Capitolul 6
Rataceam de pe o strada pe alta tot cautand casuta alba,dar parca intrase in pamant.Eram furioasa si plictisita,un gand imi dadea tot mai des tarcoale,il alungam insa ingrozita.''Daca Vicky a mintit?''ma intrebam o clipa pentru ca in urmatoarea sa afirm tot eu,cu tarie,cu deznadejde:''Nu se poate.De ce sa fi mintit?!''Trebuia sa o gasesc pe zana.Trebuia ca zana sa-mi vorbeasca despre prietenie si sa mi-o aduca pe Vicky inapoi ori macar sa-mi spuna unde este.Ma durea stomacul de emotie si caldura cu mirosul ei de cenusa ma sleise de puteri.Mi-am adunat ultimele forte.Nu ma puteam intoarce cu aceeasi inima,ba chiar mai indurerata,nu aveam curajul sa indur inevitabilele consolari ale tatei si dispretullui frate-meu.
Incercam sa fiu extrem de atenta la fiecare casa,dar constatam ca nimic nu parea misterios si o casuta alba nu aparea nicaieri.Cotisem pe o straduta laturalnica dar,mi-am dat seama,era o fundatura.Ma intorsesem,cautarea devenea tot mai zadarnica si pentru intaia oara aveam impresia ca nu mie mi se intamplase toate astea.Existau in mine doua persoane,una naucita,zdrobita de oboseala,gata sa se intoarca,moarta de foame,dispusa sa suporte cu fruntea sus toate napastele.Dar cealalta strangea pumnii convulsiv nu vroia sa accepte.O iubeam prea mult pe Vicky,amintirea rasului ei,a cuvintelor,a zilelor cand petreceam atat de frumos,era inca proaspata de tot si absenta ei imi dadea ameteala.Gandindu-ma mereu la asta m-am ratacit,m-am impotmolit cu adevarat.Dorinta de a ajunge la zana,devenise acuta.Numaram casele,una dupa alta,cercetandu-le.Simteam ca ma apuca durerea de cap numai la ideia ca,desi eram destul de mare aveam pretentia sa-mi cunosc foarte bine orasul,izbutisem sa ma ratacesc.Nu.Nu era admisibil.Mi-am ridicat fruntea cu incapatanare si dintr-o data privirile mi s-au oprit in mijlocul strazii unde statea dreapta o femeie nemaipomenit de frumoasa.Din prima clipa mi-am dat seama ca era ea si numai ea putea fi zana.Aflase ca m-am ratacit cautand-o si venise sa ma scoata din neagra incurcatura.
Era imbracata toata in alb si fata ii era inconjurata de o nebanuita umbra plina de mistere.Ma uitam la ea fix, cu bucurie,cu speranta.Mergea grabita spre ascunzatoarea.fara sa mai pierd vremea m-am luat dupa ea.O urmarisem pas cu pas.Mintea imi clocotea de entuziasm,eram dispusa sa alerg pentru ca s-o prind de mana.Insa,nu stiu cum,o neliniste vaga,un fel de teama neclara ma oprea.''dar daca nu era zana?'' In definitiv mai vazusem si alta doamne imbracate in alb.Faptul ca nu se oprea si nici nu se uita la mine ma provoca la un fel de intrecere.
Dupa ce merse un timp drept inainte femeia coti la dreapta si ca prin farmec disparu.Alergasem ca sa n-o pierd si ajunsesem intr-adevar dupa colt chiar in secunda cand rochia alba se ascundea intr-un noiman de verdeata.
In cele din urma,rasufland sacadat din pricina alergaturii m-am trezit in fata cu acea casuta alba.Trecusem cred,de vreo suta de ori pe langa ea dar n-o observasem din cauza iederi ce acopera pe de-a-ntregul fatada.Mi-am zis ca tocmai asa trebuia sa fir.Ce s-ar fi intamplat daca lumea intreaga ar fi stiut ca zana se ascundea aici si binenteles,ar fi dorit s-o vada.
O senzatie uriasa de bucurie imi inunda inima.Eu cunosteam taina zanei,eu si numai eu si cu Vicky,aveam dreptul s-o vedem.Era o minune.Mi-am sters sudoarea de pe tampla,respiram adanc pentru a-mi reveni indeajuns ca sa pot discuta cu zana clar si drept tot ce aveam pe suflet.Un fluture zbura prin fata mea.Avea aripile colorate cu rosu si galben si am vrut sa-l prind.
Asteptam in fata portii pentru ca zana sa-mi deschida si cum fluterele zbura mai departe nu m-am dus dupa el.Dar iata ca nimic nu s-a intamplat.Asteptam cu emotie dar zana nu venea sa-mi deschida portile.Atunci am luat hotararea de a mi-o descchide singura.
Pasul cel mai dificil il facusem.Simteam in jur atmosfera dominanta de o vraja plina de farmec.Ma apropiam de casuta,incercam sa-mi fac un plan odornat din tot ce trebuia sa-i explic zanei.Desigur,gandeam,ca avea sa ma inteleaga din putine cuvinte.Eram in fata usii,o usa masiva de lemn din stejar.Zana avea sa afle istoria prieteniei mele Vicky,toate amanuntele pana la intamplarea cu rochita.
Am batut,pierzandu-mi rabdarea,timid la usa.De ce nu aparea?Asteptam putin si repetam ciocanitul,ceva ami tare.Devenisem tot mai nerabdatoare.Ciudat,foarte ciudat,nimeni nu aparea.O teama imi umbri toata bucuria.Poate ca zana nu vroia sa ma primeasca!Stia doar ca eram aici,de ce nu vroia sa ma primeasca?
Ridicasem ochii spre cer gata sa plang.Fiindca nu mai puteam pleca de aici fara sa stiu adevarul.
Vroiam sa stiu tot adevarul.Tocmai cand lacrimile imi inundara ploapele am zarit mica sonerie ingropata aproape in zid.Am apasat brusc butonul,simtindu-ma eliberata.
Minute in sir mi-am invartit limba in gura,incapabila sa articulez o silaba.in fata mea se afla un domn grozav de inalt si suparat.Inregistrasem intrebarea lui pusa pe un ton grav si taios ''Ce este?''.
Domnul statea in prag cu mainile ascunse la spate si repeta cu o insistenta ingrozitoare,intrebarea cea mai cruda:
-Ce este?Ce vrei?
-Eu sunt...stiti,am venit...trebuie sa vorbesc!
Ah,daca nu m-as fi balbait atat de rusinos,in fine ma cuprinsese o rusine de nedescris.
-Ce? intreaba din nou si se holba la mine complet uluit.
-O caut pe zana,am de discutat ceva cu ea!
Incercasem sa dau cuvintelor o nota de hotarare si siguranta,dar ele sunasera,chiar si in auzul meu pline de indoiala.
Domnul parea complect naucit si eu trecusem printr-o aventura neagra precum smoala.
L-am vazut inchizand ochii,cercetandu-ma indelung,apoi ca si cum ar fi suferit nespus de mult vorbi:
-Nu inteleg!Pe cine cauti?
-Pe zana.
-care zana?
-Aia care a venit din desert.
-Din desert....Nu cumva ai gresit?
-Nu cred,domnule!
-ba eu cred ca ai gresit!
Ceva miraculos s-a produs brusc in mine.Mi sa-a limpezit fulgerator mintea,cum de nu ma gandisem!dar,desigur,zana era prizoniera acestui urias,de asta nu aparuse.
-Nu,n-am gresit si am decis sa salvez zana.Sunt sigura ca aici sta zana,am vazut-o cu ochii mei si cand a aparut in strada si apoi a intrat in casa!Aici! Si stie si Vicky de asta!
isi puse mana la frunte,arata ca sufera din pricina ca-l prinsesem cu minciuna.Acum nu mai putea sa ma insele.
-Vicky?Cine-i Vicky?
-Cine sa fie decat prietena mea!
-Si te-a trimis aici?
-Nu.Eu am venit.Trebuie sa discut ceva cu zana!
-Nu inteleg nimic!Ce vrei de la mine?
-Ce vreau?Nu v-am spus ce vreau?Sa discut cu zana si daca-i prizoniera dumneavoastra am sa va rog sa o eliberati!
Izbucni in hohote de ras.
-Asa,zise,asa,acum am priceput!Si radea mai departe printre sughituri.
-In definitiv,si o imitam pe mama in felul de a discuta,nu vad nici un motiv de ras!Sunt hotarata sa o eliberez pe zana,zana aceea buna si frumoasa venita din desert.
-Aha!Aha!Asculta-ma,n-am nimic impotriva zanei din desert,desi am o durere de cap teribila.daca vrei sa ne intelegem poftim in casa.
-Da.Asa trebuie!
Imi arata un fotoliu pe care sa ma asez.faptul ca se poarta mult mai civizilat ca vara-mea Liz,ma infuria.
M-am trantit pe un fotoliu.Domnul se intinse pe o canapeluta.
-Vorbeste,zise el de sub prosop,te ascult!
Domnul suferea de o durere de cap,altfel nu-si punea prosopul pr frunte.Era ori nu era cel care o facuse prizoniera pe zana?O fractiune de secunda mi-a trecut prin cap ca greseam.Insa nu stiu cum,nu eram convinsa ca totul e limpede.
Aveam impresia ca totusi zana exista si era ascunsa intr-o alta camera.Si apoi o vazusem cu ochii mei.Ceva era neclar si trebuia sa ma lamuresc.
-Hei! Ti-au mancat soarecii limba?
Fata lui arata putin suparata.
Am tusit,mi-am dres glasu.
-Tineam foarte mult sa vorbesc cu zana!
-Aceea care a venit din Sahara?
-Nu.Cea din desert.
-Care desert? Desertul Globi?
-Nu.Stiti, e vorba de zana din planeta Venturn care a nimicit imperiul prostilor.Si din pricina asta a fost dusa de zei in desert.
-Aha!
-O stiti acum!
-Mda,incerc sa-mi amintesc.
-Pai?Cum?Nu-i prizoniera aici?
-Deocamdata nu, nici prin gand nu mi-a trecut sa fac prizoniera o fiinta atat de importanta.
-Eh!Asa ma gandeam si eu!Dar unde-o fi?
-Va sa zica,spune,domnisoara....este absolut urgent sa vorbiti cu zana?
-Desigur.
-Dar aici nu se afla nici-un fel de zana.Pur si simplu ai gresit.Intruncat eu nu sunt capacun ci medic.
-Medic!Vai de mine!
-Da,da.
-Nu sunteti capacaun,ba eu cred ca sunteti.Toti medicii sunt un pic capcaun.Si pedepsesc copii degeaba.
-Bun.Atunci cum ai avut curajul sa intri in casa unui asemenea capcaun?
M-am ghemuit in fotoliu,i-am spus sfasiat de lacrimi:
-Eu o caut pe zana ca sa-i spun cat de nefericita si singura sunt!
Domnul sare de pe canapea,prosopul ii cade de pe frunte si vine drept in fata mea si spune:
-De ce plangi?Te rog,nu mai plange!Pana la urma o sa ne intelegem.Ai vazut sigur ca zana a intrat pe usa unde ai sunat?
-Nu.Fiindca a disparut.
-As vrea sa ne intelegem.
-Chemati-o pe zana sau duceti-ma la ea,va rog frumos!
Domnul gemea de durere. Aproape imi era mila de el.Tace o buna bucata de vreme.
-Uite asa ma chinui de doua ore.Am o durere de cap innebunitoare si tu ma acuzi ca as fi cel ce-ti tine zana prizoniera!Zau, asa!Cine a mai pomenit una ca asta?!
-Pe tata nu-l doare capul niciodata!
-Crezi?In mod sigur tu ii dai durere de cap!
-Nu.Nu vreau sa sufere.
-Atunci de ce umbli brambura?
-Cuuuum?
-De ce nu stai acasa?sa citesti o carte.Sau sa te joci cu o prietena....
-N-am,nu mai am nici-o prietena.Sunt foarte trista!
-Esti trista?Maica-a-soldatilor-raniti,ce mi-e dat s-aud?Esti trista? Se uita la mine cu ochii mari,mai mari decat cartofii.Fireste de indignare.
-Da.Sunt suparata!
-Asa,va sa zica esti trista!si de cand o cauti pe zana?
-De la pranz.
-Lasa!Fii linistita.Vom gasi o solutie.Numai daca ai vrea sa-mi povestesti si mie cum s-au petrecut faptele.
-Pai,pur si simplu,acum o saptamana nu a mai venit la intalnire.
Domnul s-a culcat pe canapea si-a pus din nou prosopul ud pe frunte.Un timp am tacut amandoi si ne-am gandit fiecare la o mie de lucruri.
In cele din urma,domnul ofta tare,apoi fara sa se ridice striga:
-Eduard!Eduard!
Si-apoi se auzi un glas de baiat:
-Oui,papa!
-Eduard,fiul meu!Vino aici!
Eduard era un baiat cam de 14 ani.A intrat in camera cu un pas elegant si pot spune chiar distins cum nu mai vazusem la nici un alt baiat.Era imbracat cu un tricou sport si cu pantaloni scurti.Se uita la mine intr-un anume fel,cu superioritate si apoi a zis:
-Buna ziua.De ce m-ai chemat papa?
-Eduard,te rog frumos sa-mi aduci un prosop uscat din baie!
-Imediat,cher papa!
In vreme ce Eduard cauta un prosop uscat,tatal lui m-a intrebat:
-Nu mi-ai zis cum te cheama?
-Lucia.Anton Lucia.
-Lucia di Lamermoor!A zis si a ras.
-Nu.Lucia Anton.
-Vroiam sa spun, draga Lucia,ca ai un nume frumos!Muzical!Ales!Iti dai seama ce mult inseamna sa ai un nume frumos?!
Eduard se intoarse cu prosopul.Tatal sau i l-a luat din mana.
-Iti multumesc.Si acum ia loc.Vei afla de la domnisoara Lucia Anton o poveste grozav de trista!Asculta cu atentie ce i s-a intamplat.
Simteam ca intru in pamant de rusine,fiindca Eduard a intors spre mine o privire plina de ironie.Ori mie mi s-a parut ca are o privire plina de desconsiderare pentru fiinta mea neinsemnata.
-Hai,Lucia,zise domnul,spune-i fiului meu prin ce tragedie treci.Poate ca o sa vrea sa te ajute.
-Numai zana ma poate ajuta!am spus eu cu naduf.
Vedeam prea bine ca ma copatimeau.La amandoi le era mila de mine si asta m-a infuriat.
-Zana?Eduard se mira extrem de tare.Ce zana?Ce ajutor?Nu inteleg!
-Nu intelegi,fiindac nu stii!
-Tocmai de aceea,interveni dommnul,povesteste-i si lui Eduard.
-Ei,si daca nu am chef?
-Dar cu Vicky cum ramane?intreaba domnul.
-Am sa vad eu ce am sa fac!Atat as vrea sa stiu daca nu cumva Vicky m-a mintit in legatura cu zana!
-Eduard,tu ce parere ai?zise domnul
-Nu stiu cine-i Viky.
-Vicky este sau mai bine zis,a fost prietena Luciei.Acum o saptamana a parasit-o.Fara nici-un motiv.Tu ce parere ai?
-Fara un motiv?Asta e,stiu si eu?! Un fel de nesinceritate.Un fel incorect de a te purta.
Dupa ce spuse aceste cuvinte Eduard imi arunca o privire plina de mila.''Biata de tine,Lucia!imi pare tata de rau!''Era prea mult si prea de neindurat.M-am ridicat deodata din fotoliu cu pumnii stransi,cu obrajii in flacari.
-Vreau sa plec!Am strigat tare,din rasputeri.
-Dar zana? intreaba domnul
-Mi se pare ca Vicky m-a mintit si nu exista nici-o zana.
-Da.Da,Lucia,nu exista nici o zana.Zanele nu traiesc in realitate ci numai in bazme,in imaginatie!
Ma uitam la el cu ochii grei,cu inima franta.Simteam un vartej in cap si daca n-ar fi fost Eduard de fata,m-as fi trantit jos,asteptand sa mor.M-am retinut cu greu.Cu sufletul inghetat am avut puterea sa mai intreb:
-Va sa zica m-a mintit?!
-N-as zice ca chiar a mintit.Dar,tu esti destul de mare ca sa nu mai crezi ca basmele sunt adevarate!
Vai de capul meu!mi s-au retezat picioarele de durere.M-am prabusit pe fotoliu si abia mai rasuflam.
-Eduard,spune si tu ceva,zise domnul!
-Zanele exista doar in bazme!Si in bazme cred numai copiii!
-Va sa zica Vicky m-a luat drept copil mic?! spusesem cu o voce franta.Un nod in gat imi apasa beregata.Am rezistat un minut,apoi catastrofa s-a prosus.Am izbucnit,fara voia mea in hohote de plans.
Nu imi dadeam seama de nimic decat de faptul brutal ca n-am s-o mai vad niciodata pe Vicky.Eduard m-a luat de mana si mi-a spus:
-Te rog,nu mai plange!Nu se poate!In definitiv poti sa ai si alte prietene!
-Pe cine? urlam printre sughituri!Pe vara-mea Liz mata aia proasta,sau pe Oana care nu e in stare sa mearga pe jos pana la pod?
-Lucia,draga mea!Te rog frumos,inceteaza cu plansul!Ce rusine.O domnisoara ca tine sa planga atat de...
-Eduard,am tipat eu,esti prea dragut,dar nu mai vreau sa traiesc!
De pe canapea domnul a inceput sa rada nestapanit.Hohote care ma acoperaeu ca o panza.Si cand am ridicat ochii,Eduard isi puse mana la gura sa nu rada si el.
Gestul asta m-a dat gata.Am tacut brusc naucita de rusine.
-De ce radeti, domnule?
-Stii de ce rad?Chiar vrei sa stii?
-Sigur!
-Fiindca esti urata cand plangi!
-Vreau sa plec!
-Cum doresti!Esti libera sa faci ce poftesti.
-Am sa plec.
-Dar,draga Lucia,spuse domnul,mi-ar pare foarte rau sa pleci suparata pe mine.
-Nu sunt suparata pe dumneavoastra,domnule.Imi pare rau de mine!
-Lasa-ne sa-ti venim in ajutor.Eu vreau sa fim prieteni.Si Eduard vrea,nu-i asa Eduard?
-Oui papa!
Mi-am luat ramas bun de la tatal lui Eduard dand mana cu elApoi m-am uitat la Eduard si am zis:
-La revedere.
Dar el a zis:
-Te conduc la tine acasa!N-as vrea sa te ratacesti!
-Nu-i cazul.Stiu drumu!
-Lucia draga,interveni domnul,fiul meu vrea sa se plimbe cu tine!De ce refuzi?
-Nu refuz.Ziceam asa,ca stiu drumul acasa.
-Atunci nu te superi ca Eduard te insoteste?
-Nu.
Ed era chiar mai inalt decat Emanuel,dar nici nu ma uitam la el.Mergeam alaturi pe strada si nu vorbeam nimic,nimic.Eu ma gandesc la ale mele,el se gandea cine stie la ce.
Cand m-a intrebat pe ce strada stau i-am raspuns scurt.Dupa foarte putin timp am ajuns acasa.
M-am oprit la poarta.
-Aici stau eu,asta e casa mea.Multumesc frumos ca m-ai condus.La revedere!
-La revedere. a spus si el si mi-a intins mana ca papa a lui.Si cu asta basta.Am fugit pe alee,am deschis usa ca un uragan.Mama.tata si Emanuel ma asteptau toti cu fetele negre de manie.Eu,cum i-am vazut,m-am trantit jos si da-i cu urlatu.Urlam intr-un mod extrem de neplacut:
-Sunt dezamagita!Dezamagita!
Mama s-a uitat la mine crunt.Am auzit-o rostind rar:
-Ei, bine, am sa ma ocup eu putin de dezamagirea ta!
Si fara alte cuvinte mi-a tras doua palme.Pentru intaia data mancam bataie.In loc sa urlu mai departe,am tacut speriata.
-Unde mi-ai fost toata ziua?
Tata nu zicea nimic.Statea in picioare langa perete.
-Raspunde,raspunde!tuna iar mama.Era verde de suparare si ochii ii scanteiau maniosi.
-Vorbeste!
-Am cautat-o pe zana!
-Pe cine?
-Zana cea buna,care nu exista.Vicky m-a mintit.
S-a produs atunci un miracol.Mama s-a schimbat imediat la fata si in ochi i-am citit parerea de rau ca ma pocnise.
-Trebuia sa spui,Lucia,nu asa se procedeaza.Eu,tata si Emanuel te trei ore te cautam prin tot orasul.Simteam ca imi plezneste capul de ingrijorare.Cum ai putut sa pleci fara sa spui unde te duci?Sa nu se mai repete!
Iar am incepu sa urlu,acum,ca mama ma batuse,aveam un motiv.
-Sunt dezamagita!
Tata l-a luat de mana si m-a mangaiat pe par.
-Lucia,spuse el bland,daca esti o fata cuminte iti cumpar ce vrei tu.
-Dar Vicky,Vicky?Strigam si ma inecam de durere.Vicky m-a tradat!
-Si daca plangi crezi ca o sa vina inapoi?
-Nu stiu,nu stiu.....ziceam si eram foarte amarata.
poza:
Eduard: