Iubire ascunsa in ura

[AyumiHamasaki]

Capitolul XI
Legenda


Nu îmi venea a crede , viaţa mea a luat-o complet razna. Parcă trăiam viaţa altei persoane, parcă ura m-a cuprins. Duream să devin eu să râd de Karin chiar dacă este sora mea, să le ascult pe Ino şi Hinata cum vorbeau de Sai şi Naruto. Of, de ce trebuie să mi se întâmple mie toate astea, de ce? Această întrebare nu mai avea acum sens, era în faţa aşa zisului meu tată şi posibilul meu iubit. Dar oare simt ceva pentru blondin? Răspunsul e clar, NU, doar găsesc în el un refugiu. Mă simt aiurea gândindu-mă ca doar mă folosesc de el pentru a alunga cea ce simt faţă de Sasuke. Da, acum mi-e clar, eu chiar îl iubesc pe Sasuke Uchiha. Vreau să fiu singură, să mă axez pe sentimentele mele faţă de el, sa meditez şi să visez.
M-am avântat în pădurea de lângă casă, auzeam paşi uşori din spatele meu, era Deidara, nu mă urmărea, nici măcar nu încerca să mă prindă. Am simţit un impuls, am vrut să mă întorc spre el si să strig cât mă ţin plămânii că îl iubesc pe Sasuke. Dar m-am concentrat pe drum.
Apoi am simţit teama, am realizat că acum fac parte din Akatsuki, că sunt pe post de înlocuitoare a lui Itachi. Îmi imaginam ce vor spune prieteni mei „ Sakura a devenit o criminală” sau „ Nu o credeam pe Sakura aşa, dar până la urmă a făcut totul pentru a lua locul lui Itachi”. Eram speriată, îmi doream viaţa mea normală, adică viaţa mea de ninja. Am tras aer adânc în piept şi am luat-o la fugă cât am putut de tare. Auzea paşi repezi ai blondului în spatele meu, alergam cât puteam de tare, alergam de teamă. Nu îmi era frică de Deidara, sau de cei din Akatsuki, îmi era teamă de gândurile şi hotărârile mele.
Pădurea devenea tot mai sălbatică, crengile îmi zgâriau fiecare parte de piele vizibilă, rădăcinile copacilor şi crengile căzute încercau să mă oprească. Parcă pădurea deasă nu dorea să ajung la marginea ei, nu dorea să-i aflu secretele.
Un copac mare şi întunecat era în faţa mea, din spatele lui se revărsa lumina puternică a răsăritului. Era deja dimineaţă, nu am dormit atât de mult timp, pastilele ninja începeau să-şi piardă efectul. Am mărit viteza simţeam deja razele soarelui care îmi încălzea pielea albă, a ocolit copacul şi am ieşit în lumină, în clipa următoare m-am trezit suspendată în aer deasupra unor stânci ameninţătoare. Deidara m-a tras în sus cu o singură mână, era aşa puternic, pe de alta parte eu mă simţeam foarte mică. Blondul m-a lipit de pieptul său şi m-a strâns în braţe, îi auzeam inima bătând cu putere.
- De ce? De ce m-ai salvat?
- Te iubesc.
Am auzit cele două cuvinte, mă iubeşte. Mi-am ridicat privirea, am observat o dorinţă arzătoare în privirea lui. S-a aşezat pe iarba moale şi m-a tras in braţele lui. Poate că nu-i aşa de rău, ar trebui să-i dau o şansă. Nu Sakura, faci asta doar din răzbunare, vrei să-l faci pe Sasuke să sufere.
- Priveşte, Ţara Îngerului. Ce spui de o poveste.
Priveam ruinile satului, Deidara a continuat înainte ca eu să îi raspund.
- Legenda spune că după întemeierea satului a fost descoperit clanul Zinkiri, acest clan avea Keigan. Keigan e o tehnică oculară, nu a fost folosită in luptă, această tehnică era folosită pentru a afla adevărul. Cei din ramura principală a clanului putea şterge sau înlocui anumite informaţi. Lordul Zinkiri avea două fete, una avea 19 ani, a doua era Karami si avea doar 16 ani. Cele două semănau, aveau parul roz….
- Ca florile de cireş, care erau înflorite tot anul în sat, ochii lor erau verzi ca algele care creşteau în jurul lacului de lânga sat, pielea lor era alba ca laptele şi orice bărbat se putea îndrăgosti de ele.
Nu îmi venea să cred că îmi amintesc, aceasta a fost una dintre primele lucruri care mi se păreau interesante la în primul am de şcoală.
- Aşa-i. Într-o noapte Karami a fost răpită, satul a trimis o echipă de 5 membri AMBU, se pare că în situaţie de stres Keigan-ul nu doar distrugea informaţi, distrugea şi creierul persoanei care este afectată. Singurul care a rămas în viaţă a fost un tânăr talentat din clanul Uchiha, numele lui era Kiruki. El perfect după părerea ei, era brunet, şti cum arată cei din clanul Uchiha, ideea este ca a fost dragoste la prima vedere, dar era o iubire interzisă. Chiar dacă tatăl ei i-a interzis ea a continuat să se întâlnească cu el. În fiecare noapte se vedeau la cascada, urcau aici sus şi priveau luna, erau ferici, erau împreună. Într-o noapte el a venit să-i spună că a primit o misiune importantă şi, dacă va muri, cascada şi râul aveau să transforme apa în sânge pentru 10 zile. A doua zi, la ivirea zorilor fata a venit la râu, simţea ca ceva rău s-a întâmplat, când a plecat de acasă a lăsat un bilet de adio. Când a ajuns la malul râului a văzut apa transformată în sânge, atunci, dorind să fie alături de el urcat aici şi a sărit. Corpul ei a fost zdrobit de stânci, toţi eu spus că a fost un înger, de atunci se numeşte cascada îngerului. Se spune ca băiatul a fost numit „demonul care a distrus lumina” pentru că lordul o numea pe fată „lumina ochilor mei”.
S-a oprit, ştiam restul povestiri, se spune că într-o zi cei doi se vor reîncarna şi vor trăi împreună, sau vor muri împreună. Acum 16 ani Ţara Îngerului a fost distrusă, toţi au fost ucişi, şi legenda a pierit pe veci.
- Dacă nu aş fi ajuns la timp, dacă ai fi căzut, eu muream alături de tine aici.
M-am ridicat, nu doream să mai aud pe cineva spunând că mă va proteja cu preţul vieţi.
Am plecat alături de el, dar nu am făcut nici doi paşi că am leşinat. Se pare ca oboseala şi-a spus cuvantul.
Eram într-un loc întunecat, dar simţeam ceva ciudat, o dorinţă, aşteptam să văd pe cineva. Vedeam umbre întunecate, dar Sasuke era acolo, mă privea în tăcere.
-Sasuke? Unde suntem? Ce-i locul acesta?
- Am folosit o capacitate pe care o pot folosi doar cei din ramura principală a clanului Uchiha, având în vedere că tu ai ochii fratelui meu pot sa te contactez când ei mintea limpede, deschisă.
A rostit aşa repede aceste cuvinte încât a rămas fără aer, a luat o gura mare de aer şi a continuat, în timp ce eu il priveam intens.
-Unde eşti? Vin după tine imediat ce se opreşte ploaia. Toţi îşi fac griji pentru tine…
- Nu, nu pot pleca acum, pot rămâne ca spion in Akatsuki. Şi nu îmi pasă ce spune Sensei. Eu nu plec de aici până nu distrug o anumite persoană.
- Sakura, scumpo, răzbunarea nu este totul…
- Tu vorbeşti, ai plecat pentru a te răzbuna.
A lăsat privirea în jos, ştia cum e să renunţi la tot pentru răzbunare. Mi-a spus scumpo. Oare simte ceva pentru mine? Nu, nu e asta, a găsit modalitatea perfectă pentru a se întoarce în sat, mă va salva pe mine, va fi un erou, nu un fugar căutat.
Auzeam cum cineva mă strigă să undeva departe, Sasuke încerca să afle unde sunt, dar nu voi ceda în faţa lui. Nu sunt o fraieră.
-Mă chemă Dei… Cineva trebuie să plec.
M-am trezit, lângă mine Deidara, eram într-o cameră mare, era maro, cu mobilier simplu negru, fereastra era acoperită draperii negre, în faţa mea era o uşă dublă tot neagră. Mi-a luat câteva secunde să realizez că eu eram în pat cu Deidara, eram acoperiţi amândoi cu o pătură albastră.