17-09-2010, 04:21 PM
Capitolul 3
Cu gandul in alte directii pornesc spre liceu. Pasii mei parca masurati nu vroiau sa mareasca ritmul, nu vroiau sa se opreasca dintr-un fel de dans prostesc si leganat pe un fundal de trista melancolie a toamnei. Privirea mi se atinti asupra cerului gri, care era in contrast cu culorile toamnei. Sfera aurita abia se vedea printre norii amenintaori si abia reusea sa trimita lumina alba spre pamant. Acel peisaj m- a prins in mrejele lui hipnotice, nevrand sa ma lase sa ma trezesc parca dintr-un vis placut si totodata trist…. Trist? De ce oare trist? Incep sa-mi bat capul cu aceasta intrebare pana cand imi incepe a bubui trezindu-ma din acea stare de moleseala.
Ajunsa in sfarsit la liceu… pasii incep a mi se mici si a reduce ritmul, facandu-ma acum sa merg ca un melc. Desi am incercat sa deviez cat mai mult de la acest traseu ma vad fata in fata cu usa clasei mele. O usa vai de capul ei, care abia mai statea in picioare de la loviturile si zgarieturile facute de miunatii mei colegi. Respir adanc, si intru cu o privire cat mai nepasatoare in clasa. Cand credeam ca voi ajunge cu bine la banca mea, cineva ma impinge pe la spate crezand ca o sa cad imediat, insa nu reuseste decat sa ma dezechilibreze si sa ma aplece putin. Nepasatoare ma asez in banca, ignorandu-l desavarsit . Acesta parca sarit de pe fix ma intreaba nervos:
- Care e problema ta?
- Care e problema mea?!.. Care e problema ta?! De ce m-ai impins?
- Pentru ca am avut chef! Spune el crezand ca mi-a inchis gura.
- Aha … ma intreb oare cum ai reactiona daca ai sti ce ti-as face eu tie doar pentru simplul fapt ca am avut chef? “ Si nu numai tie†, as fi vrut sa adaug, insa am tacut.
Cand vroia sa- mi raspunda, intr-un mod obraznic si fara logica, as paria pe asta, profesoara de chimie intra in clasa, scapandu-ma de prostia lui. Acum cred ca va intrebati cine era acel coleg? Cred ca deja stiti raspunsul… era fostul meu “ prietenâ€, Alexandru.. sau Alex, cel putin asa obisnuiam sa-i zic cand eram amici. Dupa o ora plictisitoare in care ai fost nevoit sa asculti numai “ bla, bla ,bla…. H2O… bla, bla, bla…. La revedere copii! “, profa pleaca din clasa, lasandu-ne sa rasuflam usurati. Nu va pot spune ce ore am mai avut dupa aceea , caci in fiecare ora pe care am avut-o, ochii mei ori se plimbau pe pereti, ori se uitau la frunzele copacului de la fereastra, ori mintea mea incerca sa gaseasca raspuns la intrebarea: “ Oare de ce profesorii se tot chinuie atat cu noi, daca noi, elevi model, nici macar nu ii ascultam? “ Chiar asa!..oare de ce?.. Aaa da..ca sa primeasca un salariu de toata frumusetea, figurat vorbind, si sa se laude cu minunile pe care le-au creat.
Ceea ce imi amintesc a fost ora de sport, oare cine a mai inventat-o si pe-asta?Eram singura care inca se mai schimba in echipament. Mi-am prins parul intr-o coada starnsa si am intrat in sala de sport. Acolo profesorul ne-a impartit in doua echipe pentru a juca handball. Eu eram unul dintre portari, ceea ce ma bucura pentru ca nu trebuia sa comunic sau sa cooperez cu niciun alt jucator. Ne- am pus fiecare la locurile noastre iar jocul a pornit. Am aparat doua mingi ale echipei adverse, conduse de Alexandru, iar cand credeam ca jocul se va sfarsi…. primesc o lovitura de minge in stomac, de toata frumusetea, care reuseste sa ma doboare si sa ma faca sa tusesc, imi ridic privirea si i-l zaresc pe Alexandru cu zambetul pana la urechi, foarte satisfacut, insa nu il bag in seama, cum se astepta el sa fac… ci ma ridic in picioare fara a ma uita la el, indreptandu-ma spre vestiar. Ajunsa acolo observ ca sunt singura, semn ca celelalte colege ale mele deja au plecat. Ma asez zgomotos pe banca si imi pun mainile la ochi aproape plangand. Insa amintindu-mi de vechea eu, imi sterg orice urma de lacrima, ma ridic si incep a ma schimba…. Iar atunci cand era cat pe-aci sa-mi dau bluza jos, cineva intra in vestiar trantind zgomotos usa. Speriata ma ridic repede in picioare si mimez figura de aparare, renuntand insa la idea de a-l lovi pe “ agresorul†meu, observand ca cel ce a intrat era chiar cel care ma lovise cu mingea. Ce tupeu pe el sa mai vina sa dea ochii cu mine. Cand a vrut sa spuna ceva i-o tai repede spunand:
- Care este scopul vizitei tale? Il intreb cu un zambet innocent, vrand sa il enervez si mai tare decat o arata expresia lui… si se pare ca reusisem daca acesta incepe a striga si a se apropia amenintator de mult de mine:
- Haide nu mai face pe proasta, Beatrice! Spune el prinzandu-ma de maini.
- Nu stiu despre ce vorbesti Alex?! Ce te-a suparat intra- tat de mult incat sa strigi asa? Spun eu pe un tot dulce cu intonatie batjocoritoare, ceea ce l-a scos si mai tare din pepeni, strangandu-ma din ce in ce mai strans.
- Ce m-a suparat atat de mult incat sa strig asa?! Tu! .. doar tu m- ai facut sa ma comport asa prin indiferenta ta, nepasarea ta fata de mine si privirea asta atat de batjocoritoare… ar fi vrut sa mai adauge ceva insa il intrerup fara nerusinare… si in cele din urma de ce mi-ar fi rusine?.. nici lui nu i-a fost:
- Wow , cat ti-a luat sa te gandesti la asta? La aceasta faza ma tranteste puternic, doborandu-ma la podea.. si ca sa fie si mai bine cade si el peste mine, facandu-ma sa scot un scancet de durere. Insa ceea ce m-a facut sa nu ma mai gandesc la acea durere au fost urmatoarele cuvinte, rostite de el:
- Bea… uite ce e, mie chiar imi pare rau pentru felul in care m-am comportat . Te rog mai acorda-mi inca o sansa! Raman pietrificata la aceste ultime cuvinte, facand ochii mari.. insa revenindu- mi in fire in cateva clipe.. nu aveam de gand sa-mi incalc principiile.
- Spui ca iti pare rau.. stii ceva? chiar as vrea s-o cred si pe-asta…insa nu mai sunt acea fata proasta si indragostita. N-ai nici o sansa cu mine, ti se pare cunoscut? spun chicotind impingandu-l de pe mine si ridicandu-ma gratios de pe jos. Dupa care ii intorc spatele si ii spun taios:
- Pleaca .. vreau sa ma schimb. El se ridica de pe jos si pleaca din incapere.Cand ajunge in dreptul usii imi spune soptit:
- Vom vedea cine castiga pana la urma! Apoi pleaca, lasandu-ma cu intrebari.
Ehh.. se pare ca nimeni nu mi-a lasat com… insa sper ca acest capitol sa va placa , e un pic mai lung decat celelalte .:P
Cu gandul in alte directii pornesc spre liceu. Pasii mei parca masurati nu vroiau sa mareasca ritmul, nu vroiau sa se opreasca dintr-un fel de dans prostesc si leganat pe un fundal de trista melancolie a toamnei. Privirea mi se atinti asupra cerului gri, care era in contrast cu culorile toamnei. Sfera aurita abia se vedea printre norii amenintaori si abia reusea sa trimita lumina alba spre pamant. Acel peisaj m- a prins in mrejele lui hipnotice, nevrand sa ma lase sa ma trezesc parca dintr-un vis placut si totodata trist…. Trist? De ce oare trist? Incep sa-mi bat capul cu aceasta intrebare pana cand imi incepe a bubui trezindu-ma din acea stare de moleseala.
Ajunsa in sfarsit la liceu… pasii incep a mi se mici si a reduce ritmul, facandu-ma acum sa merg ca un melc. Desi am incercat sa deviez cat mai mult de la acest traseu ma vad fata in fata cu usa clasei mele. O usa vai de capul ei, care abia mai statea in picioare de la loviturile si zgarieturile facute de miunatii mei colegi. Respir adanc, si intru cu o privire cat mai nepasatoare in clasa. Cand credeam ca voi ajunge cu bine la banca mea, cineva ma impinge pe la spate crezand ca o sa cad imediat, insa nu reuseste decat sa ma dezechilibreze si sa ma aplece putin. Nepasatoare ma asez in banca, ignorandu-l desavarsit . Acesta parca sarit de pe fix ma intreaba nervos:
- Care e problema ta?
- Care e problema mea?!.. Care e problema ta?! De ce m-ai impins?
- Pentru ca am avut chef! Spune el crezand ca mi-a inchis gura.
- Aha … ma intreb oare cum ai reactiona daca ai sti ce ti-as face eu tie doar pentru simplul fapt ca am avut chef? “ Si nu numai tie†, as fi vrut sa adaug, insa am tacut.
Cand vroia sa- mi raspunda, intr-un mod obraznic si fara logica, as paria pe asta, profesoara de chimie intra in clasa, scapandu-ma de prostia lui. Acum cred ca va intrebati cine era acel coleg? Cred ca deja stiti raspunsul… era fostul meu “ prietenâ€, Alexandru.. sau Alex, cel putin asa obisnuiam sa-i zic cand eram amici. Dupa o ora plictisitoare in care ai fost nevoit sa asculti numai “ bla, bla ,bla…. H2O… bla, bla, bla…. La revedere copii! “, profa pleaca din clasa, lasandu-ne sa rasuflam usurati. Nu va pot spune ce ore am mai avut dupa aceea , caci in fiecare ora pe care am avut-o, ochii mei ori se plimbau pe pereti, ori se uitau la frunzele copacului de la fereastra, ori mintea mea incerca sa gaseasca raspuns la intrebarea: “ Oare de ce profesorii se tot chinuie atat cu noi, daca noi, elevi model, nici macar nu ii ascultam? “ Chiar asa!..oare de ce?.. Aaa da..ca sa primeasca un salariu de toata frumusetea, figurat vorbind, si sa se laude cu minunile pe care le-au creat.
Ceea ce imi amintesc a fost ora de sport, oare cine a mai inventat-o si pe-asta?Eram singura care inca se mai schimba in echipament. Mi-am prins parul intr-o coada starnsa si am intrat in sala de sport. Acolo profesorul ne-a impartit in doua echipe pentru a juca handball. Eu eram unul dintre portari, ceea ce ma bucura pentru ca nu trebuia sa comunic sau sa cooperez cu niciun alt jucator. Ne- am pus fiecare la locurile noastre iar jocul a pornit. Am aparat doua mingi ale echipei adverse, conduse de Alexandru, iar cand credeam ca jocul se va sfarsi…. primesc o lovitura de minge in stomac, de toata frumusetea, care reuseste sa ma doboare si sa ma faca sa tusesc, imi ridic privirea si i-l zaresc pe Alexandru cu zambetul pana la urechi, foarte satisfacut, insa nu il bag in seama, cum se astepta el sa fac… ci ma ridic in picioare fara a ma uita la el, indreptandu-ma spre vestiar. Ajunsa acolo observ ca sunt singura, semn ca celelalte colege ale mele deja au plecat. Ma asez zgomotos pe banca si imi pun mainile la ochi aproape plangand. Insa amintindu-mi de vechea eu, imi sterg orice urma de lacrima, ma ridic si incep a ma schimba…. Iar atunci cand era cat pe-aci sa-mi dau bluza jos, cineva intra in vestiar trantind zgomotos usa. Speriata ma ridic repede in picioare si mimez figura de aparare, renuntand insa la idea de a-l lovi pe “ agresorul†meu, observand ca cel ce a intrat era chiar cel care ma lovise cu mingea. Ce tupeu pe el sa mai vina sa dea ochii cu mine. Cand a vrut sa spuna ceva i-o tai repede spunand:
- Care este scopul vizitei tale? Il intreb cu un zambet innocent, vrand sa il enervez si mai tare decat o arata expresia lui… si se pare ca reusisem daca acesta incepe a striga si a se apropia amenintator de mult de mine:
- Haide nu mai face pe proasta, Beatrice! Spune el prinzandu-ma de maini.
- Nu stiu despre ce vorbesti Alex?! Ce te-a suparat intra- tat de mult incat sa strigi asa? Spun eu pe un tot dulce cu intonatie batjocoritoare, ceea ce l-a scos si mai tare din pepeni, strangandu-ma din ce in ce mai strans.
- Ce m-a suparat atat de mult incat sa strig asa?! Tu! .. doar tu m- ai facut sa ma comport asa prin indiferenta ta, nepasarea ta fata de mine si privirea asta atat de batjocoritoare… ar fi vrut sa mai adauge ceva insa il intrerup fara nerusinare… si in cele din urma de ce mi-ar fi rusine?.. nici lui nu i-a fost:
- Wow , cat ti-a luat sa te gandesti la asta? La aceasta faza ma tranteste puternic, doborandu-ma la podea.. si ca sa fie si mai bine cade si el peste mine, facandu-ma sa scot un scancet de durere. Insa ceea ce m-a facut sa nu ma mai gandesc la acea durere au fost urmatoarele cuvinte, rostite de el:
- Bea… uite ce e, mie chiar imi pare rau pentru felul in care m-am comportat . Te rog mai acorda-mi inca o sansa! Raman pietrificata la aceste ultime cuvinte, facand ochii mari.. insa revenindu- mi in fire in cateva clipe.. nu aveam de gand sa-mi incalc principiile.
- Spui ca iti pare rau.. stii ceva? chiar as vrea s-o cred si pe-asta…insa nu mai sunt acea fata proasta si indragostita. N-ai nici o sansa cu mine, ti se pare cunoscut? spun chicotind impingandu-l de pe mine si ridicandu-ma gratios de pe jos. Dupa care ii intorc spatele si ii spun taios:
- Pleaca .. vreau sa ma schimb. El se ridica de pe jos si pleaca din incapere.Cand ajunge in dreptul usii imi spune soptit:
- Vom vedea cine castiga pana la urma! Apoi pleaca, lasandu-ma cu intrebari.
Ehh.. se pare ca nimeni nu mi-a lasat com… insa sper ca acest capitol sa va placa , e un pic mai lung decat celelalte .:P