Inselati de aparente

[Miss M]

Dupa 100 de ani vin si eu cu next-ul. Enjoy!


Capitolul III

- Am eu o obiectie.
Cu totii ne-am intors catre sursa nemultumirii, curiosi. Era prima data cand auzeam asa ceva si ma intrebam cine ar putea fi. Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut-o pe Rachel in picioare, cu pumnii inclestati, privindu-l apasator pe diriginte. Baietii au inceput sa-si dea coate entuziasmati de circumstanta, in timp ce fetele o priveau inmarmurite pe „curajoasa”. Personal, eram incantat. Doream cu ardoare sa vad care este nemultumirea acestei fete si cum si-o va exprima.
- Si care ar fi aceasta? a intrebat batranelul privind-o pe roscata, aprins de neobisnuita imprejurare. Probabil ca nu ducea o viata prea interesanta, avand in vedere ca o intamplare minora ii trezea un asemenea interes.
Rachel s-a dovedit a fi nepregatita, neparand a intelege intrebarea ce-i fusese adresata. Probabil ca se saturase de toata monotonia asta si dorea sa schimbe ceva... dar nu stia ce. Mi-am abtinut un zambet in momentul in care am realizat cat de draguta era, imbujorata de furie si nesiguranta. Probabil ca ar fi fost mai bine sa-si creeze o idee solida pe baza careia sa-si exprime nemultumirea, dar faptul era deja consumat.
M-am ridicat in picioare fara a fi somat, presupunand ca va urma ceva destul de interesant. Am privit-o pentru o clipa, remarcand ca s-a inrosit imediat ce ochii ni s-au intersectat. Eram sigur pe mine, in timp ce ea se afla intr-o incurcatura destul de mare.
- Pai..., a inceput sa se balbaie aceasta, jucandu-se absenta cu o suvita in timp ce privea concentrata un punct de pe banca, incercand sa-si faca ordine in ganduri. Era adorabila!
- Pai? am inganat-o din reflex, simtind ca tonul meu era ceva mai arogant decat ar fi trebuit. Nu as fi vrut sa o fac sa se simta prost, dar se bagase singura in gura lupului. Si nu intentionam sa o ajut sa scape. In fond, lupta impotriva mea acum.
S-a intors spre mine arzand, m-a privit o clipa cu ochii mari si verzi scanteindu-i furiosi, apoi si-a indreptat spatele si, aruncandu-si o mana in directia mea, a dat verdictul:
- E prost.
Am retras tot ceea ce-mi spusesem despre ea. Era o scorpie si jumatate. Dar acea remarca, felul tensionat in care o adresase... am izbucnit in ras. Nu un ras normal, sanatos, ci unul diabolic. Toata clasa a inghetat, cu exceptia Samanthei care isi abtinea cu greu un hohot la vederea chipului meu contorsionat de indignare. M-a facut prost! Pe mine, ea! Nu-mi pasa ca e premianta, nici ca e draguta. In acel moment trebuia sa inteleaga ce eroare comisese. Fata asta ma calcase pe coada intr-un mod atat de direct, batandu-si joc de mine de parca ar fi avut tot dreptul sa faca asta.
- Dupa tine inteligenta se masoara numai in note? am intrebat-o taios, desi tonul meu era calm. Esti atat de superficiala incat sa consideri ca un om e destept doar daca ia primul loc la olimpiada de matematica?
Olimpiada de matematica? Serios? Asta este tot ce am putut spune? Se pare ca da. Si chiar daca nu era un exemplu prea fericit, esentialul s-a inteles oricum. Simteam nevoia sa fiu ceva mai direct cu ea, dar stropul de rabdare care imi ramasese ma impiedica sa-i trantesc cateva vorbe care i-ar fi inchis gura pentru totdeauna. Imi parea deja rau pentru ea. Era destul de frumoasa si poate ca, daca n-ar fi avut un caracter atat de urat, ar fi avut succes in initiativa ei. Nu ma indoiam ca devenise un inamic in ochii tuturor prin acel atac atat de direct pe care mi-l adresase.
- Si daca sunt atat de superficiala... ce-ai sa faci? mi-a raspuns ea cu un zambet batjocoritor, miscandu-si mana in semn de „Nu-mi pasa.” Continua sa ma subestimeze cu incapatanare, de parca as fi avut mainile legate in fata cuvintelor sale.
Dar fata asta avea tupeu, nu gluma. Imi vorbea cu atata lejeritate, evitand ironiile subtile pe care i le adresam. Deveneam din ce in ce mai nervos si mai dornic de a-i arata cat de mult se inseala. Cum aveam sa fac asta? Imi schitasem deja un plan. Era unul din momentele in care faptul ca eram o fire practica ma ajuta enorm. Stiam ca risc destule mizand totul pe o singura carte, dar alta solutie mai buna nu gaseam. Aveam gandurile intunecate de furie, dar trebuia sa ii dau imediat replica. Altfel ar fi primit un avantaj nedrept, si anume faptul ca vorele ei ma lasasera fara vreo posibilitate de salvare.
- Fie cum vrei tu. Daca olimpiada aia te-ar convinge... ma bag si eu.
Privirea ucigatoare a lui Sam m-a facut sa zambesc in timp ce Rachel isi musca buzele pana la sange in incercarea de a nu rade. Stiam ca nu ma ia in serios. Pe bune acum, in locul ei nici eu nu mi-as fi crezut urechilor. Dar aveam sa fac asta. Urma sa particip si sa-i dovedesc ca nu si-a gasit persoana potrivita pe care sa o insulte.
Realizasem ca nimeni nu fusese uimit in vreun fel de replica mea, si puteam banui motivul. Cand imi puneam ceva in cap deveneam de neoprit, desi nicio circumstanta nu imi dadea castig de cauza.
- Tu si olimpiada de matematica... De-abia astept, a marturisit Rachel apasat, zambindu-mi fortat. Situatia i se parea cu siguranta doar o gluma. Dar se insela...
- Si noi asteptam, mi-a spus imediat Sam, vorbind in numele intregii clase. In ochii ei puteam citi un repros atat de adanc si intepator incat m-am cutremurat. Nu ii convenea deloc situatia.
Am luat amandoi loc, uitand de obiectia initiala. Era momentul sa ma pun pe treaba.
Niciodata nu imi batusem prea mult capul pentru a invata ceva. Retineam lectiile de cum le auzeam si imi ramaneau in cap pentru totdeauna. Si totusi... nu aveam note stralucite. Motivul? Nu mi le doream. Poate suna ciudat ca cineva care poate lua note mari sa le prefere pe cele mici, dar adevarul este ca esti mult mai bine acceptat in colectiv asa. Cei care au mereu numai zece sunt considerati niste tocilari fara viata, desi de multe ori aceasta idee preconceputa este gresita. Dar, odata implementata in capul unui om, nu mai poate fi scoasa. Asa ca m-am rezumat la note mari doar atunci cand aveam stricta nevoie de ele.
- Schimbare de plan, Sam. Din mediile de sase si sapte pe care mi le-am propus, toate trebuie sa devina zece, i-am comunicat in soapta colegei mele, care continua sa ma priveasca cu ochi asasini. Ma intrebam care era problema ei cu adevarat. Ea stia mai bine decat oricine ce-mi poate capul, deci nu avea cum sa fie ingrijorata.
- Si cu mediile mele cum ramane? m-a intrebat aceasta intr-un final, afisand fata de catelus trist careia nu-i puteam rezista. Deci asta era motivul supararii ei. Se gandea ca daca am sa ma preocup de notele mele nu voi mai avea timp pentru ale ei.Avea dreptate. Pana acum avusesem grija ca mediile ei sa ramana ridicate, da acum aveam de doua ori mai multe probleme pe cap.
- Stai linistita. Vei avea medii de zece... si un noua la mate, ca sa nu bata la ochi, i-am spus complice, admirand zambetul care ii inflorise pe chip. Nu aveam cum sa o refuz cand imi zambea atat de frumos. As fi putut renunta la dorintele mele pentru a le indeplini pe ale ei. Si momentan ea isi dorea sa ajunga in bancile Facultatii de Drept.
Nu mai stiam de cand eram prieten cu fata asta si nici nu ma straduiam sa-mi amintesc. Preferam sa ma gandesc ca o stiam dintotdeauna. Pentru ca, la drept vorbind, nu-mi aminteam cum eram inainte de a o cunoaste. Prin felul ei de a fi, Sam m-a schimbat si pe mine. Trebuia sa-i port si ei de grija, stiind-o atat de imatura si zapacita. Nu stiu cum s-ar fi descurcat fara mine in spatele ei, mereu gata sa o ajut. Si, in schimbul devotamentului ei, primeam o prietena care era mereu acolo pentru mine, pentru a ma asculta si a incerca sa ma ajute sa iau deciziile corecte.
- Merci, Mike, mi-a raspuns soptit, mustrandu-se probabil pentru lipsa de incredere pe care o aratase. Am zambit auzindu-i glasul tremurat si nesigur. Mi-am trecut repede mana pe spatele ei, tragand-o in bratele mele si sarutand-o pe frunte. Simteam ca trebuie sa o tin alaturi de mine, tinand cont de evenimentele care isi anuntau prezenta in viitorul apropiat.
- Domnule Stone, tin sa va amintesc ca sunteti in ora, mi s-a adresat dirigintele tusind cu subinteles. Am chicotit, dandu-i drumul satenei lasandu-mi capul in palme. Ora aceea fusese mult mai lunga decat as fi sperat. Eram obosit.

***
- Credeam ca nu mai pleaca, marai Sam nervoasa in momentul in care dirigintele a parasit clasa trantind usa in spatele lui. Ce naiba e in capul ala al tau? ma intreba imediat dupa aceea, ciocanindu-mi fruntea pentru a-si intari afirmatia.
Am privit-o buimac. Atipisem in timp ce proful incepuse sa recapituleze materia de anul trecut si acum eram pe jumatate adormit. Nu intelegeam ce dorea fata asta de la mine, desi ma straduiam. Curand in jurul bancii noastre s-a format un cerc de elevi, care mai de care mai nerabdatori sa-mi vorbeasca. In general se rezumau la a-mi spune cat de repete accept provocarile si cat pot fi de impulsiv. Doar cateva fete se dadeau de ceasul mortii, dandu-mi de inteles ca a o provoca pe Rachel nu era cel mai bun lucru pe care il puteam face. Ma amuza nelinistea lor, pentru ca eram constient de asul din maneca, as care urma sa o dea gata pe roscata aceea aroganta si plina de ea.
Nu m-am straduit sa caut cateva cuvinte cu care sa-i linistesc pe cei care isi exprimau nemultumirea fata de atitudinea mea. N-avea niciun rost. In schimb, m-am concentrat pe planul pe care il aveam, hotarat sa-l imbunatatesc cat mai mult. Doream ca adversara mea sa primeasca cat mai multe lovituri pentru a realiza ceea ce facuse. Mi-am trecut mana prin par oftand. O schimbare prea brusca ar fi produs un soc cam mare pentru colegi, dar una lenta m-ar fi facut sa risc pierderea oportunitatilor care mi se afisau in primele saptamani de scoala. Am ales calea mai rapida, dornic de a a-mi incepe ascensiunea.
Ma simteam putin nelinistit in legatura cu ceea ce se intamplase. Totul fusese prea rapid pentru mine, evenimentele mi-o luasera inainte. Inca nu-mi revenisem complet din reverie, gandindu-ma cu o oarecare emotie la Rachel. Pentru zece minute fata aceea reprezentase ceva special, o sansa pe care nu imi doream sa o ratez. Apoi, in doar cateva secunde, tot ceea ce speram se spulberase in fata afirmatiei aceleia taioase si pline de antipatie. Mi-am intors ochii spre roscata, sesizand faptul ca urmarea intregul spectacol petrecut la banca mea cu o curiozitate neobisnuita. Chipul ei atat de frumos conturat era umbrit de o indignare care ma cutremura, facandu-ma sa ma gandesc de doua ori la ceea ce doream sa demonstrez.
Am cascat plictisit, fiind decis sa las grijile pentru urmatoarele zile. M-am ridicat din banca, simtind brusc o pofta nemasurata de a bea niste suc. Golul din stomac imi intarea dorinta, prevestind totodata situatiile interesante in care urma sa fiu pus. Situatii la care nu m-as fi asteptat.