Inselati de aparente

[Miss M]

Multumesc tuturor ca ati trecut pe aici :*. Am schimbat titlul, dar daca aveti idei sunteti libere sa mi le spuneti, chiar am nevoie de sugestii.
Scuzati amestecul de diacritice de la inceputul capitolului, este o tentativa esuata de-a mea.

Capitolul II
(Rachel)

Vacanta petrecută alaturi de mama a fost minunată. Am reuşit in sfârşit să o vad, pentru ca şi-a luat concediu special pentru mine. Indiferent cât de nepasatoare ar fi parut pentru faptul că nu trecea pe acasă decât o dată pe an, eu continuam să o iubesc. Ştiam că nu avea de ales, serviciul mutând-o dintr-un loc în altul, departe de familie. Dar ceea ce îmi placea cel mai mult era lipsa ei de egoism. Refuzase să mă mut cu ea de fiecare dată, permiţându-mi să ramân aici, în locul unde mi-am petrecut copilaria şi unde mă simteam cu adevarat acasă.
Pe tata nu-l mai vazusem de vreo trei ani, de cand cu divortul. Nu stiam unde s-a mutat si nici nu doream sa pastrez legatura cu el. Nu fusese niciodata prea atasat de mine, neadresandu-mi nici macar o vorba timp de doua-trei zile. Eram ca o piedica in calea planului lui de a calatori cu mama prin toata lumea. Datorita mie aceasta a trebuit sa-si gaseasca un loc de munca, nemaiputand sa se gandeasca la excursii si alte astfel de lucruri care trecusera pe plan secund. Iar asta l-a deranjat profund, facandu-l sa ne lase balta in favoarea cuiva care sa-l poata plimba pe unde vrea.

Ca orice om normal, nici eu nu mă bucuram să reîncep şcoala. Singurul lucru care îmi surâdea era întâlnirea cu prietenele pe care nu le-am vazut de trei luni. Imi parea bine si ca voi reincepe lectiile de patinaj carora le-am dus dorul in aceasta vara.
Curtea liceului era impanzita de elevi. Puteam distinge clar bobocii, care stateau retrasi intr-un colt de langa intrare. Imaginea imi starnea tot felul de amintiri, facandu-ma sa ma gandesc la mine in clasa a noua. Eram la fel de speriata de legendara „viata de liceu”. Toate zvonurile legate de cei patru ani petrecuti aici ma infiorau, facandu-ma sa-mi fie frica si de scarile din fata portii. Bineinteles ca lucrurile nu au stat chiar asa. In afara unor mici conflicte cu noii colegi, totul a mers bine. Am reusit sa leg cateva prietenii si sa ma adaptez la noul program. Si iata-ma acum, in clasa a unsprezecea, pregatita pentru inca noua luni de scoala.
M-am indreptat spre locul unde se gaseau de obicei colege mele, gasindu-le dupa cateva minute de strecurat printre zeci de alti elevi. Cand m-au vazut, Lily si Emma au sarit pe mine, coplesindu-ma cu imbratisari si saruturi pe obraji. Fetele astea erau culmea! Am discutat despre vacanta, despre temele facute si nefacute si mai ales despre planurile pentru noul an.
Discursul directoarei incepuse, asa ca ne-am intors ochii spre batranica uscativa ce tipa intr-un mod foarte sacaitor, nesesizand prezenta microfonului in fata ei.
- E la fel ca anul trecut, chicoti Lily trecandu-si mana prin parul blond si ciufulindu-l energica.
Avea dreptate. Era aceeasi cuvantare de anul trecut. Si de acum doi ani. Am pufnit dispretuitoare. Oricat de mult ii admiram pe ceilalti profesori pentru cunostintele pe care ni le impartaseau, aceasta cucoana ma enerva la culme. Era mereu artagoasa si nu-i puteai intra in voie nicicum. Si, credeti-ma, incercasem. Nu-mi placea sa nu fiu in relatii bune cu cei din spatele catedrei, dar realizasem ca speranta era pierduta in legatura cu femeia asta.
Nici nu stiu cum a trecut timpul. Continuasem sueta cu colegele mele, ignorand-o pe directoare pana cand am auzit un „Puteti merge spre clase”. In sfarsit! Ne-am cautat impreuna noua sala, gasind-o goala. Deci ajunsesem primele. Nici nu era de mirare avand in vedere graba cu care parasisem curtea, sperand sa nu se gaseasca vreun alt profesor care sa doreasca sa ne adreseze cateva cuvinte.
Clasa era destul de spatioasa, semanand la indigo cu celelalte. Era o monotonie completa, nicio pata de culoare animand acel loc in care eram inchisi sapte ore, timp ce cinci zile din sapte.
M-am asezat in banca alaturi de Emma, lasandu-mi capul pe spate in timp ce ochii mi se inchideau. Nu dormisem prea bine azi noapte, experimentand, ca toata lumea, emotiile ultimei seri de vacanta. Dupa cateva minute in clasa si-au facut aparitia baietii, care si-au aruncat gentile in banci din mers, poposind toti la aceeasi banca.
- Trebuie sa apara vedeta, pufni o colega al carei nume il uitasem. Nu eram in relatii excelente cu toata lumea, multumindu-ma cu grupul meu de prietene.
„Vedeta” era un baiat pe care nu avusesem curiozitatea sa-l cunosc mai bine. Tot ce stiam era ca mediile lui erau groaznice. Dadea niste raspunsuri oribile in ore, era neatent, si totusi... Le intrase pe sub piele profesorilor. Nu am inteles vreodata motivul, stiut fiind faptul ca acestia preferau elevii cu un grad de cunostinte superior. Dar omul asta... se comportau cu el invers fata de cum ar fi trebuit.
Asteptarea tuturor a luat sfarsit in momentul in care in sala a intrat respectivul tip, cu parul blond ciufulit si cu sacoul albastru aruncat neglijent pe umeri. Haosul s-a dezlantuit in secunda urmatoare, toti baietii napustindu-se asupra lui cu strangeri de mana si intrebari.
- Arata bine Mike al nostru, imi sopti amuzata Emma, privindu-l lung pe blondin.
- Nu mi se pare cine stie ce, am replicat plictisita, starnind reactii uriase in randul colegelor.
„ Nu e cine stie ce? E superb!”. Asta fusese reactia lor la raspunsul meu. Nu puteam intelege pasiunea dezvoltata de ele pentru tipul asta. Nu era vreun zeu. Nici urat nu era, adevarat, dar atata timp cat nu avea niciun gram de inteligenta, nu prezenta interes pentru mine. Niciodata nu le-am inteles pe fetele care si-ar da si viata ca sa fie cu un baiat frumusel, dar prost gramada.
- Pe langa asta, n-ar trebui sa va faceti sperante, am continuat, dornica de a starni noi reactii din partea colegelor, infierbantate deja de atitudinea mea. E clar ca e impreuna cu Samantha.
- Ba nu! au sarit deodata Madison, Lily si Susan. Multa lume crede asta, dar in realitate lui Mike ii place sa se spuna ca sunt doar prieteni, adauga Madison privindu-ma cu un fel de mandrie, desi era clar ca nu insemna cu nimic mai mult decat celelalte in ochii acestui „Mike”.
Am hotarat totusi sa ii acord putina atentie celui care le-a sucit mintile fetelor din clasa noastra si nu numai. Mi-a fost putin cam greu sa-l zaresc prin paravanul de baieti care se formase in jurul bancii sale, dar, in final, am reusit. Avea parul blond mai ciufulit decat acum cinci minute, probabil datorita prietenilor care il coplesisera cu afectiunea lor. Cateva suvite ii cadeau neglijent peste ochii a caror culoare nu o puteam distinge prea bine. Oscilam intre albastru marin si verde, asa ca m-am decis sa-i cer Emmei sa ma lamureasca. Mare, mare greseala!
- Daca te-ai uita ar deveni evident si pentru tine, ca pentru toata lumea, ca ochii lui sunt de un verde jad, cu puncte mici albastrui in jurul irisului.
- De pe ce planeta ziceai ca vii? am intrebat-o sarcastica, ignorand toate cuvintele malitioase pe care mi le-a adresat dupa aceea.
Si in definitiv care era adevarul despre tipa aceea, Samantha? Presupun ca oricat de mult m-as fi straduit, n-as fi putut ignora aceasta intrebare. Era prea batator la ochi ca o fata sa fie prietena cu cel mai dorit tip. Numai prietena, as fi putut adauga. Mi se parea ceva aparte in felul in care se comportau unul cu altul, desi, in realitate, nu era nimic iesit din comun. Nu dadeau vreun semn de afectiune deosebit, nu se comportau cu acea grija specifica indragostitilor.
Si daca Samantha ii era doar prietena, asta insemna ca tipul era singur. Colegele mele ar fi aflat cu siguranta orice modificare survenita in viata blondinului. Ma gandeam deja cat de multe as putea face fiind impreuna cu baiatul asta. Innebunisem. Asta a fost prima mea reactie cand am revenit la ganduri mai rationale. Mandria nu mi-ar fi permis sa fiu alaturi de cineva din interes. Nici gand, nici intr-o mie de ani. Omul asta ar putea fi un fiu de rege si tot nu as face-o.
Dirigintele a intrat in clasa cu mersul sau caracteristic de melc schiop. Nu puteam intelege cum cineva poate sa se deplaseze atat de incet fara a adormi. Mi-am abatut gandurile catre tot felul de nimicuri pentru a nu indura discursul de „Bun venit, incapabililor!”. Atentia mi-a fost captata din nou in momentul in care clasicele alegeri pentru seful clasei au fost anuntate. Presimteam deja tot ceea ce urma sa se intample, bazandu-ma pe experienta ultimilor ani. Am constatat cu tristete ca peste aceasta clasa domnea o monotonie sumbra, fiecare eveniment repetandu-se anual, dupa acelasi tipar.
- Samantha se va ridica, i-am soptit Emmei indreptandu-mi privirea catre fata care, supunandu-se gandurilor mele, s-a ridicat imediat in picioare. Il va propune pe Michael, am adaugat pe acelasi ton calm si egal, de parca as fi avut control absolut asupra situatiei. Din nou, previziunea mea s-a adeverit. Am zambit triumfatoare, gandindu-ma ca nicio variabila nu va interveni in acest proces.
In cei doi ani de liceu acest tip fusese seful clasei fara ca cineva sa se intereseze de ce este ales. Era propus, votat si gata. Nu stiu daca isi facea treaba pentru ca nu stiu care era treaba unui „sef”, dar eram deranjata de faptul ca toata lumea era mereu de acord cu el. Era ca un fel de model mai ales pentru baieti, care pariez ca visau sa devina la fel ca el. Dar mie mi se parea... prost. Nu intelegeam cum sa vrei sa fii ca cineva cu note mizerabile si care nu stie nici cat fac doi plus doi. Eram ferm convinsa ca estimarea mea legata de inteligenta acestui om era corecta, pentru ca totul in jurul meu imi intarea gandurile.
- Are cineva vreo obiectie? i-am auzit vocea ragusita dirigintelui, care ne-a privit pe toti nepasator, convins ca totul va fi exact ca de obicei. Toata lumea va tace din gura iar tipul va ramane in functia lui pentru inca un an.
Seful nostru... Brusc imi dadeam seama ca nu-mi convenea asta. Din contra, eram chiar intrigata de situatie. Poate ca era timpul sa iesim din monotonie, sa schimbam ceva in afurisita asta de clasa. Era timpul pentru o schimbare, iar eu trebuia sa iau initiativa si sa ma afirm. Sosise si vremea mea, eram convinsa. Asa ca nu am gandit inainte de a actiona. Si datorita acestui lucru am avut parte de multe surprize.