08-09-2010, 06:48 PM
Oke, am avut o mega mare pana de inspiratie, dar revin in forta. Deci, iata ca vine nextul.
Sangele-mi curge siroaie din mainile fragile ramase de mult timp fara chackra. Pestele care candva dadea semne ca isi revine, acum zace mort sub palmele care trebuiau sa ii aduca a doua sansa la viata. Colega mea, Sakura, o fata vesela si prietenoasa, cam tupeista, cu parul lung de culoarea florilor de cires, mult mai priceputa decat mine, a terminat in urma cu cateva ore. Eu muncesc in zadar.
Se apropie cu viteza asfintitul, Cerul capata nuante rosiatice. Trilurile pasarilor ce m-au insotit pe toata durata zilei inceteaza. Atmosfera devine sumbra.
Renunt la antrenamentul care oricum devenise inutil si ma indrept spre biroul lui Tsunade-sama, o femeie dura cu parul blond, mare maestra in medical jutsu, unde ma asteapta o noua creanga de salcie, care urmeaza sa se rupa pe picioarele mele, intr-o invazie de lovituri. E exact la fel cum imi facea tata mai demult, cand eram inca in satul nisipului. Intre timp am ramas orfana. In urma cu cativa ani, satul a fost atacat de un anume Itachi Uchiha, un tanar care atunci avea 14 ani, care si-a ucis tot clanul si pe toti cei care au intervenit, intr-o singura nuapte, mai putin pe fratele lui mai mic, Sasuke, care acum este tratat care un mare erau pentru nimic. Mama si tata erau printre cei care au incercat sa ajute marele clan al Konohai, insa au fost ucisi in doar cateva secunde. Au pierdut in fata maretei forte a Sharinganului.
Fara sa imi dau seama ajung in fata usii care imi ascunde pedeapsa. Apas timid pe clanta si intru cu capul plecat. Ochii caprui ai maestrei ma cerceteaza suspicios. Ma apropii de birou si pun pestele mort in fata ei.
- Ce ma voi face cu tine? ofteaza aceasta, incruntandu-se. Doar zece lovituri azi. Maine de trei ori mai multe daca nu reusesti.
Se apleaca si scoate sintr-un sertar crenguta de salcie, apoi incepe sa ma loveasca cu brutalitate peste gambe. Neavand de ales, primesc rasplata fara sa scancesc, apoi salutand respectuos plec schiopatand spre casa. Datorita mersului ciudat si a ranilor adanci de pe picioare, nenumarate priviri se indreapta catre mine, dar nu imi pasa. Imi amintesc cum il priveau toti pe Gaara, ca pe un monstru, iar pe el nu-l deranja. Ce indur eu acum e nimic.
Ma pierd in gandurile placute ale copilariei, in momentele petrecute cu cel mai bun prieten al meu, in antrenamentele grele si peripetiile trecute. Ma ratacesc intr-o lume care nu avea cum sa mai vina vreodata. Am crescut, totul s-a dus acum.
Simt cum cineva ma atinge pe umar si tresar brusc, luand pozitia de atac. Ma intorc rapid, scotand kunaiul, dar raman dezamagita cand vad ca posesoarea mainii e doar Sakura.
- Ce-ai patit? Ma intreaba aceasta putin panicata.
Asa cum imi e obiceiul prost, nu ii raspund, varand cutitul la locul sau. Ea fiind obisnuita cu starile mele de nepasare, in care o las sa vorbeasca singura, nu ma baga in seama, continuandu-si discursul pentru care m-a oprit. Printre chestiile inutile pe care mi le tot spune aud si ceva despre Examenele Chunin, care se pare ca se tin in Konoha, la care ma opresc rusc si ridic privirea spre Sakura.
- Anul acesta participi? o intreb ezitand.
- Echipa mea a hotarat ca vom merge in acest an. Dar tu?
- Nu ma pot numi ninja, nu am bandana si nu am voie sa dau examenul aici, pentru ca sunt din satul nisipului, inchei dezamagita, plecand capul.
Mai mergem o vreme tacute, apoi Sakura indrazneste sa sparga linistea. Putin ezitand, incepe mai intai soptit, apoi continua mai tare:
- Crezi ca ai vrea sa dormi la mine noaptea asta? Vin si Ino si Hinata. Stiu ca nu prea va intelegeti si nu e chiar genul tau de activitate, dar poate ti-ar prinde bine…
Nestiind prea bine ce sa ii raspund, dau aprobator din cap, pentru a nu-i rani sentimentele, apoi imi iau la revedere si plec. Grozav… o noapte nedormita e exact ce-mi trebuie.
Ajunsa acasa imi iau repede pijamale, o perna si ceva de rontait, le trantesc intr-o punga, apoi parasesc rapid micuta locuinta. Afara se lasase frigul intre timp, acum regretand decizia de a-mi lasa puloverul acasa.
Grabesc pasul cat pot de mult, dar din cauza intunericului, ma busesc destul de tare de cineva care statea exact pe mijlocul drumului. O gramada de nisip se desprinde din locul impactului si cade o data cu mine pe jos. Umbra ramane in picioare, in mod surprinzator de pare ca nu a patit nimic. Ma ridic, scuturandu-ma de nisip incercand sa disting chipul onului, insa sunt mult mai curioasa daca mai e viu. Imi holbez ochii pentru a putea strabate intunericul, apoi gura imi devine incapabila sa mai rosteasca vreaun cuvant. Pe buze mi se poate citi doar un cuvant…
fara 3 commuri nu pun nextul :D
Capitolul 1
Sangele-mi curge siroaie din mainile fragile ramase de mult timp fara chackra. Pestele care candva dadea semne ca isi revine, acum zace mort sub palmele care trebuiau sa ii aduca a doua sansa la viata. Colega mea, Sakura, o fata vesela si prietenoasa, cam tupeista, cu parul lung de culoarea florilor de cires, mult mai priceputa decat mine, a terminat in urma cu cateva ore. Eu muncesc in zadar.
Se apropie cu viteza asfintitul, Cerul capata nuante rosiatice. Trilurile pasarilor ce m-au insotit pe toata durata zilei inceteaza. Atmosfera devine sumbra.
Renunt la antrenamentul care oricum devenise inutil si ma indrept spre biroul lui Tsunade-sama, o femeie dura cu parul blond, mare maestra in medical jutsu, unde ma asteapta o noua creanga de salcie, care urmeaza sa se rupa pe picioarele mele, intr-o invazie de lovituri. E exact la fel cum imi facea tata mai demult, cand eram inca in satul nisipului. Intre timp am ramas orfana. In urma cu cativa ani, satul a fost atacat de un anume Itachi Uchiha, un tanar care atunci avea 14 ani, care si-a ucis tot clanul si pe toti cei care au intervenit, intr-o singura nuapte, mai putin pe fratele lui mai mic, Sasuke, care acum este tratat care un mare erau pentru nimic. Mama si tata erau printre cei care au incercat sa ajute marele clan al Konohai, insa au fost ucisi in doar cateva secunde. Au pierdut in fata maretei forte a Sharinganului.
Fara sa imi dau seama ajung in fata usii care imi ascunde pedeapsa. Apas timid pe clanta si intru cu capul plecat. Ochii caprui ai maestrei ma cerceteaza suspicios. Ma apropii de birou si pun pestele mort in fata ei.
- Ce ma voi face cu tine? ofteaza aceasta, incruntandu-se. Doar zece lovituri azi. Maine de trei ori mai multe daca nu reusesti.
Se apleaca si scoate sintr-un sertar crenguta de salcie, apoi incepe sa ma loveasca cu brutalitate peste gambe. Neavand de ales, primesc rasplata fara sa scancesc, apoi salutand respectuos plec schiopatand spre casa. Datorita mersului ciudat si a ranilor adanci de pe picioare, nenumarate priviri se indreapta catre mine, dar nu imi pasa. Imi amintesc cum il priveau toti pe Gaara, ca pe un monstru, iar pe el nu-l deranja. Ce indur eu acum e nimic.
Ma pierd in gandurile placute ale copilariei, in momentele petrecute cu cel mai bun prieten al meu, in antrenamentele grele si peripetiile trecute. Ma ratacesc intr-o lume care nu avea cum sa mai vina vreodata. Am crescut, totul s-a dus acum.
Simt cum cineva ma atinge pe umar si tresar brusc, luand pozitia de atac. Ma intorc rapid, scotand kunaiul, dar raman dezamagita cand vad ca posesoarea mainii e doar Sakura.
- Ce-ai patit? Ma intreaba aceasta putin panicata.
Asa cum imi e obiceiul prost, nu ii raspund, varand cutitul la locul sau. Ea fiind obisnuita cu starile mele de nepasare, in care o las sa vorbeasca singura, nu ma baga in seama, continuandu-si discursul pentru care m-a oprit. Printre chestiile inutile pe care mi le tot spune aud si ceva despre Examenele Chunin, care se pare ca se tin in Konoha, la care ma opresc rusc si ridic privirea spre Sakura.
- Anul acesta participi? o intreb ezitand.
- Echipa mea a hotarat ca vom merge in acest an. Dar tu?
- Nu ma pot numi ninja, nu am bandana si nu am voie sa dau examenul aici, pentru ca sunt din satul nisipului, inchei dezamagita, plecand capul.
Mai mergem o vreme tacute, apoi Sakura indrazneste sa sparga linistea. Putin ezitand, incepe mai intai soptit, apoi continua mai tare:
- Crezi ca ai vrea sa dormi la mine noaptea asta? Vin si Ino si Hinata. Stiu ca nu prea va intelegeti si nu e chiar genul tau de activitate, dar poate ti-ar prinde bine…
Nestiind prea bine ce sa ii raspund, dau aprobator din cap, pentru a nu-i rani sentimentele, apoi imi iau la revedere si plec. Grozav… o noapte nedormita e exact ce-mi trebuie.
Ajunsa acasa imi iau repede pijamale, o perna si ceva de rontait, le trantesc intr-o punga, apoi parasesc rapid micuta locuinta. Afara se lasase frigul intre timp, acum regretand decizia de a-mi lasa puloverul acasa.
Grabesc pasul cat pot de mult, dar din cauza intunericului, ma busesc destul de tare de cineva care statea exact pe mijlocul drumului. O gramada de nisip se desprinde din locul impactului si cade o data cu mine pe jos. Umbra ramane in picioare, in mod surprinzator de pare ca nu a patit nimic. Ma ridic, scuturandu-ma de nisip incercand sa disting chipul onului, insa sunt mult mai curioasa daca mai e viu. Imi holbez ochii pentru a putea strabate intunericul, apoi gura imi devine incapabila sa mai rosteasca vreaun cuvant. Pe buze mi se poate citi doar un cuvant…
"Tu"
fara 3 commuri nu pun nextul :D