Iubire ascunsa in ura

[Zummy]

multumesc mult ca mi-ai spus de next :chuu: trebuie sa spun ca acest next e genial :bv:
imi place si ma bucur ca sakura nu o//oa patit nimik cu atat mai mult ca ficul poate
fi deisaku:love: sper sa-l uite pe sasuke si nu-s lamurita , kisame tatal sakurei?????
ma rog e fikul tau daer imi place si astept nextul:bye:

[Rose ^^]

hello dear..am ajuns si eu intr-un final aici. Mersi ca mi-ai spus. Vaiii cat te iubesc. Si pe fic si pe tine. Stiam eu ca ai o minte diabolica>:) stiam ca nu ma vei dezamaji, pardon ne vei. Ma bucur ca Sakura traieste. Cum adica sa-l uite pe brunetul meu:(( cum adica?:cry: vrei sa mor aci...adica ficul tau e DeixSaku? in fine. Stai asa:)) Kisame, tatal rozaliei?O_O am citit bine sau prost:)) Cat de interesant...ce mistere mai ascunde povestea ta?
Imi pare rau de Sasuke! Nu stiu ce ne-ai pregatit, dar sunt 100% sigura ca e foarte palpitant:>:> si mai ales trist si dureros.
Am palavragut destul...astept next si te rog sa ma anunti. Spor la scris si bye.>:D<

[tamoshiku]

Ficul este Sasu&Saku, dar vor fi despărțiți un timp.
Îmi pare rău ca a durat atât de mult.

Capitolul X
Demon reîncarnat


Vântul rece, frunzele moarte, picăturile de ploaie, totul se abat asupra sufletului meu. Sunt un prost, un mare prost, am negat cea ce am simţit pentru ea şi acum am pierdut-o.
Părul îmi era ud şi îmi intra în ochii, sunt un monstru, un demon.
- Chiar sunt un demon, un demon cu un singur ţel.
O idee cât se poate de absurdă mi-a străbătu ideile, dacă ea era îngerul meu. Atunci eu sunt pregătit să părăsesc această lume.
-Sasuke! Sasuke, am venit de la bunica Tsunade, a spus că acel corp nu e al Sakurei. Unde l-ai găsit. Sasuke, Sasuke mă asculţi?
- Ce? Scuze Naruto, trebuie să plec. Am început să alerg spre pădure, aveam nevoie de linişte, în spatele meu Naruto protesta fără să se oprească.
-Stai Sasuke! Ce să-i spun bunicuţei? O să mă omoare!
Blondul a început să alerge după mine, dar după nici două secunde a căzut într-o băltoacă. Nu ştiu cum copilul acesta a reuşit să ajungă un ninja atât de puternic şi de cunoscut.
Picioarele îmi alunecau pe cimentul ud, eram atât de aproape. M-am oprit într-o poieniţă, m-am aşezat sub un copac şi m-am concentrat, am închis ochii gândindu-mă la rozalia mea.
-Sakura, mă auzi? Rozalio, unde eşti?
Era întuneric, nu vedeam nimic, umbre neclare, chipuri ne mai văzute. Apoi, mai puternic decât celelalte chipuri a apărut ea. Era frumoasă şi dezorientată.
-Sasuke? Unde suntem? Ce-i locul acesta?
- Am folosit o capacitate pe care o pot folosi doar cei din ramura principală a clanului Uchiha, având în vedere că tu ei ochii fratelui meu pot să te contactez când ei mintea limpede si deschisă.
Am rostit aşa repede aceste cuvinte încât am rămas fără aer, am luat o gura mare de aer şi am continuat.
- Unde eşti? Vin după tine imediat ce se opreşte ploaia. Toţi îşi fac griji pentru tine…
- Nu, nu pot pleca acum, pot rămâne ca spion in Akatsuki. Şi nu îmi pasă ce spune Sensei. Eu nu plec de aici până nu distrug o anumite persoană.
- Sakura, sumpo, răzbunarea nu este totul…
- Tu vorbeşti, ai plecat pentru a te răzbuna.
Am lăsat privirea în jos, ştiam foarte bine ce simţi când distrugi pe cineva care iţi face rău, m-am simţit foarte bine când am crezut că l-am distrus pe Orochimaru.
O vedeam pe Sakura cum se pierde în umbre, nu mai puteam sta de vorba cu ea, dar trebuia să aflu unde este.
-Mă chemă Dei… Cineva trebuie să plec.
Am deschis ochii, eram în pădure, ploaia era mai puternică, auzeam voci care mă strigau, dar nu-mi păsa de ele. Se pare că Sakura şi-a făcut prieteni, cred că era vorba de idiotul acela blond, Deidara. Trebuia să îl distrug când am avut ocazia, dacă nu mă oprea peştele ăla.
Ah, dau cu pumnul în pământ de furie, nu pot să cred că m-a lăsat baltă pentru gunoiul ăla.
Cineva mi-a pus mâna pe umăr, mi-am întors privirea, Naruto era lângă mine.
-Sakura e bine, are prieteni printre Akatsuki.
M-am ridicat si am luat-o la fuga, nu aveam un anumit loc în care să merg, dar eram pregătit să o caut pe Sakura.
Trebuie să-l găsesc pe Deidara, ăsta e scopul meu, distrugerea lui. M-am oprit o secundă, această dorinţă este răzbunare. Mă răzbun pe el pentru că este cu ea, poate că eu sunt un demon, dar ea îmi aparţine. E a mea, nu se poate atinge gunoiul ăla de ea. Dacă îi face ceva îi provoc o moarte plină de durere.



Îmi cer scuze pentru greșeli, dar nu am corectat capitolul.

[Zummy]

aaaaiiiiiiiiiiiiiiiiii !!!!! sunt prima o//o credeam ca nu mai puneti nextul asta odata si imi pare rau ca fikul nu-i deisaku :go: dar tot e frunos acest capitol e bunicel dar vreau sa veniti cu unul mai bun si repede mai vorbim bye :bye:

[Rose ^^]

Buna, mersi ca mi-ai spus. Dupa o lunga perioada a venit nextu, ce ma bucur. Sa incepem:
ai lasat-o cam moale cu descrierea si nu inteleg de ce. Ficul e frumos si ai capitole frumoase, dar acum ai cam lasat-o moale pe descriere. Nu zic ca nu ai, dar se mai putea. Cum am zis, capitolele sunt frumoase, ficul e interesant si original. ai mister, actiunea e ok si greseli ai, dar minore...se pot remedia cu mai multa atentie. Da Sasuke, chiar esti un prost. sunt foarte curioasa de ce se va intampla.
Astept next si te rog sa ma anunti. spor la scris si bye>:D<

[AyumiHamasaki]

Capitolul XI
Legenda


Nu îmi venea a crede , viaţa mea a luat-o complet razna. Parcă trăiam viaţa altei persoane, parcă ura m-a cuprins. Duream să devin eu să râd de Karin chiar dacă este sora mea, să le ascult pe Ino şi Hinata cum vorbeau de Sai şi Naruto. Of, de ce trebuie să mi se întâmple mie toate astea, de ce? Această întrebare nu mai avea acum sens, era în faţa aşa zisului meu tată şi posibilul meu iubit. Dar oare simt ceva pentru blondin? Răspunsul e clar, NU, doar găsesc în el un refugiu. Mă simt aiurea gândindu-mă ca doar mă folosesc de el pentru a alunga cea ce simt faţă de Sasuke. Da, acum mi-e clar, eu chiar îl iubesc pe Sasuke Uchiha. Vreau să fiu singură, să mă axez pe sentimentele mele faţă de el, sa meditez şi să visez.
M-am avântat în pădurea de lângă casă, auzeam paşi uşori din spatele meu, era Deidara, nu mă urmărea, nici măcar nu încerca să mă prindă. Am simţit un impuls, am vrut să mă întorc spre el si să strig cât mă ţin plămânii că îl iubesc pe Sasuke. Dar m-am concentrat pe drum.
Apoi am simţit teama, am realizat că acum fac parte din Akatsuki, că sunt pe post de înlocuitoare a lui Itachi. Îmi imaginam ce vor spune prieteni mei „ Sakura a devenit o criminală” sau „ Nu o credeam pe Sakura aşa, dar până la urmă a făcut totul pentru a lua locul lui Itachi”. Eram speriată, îmi doream viaţa mea normală, adică viaţa mea de ninja. Am tras aer adânc în piept şi am luat-o la fugă cât am putut de tare. Auzea paşi repezi ai blondului în spatele meu, alergam cât puteam de tare, alergam de teamă. Nu îmi era frică de Deidara, sau de cei din Akatsuki, îmi era teamă de gândurile şi hotărârile mele.
Pădurea devenea tot mai sălbatică, crengile îmi zgâriau fiecare parte de piele vizibilă, rădăcinile copacilor şi crengile căzute încercau să mă oprească. Parcă pădurea deasă nu dorea să ajung la marginea ei, nu dorea să-i aflu secretele.
Un copac mare şi întunecat era în faţa mea, din spatele lui se revărsa lumina puternică a răsăritului. Era deja dimineaţă, nu am dormit atât de mult timp, pastilele ninja începeau să-şi piardă efectul. Am mărit viteza simţeam deja razele soarelui care îmi încălzea pielea albă, a ocolit copacul şi am ieşit în lumină, în clipa următoare m-am trezit suspendată în aer deasupra unor stânci ameninţătoare. Deidara m-a tras în sus cu o singură mână, era aşa puternic, pe de alta parte eu mă simţeam foarte mică. Blondul m-a lipit de pieptul său şi m-a strâns în braţe, îi auzeam inima bătând cu putere.
- De ce? De ce m-ai salvat?
- Te iubesc.
Am auzit cele două cuvinte, mă iubeşte. Mi-am ridicat privirea, am observat o dorinţă arzătoare în privirea lui. S-a aşezat pe iarba moale şi m-a tras in braţele lui. Poate că nu-i aşa de rău, ar trebui să-i dau o şansă. Nu Sakura, faci asta doar din răzbunare, vrei să-l faci pe Sasuke să sufere.
- Priveşte, Ţara Îngerului. Ce spui de o poveste.
Priveam ruinile satului, Deidara a continuat înainte ca eu să îi raspund.
- Legenda spune că după întemeierea satului a fost descoperit clanul Zinkiri, acest clan avea Keigan. Keigan e o tehnică oculară, nu a fost folosită in luptă, această tehnică era folosită pentru a afla adevărul. Cei din ramura principală a clanului putea şterge sau înlocui anumite informaţi. Lordul Zinkiri avea două fete, una avea 19 ani, a doua era Karami si avea doar 16 ani. Cele două semănau, aveau parul roz….
- Ca florile de cireş, care erau înflorite tot anul în sat, ochii lor erau verzi ca algele care creşteau în jurul lacului de lânga sat, pielea lor era alba ca laptele şi orice bărbat se putea îndrăgosti de ele.
Nu îmi venea să cred că îmi amintesc, aceasta a fost una dintre primele lucruri care mi se păreau interesante la în primul am de şcoală.
- Aşa-i. Într-o noapte Karami a fost răpită, satul a trimis o echipă de 5 membri AMBU, se pare că în situaţie de stres Keigan-ul nu doar distrugea informaţi, distrugea şi creierul persoanei care este afectată. Singurul care a rămas în viaţă a fost un tânăr talentat din clanul Uchiha, numele lui era Kiruki. El perfect după părerea ei, era brunet, şti cum arată cei din clanul Uchiha, ideea este ca a fost dragoste la prima vedere, dar era o iubire interzisă. Chiar dacă tatăl ei i-a interzis ea a continuat să se întâlnească cu el. În fiecare noapte se vedeau la cascada, urcau aici sus şi priveau luna, erau ferici, erau împreună. Într-o noapte el a venit să-i spună că a primit o misiune importantă şi, dacă va muri, cascada şi râul aveau să transforme apa în sânge pentru 10 zile. A doua zi, la ivirea zorilor fata a venit la râu, simţea ca ceva rău s-a întâmplat, când a plecat de acasă a lăsat un bilet de adio. Când a ajuns la malul râului a văzut apa transformată în sânge, atunci, dorind să fie alături de el urcat aici şi a sărit. Corpul ei a fost zdrobit de stânci, toţi eu spus că a fost un înger, de atunci se numeşte cascada îngerului. Se spune ca băiatul a fost numit „demonul care a distrus lumina” pentru că lordul o numea pe fată „lumina ochilor mei”.
S-a oprit, ştiam restul povestiri, se spune că într-o zi cei doi se vor reîncarna şi vor trăi împreună, sau vor muri împreună. Acum 16 ani Ţara Îngerului a fost distrusă, toţi au fost ucişi, şi legenda a pierit pe veci.
- Dacă nu aş fi ajuns la timp, dacă ai fi căzut, eu muream alături de tine aici.
M-am ridicat, nu doream să mai aud pe cineva spunând că mă va proteja cu preţul vieţi.
Am plecat alături de el, dar nu am făcut nici doi paşi că am leşinat. Se pare ca oboseala şi-a spus cuvantul.
Eram într-un loc întunecat, dar simţeam ceva ciudat, o dorinţă, aşteptam să văd pe cineva. Vedeam umbre întunecate, dar Sasuke era acolo, mă privea în tăcere.
-Sasuke? Unde suntem? Ce-i locul acesta?
- Am folosit o capacitate pe care o pot folosi doar cei din ramura principală a clanului Uchiha, având în vedere că tu ai ochii fratelui meu pot sa te contactez când ei mintea limpede, deschisă.
A rostit aşa repede aceste cuvinte încât a rămas fără aer, a luat o gura mare de aer şi a continuat, în timp ce eu il priveam intens.
-Unde eşti? Vin după tine imediat ce se opreşte ploaia. Toţi îşi fac griji pentru tine…
- Nu, nu pot pleca acum, pot rămâne ca spion in Akatsuki. Şi nu îmi pasă ce spune Sensei. Eu nu plec de aici până nu distrug o anumite persoană.
- Sakura, scumpo, răzbunarea nu este totul…
- Tu vorbeşti, ai plecat pentru a te răzbuna.
A lăsat privirea în jos, ştia cum e să renunţi la tot pentru răzbunare. Mi-a spus scumpo. Oare simte ceva pentru mine? Nu, nu e asta, a găsit modalitatea perfectă pentru a se întoarce în sat, mă va salva pe mine, va fi un erou, nu un fugar căutat.
Auzeam cum cineva mă strigă să undeva departe, Sasuke încerca să afle unde sunt, dar nu voi ceda în faţa lui. Nu sunt o fraieră.
-Mă chemă Dei… Cineva trebuie să plec.
M-am trezit, lângă mine Deidara, eram într-o cameră mare, era maro, cu mobilier simplu negru, fereastra era acoperită draperii negre, în faţa mea era o uşă dublă tot neagră. Mi-a luat câteva secunde să realizez că eu eram în pat cu Deidara, eram acoperiţi amândoi cu o pătură albastră.

[Rose ^^]

Buna, pai mersi ca mi-ai spus. Am ajuns prima? yupy. asa sa incepem:
Cum am mai zis va iubesc povestea, e plina de mister, nu dezvaluiti decat necesarul, plina de aventura si devinde din ce in ce mai intens. Ai avut descrierea, desi puteai sa accentuezi mai bine acel sentiment de iubire si sa nu spui chiar asa direct. Actiunea e linistita, greseli am mai vazut, momente de neatentie, corecteaza capitolul inainte de al posta.
Mi-a placut la nebunie acea legenda. Nu-mi spune ca Sakura e acea fata? Descrierea lor e identica, deci logic ca ma gandesc la ea. chiar sunt foarte curioasa sa vad ce o sa fie si ce surprize ne aduci.
Totul e din ce in ce mai intens.
Astept nextu cu sufletul la gura si va rog sa nu uitati sa ma anuntati. Spor la scris si bye>:D<

[Zummy]

eiiii mersi ca m-ai anuntat de next :* e sopper tare acest capitol si vreau cat de repede posibil nextul :?? pentru un criminal deidara e destul de atent .... si poate va razganditi si faceti fikul deisaku :chuu: daaaaaa as vrea eu :99: dar fikul tot imi place si vreau urmatorul capitol :bv:
poi spor la scris :bye:

[tamoshiku]

Capitolul XI
Echipa Nr. 7




Mă împiedic de o creangă şi cad pe pământul rece ţi ud. De ce? Lacrimile îmi apar pe chip, dar le şterg repede, nu pot plânge ca un copil. O mână caldă se aşează pe umărul meu, blondul m-a urmărit încă o dată. Naruto, ce prieteni buni am fost o dată, şi chiar dacă am greşit ştiu că mi-ai fost mereu alături. Eşti ca un frate pentru mine, dar nu-ţi voi spune asta, nu sunt prea sentimental.
-Ce vrei?
Mă întorc şi îl privesc cât pot de rece, acesta sare în sus strigând un „Ştiam”. Nu am apucat să comentez comportamentul blondului că el m-a strâns în braţe.
-Ce-i cu tine? Eşti nebun, dă-mi drumu.
-Ştiam că te-ai întors să rămâi, când eu şi Hinata ne vom căsători tu vei fi naş. Corect?
Am început să râd cu lacrimi, ăsta-i Naruto pe care îl ştiu eu, copilul hiper-activ, zăpăcit şi visător. Când îmi dă în cele din urmă drumuîi dau un pumn zdravăn în stomac, l-am luat prin surprindere, se prăbuşeşte pe braţul meu.
-Îmi pare rău frate, dar îmi stai în cale acum. Doamne că greu mai eşti.
Îl ridic pe blondin şi îl duc pe o bancă, ploaia s-a oprit deci nu-i nici o problemă. Pornesc gânditor spre casă, soarele era deja sus pe cer, norii cenuşi s-au risipit, parcă nici nu a fost o ploaie. Las privirea în jos pentru a nu mi se citi durerea din ochii, dar mă ciocnesc de cineva şi aud cum acea persoană cade. Îmi aţintesc privirea în faţă şi o văd pe Hinata, fata sare imediat în picioare şi îmi zâmbeşte cald.
-Ştiu la ce te gândeşti, am convinso pe Tsunade-sama să trimită Echipa într-o misiune de recunoaştere. Sigur o vom găsi, dar problema e că Kakashi- sensei nu poate veni, şi ca echipa să fie completă ne mai trebuie un membru.
-Eu? Nu cred că este o idee bună, până la urmă sunt un fugar. Şi trebuie să aştepţi până îşi revine Naruto.
Fac un semn cu capul, dar fata mă priveşte întrebătoare. Fac o întoarcere de 180° şi rămân mască, blondul nu mai era pe bancă, de fapt nu era aici. Unde s-o fi dus?
-Încerci să scapi de mine pentru a te da la prietena mea?
Naruto era în faţa mea şi îmi spunea că mi-am cam pierdut îndemânarea „marele Uchiha nu ştie să de un pumn, ha ha ha”. Îi spun Hinatei că nu am timp de prosti şi că nu mă voi alătura echipei, îl au pe Sai. De ce oare mai au nevoie de mine? Eu i-am lăsat baltă, am părăsit echipa fără a-mi pasa, am fost un egoist.
-Dacă faci asta nu vei mai fi un fugar, vei deveni un membru el Satului Konoha, şi tu si Taka.
Mă pregăteam să o refuz, dar m-am gândit la echipă, Jugo şi Kimimaro s-ar bucura să facă parte din sat, Karin s-ar întoarce la vechea ei viaţă, iar Suigetsu nu prea contează, pentru el îi tot aia. Îi spun fetei că voi merge cu ei in misiune.
Nu prea îmi doream să merg într-o misiune de recunoaştere, ştiam că dacă îi vom găsi Sakura va fi de partea lor, îşi doreşte răzbunarea, nimeni şi nimic nu o va opri. Totuşi ea e diferită de mine, a spus că va aduna informaţi, asta este pentru întregul sat nu doar pentru ea. Ajung în faţa uşi şi nu aud nici un sunet, cum de nu se ceartă Karin cu Suigetsu, asta nu-i de bine. Deschid uşa fără a face zgomot şi pe canapea o văd pe roşcată cuibărită ţn braţele lui Suigetsu.
Ies, dar ca să îi enervez trântesc uşa cu putere. Rânjesc auzind-o pe roşcată speriată dacă a văzut-o cineva în ipostaza asta pe care ea ar numi-o jenantă. Pentru un moment chiar m-am bucurat că ei doi se înţeleg pentru prima dată. Era cel mai bun moment, simt că o lupta se apropie cu repeziciune.
Lângă mine apare Jugo, ochii lui scânteiau, asta înseamnă probleme. Mi-am activat Sharinganul şi l-am prins într-o iluzie. Am aşteptat să se calmeze, deja este imun la această tehnică, dar îl calmează.
-E de rău. Vocea lui era plină de îngrijorare, atunci am sesizat că Kimimaro nu este lângă el, cea ce nu era normal.
-E în spital. Voi cere cel mai bum medic ninja din sat.
Am mai stat să-i spun prietenului meu ce voi face, l-am rugat să fie calm, cea ce a sigur va face. Am pornit spre locul de întâlnire.
Hmm … mincinoşi, parcă Kakashi- sensei era plecat în nu ştiu ce misiune.
-Ai întârziat! Până şi sensei a ajuns înaintea ta!
Am zâmbit, dar zâmbetul mi sa şters repede. Eram ca pe vremuri, Echipa nr. 7, sensei întârzia, Naruto ţipa, eu eram indiferent, iar Hinata era ruşinoasă şi se scuza mereu.
-Am o condiţie, pe lângă ce a promis Tsunade. Vreau ca cel mai bun medic să se ocupe de Kimimaro.
-Da, Tsunade-sama, se va ţine de cuvânt. Dar nu-ţi putem oferi cel mai bun medic…
-Sakura era cea mai bună, a întrecut-o şi pe Tshunade-sama. Fata se înroşi repede şi continuă repede. Scuza-ţi sensei, nu am vrut să vă întrerup. Aaa… Să şti că Shizune se ocupă de prietenul tău, totul va fi bine până se întoarce Sakura.
Vocea ei era plină de siguranţă. O siguranţă care m-a făcut să zâmbesc. Naruto a luat-o pe brunetă de mână şi au plecat să cerceteze Estul, Kakashi a luat Nordul, iar eu am rămas cu Sudul. Simt că am un gol mare în stomac. Dacă aflu unde este Sakura misiunea mea se transformă dintr-una de cercetare în una de răzbunare. Cred că o voi lua razna, imaginea Sakurei îmi apare în minte, era în braţele acelui gunoi cu par lung şi blond. Mă întreb de ce oare nu au uciso? Ideea e că eu nu îmi doresc să fie moartă, dar parcă ar fi mai bine moartă decât în braţele lui. Îmi dau seama că o iubesc, dar iubirea mea este nepotrivită. Simt că ţi ea mă iubeşte, dar iubirea ei este umbrită de ură. Aşa era şi viaţa mea, chiar dacă probabil o iubea şi în trecut îmi doream răzbunarea. Ura era mai puternică decât iubirea, iubirea era ascunsă în ură. Nu vreau ca ţi Sakura să treacă prin ce am trecut eu, nu vreau ca ea să fie obsedată de ură şi de disperare.

[tamoshiku]

Ayumi m-a rugat să postez capitolul pentru că nu a putut intra...

Capitolul XII
Întâmplare neplăcută


Am sărit ca arsă din pat şi am privit chipul blondului, ochii lui scânteiau. M-am privit în oglindă şi am rămas mască, purtam o pereche de pantaloni scurţi, roşi şi un maieu mulat, cu un decolteu generos, negru. Am fost luată pe sus şi aşezată pe pat, respiraţia caldă a blondului îmi mângâia chipul palid, inima îmi bătea cu putere şi ştiam că sunt îmbujorată. Buzele blondinului s-au apropiat de mine şi sau unit într-un sărut simpul, dar plin de pasiune.
- Sasuke!
Blondul s-a desprins de mine şi a ieşit din cameră cât a putut de repede, cât de proastă pot să fiu, poate că el chiar mă iubeşte şi eu îi spun Sasuke. Am luat pe mine pelerina lui şi am fugit cât de repede am putut. Când ce-i din living m-au văzut au început să râdă cu lacrimi. Exact asta îmi trebuie, să mă fac de râs în faţa unui grup de criminali.
- A-ţi văzut unde a plecat Deidara?
Konan îmi spune că a ieşit afară, dar ar trebui să îl las în pace. Da sigur, afară plouă cu găleata şi ea îmi spune să stau departe de el. Ies repede din casă şi merg spre pădure, ştiu că el s-a dus acolo. Alergam printre copaci, tufişuri şi crengile rupte îmi zgârie picioarele, nu îmi păsa că picioarele îmi erau pline de tăieturi pentru că nu purtam sandale ninja. Am încetinit şi am trecut de copacul cel mare şi întunecat, cerul negru vărsa lacrimi şi blondul stătea întins pe spate. Purta o pereche de pantaloni lungi, maro şi era la bustul gol. Era frumos, foarte frumos, dar nu îl iubeam. Mi-am dat jos pelerina şi l-am acoperit, avea ochii închişi, dar ştiam că nu doarme. Am încercat să-l iau de mână, dar acesta şi-a retraso.
- Nu am nevoie de sfaturile tale Konan, eşti doar o proastă îndrăgostită de Pain. Dacă vrei îţi dau eu ţie un sfat, nu ai nici o şansă la el.
- Nu sunt Konan, nu sunt îndrăgostită de Pain, dar sunt o proastă.
Când a realizat că eu eram lângă el acesta mi-a spus să plec şi să nu mă mai întorc. Am rămas acolo şi l-am privit, strângeam cu putere iarba pentru a-mi ţine lacrimile în frâu, apoi am realizat că el sa ridicat şi a plecat, dar înainte mi-a aşezat pelerina pe umeri.
- Nu, nu pleci fără mine, şi nici eu nu pot pleca pentru că am fost răpită. Sau poate ai uitat? Ascultă-mă!
Acesta s-a oprit şi s-a apropiat de mine, mi-am dat jos pelerina şi i-am înapoiato, dar acest a lăsato să cadă pe pământul rece şi ud. Mă pierdeam în ochii lui precum ceru senin.
- Îmi pare rău că ţi-am spus Sasuke, dar sunt foarte tulburată, nu mai înţeleg nimic. Simt că ceva din mine vrea să fie cu tine, dar ceva din mine se teme. Şi dacă vrei să şti nu l-am sărutat nici o dată pe Sasuke şi nici măcar nu-mi doresc.
Cred că mi-am jucat bine rolul, dar ce rol încerc să joc.
- Te temi de mine.
Nu era o întrebare, era o afirmaţie, era plină de durere. Nu ştiu din ce motiv, dar nu îmi e teamă de el, îmi e teamă de ceea ce aş putea ajunge să simt pentru el.
- Nu, nu îmi e teamă de tine. Îmi e teamă de sentimentele mele, îmi e teamă că aş putea ajunge să iubesc din nou.
Deidara a vrut să mă sărute, dar s-a răzgândit, această răzgândire m-a făcut pe mine să-mi doresc buzele lui. M-am ridicat pe vârfuri şi mi-am presat buzele peste ale lui, limba lui îmi mângâia uşor buzele, m-a muşcat uşor de buza inferioară astfel încât limba lui a început să exploreze fiecare colţişor al guri mele. Am început să-i răspund acestui sărut plin de pasiune, dar o parte din mine regreta că făceam asta. Mâna blondului a urcat uşor de pe talia mea pe sub tricoul meu. Am încercat să rup acel sărut, dar nu am putut, m-a prins de unul dintre sâni şi a început să se joace cu el.
- Nu!
Ţip şi încerc să mă trag din braţele lui, dar acesta nu se oprea, palma mea a făcut contact cu obrazul, iar atunci s-a oprit. Şi-a lăsat capul pe umărul meu şi îşi cerea scuze. Doamne, de ce să-l iert? Pentru un moment am crezut că îl iubesc, dar acum simt doar ură şi scârbă faţă de el.