Insane love by Aisu and MiraA

[Drama Queen]

ooo lume care comenteaza...multumim multumim....uite aici si nextul


IX. Intotdeauna cand eram in preajma lui imi pierdeam orice urma de control. Era gresit si ma baga in probleme, dar pur si simplu nu ma puteam abtine. Era ca si cum o forta invizibila -un fel de magnetism - ma tragea catre el. Oricat as fi incercat nu reusam sa ma opun. Nu reusisem sa ajung la performanta asta niciodata. Chiar si atunci cand incepea sa urle la mine fara motiv, eu eram cel care venea si isi cerea scuze. Pur si simplu nu ma puteam indeparta de el...Totusi, ca sa fiu sincer niciodata nu am vrut cu adevarat sa ma indepartez de el. Desi de multe ori mi se parea ca e nedreapt cu mine si ma gandeam ca ar trebui sa plec si sa ma ocup de viata mea, care era lasata mereu pe locul doi datorita faptului ca fericirea lui ocupa primul loc, pur si simplu ceva ma oprea din drum. La inceput a fost un sentiment de singuratate. Era singura persoana care ma acceptase exact asa cum eram, fara nici o masca. Totusi, nu dupa mult timp acest sentiment s-a transformat in altceva, ceva mai mult decat am crezut vreodata ca ar putea sa fie. Inca de la inceput am lasat acel sentiment nou sa salasluiasca in sufletul meu. Nu am incercat deloc sa lupt cu el, sa il resping, sa il ignor sau sa incerc sa-l fac sa dispara. Nu am facut asta pentru ca imi placea mult prea mult. Si acum, dupa atata timp si dupa tot ceea ce s-a intamplat imi aduc aminte de zilele in care ma trezeam zambind, in timp ce aroma cafelei pregatite in bucatarie ma aducea incet-incet la realitate. Era atat de bine... de perfect...
M-am indepartat incet, nedorind sa distrug acel moment care imi aducea aminte de zilele bune.
- Imi pare rau. Nu stiu ce m-a apucat, am spus lasand capul in jos.
- Nu e nimic, a raspuns aranjandu-mi parul ciufulit. Totusi nu inteleg de ce te chinui atat de tare sa ma ajuti. Nu are nici o logica. E o lume in care reusesti sa invingi profitand de suferintele celorlalti. De ce ai vrea sa ii ajuti pe ceilalti?
- De ce nu? De ce sa nu reusesti sa castigi prin propria ta cale. Chiar daca e ingrozitor de dureroasa, e a ta si nu vei regreta niciodata ca ai ales-o.
Mi-a zambit bland.
- Da, inteleg. Am niste idei absolut copilaresti. Uneori si eu ma intreb cati ani am defapt. Ar trebui sa ma tratez mai intai pe mine si dup-aia pe ceilalti. Dar... asta-i viata. Fiecare cu problemele lui. Ar trebui sa ma multumesc cu facptul ca ale mele sunt mai mici decat ale multora dintre oamenii din lumea asta, nu-i asa?
- Nu ar trebui sa gandesti asa. Nevoile tale sunt la fel de importante ca si a le celorlalti. Faptul ca tu le treci pe locul doi e prostesc, dar totodata demn de admirat. Si eu ar fi trebuit sa fac asta de mult ori...Cu totii ar trebui sa facem asta. Sa incetam sa ne gandim doar la noi macar pentru o clipa si sa descoperim lumea asa cum este ea.
Mi-a zambit inca o data,dar acum privirea sa parea pierduta si zambetul trist.Ma intrebam la ce se gandeste,ce amintire i-a starnit micul meu discurs.
-Din nou m-ai judecat gresit.S-a intors cu spatele la mine si s-a apropiat de geamul inchis.A tacut pentru un moment,oftand de cateva ori inainte sa continue.Eu sunt o persoana egoista,egocentrica si nepasatoare...niciodata nu am pus nevoile altora inaintea alor mele.Trebuia sa obtin totul,indiferent pe cine calcam in picioare in decursul acestui proces.Nu-mi pasa de nimeni si de nimic.Daca nu mi se oferea pur si simplu,atunci furam ceea ce-mi doream.
Avea o voce atat de amara incat mi se rupea sufletul.De ce trebuia sa ne gasim in situatia asta?! De ce?!Acum,mai mult ca niciodata,mi-as fi dorit sa-i pot spune adevarul.Sa-i sar in brate si sa-l sarut,sa-i spun ca-l iubesc.Era nedrept si crud,dar asta era realitatea.Si momentan trebuia sa ma supun ei.
-Poate nu-ti pasa atunci,dar acum iti pasa.Cand mi-a auzit cuvintele, s-a intors si m-a privit drept in ochi,dar nu s-a miscat de la geam,ca si cum ar fi incercat sa puna un zid invizibil intre noi,un zid menit sa ma protejeze pe mine.Te-ai schimbat,am continuat pe acelasi ton,zambindu-i incurajator.
-Nu-i adevarat.Eu nu m-am schimbat deloc,circumstantele au fost cele ce s-au schimbat.
-Takeshi,un om caruia nu i-ar pasa,nu ar ajunge intr-un loc ca acesta,i-am zis, aratandu-i cu mana camera alba in care ne aflam.Iti pasa mai mult decat crezi,si,poate,mai mult decat vrei.Cum am zis,te-ai schimbat...
Nu il minteam deloc.Chiar se schimbase.Mai mult decat ma asteptam ca ar fi fost posibil.In trecut avusese tot timpul o atitudine distanta,rece,ca si cum ii era frica sa se implice cu adevarat.Intr-un fel sau altul ma tinea la distanta,dar,in acelasi timp,imi cerea mie sa ma implic total.Nu m-am gandit ca o sa-l vad vreodata in aceasta stare,atat de afectat de un incident ce s-a petrecut in urma cu doi ani.
-Poate ai dreptate,a zis intr-un final,dar am facut-o cand a fost deja prea tarziu.
Il simteam din nou scufundandu-se in trecut,lasandu-se inghitit regrete.Nu puteam sa permit una ca asta.
-Nu stii asta cu siguranta...
Nu a mai zis nimic,lucru care m-a alarmat.Nu puteam sa-l las sa devina apatic.In primul rand,pentru ca nu era bine pentru starea lui generala,iar in al doilea,din cauza medicamentului care i l-au administrat pe langa tranchilizant.Efectele secundare erau foarte puternice,tocmai de aceea era foarte rar administrat unor pacienti,mai ales unor pacienti ca el.Am oftat si am dat glas unei idei destul de neobisnuite care mi-a venit in cap in timpul in care l-am supravegheat.
-Schimb si metoda de terapie pe langa medicamentatie.Maine te voi externa provizoriu si vei locui cu mine timp de trei zile.Atata timp dureaza pana ce medcamentele actuale vor iesi din sistemul tau.Dupa aceea te vei reintoarce aici si vom incepe un tratament adecvat conditiei tale.Vreau sa ma asigur ca nimeni nu-ti mai baga porcarii pe gat,am zis pe un ton hotarat.
S-a uitat la mine uimit,dupa care un zambet larg i-a mijit pe buze.
-Doctore,cred ca esti mai nebun decat mine...a zis si a inceput sa rada...


sii...tin sa anunt ca in curand apare yaoiul