cine sunt, vorbele mele n-au sens, lacrimile mele ard tot ce a mai ramas frumos, iar frumosul a devenit repugnant pentru mine.

Cu ce i-am gresit de m-a distrus? Pentru ca l-am iubit? E mizerabil si de dragul lui am devenit di eu mizerabila, am uitat sa traiesc. Nu am avut un vis, un ideal pentru suflet, dar a aparut ca o minune si frumusetea lui m-a coplesit, m-a facut sa vreau mai mult de la viata. Mi-as dorii sa fiu langa el, sa il vad, sa fiu umbra lui, sa il pot tine in brate, sa facem fiecare clipa sa devina o boaba de nisip in clepsidra dragostei, dar toate aceste lucruri sunt imposibile.

Tristetea este atat de neagra, de cruda! Ma face sa fiu nedreapta, rea si nefericita. Ma face sa nu mai am putere de a lupta pentru ceea ce am crezut ca este al meu, ma face sa ma inchid intr-o cochilie si sa traiesc din amintiri, acele amintiri unice pe care le va sterge cu timpul…
As vrea sa trec mai usor peste toate, sa alung tristetea, sa redevin ceea ce am fost. As vrea sa gasesc o sita care sa cearna tot trecutul meu. Sa lase suferintele sa zboare, sa se dezintegreze in neant, iar eu sa raman doar cu ceea ce a fost frumos, cu amintiri care sa ma faca sa zambesc cu nostalgie.
Asa as pasi mai increzatoare in viitor, nazuind la culmi pe care n-am indraznit sa le escaladez pana acum, sa ma bucur de aerul rarefiat pe care au privilegiul sa-l respire doar cerbii si acvilele, sa ma pot intoarce apoi revigorata printre oameni.
Salbaticia naturii sigur m-ar face mai puternica pentru jungla vietii in care traiesc, cu amintiri si sperante la un loc. Daca as reusi toate astea, atunci sigur as putea sa zambesc, desi ochii inca imi mai tradeaza o unda de tristete. Si as mai vrea ca zambetul sa se transforme pe nesimtite in ras, in pofta de viata, chiar daca cineva m-a atentionat ca rasul e un animal periculos.

Uff… dar totul este asa de greu!
M-am pierdut in negura gandurilor, m-am pierdut de viata. Nu pot sa ma mai regasesc in ceea ce s-a intamplat in jurul meu. Nu mai sunt eu… m-am schimbat. Cu toate ca n-as fi crezut ca pot sa schimb atat de multe la mine, doar pentru ca simt lipsa lui.
Eram o fire vesela, o companie placuta pentru oricine, eram inconjurata de lume care-mi cauta prezenta pentru ca oricat de mare suparare era, eu aduceam un zambet. Ma prabusesc in fiecare zi cate putin, dar revin apoi la pozitia initiala si apoi cad iar, fara sa-mi dau seama ca ceea ce se strica in interior nu poate fi trecut atat de usor cu vederea. Am crezut ca pot vindeca tot, dar m-am inselat. Rana nu se strange, nu se vindeca. Am ajuns intr-un loc de unde nu mai gasesc iesirea, o cupola transparenta prin care vad ce se intampla afara, o lume a mea, dar nu pot iesi.
Iar aici s-au inchis cu mine toate problemele, tot ce doare si toate grijile pe care mi le-am facut in ultima vreme. As vrea sa le fac loc sa iasa si sa raman doar eu si el. Simt ca nu mai am nici puterea sa cad in genunchi macar. Sunt inchisa aici, ii vad pe ceilalti cum trec si-i strig cu toata forta, as vrea sa ma auda cineva si sa ma scoata de aici, dar strig in neant si nimeni nu ma poate auzi. Imi aduc aminte de zambetul care mi se aseza pe buze in fiecare clipa spunand ’’Nu conteaza, o sa trec si peste asta, sunt optimista.’’

Si il caut, sa il asez din nou pe buzele mele, dar nu-i nicaieri. Mi-e dor de mine, de el, mi-e dor de afectiune si astept sa vina, dar nu vine si nu va mai veni nici cand, sunt condamnata sa raman inchisa aici intr-o lume secatuita de iubire. Sunt condamnata sa stau singura fara el, as vrea sa nu mai vina maine, pentru ca timpul pentru mine s-a oprit in loc, decat el il mai poate porni, dar el a plecat si nu va mai veni niciodata. Sunt condamnata sa stau aici, in lumea mea, in lumea singuratatii.
Petala sufletului meu ce s-a nascut din picatura dragostei noastre s-a rupt. Spinul ei ma inteapa in adancul inimi pentru toata viata, de aceea inima mea plange dupa el in fiecare seara ca nu e langa ea. Sunt doar o plagiatura a unei lumi care as vrea sa ma caracterizeze, o copie ieftina a unei lumi parsive, lipsita de vocatie morala. Lacrimi triste vor sa cada din ochii mei care incearca sa caute, dar sa si gaseasca ceva pretios, ce am avut odata si acum nu mai am...
Trec prin lume, ca un diamant, stralucind in desertul Namibiei ,cel mai mare pustiu din lume, dar mai mic decat cel pe care plecarea lui l-a lasat in sufletul meu.

Incerc din rasputeri sa alung bezna aceasta ce ma sugruma cu fiecare clipa trecuta. Vreau sa privesc luna si stelele de la care isi ia ramas bun. Vreau sa le privesc indelung, pana voi descoperi, printre ele, chipul lui. Dupa ce-l voi gasi, sufletul meu ii va oglindi culorile si nici o lacrima nu-i va mai intuneca geloasa stralucire. In ochii lui imi voi oglindi sufletul, caci culoarea lor este linistea sufleteasca. In umbra serii, ochii lui sunt leagan al viselor mele.
Presimtirea ca nu voi avea de castigat din urma acestei suferinte, imi este calauza, iar cand o voi face sa rasune in acordurile tristetii mele pline de iubire, pentru a zugravi cresterea si domolirea flacarii ei, atunci ea-presimtirea- la randul ei, ma va consola.

Ea- tristetea iubirii mele- care asemenea unei mari nesfarsite, poarta in rostogolirea valurilor ei, toate melancoliile dezlantuite, pana ce acestea, purificate, vor tasni din valuri ,ca o scanteie.
Franghiile monstruoase, cu care ma simt legata, nu sunt decat o panza de iubire. Ma tem sa fac vreo miscare, pentru a nu rupe intreaga plasa tesuta din pasiunea pe care nu vreau sa o destram.
Stau in intunericul noptii, ascultand versuri sfasietoare de melodii ce imi patrund direct in suflet. Duc o lupta grea, cu mine insami si cu fantomele trecutului ce nu ma lasa sa traiesc linistita, ma chinuie, ma arunca in valuri mari de suferinta si aproape ma inneaca.

Am ajuns sa sufar prea mult si nu stiu cat mai rezist...

Noapte buna, dragul meu jurnal!

Dupa ce am terminat de scris, m-am bagat in pat si am luat trenul spre minunata lume a viselor.
--------------------------------------------------------------------------------------------
Asta e tot. Avand in vedere ca toata saptamana Andreea nu va mai putea posta next, am zis sa fac eu un next mai lung. Sper sa intelegeti situatia si multumim pentru intelegere.*Hug*

[Addeh]

Deci titlul este specific povestii voastre...:-? Intr-adevar, capitolul a fost extra-lung, ceea ce e pe placul nostru>:D<
Si Ryo ala, nu pot sa cred ca a putut sa fie atat de ipocrit incat sa o insele pe draga TenTen, se vede ca a suferit din cauza lui... Ceea ce a scris in jurnal mi-a atins inimioara, adica ai descris sentimentele foarte bine dupa parerea mea:-?
Fetelor, va asteptam cu drag si cu toata rabdarea din lumeeee>:D< :))

[SnowFlake.]

Wow, dar tu chiar ai scris nu te-ai încurcat.
Mie-mi place acest capitol, dar totuşi ai avut o tonă de descriere O.O'. Nu înţeleg de ce vă place atât de mult să descrieţi un singur sentiment într-un paragraf imens, eu detest asta [ mă refer să scriu eu :)) ]. În unele părţi chiar vroiam să dorm, scuze, dar aşa este.
Greşeli de tastare am văzut câteva, dar nu le-am băgat în seamă ^^. De exprimare nu ai avut deloc şi nici de ortografie. Toate virgulele au fost la locul potrivit.
Data viitoare fă şi tu un capitol mai scurt T.T. [ De obicei se fac obiecţii la cele scurte, dar iată că am ajuns să fie şi invers].
Mie mi-ar fi plăcut să fi rămas o poveste amuzantă, nu tristă. Sincer m-a deprimat cât de cât.
Vreau ~ next-ul. [ Andreea te rog, fă-l puţin mai scurt =)) ].

Cam atât aş avea de spus. Multă inspiraţie şi succes în continuare >;d<.

[Biscu' iz back ^^]

Eh :| ... am intarziat :-<
E bine pentru ca am terminat de citit si mi-a placut .
Descrierea ta e foarte buna , te pricepi sa folosesti figurile de stil si sa le impletesti cu actiunea insa ar trebui sa adaugi ceva unic , special si doar al tau . Captivezi dar nu indeajuns . Ai folosit figuri de stil foarte frumoasa insa au fost atat de multe incat la un moment dat nu le mai deosebeam de naratiune .
Naratiunea este foarte buna . Cred ca este punctul tau forte . Well done !
Actiunea este frumoasa in sine si nu este grabita . Se contureaza frumos si este usor de inteles .
Greseli am vazut decat una la incepun ai scris masa in loc de mama sau ceva de genul ... oricum ai decat una [ cred ] si este un lucru foarte bun .
Partea cu descrierea sentimentelor ei a fost chiar prea multa [ am zis eu asta :O ? ] si putin obositoare . Pentru cei carora chiar le tranzmiti ceva prin capitolul ala a fost destul de dificil . Ai folosit niste figuri de stil superbe dar prea multe o data . Am inteles cat de adanca era durerea ei , cat de mult il iubea si faptul ca a factut-o sa sufere dar la un moment dat parea ca dramatiza rau de tot si nu vrei ca cititorii tai sa isi faca o parere proasta despre personaj ...

Pai asta a fost tot . In general e foarte bine si va descurcati . Nu va potriviti chiar bine de tot la stiluri dar pana la urma o sa va obijnuiti una cu alta .
Pai va doresc mult succes in continuare si sa aveti grija de voiii !! >:D<
Chu'!

P.S. : Daca te-a deranjat ceva din comm-ul meu te rog sa ma anunti . Voi schimba si data viitoare voi avea grija sa nu repet greseala . Incerc sa va ajut insa daca nu ma descurc ma voi rezuma doar in a citi :) !