Joker

[Leontina]

Vârsta minimă: 12
Gen: Science Fiction, aventură
Limba: Română
Observații cu privire la conținut: -
Tipul de comentariu solicitat: Simplu/Avansat, cum doriți, orice fel de critică este binevenită.

Cum am reușit să termin un fic, am decis să încep altul :]] Sper să vă placă :D



Prolog



Oamenii ăștia...
Am momente când îi urasc. Sunt atât de ocupați cu a fi "normali" încât îmi provoacă greață uneori. Parcă i-ar omorî cineva, dacă ar încerca să fie mai... originali. Dacă nu s-ar mai stradui atât de mult să se conformeze la ceea ce ei numesc "viață normală".
Exagerez, din nou, sunt conștientă de asta. Știu mult prea bine că nu este în întregime vina lor. Dar am momente când nu mă pot abține. Ceea ce fac ei mi se pare prostesc uneori. Parcă ar fi trași la indigo. Fac aceleași lucruri aproape în fiecare zi, dacă nu apare vreo urgență neprevazută la un moment dat bineînțeles, de parcă acea rutină plictisitoare ar fi cel mai interesant lucru din viața lor. Desigur, sunt prea puține lucruri în acest oraș care să zguduie puțin această rutină și să facă lucrurile mai interesante. Sau cel puțin asta cred ei. Sau asta vor să creadă.
Dar eu știu adevarul. Știu tot ceea ce se întâmplă în acest oraș, toate acele lucruri pe care ei le vad rar, asta deoarece, de cele mai multe ori, nu sunt lasați să le vadă. Se mai întâmplă ca autoritățile să scape lucrurile de sub control, iar atunci totul o ia puțin razna. Dar, trebuie să recunosc, că acele rare momente sunt cele pe care le aștept eu cel mai mult. Îmi place când apele se tulbură puțin, sau mai mult, și mai ales când totul le scapă de sub control, așa numitelor, autorități, cei care se presupune că trebuie să mențină liniștea și pacea în jur.
În momentul acesta cred că vă par o rebelă, o persoană careia îi place să-și bată joc de liniștea publică și să provoace scandaluri, probabil fară vreun motiv întemeiat. În parte, este adevarat. Dar nu vă grabiți să mă judecați pentru asta. Nu mă cunoașteți, nu îmi știți povestea. Dacă aș putea trai viața liniștită a multora din acest oraș aș face-o. Aș fi chiar fericită dacă aș putea să o fac. Însă acesta este doar un vis al meu care nu va deveni niciodată realitate. De asta sunt sigură. De ce? Raspunsul este simplu. Eu nu sunt ceea ce toți ceilalți ar numi o persoană normală. Într-un fel se poate spune că eu sunt o parte din motivul pentru care ei se straduiesc atât de mult să fie normali. Să aibă o viață cât mai liniștită, fară tulburari prea multe.
Acum câțiva ani acest lucru mă facea să mă simt vinovată, să nu fiu împacată cu mine însami. Însă acea perioadă din viața mea s-a terminat demult. Acum nu îmi mai pasă. Și oricum, nu e ca și când acestor oameni le-ar strica câte o mică smucitură din când în când care să-i facă să-și amintească că viața la care visează ei nu va fi posibilă. Nu atâta timp cât cei ca mine vor fi prin preajmă.
Ce-i drept, într-un fel îmi pare rau pentru ei. Dintre toți eu știu destul de bine cum este atunci când visele tale sunt facute bucățele. Știu cum e atunci când știi că nu ai nicio putere pentru a schimba asta. Atunci când, oricât de mult ai încerca și ți-ai dori, nu poți să aduni acele bucățele și să le lipești la loc, sperând că la un moment dat visul tau va deveni realitate. E trist... Dar viața merge mai departe, iar noi trebuie să mergem odată cu ea. E simplu. Sau cel puțin mie așa mi se pare acum.
A trecut mult timp de când am încetat să am regrete pentru faptul că nu sunt ca ei, pentru că nu sunt o persoană obișnuită. Acum nu mai simt nimic când mă gândesc la cine sunt și la ceea ce am facut până acum. Nimic care să mă doară cel puțin. Doar un mare vid din când în când. Atât.
Mă ridic de pe banca pe care stateam de ceva timp și priveam lumea care se perinda grabită prin fața mea. Îmi pun geanta pe umar oftând din greu, fară să știu de ce.
Oricum, nu mai contează.
Îmi înghesui mâinile în buzunarele hanoracului după care o iau din loc. Nu am nici cea mai vagă idee încotro mă poartă pașii, dar nu am chef să mă gândesc la asta acum.

[Miss M]

Fic nou, fic nou, fic nou !
Gata, ma calmez.
Incepem cu titlul. "Joker" imi inspira multe lucruri, avand in vedere sensurile cuvantului acestuia. Poate fi o marioneta, un personaj malefic, de toate. Ca atare titlul atrage atentia si ma face sa-mi creez mai multe idei legate de continutul ficului.
Prologul. Imi place felul in care ai exprimat parerea fetei despre toti oamenii care incearca sa ramana in tipare. Ai indus, cu sau fara voia ta, ideea ca toata lumea incearca sa ramana in umbra, nu mai exista nimic iesit din comun. Ceea ce mie mi se pare adevarat.
Acum, desi nu ai spus nimic exact, pot presupune ca fata aceasta are ceva diferit, de unde si parerea ei despre ceilalti. De asemenea am remarcat faptul ca ea pare sa stie ceva ce oamenii normali nu stiu, ca un fel de lume ascunsa a orasului, ceea ce ma face si mai curioasa in legatura cu "secretul" acesteia.
Greseli nu ai avut, descriere a fost suficienta si foarte frumoasa. Nu stiu ce as mai putea spune, decat faptul ca astept primul capitol ;;). Spor la lucru!

[Leontina]

MissM și Me_Andreea vă mulțumesc mult pentru comentarii ^^
Uitați primul capitol și sper că vă va placea :D



Capitolul 1



Casc plictisită în timp ce îmi târasc picoarele pe strazile pline de oameni. Uram zilele de luni. Bine, uram zilele saptamânii în general. Nu îmi placea să merg la școală. Mi se parea atât de plictisitor. Aș fi preferat să fac cu totul altceva, dar nu prea aveam de ales în privința asta. Parinții aveau grijă să-mi reamintească constant faptul că dacă nu voi participa la cursuri nu voi ajunge nicaieri și că voi sfârși pe strazi.
Mda, de parcă ar mai conta, am gândit fară chef.
La cum stateau lucrurile acum și cu și fară școală eram convinsă că prea bine nu îmi va fi. Societatea în care traim în momentul de față este una destul de dură, iar eu... ei bine, nu sunt tocmai persoana potrivită pentru a trai într-un asemenea loc.
Oftez din greu când realizez că am ajuns în dreptul liceului. Mă îndrept fară chef spre sala clasă, apoi mă trântesc pe scaun lasând geanta să atârne de spatarul scaunului. Îmi sprijin capu în mâini, privind plictisită în jur. Aceeași sală de clasă cu pereții albi în care am învățat de trei ani de zile aproape. Aceeași colegi care citesc ziarul în grup discutând în același timp despre cele mai recente întâmplari din viața lor personală sau din oraș.
- Plictisită de viață? Vocea lui Nick mă trezește din visare.
Privesc în față pentru a-l vedea uitându-se la bine amuzat. Nick este unul dintre puținii mei prieteni și stă în banca din față mea. Nu este cu mult mai înalt decât mine, are parul șaten permanent ciufulit și ochii caprui. Cumva reușește mereu să gasească ceva amuzant în absolut orice situație, indiferent cât de urâtă ar fi ea.
- Este atât de evident? Raspund zâmbind discret.
- Ca întotdeauna, zice el chicotind.
Mica noastră conversație a fost întreruptă de doi colegi care au venit în dreptul bancilor noastre parând a fi destul de entuziasmați. Zâmbeau cu toată gura.
Ce au mai citit ăștia doi în ziar? M-am întrebat amuzată.
Cei doi erau nedesparțiți. Nu cred că îi vazusem stând unul fară celalalt mai mult de o zi. Ambii erau bruneți cu ochi caprui, diferențele constând în faptul că Zack era puțin mai înalt, iar Tyler avea o șuviță albastră în par. Citeau ziarul în fiecare zi și aveau grijă să-i informeze și pe ceilalți despre cele mai interesante știri. Nu prea îmi placeau mie ăștia doi, dar cel puțin eram și eu la curent cu ceea ce se mai întâmpla în orașul ăsta, cum eu nu prea mă uitam la televizor, iar ziarul nu mă pasiona absolut deloc.
- Ați auzit ce s-a întâplat? A întrebat Tyler vioi.
Și eu și Nick am ridicat scurt din umeri, iar el a continuat.
- A avut loc o altă explozie pe un șaniter de construcții. Ei bine, ghiciți cine anume a fost implicat în asta? A zis pe un ton plin de subînțeles, punând ziarul pe banca mea într-o poziție din care și eu și Nick puteam citi.
Titlul scris cu majuscule suna așa:

Altă explozie cauzată de Joker în cursul acestei saptamâni! Când va fi acest personaj prins oare?

Sub acesta se afla o poză cu o fată cam de șaptesprezece ani, care scotea limba celui care facuse acea poză. Această fată este acel Joker de care se vorbește în titlul articolului.
Vedeți voi, noi nu traim într-o lume obișnuită. Majoritatea oamenilor sunt normali, da, însă pe lângă aceștia în acest oraș mai există așa numiții „ciudați”. Ei sunt cei care au niște puteri ce îi fac să fie considerați niște intruși de catre societatea în care traim. Arată ca niște persoane absolut obișnuite, de aceea nimeni nu își poate da seama dacă cel de lângă el, cel mai bun prieten, un coleg de clasă, un coleg de muncă sau pur și simplu o persoană pe care o vad întâmplator pe stradă face parte din acest grup sau nu. Ei bine, aceste persoane au și o cu totul altă înfățișare pe care o arată doar în anumite momente, unii mai des decât alții. Spre exemplu, Joker are parul alb prins într-o coadă de cal în vârful capului, ochii negri și o costumație nu tocmai obișnuită: toată vestimentația ei este compusă din două culori, alb și negru; partea din dreapta a tricoului ei este alb, iar cealaltă jumatate neagră; pantalonii treisferturi sunt de asemenea jumatate, jumatate colorați în aceleași culori, doar că, spre deosebire de tricou, jumatatea din dreapta este neagră, iar cea din stânga albă. Iar acest model se repetă și la teneșii ei, cel drept fiind alb, iar stângul negru. A, da, și ca totul să fie complet mai trebuie menționat că până și șireturile au culorile respective, cel dn dreapta fiind alb, iar celalalt negru. Unii spun că acest nume i-a fost atribuit datorită acestor culori care amintesc de jokerul din pachetele de carți de joc, deși nu este clar cine anume a facut asta. Nu că ar mai conta. Toți o știu după denumirea asta.
Revenind, aceste persoane sunt cautate de catre autorități din ordinul președintelui, care a mai ordonat de asemenea eliminarea lor. Din câte am înțeles, nu se va renunța până când aceste personaje nu vor disparea complet de pe fața pamântului. În cazul ăsta zicala „Oamenii se tem de ceea ce nu pot înțelege.” se poate aplica cu succes. Toți se tem de cei din acest grup dintr-un motiv pe care eu personal nu îl înțeleg. Din câte știu eu, ei nu au atacat niciodată dacă nu au fost provocați mai întâi. Bine, cu excepția acelui Joker, careia îi place să creeze probleme și să le pună bețe în roate celor care se află la conducerea aceste societăți. Se spune că de cele mai multe ori distruge bunuri publice fară niciun motiv întemeiat, ci doar din placerea de a își bate joc de acest oraș și de cei normali care traiesc în el. Interesant este că, deși apare prin ziare destul de des și că totul este foarte bine pazit cu scopul ca ea să nu scape, nimeni nu a reușit până acum să o prindă sau să afle cine este. În mod ciudat niciodată nu se gaseau amprente sau orice altceva care ar fi putut duce la descoperirea identității ei, sau a oricarei alte persoane din acel grup.
Într-un timp destul de scurt ajunsese să aibă o reputație destul de urâtă. Culmea este că, deși lucrurile stau așa, mulți tineri, de obicei cu vârste cuprinse între cinsprezece și optsprezece ani, au ajuns să-și dorească să o întâlnească. De ce anume, nu voi putea să înțeleg niciodată. Să nu înțelegeți greșit, nu am nimic împotriva ei sau a oricarui alticneva din grupul lor, ba chiar sunt împotriva celor care se află la putere. Dar nu pot înțelege de ce cineva și-ar dori să întâlnească o persoană care este în topul celor mai cautați „criminali”, așa cum spun ziarele, asta deși Joker nu a luat viața nimanui până acum.
Dar să revenim în prezent. Zack și Tyler pareau mai veseli decât de obicei, chiar și pentru ei.
- Vă puteți imagina cât de interesant ar fi să ne întâlnim cu Joker față în față? A zis Zack, fiind apoi aprobat de Tyler.
- De ce vă doriți voi atât de mult să vă întâlniți cu ea? Am întrebat curioasă.
- Of, of, of, Alexis, a spus Tyler oftând. Tu chiar nu înțelegi? Joker e faimoasă practic.
- Într-un mod negativ, am completat eu.
- Da, a zis el, dar chiar și așa, tot faimoasă e. Îți poți închipui cât ar plati jurnaliștii ăia pentru o poză de aproape cu ea?
Mai aveam un pic și cadeam din bancă când am auzit asta. De asta își doreau ei atât de mult să fie aproape de o asemenea persoană?! E adevarat că toate pozele erau facute de la distanță și că de cele mai mult ori fața nu i se vedea tocmai bine, dar chiar și așa... Ăștia doi erau o cauză pierdută.
- Vouă vă trebuie un hobby, am spus sarcastic.
- Spune ce vrei, a pufnit Zack, dar nimic nu ne va face să dam înapoi. Și nu suntem singurii carora le-ar trebui un hobby, a spus pe o voce plină de subînțeles.
- Ce vrea să însemne asta? Am întrebat încruntându-mă.
- Vom renunța la ideea asta atunci când tu vei renunța să-ți mai vopsești unghiile așa, a zis Tyler. Serios, odată și-odată s-ar putea să creadă că tu ești Joker dacă vei continua așa.
Să explic. Există un mic detaliu despre acel personaj pe care am uitat să o menționez. Și anume unghiile. Aveau aceleași culori precum hainele, doar că în felul urmator: la mâna dreaptă începând cu degetul mare o unghie era neagră, urmatoarea albă și tot așa; același model era respectat și la mâna stângă doar că prima unghie era albă. Ei bine, exact așa erau vopsite și unghiile mele. De ce le vopseam așa? Simplu. Îmi place să fac lucruri pe care ceilalți nu le-ar face. Iar majoritatea nu ar îndrazni să facă ceva care să-i bage în același grup cu Joker, nici chiar cei care faceau deja parte din el. Ei încercau să se integreze, să nu iasă în evindență în vreun fel pentru a nu fi prinși. Eu eram exact opusul. Faceam cam tot ceea ce puteam pentru a sfida și pentru a ieși din tipare. Da, poate că era o prostie, dar nu îmi pasa. Nu îmi placea modul în care se acționa în această societate, iar ăsta era modul meu de a o spune.
Profesorii nu mă prea agreau, asta în mare din cauza modului în care mă comportam, dar nu aveau ce să îmi facă deoarece practic nu încalcam regulile școlii, iar ca elevă nu învățam tocmai rau.
Am chicotit înainte de a-i raspunde.
- Mult noroc cu acea poză, am zis zâmbind ștrengarește.
- Mulțumim, au zis în cor.
- Acum luați-vă ziarul și carați-vă, le-am zis punându-le ziarul în brațe.
Au râs un pic, după care s-au dus la locurile lor, fară să mai adauge nimic.
Ce copii, am gândit amuzată luând sticla cu apă din geantă.
Am desfacut-o și am început să beau, iar când am terminat am observat că Nick mă privea puțin dezaprobator.
- S-a întâmplat ceva? Am întrebat.
- Nu, doar că...
A oftat din greu.
- Tu chiar vrei ca toți să înceapă să banuiască că faci parte din acel grup? A întrebat și mi s-a parut că am sesizat îngrijorare în vocea lui.
- Și dacă ar începe să banuiască asta ce? Am raspuns ridicând din umeri. Până la urmă nu prea ar avea cum să dovedească asta. Nu mă vor afecta pe mine câteva banuieli.
- Cum spui tu, a zis încet, apoi s-a întors cu fața spre tablă.
Baiatul ăla trebuie să învețe să fie mai calm. Până la urmă, chiar nu există nimic care să îi facă pe cei din jur să creadă că fac parte într-adevar din acel grup. Eu sunt doar „fata careia îi place să iasă din tipare”, așa cum spun toți cei care mă știu.
Și apoi, nimeni nu face asemenea presupuneri. Asta pentru că de fapt nimeni nu vrea într-adevar să creadă că prietenii lui ar putea avea un asemenea secret. Poate din cauza faptului că le este teamă să se gândească că ar putea să-l piardă pe respectivul prieten. Sau cine știe?
M-am sprijinit de spatarul scaunului și am început să privesc pe geam. Tocmai începuse să se lumineze, iar câteva raze de soare își facuseră apariția printre frunzele copacului ce se afla în fața ferestrei.
De-ar știi... Am gândit reținându-mi un oftat.

[Me_Samy]

Hey, am observat că ai adus continuarea la acest minunat ficuleț. Îmi place cum scrii, ai o cursivitate bună, dacă pot spune așa. Să înțeleg, prin deducerile mele de Sherlock Holmes, că Alexis este Joker-ița(he he), iar cei doi baieți o să încerce să o demaște facând poză, dar neștiind defapt că este ea.

Greșeală de tastare: Focea= Vocea, singura pe care am ochit-o de altfel.

De comentat, nu prea am ce zice, negativ, doar că descrierea lui Joker a fost cam trasă de par, în sensul că au fost prea multe idei cu alb și negru încat mă pierduseși la un moment dat. Puteai spune simplu: „era îmbracată precum jokerii de la carții”. Capitolul nu a cuprins decat o idee, simplă și mi-a placut pentru că la final ne-ai lasat in suspans.
Cam atât am avut de spus. La revedere!

Baftă!

[Miss M]

Sa vedem ce avem noi aici...
Scriitoare de stiri de scandal te fac. Am zis. Acum, mi-a placut capitolul, mai ales pentru ca ai echilibrat bine modurile de expunere, avand in vedere ca in primele capitole trebuie sa se prezinte situatia initiala, ca sa stim de la ce incepe totul.
Alexis a noastra pare decisa sa iasa din tipare, ceea ce explica ceea ce ai spus in prolog. Pare o fire nonconformista si putin dificila, din moment ce nu prea are prieteni. Colegii aia doi ai ei mi se par tare simpatici, n-am mai auzit de liceeni care citesc ziarul. Oricum, ideea cu "Joker loveste din nou" a fost o introducere tare buna a personajului respectiv(da, da, si eu banuiesc ca Alexis e Jokerul). La descrierea hainelor ai exagerat putin cu alb si negru, mai bine ai fi zis ca era ca o tabla de sah si gata :D.
Modul in care ai scris sfarsitul capitolului are mereu efect. Acea fraza lasata in aer care ar putea insemna 1000 de lucruri... Astept continuarea ca sa vad ce se mai intampla. Bafta la scris! ^^