16-09-2010, 06:43 PM
Capitolul 2
Prieten...cel mai bun prieten... oare ce inseamna acest cuvant pe care il auzi la tot pasul? si oare de ce mi se face mila de cei pe care ii aud spunand: " Prietenul meu cel mai bun e X. " sau: " Alta prietena ca Y nu mai exista! "Unii ar spune ca definitia ideala pentru cel mai bun prieten ar fi urmatoarea:" Cel mai bun prieten este persoana cu care te bucuri, persoana careia ii destainui totul si umarul pe care plangi.Nu exista persoana care sa nu aiba prieteni mai multi, mai putini, nu conteaza decat ca acei prieteni sa fie adevarati." Mda .. eu parca am fost facuta sa incalc aceasta definitie, aceasta lege nescrisa, caci nici macar un gram din mintea mea nu crede asa ceva. Prietenii adevarati nu exista! Insa sincera sa fiu, a fost o perioada in care si eu faceam parte din aceeasi categorie care aveau prieteni " adevarati", care intr-un sfarsit s- au dovedit a fi falsi si care m-au distrus incetul cu incetul, bucatica cu bucatica. Nici nu cred ca mai are rost sa va povestesc caci ar iesi aceeasi poveste banala pe care o asculti mereu de la oricine si care sunt sigura ca v- ar plictisi.. insa am sa incerc sa va povestesc: am avut si eu odata un prieten.. da.. un singur prieten, baiat ce-i drept.. sigur ca acum va intrebati cum a reusit o fata sa fie prietena cu un baiat... ei bine, initial eu am reusit.. insa cu timpul am inceput sa simt ceva pentru acel baiat, si credeam ca si el simte ceva pentru mine. Intr-o zi mi-am facut curaj si i-am spus ceea ce simteam, insa el m-a privit batjocoritor si mi-a ras in fata, spunandu-mi ca n-as avea nici o sansa ca el sa ma placa si ca sa ma faca sa ma simt si mai amar, mi-a marturisit ca statea cu mine numai pentru ca eram fata lu' tata si profita din plin de asta. Si ce credeti ca am facut.. normal, ca orice fata, am inceput sa plang ca o proasta.El mi-a intors spatele si a plecat. Urmatoarele zile ca sa fie totul si mai perfect l-am vazut sarutandu-se cu alte fete chiar in fata mea si ignorandu-ma total.. parca intentionat pentru a ma face sa sufar si mai tare. Aceasta este numai una din " ratarile" mele de a avea prieteni.. sa nu credeti ca doar aceasta intamplare, acum banala, m-a facut sa nu mai am incredere in oameni si in cei care vroiau sa-mi fie " amici". Si asa am ajuns la starea aceasta izolata, melancolica, putin visatoare si foarte mult neincrezatoare pe care o am acum. Iar despre cei care spuneau mai sus ca prietenia e cel mai bun lucru... nu am sa comentez nimic, caci si ei vor simti pe pielea lor, sau cel putin unii dintre ei, ceea ce am simtit eu.
Acum stiti cat de cat povestea mea " atat de dramatica", si de ce sunt atat de altfel fata de celelalte fete de saisprezece ani care se distreaza , barfesc sau sunt obsedate de propria lor infatisare. Nu! Eu nu sunt ca ele... prefer simplitatea lucrurilor, atata timp cat nu e plictisitoare, in locul discotecilor cu muzica asurzitoare prefer balconul meu linistit umbrit de o panorama de stele, iar in locul plimbarilor desarte prefer sa stau in camera mea si sa ma gandesc .. la ce?.. la tot!
Ma ridic intr-un sfarsit din pat, si ma indrept asa ciufulita si in pijamale spre bucatarie, de unde imi iau din frigider un suc rece. Da, cineva care ar locui cu parintii, ar face mai intai o vizita la baie sa- si faca toaleta de dimineata... insa cum eu locuiam singura, nu prea imi pasa de felul cum aratam. Poate ca acum va ganditi cum poate o fata de saisprezece ani sa locuiasca singura! Ei bine... eu nu locuiam chiar singura, apartamentul tatei aflandu-se chiar langa al meu.Dupa cum vedeti eram o familie foarte instarita, avand in vedere ca ne puteam permite doua aprtamente, ce-i drept foarte luxoase, unul langa altul.
Dupa ce termin sucul ma grabesc spre baie, caci deja eram in intarziere. Ajunsa in baie ma opresc in fata oglinzii analizandu-ma: parul meu saten cu reflexii aurii cadeau in valuri pana la talie, iar ochii mei erau caprui cu o tenta de verde. Sincera sa fiu nu pot spune ca eram urata, chiar foarte draguta, insa nu aveam de gand sa ma holbez la mine toata dimineata. Termin cu toaleta si ma indrept spre dressingul din camera mea, de unde imi iau uniforma liceului, nu prea placuta pentru mine. Dupa ce ma imbrac, ma incalt si pornesc spre liceu cu pasi marunti. Oare ce ma va mai astepta?
Am.. stiu ca nu e prea reusit... sper totusi sa primesc macar un comentariu..:) Scuze pentru eventualele greseli!
Prieten...cel mai bun prieten... oare ce inseamna acest cuvant pe care il auzi la tot pasul? si oare de ce mi se face mila de cei pe care ii aud spunand: " Prietenul meu cel mai bun e X. " sau: " Alta prietena ca Y nu mai exista! "Unii ar spune ca definitia ideala pentru cel mai bun prieten ar fi urmatoarea:" Cel mai bun prieten este persoana cu care te bucuri, persoana careia ii destainui totul si umarul pe care plangi.Nu exista persoana care sa nu aiba prieteni mai multi, mai putini, nu conteaza decat ca acei prieteni sa fie adevarati." Mda .. eu parca am fost facuta sa incalc aceasta definitie, aceasta lege nescrisa, caci nici macar un gram din mintea mea nu crede asa ceva. Prietenii adevarati nu exista! Insa sincera sa fiu, a fost o perioada in care si eu faceam parte din aceeasi categorie care aveau prieteni " adevarati", care intr-un sfarsit s- au dovedit a fi falsi si care m-au distrus incetul cu incetul, bucatica cu bucatica. Nici nu cred ca mai are rost sa va povestesc caci ar iesi aceeasi poveste banala pe care o asculti mereu de la oricine si care sunt sigura ca v- ar plictisi.. insa am sa incerc sa va povestesc: am avut si eu odata un prieten.. da.. un singur prieten, baiat ce-i drept.. sigur ca acum va intrebati cum a reusit o fata sa fie prietena cu un baiat... ei bine, initial eu am reusit.. insa cu timpul am inceput sa simt ceva pentru acel baiat, si credeam ca si el simte ceva pentru mine. Intr-o zi mi-am facut curaj si i-am spus ceea ce simteam, insa el m-a privit batjocoritor si mi-a ras in fata, spunandu-mi ca n-as avea nici o sansa ca el sa ma placa si ca sa ma faca sa ma simt si mai amar, mi-a marturisit ca statea cu mine numai pentru ca eram fata lu' tata si profita din plin de asta. Si ce credeti ca am facut.. normal, ca orice fata, am inceput sa plang ca o proasta.El mi-a intors spatele si a plecat. Urmatoarele zile ca sa fie totul si mai perfect l-am vazut sarutandu-se cu alte fete chiar in fata mea si ignorandu-ma total.. parca intentionat pentru a ma face sa sufar si mai tare. Aceasta este numai una din " ratarile" mele de a avea prieteni.. sa nu credeti ca doar aceasta intamplare, acum banala, m-a facut sa nu mai am incredere in oameni si in cei care vroiau sa-mi fie " amici". Si asa am ajuns la starea aceasta izolata, melancolica, putin visatoare si foarte mult neincrezatoare pe care o am acum. Iar despre cei care spuneau mai sus ca prietenia e cel mai bun lucru... nu am sa comentez nimic, caci si ei vor simti pe pielea lor, sau cel putin unii dintre ei, ceea ce am simtit eu.
Acum stiti cat de cat povestea mea " atat de dramatica", si de ce sunt atat de altfel fata de celelalte fete de saisprezece ani care se distreaza , barfesc sau sunt obsedate de propria lor infatisare. Nu! Eu nu sunt ca ele... prefer simplitatea lucrurilor, atata timp cat nu e plictisitoare, in locul discotecilor cu muzica asurzitoare prefer balconul meu linistit umbrit de o panorama de stele, iar in locul plimbarilor desarte prefer sa stau in camera mea si sa ma gandesc .. la ce?.. la tot!
Ma ridic intr-un sfarsit din pat, si ma indrept asa ciufulita si in pijamale spre bucatarie, de unde imi iau din frigider un suc rece. Da, cineva care ar locui cu parintii, ar face mai intai o vizita la baie sa- si faca toaleta de dimineata... insa cum eu locuiam singura, nu prea imi pasa de felul cum aratam. Poate ca acum va ganditi cum poate o fata de saisprezece ani sa locuiasca singura! Ei bine... eu nu locuiam chiar singura, apartamentul tatei aflandu-se chiar langa al meu.Dupa cum vedeti eram o familie foarte instarita, avand in vedere ca ne puteam permite doua aprtamente, ce-i drept foarte luxoase, unul langa altul.
Dupa ce termin sucul ma grabesc spre baie, caci deja eram in intarziere. Ajunsa in baie ma opresc in fata oglinzii analizandu-ma: parul meu saten cu reflexii aurii cadeau in valuri pana la talie, iar ochii mei erau caprui cu o tenta de verde. Sincera sa fiu nu pot spune ca eram urata, chiar foarte draguta, insa nu aveam de gand sa ma holbez la mine toata dimineata. Termin cu toaleta si ma indrept spre dressingul din camera mea, de unde imi iau uniforma liceului, nu prea placuta pentru mine. Dupa ce ma imbrac, ma incalt si pornesc spre liceu cu pasi marunti. Oare ce ma va mai astepta?
Am.. stiu ca nu e prea reusit... sper totusi sa primesc macar un comentariu..:) Scuze pentru eventualele greseli!