Ingeri si sange

[deathmemories]

Ce tareeeeeeeeeeee...Asa, ca tot am promis ca-ti las un comentariu:P:P:P
Descrii super(ai un stil unic as putea spune) , nu faci greseli de tastare(vai , ce te invidiez :(( :(() si uhm...la capitolul imaginatie stai foarte,foarte bine.De fapt , ca sa fiu sincera, asta e cam singurul fic(ce scriu eu nu se pune la socoteala :)) ) de pe site-ul asta care nu ma face sa adorm.Nu stiu de ce-mi spuneai ca ai scris un capitol scurt , pentru ca mie chiar mi se pare indeajuns de mare.)Oau , inchisoare din oase , sper ca fata sa ramana acolo pentru mult , mult timp , stii , si s-o si tortureze cineva daca se poate=)) okay , am cam luat-o pe aratura , desi chiar as adora asta..Cam atat momentan , o sa am grija ca comentez mai des de acum in colo.
P.S>chiar nu stiu de ce nu primesti comentarii , povestea ta e superba
SUCCES

[Just Sugar]

wow capitolul este ciudat si la sfarsit sinistru...imi place*_*
intotdeauna mi-au placut ficurile cu vampiri,sange si chestii ciudate....ficul tau se afla printre preferatele mele
deci mama ei stia ce se intampla cu ea?!....deci corina s-a trezit intr-o inchisoare din oase....banuiesc ca sangele venea de la vreun cadavru adus de cineva acolo^_^
wow deci ficul asta imi trezeste imaginatia...imi place

greseli nu am observat....dialogul a fost bun, la fel si naratiunea
spor la scris si kissu^_^

[Bloody_Alice13]

7. Regina Noptii

Corina se panica. Scoase un tipat ascutit, apoi stinse bricheta, punandu-si mainile la gura. Nu trebuia sa-si faca simtita prezenta in vreun fel (poate asa va fi uitata de cei care o tineau captiva). Picaturile care aterizau pe acea pseudo - podea din oase, se intetisera. Fata tremura toata, si, nestiind ce sa faca, se retrase intr-un colt al camerei.
La scurt timp, de undeva dintre pereti, se deschise o usa secreta si lumina albastra, crepusculara, invada camera. O fata pasi spre ea, privind in jur total dezinteresata.
Fiinta aceea parea chiar inocenta. Trupul ii era invaluit intr-o mantie violet, iar parul, nu foarte lung, de un saten inchis, capata inflexiunile albastrui ale camerei. Avea un breton delicat care punea in evidenta lumina intunecata a ochilor ei. Zambea ironic, privind in pamant si muscandu-si usor buza de jos.
O haita de lupi o urmau ca niste catelusi, ba chiar se luptau intre ei, care sa treaca mai aproape de ea.
Observand agitatia din spate, se intoarse pe calcaie si-i privi intens. Acest lucru fu de ajuns ca ei sa se potoleasca si sa se aseze cuminti.
-Asa e cu animalele salbatice! daca vad o singura licarire de blandete in sufletul tau, esti mort, ii spuse Corinei cu afectare.
Pasea cu dezinvoltura printre oase. Isi trecu mana prin sangele care cadea din tavan si mangaie obrazul fetei. Lasase o dara rosie pe pielea alba, dar in continuare Corina nu schita nici un gest. Privea in pamant, bantuita de propriile regrete, cuprinsa de o frica nedefinita.
-Deci te poti abtine! Interesant. Misterioasa fata chicoti usor. Avea un glas metalic, si totusi extrem de feminin. Urma o clipa de tacere, apoi rase iar amuzata de expresia nedumerita a fetei, care desi libera, nu incerca sa fuga.
-Secrete, secrete, secrete! Crime, sange, vise - toate se repeta.
-Cine esti?
-Apropiatii... raspunse facand o pauza sa o priveasca in ochi. Avea licariri de fericire sadica. Apropiatii imi spun Regina Noptii, continua ea.
"Regina Noptii, Regian Noptii, Regina Noptii", isi repeta Corina in gand. Avea un vag sentiment ca mai auzise undeva acest nume. Intre timp, ea se indrepta catre un craniu - prin orbitele, prin gura acestuia iesisera incolacindu-se in jurul oaselor, flori de... regina noptii.
-Semnatura mea, spuse aproape ranjind de satisfactie. Florile imprastiau un parfum racoros, dar sufocant de puternic.
-Ce esti tu? Ce vrei? intreba Corina, tracasata de tot acest teatru al Reginei, care o privi mustrator.
-Oho! Ai pus intrebarea cea mai nepotrivita. si ai face bine sa ma tratezi cum se cuvine (Fata statea cu spatele la Regina, urmarind-- cu coada ochiului). Aceasta gasise bricheta care fusese de mult scapata pe jos. Merse, deci, in jurul camerei, aprinzand lumanarile din niste sfesnice.
-In genunchi! Striga la un moment dat, intalnind privirea sfidatoare a Corinei. Ea ramase nemiscata.
-Prea bine! continua Regina si ii dadu o palma care intr-adevar o aduse in genunchi.
-Stii, se presupune ca ar trebui sa te fac sa suferi... Nu ai idee cat de greu poate fi uneorui! Oricum, cu tine va fi o placere. De mult vroiam sa pun mana pe urmasa lui... Nu conteaza, adauga observand ca in ochii interlocutoarei se aprindea flacara dorintei de a cunoaste. Miscarile ei erau agresive: o apuca pe Corina de par si o trase pana la un scaun din mijlocul camerei. Cu o sfoara neagra, ii lega mainile si picioarele de lemnul fin lucrat al "jiltului" (asa cum il denumi Regina). Avea o viteza ametitoare, care nu putea fi depasita de nici un vampir. Si totusi, tot cea ce facea denota o anume plictiseala, de parca era prinsa intr-o rutina obositoare. Fata nu putea decat sa o urmareasca cu privirea.
Intre timp, ea apuca mana unui schelet, ca si cum ar fi vrut sa-l invite la dans. Acesta se narui pe luc, lasand sa cada lin, o esarfa neagra care candva ii acoperise ochii. Ea o prinse din zborsi se indrepta spre Corina, care incepuse sa se agite, incercand sa se elibereze din puternica stransoare a sforilor. Abia acum incepea sa se teama cu adevarat, cand urma sa fie legata la ochi, la fel ca si ultima victima. Tensiunea care se acumulase, dorinta de a se elibera, de a fugi chiar si de propriile ganduri, toate acestea exdplodara inauntrul ei - o implozie puternica, ucigasa.
Incepu sa se zbata parca si mai tare, dar fara vreo sansa de scapare - scaunul era fixat in podea. Tipa, plangea, ii spunea Reginei cat de mult o uraste, cat de mult se uraste, cand, de fapt, ar fi facut orice numai ca sa scape. S-ar fi tarat la picioarele ei, si-ar fi pierdut orice urma de mandrie - orice. Insa, stia ca acest lucru nu o va ajuta deloc.
-Hei! Hei! Stai calma! Cine ti-a spus ca am sa-ti fac ceva?
Brusc se lasa o liniste imperturbabila. Poate chiar si cel mai puternic zgomot s-ar fi inecat in acea tacere de plumb. Corina abia acum realiza ca lupii care o urmau disparusera de mult. O privea cu buzele usor intredeschisr, cu o expresie dulce de mirare:
-As fi putut sa-ti fac si rau, rupse tacerea glasul amuzat al Reginei Noptii, asa cum numai ea stia sa intrerupa totul, sa creeze un haos total, dar parca regizat.
-As fi putut folosi chiar bricheta ta; un cutit, lupii... spuse aproape ghicind gandurile fetei. De fapt, chiar avusese o ezitare, daca sa-i asmuta sau nu asupra ei. Ar fi stat si ar fi privit, delectandu-se cu o scena de o violenta infioratoare.
-Dra stii, si aerul poate ucide! exclama, ca si cand ar fi fost surprinsa de o descoperire neasteptata. Scoase o seringa pe care o privi in lumina unei lumanari. Intai zambi, apoi rase cu pofta:
-Bugetul este cam mic, in ultimul timp, asa ca folosim metode cat mai ieftine.
Parea ca se razgandise din cea ce vroia sa faca, dar urma ceva mult mai rau.



8.Floarea intunericului

-De fapt, zise intorcandu-si privirea catre Corina, de parca acum isi amintea de ea. Lasa neterminata aceasta propozitie, care probabil nici nu avea o continuare clara in mintea ei. Nu conta decat nevoia de a pedepsi, de a rani. O lega le ochi.
Negru. Mirosul oaselor era impregnat in tesatura materialului, care o atingea delicat, doar atat cat sa-i intunece universul.
O pace aparenta se asternu peste intreaga scena. Regina ii privea incordarile tacute, incercarile fara rost de a desface sforile mortii. Un oftat sfarsit incheie chinul Corinei. Intelesese ca acela era finalul, stia, era sigura ca asa este, si totusi, ar fi vrut sa afle macar de ce. Incheieturile ii sangerau din cauza atator sfortari. Lichidul rosu si intunecat i se prlingea pe maini, pe degete, ca o durerosa mangaiere.
Simtea atingerile Reginei, care trecea imperceptibil peste parul, peste obrajii si umerii ei.
-Sa vedem...Care era cea mai mare temere a ta, lucrul care iti provoca scarba, care te facea slaba? Nu cumva...Paianjenii?! Urma o tacere lunga.
-Numai el stia, spuse in final fata, cu o vaga tristete.
Lacrimi grele se scurgeau pe sub panza neagra, si, curand, incepu sa planga in hohote, rezemandu-si capul de speteaza scaunului, intr-o abandonare totala. Avea impresia ca Regina Noptii plecase, ca nu mai era acolo, in incapere. Se lasase prada durerii, uitand de trecut si de prezent, cuprinsa de acea amnezie din care ramane numai un sentiment greu, apasator, ca o cicatrice, ca o zgarietura fix pe inima. Dupa catva timp, se auzi vocea Reginei:
-Ah! Nu are nici un farmec daca nu-ti vad ochii. Ii lua valul de pe ochi, aruncandu-l cu putere, departe, intr-un colt al camerei.
Ii pusese pe brat un paianjen mare, negru, de o extraordinara eleganta si frumusete exotica. Fetei, insa, i se parea hidos modul in care se misca tot mai aproape si mai aproape de chipul ei, de ea, gata sa-i invaluie sufletul intr-o panza alba si lipicioasa, fara scapare. Un moment, ramase tacuta, tremurand, paralizata de groaza - ura cu toata fiinta paianjenii.
Insecta continua sa-i escaladeze corpul, fara vreo temere, de parca ar fi fost constient de frica ei.
Vampirul, odata puternic, acum implora, se ruga de ucigasa, care o privea zambind ironic. Avusese o oarecare dezamagire, fiindca nu o crezuse atat de slaba...Numara secundele pana cand va incepe cu adevarat sa se agite. Stia care vor fi consecintele gesturilor ei necontrolate:"Unu, doi, trei...patru..."
Atunci, ceva in interiorul fetei ceda, si incepu sa se zbata, dar paianjenul se prinsese bine de gatul ei gratios.
Un scancet pierdut si agonia incepu. Incet, dar sigur, veninul lui, al celui care se retrasese acum in palmele stapanei, ii circula prin tot corpul. Din zona intepaturii se imprastia o caldura fierbinte, o durere surda, si totusi, placuta. Era ca atunci cand o boala indelungata incepe sa-ti placa, cand devine obisnuinta, si te pierzi in amorteala aceea a simturilor. Veninul, insa, deveni din ce in ce mai distrugator, durerea o consuma cu incetul, si i se parea ca fiinta ei luase foc.
Intregul corp incerca sa lupte cu amenintarea otravii.
Nu-i era mila Reginei, dar deja incepuse sa se plictiseasca, asa ca o elibera.
Corina sari de pe scaun, aruncandu-i o privire salbaticita de suferinta si se repezi, fara sa mai judece, catre usa.
Se trezi pe un culoar ingust, blocat de doua usi grele, de metal. Urca pe o scara, care, in mod ireal, pornea din mijlocul coridorului, si ducea catre tavan. De acolo venea o lumina intunecata, ca cea a unei nopti senine. Chiar asa si era acolo, afara, o gradina incantatoare de flori purpurii, parca sorbind intunericul noptii i se asternu la picioare. Durerea, insa, nu-i dadea pace, se intetea in fiecare clipa, aducand-o aproape de nebunie. Simtea cum, lent, foarte lent, corpul ei devine inert, pietrificat de veninul paianjenului.
Regina venea din spate, pasind relaxat, fara graba. Auzind-o, Corina o lua la goana prin gradina. Cu siguranta se afla exact deasupra acelei temnite ingrozitoare atunci cand se impiedica de ceva abandonat in iarba. Un trup firav zacea zacea intr-o balta de sange, care, pe semne, se scursese si prin tavanul incaperii din oase.
Atunci, insemna ca sub pamantul acela se aflau tot...oase! gandi repede fata.
Dar cine era nefericitul, inconjurat de florile reginei...Se apropie cu teama - i se parea ca il recunoaste de undeva. Il privi atenta, si trecutul ii invada brusc prezentul: era el! El! Cel pe care il credea pierdut cu atat de mult timp in urma, cand, de fapt, fusese in viata pana de curand...Nu mai era in stare sa planga sau sa schiteze vre-un gest. Campul vizual ii fu invadat de o ceata din ce in ce mai intunecoasa, ca matasea neagra...Cazu lin, peste el, pe pieptul lui, parca incercand sa-i asculte bataile inimii.
Regina privea, stand la doi pasi de ei. Pentru prima oara, dadea impresia ca ar suferii cat de cat. Rupse o floare de regina noptii si i-o puse fetei in par, ii saruta obrazul alb si rece, apoi disparu in micul ei regat morbid.

[Just Sugar]

WOW ultimul capitol a fost cu totul extraordinar
mi-a placut cum ai descris chinul prin care Corina a trecut...mai ales partea cu paianjenul (eu una ii ador)...partea aia mi s-a parut super tare...mai ales cand veninul se imprastia in corpul sau
si tot nu am inteles cine este tipul ala...a tot vorbit de el,apoi i-a gasit corpul...cine este tipul?!
si Regina Noptii a fost super tare, mi-a placut rolul sau

ne spor la scris...kiss ya

[Bloody_Alice13]

9."Am iubit-o"

Acum, Jay tocmai fusese intrerupt de cineva - mama Corinei. Alergase cu sufletul la gura pana la spital, dar acum incremenise in usa salonului, privindu-l cum o saruta pe Anne. Oripilata, il striga pe nume, iar el se apropie, abandonand-o pe asistenta.
Jay avea senzatia neplacuta de betie, ca si cum cea ce il inconjura era neclar, nesigur.
-Numai dumneavoastra lipseati, ii spuse rece, cu o privire uracioasa. Ia spuneti-mi, ce mai face Corina? la auzul cuvintelor lui, femeia isi acoperi fata cu palmele. El o privea incurcat, pentru ca nici nu-si dadea seama daca plange sau nu. Un strigat cutremurator dadu glas suferintei ei. Cazu in genunchi, imbratisand picioarele lui Jay si muscandu-si cu putere bratul, pentru a impiedica probabil un alt tipat. Plansul ii accentua trasaturile nu foarte feminine, si totusi...deloc urate.
Baiatul o ridica cu greu, si incerca sa o linisteasca, dar fu nevoie sa-i dea o palma pentru a o scoate din starea aceea. Ea il privi surprinsa, apoi ii spuse firesc:
-E moarta.
La fel de calm el intreba:
-Cum?
-Pur si simplu, i s-a oprit inima!
-Atat?
-Atat.
Se lasa tacerea. Amandoi pareau linistiti, goliti de orice dorinta, de regrete sau furie. Fiecare il privea pe celalalt, cuprins de o sfasiere launtrica fara seaman. Era o durere atat de ascunsa incat nici nu realizau ca exista, si totusi, era pe cat de ascunsa, pe atat de puternica...
-Corina nu mai este, si nu va mai fi, se auzi ca o sentinta, vocea Annei, care se ridicase dintre cioburile geamului spart si se apropia poate prea mult de balustrada balconului. Ea parea intr-adevar sa regrete.
-O cunosteai? intreba Jay.
-Da, spuse ea privind cu inteles incheieturile baiatului, si se lipi de-a dreptul de marginea balconului.
Parca ghicindu-i gandurile, se apropie si el de ea. Razele unui palid soare de noiembrie o invaluiau, facandu-l pe Jay sa-si fereasca privirile de lumina care il chinuia. Intr-un singur moment, i se scurse pe obraz o lacrima si se arunca in gol. El o prinse de incheietura, dar cu o singura spasma a mainii, fata reusi sa se elibereze din stransoare. O fractiune de secunda, si Anne disparu, de parca se evaporase. Jay privea ametit...Inca mai pluteau in jurul lui ultimele cuvinte rostite de ea:
-Mai rau, am iubit-o!
In acea zi, tanarul fusese externat. Degeaba intrebase de Anne, pentru ca se parea ca nimeni nu o vazuse.
A doua zi a urmat inmormantarea Corinei. Totul s-a petrecut repede, cu putina lume de fata. O fata frumoasa, cu pielea alba, cu trasaturi angelice, dar fara viata, fusese expusa intr-un sicriu. Jay, ii atinse usor mana, apoi, ca si ceilalti, ii puse niste flori pe piept. Era imbracata intr-o rochie alba, de mireasa, care mult timp avea sa apara in fanteziile lui. Si-o imagina sarutandu-l din nou, cu aceiasi iubire si ura a ultimei intalniri.
La un moment dat, aparuse acolo o femeie imbracata numai in negru, cu un voal pe fata. Il tulburase profund prezenta ei, pentru ca, desi nu-i putea distinge bine chipul, stia ca seamana cu Anne, ca ar putea fi chiar ea. la sfarsit, aceasta puse pe pieptul Corinei un iris, ii mangaie mainile reci si ii saruta buzele ca doua roze usor fanate. Imediat dupa aceasta, disparu fara urma, si, la scurt timp, si trupul ca un bibelou delicat fu acoperit de pamant.
Undeva, departe, in auzul lui, inca mai sunau cu stranii sonorizari, cuvintele acelea: "Am iubit-o!"...

[Bloody_Alice13]

(Din cauza faptului ca post-urile de dupa 25 iunie nu au putut fi salvate, am sa postez din nou capitolul care lipseste^_^)

10."Doar o alta crima"

Sunt 6 luni de cand s-au petrecut toate acestea. Timpul, a trecut pentru Jay cu o monotonie ucigatoare, intre regrete si certuri, intre vis si realitate. Nimic nu s-a schimbat, si totusi, ceva, i-a adancit cu incetul ranile.
Curande a inceput iar sa se simta in aer un iz de moarte, moarte de o violenta melancolie, care distruge tot mai multe vieti, suflete, oameni.
La fel ca in acea noapte, cand linistea intunecata a parcului fusese sfaramata de ordinele batjocoritoare pe care el le dadea unei victime.
Trupul de la picioarele lui incepu, ca la comanda, sa se miste, incercand sa se ridice in picioare. El o urmarea atent, cu mainile infundate in buzunare, avand aerul ca totul abia incepe.
Ea se sprijinea de varful pantofilor lui negri, care, intr-o secunda o izbira de trunchiul unui copac. Se apropie cu mersul elegant de domn, si o ridica de la sol, azvarlind-o peste o banca inconjurata de trandafiri.
"Banca indragostitilor", asa cum o numea tot liceul.
-Dragut, nu? Am ales locul perfect pentru o "lady" ca tine.
Fata aceea chiar ii placuse. Avea parul negru, tenul putin mai intunecat, era supla, si totusi bine cladita. Aducea o nota de exotism in perindarea stearsa a acelorasi "opere de arta" ale lui.
O lua pe dupa talie, si, scotandu-si cravata, o lega cu aceasta la maini. Ii saruta buzele trandafirii, iar ea, complet scarbita, se retrase brusc din bratele lui.
-Aha! Deci nu-ti convine!
Isi scoase cureaua si o lovi violent peste fata, apoi i-o prinse in jurul gatului, strangand puternic:
-Acum ai zgarda, nu mai scapi!
O trase de partea care atarna a curelei, mai aproape de el, iar sarutul lui intinse rujul fetei. Ii sterse de pe obraji acea dara rosie care chiar denota o suferinta, si, impingand-o inapoi pe banca, se ridica, isi aprinse o tigara, si incepu sa-i vorbeasca:
-Hai sa discutam despre tine. Azi tu vei fi opera de arta, pentru ca, draga mea, arta de calitate este nemuritoare. La fel vei ramane si tu, in vesnicie. Trebuie, insa, sa-mi spui ceva care sa te reprezinte, ca un punct de plecare.
-Ucigasule! Nu vei scapa niciodata!
-Violenta, poate? Daca e asa, ne va fi chiar foarte usor... Semanam.
se apropia periculos de mult de ea, iar faptul fata ca se retragea in cel mai indepartat colt al bancii, il enerva la culme.
Ii puse tigara in gura, spunandu-i:
-Uite, poate vrei si tu, sa nu zici ca sunt nepoliticos, insa ea se ineca aproape instantaneu. Acest lucru il amuza teribil. Radea, dar rasul ii ingheta rapid, si, luand tigara, i-o stinse pe decolteul pe care bluza ei ii lasa la iveala.
Nu se stie cum, fata reusise sa-si elibereze mainile si incerca sa fuga, dar brusc, fu impiedicata de forta lui supraomeneasca. O prinsese de par, aducand-o inapoi pe banca.
-Stai, domnisoara, unde fugi?
-Ah... Lasa-ma, te rog. Promit ca nu va afla nimeni, iti jur!
-Si daca nu vreau? ii sopti, luand-o iar la bataie, ca "sa-si invete lectia". o lovea cu pumnii si picioarele in continuu, iar ea incerca sa-l apuce de guler si sa-l traga in jos, dar nu reusi decat sa-l infurie mai rau. Pana la urma el rasturna "banca indragostitilor", cu tot cu ea, in tufa din spate. Spinii aceia puternici o ranisera si o durea tot corpul. Vru sa se ridice, dar nu fu in stare - o ajuta el, aducand-o "de zgarda", pe alee, si punand-o in genunchi la picioarele lui. Vroia sa se distreze.
-Asculta, poate ca te las in pace, daca faci ceva, un singur lucru: te ridici si ma saruti... de buna voie.
Fetei ii era sila de fiinta ei, dar ar fi facut orice ca sa scape.
Se sprijini de el, se ridica, si...
Simti cum mana lui ii atinge barbia, o mangaie, apoi, cu o miscare brusca i-a intors capul, lasand-o fara suflare, ucigand-o pe loc. Si-a luat cureaua inapoi, iar corpul ei l-a aruncat peste trandafiri.
A plecat, disparand in intuneric. Pentru el fusese "doar o alta crima".

[Bloody_Alice13]

11.Nicio intelegere

Chris era, in viziunea multora, un ciudat, un amestec de inocenta si intuneric. Avea, uneori, sufletul mai curat ca al unui inger, iar alteori traia in totala abjectie, comportandu-se ca un pervertit. In general, aceste doua stari opuse, alternau periodic, incurcandu-i tot mai mult viata.
Avea acum intalnire, intr-un bar, cu iubita lui, dar se pare ca ea nu a mai venit. A asteptat o ora, in care a avut destul timp sa goleasca o sticla de whisky, apoi a a pornit cu pasi indesati, pe asfaltul umed al strazii (plouase torential cu putin timp in urma). Era noapte adanca si tacuta, si numai pasii lui destramau acea liniste grea ca o cortina cazuta peste scena lumii.
Se intreba oare de ce nu mai venise fata aceea sa-l vada? Poate pentru ca prietenul ei cel mai bun il place prea mult? "O fi aflat?" Era intr-o situatie destul de complicata: iubita lui... una dintre ele, avea un amic, care, desi era baiat, se indragostise de el. Chris nu prea era de acord cu astfel de lucruri, dar de acesta ii placea destul de mult. A si dansat cu el, s-au sarutat, dar ce putea spune... Era cam ametit atunci.
Aceste incurcaturi tot mai dese il oboseau, si avea nevoie sa se opreasca si sa isi goleasca mintea de orice ganduri. Simtea ca trebuie sa fuga, sa evadeze, dar dupa aceea, incotro? pentru ca nici nu stia de unde se chinuie atat de mult sa scape - nu stia pana unde a ajuns cu toate astea. Pierduse contactul cu lumea "normala".
Dintr-o data, un ghiont in spate, il aduse cu picioarele pe pamant. Abia avu timp sa realizeze ce se intampla cu el, cand se trezi ca cel din spatele lui, il impinge in niste catacombe intunecoase, bantuite de himerele noptii.
-Cine esti? intreba Chris, neindraznind sa se intoarca. Esti unul dintre amicii Sarei, sau ai lui Kelly, sau...
-Taci! il intrerupse. "Uau! Cu ce prieteni are, nu cred ca ma va suspecta cineva!" continua atacatorul in gand.
Chris pali, si, simtind un gol in stomac, isi spuse: "Nu, nu mi se intampla tocmai mie!" Incerca sa se miste - nu reusi. Corpul refuza sa il asculte, desi, simtise infigandu-i-se intre coaste teava unui pistol.
-Te rog, sigur putem ajunge la o intelegere! se precipita baiat, care era pe cale sa lesine de frica.
-Sunt sigur... ca nu! ii raspunse celalat ridicand din sprancene.
Se hotarase, totusi, sa-i dea de inteles cine este, asa ca se apropie de Chris, il prinse pe dupa umeri si il saruta pe buzele intredeschise de uimire.
Trase apoi un singur glonte, care trecu prin inima victimei. Isi cerceta cu atentie hainele: reusise sa nu se murdareasca.
Zambetul lui ironic era ca o blasfemie ucigatoare. Porni in pas felin pe strazile Bucurestiului, privind visator catre cer, imaginandu-si cum particulele fine ale prafului de pusca i se impregnasera in piele, cum ar fi putut sa fie prins chiar in acel moment.
Apoi, se gandi la viitor. Ura tara in care s-a nascut, ura orasul acela imbacsit si gri, care te facea sa te simti dezorientat. Vroia sa plece cat mai repede din aceste locuri, dar, pana atunci el creea! Aceasta era menirea lui...
A doua zi, ucigasul citea o carte, in timp ce masina il ducea spre o cabana, la munte.
Parintii adoptivi (extrem de bogati), il trimisesera acolo ca sa se recreeze, pentru ca era "cam palid".
"Bolnav, bolnav de-a binelea", le raspunsese cu un ras retinut, fiindca numai el stia la ce se refera.
De fapt, vroiau sa scape de el macar o saptamana. Probabil se saturasera de comportamentul lui, care ii facea mereu sa simta ca si-au ales singuri blestemul.
Ca de obicei, renunta la romanul politist dupa cateva pagini. Asa facea mereu. Nu il pasiona decat descrierea primei crime, caci, restul, sirul acela neintrerupt de omoruri care urmau, il scarbeau, il aiureau, si mai ales, ii aminteau cine este. In tot restul zilei, 'prima crima" il obseda.
Ii ceru soferului sa opreasca in fata unei fundaturi de strada, unde politistii roiau ca niste furnici, iar o fata al carui chip ii parea atat de cunoscut, plangea peste cadavrul unui baiat.
Ofta: "Ce poveste...", iar cand fata se apropie in fuga de masina, plecara in tromba.
Acolo, pe bancheta din spate, plangea cu capul in maini. Dar, oare suferea, chinuit de regrete, ori ii parea rau ca nu o ucisese si pe ea?...

[Just Sugar]

wow deci capitolele acestea au fost extraordinare...crime, sange si mult suspans
in capitolul 11 nu am inteles cine ar putea fi criminalul, stiu ca iti place sa ne ti in suspans...ficul tau este foarte ciudat deoarece fiecare capitol te lasa vrand mai mult din fic, dar totodata si cu multe intrbari la care vrei sa le afli raspunsul
de asta imi place sa iti citesc ficul deoare suspansul ii da mai mult farmec si totodata si crimele ale caror intelesuri nu le poti afla de prima data, la fel sta si cu criminalii

neh sper sa pui contul urmator cant mai repede deoarece vreau sa mai aflu ce se intampla incontinuare
kiss ya and hugs

[Bloody_Alice13]

12. Vacanta

Cabana era de fapt o vila ceva mai mica, asezata, ca multe altele, la marginea unei paduri intunecoase.
..Totul suna atat de cunoscut, nu? Pare un peisaj desprins dintr-un film prost si previzibil, numai ca aceasta era viata reala, viata unui ucigas. Adevarul este ca padurea il speria si pe el cateodata, dar de obicei, peste tot plutea o seninatate aproape ireala.
De data aceasta, nu era altceva decat un crang obisnuit, care adaposteste animale de prada si vietati mici si neinsemnate. O padure care ziua se scufunda in razele soarelui, iar noaptea se adanceste in intuneric, care inghite in fiecare an pe cei ce se pierd prin desisurile ei, si care alina sufletele ratacite prin viata.
Lui i-a placut aceasta noua fateta a padurii - " comuna, atat de comuna incat iese in evidenta."
Da... Astfel ar fi putut devini un om sters, dintre cei mai obisnuiti. I-ar fi placut sa se prefaca un pic, asa ca, imediat ce se instala in cabana, isi intra extrem de firesc in noul rol, pe care avea sa-l joace ca un actor desavarsit.
Pe la 4 dupa amiaza isi facu o cafea, si, sub privirile mirate ale soferului, porni radioul. Desigur, acesta se asteptase la un alt comportament din partea lui, si chiar se intreba cum va rezista, avand in grija "acest adolescent capricios", cum ii spunea uneori in gluma.
De fapt, cei doi erau buni prieteni. Soferul era cu vreo 3 ani mai mare decat el - nu avea decat 20 de ani. Ambii erau stapaniti de acelasi caracter greu de stavilit, de o eleganta violenta, poate chiar infect. Parintii lui erau innebuniti de asemanarea asta, dar nu indrazneau sa-i desparta, de frica fiului lor, si a reactiei pe care ar fi avut-o.
Dupa ce sorbi cu sete din ceasca, spuse pe un ton peocupat:
-Pentru cateva zile, vreau sa fiu ca toti ceilalti, sa ma confund cu lumea "normala", accentua el ultimul cuvant.
Ochii interlocutorului se marira si mai mult de uimire, si inclina capul, schitand o miscare interogativa.
-Ca o...vacanta! ii explica, iar pe buze i se insira un zambet multumit. A gasit cel mai potrivit cuvant: "vacanta".
Fiecare se cufunda apoi, in tacere, in propriile ganduri, si totusi, urmarind indeaproape miscarile celuilalt.
Conner (asa i se adresa criminalul amicului sau) incepu sa schimbe posturile de radio cautand ceva de calitate. Intre timp, tovarasul lui parasi masa, si se duse catre fereastra. De fapt, acela era un perete facut numai din sticla, care se deschidea precum o usa, si lasa razele soarelui sa navaleasca in camera. Trecu in spatele perdelei albe, de matase si urmari cu privirea cum fumul de tigara urca pana sus, pe langa geam, ondulandu-se incet, ca si corpul unui sarpe, ori al unei femei galese.
De dincolo de fereastra il priveau niste ochi caprui, pe jumatate inchisi, plictisiti de atata rautate. Intalnise propriul chip, reflectat pe luciul sticlos si transparent. Restul corpului se ascundea printre unduirile perdelei, deoarece purta un costum la fel de alb ca si aceasta. Isi lipi mana de geam, isi sprijini fruntea de ea, si, privind in gol, stinse tigara pe sticla. Desena o inima neagra, din scrum, dar curand, aceasta incepu sa se prelinga in jos.
Baiatul se ridica si, cu un aer vexat, arunca in scrumiera chistocul.
-Conner, tu crezi ca e bine ce facem?
-Ce? il intreba distrat.
-Stii... Cauza noastra nobila!
Conner se opri din a mai invarti rotita acelui radio vechi, si, inca venindu-i sa rada, se chinui sa-si compuna o mutra serioasa.
-Tu ce crezi? Ei? Ei?
Cel ce intrebase ajunsese sa fie supus unui interogatoriu in gluma. Stia ca acum, Conner nu are chef de discutii serioase, asa ca se posomori, si, in drum spre usa, matura radioul care zbarnaia fara rost, pe un ton hodorogit si enervant.
Zilele ce urmara erau la fel de albe ca perdeaua aceea: plimbari de ore in sir prin padure, aceeasi, vesnica si fara gust cafea, discutii marunte, romane politiste neterminate, citite in final de Conner, obisnuitele tigari abia incepute si aruncate pe unde se nimereste, paharele de coniac baute intr-o arzatoare tacere la doua noaptea...
Toate acestea insemnau pentru ei o viata normala, desigur, dar chiar si printre faldurile albe ale perdelei se ascundea o pata ingalbenita de timp...
... Ultima zi a sederii lor acolo...
Aproape ca se facuse dimineata. El adormise in camera de la etaj, tinand in brate ceea ce fusese candva o fiinta. Deodata se trezi speriat, cu inima batand sa-i sparga pieptul, gata sa treaca dincolo de coaste si sa i se opreasca in palme.
Ceva la fel de inspaimantator, ceva din trecut, ceva care incepea iar sa se repete il scula din somn, la fel de brusc si pe un alt tanar, care dormea tot la etaj, intr-o casa la fel de mare. Ochii ingroziti, gura gata sa vorbeasca si totusi atat de muta, pielea la fel de palida, viata la fel de complicata aratau cat de mult semanau cei doi: el si Jay. Numai ca Jay nu ucisese pe nimeni... inca!
Primul, criminalul, se ridica, si privi incaperea. Totul parca tremura sub lumina rece a zorilor. Ea zacea rastignita pe pat, cu parul de un blond pastelat rsfirat pe perna, cu privirea pironita in tavan. Ochii ei mari si albastri straluceau metalic la vederea mortii, al carei sarut ii invinetise buzele.
Scenele terifiante, din momentul cand o siluise ii reveneau lui in minte. Se dadu 2 pasi inapoi ingrozit.
o roza de sange se marea tot mai mult, tinzand sa acopere intreg patul. Pe mana ei se scurgeau firisoare subtiri si rosii, care aterizau in paharul cu vin de pe podea.
I se facu greata de toata aceasta scena, si iesi afara. Nici nu-si mai amintea cum o facuse... "A! Da!" A incercat intai sa o otraveasca, dar fiindca murea atat de greu, a injunghiat-o cu un cutit.
Se facuse sufocant de cald, iar sub lumina albastruie, il vedea pe Conner apropiindu-se. Ii spuse, aratand spre teribila camera:
-Scapa de ea!
Dintr-odata, se simtea nesigur, instabil, parca dezgolit de orice artificiu elegant, si, expus lumii intregi, in adevarata sa monstruozitate.
Un pic mai tarziu, in padure, focul incepuse sa arda. limbile lui rosii isi savurau lacome prada, reducand totul la cenusa purtata de vant.

[Bloody_Alice13]

13. Casa groazei

Doua destine aveau sa se intersecteze, sa se intrepatrunda intr-o coliziune dureroasa.
Pana atunci, insa, Conner il adusese acasa pe tanarul ucigas, si isi luara la revedere, sarutandu-se pe gura (pentru ei sarutul nu valora nimic... era doar o distractie, o placere).
-Si acum? se intreba, oprindu-se in fata usii, in timp ce degetele lui abia atingeau clanta. Isi intoarse privirea, cautand de-a lungul strazii pe amicul sau, dar se incrunta, observand ca el disparuse. ramase un timp cu ochii pironiti in pamant, insa, dintr-odata, expresia fetei i se schimba fulgerator de repede, capatand figura unui animal gata sa atace o fiinta neajutorata - isi amintise ca mai era cineva de care "trebuia sa se ocupe", ultima victima de pe intunecata lista din mintea lui.
Il cuprinsese un fel de frustrare nedefinita, o suferinta aproape fizica, asemanatoare unei sete mistuitoare, pe care nu avea cum sa o mai stavileasca. Intelegea ca totul se sfarsise tocmai atunci cand descoperise placerea in macel, cand incepuse sa adore mirosul de sange, tipatul ascutit al crimelor. Suferea deci, ca un copil caruia i se fura jucaria, si, totusi, avea sa se mai distreze pentru ultima data, asa ca trebuia sa fie o petrecere de pomina!
Ofte adanc, apoi, linistindu-se, intra in casa. Acolo - nimeni! Nu il astepta nimeni. era o casa pustie, luminoasa si spatioasa, mult prea spatioasa, iar din acest motiv, se simtea strain. Pentru el, ca si pentru Jay, de altfel, claustrarea il facea sa se simta in siguranta, sa aiba senzatia ca traieste, ca nu se risipeste ca o stea cazatoare.
Fusese, probabil o duminica ciudata pentru toata lumea. Ziua intreaga, cerul fusese invadat de nuante de rosu, iar zapusala iti intra in oase, facandu-te sa crezi ca ai devenit deja cenusa. Strazile erau mai pustii ca niciodata, iar linistea o simteai apasatoare si pacatoasa, peste tot in jurul tau.
Era una dintre zilele preferate ale lui Jay, cand nimeni nu-l deranja, cand putea sa doarma toata ziua, inchis in camera lui de la etaj, apoi sa hoinareasca in voie, intreaga noapte, fara ca cineva sa stie. In mica lui odaie se auzea aceeasimelodie rock de ore in sir, si, desi era "un zgomot infernal", dupa parerea mamei, el dormea linistit, cu draperiile trase, aparandu-l de lumina soarelui.
Apusul s-a lasat curand, si , ca prin farmec, Jay a devenit perfect lucid dupa un somn atat de lung, tranchilizant parca. Era agitat, adulmeca racoarea ce venise ca o binecuvantare peste toti, se plimba de-a lungul si de-a latul camerei, ca un leu in cusca, pana cand a avut certitudinea ca nimeni nu-i va observa lipsa.
Atunci, a deschis fereastra, s-a catarat cu indemanare pe balconul parintilor, si de acolo, a coboarat in viteza pe scara de incendiu. Era aproape miezul noptii, dar nu, nu stralucea pe cer nicio luna rosie si plina. Din contra, era luna noua, si peste tot plutea un intuneric fumuriu.
Ochii lui s-au obisnuit foarte repede cu intunericul, si a pornit cu pasi grabiti spre casa Getei.
Geta Istrate era o buna prietena care, de multe ori il primea la ea in casa, chiar si la ore atat de intarziate. Locuia intr-o casa veche, pe Lipscani. era una dintre cladirile care supravietuisera eroic trecerii atat de violente a timpului.
In jurul lui jay plutea o atmosfera bizara, care facea fiecare particula din el sa clocoteasca, ca si cum trebuia sa se intample ceva important, care i-ar fi schimbat radical viata.
De obicei avea ceva mai mult decat intuitie in legatura cu astfel de lucruri, si invatase sa le dea ascultare, numai ca de data asta, Geta il astepta. Se hotari, deci sa faca o exceptie, lasandu-se in voia destinului.
La ora aceea, mijloacele de transport in comun nu mai circulau, iar el nu avea destui bani sa ia un taxi, asa ca dupa ce se scotoci prin buzunare, porni pe js, cuprins de ciudata stare de veselie, pe care ti-o da faptul ca nu ai bani.
Peste vreo 15 minute, se afla pe bulevard, deslusind in intuneric umbrele micilor magazine, in care rochiile albe straluceau ca niste fantasme, iar siluetele catorva trecatori intarziati grabeau pasul, cea ce ii dadea impresia ca toti fug de un rau iminent, spre care numai el se indreapta. S-a oprit in fata unei locuinte care semana cu un castel in miniature, atacat numai de vreme. Fereastra Getei era larg deschisa, iar, prin lumina slaba ce venea din camera, deslusea o umbra stearsa, care, nu stia de ce, dar ii dadea fiori.
Se apropie de usa, vrea sa o ciocaneasca, dar, la primul ghiont, aceast se deschide cu un scartatit lung si sinistru, ca un semn prevestitor.
In hol era bezna, si numai lumina unui felinar de afara, intra printr-o crapatura mica in perete. Aceasta se oglindea in luciul lichidului intunecat de pe podea, apoi cobora asupra unei gramezi nedefinite.
Fara sa realizeze, calcase intr-o balta de sange, despre care isi dadu seama ce este, abia cand descoperi cadavrele paritilor Getei, intinse pe jos. Intreaga incapere era devastata, si arata ca dupa o lupta indelungata.
O bufnitura care s-a auzit la etaj, l-a trezit insa, din vraja diabolica a intregii scene. Innebunit, a sarit practic peste trupurile macelarite, si a urcatin goana scarile, lasand peste tot urmele pantofilor lui murdari de sange.
Se sprijinea de usa data de perete a odaii, si privea in jur, cautand sa surprinda orice miscare. Vazu un scaun asezat cu spatele, de unde se ivea parul des si negru al Getei. Il intoarse cu fata si practic se lovi cu spatele de perete - se daduse inapoi infiorat de o singura miscare ce spunea totul: bratul fetei se lasase inert, atarnand intr-o parte. "Ochii ei erau mai vii si mai albastrii ca oricand, ba chiar straluceau in luminile strazii, iar pe buze i se asternuse un zambet inocent. Singurul lucru care dovedea ca este moarta, era gatul alb, acum invinetit.
Cineva a luat-o la fuga spre usa, si am incercat sa-l urmaresc, dar luminile albe m-au oprit - totul, totul a fost invadat de acea lumina iscoditoare. Brusc mi s-a facut rau si am fugit la toaleta ca sa vomit. Credeau ca incerc sa scap, si ma priveau banuitor, de parca ar fi vrut sa ma execute pentru ceva ce nu facusem. Am incercat sa le explic, le-am spus ca afevaratul vinovat a plecat, pana cand am devenit atat de incoerent incat le ceream s-o intrebe pe mama Getei, uitand ca ea este moarta. Camera se invartea cu mine, tot felul de lucruri imi treceau prin cap, ma intrebam daca nu cumva chiar eram criminalul, insa agitatia pur si simplu imi bloca mintea. Stiu ca m-am rastit la unul dintre ei (un ingamfat cu fata lunga si osoasa), zicandu-i pen ton indracit sa taca. red ca am lesinat, pentru ca m-am trezit intr-o masina, cu niste catuse ce-mi strangeau puternic mainile. Am ajuns la sectie, unde mi-au luat toate lucrurile (jurnalul l-am ascuns pe sub tricou) si m-au tinut in aceiasi celula cu niste hoti prinsi in noaptea asta. La inceput, hotii nu mai pridideau cu intrebarile, fiindca erau foarte mirati de cea ce se presupunea ca facusem. In sfarsit au adormit, plictisiti de tacerea mea, si mi-au dat ragazul necesar sa scriu aceste randuri.
Desi nu am niciun chef, maine va trebui sa-mi vad parintii, sa le explic tuturor ce s-a intamplat. Va trebui sa vorbesc despre lucruri pe care nici eu nu le inteleg, care nici in mintea mea nu se leaga pe de-a-ntregul."
Jay inchise jurnalul si isi lipi fruntea fierbinte de gratiile reci.

<Sfarsitul partii 1>