20-02-2010, 01:18 PM
Voiam să postez capitolul de ieri , dar fac asta azi . Mulţumesc pentru comentarii şi pentru că citiţi . Vă apărea un nou personaj , dar veţi descoperi singuri asta .
Capitolul 7
,, Timpul se scurge pe buzele trecutului . Ai vrea ÅŸi tu să îl guÅŸti ? Mă tem că mai întâi trebuie să mori ! â€
Nu am recunoscut persoana care intrase în camera , întunericul protejându-i identitatea şi chipul . Vocea îmi era total necunoscută şi nu se asemăna cu cea a lui Roy sau Matt , avea un timbru mai jos şi parcă mai delicat .
Întrebarea a stărui în mintea mea , apăsându-mi peste neuroni care încetaseră orice activitate . O repetam uşor în gând , îmi suna familiară , o mai auzisem din gura brunetului , dar atunci nu sunase aşa de frumos , de real . Pentru câteva minute ceva în interiorul meu mă implora să spun ,,da’’ , sperând că cerinţele să nu fie infernale , imposibile . Nu am putut să dau un răspuns afirmativ , conştiinţa nu m-a lăsat , aveam aşa ceva . Dar adesea refuzam să o ascult , îi îngropam vocea mută . De data asta mă biruise , cuvântul ,, Da†mi s-a blocat în gât şi l-am abandonat . Un răspuns negativ ar fi fost prea dur şi lipsit de sens . Îmi doream să trăiesc , descoperisem acest lucru şi nu avea să îmi las existenţa să îmi scape printre degete .
- Nu ştiu ! Am renegat aceste cuvinte şi le-am lăsat să piardă auzite de altcineva .
Credeam că era cea mai definitoare propoziţie a stării mele , orice era posibil şi asta mă neliniştea . Străinul a aşteptat doar răspunsul , apoi a plecat . Aş fi strigat după el , dar m-am temut să nu fiu auzită de altcineva . Poate că dorea să mă ajute , iar eu i-aş fi spulberat planurile . Câte speranţe se născuseră în mine , iar mii de idei îmi bulversau mintea . Totuşi de ce ar vrea cineva să ma ajute ? Nimeni nu făcea nimic fără a aştepta ceva în schimb ...Întregul univers se juca cu mine , în schimb eu aşteptam cuminte următoarea mutare . Niciodată nu îmi plăcuse şahul , în ciuda multiplelor mele încercări de a-l învăţa , nu am reuşit . Credeam că asta era cea mai potrivită comparaţie pentru situaţia în care mă aflam . Matt cunoştea prea bine jocul , iar putea doar încerca să îi aflu următoarea mişcare şi să fur cât mai mult din experinţa sa . Îmi displăcea fiinţa lui , nu cunoşteam motivul , poate pentru că reuşea să mă domine , un lucru pe care nu îl suportam . Aroganţa şi orgoliul lui se întâlniseră cu ale mele şi ştiam că vor ieşi scântei . Un câştigător nu va exista , presimţeam că amândoi urmam să pierdem .
Aveam nevoie de un motiv pentru a trăi . E ironic , ştiu . Deţineam o dragostea exagerată faţă de persoana mea , dar mă temeam că acel ,, orice †însemna ceva care urma să mă distrugă . Atunci ce rost ar mai avea să fiu în viaţă , dacă urmam să îmi doresc să mor sau chiar să mă sinucid . Toate eforturile mele ar fi zadarnice , spulberate într-o clipă şi întreagă luptă privată de sens . Aş înfrunta degeaba vorbele lui Matt , dar poate că i-aş fura satisfacţia de a mă ucide . Nu , tot el ar fi învins... Am închis ochii parcă mă simţeam prea obosită , pentru a continua să mă agit , de parcă depusesem un mare efort . Brusc un chip apare alături de mine , două mâini mă cuprindeau în braţe . Parfumul lui îmi inunda nările , zâmbeam , eram fericită , nespus de bucuroasă . Mă scufundam în haina lui şi îi cautam obrazul pentru a –l săruta . Atunci i-am întâlnit privirea plină de blândeţe , compasiune . Adoram momentele în care eram doar eu cu el , nimeni nu mai conta . Doar noi , pierduţi pe undeva printre alte persoane neimportante . Străluceam diferit , dar nimeni nu o observa , eu însă simţeam asta , poate chiar şi el . Doi copii , asta eram ... Şi mă ţinea atât de strâns , temându-se să nu mă pierdă pe drum . M-am agăţat ca o scamă de haina lui , trebuia să rămân lângă el . Eram fericită , doar prin simpla lui prezenţă ...Am plecat însă , l-am lăsat singur şi am plecat . Am vrut prea multe ori să mă întorc înapoi în braţele lui , acolo unde mă simţeam atât de bine . Mă cauta disperat , eu îl urmăream cu atenţie dintr-un colţ ascuns . Era cel mai bine pentru amândoi sau cel puţin pentru mine , ştiu am fost egoistă de prea multe ori . Nu i-aş mai recunoaşte parfum , poate şi chipul s-a schimbat şi acei ochii căprui care răspândeau atâta dragostea când mă întâlneau . Mă regăseam în el , în fiecare gest pe care îl făcea şi fiecare sentiment pe care îl lasa liber . Ţineam la acesta într-un mod special , poate că îl iubeam sau nu . Asta nu era cu adevărat important pentru mine , contau acele clipe când eram împreună , restul se scurgea , dispărea , regăsindu-l doar într-o uitată amintire.
Acum m-aş întoarce la el , în braţele lui , dar e prea târziu . Am revenit la realitate , nu părăsisem camera , nimic nu se întâmplase . În acel moment , am realizat că aveam un motiv , unul superior vieţii mele : el . Voiam să îl mai văd o dată , să mă pierd într-o îmbrăţişare şi apoi să regăsesc în privirea lui . L-am părăsit şi acum îl voiam înapoi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat . Totuşi această reîntâlnire mi-ar fi dat impulsul pentru a lupta , o iluzie de care m-aş agăţat cu disperare , din dorinţa de a nu cădea . Am putut să adorm după ce ajunsesem la această afirmaţie şi m-am înecat într-o altă lume .
Dimineaţa am fost trezită de zgomotul cheii care se răscucea în broască şi l-am întâlnit pe Roy. Avea o privire ciudată , îi dispăruse o parte din aroganţă . I-am zâmbit , am simţit nevoia să o fac . Nu mi-a răspuns , din contră a ezitat să mă mai privească , prinzându-mă de mână , fără a-mi adresa vreun cuvânt . Ştiam unde mă ducea , într-un loc unde urma să mă reîntâlnesc cu Matt . Nu voia asta , dar strânsoarea era mai puternică . O singură întrebare pusese stăpânire pe mine : Ce se întâmplase cu blondul ? În acel moment , am ajuns din nou în birou .
L-am zărit pe brunet citind cu atenţie nişte hârtii aşezate , cu grijă pe biroul său . Nu şi-a îndreptat atenţia către mine în niciun moment şi atunci Roy a părăsit camera . Aşa am rămas singuri , eu privind pe pereţi , iar el preocupat de documentele lui . De ce m-a chemat dacă avea de gând să nu îmi vorbească nici măcar o clipă ? Mi-am îndreptat atenţia spre un tablou ce ţinea companie peretelui . O corabie era pierdută pe mare , iar un val părea că tocmai se pregătea să o scufunde . Undeva în acest peisaj dezolant , se putea zări un bărbat care se prinsese disperat de catarg , în timp ce ceilalţi părăseau vasul .
- Îţi place ? Eu îl consider fascinant ...Pentru câteva clipe a privit tabloul , apoi a continuat să vorbească . Vezi omul acela , nu cred că s-a gândit nicio clipă să fugă , ci a rămas pentru a muri împreună cu lucrul la care ţinuse cel mai mult . Ceilalţi au fost nişte laşi , s-au aruncat în apă pentru a-şi slava vieţile mizerabile . Toţi urmează să moară , dar numai unul este un erou . Tragic , nu-i aşa , dar mult prea real .
A continuat să admire tabloul , observându-l cum se încrunta . Momentul de reculegere a fost întrerupt de o bătăie în uşa , urmată de un ,,Intră †din partea lui Matt . Brunetul s-a aşezat din nou la birou , privind îngândurat hârtiile . Nu mi-am întors privirea nicio clipă , toată atenţia mea abătându-se asupra lui Matt . Am auzit nişte paşii şi am crezut că era Roy cel care revenise în cameră .
- Treaba este rezolvată! Poftim !
Străinul a aruncat apoi un plic sigilat pe birou . Nu era vocea lui Roy şi curiozitatea m-a îndemnat să descoper cine era acesta persoană . Nu am putut rezista mult timp şi atunci l-am văzut . Era un bărbat , a cărui vârsta părea foarte apropiată de a mea . Avea un păr scurt , brunet şi o pereche de ochii negri care străluceau puternic sub sprâncene . A zâmbit în momentul în care mi-a întâlnit privirea şi mă analiza cu atenţie . Muşcându-şi buza inferioară , deja începuse să mă enerveze modul în care se holba la mine . A continuat acest obicei destule minute , până când liniştea a fost întreruptă de vocea străinului .
- Matt , nu ne prezinţi ? Ai uitat de bunele maniere sau te încântă atât de mult hârţoagele astea ?
- Spre deosebire de alţii , am îndatoriri . Dacă eşti aşa nerăbdător , cred că te descurci şi singur!
- Prea bine ! Eu sunt Christian .
Mi s-a adresat , dezvăluindu-şi cel mai seducător zâmbet . De când ajunsese aici nu întâlnisem pe nimeni , în afara celor doi . Chris era diferit , dar încă nu ştiam dacă în sensul bun . Era atrăgător prin felul în care se comporta , arătând chiar foarte bine . I-am răspuns la zâmbet şi m-am prezentat , spunându-mi numele . Ochii săi negri , neîndurători şi care părea a ascunde prea multe lucruri îşi fixaseră o ţintă . În acest timp , Matt a deschis plicul şi părea foarte mulţumit . Am încercat să văd ce scria , dar nu am putut întelege nimic .
- Cred că e timpul să pleci . Christian , nu mai ai treabă pe aici . Şi te-aş ruga să o laşi în pace pe Nathalia . Totuşi felicitări !
Matt a scos apoi o cheie dintr-un buzunar , descuind un sertar şi scoţând câteva bancnote de o sută de dolari , legate într-un teanc . Chris le-a luat , îndesându-le cu grijă într-un buzunar de la pantaloni . În clipa când se pregătea să plece , blondul tocmai intra . Pentru o clipă am crezut că urmau să se bată , judecând după privirile pe care şi le aruncau . Amândoi erau aroganţi şi se uitau superior unul la celălalt . Se analizau intens şi păreau doi lei care se luptau pentru pradă . Chris uitase complet de plecarea sa , concentrându-se asupra blondului .
- Roy ,băiete , ai mai crescut ? Apoi a început să râdă isteric .
- Poate ! Să ştii că nu mi-a fost dor de glumele tale bune . Se pare că nu ai murit şi eu , deja îmi pregătisem haine negre .
- Regret că te-am dezamăgit , dar lasă că le porţi cu o altă ocazie . Înmormântarea ta , de exemplu .
Nu era nevoie să fii un geniu pentru a realiza că cei doi nu se înţeleau deloc şi nu foloseau ironii subtile . Chiar mă amuzau şi nu avusesem de mult o asemenea distracţie , deci trebuia să mă bucur de spectacol .
- Eu nu credeam că se poate trăi fără creier , dar voi vă descurcaţi foarte bine . Chris , pleacă , ai stat deja prea mult !
Brunetul decisese să ia atitudine şi să calmeze spiritele , iar Chris i-a urmat sfatul . Păcat ! am soptit uşor pentru mine . Blondul era destul de nervos , dar Matt s-a apropiat de acesta , lovindu-l încet cu mâna peste umăr .
- Ce ar fi să facem o plimbare ?
Nu am crezut că făceam şi eu parte din planurile sale , dar mă înselasem . Eu şi împreună cu cei doi am părăsit casa . Cât de frumoasă era libertate pentru câteva secunde , aş fi vrut să încerc să fug , dar eram prea aproape de ei şi blondul m-ar fi ajuns prea repede .
L-am auzit pe Matt tuşind uşor şi întrebându-mă :
- Crezi că l-ai putea învinge pe Roy ?
Capitolul 7
,, Timpul se scurge pe buzele trecutului . Ai vrea ÅŸi tu să îl guÅŸti ? Mă tem că mai întâi trebuie să mori ! â€
Nu am recunoscut persoana care intrase în camera , întunericul protejându-i identitatea şi chipul . Vocea îmi era total necunoscută şi nu se asemăna cu cea a lui Roy sau Matt , avea un timbru mai jos şi parcă mai delicat .
Întrebarea a stărui în mintea mea , apăsându-mi peste neuroni care încetaseră orice activitate . O repetam uşor în gând , îmi suna familiară , o mai auzisem din gura brunetului , dar atunci nu sunase aşa de frumos , de real . Pentru câteva minute ceva în interiorul meu mă implora să spun ,,da’’ , sperând că cerinţele să nu fie infernale , imposibile . Nu am putut să dau un răspuns afirmativ , conştiinţa nu m-a lăsat , aveam aşa ceva . Dar adesea refuzam să o ascult , îi îngropam vocea mută . De data asta mă biruise , cuvântul ,, Da†mi s-a blocat în gât şi l-am abandonat . Un răspuns negativ ar fi fost prea dur şi lipsit de sens . Îmi doream să trăiesc , descoperisem acest lucru şi nu avea să îmi las existenţa să îmi scape printre degete .
- Nu ştiu ! Am renegat aceste cuvinte şi le-am lăsat să piardă auzite de altcineva .
Credeam că era cea mai definitoare propoziţie a stării mele , orice era posibil şi asta mă neliniştea . Străinul a aşteptat doar răspunsul , apoi a plecat . Aş fi strigat după el , dar m-am temut să nu fiu auzită de altcineva . Poate că dorea să mă ajute , iar eu i-aş fi spulberat planurile . Câte speranţe se născuseră în mine , iar mii de idei îmi bulversau mintea . Totuşi de ce ar vrea cineva să ma ajute ? Nimeni nu făcea nimic fără a aştepta ceva în schimb ...Întregul univers se juca cu mine , în schimb eu aşteptam cuminte următoarea mutare . Niciodată nu îmi plăcuse şahul , în ciuda multiplelor mele încercări de a-l învăţa , nu am reuşit . Credeam că asta era cea mai potrivită comparaţie pentru situaţia în care mă aflam . Matt cunoştea prea bine jocul , iar putea doar încerca să îi aflu următoarea mişcare şi să fur cât mai mult din experinţa sa . Îmi displăcea fiinţa lui , nu cunoşteam motivul , poate pentru că reuşea să mă domine , un lucru pe care nu îl suportam . Aroganţa şi orgoliul lui se întâlniseră cu ale mele şi ştiam că vor ieşi scântei . Un câştigător nu va exista , presimţeam că amândoi urmam să pierdem .
Aveam nevoie de un motiv pentru a trăi . E ironic , ştiu . Deţineam o dragostea exagerată faţă de persoana mea , dar mă temeam că acel ,, orice †însemna ceva care urma să mă distrugă . Atunci ce rost ar mai avea să fiu în viaţă , dacă urmam să îmi doresc să mor sau chiar să mă sinucid . Toate eforturile mele ar fi zadarnice , spulberate într-o clipă şi întreagă luptă privată de sens . Aş înfrunta degeaba vorbele lui Matt , dar poate că i-aş fura satisfacţia de a mă ucide . Nu , tot el ar fi învins... Am închis ochii parcă mă simţeam prea obosită , pentru a continua să mă agit , de parcă depusesem un mare efort . Brusc un chip apare alături de mine , două mâini mă cuprindeau în braţe . Parfumul lui îmi inunda nările , zâmbeam , eram fericită , nespus de bucuroasă . Mă scufundam în haina lui şi îi cautam obrazul pentru a –l săruta . Atunci i-am întâlnit privirea plină de blândeţe , compasiune . Adoram momentele în care eram doar eu cu el , nimeni nu mai conta . Doar noi , pierduţi pe undeva printre alte persoane neimportante . Străluceam diferit , dar nimeni nu o observa , eu însă simţeam asta , poate chiar şi el . Doi copii , asta eram ... Şi mă ţinea atât de strâns , temându-se să nu mă pierdă pe drum . M-am agăţat ca o scamă de haina lui , trebuia să rămân lângă el . Eram fericită , doar prin simpla lui prezenţă ...Am plecat însă , l-am lăsat singur şi am plecat . Am vrut prea multe ori să mă întorc înapoi în braţele lui , acolo unde mă simţeam atât de bine . Mă cauta disperat , eu îl urmăream cu atenţie dintr-un colţ ascuns . Era cel mai bine pentru amândoi sau cel puţin pentru mine , ştiu am fost egoistă de prea multe ori . Nu i-aş mai recunoaşte parfum , poate şi chipul s-a schimbat şi acei ochii căprui care răspândeau atâta dragostea când mă întâlneau . Mă regăseam în el , în fiecare gest pe care îl făcea şi fiecare sentiment pe care îl lasa liber . Ţineam la acesta într-un mod special , poate că îl iubeam sau nu . Asta nu era cu adevărat important pentru mine , contau acele clipe când eram împreună , restul se scurgea , dispărea , regăsindu-l doar într-o uitată amintire.
Acum m-aş întoarce la el , în braţele lui , dar e prea târziu . Am revenit la realitate , nu părăsisem camera , nimic nu se întâmplase . În acel moment , am realizat că aveam un motiv , unul superior vieţii mele : el . Voiam să îl mai văd o dată , să mă pierd într-o îmbrăţişare şi apoi să regăsesc în privirea lui . L-am părăsit şi acum îl voiam înapoi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat . Totuşi această reîntâlnire mi-ar fi dat impulsul pentru a lupta , o iluzie de care m-aş agăţat cu disperare , din dorinţa de a nu cădea . Am putut să adorm după ce ajunsesem la această afirmaţie şi m-am înecat într-o altă lume .
Dimineaţa am fost trezită de zgomotul cheii care se răscucea în broască şi l-am întâlnit pe Roy. Avea o privire ciudată , îi dispăruse o parte din aroganţă . I-am zâmbit , am simţit nevoia să o fac . Nu mi-a răspuns , din contră a ezitat să mă mai privească , prinzându-mă de mână , fără a-mi adresa vreun cuvânt . Ştiam unde mă ducea , într-un loc unde urma să mă reîntâlnesc cu Matt . Nu voia asta , dar strânsoarea era mai puternică . O singură întrebare pusese stăpânire pe mine : Ce se întâmplase cu blondul ? În acel moment , am ajuns din nou în birou .
L-am zărit pe brunet citind cu atenţie nişte hârtii aşezate , cu grijă pe biroul său . Nu şi-a îndreptat atenţia către mine în niciun moment şi atunci Roy a părăsit camera . Aşa am rămas singuri , eu privind pe pereţi , iar el preocupat de documentele lui . De ce m-a chemat dacă avea de gând să nu îmi vorbească nici măcar o clipă ? Mi-am îndreptat atenţia spre un tablou ce ţinea companie peretelui . O corabie era pierdută pe mare , iar un val părea că tocmai se pregătea să o scufunde . Undeva în acest peisaj dezolant , se putea zări un bărbat care se prinsese disperat de catarg , în timp ce ceilalţi părăseau vasul .
- Îţi place ? Eu îl consider fascinant ...Pentru câteva clipe a privit tabloul , apoi a continuat să vorbească . Vezi omul acela , nu cred că s-a gândit nicio clipă să fugă , ci a rămas pentru a muri împreună cu lucrul la care ţinuse cel mai mult . Ceilalţi au fost nişte laşi , s-au aruncat în apă pentru a-şi slava vieţile mizerabile . Toţi urmează să moară , dar numai unul este un erou . Tragic , nu-i aşa , dar mult prea real .
A continuat să admire tabloul , observându-l cum se încrunta . Momentul de reculegere a fost întrerupt de o bătăie în uşa , urmată de un ,,Intră †din partea lui Matt . Brunetul s-a aşezat din nou la birou , privind îngândurat hârtiile . Nu mi-am întors privirea nicio clipă , toată atenţia mea abătându-se asupra lui Matt . Am auzit nişte paşii şi am crezut că era Roy cel care revenise în cameră .
- Treaba este rezolvată! Poftim !
Străinul a aruncat apoi un plic sigilat pe birou . Nu era vocea lui Roy şi curiozitatea m-a îndemnat să descoper cine era acesta persoană . Nu am putut rezista mult timp şi atunci l-am văzut . Era un bărbat , a cărui vârsta părea foarte apropiată de a mea . Avea un păr scurt , brunet şi o pereche de ochii negri care străluceau puternic sub sprâncene . A zâmbit în momentul în care mi-a întâlnit privirea şi mă analiza cu atenţie . Muşcându-şi buza inferioară , deja începuse să mă enerveze modul în care se holba la mine . A continuat acest obicei destule minute , până când liniştea a fost întreruptă de vocea străinului .
- Matt , nu ne prezinţi ? Ai uitat de bunele maniere sau te încântă atât de mult hârţoagele astea ?
- Spre deosebire de alţii , am îndatoriri . Dacă eşti aşa nerăbdător , cred că te descurci şi singur!
- Prea bine ! Eu sunt Christian .
Mi s-a adresat , dezvăluindu-şi cel mai seducător zâmbet . De când ajunsese aici nu întâlnisem pe nimeni , în afara celor doi . Chris era diferit , dar încă nu ştiam dacă în sensul bun . Era atrăgător prin felul în care se comporta , arătând chiar foarte bine . I-am răspuns la zâmbet şi m-am prezentat , spunându-mi numele . Ochii săi negri , neîndurători şi care părea a ascunde prea multe lucruri îşi fixaseră o ţintă . În acest timp , Matt a deschis plicul şi părea foarte mulţumit . Am încercat să văd ce scria , dar nu am putut întelege nimic .
- Cred că e timpul să pleci . Christian , nu mai ai treabă pe aici . Şi te-aş ruga să o laşi în pace pe Nathalia . Totuşi felicitări !
Matt a scos apoi o cheie dintr-un buzunar , descuind un sertar şi scoţând câteva bancnote de o sută de dolari , legate într-un teanc . Chris le-a luat , îndesându-le cu grijă într-un buzunar de la pantaloni . În clipa când se pregătea să plece , blondul tocmai intra . Pentru o clipă am crezut că urmau să se bată , judecând după privirile pe care şi le aruncau . Amândoi erau aroganţi şi se uitau superior unul la celălalt . Se analizau intens şi păreau doi lei care se luptau pentru pradă . Chris uitase complet de plecarea sa , concentrându-se asupra blondului .
- Roy ,băiete , ai mai crescut ? Apoi a început să râdă isteric .
- Poate ! Să ştii că nu mi-a fost dor de glumele tale bune . Se pare că nu ai murit şi eu , deja îmi pregătisem haine negre .
- Regret că te-am dezamăgit , dar lasă că le porţi cu o altă ocazie . Înmormântarea ta , de exemplu .
Nu era nevoie să fii un geniu pentru a realiza că cei doi nu se înţeleau deloc şi nu foloseau ironii subtile . Chiar mă amuzau şi nu avusesem de mult o asemenea distracţie , deci trebuia să mă bucur de spectacol .
- Eu nu credeam că se poate trăi fără creier , dar voi vă descurcaţi foarte bine . Chris , pleacă , ai stat deja prea mult !
Brunetul decisese să ia atitudine şi să calmeze spiritele , iar Chris i-a urmat sfatul . Păcat ! am soptit uşor pentru mine . Blondul era destul de nervos , dar Matt s-a apropiat de acesta , lovindu-l încet cu mâna peste umăr .
- Ce ar fi să facem o plimbare ?
Nu am crezut că făceam şi eu parte din planurile sale , dar mă înselasem . Eu şi împreună cu cei doi am părăsit casa . Cât de frumoasă era libertate pentru câteva secunde , aş fi vrut să încerc să fug , dar eram prea aproape de ei şi blondul m-ar fi ajuns prea repede .
L-am auzit pe Matt tuşind uşor şi întrebându-mă :
- Crezi că l-ai putea învinge pe Roy ?