Omg..deci sorry girls >_<,n-am mai postat un capitol de mult timp.Ne cerem scuze,dar ne vom revansa in curand ^_^.Ne-am propus sa revenim in forta.Here is chapter 2 ^.^.Enjoy it.
Capitolul II - Sărutul
Şi-a apăsat buzele peste ale mele, credeam că mi le-a zdrobit, dar o făcuse pentru a mi le alina. Ştia oare cât de îngheţate erau şi dorea să mi le încălzească ? Sau dorea doar să mă cucerească, pentru a avea parte de o viaţă lângă mine. Eram cea mai populară, şi nimănui nu îi strica acest lucru. Însă, nu îmi păsa, continuam să fierb lângă ea în timp ce braţele noastre se uniseră şi buzele noastre asemenea. Mi-am luat îndrăzneala să merg mai departe şi mi-am introdus limba în gura ei. Acum mă jucam nestingherit prin gura sa în timp ce i-am întâlnit limba şi am atins-o. Unite într-o singură legătură.
Mâna mea dreaptă începu să se mişte aproape fără voia mea, dar eu doream asta. Am trecut-o peste unul dintre sânii săi, pentru că bluza sa era deschisă. Şi simţeam forma perfectă în mâna mea, în timp ce inima părea să şi explodeze de emoţie. Am început să îmi mişc mâna în voie, masându-i agresiv sânul în timp ce şi priveam faţa, ochii săi erau închişi. Cealaltă mână trecu în spatele părului său şi o apucă ducând-o mai aproape de mine, ca sărutul să pară mai pătrunzător.
*
În acel moment buzele noastre se uniseră,era aşa de plăcută senzaţia încât vroiam mai mult.Deodată am simţit cum limba ei pătrunde printre buzele mele şi începuse să se joace uşor,explorând fiecare colţişor până când mi-a atins limba.Un sărut din instinct,avea acum să devină un sărut plin de pasiune si dăruire.Acum limbile noastre erau unite,mana ei dreaptă mi-a atins unul dintre sâni,masăndu-l agresiv,dar totodată şi uşor.Instinctiv,i-am pus mâna pe fund, pipăind-o uşor.Mâna mea dreaptă începuse sa urce uşor pe spatele ei,am simţit-o tresărind la atingerea mea.
*
I-am simţit mâna aşezându-se în spatele meu, pe fundul meu, pipăindu-l blând, după care mişcându-şi-o pe spatele meu, la fel de uşor, făcându-mă să tresar. Nu era prima dată pentru mine, însă era mai plăcut ca oricând. Oare ea mai experimentase aşa ceva, sau era prima dată? Aveam să o întreb, dar îmi va răspunde cu adevărat? Nu ştiam nimic din toate acestea, tot ceea ce ştiam era că o doream. Am lăsat-o să mă pipăie după bunul său plac, aşa cum şi ea m-a lăsat pe mine. I-am simţit mâna urcând şi coborând pe spatele meu în mişcări lente. Mi-am desprins buzele din sărutul său, lăsând-o să tânjească după mine, m-am dat cu un pas în spate în timp ce inima îmi accelera şi mâna mea şi dădea drumul sânului său. Am simţit-o oftând la gestul meu inuman. Voia ca această întâmplare să aibă continuare, la fel ca şi mine. Era atât de vizibil. Mi-am trecut limba peste buzele roşiatice, şi am început să vorbesc.
- Yuu, eşti atât de dulce. Ştii, nu prea îmi dau seama dacă ai mai făcut asta, eu da, şi tu eşti una dintre cele mai bune din câte am avut. Mi-am adus iar trupul lângă ea, la câţiva centimetrei de ea, şi i-am pipăit obrazul, lăsând un sărut blând pe obraz. Buzele mele tânjeau după mai mult, am auzit-o spunând ceva, după care mi-am proptit gura de a ei ca şi mai devreme. Limbile noastre au intrat într-o altă uniune, mai fierbinte. Am auzit-o gemând când mi-am băgat piciorul drept între picioarele sale, atingând acea parte sensibilă, şi când i-am muşcat buza inferioară cu dinţi mei perfecţi.
*
O senzaţie de căldură îmi cuprinse tot corpul.În momentul acela vroiam să înceteze,nu mai experimentasem aşa ceva până acum.
-Te rog opreÅŸte-te,nu e bine ceea ce facem.
Auzind asta se oprise,doar că acum mă privea intens.
*
M-am oprit, din cauza insistenţei sale. Ce se întâmpla? Nu îi plăcea cum sărut? Sau ce? Eram absolut indignată, şi totuşi, mă atrăgea atât de mult, o doream atât de mult, de abia îmi puteam abţine sentimentul ce îmi fulgera trupul. Senzaţia acea arzătoare, şi gândul malefic ce mă îndemna să continui. A trebuit să vorbesc, căci nu puteam să tac. Era ea, nouă în viaţa mea, şi trebuia să ştiu, de ce?
- Ce s-a întâmplat Yuu? Ce nu este bine ? Ca două fete să se sărute cu atât de mult? pasiune şi atât de mult sentiment? Sau ca tu să te săruţi cu o persoană ca mine? Ar trebui să ştiu..., pentru că eu te plac, chiar te plac. Eşti atrăgătoare, iar inima mea accelerează la prezenţa ta. Te vreau, nu este evident? Am răsuflat după ce am spus asta. Oare nu observa cât de atrasă eram de ea?
*
- Nu e vorba de asta,doar că este prea ciudat,acest sentiment ce îmi cuprinde corpul e aşa de...,numai puteam continua,m-am întors şi am fugit,am fugit ca o laşă de ea,dar stiam că a doua zi aveam s-o întâlnesc din nou.Acum îmi era ruşine,numai puteam s-o privesc în ochi după tot ce s-a întâmplat.Cuvintele ei încă îmi răsună în minte,oare a fost sinceră? Nu,nu se poate,probabil am înţeles eu greşit.
*
Am văzut-o fugind după ce a spus acele vorbe. Nu ştiam ce se întâmpla înăuntrul meu, era mai presus de mine. Pentru nimeni nu simţisem asta, şi mkai ales pe o perioadă atât de scurtă de timp. De abia dacă ştiam cine este, şi ştiam numele şi cum arată... şi ce gust au buzele sale. Da, unul foarte dulce. Cu toate acestea, nu înţelegeam, cum putea cineva să fugă de mine? Eram dorită, de oricine din liceu, avusesem atât de multe fete, şi băieţi. Orice vroiam, era al meu. Iar ea? îmi întorcea spatele..şi eu? îi permiteam? Da, o făceam! şi nu înţelegeam de ce. Am reuşit să spun ceva înainte ca ea să dispară în întuneric, şi eu să mă întorc, să plec.
- Yuu, eu nu voi renunţa aşa de uşor la tine.
Suna oare ca o ameninţare? Dar nu puteam face altceva. Nu era ca înainte, nu doar o doream, o voiam doar pentru mine, iar dacă nu o aveam, puteam face orice. Trebuia să fie a mea. Am plecat, şi am lăsat întunericul să scufunde vorbele noastre. Curând, urma să se facă dimineaţă.