30-03-2010, 11:48 PM
Multumesc de comentarii >:D< ! Here is the next , mai repede ca de obicei , stiu . Sper sa va placa .
Stăteam întinsă pe pat , privindu-l pe blond cum se tot contrazice pe el însuşi . Suprafaţa patului era moale . Reconfortantă . Lângă Alex zăceau câteva hârtii mâzgălite . Nu era nervos , din contră , era calm , în ciuda orei târzii . Din când în când trăgea cu ochiul la mine . Mi-a explicat , deşi cred că s-a gândit că nu sunt atentă deoarece păream destul de aeriană , că trebuia să compare fiecare cuvânt cu cele din limbile slave existente - asta pentru că nu părea logică inscripţia .
Lua timp .
Şi până la urmă , aş fi aşteptat oricât .
Mă gândeam ... nici măcar nu ştiu la ce mă gândeam , dar simţeam că mintea mea era ocupată de ceva . Ceva ce nu putea fi descoperit , deşi era undeva în faţa ochilor mei .
Nu putea fi o coincidenţă – el şi cu mine să avem coşmaruri legate de aceaşi persoană . Adică nu avea cum să inventeze , pentru că în acel caz , amândoi eram nebuni de legat . Tot ce mi-a spus când a păşit în apartament , părea scos din filele unei cărţi bune de citit . Au fost vorbe negândite , din inimă , şi i-am dat crezare pentru că în ochii lui , în acei ochi frumoşi , am văzut adevăr . La naiba cu reacţia sa , dacă mă iubea aşa mult , trebuia să aştepte . Nu îl cunoşteam în de-ajuns de bine ca să sar în sus de bucurie că vrea să ... să mă sărute şi mă rog , alte chestii . Nu aveam chef să îmi aduc aminte de tot ce trăisem alături de Alan , de fiecare atingere pătimaşă , de toate săruturile cărora le pot simţi încă gustul ... Era acea aromă ce se naşte în inimă . Pe care o percepi precum o dâră de foc , pârjolindu-ţi simţurile . Tot mai mult ...
Alan este mort . Nu am de gând să îmi închipui că umblă după noi . Că în acestă clipă este lângă noi doi . De când îmi supraveghează paşii ? Aş putea spune că din totdeauna. Urmăreşte ceva . Mă vrea doar pentru el – exact aşa cum îmi doresc şi eu . Mereu împreună . Însă această aspiraţie nu aduce decât moartea . Şi cântărind dorinţele fiecăruia , ale mele primează . Iar eu vreau să mă simt din nou vie .
Într-un fel , Alan comunică cu lumea mea , fără ca eu să pot găsi o explicaţie
Şi nu ştiu ce vrea să demonstreze .
Pentru că fiecare vis ... este o părticică de iad .
Tot ce se întâmplă îmi dă realmente fiori . Mi-e frică .
Să fi prins între cele două lumi . Groaznic . Să şti că el nu se va apropia de ce este al tău – Mult mai bine . Dar tot cred că Alan aspiră la ceva . Ceva demonic . O umbră a binelui . Pandantivul este cheia vieţii sale .
Niciodată nu am pomenit de moarte în preajma sa , nu îi plăcea şi se enerva dacă îi pomeneam de depărtarea asta de ceea ce înseamnă să fi viu . Nu cred că te poţi considera sănătos la cap dacă consideri asta ceva plăcut ... deşi , şi eu m-am gândit la ea ca la o alinare , apariţiile astea a le lui Alan m-au făcut să reflectez în scurtul timp de când am avut visul ... Şi nu pare deloc distractiv să te răsuceşti în mormânt , încercând să găseşti o cale de a împiedica anumite lucruri ce ţin de cei vii . Să fi un suflet pierdut pe teritoriul celor vii .
Mama – nu suporta să vorbesc despre ea . N-am aflat niciodată de ce . Şi dânsa veghează deasupra mea , acolo sus mă ghidează . Poate că dacă i-aş cere ajutorul ... Bine ar fi să nu fiu o povară , uneori simt că stau pe capul tuturor . Doar o rugăciune . Un semn . Slăbită , dar plină de credinţă , mama a purtat un zâmbet cristalin pe chip până ce am ştiu că nu mai are puls . Că nu mai este cale de întoarcere . Am rămas cu lacrimi şi amintiri . Dacă nu era dumneaei , nu eram eu . Îi datorez tot , dar nu îi mai pot răsplăti sacrificiile . O iubeam prea mult ca să închid lacrimiile în adâncul meu . Nu am putut – nu am vrut . Dar s-a întâmplat , căci aşa este natura noastră – a mea . Am simţit picăturile de rouă curgând alene pe obrajii mei , zdrobindu-se de pielea rece a mâinii sale . S-au prelins pe trupul meu precum un fior teribil . Şi au continuat să izvorască până ce am ştiu că nu mai se află pe acest pământ . N-am fost tare , niciodată nu am fost tare . Şi ... nici măcar Alan nu a fost acolo . Nu a sesizat ultima bătaie a inimii mamei , pentru că era departe . Faima îl chema , iar eu nu l-am oprit . Poate că aveam nevoie de el , dar iubirea te face să cugeţi la binele celuilalt . A fost fericit . Însă zicătoarea nu s-a adeverit . Eu nu am simţit la fel .
Timpul trecea şi nu i-am mai simţit atât de mult lipsa . Amintirile au ţinut locul . Şi totuşi , de ce ruptura faţă de Alan , a durut mai mult ? Nu pot să înţeleg . Nu merge aşa.
Nu l-am văzut plângând pe Alan vreodată , mereu se întorcea fericit din călătoriile sale , avea un zâmbet ... Nu îi puteam rezista , mereu mi-a plăcut să îl văd aşa . Parcă renăştea . Nu ezita să îmi povestească cum stăteau lucrurile în legătură cu publicaţiile sale , până şi cum era vremea în oraşul pe care îl vizita aflam . Avea o voce dulce , blândă cu care mă alinta înainte să adorm . Dar oricât de frumosă a fost viaţa mea cu el , să se răzbune pe mine acum nu are nici un rost . Deşi ... dacă nu se răzbună ?
Mi-am tot repetat cuvintele din visul lui Alex , propoziţii ce au prins legătură în scurt timp . „ Clipa când dragostea uneşte focul şi apa , va fi momentul morţii iubirii mele pentru ea . Să nu îndrăzneşti să de atingi din ce-i al altuia , de o comoară nepreţuită . Nu te lăsa mânat de instincte , acţionează cu minte şi nu îmi călca pe urme „ . Focul şi apa , asta avea legătură cu mine şi cu Alex , cu siguranţă . Nu mi-am dat seama iniţial , dar faptul că îl cunosc pe Alan prea bine , ei asta l-a dat de gol pe iubitul meu . Şatenul meu credea cu tărie în horoscop , îi făcea plăcere să îl citească şi avea o colecţie cu adevărat impresionantă de cărţi pe această temă . Toate cărţile sale , se aflau în biblioteca biroului meu . Le ţin acolo ca să îl simt lângă mine . În orice fel .
Am început să râd , un râs destul de retardat , cum singură l-am caracterizat .
- A apărut iubită’tu în costum de clovn şi se pregăteşte să îmi arunce o plăcintă în moaca mea , de râzi ? Sau e aura mea de vină ?
Peseme că râsul meu îi atrăsese atenţia blondului , iar la replica sa , am început să râd şi mai puternic . M-am amuzat – sentimentul era precum o frunicătură . A trecut repede , dar zâmbetul şi senzaţia au persistat . Am simţit cum patul se mişcă , greutatea distribuindu-se mai egal dintr-o dată . Mi-am mutat privirea uşor speriată , şi l-am întâlnit pe Alex , foarte amuzat de reacţia mea . Îmi venea să îi reproşez că e lângă mine . atât de aproape , dar nu am făcut-o . Se sprijinea în mâna stângă , trupul său fiind la câţiva centimetri de mine , emanând o căldură plăcută şi devenise uşor tentant să mă aflu lângă el . Era ca şi cum stăteam în dreapta unui tânăr ce putea fi Alan , căruia puteam să îi destăinui orice . Pe care îl puteam atinge , simţii şi ... nu stai , nu era Alan . Mă aşteptam la orice de la Alex , putea să facă orice , fără să regrete că l-aş pocnii . Aşa este el – cred . Dar s-a întâmplat nimic – eram doar noi doi , privindu-ne şi atât . Îmi auzeam inima bătând , aş putea spune că mai repede decât de obicei . Probabil că el era mult mai emoţionat decât mine . Eram rece . El însă , părea că arde .
- Dacă Alan ar fi aici , ce i-ai spune ? A spus asta cu o voce cristalină , clar . Am devenit agitată dintr-o dată , dar nu am lăsat ca asta să se vadă .
- Că îl iubesc . Că mereu o voi face şi dacă ar fi fost cel mai mare ticălos de pe planetă . Mă încred în el , şi dacă ar fi aici , m-aş lăsa pe mâna sa ; nu m-ar rănii . Ţine la mine ! Am spus totul repede , fără să respir .
- Şi eu ţin la tine – şi ţi-ar păsa dacă aş fi un nemernic . Foarte mult .
- Uneori lucrurile nu sunt cum vrem . Nu pot să îi ordon inimii să facă cum vrei tu sau nu ştiu care alt tânăr ! Am început să râd iar . Hai să fim sinceri , dacă Alan ar fi aici , amândoi am începe să ţipăm speriaţi !
Cred că spuneam adevărul . Ar fi fost foarte bizar .
- Dacă e aici , mi-ar plăcea să ştie că îl urăsc din străfundul inimii ! Asta pentru că ştiu că este un idiot ... pentru că se juca cu tine şi tu nu ţi-ai dat seama vreodată ! A spus oarecum nervos . Părea rănit în orgoliu . Hm , chiar mă iubea .
- Nu ai dovezi ! Am replicat imediat . Nu ai nici o dovadă ! Am repetat sceptică , ridicând din sprâncene .
- Eu nu , dar Cole da ! Asta m-a mirat . Ce legătură avea fratele său cu toată treaba asta ? Nu ştiu dacă spun bine ceea ce spun , dar îmi aduc aminte ce mi-a povesit , deşi destul de vag ... În orice caz , cel mai corect ar fi să vorbeşti cu Cole , nu vreau să spun prostii ! Deşi un lucru e cert pentru mine – Cred că te înşela .
Am început să râd , pentru că nu prea îmi păsa ce spune . Nu avea dovezi . Gelos şi orgolios . Aşa era el , cu siguranţă . În ceea ce îl privea pe Cole ... trebuia să vorbesc şi cu el , trebuia să mă asigur că exista o mică urmă de adevăr . Dacă mi-aş putea aduce aminte cuvintele din vis ... tot ce spusese Alan mi-ar fi fost de ajutor , dar totul era la fel de vag precum memoria lui Alex . Ştiu chipurile , reacţiile , dar nu şi vorbele . Mi-am reamintit de ce îmi spusese blondul . Adevărat . L-aş fi respins dacă l-aş fi ştiu un bărbat ticălos .
Mi-ar fi plăcut să îi spun motivul . El era viu , dar nu voiam să îl insult în nici un fel posibil , pentru că nu merita . Mă ajuta . S-a ridicat de pe pat , înainte ca eu să pot spune ceva , lăsându-mă uşor nedumerită . S-a reapucat de lucrat , deşi după gesturile sale , am dedus că a terminat . A notat ceva rapid , lăsând lănţişorul pe aceasi foaie şi îşi îndreptă privirea către mine . Ha ha , ce surprins părea . Am vrut să mă ridic , dar a revenit foarte rapid lângă mine . Încă o dată , aceeaşi căldură ispititoare . Îmbietoare ... Ochii săi mă examinau , şi trebuie să recunosc că era un sentiment foarte plăcut . Era ceva special în ace privire , ceva familiar mie . Nu puteam să îl întreb de ce se uită aşa la mine , i-aş fi dat de înţeles că mă delectam cu asta . Mi-a trecut prin cap că Al ar putea afla tot ce gândesc dacă m-aş destăinui blondului , dar imediat mi-am dat seama că el este precum un Dumnezeu – ştie ce gândesc . Mi – am imaginat ce ar însemna ca Alan să mă poată controla . Nervii deja mi i-a împins la maxim , şi sunt singură că vor urma şi alte vise . Vise ... Conexiuniile între sufletele noastre – tot ce ne mai unea , eşi ne zăream printr-un văl de ură şi mister . Secrete . Dacă stau să reflectez la tot ce va urma , nu îmi închipui un drum simplu . Nici pentru mine , nici pentru Alexander .
- Eu o să plec , nu vreau să te mai deranjez cu prezenţa mea … Poţi să te uiţi după ce plec la inscripţie , nu ştiu dacă o să te încânte sau dacă o să te sperie . Pe mine m-a uimit ! Şi nu vreau să par tâmpit , dar sunt foarte sigur că lănţişorul nu este al lui Alan. Dar mă rog , depinde de gândirea ta , nu ştiu ce părere o să ai ! Mi-a zâmbit , un zâmbet cald . Nu ştiam ce să fac . Cum naiba să îi mulţumesc ? Rămăsem mută . Toată atenţia mea era concentrată asupra lănţişorului , dar Alex acolo lângă mine … strica totul . De ce mă lăsa să descopăr singură ? Ce urma să aflu ? Începusem să tremur , uşor speriată de ce va urma . Curiozitatea era moştenită de la tata , fără greşeală .
M-am aplecat înspre el . Nu ştiu ce urma să fac .
Capitolul 5
Stăteam întinsă pe pat , privindu-l pe blond cum se tot contrazice pe el însuşi . Suprafaţa patului era moale . Reconfortantă . Lângă Alex zăceau câteva hârtii mâzgălite . Nu era nervos , din contră , era calm , în ciuda orei târzii . Din când în când trăgea cu ochiul la mine . Mi-a explicat , deşi cred că s-a gândit că nu sunt atentă deoarece păream destul de aeriană , că trebuia să compare fiecare cuvânt cu cele din limbile slave existente - asta pentru că nu părea logică inscripţia .
Lua timp .
Şi până la urmă , aş fi aşteptat oricât .
Mă gândeam ... nici măcar nu ştiu la ce mă gândeam , dar simţeam că mintea mea era ocupată de ceva . Ceva ce nu putea fi descoperit , deşi era undeva în faţa ochilor mei .
Nu putea fi o coincidenţă – el şi cu mine să avem coşmaruri legate de aceaşi persoană . Adică nu avea cum să inventeze , pentru că în acel caz , amândoi eram nebuni de legat . Tot ce mi-a spus când a păşit în apartament , părea scos din filele unei cărţi bune de citit . Au fost vorbe negândite , din inimă , şi i-am dat crezare pentru că în ochii lui , în acei ochi frumoşi , am văzut adevăr . La naiba cu reacţia sa , dacă mă iubea aşa mult , trebuia să aştepte . Nu îl cunoşteam în de-ajuns de bine ca să sar în sus de bucurie că vrea să ... să mă sărute şi mă rog , alte chestii . Nu aveam chef să îmi aduc aminte de tot ce trăisem alături de Alan , de fiecare atingere pătimaşă , de toate săruturile cărora le pot simţi încă gustul ... Era acea aromă ce se naşte în inimă . Pe care o percepi precum o dâră de foc , pârjolindu-ţi simţurile . Tot mai mult ...
Alan este mort . Nu am de gând să îmi închipui că umblă după noi . Că în acestă clipă este lângă noi doi . De când îmi supraveghează paşii ? Aş putea spune că din totdeauna. Urmăreşte ceva . Mă vrea doar pentru el – exact aşa cum îmi doresc şi eu . Mereu împreună . Însă această aspiraţie nu aduce decât moartea . Şi cântărind dorinţele fiecăruia , ale mele primează . Iar eu vreau să mă simt din nou vie .
Într-un fel , Alan comunică cu lumea mea , fără ca eu să pot găsi o explicaţie
Şi nu ştiu ce vrea să demonstreze .
Pentru că fiecare vis ... este o părticică de iad .
Tot ce se întâmplă îmi dă realmente fiori . Mi-e frică .
Să fi prins între cele două lumi . Groaznic . Să şti că el nu se va apropia de ce este al tău – Mult mai bine . Dar tot cred că Alan aspiră la ceva . Ceva demonic . O umbră a binelui . Pandantivul este cheia vieţii sale .
Niciodată nu am pomenit de moarte în preajma sa , nu îi plăcea şi se enerva dacă îi pomeneam de depărtarea asta de ceea ce înseamnă să fi viu . Nu cred că te poţi considera sănătos la cap dacă consideri asta ceva plăcut ... deşi , şi eu m-am gândit la ea ca la o alinare , apariţiile astea a le lui Alan m-au făcut să reflectez în scurtul timp de când am avut visul ... Şi nu pare deloc distractiv să te răsuceşti în mormânt , încercând să găseşti o cale de a împiedica anumite lucruri ce ţin de cei vii . Să fi un suflet pierdut pe teritoriul celor vii .
Mama – nu suporta să vorbesc despre ea . N-am aflat niciodată de ce . Şi dânsa veghează deasupra mea , acolo sus mă ghidează . Poate că dacă i-aş cere ajutorul ... Bine ar fi să nu fiu o povară , uneori simt că stau pe capul tuturor . Doar o rugăciune . Un semn . Slăbită , dar plină de credinţă , mama a purtat un zâmbet cristalin pe chip până ce am ştiu că nu mai are puls . Că nu mai este cale de întoarcere . Am rămas cu lacrimi şi amintiri . Dacă nu era dumneaei , nu eram eu . Îi datorez tot , dar nu îi mai pot răsplăti sacrificiile . O iubeam prea mult ca să închid lacrimiile în adâncul meu . Nu am putut – nu am vrut . Dar s-a întâmplat , căci aşa este natura noastră – a mea . Am simţit picăturile de rouă curgând alene pe obrajii mei , zdrobindu-se de pielea rece a mâinii sale . S-au prelins pe trupul meu precum un fior teribil . Şi au continuat să izvorască până ce am ştiu că nu mai se află pe acest pământ . N-am fost tare , niciodată nu am fost tare . Şi ... nici măcar Alan nu a fost acolo . Nu a sesizat ultima bătaie a inimii mamei , pentru că era departe . Faima îl chema , iar eu nu l-am oprit . Poate că aveam nevoie de el , dar iubirea te face să cugeţi la binele celuilalt . A fost fericit . Însă zicătoarea nu s-a adeverit . Eu nu am simţit la fel .
Timpul trecea şi nu i-am mai simţit atât de mult lipsa . Amintirile au ţinut locul . Şi totuşi , de ce ruptura faţă de Alan , a durut mai mult ? Nu pot să înţeleg . Nu merge aşa.
Nu l-am văzut plângând pe Alan vreodată , mereu se întorcea fericit din călătoriile sale , avea un zâmbet ... Nu îi puteam rezista , mereu mi-a plăcut să îl văd aşa . Parcă renăştea . Nu ezita să îmi povestească cum stăteau lucrurile în legătură cu publicaţiile sale , până şi cum era vremea în oraşul pe care îl vizita aflam . Avea o voce dulce , blândă cu care mă alinta înainte să adorm . Dar oricât de frumosă a fost viaţa mea cu el , să se răzbune pe mine acum nu are nici un rost . Deşi ... dacă nu se răzbună ?
Mi-am tot repetat cuvintele din visul lui Alex , propoziţii ce au prins legătură în scurt timp . „ Clipa când dragostea uneşte focul şi apa , va fi momentul morţii iubirii mele pentru ea . Să nu îndrăzneşti să de atingi din ce-i al altuia , de o comoară nepreţuită . Nu te lăsa mânat de instincte , acţionează cu minte şi nu îmi călca pe urme „ . Focul şi apa , asta avea legătură cu mine şi cu Alex , cu siguranţă . Nu mi-am dat seama iniţial , dar faptul că îl cunosc pe Alan prea bine , ei asta l-a dat de gol pe iubitul meu . Şatenul meu credea cu tărie în horoscop , îi făcea plăcere să îl citească şi avea o colecţie cu adevărat impresionantă de cărţi pe această temă . Toate cărţile sale , se aflau în biblioteca biroului meu . Le ţin acolo ca să îl simt lângă mine . În orice fel .
Am început să râd , un râs destul de retardat , cum singură l-am caracterizat .
- A apărut iubită’tu în costum de clovn şi se pregăteşte să îmi arunce o plăcintă în moaca mea , de râzi ? Sau e aura mea de vină ?
Peseme că râsul meu îi atrăsese atenţia blondului , iar la replica sa , am început să râd şi mai puternic . M-am amuzat – sentimentul era precum o frunicătură . A trecut repede , dar zâmbetul şi senzaţia au persistat . Am simţit cum patul se mişcă , greutatea distribuindu-se mai egal dintr-o dată . Mi-am mutat privirea uşor speriată , şi l-am întâlnit pe Alex , foarte amuzat de reacţia mea . Îmi venea să îi reproşez că e lângă mine . atât de aproape , dar nu am făcut-o . Se sprijinea în mâna stângă , trupul său fiind la câţiva centimetri de mine , emanând o căldură plăcută şi devenise uşor tentant să mă aflu lângă el . Era ca şi cum stăteam în dreapta unui tânăr ce putea fi Alan , căruia puteam să îi destăinui orice . Pe care îl puteam atinge , simţii şi ... nu stai , nu era Alan . Mă aşteptam la orice de la Alex , putea să facă orice , fără să regrete că l-aş pocnii . Aşa este el – cred . Dar s-a întâmplat nimic – eram doar noi doi , privindu-ne şi atât . Îmi auzeam inima bătând , aş putea spune că mai repede decât de obicei . Probabil că el era mult mai emoţionat decât mine . Eram rece . El însă , părea că arde .
- Dacă Alan ar fi aici , ce i-ai spune ? A spus asta cu o voce cristalină , clar . Am devenit agitată dintr-o dată , dar nu am lăsat ca asta să se vadă .
- Că îl iubesc . Că mereu o voi face şi dacă ar fi fost cel mai mare ticălos de pe planetă . Mă încred în el , şi dacă ar fi aici , m-aş lăsa pe mâna sa ; nu m-ar rănii . Ţine la mine ! Am spus totul repede , fără să respir .
- Şi eu ţin la tine – şi ţi-ar păsa dacă aş fi un nemernic . Foarte mult .
- Uneori lucrurile nu sunt cum vrem . Nu pot să îi ordon inimii să facă cum vrei tu sau nu ştiu care alt tânăr ! Am început să râd iar . Hai să fim sinceri , dacă Alan ar fi aici , amândoi am începe să ţipăm speriaţi !
Cred că spuneam adevărul . Ar fi fost foarte bizar .
- Dacă e aici , mi-ar plăcea să ştie că îl urăsc din străfundul inimii ! Asta pentru că ştiu că este un idiot ... pentru că se juca cu tine şi tu nu ţi-ai dat seama vreodată ! A spus oarecum nervos . Părea rănit în orgoliu . Hm , chiar mă iubea .
- Nu ai dovezi ! Am replicat imediat . Nu ai nici o dovadă ! Am repetat sceptică , ridicând din sprâncene .
- Eu nu , dar Cole da ! Asta m-a mirat . Ce legătură avea fratele său cu toată treaba asta ? Nu ştiu dacă spun bine ceea ce spun , dar îmi aduc aminte ce mi-a povesit , deşi destul de vag ... În orice caz , cel mai corect ar fi să vorbeşti cu Cole , nu vreau să spun prostii ! Deşi un lucru e cert pentru mine – Cred că te înşela .
Am început să râd , pentru că nu prea îmi păsa ce spune . Nu avea dovezi . Gelos şi orgolios . Aşa era el , cu siguranţă . În ceea ce îl privea pe Cole ... trebuia să vorbesc şi cu el , trebuia să mă asigur că exista o mică urmă de adevăr . Dacă mi-aş putea aduce aminte cuvintele din vis ... tot ce spusese Alan mi-ar fi fost de ajutor , dar totul era la fel de vag precum memoria lui Alex . Ştiu chipurile , reacţiile , dar nu şi vorbele . Mi-am reamintit de ce îmi spusese blondul . Adevărat . L-aş fi respins dacă l-aş fi ştiu un bărbat ticălos .
Mi-ar fi plăcut să îi spun motivul . El era viu , dar nu voiam să îl insult în nici un fel posibil , pentru că nu merita . Mă ajuta . S-a ridicat de pe pat , înainte ca eu să pot spune ceva , lăsându-mă uşor nedumerită . S-a reapucat de lucrat , deşi după gesturile sale , am dedus că a terminat . A notat ceva rapid , lăsând lănţişorul pe aceasi foaie şi îşi îndreptă privirea către mine . Ha ha , ce surprins părea . Am vrut să mă ridic , dar a revenit foarte rapid lângă mine . Încă o dată , aceeaşi căldură ispititoare . Îmbietoare ... Ochii săi mă examinau , şi trebuie să recunosc că era un sentiment foarte plăcut . Era ceva special în ace privire , ceva familiar mie . Nu puteam să îl întreb de ce se uită aşa la mine , i-aş fi dat de înţeles că mă delectam cu asta . Mi-a trecut prin cap că Al ar putea afla tot ce gândesc dacă m-aş destăinui blondului , dar imediat mi-am dat seama că el este precum un Dumnezeu – ştie ce gândesc . Mi – am imaginat ce ar însemna ca Alan să mă poată controla . Nervii deja mi i-a împins la maxim , şi sunt singură că vor urma şi alte vise . Vise ... Conexiuniile între sufletele noastre – tot ce ne mai unea , eşi ne zăream printr-un văl de ură şi mister . Secrete . Dacă stau să reflectez la tot ce va urma , nu îmi închipui un drum simplu . Nici pentru mine , nici pentru Alexander .
- Eu o să plec , nu vreau să te mai deranjez cu prezenţa mea … Poţi să te uiţi după ce plec la inscripţie , nu ştiu dacă o să te încânte sau dacă o să te sperie . Pe mine m-a uimit ! Şi nu vreau să par tâmpit , dar sunt foarte sigur că lănţişorul nu este al lui Alan. Dar mă rog , depinde de gândirea ta , nu ştiu ce părere o să ai ! Mi-a zâmbit , un zâmbet cald . Nu ştiam ce să fac . Cum naiba să îi mulţumesc ? Rămăsem mută . Toată atenţia mea era concentrată asupra lănţişorului , dar Alex acolo lângă mine … strica totul . De ce mă lăsa să descopăr singură ? Ce urma să aflu ? Începusem să tremur , uşor speriată de ce va urma . Curiozitatea era moştenită de la tata , fără greşeală .
M-am aplecat înspre el . Nu ştiu ce urma să fac .