Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Invaluit in nisip

#1
[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

Disclaimer: nu detin nici un personaj din animeul/mangaul naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari.

Edit: Am uitat sa zic dar accept orice fel de critici, chiar si dure de crapa pietrele :D.

Prolog

Alerg disperata, miscandu-mi cat pot de repede micile si fragilele mele picioruse, fara sa am grija pe unde calc. Trec prin iarba de aproape aceeasi inaltime cu mine, impiedicandu-ma din doi in doi pasi. Mi se agata nenumarati scaieti de rochita mea verde de stofa in timp ce alerg cu toata viteza spre paraul ce incepe sa se contureze in zare. Nu se poate! Voi intarzia din nou. El niciodata nu intarzie.
Ajunsa la marginea micutei ape curgatoare ma uit in jur, privirea mea atintindu-se spre unicul copac de pe mal. La umbra acestuia sta extrem de relaxat, pentru un copil care asteptase in jur de jumatate de ora, un baiat cu parul roscat si ochii verzi, de vreo sapte ani. Alerg grabita in directia lui, acesta ridicand privirea pentru a observa care este sursa sunetelor si gafaielilor. Privirea i se indreapta catre mine si zambeste.
- Matsuri-chan, ai ajuns in sfarsit!
Desi am intarziat de nenumarate ori, nu cred sa-l fi vazut pe Gaara suparat vreodata. Mereu e foarte intelegator si rabdator cu mine, desi sunt cu un an mai mica decat el. Este cel mai mare sprijin pe care il am in momentul de fata. Cu parintii nu pot vorbi mai nimic. Ei mi-au ales visul, iar eu nu pot sa comentez nimic. Ma antreneaza de cand m-am nascut pentru a deveni medic ninja.
- Matsuri-chan, ce ai patit la picioare? ma intreaba Gaara, profund ingrijorat de sanatatea mea. Esti ranita. Imediat se ajunge la carne.
- Gaara-kun, am nevoie de ajutor, ii spun, incercand sa imi ascund lacrimile ce imi invadau cu cruzime ochii. Parintii ma forteaza de doua saptamani sa fac o noua tehnica dar nu mi-au explicat cum trebuie si eu nu ma pot descurca. La fiecare incercare esuata primesc cinci lovituri de bici peste picioare. Vor sa ridic in aer un bustean cu puterea chakrei mele.
Baiatul ma priveste trist, apoi imi face semn sa stau jos. Eu ma asez supusa si putin derutata, pentru ca Gaara se indeparteaza. In vreo cinci minute apare cu cateva ierburi, isi umple sticluta cu apa si strecoara ierburile rupte in aceasta. Apoi scutura. Cand totul e gata vine la mine si imi unge ranile cu lichidul medicinal. Durerea este enorma insa dupa cateva minute umflatura se retrage.
Cand incep sa ma mai dezmortesc imi intinde o mana si ma ajuta sa ma ridic, apoi ma ia de brat si ma trage dupa el. Mergem cam cinci minute in susul raului, pana ajungem la o zona cu crengi, mai groase mai subtiri, dar toate uscate. El se indreapta spre cel mai mare bustean si de la o distanta de aproximativ 50 de centimetri incepe sa il ridice. Sunt uluita de usurinta cu care realizeaza acest jutsu de pregatire pentru medicii ninja. Cand incepe sa ma priveasca insistent ma indrept si eu spre un bat ceva mai mic si de la o distanta minuscula incep sa ma concentrez pe palma, insa nu se intampla aproape nimic.
- Nu te gandi la palma, ci ca esti chakra din palma ta.
La inceput sfatul sau mi se pare ilogic dar incet, incet se vad progrese. Trec de la un bustean la altul si in 35 de minute ajung sa ma confrunt cu cel al lui Gaara. Stau foarte concentrata apoi, ca din senin simt o durere ingrozitoare in umarul stang, care devine insuportabila si cad la pamant.
- Matsuri-chan, esti bine?
Nu reusesc sa zic nimic. Imaginea din fata mea este neclara. Ca prin minune apar doi tipi mascati, inalti si musculosi, cu banderola satului nisip. Unul din ei face un semn cu mana si apare un dragon de gheata, care se indreapta orbeste spre Gaara. Ghinionul lui este ca baiatul este protejat de nisip, care intervine imediat si bareaza lovitura, apoi in forma unei sulite si strapunge dragonul de gheata, creand un uimitor curcubeu de culori pentru scurt timp. Cei doi mascati nu mai stau nici o secunda pe ganduri si o iau la fuga spre padure.
Pentru ca nu mai eram in stare sa ma misc, Gaara veni si ma lua in brate, apoi se indrepta catre sat. Simtindu-ma in siguranta si bantuita de durerea de umar, adorm.
- E numai vina ta! se aude o voce brutala de barbat. O momesti mereu sa vina dupa tine!
- Nu i-am facut nimic, raspunde Gaara, la fel de calm ca intotdeauna.
- Esti un monstru Ichibi… Nu meriti sa existi. Nu conteaza, nu te vei mai atinge niciodata de fata mea. Voi avea eu grija de asta. Acum iesi afara din casa asta si sa nu te mai vad!
Am urmarit toata discutia pe jumatate adormita. Nu stiu cum sa reactionez in momentul de fata. Aud usa de la intrare cum se inchide, semn ca sprijinul meu a plecat. Tata mi-a interzis de mai multe ori sa ma intalnesc cu el, dar niciodata nu i-a interzis lui sa se intalneasca cu mine. Nu stiu cum va reactiona. S-ar lasa si torturat numai pentru ca mie sa nu mi se intampe nimic.
Imi limpezesc mintea si ma ridic in sezut. Tata, un barbat bine facut, cu o fata severa si dura ma priveste de sub sprancenele lui deosebit de groase. Ma fac mica, plecand privirea supusa. Ma asteptam sa ma certe dar nu a fost asa.
- Am gasit in sfarsit o maestra pentru tine. Plecam maine la prima ora asa ca fa-ti bagajele.
Nu mi-a zis mai mult de atat iar eu nu am indraznit sa intreb detalii. Cand sa ma ridic din pat simt o durere fulgeratoare in umarul stang, amintire de la rana. Nici acum nu stiu ce m-a lovit. Incep sa impachetez cu lacrimi in ochi. Cand sunt gata cobor scarile, mama asteptandu-ma in bucatarie cu o portie de ramen. Nu pot sa mananc prea mult, asa ca ma ridic de la masa si dau se ies pe usa cand sunt oprita cu brutalitate. Acum nici nu am cum sa ii spun lui Gaara ca plec… Probabil o sa ma urasca.
Dupa o noapte in care nu am dormit aproape deloc a trebuit sa imi iau valiza si sa parasesc casa, alaturi de parinti, intreptandu-ne impreuna spre iesirea din sat.
Nu stiu unde plec sau cand ma voi intoarce. Tot ce imi doresc este sa il reintalnesc pe Gaara cat de curand si el sa nu ma urasca. Oare de ce propri mei parinti ma chinuie asa la o varsta atat de frageda?

edit:scriu numai cand am inspiratie :D... gomen

#2
Oke, am avut o mega mare pana de inspiratie, dar revin in forta. Deci, iata ca vine nextul.

Capitolul 1

Sangele-mi curge siroaie din mainile fragile ramase de mult timp fara chackra. Pestele care candva dadea semne ca isi revine, acum zace mort sub palmele care trebuiau sa ii aduca a doua sansa la viata. Colega mea, Sakura, o fata vesela si prietenoasa, cam tupeista, cu parul lung de culoarea florilor de cires, mult mai priceputa decat mine, a terminat in urma cu cateva ore. Eu muncesc in zadar.
Se apropie cu viteza asfintitul, Cerul capata nuante rosiatice. Trilurile pasarilor ce m-au insotit pe toata durata zilei inceteaza. Atmosfera devine sumbra.
Renunt la antrenamentul care oricum devenise inutil si ma indrept spre biroul lui Tsunade-sama, o femeie dura cu parul blond, mare maestra in medical jutsu, unde ma asteapta o noua creanga de salcie, care urmeaza sa se rupa pe picioarele mele, intr-o invazie de lovituri. E exact la fel cum imi facea tata mai demult, cand eram inca in satul nisipului. Intre timp am ramas orfana. In urma cu cativa ani, satul a fost atacat de un anume Itachi Uchiha, un tanar care atunci avea 14 ani, care si-a ucis tot clanul si pe toti cei care au intervenit, intr-o singura nuapte, mai putin pe fratele lui mai mic, Sasuke, care acum este tratat care un mare erau pentru nimic. Mama si tata erau printre cei care au incercat sa ajute marele clan al Konohai, insa au fost ucisi in doar cateva secunde. Au pierdut in fata maretei forte a Sharinganului.
Fara sa imi dau seama ajung in fata usii care imi ascunde pedeapsa. Apas timid pe clanta si intru cu capul plecat. Ochii caprui ai maestrei ma cerceteaza suspicios. Ma apropii de birou si pun pestele mort in fata ei.
- Ce ma voi face cu tine? ofteaza aceasta, incruntandu-se. Doar zece lovituri azi. Maine de trei ori mai multe daca nu reusesti.
Se apleaca si scoate sintr-un sertar crenguta de salcie, apoi incepe sa ma loveasca cu brutalitate peste gambe. Neavand de ales, primesc rasplata fara sa scancesc, apoi salutand respectuos plec schiopatand spre casa. Datorita mersului ciudat si a ranilor adanci de pe picioare, nenumarate priviri se indreapta catre mine, dar nu imi pasa. Imi amintesc cum il priveau toti pe Gaara, ca pe un monstru, iar pe el nu-l deranja. Ce indur eu acum e nimic.
Ma pierd in gandurile placute ale copilariei, in momentele petrecute cu cel mai bun prieten al meu, in antrenamentele grele si peripetiile trecute. Ma ratacesc intr-o lume care nu avea cum sa mai vina vreodata. Am crescut, totul s-a dus acum.
Simt cum cineva ma atinge pe umar si tresar brusc, luand pozitia de atac. Ma intorc rapid, scotand kunaiul, dar raman dezamagita cand vad ca posesoarea mainii e doar Sakura.
- Ce-ai patit? Ma intreaba aceasta putin panicata.
Asa cum imi e obiceiul prost, nu ii raspund, varand cutitul la locul sau. Ea fiind obisnuita cu starile mele de nepasare, in care o las sa vorbeasca singura, nu ma baga in seama, continuandu-si discursul pentru care m-a oprit. Printre chestiile inutile pe care mi le tot spune aud si ceva despre Examenele Chunin, care se pare ca se tin in Konoha, la care ma opresc rusc si ridic privirea spre Sakura.
- Anul acesta participi? o intreb ezitand.
- Echipa mea a hotarat ca vom merge in acest an. Dar tu?
- Nu ma pot numi ninja, nu am bandana si nu am voie sa dau examenul aici, pentru ca sunt din satul nisipului, inchei dezamagita, plecand capul.
Mai mergem o vreme tacute, apoi Sakura indrazneste sa sparga linistea. Putin ezitand, incepe mai intai soptit, apoi continua mai tare:
- Crezi ca ai vrea sa dormi la mine noaptea asta? Vin si Ino si Hinata. Stiu ca nu prea va intelegeti si nu e chiar genul tau de activitate, dar poate ti-ar prinde bine…
Nestiind prea bine ce sa ii raspund, dau aprobator din cap, pentru a nu-i rani sentimentele, apoi imi iau la revedere si plec. Grozav… o noapte nedormita e exact ce-mi trebuie.
Ajunsa acasa imi iau repede pijamale, o perna si ceva de rontait, le trantesc intr-o punga, apoi parasesc rapid micuta locuinta. Afara se lasase frigul intre timp, acum regretand decizia de a-mi lasa puloverul acasa.
Grabesc pasul cat pot de mult, dar din cauza intunericului, ma busesc destul de tare de cineva care statea exact pe mijlocul drumului. O gramada de nisip se desprinde din locul impactului si cade o data cu mine pe jos. Umbra ramane in picioare, in mod surprinzator de pare ca nu a patit nimic. Ma ridic, scuturandu-ma de nisip incercand sa disting chipul onului, insa sunt mult mai curioasa daca mai e viu. Imi holbez ochii pentru a putea strabate intunericul, apoi gura imi devine incapabila sa mai rosteasca vreaun cuvant. Pe buze mi se poate citi doar un cuvant…
"Tu"

fara 3 commuri nu pun nextul :D

#3
Sisu>:d< welcome back ! A trecut ceva timp de când nu ai mai postat pe aici. Of, of, of, inspiraţia asta. Ce să îi faci ? Sau ce să îţi fac eu ţie ? Să te împing de la spate ? :-w

Deşi... îmi place. Ai o idee originală care sper să o transformi într-un fic superb. Îmi place cum îmbini descrierea, cu dialogul. Naraţiunea e ok, destul de bună. Ador Prologul. Săracul Gaara. Mi s-a făcut milă de el... Idiotu` ăla de ... nu mai ştiu cum îl cheamă :)).

Ah, ştiu cine e acolo ! Ştiu. Sâc, sâc. :)) Nu mă lua în seamă, am înebunit. Anyway, ştiu cine e. Of, deabia aştept.

Continuarea :-w. Nu mă face să aştept ... Da ? Te iubesc. >:D<

#4
Heii ^^
Imi place ficul tau foarte mult, mai ales ca estre despre Matsuri and Gaara :">

Umm,dupa parerea mea toate sunt la locul lor, deci nu am ce comenta :))
Gaara, bietul Gaara, jur ca-l ucid pe papitoiu` ala ce se crede tata x-(.Hm, cine se crede sa-i interzica lui Gaara sa se vada cu draguta de Matsuri?Ma rog, sper ca cei doi sa ajunga impreuna :>

Poiii,cam atat am de zis xD
Astept nextu`
Ja ne ^^

#5
Bunaaa! Uite ca acum ti-am vazut si eu ficul si am ramas placut impresionata. Ideea e foarte interesanta-din ce am citit pana acum- si sunt sigura ca nu am mai vazut-o pana acum.
Singurul lucru care ma deranjeaza este ca faci capitolele (cam) mici.
In rest. . . am vazut doar o greseala:
erau=erou, cel putin asa cred ca trebuia acolo.
Nu prea am ce comenta cu privire la naratiune, descriere si dialog. Toate sunt la locul lor.
Abea astept sa citesc reactia lui Gaara -daca o va recunoaste- atunci cand o va vedea.
Abea astept urmatorul capitol care sper ca il vei pune curand deoarece ai 3 comm`uri.

Chuu*
After a while you learn the difference between holding a hand and falling in love. You begin to learn that kisses don`t always mean something. Promises can be broken just as quickly as they are made and that goodbyes really are forever. . .

#6
Deci, ai zis că vrei sinceritate maximă, poate un pic de duritate, şi am să fiu foarte deschisă cu tine ca să îţi arăt greşelile, deci nu vreau să te superi pe mine.
În primul rând, am să iau lucrurile bune, şi mai apoi pe cele rele.
Îmi place povestea şi modul în care i-ai legat pe cei doi într-un trecut plin de durere pentru amândoi. Totuşi, Gaara pare un pic prea sincer şi prea încrezător în această Matsuri, mai ales la vârsta de 7 ani. Nu vreau să par ipocrită sau prea severă, dar, dacă aş fi fost în locul tău, aş fi menţionat un pic mai mult de legătura dintre ei, ca să pot explica un pic grija pe care o are Gaara pentru ea.

Acum am să trec la nişte lucruri mai afurisite, chiar şi pentru mine: explicaţii cu privire la ce nu dă bine în text...
Când descrii o acţiune, care totuşi înseamnă ceva pentru capitolul respectiv, pun un pic de suflet aş zice.. În orice caz, nu trecu imediat de ea, aşa cum ai făcut tu în proolog. După câte am văzut, te bazezi foarte mult pe descrierea de nuanţe, şi poate şi peisaje, şi uiţi de celelalte. Te-aş ruga să încerci să le îmbini, să acorzi atenţie tuturor elementelor unui text.
Acum, legat de partea a doua a textului *capitolul 1* - Înţeleg că voiai să o aduci la un moment în text în care cei doi viitorii îndrăgostiţi se întâlnesc după atâta vreme, dar cred că amintirile despre cum a ajuns ea acolo şi ce s-a întâmplat în sat... cred că ar fi trebuit să le dezvolţi un pic mai mult. Tu ai spus doar că Itachi si-a ucis familia, că Sasuke e fratele tău (cel puţin asta am înţeles eu... şi de aici vine şi întrebarea: dar de unde până unde a ajuns un Uchiha în Sunakagure...şi cum de exact personajul tău a ajuns să fie sora lui.. sunt multe neconcordanţe aici..sau poate doar m-am înşelat? se întâmplă şi la case mai mari.. ) şi că părinţii tăi au încercat să ajute Konoha dar până la urmă au fost măcelăriţi. Nu se prea leagă.
Cam atât am avut de comentat la ideia în sine a textului tău, dar disecţia încă nu s-a sfârşit. Nu mă arunc să sfâşii textul aşa cum ar trebui pentru că şi textele mele lasă de dorit, dar nu pot ignora chiar orice.
Greşelile de tastare şi omisiunile le pot trece cu vederea, dar încălcarea unor reguli simple ca cele ale timpului mă cam pun pe gânduri. Trebuie să te hotărăşti ce timp vrei să foloseşti pentru persoana întâi pentru că pe mine m-ai pierdut la un moment dat. Primul capitol *proologul* m-a derutat şi speriat complet. Nu ştiu exact care era idea de bază acolo pentru că ai încercat să asimilez într-un text de 2 pg ceea ce ar fi trebuit să fie spus pe cel puţin 5. Sau cel puţin asta e părerea mea... raportat la lungimea textului mă refer. În capitolul unu a fost ceva mai bine, dar nu eşti deloc sigură pe persoane şi timpuri.
Foloseşti anumite descrieri şi formulări care nu îşi au rostul şi care m-au făcut să albesc, literalmente! Eşti plastică în descrieri, dar cred că ai putea folosi un pic mai puţină culoare ca să îţi ajungă pe tot tabloul nu numai pe o bucată, aşa cum faci tu.
Încearcă să îţi ordonezi ideile în cap înainte de a scrie, chiar dacă şi atunci sunt confuze. Descrie mai bine stările sufleteşti, nu doar că era "Apatică", sau "doar retrasă". Spune de unde provin stările acestea, sau nah, măcar încearcă.

Deci, ca şi concluzie, trebuie să ai grijă la timpuri şi persoane, la descrieri şi naraţiune, în special în locurile unde vrei să bagi puţină dinamică în rândul personajelor. Ai grijă când presorii figuri de stil prin text (totuşi, trebuie să se potrivească, că doar nu e un ghiveci!). Ah, şi poate că ai să vrei, sau să încerci, ă reciteşti textul. Şi ai grijă cu semnele de punctuaţie şi cu asocierile dintre personaje. Nu eşti sigură deloc când vine vorba de trecutul unei persoane din povestea ta.

Cât priveşte ce mi-ar conveni mie la textul tău ar fi diacriticele...
În orice caz, sper ca următoarele capitole să se fi îmbunătăţit .
Mult noroc şi inspiraţie în viitor :D
[Imagine: chibi_907.gif]
, chibi-ul lui candy_cane

"Furiile Iadului sunt mai blande decat femeia badjocorita" - SK-'Apocalipsul'
[Imagine: sc95oz.jpg][Imagine: 100.png]

#7
Hehe, am venit cu nextul. Multumesc mult de comentarii. De data asta este ceva mai lung. Nu se intampla prea multe in acest capitol, dar vi se va mai contura putin tabloul despre trecutul lor. Sper sa va placa. Pun nestul tot la 3 commuri, minim, ca daca vreti sa lasati mai multe sunteti invitatii mei :)).

Capitolul 2

Dupa atatia ani, atata timp, parul rosu ca soarele la apus, pielea alba ca spuma laptelui si ochii verzi ca iarba cruda sunt din nou in fata mea. Parca toata copilaria-mi reinvie. Clipele trecutului prind din nou viata in inima mea. As crede chiar ca ieri ne-am cunoscut.

Flashback

O fetita micuta, asemenea unei papusi de portelan, pasea nesigur prin parcul plin de copii, la brat cu mama ei, o femeie inalta, atragatoare, cu parul saten si ochii caprui. Din doi in doi pasi fetita isi pierdea echilibrul, aproape cazand din picioare de fiecare data. Rochita ei galbena de catifea stergea podeaua aproape tot timpul, fiind peticita in toata partea de jos.
- Of, ridica-te si mergi cum trebuie, Matsuri! o dojeneste femeia, care tocmai isi pierdu-se rabdarea. Ai trei ani deja. Vrei sa rada ceilalti copii de tine?
Fetita incerca in zadar sa tina pasul cu mama ei, care suparata ii daduse drumul la manuta, lasand-o pe micuta sa se chinuie singura.
- Asculta, Matsuri! a spus femeia intr-un final, oftand. Nu am timp de prostelile tale. Te las in parc si vin dupa tine mai tarziu, incheie luand-o la fuga.
In tot acest timp, chipul fragil al copilului statuse plecat, lasand lacrimile sa ii mangaie obrajii fini trandafirii. Manuta mica strangea cu putere rochita care mai avea putin si se rupea, insa ei nu ii pasa. Mama ei o lasase singura, fara sa ii pese de ce simtea. Neincercand sa afle ce o doare sau de ce nu poate merge. Cu ce gresise ea, acea fiinta micuta?
- Esti bine? auzi aceasta o voce calda, linistita si melodioasa de copil. Timid ridica privirea. In fata ei statea un baietel putin mai mare decat ea, cu parul roscat si pielea alba ca smantana. Ochii lui verzi exprimau bucurie, iar mana-i micuta era intinsa, pentru a o ajuta pe fetita sa se ridice.
Matsuri zambi inocent, isi sterse lacrimile si vru sa ii intinda mana, insa o avalansa de cuvinte venite de la alti copii o oprira.
- Nu-l atinge!... E un monstru… Ai grija…Cine stie ce vrea sa iti faca… Fugi! … Nu e om… spuneau ei, propozitiile continuand la nesfarsit.
- Terminati! striga baietelul disperat, cazand in genunchi cu mainile pe urechi. Si eu am sentimente. Sunt viu, la fel ca voi, continua el sa spuna cu lacrimi in ochi.
Fetita statea in continuate pe jos, privind nedumerita scena ce se derula in fata ei. Copiii incepusera sa il loveasca cu pietre pe micul baiat binevoitor, insa nici una nu ajungea la destinatie, fiind oprite in ultimul moment de nisipul care se asezase ca un scut in jurul sau. Fara sa isi dea seama, Matsuri se ridica, asezandu-se exact in fata bolovanilor destinati roscatului. Dupa cateva lovituri luate din plin, ranile au inceput sa ii sangereze, insa cel putin copiii au incetat sa mai arunce.
- Sunteti rai, ii dojeni fetita suparata. Nu e frumos sa arunci cu pietre, mai spuse, apoi se intoarse cu fata spre baietel, care statea pe jos si pangea cu mainile inca pe urechi.
- E in regula acum, ii zise zambind pasnic. Poti sa te ridici. Eu sunt Matsuri.
- Ga-ara, spuse balbait baiatul. Esti ranita? intreba agitat, uitandu-se la ranile fetitei. Din vina mea?
- Sunt bine, il linisti ea. Nu doare rau. Vrei sa ne jucam?

End of flashback

- Gaara-kun! strig bucuroasa, imediat ce imi revin in simtiri, recapatandu-mi glasul apoi dau drumul lacrimilor de bucurie ce imi inunda ochii plini de viata, in timp ce vreau sa-l imbrazisez, dar ma lovesc de nisipul dur care imi taie calea, apoi se incolaceste in jurul meu, strangandu-ma tot mai tare. Isi intoarce privirea spre mine, zambind diavoleste, cu ochii dominati de ura. Corpul incepe sa imi tremure involuntar. Privirea lui ucigatoarea imi strapunge inima. Nu din nou acesti ochi!…

Flashback

O fetita de vreo cinci anisori alerga grabita pe strazile intunecoase si pustii ale satului nisip, ghidata de strigatele de groaza ale localnicilor.
- L-a ucis… Uite cat nisip… Capul ii este strivit… Erau rude… Ce monstru!...
Cu fiecare propozitia auzita, fetita se grabea tot mai tare, picaturi de sudoare alunecandu-i pe chipul obosit. Simtea o durere acuta in abdomen dar nici gand sa incetineasca vreun pic. Desi piciorusele fragile abia mai duceau greutatea corpului, copilul nu avea de gand sa se opreasca. Trebuia cu orice pret sa ajunga la “el” .
Mai coti de cateva ori apoi ajunse intr-o strada mare, foarte aglomerata. Spre deosebire de ceilalti oameni, care alergau incroziti ascunzandu-se in case, fetita inainta spre locul evitat de toti, croindu-si cu greu drum prin multime. Dupa nenumarate cazaturi, reusi intr-un final sa strabata strada, oprindu-se in spatele unui baietel roscat, inconjurat de nisip, care statea pe jos in genunchi, plangand la capul pe jumatate strivit al unui barbat saten, imbracat intr-un costum de ninja. La auzul pasilor din spatele sau, baiatul se intoarse, afisand un zambet diavolesc, saliva scurgandu-i-se pe la colturile gurii. Ochii sai plini de ura o ingrozira pe fetita care cazu la podea.
- Si tu vrei sa ma ucizi, Matsuri? intreba acesta, izbuncind intr-un ras isteric. Mai intai tata, apoi Yashamaru, acum mai urmezi doar tu. Dar esti un nimic, Matsuri, pe langa puterea acestui nisip! Un nimic, incheie baiatul, continuand sa rada.
- Gaara, termina! Nu imi place jocul asta. Te rog, termina, continua rugator fetita, care izbucnise in lacrimi. Termina, te rog… termina. Nu imi face rau. To rog, sunt prietena ta.
Mai planse o vreme, acolo pe jos, neincetand nici o clipa sa il roage pe baiat sa isi revina, apoi obosita, adormi. Un strat subtire de nisip se infasura in jurul ei, ducand-o plutind pana acasa, pe patul ei moale, sa isi viseze visul linistita, fara griji.
A doua zi toti s-au purtat normal, parca uitand evenimentele din noaptea precedenta.

End of flashback

- Gaara-kun, sunt eu, Matsuri, spun disperata in incercarea de a ma elibera din stransoare. Tu m-ai invatat sa merg, iar eu ti-am aratat ce este joaca. Nu poti uita asta. Am fost prietena ta.
- Si m-ai lasat acolo, rosti el incet, aproape soptit, cuvintele pierzandu-i-se in noapte.

Flashback

In fata unei casute mici, pe doua nivele, cu pereti albi si putin derapanata, statea un baietel roscat, privind cu durere spre ferestrele acoperite de lemne. Dorea sa intre, sa revada din nou acel chip zambitor si neajutorat al prietenei sale. Dar ce putea face? Sa sparga usa? Nu stia daca era o idee buna sau nu. Poate ea era incuiata inauntru, dar daca nu? Satul urma sa il batjocoreasca si sa il raneasca iar, din orice motiv, oricat de mic.
Se aseza in genunchi, lovind cu putere solul. Incerca apoi sa se raneasca pe sine, dar degeaba, nisipul ii oprea atacurile de fiecare data. Disperat incepu sa planga, cu lacrimi amare, de dor, de tristete. Ramase singur in acea lume in care toti il vroiau mort, iar el nu o putea parasi. De ce el? Cu ce gresise? Nu stia, intrebarile ramanandu-i fara raspunsul pe care il ravnea atat de mult.
Ce putea face daca era urat? Un singur lucru, credea el in acel moment. Sa urasca la randul lui. Sa ucida, daca cineva dorea sau nu sa ii faca acelasi lucru. Sa omoare cat mai multe persoane, pentru a dovedi ca exista, pentru a avea un scop.

End of flashback

Ma zbat cu putere, dorind sa ies din stransoarea tot mai puternica a nisipului, dar fara rost. Incercarile mele il fac pe Gaara sa doreasca si mai tare momentul in care ma va vedea strivita, asa ca accelereaza cu mult procesul fata de inceput. Nisipul se tot strange si se strange si se strange. Sunt doar un mic gandac pe langa forta lui imensa… Sunt o ratata, care nu poate avea grija nici de propria-i piele.

#8
Bravo :bv: Acest capitol a fost chiar surprinzător de bun, dacă îmi permiţi să spun asta. Îmi place faptul că pui atât de mult suflet în personaje, iar povestea nu pare niciodată plictisitoare. Totuşi, unde e loc de bine, există loc şi de mai bine.
Tot nu eşti sigură pe timpuri, deşi văd că încerci să te îndrepţi. Persoanele le-ai nimerit de data asta, dar tot ai mai avut câteva reticenţe la începutul primului flash-back.
Văd că nu ai mai exagerat cu figurile de stil şi asta mă bucură. Totuşi, anumite comparaţii şi formulări au părut uşor forţate. Nu zic că ele nu merg în textul tău, dar poate că tocmai aici ai fi putut fi un pic mai plastică.
Ce mă deranjează şi am uitat să menţionez anterior e folosirea cuvintelor şi persoanelor din japoneză. În primul rând că nu le foloseşti tot timpul şi sunt cam supărătoare; iar în al doilea, ei bine, pentru o poveste ca a ta nu cred că ar trebui neapărat să fie folosite. Dacă totuşi vrei să le utilizezi ţi-aş sugera următoarea chestie: să foloseşti mai multe cuvinte în japoneză, din animeul Naruto, cum ar fi Suna, sau Sunakagure, sau diferite apelative pentru mamă sau nah, diferite formulări ca să nu mai stingherească atât de tare la citit acele "-kun"-uri sau "-san"-uri, sau chiar şi "-chan"-uri.
În fine, sper că mi-ai iertat că am făcut o mică mare gafă în commentul anterior, dar crede-mă că nu e uşor să faci revizie tehnică mai multor capitole deodată. În fine... greşeli de tastare ai destul de puţine, deci stai bine şi la acest capitol.
Dacă o ţii tot aşa următoarele capitole vor fi minunate :D
[Imagine: chibi_907.gif]
, chibi-ul lui candy_cane

"Furiile Iadului sunt mai blande decat femeia badjocorita" - SK-'Apocalipsul'
[Imagine: sc95oz.jpg][Imagine: 100.png]

#9
Okz cu un comm si aici. Intradevar cum a zis si candy_cane descrierea e fortata pe alocuri. Dar in general e foarte placuta si impresioneaza. Mam cam uimit cand am vazut trei flashbackuri :]], insa cand am citit am inteles foarte bine. Hmm Matsuri se pare ca e indragostita de Gaara, dar crede ca nare sanse sal faca sa devina un om iubitor. Ma cam speriat putin la final, sau mai bine zis ma lasat paff faptul ca ea isi plange de mila. >_> Actiunea e in regula nu e fugarita de afurisitele de gaste, iar estetica, e respectata. ^_^. Naratiunea se impleteste cu toate cele, iar dialogul e bun.
Cam atat din partea mea, astept nextul si multa inspiratie la el :* :-h

Denissu was here ^_^
...............[Imagine: bnkWUB1.png?1]


#10
Imi place.Il iubesc pe Gaara .Sa inteleg ca aici sunt pe acolo la 14 -15 ani cand gaara era un disperat dupa oameni moooooorti?
Mai mult imi place cuplul Sakura si Gaara,doar ca asta cu Matsuri imi place foarte mult pentru ca ea e o persoana mai slaba [din punct de vede ca ninja ] din cate am inteles si Gaara a fost mereu foarte puternic.
Imi primul capitol la final ai pus acel "Tu" cam aiurea.Puteai sa pui liniuta de dialog si sa scrii de la capat nu pe mijloc ,pentru ca mi s-a parut putin cam inestetic.

Cam atat.Abia astept nextul!



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  [Naruto] Castelul de Nisip nimeni 18 16.812 25-06-2013, 01:13 PM
Ultimul răspuns: Hina2013
  Oglinzi de nisip[ one-shots] Rouge 3 3.231 11-12-2010, 06:44 PM
Ultimul răspuns: Rouge


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)