Es beginnt, wenn Sie geboren sind ... oder wenn Sie sterben?

[†Goth†Romance†]

Prolog

Nu e Satana, sunt eu, dar cam tot aia e. (Intre noi fie vorba, nu pot sa sufar bancile din biserici, incomode ca naiba.) Iar acum probabil ca vrei sa afli cine sunt, de unde sunt, cati ani am si asa mai departe. Ei bine... nu! Sunt un nimeni, care nu are o locatie precisa, care s-a nascut o data cu timpul.. asa ca nu-ti pot da date precise despre mine. Am invatat sa pretuiesc momentele importante, am invatat sa iubesc lucrurile care nu au suflet, am invatat sa nu am incredere in oameni, am invatat sa dansez o data cu ploaia, am invatat sa urasc orice animal biped. Si stiu.. si stiu ca ea a inceput sa ma urasca, ca si el de altfel.. si stiu ca nu-ti pasa.
Afara.. afara ma asteapta alta lume. Lumea in care oamenii au inceput sa-si scoata ochii pentru un pachet de Kent. Sunt jalnici.. dar daca ei nu-si dau seama de asta, cum poti tu sa le spui ceva ? Si merg mai departe.. de mana cu propria-mi umbra, sperand ca vom da peste un om normal in cele din urma. [Iar 2+2 vor face mereu 4.]

Capitolul I

Lumini peste tot,globulete de diferite culori,cantece ciudate rostite de copii care inca n-au aflat ce e viata,ce nu au probleme,ei doar isi traiesc copilaria.Mirosul cozonacului cu scortisoara ce se simte imi aduce aminte de mama...
Mirosul prajiturilor,si vesnicul miros al drobului pe care mama obijnuia sa-l prepare inainte de Craciun,mirosul de brad abea impodobit cu fel si fel de decoratiuni ciudate, dar inacelasi timp minunate ce ascundeau frumusetea unui Craciun plin de viata... acele vremuri frumoase au apus demult.
Odata cu moartea celor dragi ,impreuna cu vise inutile in care a crezut atata timp, toate acestea sau transformat in amintiri vechi.
-Hmmm... ce repde a trecut vreama, parca ieri eream acolo. Prin mintea mea se derulau o ploaie de amintiri grele ce nu-mi dau pace, din ochii mei tulburi ca marea o lacrima iese strighera ca un val ce se sparge de malul mari, si cade pe fata alba si parca fara vlaga,parul lung negru ca abanosul era udat de fulgii de nea care cadeau din panza cenusie a cerului ce acoperea orasul.
Eu stau pe o banca si imi amintesc cand eram doar un copil inocent si plin de viata”ce vremuri... " imi spun. Natura era moarta,tot in jurul meu era mort, zapada se asteza peste oras uimitor de repede. Intre timp incerc sa imi aprind o tigara, dar nu reusesc din cauza vantului, aprope ca imi pierdeam rabdarea si mai aveam putin pana ma lasam pagubasa dar cu un mic noroc am reusit s-o aprind,trag puternic din ea de parca ar fi fost ultiul fum din viata mea si il elimin tot atat de repede.
In ochi iar se zareste o lacrima ce ameninta sa cada, era din cauza amintirilor ce imi bantuiau mintea in fiecare clipa si nu ma lasau sa ma bucur de viata. Aud soneria telefonului care m-a facut sa ma trezeasc din agonia ce puse stapanire pe mintea mea si cu voce rece si indiferenta, caracteristica mie, spun:

-Alo!...
-Alo Meg,ce faci?Unde esti?se aude vocea blanda din celalalt capat alt firului.
-Mda,uite prin parc.
-Iar ai chiulit?Intreaba el autoritar.
-Da!N-am avut chef sa o ascult pe baba aia cum incepe sa explice dracu stie ce chestii istorice.
-Meg,ce ma fac eu cu tine?
-Pai imi scoti scutire cum ai facut in fiecare an si ai terminat.spun eu nepasatoare.
-Te duci acasa?
-Vreau sa mai stau pe aici,dar o sa vin si acolo daca trebuie.
-Ok!Dar sa nu incerci sa faci din nou de mancare ca va lua casa foc!spune el si incepe sa rada
-Mdea,bine!Pa!
-Pa!

Ma dispera! Ah nu sti cine e,nu? Mda',nu sti.Pai el e Sebi,are 17 ani[deci e cu un an mai mare ca mine], e blond cu ochii verzi,inalt si bunoc.E amuzant,nebun dar in acelasi timp timid,romantic,dulce,direct,cu capu-n nori,hiper-activ,sincer,incapatanat,imprastiat,calm,cool,tupeist,sensibil[uneori],intelegator,intelligent,convingator si nu in ultimul rand cel mai bun prieten al meu.
Ma ridic ingandurata de pe banca si plec catre casa.









Ok...asta a fost. Sper sa va placa! Vreau multe critici. [pentru ca stiu ca sunt!!!!]Dar e primul meu fic si sper sa ma luati usor.Enjoy!