In cadere libera

[Elusive wolf]

Multumesc de comentarii , si scuze pentru intarziere , dar scoala nu mi-a mai permis sa ma ocup si de fic .

Capitolul 3

L-am cunoscut aşa cum este , slăbiciunile mele l-au făcut însă să mă aibă la mână . Am recunscut în gesturile sale un sentiment puternic , ce l-am asemănat cu regretele . Cole părea destul de răvâşit , iar asta mi-a dat de gândit .
De ce viaţa însemna numai regrete ? Mi-am imaginat o piesă de puzzle ca fiind un simplu regret , în final , după ce le asamblai pe toate ... reieşea viaţa . Pierederea unei simple prezenţe schimbă deseori esenţa ta . Trecerea timpului te face să dai cu piciorul la iubire , la trăiri intense ... în schimb , soarta îţi face cunoştinţă cu depresia şi minciunile . Cum să eviţi o astfel de viaţă ? Păi în cel mai rău caz , spui adio la tot şi te pregăteşti de o întâlnire paşnică cu moartea . Nu va fi cea mai reuşită întâlnire de-a ta , se va lăsa cu sânge ( opţional , desigur ) şi durere . Poate că a ta , poate a celor din jurul tău . Dacă iubrea nu ar accepta asta , atunci iubire mai presus de moarte ... nu există . Să mă alături lui ... sună frumos , nu ?
M-am gândit şi la varianta asta , în primele zile de convalescenţă după accident . Priveam în gol , în timp ce mă întrebam de ce nu pot să plâng . Simţeam nevoia să o fac , dar n-am reuşit să scot nici măcar o lacrimă . Ochii mei păreu secătuiţi de orice intenţie de a plânge ... ceva nici dulce ... nici amar .
Durerea persista , corpul tânjea dupa o alinare . Nu pleca de acolo , nu mă lăsa să gândesc . Unii credeau că suferinţa asta mă înnebuneşte , alţi arătau asta prin privirea lor . Doctorii mă zăreau ca o fiinţă fără apărare ... Le era milă , dar eu nu o voiam .
Asistentele purtau nesimţire în privirea lor , nici de cum milă sau sentimente siropoase ... ori nobile cum Alan ar fi spus . S-au întrebat de ce n-am făcut nimic pentru iubitul meu , de ce am ales să zac lângă el , în loc să caut ajutor . Ştiau şi de accident , ştiau că mă doare . Îmi era imposibil să mă depărtez de acea încăpere , deşi după un timp , rănile fizice deja se vindecaseră ...
Aşteptam clipa venirii sale . Mi-ar fi luat mâna în a sa , mi-ar fi şoptit că totul va fi bine ... A fost aşa de clar însă ... nu a venit . Nici atunci , şi nici acum nu va veni să mă vadă . Mi-am dat seama târziu că mă încred în vise fără relevanţă , fără sens . L-am văzut mort , dar tot speram să vină . Credeam că o să o iau razna .
Şi îmi tot aminteam de acea seară .
Tocmai mă întorceam de la mormântul mamei .
Acea seară a marcat viaţa lui Alan şi a mea .
Fiecare clipă de groază , toate sentimentele ce m-au curpins când am crezut că ăla va fi sfârşitul meu ... le tratez cu indiferenţă acum . Nu înţeleg de ce s-au mai inventat treceriile de pieton , dacă nici măcar nu sunt folosite . Aici în New Orleans rar vezi oameni civilizaţi – nu sunt cizelaţi pentru a duce o viaţă normală . Liniştită .
Am crezut că sunt bine , n-am dorit nici un consult medical ... Doar am cerut să-mi fie tractată maşina la un service . Am ales să iau un taxi – Mi-l închipuiam pe Alan , furios sau ... sau poate amuzat de ceea ce făcusem , fără să îmi pară rău .
Salvasem pe cineva . Dar şi tăcerea sa a fost un răspuns . L-am privit fără suflare , rece , iar eu , tânjind după un miracol , am leşinat .
M-am trezit , iar realitatea s-a izbit violent de gândurile mele . Şi nu mai cred în miracole , nu mai vreau să aud de durere , dar mă urmăreşte ... mă încolţeşte . La cel mai mic zâmbet , mă simt vinovată . La cea mai mică tentativă de a râde , simt că deja el se răscoleşte în mormânt şi mă blesteamă . O prietenă bună , spunea mereu : Nu plânge pentru lucrurile ce te fac fericită . Şi poate că mama avea dreptate – Alan mă făcea fericită , şi n-avea sens să plâng . Mai degrabă ar fi trebuit să înec suferinţa , dar asta cum ? Când inima NU te lasă .
Recunosc că Madz şi cu mine am avut parte de râsete ... puţină voie bună care să umple golul lăsat de moarte . Dar m-am simţit precum o trădătoare , precum cel mai îngrozitor demon .
Pandativul ... ce legătură avea pandativul cu ... cazul meu ? Nu era al meu . Nici al ei nu era . Era ceva ce apăruse parcă aruncat de mâna destinului . Era zarul ce se ciocnea de tabla de joc ... O dovadă alipită cazului , de noi . Madz era scepitcă , zâmbetul i-a pierit în clipa în care a zărit inscripiţia imprimată pe pandantiv .
- Zici că scrie în chineză ! Cum naiba o să îmi dau seama ce scrie aici , din moment ce nu înţeleg NIMIC ! Se auzi vocea sa , mai aapoi încruntându-se , expresia feţei sale fiind una nouă pentru mine .
- În primul rând , eu sunt cea care se ocupă de chestiile ştiinţifice ( nu zău , acum mai degrabă păreau ştiinţifico – fantastice ) aşa că dă-l încoace ! I-am “ răpit „ bijuteria din mâna stângă , folosindu-mă de rapiditatea gesturilor mele . O-i avea eu mâna în ghips , dar nu îmi pierd calităţiile de bază ! Am mai adăugat , râzând discret .
Nu părea o scriere tipic asiatică . N-am putut recunoaşte semnificaţia acelor “ heroglife “ , l-am aruncat pe birou , fără să stau pe gânduri .
- Ăăă , ce naiba faci ? N-ai de gând să alfi ce înseamnă ?
Roşcata devenea din ce în ce mai amuzantă . “ Acum ? “ , am rostit încet , ridicând din sprâncene . Nu zău , multe mai voia .
Nu semăna cu personalitatea brunetului meu . I-am întâlnit privirea , în poza de pe peretele de un galben – pal . Am încetat să o mai privesc , îmi făcea rău . Ştiam că nu mă va lăsa din vizor , aşa că am zâmbit . Rareori îl zăream nervos – Mai mereu era învăluit de o aură de seriozitate .
Mi-am muşcat buza inferioară , încă îmi puteam imagina atingerea buzelor sale dezmierdându-le pe ale mele . Ah , cât îmi putea lispii tandreţea sa . Senzualitatea cu care îmi alinta trupul seară de seară . Era o desfătare pentru mine să îi aud vocea , să îi simt respiraţia pe obrazul meu . Nu că nu aş putea regăsi asta şi la oricare alt bărbat , dar ce naiba , el nu putea fi înlocuit . Niciodată .
Roşcata începu să se prostească , iar buzele mele schiţară un zâmbet sincer ... pur . Fata aceea îmi era atât de dragă , defectele ei nu contau uneori . M-am alăturat ei pe canapea , dând drumul la televizor . Chiar şi-aşa , ştiam că asta se va sfârşi ... Mady urma să plece şi singurătatea mi-ar fi făcut iar o vizită .

*

- Ce vrei să spui ? Cum adică ea ... Cine este EA ?
Ţipam . Nu , de fapt urlam , lacrimile invadându-mi faţa în timp ce simţeam că vreau să îi ucid pe amândoi . Erau ... erau doi , dar se considerau unul , căci se iubeau , se doreau . Eu eram doar o marionetă , proasta din povesete . Nu mă iubea ! Nu m-a iubit ... L-am privit cum îi mângâie chipul , simţind la contactul cu pielea ei , amâgire . Idioată , hoaţă , prefăcută ! Acea făptură cu părul roşcat tocmai îl îmbrăţişa tandru , simţindu-i inima pulsând , în timp ce eu îi priveam neputinciosă ... paralizată . De ce naiba nu mă puteam mişca ?! Ochii mei erau fixaţi pe obiectul strălucitor , ce atârna neglijent de gâtul fetei . Un lănţişor .
Voiam să mă mişc ... Fir-ar să fie , nu puteam . Am scrâşnit din dinţi , în timp ce un gând ciudat îmi stăbătu mintea .
Stai puţin . Tu eşti mort , n-ai cum să te afli în aceşi încăpere cu mine !
- Eşti mort ! Am ţipat , dar vocea sa a înăbuşit strigătul meu imediat .

Cine spune că sunt mort ? Cine spune că lumea viselor nu e reală ? De unde şti că ăsta e acel univers paralel ... unde EA m-a plasat ? Crezi că-mi doresc să fiu aici ? Mă privea cu nişte ochii mânioşi . Tonul său era rece . Nu ăl mai zărisem aşa . Multe decizii de-ale mele au fost greşite ; multe păcate m-au adus aici .
Vezi adevărul prin ochii mei , zăreşti exact cheia succesului ! Gustă măcar pentru o clipă , adevărata suferinţă şi spune-mi ce gust are ...Cunosc aroma dezamăgirii , destinl s-a ocupat să mă adică aici ... am gustat-o pe ea , fructul interzis .

Buzele lor s-au unit şi pentru o fracţiune de secundă , am simţit că mă pot mişca . Aşa a şi fost .

“ Un vis ... „ am murmurat , simţind cum lacrimile îmi inundă violent chipul . De ce Alan ? De ce naiba trebuie visele să îţi mânjească amintirea ? M-am simţit murdară , nedemnă de iubirea sa ... El nu era aşa , dar de ce naiba mintea mea a scornit aşa o blasfemie ? Nu putea fi real , nimic din ce spunea nu are sens .
Făptura ce îi era alături ... un vis , a fost un vis . Nimic nu făcea legătură cu realul , dar lănţişorul ce îşi făcea simţită prezenţa mi-a dat fiori . Era acolo , atârna de gâtul tinerei aşa că am socotit asta ca o născocire a imaginaţie mele . Voiam acest caz rezolvat , îmi doream prea mult şi iată că mintea mea împingea imaginaţia la limită .
M-am ridicat agitată de pe suprafaţa moale a patului şi am apucat lănţicul de pe birou . Mâinile îmi tremurau ... Senzaţia dată de acel coşmar putea fi denumită drep “ unică „!
Nu cred că exista o anumită definiţie , pur şi simplu mă simţeam paralizată de propriile mele reacţii .
Naiba să te ia , vis stupid !
Mady nu era lângă mine … Cât timp trecuse din momentul când părăsise apartamentul meu , aruncându-mi un * Pa ! Pa ! * sec ? Nu înţeleg de ce a insistat aşa de mult să ia ea pandantivul , deşi se presupunea că ar putea să afle destul de uşor ce simnifica inscipţia . Şi totuli n-am vrut să i-l dau . Deşi părea bizară dorinţa sa , a părut puţin neinteresată de acest subiect la plecare . Ciudat , am dedus eu .
Să îi spun de vis ? Sau să ţin totul secret? Am apucat telefonul , formând grăbit un număr . Trebuia să răspundă – aveam mare nevoie de persoana sa .

[Minnie]

He he! Another chapter! : X
Pentru început, mi-a plăcut foarte mult descrierea, a fost foarte profundă şi sentimentele au fost destul de realistic relatate, ai avut puţin dialog dar a fost OK, iar acţiunea nu ai grăbit-o. Ai avut şi câteva greşeli de tastare, nimic grav : ) .
Mi-au plăcut mult jocurile de cuvinte, ai avut fraze destul de interesante şi inteligent construite. N-are rost să le enumăr căci tu ştii foarte bine ce ai scris. Capitolul, per total, a fost învălui într-o aură de mister. I-am dat tot felul de interpretări visului pe care l-a avut Caroline şi totodată m-a pus pe gânduri insistenţa lui Madz de a lua pandativul acela. Chiar îmi vin tot felul de idei în cap şi sunt curioasă cum va decurge cazul în continuare.
Mă întreb de cine încearcă se dea Caro, deşi am o mică bănuială. . . ;)) .
Spor la scris în continuare şi aştept next'u! :*
:bye:

[Neith]

Eh un nou capitol . Să spun în sfârşit ?

Mi-a plăcut acest capitol , mai ales descrierea sentimentele fetei de la început . Ai redat toată dragostei ei faţă de Alan şi neputinţa ei în legătură cu moartea iubitului ei . Ai mai lămurit anumite aspecte ale decesului lui şi acum am înţeles de ce se simţea vinovată în celălalte capitole . Ai avut nişte fraze , paragrafe superbe şi bine construite . Descrierea şi prezentarea sentimentelor personajului au fost minunate .
Treaba cu pandativul rămâne oarecum un mister . Cel puţin pentru mine . Am tras şi o oarecare concluzie . Poate că Alan o înşela cu o femeie care purta acel lănţişor şi cred că acea femeie l-a şi omorât . Puţin probabil mai ales având în vedere că cei doi se iubeau . O altă ipoteză ar fi ca pandativul să îi aparţină lui Mady . O să termin cu aberatul .
Aştept următorul capitol şi sper să îmi răspundă la unele întrebări . Baftă la scris !

[Elusive wolf]

Merciiii de comentarii :x ! Va iubesc fetelor , multumesc ca cititi si va exprimati parerea * hugs them * . Pai , nextul era pregatit de joi , dar am destule probleme pe cap . Oricum , here it is . Ce sa zic ... cam de aici in colo veti avea parte si de fantasy so ... Sper sa va placa !

Capitolul 4


Te doare ?
Poate .

Te deranjează ?
Oricând .

Te macină ?
Chiar şi dacă nu aş vrea .

Şimţi că ai vrea să te afli în pielea altuia ?
Inima cere alinare .

Dobândeşte asta şi nu mai lăsa inima să freamete .

Ce simţi ?
Ardoarea cu care inima tânjeşte după tine ...

Urăşti ?
Fără să vreau ...

Simţi furia curgând la unison cu lacrimile ?

Doare .

Mai plângi ?
Mereu mint când vine vorba de picături de rouă pe obrajii mei .

Te vreau înapoi ...

- Ai înnebunit sau doar te-ai lovit la cap ? Tu nu realizezi că e ora două noaptea ? mi-a repetat furios de două ori , în timp ce eu mă gândeam la următoarea mea mişcare . Respiram greu , o parte din mine fiind deja asaltată de frică . N-avea de ce să îmi fie frică .
De fapt , aveam de ce .
De un refuz .
- Ba da ... ştiu . Dar am nevoie de tine – I-am spus sec , fără vlagă . De ce nu voia să vină , se presupunea că ţine la mine , deşi poate ... Poate se plictisise de comportamentul meu . Alex , maimuţoiul ce se ţine mereu după Cole . Ştiu , mereu l-am luat în râs , dar aveam o aşa plăcere să îl fac să se simtă rău – şi asta pentru că mereu l-a considerat pe Alan un bărbat neserios , fără scrupule . De asta mi-a plăcut să îl fac să sufere . Îmi spusese de multe ori că e un nenorocit , dar nu aveam de ce să îl cred . Deoarece Alan nu era aşa . Toate acele cuvinte ce îi ieşeau pe gură când vorbea despre iubitul meu , mă făceau să îl iau la palme , dar na ... el era fratele lui Cole şi asta era egal cu adio slujbei mele . Şi parcă acum ce-a mai potrivită decizie era să aflu de ce spunea asta .
Alan îmi povestea mereu despre părinţii săi , cât de mult îi admira pentru cum se sacrificaseră pentru el şi sora sa . Iubea Franţa , iubea locul unde părinţii săi s-au înâlnit prima oară , amândoi tineri şi prostuţi . Nu a fost dragostea la prima vedere , a fost mai mult durere la prima vedere , pentru că tatăl său se alesese cu mai mult de o palmă . Era încrezut şi impertinent , dar reuşea să cucerească pe oricine . Nu era un simplu băiat , iar Alan era mândru că era tatăl său . Chiar dacă era aşa , Alan nu îi semăna mai deloc . Mereu am fost singura pentru el şi încă mai cred că sunt , deşi e departe de mine .
Mi-am adus aminte dintr-o dată de remuşcările ce le-am simţit când m-am trezit şi parcă acel vis fusese realitate pură . Nea , nu cred că mai gândesc coerent , deşi inima îmi spunea să nu mă încred în acel vis , mintea mea cerea o observare mai de aproape de situaţiei mele . Să ascult ce îmi spunea inimioara ? Sau să mă las ghidată de raţiune ?! La naiba cu toate astea , numai Alex m-ar putea lămuri în acest moment . Bizară concluzie .
Dacă încă mai eşti convins că Alan era un neispăvit , să şti că n-am să dorm la noapte ... Deci , dacă ai să suni la apartamentul numărul 4 , cu sigurnţă îţi voi răspunde . Dacă nu ... ( Dacă nu , urma să îl arunc în străfundul minţii mele , unde n-am să îl mai găsesc ) . Şi i-am închis până ce sunetul scos de telefon devenise insuportabil ... beep ... beep ... beep ... Ce altceva puteam să mai fac ? Adresa mea o ştia , iar vorbele erau de prisos . Ce dracu , chiar voiam să vină ! Nu mă mai simţeam vinovată , doream să aflu pe ce se bazau cuvintele sale , deşi totul se întâmpla deodată . Şi chiar şi-aşa , ştiam că el avea să mă ajute cu pandantivul . Nu ştiu ce îi poate pielea în calitate de agent de poliţie , nici măcar nu mă interesează , adică de ce să mă intereseze ce e – n curtea vecinului , dar aflasem acum ceva vreme că vorbea cursiv mai mult de şase limbi străine . Hm , curios , dar în acelasi timp adevărat . Mai mereu se purta copilăros , asta îl făcea să pară adorabil printre colegele mele , şi insuportabil , pentru mine . Genu’ ăsta de persoane mă ... mă scot din minţi . Şi iată-mă acum , cerându-i ajutorul .
Am trântit celularul pe pat , acesta ciocnindu-se uşor de suprafaţa moale a aşternuturilor , şi m-am aruncat mai apoi şi eu pe acesta . Lănţişorul îl aveam în mână , iar presiunea cu care îl strângeam a făcut ca degetele mele să se înroşească şi totodată să se imprime strident cu modelul pandantivului . Minunat ! Acum puteam să citesc „ în propia palmă ” acele cuvinte ce nu aveau nici un sens pentru mine . Tot ce am putut descifra au fost nişte cifre :
...24
... 6
... 18 – Asta nu avea nici o logică , nici chiar pentru mine .
Am închis ochii , încercând să mă calmez . Nările mele au fost invadate de un miros ciudat , aproape insuportabil – sânge , am gândit imediat . În acea obscuritate , ochii mei fiind ferecaţi de ploapele grele , m-am zărit înconjurată de sânge . Nu i-am deschis , ci din contră , am ales să continui jocul impus de mintea mea . Ce naiba , chiar înnebunesc ? Am tresărit însă involuntar , iar ochii mi s-au deschis . Senzaţia ce a urmat a fost una înfiorătoare , inima începând să bată nebuneşte . Aş putea să jur că am simţit o atingere suavă pe braţul stâng , ca şi cum cineva ar fi fost cu mine . Singurătatea îmi ţinea companie , dar nici chiar aşa.
Mă întreb din nou : Oare chiar înnebunesc ? Am socotit că vieţii nu îi poţi da ordine atunci când mintea îţi joacă feste , dar am continuat să îmi pun această întrebare . M-am tot chestionat cu rigurozitate pe mine însumi , încercând să găsesc răspunsuri ce însă nu vor să ajungă la destinaţie . Cuvinte ... idei ... şoapte ... totul pare un mare nimic amestecat cu amărăciune .
Nu pot să curm suferinţa – mi s-a veştejit sufletul şi n-am idee cum să îl aduc la viaţă . Nu merge cu un simplu zâmbet , eu n-am nevoie de asta . Probabil cea mai rapidă cale de a ajunge la lăcaşul cel mai tainic al omului , este adevărul . El ne mistuie , ne incinerează pe dea-ntregul . Mai ales când ne este ascuns , îl ştim aproape , dar nu- l putem ghici .
Şi am spus adevărul , chiar nu puteam să dorm . Nu o făceam pentru că nu voiam , dar somnul nu venea , iar eu m-am lăsat în mâinile sorţii pentru încă câteva ore . Sau poate minute ? Nu ştiu , ceasul nu l-am verificat , iar mintea mea încerca să se ţină ocupată . Ochii nu i-am mai închis , respiraţia mea devenise normală . Am fost calmă măcar pentru o mică eternitate . Fără să mă gândesc la ceva anume , fără să trag la sorţi ce voiam să urmeze , pentru ca mai apoi să mă trezesc cu destinul la uşă , râzându-mi în nas , asigurându-mă că nu e aşa cum vreau eu . Nu o fi aşa , dar de data asta , mintea îmi era cutreierată doar de ceva ... ceva ce nu pot descrie . Goliciunea gândurilor mele îmi dădea un sentiment de libertate . Sau poate mă simţeam încolţită ? N-am realizat că obiectul de bijuterie era pe jos , nu am mai dat importanţă gesturilor mele , deoarece chiar nu mai avea nici un sens . Eram doar eu şi singurătatea , amândouă pierdute în abisul minţii noastre .
Nimic mai mult .
DESI ...
Un sunet uşor iritant m-a făcut să mă ridic în fund , uşor ameţită – am auzit sau nu bine ? Răspunsul a venit odată cu încă o ciocănitură în lemnul uşii apartamentului meu . DA , încă mai aud bine , nu e doar „ imaginaţia mea „ , deşi asta a devenit un clişeu . Noi , coroana creaţiei , preferăm să dăm vina pe ceea ce ne ajută să mergem mai departe , să trăim intens . Mereu spuneam aşa ... a fost doar în închipuirea mea, Şi asta e rău ? Sunt om , deci gândesc ca unul . La fel ca ei , mai bine zis . Zgomotul a continuat , urmat de vocea unui tânăr . Tonul cu care mi-a strigat numele era blând , în ciuda faptului că tocmai ţipase încât şi vecinii mei îl auziseră. Totul se potrivea atât de bine : el venea , iar eu aflam . Precum un copil , aş fi urmat să îi pun toate întrebările ce mintea mea le-ar fi născocit pentru a afla pe ce se baza teoria sa cum că Alan nu e un tip prea „ okay „ . Şi dacă ar fi minţit , acum era momentul să îmi spună , nu l-aş fi muşcat ( Bine , de fapt , nu ştiu cum al reacţiona ) . Pandantivul era celălat motiv al vizitei sale .
Nu aveam idee cât poate fi ceasul . M-am mişcat lent , până ce am simţit cum deja răsuceam cheile , mai apoi deschizând uşa . M-am abţinut să scot vreo vorbă , imediat ce l-am zărit , răsufând greoi . Mă privea atent , analizându-mă , parcă voia să mă devoreze , nu alta . Asta mi-a aduse aminze că nu purtam decât o rochiţă cu care preferam să dorm noaptea , una albă din voal , ce îmi scotea în evidenţă ... mai ... tot . Ce conta ... totuşi ? Am înlăturat şi acest gând , treaba mea ce fac . Un val de răcoare mi-a invadat corpul şi am început să tremur , Alex apropiindu-se şi înconjurându-mă cu braţele sale . Era la fel de rece ca şi mine , jacheta sa fiind puţin udă , din cauza fulgiilor de nea ce se contopeau cu materialul , la impact . Respiraţia sa era caldă , dar începusem să mă simt uşor stânjenită , nici nu pot să mă gândesc de ce crede el că l-am chemat . Însă a venit , oricât de mult timp a trecut de când l-am sunat . Dacă ţinea la mine , făcea asta degeaba . Acum îmi era doar de folos .
L-am apucat de mânecă şi l-am tras în apartament , nu ştiu cât mai rezistam la temperatura aceea . Obrajii săi prinseseră o nuanţă rozalie din cauza frigului ce pândea afară . Arăta ... oarecum ... drăguţ . Părul său blond cu refelexe castanii era ciufulit , peseme că nu se mai deranjase să îl aranjeze , iar ochii săi erau ... ă , nuanţa lor era chiar plăcută . Contrastau ciudat de armonios cu părul său , erau ... superbi ? Tocmai acum observam că erau cenuşii – verzui , nu albastrii cum am crezut . Nu sunt bună la reţinut detalii când subiectul nu mă interesează .
- Am venit pentru că ştiu de ce m-ai chemat şi totuşi ...
Mi-a spus asta când eu închideam uşa , dar n-am mai apucat să continui cu încuiatul ei . M-am întors rapid , sprijinindu-mă de aceasta . Am fost surprinsă de vorbele sale , nu prea înţelegeam la ce se referă .
- Ai coşmaruri ... nu ? Încă te urmăreşte şi pe tine , nu ? Şti ... cred că vrea să termine cu noi , să ne lase fără suflu – şi nu înţeleg de ce . S-a apropiat de mine , sprijinindu-se cu mâinile în uşă . Era aproape , prea aproape şi părea un vis , tot ce spunea nu avea noimă . Respiraţia noastră era sacadată , amândoi eram nervoşi , încât nu cred că ştiam ce să fac . S-a apropiat şi mai mult , iar mâna sa stângă era poziţionată pe talia mea , cealaltă mângâindu-mi chipul delicat . Nu era deloc confortabil , nu era plăcut . Totuşi el părea că arde de dorinţă , mă sorbea din priviri . Asta m-a făcut să mă smucesc – simţeam cum sângele mi se urcă la cap. Era plăcut ... ba nu era ... ba era ... ba nu era ...
- Ce naiba te-a apucat , nu pentru asta te-am chemat , idiotule ! Probabil că insultele erau de ajuns . Nu de asta îl chemam , nu simţeam nevoia să fac asta , nici măcar nu simţeam o atracţie pentru el . Sau mă rog , aşa îmi zicea conştiinţa . De altceva nu prea mai ştiam să ascult .
- Nu stai ... stai , nu fi aşa ! Să nu crezi că m-am gândit la aşa ceva , dar nu mai pot ... noapte de noapte îmi aduce aminte de tine şi îmi ordonă să te uit , da’ cum naiba să fac asta ? Tu ştii că ţin la tin , ştii că nu am suportat să te văd cu el , şi poate înnebunesc dar cred că acum se răzbună . Oricât de aiurea sună asta , eu am aceleaşi vise noapte de noapte , el ... şi ... cu tine . Înţelegi ... nu ? Şi cred că îi ştiu cuvintele pe de rost : „ Clipa când dragostea uneşte focul şi apa , va fi momentul morţii iubirii mele pentru ea . Să nu îndrăzneşti să de atingi din ce-i al altuia , de o comoară nepreţuită . Nu te lăsa mânat de instincte , acţionează cu minte şi nu îmi călca pe urme „ . Şi asta mă face să fiu şi mai sigur de ceea ce deja ştiu . E un nenorocit .
- Stai calm , nu eşti singuru’ nebun din preajmă . Nu înţeleg cum ti-ai dat seama , dar amândoi suntem în aceaşi situaţie ... suntem ... la fel . Da’ te rog , dacă vrei să îl mai jigneşti , fă-o la momentul potrivit , nu şti cât poţi să mă jigneşti . Îl iubesc , ai uitat maimuţoiule ? I-am spus asta pe un ton ironic , mă simţeam ca într-o glumă proastă .
A început să râdă , părcă luând totul mai în serios . Ce mai era serios ? Mă simţeam ca într-un film de groază , mai rămânea să apară fantoma în persoană şi era complet scenariul . Totul era legat de vise şi asta făcea totul mai complicat .
Cum arătam eu nu conta , dar el avea un zâmbet ... greu de descris . M-am uitat mai bine la el , iar felul cum era îmbrăcat mi-a atras atenţia . Nu prea se obosise să se schimbe , într-un cât pijamaua era încă pe el . Probabil că şi eu exageram , deşi nu ştiam cât e ceasul . Blondul nu s-a mai obosit să mă impresioneze , a plecat de acasă când a avut chef şi cum a vrut . Şi totuşi , ochii săi erau din ce în ce mai frumoşi în lumină , prea frumoşi că păreau ireali .
Odată ce a fost gata , i-am făcut semn să mă urmeze . Casa arăta ca naiba , în special dormitorul meu – nu m-am preocupat de aspectele de care trebuia să am grijă . Singura care mă vizita era Madelline , iar ea ştiai cât de dezordonată puteam să fiu . Alex devenea din ce în ce mai enervant , holbându-se la tot , de parcă analiza şi cea mai mică moleculă de praf . Nu mi-a fost ruşine să îl poftesc în camera mea , deşi patul era răvăşit , iar aşternuturile atârnau pe marginea sa . Şi – a tras scaunul de la birou , întorcându-l spre mine . S-a aşezat foarte liniştit , iar eu am luat lănţişorul de pe jos .
- Mă simt ca acasă ! Ăăă , da , deci ... pentru ce m-ai chemat ?
- De unde toată veselia asta , măi omule ? M-am trântit pe pat , încercând să zâmbesc .
- De la tine . Dă-l naibii pe tâmp ... pe Alan măcar cinci minute , rezolvăm misterul şi ne întoarcem la celălalt mister după . Dacă vrei putem să şi plângem asta dacă nu apare el între timp .
I-am aruncat lănţişorul râzând , dar nu l-a prins . Avea o figură de genu’ „ ce-i cu asta ? „ .
- Nu cred . Atâta timp cât nu închidem ochii pentru mai mult de un minut , suntem în siguranţă . Îţi prezint lănţişorul care a apărut de nicăieri şi de aici , bănuiesc că ai dedus că vreau să afli ce scrie pe pandativ , nu ? Îmi spui asta , după care , putem să ne ocupăm de iubitul meu .
- Încântat ! Scrie în bulgară , sau aşa cred . Ai net la computer ? Vreau să fiu sigur , caracterele sunt destul de vechi , poate fi orice altă limbă slavă .
Am dat afirmativ din cap şi l-am lăsat să lucreze . Totul era atât de ciudat .

[Neith]

În sfârşit un nou capitol care m-a surprins incredibil de mult !
Nu prea ştiu ce să cred şi nici nu au nicio idee despre ce va urma ... Mă simt ca într-un thriller sau un film de groază . Poate să apară o fantoma sau este la fel de posibil ca Alan să nu fi murit niciodată :)) . Totuşi cred că Caro nu l-a cunoscut pe adevăratul Alan , poate ca Alex a avut dreptate în privinţa lui .
Acele vise sunt destul de ciudate şi pare reale , poate chiar sunt nişte amintirii. Am început să fac tot felul de ipoteze . Sunt foarte curioasă să aflu ce este cu mesajul inscripţionat pe pandativ şi sper ca Alex să rezolve misterul . Poate că Alan s-a întors din morţii pentru a o ajuta pe Caro să soluţioneze cazul şi pentru a se asigura ca Alex să nu se apropie de ea .
Ai mai avut câteva greşeli de tastare : ,, sigurnţă"- siguranţă
,,suntul "- sunetul
,, etrnitate "- eternintate
,, aminze"- aminte
,, Încânatat "- Încântat
Ah şi mi-au plăcut foarte mult propoziţiile de la început . Abia aştept următorul capitol . Baftă la scris !

[Minnie]

al reacţiona - aş
Å£in la tin - tine

Cam atăt cu greşelile, nimic grav, doar de tastare :D .
Capitolul a fost foarte tare, mi-a capitvat cu totul atenţia şi acea aură misterioasă este mereu prezentă. Mi-a plăcut şi acel joc de cuvinte de la început. Stai foarte bine în ceea ce priveşte partea descriptivă, dialogul a fost bun, iar acţiunea nu ai grăbit-o. Hmm.. Povestea devine din ce în ce mai misterioasă, cazul mai greu de descifrat O.O. Vai, dar ce îmi place asta! Chiar nu pot să prevăd ce va urma, ce se va întâmpla. Cine este vinovat, cine are dreptate şi cine nu?! Uuuh.. Dar a început să-mi devină simpatic acest Alex ;;) . Nu mă aşteptam să-l sune tocmai pe el, cum nu mă aşteptam ca el să vină la cererea ei, la ora aia : X . Lucrurile care le-a spus despre Alan mă face să mă gândesc că poate nu a fost chiar ''uşa de Biserică'' : - ? şi mă duce cu gândul la tot felul de interpretări cu privire la moartea sa misterioasă.
Aştept cu nerăbdare următorul capitol! Succes în continuare! :X
:bye:

[Elusive wolf]

Multumesc de comentarii >:D< ! Here is the next , mai repede ca de obicei , stiu . Sper sa va placa .

Capitolul 5

Stăteam întinsă pe pat , privindu-l pe blond cum se tot contrazice pe el însuşi . Suprafaţa patului era moale . Reconfortantă . Lângă Alex zăceau câteva hârtii mâzgălite . Nu era nervos , din contră , era calm , în ciuda orei târzii . Din când în când trăgea cu ochiul la mine . Mi-a explicat , deşi cred că s-a gândit că nu sunt atentă deoarece păream destul de aeriană , că trebuia să compare fiecare cuvânt cu cele din limbile slave existente - asta pentru că nu părea logică inscripţia .
Lua timp .
Şi până la urmă , aş fi aşteptat oricât .
Mă gândeam ... nici măcar nu ştiu la ce mă gândeam , dar simţeam că mintea mea era ocupată de ceva . Ceva ce nu putea fi descoperit , deşi era undeva în faţa ochilor mei .
Nu putea fi o coincidenţă – el şi cu mine să avem coşmaruri legate de aceaşi persoană . Adică nu avea cum să inventeze , pentru că în acel caz , amândoi eram nebuni de legat . Tot ce mi-a spus când a păşit în apartament , părea scos din filele unei cărţi bune de citit . Au fost vorbe negândite , din inimă , şi i-am dat crezare pentru că în ochii lui , în acei ochi frumoşi , am văzut adevăr . La naiba cu reacţia sa , dacă mă iubea aşa mult , trebuia să aştepte . Nu îl cunoşteam în de-ajuns de bine ca să sar în sus de bucurie că vrea să ... să mă sărute şi mă rog , alte chestii . Nu aveam chef să îmi aduc aminte de tot ce trăisem alături de Alan , de fiecare atingere pătimaşă , de toate săruturile cărora le pot simţi încă gustul ... Era acea aromă ce se naşte în inimă . Pe care o percepi precum o dâră de foc , pârjolindu-ţi simţurile . Tot mai mult ...
Alan este mort . Nu am de gând să îmi închipui că umblă după noi . Că în acestă clipă este lângă noi doi . De când îmi supraveghează paşii ? Aş putea spune că din totdeauna. Urmăreşte ceva . Mă vrea doar pentru el – exact aşa cum îmi doresc şi eu . Mereu împreună . Însă această aspiraţie nu aduce decât moartea . Şi cântărind dorinţele fiecăruia , ale mele primează . Iar eu vreau să mă simt din nou vie .
Într-un fel , Alan comunică cu lumea mea , fără ca eu să pot găsi o explicaţie
Şi nu ştiu ce vrea să demonstreze .
Pentru că fiecare vis ... este o părticică de iad .

Tot ce se întâmplă îmi dă realmente fiori . Mi-e frică .

Să fi prins între cele două lumi . Groaznic . Să şti că el nu se va apropia de ce este al tău – Mult mai bine . Dar tot cred că Alan aspiră la ceva . Ceva demonic . O umbră a binelui . Pandantivul este cheia vieţii sale .
Niciodată nu am pomenit de moarte în preajma sa , nu îi plăcea şi se enerva dacă îi pomeneam de depărtarea asta de ceea ce înseamnă să fi viu . Nu cred că te poţi considera sănătos la cap dacă consideri asta ceva plăcut ... deşi , şi eu m-am gândit la ea ca la o alinare , apariţiile astea a le lui Alan m-au făcut să reflectez în scurtul timp de când am avut visul ... Şi nu pare deloc distractiv să te răsuceşti în mormânt , încercând să găseşti o cale de a împiedica anumite lucruri ce ţin de cei vii . Să fi un suflet pierdut pe teritoriul celor vii .
Mama – nu suporta să vorbesc despre ea . N-am aflat niciodată de ce . Şi dânsa veghează deasupra mea , acolo sus mă ghidează . Poate că dacă i-aş cere ajutorul ... Bine ar fi să nu fiu o povară , uneori simt că stau pe capul tuturor . Doar o rugăciune . Un semn . Slăbită , dar plină de credinţă , mama a purtat un zâmbet cristalin pe chip până ce am ştiu că nu mai are puls . Că nu mai este cale de întoarcere . Am rămas cu lacrimi şi amintiri . Dacă nu era dumneaei , nu eram eu . Îi datorez tot , dar nu îi mai pot răsplăti sacrificiile . O iubeam prea mult ca să închid lacrimiile în adâncul meu . Nu am putut – nu am vrut . Dar s-a întâmplat , căci aşa este natura noastră – a mea . Am simţit picăturile de rouă curgând alene pe obrajii mei , zdrobindu-se de pielea rece a mâinii sale . S-au prelins pe trupul meu precum un fior teribil . Şi au continuat să izvorască până ce am ştiu că nu mai se află pe acest pământ . N-am fost tare , niciodată nu am fost tare . Şi ... nici măcar Alan nu a fost acolo . Nu a sesizat ultima bătaie a inimii mamei , pentru că era departe . Faima îl chema , iar eu nu l-am oprit . Poate că aveam nevoie de el , dar iubirea te face să cugeţi la binele celuilalt . A fost fericit . Însă zicătoarea nu s-a adeverit . Eu nu am simţit la fel .
Timpul trecea şi nu i-am mai simţit atât de mult lipsa . Amintirile au ţinut locul . Şi totuşi , de ce ruptura faţă de Alan , a durut mai mult ? Nu pot să înţeleg . Nu merge aşa.
Nu l-am văzut plângând pe Alan vreodată , mereu se întorcea fericit din călătoriile sale , avea un zâmbet ... Nu îi puteam rezista , mereu mi-a plăcut să îl văd aşa . Parcă renăştea . Nu ezita să îmi povestească cum stăteau lucrurile în legătură cu publicaţiile sale , până şi cum era vremea în oraşul pe care îl vizita aflam . Avea o voce dulce , blândă cu care mă alinta înainte să adorm . Dar oricât de frumosă a fost viaţa mea cu el , să se răzbune pe mine acum nu are nici un rost . Deşi ... dacă nu se răzbună ?
Mi-am tot repetat cuvintele din visul lui Alex , propoziţii ce au prins legătură în scurt timp . „ Clipa când dragostea uneşte focul şi apa , va fi momentul morţii iubirii mele pentru ea . Să nu îndrăzneşti să de atingi din ce-i al altuia , de o comoară nepreţuită . Nu te lăsa mânat de instincte , acţionează cu minte şi nu îmi călca pe urme „ . Focul şi apa , asta avea legătură cu mine şi cu Alex , cu siguranţă . Nu mi-am dat seama iniţial , dar faptul că îl cunosc pe Alan prea bine , ei asta l-a dat de gol pe iubitul meu . Şatenul meu credea cu tărie în horoscop , îi făcea plăcere să îl citească şi avea o colecţie cu adevărat impresionantă de cărţi pe această temă . Toate cărţile sale , se aflau în biblioteca biroului meu . Le ţin acolo ca să îl simt lângă mine . În orice fel .
Am început să râd , un râs destul de retardat , cum singură l-am caracterizat .
- A apărut iubită’tu în costum de clovn şi se pregăteşte să îmi arunce o plăcintă în moaca mea , de râzi ? Sau e aura mea de vină ?
Peseme că râsul meu îi atrăsese atenţia blondului , iar la replica sa , am început să râd şi mai puternic . M-am amuzat – sentimentul era precum o frunicătură . A trecut repede , dar zâmbetul şi senzaţia au persistat . Am simţit cum patul se mişcă , greutatea distribuindu-se mai egal dintr-o dată . Mi-am mutat privirea uşor speriată , şi l-am întâlnit pe Alex , foarte amuzat de reacţia mea . Îmi venea să îi reproşez că e lângă mine . atât de aproape , dar nu am făcut-o . Se sprijinea în mâna stângă , trupul său fiind la câţiva centimetri de mine , emanând o căldură plăcută şi devenise uşor tentant să mă aflu lângă el . Era ca şi cum stăteam în dreapta unui tânăr ce putea fi Alan , căruia puteam să îi destăinui orice . Pe care îl puteam atinge , simţii şi ... nu stai , nu era Alan . Mă aşteptam la orice de la Alex , putea să facă orice , fără să regrete că l-aş pocnii . Aşa este el – cred . Dar s-a întâmplat nimic – eram doar noi doi , privindu-ne şi atât . Îmi auzeam inima bătând , aş putea spune că mai repede decât de obicei . Probabil că el era mult mai emoţionat decât mine . Eram rece . El însă , părea că arde .
- Dacă Alan ar fi aici , ce i-ai spune ? A spus asta cu o voce cristalină , clar . Am devenit agitată dintr-o dată , dar nu am lăsat ca asta să se vadă .
- Că îl iubesc . Că mereu o voi face şi dacă ar fi fost cel mai mare ticălos de pe planetă . Mă încred în el , şi dacă ar fi aici , m-aş lăsa pe mâna sa ; nu m-ar rănii . Ţine la mine ! Am spus totul repede , fără să respir .
- Şi eu ţin la tine – şi ţi-ar păsa dacă aş fi un nemernic . Foarte mult .
- Uneori lucrurile nu sunt cum vrem . Nu pot să îi ordon inimii să facă cum vrei tu sau nu ştiu care alt tânăr ! Am început să râd iar . Hai să fim sinceri , dacă Alan ar fi aici , amândoi am începe să ţipăm speriaţi !
Cred că spuneam adevărul . Ar fi fost foarte bizar .
- Dacă e aici , mi-ar plăcea să ştie că îl urăsc din străfundul inimii ! Asta pentru că ştiu că este un idiot ... pentru că se juca cu tine şi tu nu ţi-ai dat seama vreodată ! A spus oarecum nervos . Părea rănit în orgoliu . Hm , chiar mă iubea .
- Nu ai dovezi ! Am replicat imediat . Nu ai nici o dovadă ! Am repetat sceptică , ridicând din sprâncene .
- Eu nu , dar Cole da ! Asta m-a mirat . Ce legătură avea fratele său cu toată treaba asta ? Nu ştiu dacă spun bine ceea ce spun , dar îmi aduc aminte ce mi-a povesit , deşi destul de vag ... În orice caz , cel mai corect ar fi să vorbeşti cu Cole , nu vreau să spun prostii ! Deşi un lucru e cert pentru mine – Cred că te înşela .
Am început să râd , pentru că nu prea îmi păsa ce spune . Nu avea dovezi . Gelos şi orgolios . Aşa era el , cu siguranţă . În ceea ce îl privea pe Cole ... trebuia să vorbesc şi cu el , trebuia să mă asigur că exista o mică urmă de adevăr . Dacă mi-aş putea aduce aminte cuvintele din vis ... tot ce spusese Alan mi-ar fi fost de ajutor , dar totul era la fel de vag precum memoria lui Alex . Ştiu chipurile , reacţiile , dar nu şi vorbele . Mi-am reamintit de ce îmi spusese blondul . Adevărat . L-aş fi respins dacă l-aş fi ştiu un bărbat ticălos .
Mi-ar fi plăcut să îi spun motivul . El era viu , dar nu voiam să îl insult în nici un fel posibil , pentru că nu merita . Mă ajuta . S-a ridicat de pe pat , înainte ca eu să pot spune ceva , lăsându-mă uşor nedumerită . S-a reapucat de lucrat , deşi după gesturile sale , am dedus că a terminat . A notat ceva rapid , lăsând lănţişorul pe aceasi foaie şi îşi îndreptă privirea către mine . Ha ha , ce surprins părea . Am vrut să mă ridic , dar a revenit foarte rapid lângă mine . Încă o dată , aceeaşi căldură ispititoare . Îmbietoare ... Ochii săi mă examinau , şi trebuie să recunosc că era un sentiment foarte plăcut . Era ceva special în ace privire , ceva familiar mie . Nu puteam să îl întreb de ce se uită aşa la mine , i-aş fi dat de înţeles că mă delectam cu asta . Mi-a trecut prin cap că Al ar putea afla tot ce gândesc dacă m-aş destăinui blondului , dar imediat mi-am dat seama că el este precum un Dumnezeu – ştie ce gândesc . Mi – am imaginat ce ar însemna ca Alan să mă poată controla . Nervii deja mi i-a împins la maxim , şi sunt singură că vor urma şi alte vise . Vise ... Conexiuniile între sufletele noastre – tot ce ne mai unea , eşi ne zăream printr-un văl de ură şi mister . Secrete . Dacă stau să reflectez la tot ce va urma , nu îmi închipui un drum simplu . Nici pentru mine , nici pentru Alexander .
- Eu o să plec , nu vreau să te mai deranjez cu prezenţa mea … Poţi să te uiţi după ce plec la inscripţie , nu ştiu dacă o să te încânte sau dacă o să te sperie . Pe mine m-a uimit ! Şi nu vreau să par tâmpit , dar sunt foarte sigur că lănţişorul nu este al lui Alan. Dar mă rog , depinde de gândirea ta , nu ştiu ce părere o să ai ! Mi-a zâmbit , un zâmbet cald . Nu ştiam ce să fac . Cum naiba să îi mulţumesc ? Rămăsem mută . Toată atenţia mea era concentrată asupra lănţişorului , dar Alex acolo lângă mine … strica totul . De ce mă lăsa să descopăr singură ? Ce urma să aflu ? Începusem să tremur , uşor speriată de ce va urma . Curiozitatea era moştenită de la tata , fără greşeală .
M-am aplecat înspre el . Nu ştiu ce urma să fac .

[Minnie]

Hey! Ce mă bucur că ai venit mai repede cu acest capitol!
Vaiii! : X Deci mi-a plăcut enorm! Totul atât de plin de mister, cazul devine din ce în ce mai interesant şi captivant. Ai descris superb sentimentele, ai avut fraze inteligent construite, dialogul mi-a plăcut, iar acţiunea nu ai grăbit-o, cât despre greşeli de tastare : - ? nu mi-a ''sărit'' nimic în ochii, probabil datorită acţiunii : X .
Alexander îmi e din ce în ce mai simpatic, e direct, face exact ce simte când simte asta : X cel puţin asta am observat, pare un tip chiar seducător, aş zice ;;) . I like him a lot, now! Pe când simpatia pentru Alan începe să scadă. La început Al mi se părea chiar tipul perfect, dar cu fiecare capitol îmi schimb părerea. . . în rău : - ? . Cu toate astea, sper ca ce va afla nu o va răni foarte mult pe Caro, nu merită asta mai ales cât de mult îl iubea, deşi : - '' . . Interesul pentru blond îi cam capteayă atenţia :X . Ai descris atât de bine sentimentele de atracţie ale Carolinei pentru Alex. Presimt că un anume Cupidon şi-a făcut veacu' pe acolo :- '' : - > .
Chiar mă întreb ce dovezi are Cole în legătură cu Alan : - ? , dacă chiar a spus adevărul Alex sau sunt doar minciuni. Şi iar m-ai lăsat în suspans O.O . . . Oare ce scrie pe acel pandantiv? Şi. . şi al cui este? O.o
AÅŸtept nextu'! Hurry up! :*

[Neith]

Mă bucur că ai venit aşa repede cu acest nou capitol !
Nu ştiu ce să cred în legătura cu Alan , la început am avut o părere foarte bună despre el şi despre relaţia lor . Pare genul de băiat perfect şi că totul a fost o întâmplare nefericită . Acum nu prea mai ştiu . Poate ca a înşelat-o , asta vom afla de la Cole . Mă întreb ce dovezi are şi cu cine o înşela ? Şi de ce o făcea ?
Un alt lucru pe care îl aştept să fie lămurit este apariţia lui Alan în visele celor doi . Tind să cred că este mai mult decât o simplă coincidenţa . Şi înseamnă oare tot ce i-a spus lui Alex ?
Totuşi ar fi foarte interesant să apară fantoma lui Alan şi să elucida întregul mister .
Nu m-ar deranja o relaţie între Caro şi Alex , iubitul ei este mort şi trebuie să treacă peste asta . Alex pare un destul de ok şi poate chiar are dreptate când spune că Alan era un idiot .
Am mai fost niÅŸte greÅŸeli de tastare , dar nu le-am considerat aÅŸa de importante .
Ai sfârşit capitolul , lăsându-ne în suspans , mă întreb ce se scria pe pandativ ? Ah sunt foarte curioasă , deci grăbeşte-te cu următorul capitol !
Baftă la scris !

[ஜSheirஜ]

Uuuhhh,urmeaza sa-l sarute?sau doar sa-l imbratiseze :(
Saruta-l !Saruta-l ! SARUTAAAA-L !Bun acum termin,totusi ar forma un cuplu atat de kawai <3
Stiu ca nu prea am mai trecut pe aici,dar doar ma sti,nu prea trec p'aici...bun acum sa comentam ficul:
Ai avut dreptate cand ai spus ca Zupul te-a ajutat foarte muuuu~lt la scris,se observa asta :x
Capitolul a fost superb,ca toate celelalte .Alan acum mi se pare un dobitoc fata de Alex....saruta-l Carooooooo !!
Greseli de tastare nu pot sa spun ca ai avut ,dar si asa las pe altii sa ti le zica.Sentimentele au fost descrise foarte bine....fara cuvinte !Mirific totul .Dialog,bun,dar descriea e the best :x
Spor la scris !