11-06-2010, 04:09 PM
[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.
Disclaimer: nu detin nici un personaj din animeul/mangaul naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari.
Edit: Am uitat sa zic dar accept orice fel de critici, chiar si dure de crapa pietrele :D.
Prolog
Alerg disperata, miscandu-mi cat pot de repede micile si fragilele mele picioruse, fara sa am grija pe unde calc. Trec prin iarba de aproape aceeasi inaltime cu mine, impiedicandu-ma din doi in doi pasi. Mi se agata nenumarati scaieti de rochita mea verde de stofa in timp ce alerg cu toata viteza spre paraul ce incepe sa se contureze in zare. Nu se poate! Voi intarzia din nou. El niciodata nu intarzie.
Ajunsa la marginea micutei ape curgatoare ma uit in jur, privirea mea atintindu-se spre unicul copac de pe mal. La umbra acestuia sta extrem de relaxat, pentru un copil care asteptase in jur de jumatate de ora, un baiat cu parul roscat si ochii verzi, de vreo sapte ani. Alerg grabita in directia lui, acesta ridicand privirea pentru a observa care este sursa sunetelor si gafaielilor. Privirea i se indreapta catre mine si zambeste.
- Matsuri-chan, ai ajuns in sfarsit!
Desi am intarziat de nenumarate ori, nu cred sa-l fi vazut pe Gaara suparat vreodata. Mereu e foarte intelegator si rabdator cu mine, desi sunt cu un an mai mica decat el. Este cel mai mare sprijin pe care il am in momentul de fata. Cu parintii nu pot vorbi mai nimic. Ei mi-au ales visul, iar eu nu pot sa comentez nimic. Ma antreneaza de cand m-am nascut pentru a deveni medic ninja.
- Matsuri-chan, ce ai patit la picioare? ma intreaba Gaara, profund ingrijorat de sanatatea mea. Esti ranita. Imediat se ajunge la carne.
- Gaara-kun, am nevoie de ajutor, ii spun, incercand sa imi ascund lacrimile ce imi invadau cu cruzime ochii. Parintii ma forteaza de doua saptamani sa fac o noua tehnica dar nu mi-au explicat cum trebuie si eu nu ma pot descurca. La fiecare incercare esuata primesc cinci lovituri de bici peste picioare. Vor sa ridic in aer un bustean cu puterea chakrei mele.
Baiatul ma priveste trist, apoi imi face semn sa stau jos. Eu ma asez supusa si putin derutata, pentru ca Gaara se indeparteaza. In vreo cinci minute apare cu cateva ierburi, isi umple sticluta cu apa si strecoara ierburile rupte in aceasta. Apoi scutura. Cand totul e gata vine la mine si imi unge ranile cu lichidul medicinal. Durerea este enorma insa dupa cateva minute umflatura se retrage.
Cand incep sa ma mai dezmortesc imi intinde o mana si ma ajuta sa ma ridic, apoi ma ia de brat si ma trage dupa el. Mergem cam cinci minute in susul raului, pana ajungem la o zona cu crengi, mai groase mai subtiri, dar toate uscate. El se indreapta spre cel mai mare bustean si de la o distanta de aproximativ 50 de centimetri incepe sa il ridice. Sunt uluita de usurinta cu care realizeaza acest jutsu de pregatire pentru medicii ninja. Cand incepe sa ma priveasca insistent ma indrept si eu spre un bat ceva mai mic si de la o distanta minuscula incep sa ma concentrez pe palma, insa nu se intampla aproape nimic.
- Nu te gandi la palma, ci ca esti chakra din palma ta.
La inceput sfatul sau mi se pare ilogic dar incet, incet se vad progrese. Trec de la un bustean la altul si in 35 de minute ajung sa ma confrunt cu cel al lui Gaara. Stau foarte concentrata apoi, ca din senin simt o durere ingrozitoare in umarul stang, care devine insuportabila si cad la pamant.
- Matsuri-chan, esti bine?
Nu reusesc sa zic nimic. Imaginea din fata mea este neclara. Ca prin minune apar doi tipi mascati, inalti si musculosi, cu banderola satului nisip. Unul din ei face un semn cu mana si apare un dragon de gheata, care se indreapta orbeste spre Gaara. Ghinionul lui este ca baiatul este protejat de nisip, care intervine imediat si bareaza lovitura, apoi in forma unei sulite si strapunge dragonul de gheata, creand un uimitor curcubeu de culori pentru scurt timp. Cei doi mascati nu mai stau nici o secunda pe ganduri si o iau la fuga spre padure.
Pentru ca nu mai eram in stare sa ma misc, Gaara veni si ma lua in brate, apoi se indrepta catre sat. Simtindu-ma in siguranta si bantuita de durerea de umar, adorm.
- E numai vina ta! se aude o voce brutala de barbat. O momesti mereu sa vina dupa tine!
- Nu i-am facut nimic, raspunde Gaara, la fel de calm ca intotdeauna.
- Esti un monstru Ichibi… Nu meriti sa existi. Nu conteaza, nu te vei mai atinge niciodata de fata mea. Voi avea eu grija de asta. Acum iesi afara din casa asta si sa nu te mai vad!
Am urmarit toata discutia pe jumatate adormita. Nu stiu cum sa reactionez in momentul de fata. Aud usa de la intrare cum se inchide, semn ca sprijinul meu a plecat. Tata mi-a interzis de mai multe ori sa ma intalnesc cu el, dar niciodata nu i-a interzis lui sa se intalneasca cu mine. Nu stiu cum va reactiona. S-ar lasa si torturat numai pentru ca mie sa nu mi se intampe nimic.
Imi limpezesc mintea si ma ridic in sezut. Tata, un barbat bine facut, cu o fata severa si dura ma priveste de sub sprancenele lui deosebit de groase. Ma fac mica, plecand privirea supusa. Ma asteptam sa ma certe dar nu a fost asa.
- Am gasit in sfarsit o maestra pentru tine. Plecam maine la prima ora asa ca fa-ti bagajele.
Nu mi-a zis mai mult de atat iar eu nu am indraznit sa intreb detalii. Cand sa ma ridic din pat simt o durere fulgeratoare in umarul stang, amintire de la rana. Nici acum nu stiu ce m-a lovit. Incep sa impachetez cu lacrimi in ochi. Cand sunt gata cobor scarile, mama asteptandu-ma in bucatarie cu o portie de ramen. Nu pot sa mananc prea mult, asa ca ma ridic de la masa si dau se ies pe usa cand sunt oprita cu brutalitate. Acum nici nu am cum sa ii spun lui Gaara ca plec… Probabil o sa ma urasca.
Dupa o noapte in care nu am dormit aproape deloc a trebuit sa imi iau valiza si sa parasesc casa, alaturi de parinti, intreptandu-ne impreuna spre iesirea din sat.
Nu stiu unde plec sau cand ma voi intoarce. Tot ce imi doresc este sa il reintalnesc pe Gaara cat de curand si el sa nu ma urasca. Oare de ce propri mei parinti ma chinuie asa la o varsta atat de frageda?
edit:scriu numai cand am inspiratie :D... gomen