Răspunsuri: 311
Subiecte: 9
Data înregistrării: Feb 2009
Reputație:
232
Zupi: 6.633 z
Pai , de cateva luni m-am tot gandit la ficul asta . Acesta este un prim capitol , zilele de postare vor fi vineri si sambata , in caz ca mai exista si alte zile libere , voi posta si atunci .
Genul ficul este drama , dar si romance si desigur ca fantasy . Legatura titlului cu ficul se evidentiaza si in Prolog , si pe parcursul ficul , dar titlul are mare legatura cu finalul . Stiu ca finalul acestui capitol e putin grabit , dar veti vedea in capitolul urmator de ce am grabit putin actiunea xD . Pai , ce sa mai zic , sper sa va placa !Prolog
Cum rămâne cu dragostea , când moartea separă sufletul de trup ?!Când esenţa omului este trimisă la cer ? Oare există ceva mai presus de moarte , ceva atât de fragil de poate întrece orice limită ?! Ceva mai presus de Dumnezeu ? Oare … există iubire mai puternică decât moartea – un sentiment ce trece de barierele normalului , ce sparge ziduri construite din ură şi minciuni şi traversează oceane de tristeţe , doar pentru a ajunge iar lângă cel drag ?! Asta am de gând să descopăr .
Mă aflu în cădere liberă .
Capitolul 1
Am mai tras un fum , după care am lăsat ţigara să cadă neglijent în scrumieră , o dâră de fum cenuşiu ridicându - se în aer . Încăperea în care mă aflam , biroul meu , purta aceaşi mireasmă caracteristică mie – mirosea puternic a tutun . Mi-a trecut prin cap să deschid fereastra , dar cu frigul de afară am abandonat ideea imediat.
Gândurile mele gravitau în jurul unui singur subiect apăsător ... Viaţa asta pare atât de complicată , dar în esenţa sa e atât de simplă ... atât de ... fragilă . Aşa cum a fost şi a lui Alan.
Moartea lui a lăsat un gol imens în viaţa mea , nimic nu mă mai poate face să mă simt bine . De ce m-a părăsit ? De ce ... acum ? Am închis ochii , regăsind imaginea sa întiparită în mintea mea , pe el strângandu – mă delicat la pieptul său ... sărutandu – mi creştetul capului ... şoptindu – mi un “ Te iubesc … “ atât de suav şi plin de pasiune , dar acum ce ? Ar fi plăcut sa îmi fie alături , dar mai este cu putinţâ ? Mă tot agăţ de amintirile sale , de trecut . Mai are oare rost să vărs lacrimi în speranţa că el se va reîntoarce lângă mine , când ştiu că astea sunt doar vorbe … pline de … laşitate ?! Nu sunt o persoană slabă : nu mă poţi caracteriza aşa .
Acum , acum îmi lipseşte curajul … Curajul să vad viaţa cum o priveam când încă mă mai simţeam … vie . Da , vie – un cuvânt ce spune tot . Şi da … poate că acum am devenit în ceva ce nu mă pot încrede – o laşă .
Mi-am verificat celularul , ratasem câteva apeluri … Toate de la rudele lui Alan . Căutau răspunsuri , pisându-mă pe mine la cap . Desigur că în calitate de agent de poliţie , era şi normal să fiu urmărită de întrebările lor şi încolţită de atitudinea lor tăioasă , de cateva zile fiind vinovată indirect … de moartea iubitului meu . Eram oare vinovată ? Constiinţa îmi şoptea hotărât că nu . NU , sigur că nu eram . Dar soarta , da , deşi ea mereu iese bazma curată , căci voia sa … ei bine e mai presus de noi . Întotdeauna .
*
Deja devenise o zi aiurea . Prea presus de înţelesul meu , era dosarul ce trona pe birou . Parcă cerea să fie citit , dar de ce tocmai de mine ?! Din perspectiva altora , era responsabilitatea mea să îl răzbun pe Alan , căci de’ ... era vina mea , aşa li se inoculase multora deoarece eu n-am fost acolo pentru el .
Era vina mea că acum câteva nopţi un cretin îmi apăruse într-un mod stupid în faţa pe când eram la volan şi ca să îi salvez viaţa ... a trebuit să mi-o sacrfic pe-a mea ? Mi-am sacrificat-o în moduri pe care mai apoi am avut „plăcerea†, să le aflu . Mi-am avariat maşina serios ... Şi totuşi n-am avut parte de acel sentiment de mândrie fiindcă tocmai salvasem firava viaţă a unui necunoscut ... nu . Pentru că acasă , iubirea vieţii mele , se stingea uşor , în mâinile unui alt necunoscut . Un necunoscut al naibii de priceput şi inteligent ! Nici o urmă , nici o dovadă ... ce-i drept , era un profesionist .
Am apucat timid dosarul gros , ce relata cazul tânarului Alan Green . De parcă nu ştiam cu lux de amănunt cum îşi petrecuse ultimele momente din viaţă . Probabil , de fapt normal că suferise . Mă tot întreb dacă s-a gândit la mine ... dacă mă urăşte .
M-am abţinut să nu-mi rod unghiile , un obicei stupid pe care mi-l însuşisem când ... de fapt , chiar nu ştiu când şi cum . Mi-am înlăturat nervoasă o şuviţă de păr şaten ce mai că îmi intra în ochii , ajutându-mă de mâna stângă . Cea dreaptă nu îşi revenise după accident şi eram nevoită să o port în ghips . Sincer , nu mi-am imaginat că va fi atât de greu să nu îmi pot utiliza mâna dreaptă . Era destul de ciudat să nu mă folosesc de ea , dar fusese simplu să mă conformez că nu o voi putea folosi un timp . „ Pare rău ... “ , s-a mulţumit să mă consoleze un coleg . Era un coleg din aceia care sunt mereu acolo pentru tine , nu sunt dispuşi să te lase la greu , dar sunt extrem de enervanţi pentru că … nu ştiu când să se oprească – genul ăsta de bunătate mă calcă pe circuite , dar tot ce pot face e să arunc un “ merci “ , cu seninătate şi să zâmbesc cu nonşalanţă . Nu îmi place să mint , mai ales persoanele ce sunt greu de minţit . Devine pur şi simplu penibil .
Nu sunt genu’ de tânără …să par ce nu sunt . Mă ştiu destul de bine , însă douăzeci şi cinci de ani am trăit inconştientă de ceea ce îmi poate pielea . Mama spunea mereu că vârsta asta este presărată cu decizii , dar abea acum îi pot da dreptate. Spunea că nu îi e dor de tinereţe …
Mi-e frică ( se simte ciudat când nu-ţi stă în fire ) . Simţeam cum teama mi se împrăştie în vene şi îmi accelerează bătăille inimii .
Oare şi viaţa mea se va-ncheia la fel de tragic şi repede … ca a bărbatului ce îl iubesc ?! Probabil că nu , asta dacă nu o voi permite …
La auzul câtorva paşi , mi-am îndreptat privirea către ceasul de perete – 14 : 20 . Deja îmi risipisem cinci ore din viaţă , stând pe scanul ăsta şi făcând nimic .
- Bonjour , bonjour ! Deci … gata pentru noul caz sau încă îţi mai plângi de milă? Se auzi vocea melodioasă a bărbatului ce păşi în încăpere . A luat loc pe scaunul din faţa biroului şi începu să îmi analizeze chipul atent – probabil că se citeşte pe faţa mea că încă nu mi-e bine . M-aş bucura dacă măcar aşa , cu ochii roşii de la nopţile şi zilele plânse , s-ar speria de persoana mea şi m-ar lăsa o dată naibii în pace .
- Lupul îşi schimbă pielea , dar năravul ba ! am murmurat printre dinti , sunând mai mult a înjurătură .
Când mi-am ridicat privirea am întalnit o pereche de ochi verzi , ce-i drept era un bărbat destul de chipeş – dar unul enervant şi îngâmfat . Calităţile perfecte ce îl transformau încet-încet într-o persoană antipatică mie .
Mă privi puţin nedumerit , nu cred că a înţeles ce am spus . M-am decis să îi răspund într-un final , observam că tăcerea mea îl deranja .
“ Nu ! “ , i-am răspuns scurt şi sec , privindu-l cum rânjeşte , aparent iritat . Ah , cred că acum urma ceva de genul : Cum să îţi spun – Eşti concediată – sau – Mai vrei să îţi păstrezi umilul post ?! Păi bine , eu te sfătuiesc să te apuci de treabă ( adăugând pentru el un apelativ din acela hilar , care să îl fac să se simtă superior şi extrem , dar extrem de " bine " . ) - .
- Îmi pare rău ! Ştiu că îmi pot pune bazele în tine Caroline , dar şti câte persoane îl vor pe domnul Green răzbunat ?! O să îl rog pe fratele meu să preia cazul … Tonul pe care îmi vorbi era ciudat . O combinaţie între milă şi îngâmfare . Se credea mult superior .
Nu pe Alex ! Nu pe fandositul ăla care mereu l-a urât pe Alan . NU !
- Mă voi apuca imediat de caz domnule Joy ! Am răspuns stupid de umil , răsfoind dosarul ce din nou se afla pe mâinile mele . Nu ştiu ce l-a bucurat cel mai tare , să mă vadă în halul ăsta sau să mă ameninţe într-un mare stil , aşa cum tocmai făcuse – Cole Joy , eşti un mare PROST ! . Unul ce îmi ştia slăbiciunea . Se îndepărtă , nici nu mă aşteptam să facă altceva . Un nor de praf se ridică de pe mobilă , marcând plecarea sa .
Cazul pe care tocmai îl acceptasem datorită circumstanţelor , nu avea nici o cale de rezolvare . Toate speranţele mele erau spulberate de lipsa asta de dovezi . Nu eram agent de poliţie degeaba , ştiam ce stătea la baza acestei meserii . Dar NU existau dovezi sau poate nu căutaseră destul ! Şi mai crede că nepriceputul de frati-su se poate descurca ?! Cred că glumeşte ( de fapt , sunt sigură că a fost doar un truc ) . M-am conformat să recitesc analizele autopsiei , ce nu spunea deasemenea … nimic .
La câteva ore după plecarea sa , ceasuri în care nu am facut altceva decât să primesc telefoane şi să dau telefoane , stresul devenea din ce în ce mai greu de suportat , tot mai greu de dus – Fiecare cu crucea sa - dar eu preferam să mi-o care altcineva , aşa am preferat mereu . Telefonul a mai sunat odată , imediat ce bateria se descărcă . În acelaşi timp , uşa se trânti de perete :
O tânără plăpândă , de statură medie , îşi făcu apariţia în cameră … Mi-am imaginat o figură destul de surprinsă , întipărită uşor pe faţa mea . Deşi nu am recunoscut- o imediat , probabil era Mady - parul de turtă dulce şi pistruii de pe obraji o dădeau de gol . Mady se schimbase mult , nu o mai puteam cataloga drept copil .
Îmi sări în braţe , imediat ce m-am ridicat pentru prima oara de când venisem de pe scaunul ăla blestemat . Nu cred că aducea veşti bune .
Par de turtă dulce – Par roşcat :D
Răspunsuri: 136
Subiecte: 2
Data înregistrării: Jan 2010
Reputație:
41
Zupi: 409 z
Cred că cel mai mult m-a atras titlul şi cum doream să mai citesc ceva am intrat .
Mi-a plăcut mult prologul , iar tema abordată , asta dacă am înţeles-o bine din câteva indicii pe care ni le-ai dat , este foarte interesantă , de abia aştept să aflu cum o să o dezvolţi .
Nu mă aşteptam ca fata să fie poliştită , dar oricum mă încântă , mai ales pentru că întotdeauna mi-au plăcut anchetele făcute de poliţie .
Ai descris foarte bine sentimentele tinerei şi mai ales cum o afectase şi schimbase moartea iubitului. Încă nu am înţeles foarte bine totul , dar cred că vei clarifica în următoarele capitole .
Mă bucur că scrii cu diacritice , dar ai mai avut unele scăperi : ,,sa ''- să
,,putinţâ''- putinţă .
,,vad'' - văd
Întregul capitol mi-a plăcut foarte mult şi nu am nicio idee despre ce se va întâmpla în continuare .
Oricum baftă la scris !
Răspunsuri: 573
Subiecte: 44
Data înregistrării: Apr 2009
Reputație:
684
Zupi: 11.856 z
Heya! Nya`s here. Titlul este genial, mi`a plăcut foarte mult [ de fapt, ce m`a făcut să citesc fic`ul este simplul motiv că tu eşti autoarea ]. :3
Prologul a fost interesant, destul de profund. ;;] Mi`a plăcut începutul, dar apoi m`ai cam dezamăgită. D: Când am văzut descrierea, am crezut că va fi aşa dramatic, let`s say, şi în continuare. Dar apoi părea cam indiferentă tipa. Şi ai folosit 'căci' de o grămadă de ori.
Naraţiunea... cum ai zis şi tu, grăbită. Descrierea a fost foarte bună, mai ales la început. Dialogul nu prea există, dar unde este, nu e sec. :3 Mie a început să`mi placă de Mady, mai mult decât de Caroline [ asta doar pentru că la descrierea fizică, semăn cu Mady, mai puţin că eu sunt înaltă :]] ].
Ok, per total mi`a plăcut, it`s a good chapter. ^^ I`m waiting for the next. ^___^
Hugs from Nya.
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.
Răspunsuri: 85
Subiecte: 3
Data înregistrării: Feb 2009
Reputație:
220
Zupi: 2.218 z
Well..cum sa nu postez si eu p'acilisha ? Trebuie sa recunosc ca titlul este cel mai bun pe care l'ai gasit de pana acum :>
Cum ai zis si tu ,in primul capitol iti place sa ne bagi putin in ceata si sa explici in urmatoarele capitole .Eh ,nevermind pana la urma tot am inteles eu despre ce este vorba .O idee promitatoare,sa speram cas nu te vei lasa de fic pana nu il termin (sau cel putin nu ne promiti sezonul ;;) ) .
Greselile ti le'a zis Neith ,deci nu azre rost sa continui.....descrierea..superba....genul drama >:) my favourite one :x
Bafta la scris !>:d<
Răspunsuri: 311
Subiecte: 9
Data înregistrării: Feb 2009
Reputație:
232
Zupi: 6.633 z
Uaau :x ! Guyz mulţam fain pentru păreri , nu mă aşteptam să vă placă aşa de mult , sinceră să fiu ^____^ .
Neith : Merci mult că citeşti şi mă bucur că îţi place . Ah şi da , ai înţeles foarte bine ideea ficului ^.^ . Scuze de micile greşeli : D .
Nya : Eh , să şti că eu mi-am imaginat-o pe Madz mai înaltă ca tine , să şti . Mă bucur că îţi place şi să şti că Lina nu e deloc aşa de nepăsătoare cum crezi , but vei avea de citit ficul ca să afli de ce se comportă cum se comportă .
Onee-chan : Măi să fie , nu mă aşteptam să laşi comm . Oricum mersi că citeşti onee-chan :x
Păi ce să zic , here is the next , aka capitolul 1 , partea a II a . Cred că aşa vor fi postate capitolele de-acum în colo , pe părţi , sper că nu vă supăraţi .
Capitolul 1 ( Partea a II a )
N-a fost uşor să fac faţă acestor zile . Însă am rezistat , numai pentru că ştiu că Alan nu suporta lacrimile . Ştiu că era un bărbat sensibil , asta a fost una din calităţile sale ce m-au fermecat . Toată sensibilitatea ce o purta în suflet , o transpunea în cuvinte , într-un fel atât de delicat şi profund , mereu mai că mă puneam pe plâns când îi citeam poeziile – de îndată ce îmi observa reacţia prostuţă mă tachina , certându- mă , iar mai mereu îi răspundeam “Parcă ai fi mama ! De fapt nici ei nu îi păsa aşa de tare de soarta mea !†un răspuns ce îl făcea mereu să râdă cu poftă , amuzat de ce puteam să grăiesc .
Încă îmi aduc aminte fiecare sărut , fiecare mângâiere tandră imprimată de mâinile sale pe trupul meu : senzaţia aceea de “ în al noulea cer “ . Inimiile noastre bătând la unison ... sunetul ăsta nu se va mai produce prea curând ... decât în mintea mea .
Zilele trec şi mi-e tot mai dor de noi – de el . Ne iubeam complet , ne iubeam sufletele , demonstram asta prin săruturi , atingeri , şoapte ... înţelegere , încredere , sinceritate .
Sufăr în tăcere : fac asta pentru el , în memoria dragostei ce i-o port . Cine ştie , poate că nu mă urăşte cum imagintaţia îmi dictează câteodată , când mă las pradă depresiei .
În momentul acela nenorocit când l-am privit pe Alan întins pe gresia rece , parcă cuprins într-un somn chinuit , căci am citit asta pe chipul său schimonosit de durere , am simţit că mi se urcă sângele la cap ... parcă plămânii mei nu mai voiau să accepte aerul . N-am vrut să cred că soarta îl smulsese de lângă mine , am sperat să se îndure de noi . Dar ... NU . L-am strâns în braţe , dând uitării durerea ce îmi pulsa în corp .
Fiecare părticică din mine striga de durere , dar ce tocmai zăream m-a făcut să uit . Asta îmi aduce de un documentar ce îl văzusem la televizor din plictiseală . Nu înţelesem prea mare lucru , ştiu doar ce mi-a explicat brunetul meu mai apoi : Se pare că deşi corpul tău suferă din răsputeri , datorită circumstanţelor , datorită tensiunii , creierul excretă un hormon asemeni adrenalinei ... aşa uiţi de durere într-un fel sau altul . Poate că aşa mi se întâmplase şi mie , deoarece am început să mă simt normal şi am tot sperat ca el să mai respire . Parcă nici nu existase accidentul de mai devreme – am crezut că asta mă va ajuta . Nu mai conta maşina , care pe deasupra era făcută praf . Dar degeaba . Aiurea . Nici urmă de vreo activitatea pulmorară ... de o dorinţă de a trăii . Se stinsese şi eu nu am fost acolo pentru el . Eram agitată , parcă prinsă în ghearele unui coşmar . Tot ce ştiu e agitaţia ce se crease în jurul meu o zi mai târziu , la ... spital . Înainte să îmi deschid ochii , mi-am acordat câteva momente de meditare . Şuşotelile din jurul meu deveneau din ce în ce mai clare ... Ochii mei s-au deschis parcă instantaneu când am auzit numele său . Nu era acolo , deşi am sperat să fie ... măcar de s-ar fi aflat în acelşi spital ... Au urmat lacrimi , lacrimi amare ce au marcat o nouă etapă a vieţii mele – şi Mady era acolo .
Acum , o zăream neputinciosă , zbătându-se în braţele mele , lacrimile prelingându-i-se pe chip . Un chip drăgălaş , ar fi putut confundată foarte uşor cu un copil – înfăţişare îi trăda vârsta de douăzeci de ani , recent împliniţi . N-am înţeles motivul suferinţei sale prea uşor , a fost dificil să înţeleg că şi inima ei bate pentru Alan . Nu am vrut să fiu egoistă , nu-mi doresc să fiu o persoană ce dirijează vieţile altora , dar am conceput amalgamul de sentimente ce s-au dezlănţuit în mine când Mady mi-a spus cu gura ei că Alan e totul pentru ea , drept gelozie . Adică el e al meu şi aşa va fi mereu . Dar eu ? Dacă ar mai trăi , ar putea-o alege pe ea ... în locul meu ?
Ce i-aş putea spune acum tinerei ca să nu o fac să sufere ? Să îi spun – Nu mai plânge , lui Alan nu i-ar place că plângi ! – Nu , nu asta . Nu merită să îi tot aduc aminte de el .
- Nu ... ăă ... încearcă să treci peste asta , Mady ! Încearcă să nu te mai gândeşti la subiectul ăsta ! I-am răspuns destul de ferm , deşi glasul îmi tremura . Mi-am simţit ochii uşor umezi , însă m-am abţinut de la orice gest stupid – Nu urma să plâng !
Gestul lui Mady m-a uimit . S-a zmucit din braţele mele violent şi începu să ţipe , privind parcă prin mine .
- Ce ştii tu ? Nici măcar n-ai fost acolo pentru el ! Ai ajuns prea târziu şi în loc să te agiţi pentru el ai leşinat ca o proastă ! Asta ai făcut ... Eu îl iubesc , mereu l-am iubit şi i-am demonstrat asta prin orice mod posibil , pentru ca mai apoi să anunţe că se însoară cu tine !! La naiba cu iubirea asta , numai lacrimi a stârnit , din ziua când l-am cunoscut ... Tonul ei a început să scadă , calmându-se încetul cu încetul . Vorbea gâfâind , am bănuit că răguşise datorită ţipatului . Tu nu-l iubeşti ca mine ... A adăugat , trântindu-se pe canapeaua de piele alba , lucioasă .
Eu nu-l iubeam precum ea ?! Nu . Eu îl adoram , îl ador şi mereu îl voi păstra în suflet , pe când ea sigur se îşi va găsii un alt băiat de care să se îndrăgostească , cu care să aibă copii ... un ritual complet . De fapt , ea niciodată nu l-ar iubii pe Alan aşa cum am făcut-o eu – Adică uită-te la mine , dar priveşte-mă atent , studiază-mă şi fi atent la gesturile mele . Crede că nu sufăr , că am dat cu piciorul la tot ce s-a întâmplat în viaţa mea , trăind cu Alan ? Atunci este o ipocrită . Am învăţat de la el , tot ce ştiu . Mi-a fost frate , pe când eram încă copii ... Ne-am împărtăşit cele mai profunde trăiri , secrete şi într-un fel ciudat , ne-am îndrăgostit de gesturile , de privirea celuilalt . Nu ne-am mai considerat fraţi – Doar fraţii nu se sărutau , nu se atingeau în felul în care o făceam noi , pe vremea când eram în liceu . Au fost şi certuri , reproşuri ale căror amintire a fost spulberată de dor amar de celălalt . Ne împăcam şi poate că ne certam iar . Dar ne-am iubit şi mă tot întreb dacă oare ... oare ... teoria asta nu îmi pare plauzibilă , dar oare există şi dragoste mai puternică decât moartea ? Nu ştiu , dar cu siguranţă nu mă voi putea gândi la fantome sau la alte prostii de genu’ ăsta . Nu există ... sau poate ... da ?! Mi-am înlăturat din minte acest gând şi m-am întors spre fereastră . Peisajul de afară abia dacă se mai putea zări prin geamul a cărui suprafată parcă îngheţase de la frigul sau mai bine zis , gerul de afară . Ne aflăm în plină iarnă , una care de la un timp nu mai este aşa de blândă – Ninge de mai bine de cinci zile şi m-aş putea declara drept alergică la zăpadă , pur şi simplu o urăsc . N-am să pot uita niciodată ziua de 14 ianuarie , marcată de acel teribil incident . Aş fi putut să o întreb pe Madz dacă mai ningea , dar nu avea rost . Încă mai era nervoasă , tremura incontrolabil şuşotind cine ştie ce chestii oribile despre mine – Daca mă urăşte , de ce naiba a mai venit să mă vadă ?! Începea să îmi fiarbă sângele în vene , îmi venea să o iau de mânecă şi să o dau afară . De ce Dumnezeu sunt aşa de schimbătoare ?
- Ia asta ! se trezii Madz să îmi spună , aruncându-mi un ziar în braţe . Am trecut pe – aici ca să – ţi aduc asta : ştiu că nu obişnuieşti să citeşti presa ... dar articolul ăsta m-a făcut să îmi pun întrebări . De ce naiba a trebuit să te dai mare , Lina ? S-a răstit din nou la mine , ridicându-se de pe canapea .
Mamă dragă , dar cât de schimbătoare putea să mai fie şi ea . Şi începea să mă enrveze , nici măcar nu ştiam la ce se referă – cât de stupid mă puteam simţi . Am început să îi rostesc numele lui Alan în şoaptă . Se pare că încep să vorbesc singură – Nimic rău , atâta timp cât nu încep să cred în existenţa fantomelor sau a vampirilor . Îmi imaginam acele fiinţe fără viaţă , ce aveau nenorocul să fie prizonierii unei lumi de care nu aparţineau … Un suflet pierdut ce se simte legat de persoanele care , încet - încet , te dau uitarii , ştergând cu buretele amintirile ce aveau legătura cu tine . Ce dureros trebuie să fie , să asişti la un astfel de spectacol de prost gust ; un coşmar din care nu te mai poţi trezi … poate de aceea ele continuă să te bântuie … se razbună , şi mi se pare cât se poate de normal . Asta dacă mă pun în locul uneia . Cam aşa sunt fantomele . Cât despre vampiri , mereu am avut o senzaţie ciudată când mă gândeam la ei . Parcă deja îmi apar în minte şi simt că nu îmi mai curge sânge prin vene – se poate spune că mi-e frică de ei şi de tot ce ţine de acest subiect . Dar până la urma urmei , sunt doar poveşti . Vorbe goale …
Am apucat mai bine ziarul şi am cercetat prima pagină . Alături de ultimul articol de pe prima pagină , era ataşată o mică poză , înfăţişându-l pe brunetul meu , într-una din vacanţele sale de studiu … Probabil aceasta fusese luată în Franţa , ţara care îl făcuse să se simtă cu adevărat mândru de operele sale . Era apreciat acolo , mai mult ca oriunde în lume . Nici nu ştie căt de mult mi-a lipsit în toate acele zile , de câte nopţi nedormite am avut parte , fiind cu gândul numai la persoana sa . Îmi venea să mă car după el , rezolvam asta cu banii pentru vacanţă – mă îmbarcam în avion şi îmi petreceam câteva zile de vis , departe de acritura de Cole , “ şeful model “ . Ha ! Nu este nici pe departe atât de perfect pe cât se crede , este doar un alt ipocrit ce ştie să mă folosească pentru a-i face treaba . Aşa şi frati-su , un copilaş , aşa cum l-am botezat , din cauza vocii sale foarte subţiri . Mă bucur că i-a trecut obsesia pentru mine , nu m-aş uita niciodată la Alex .
“ … Moartea publicistului şi scriitorului Cole Green nu a fost încă elucidată , speranţele familiei reducându – se constant . Singura lor alinare este promisiunea agentului Caroline Cruz . Se pare că aceasta va face tot posibilul in speranţa rezolvării cazului . “
Am citit aceste câteva rânduri de două ori şi am scos un “uau†pe gură , făcând ochi mari . Hei , staţi aşa , când am promis eu ceva ? Am aruncat ziarul făcut motol pe jos – cei drept , am vrut să nimeresc coşul , dar niciodată n-am fost bună la bascket . Acum urma să trag concluzia că gura unora e prea mare : Mama lui Alan , sora lui Alan sau Cole , arogantul meu şef . Nu mai am scăpare , chiar că nu mai am . Trebuie să duc acest caz până la capăt , evitând durerea sau lacrimile , sinceră să fiu , dăunează grav sănătăţii . Madz încă se uita la mine , uimită …
- Hai să nu ne mai insultăm una pe alta , eu zic să ne unim . Ce zici dacă lucrăm împreună , de dragul lui Al ? Poţi fi ajutorul meu , şi-aşa n-ai slujbă … Buzele mele s-au arcuit într-un zâmbet senin , pe când ea se încrunta . Ce ? Am mai adăugat , în timp ce ea încerca să
rostească ceva , dar parcă nici ea nu ştia ce să zică .
Am repetat foarte curioasă întrebarea .
- Nu … Of , Lina … Iartă – mă , vrei ? Nu ştiu , mă mai gândesc … Şti , eu nu cred că mă pricep la aşa ceva , nu …
Am lăsat-o să vorbească , nu i-am mai acordat atenţie – Nu voia , bine atunci . Interesantă vizita sa : a plâns , mi-a reproşat şi acum îmi cere scuze . Câtă nevoie am de tine Al . Dacă cumva ai putea să mă ajuţi , măcar cu un indiciu , cu ceva dovezi că nu te-ai sinucis . Ideea asta era pusă pe lista cauzelor morţii , dar nici nu aveam cum să pun punctul pe “ i “ şi să declar cazul rezolvat cum mulţi detectivi procedau .
Mi-am reluat locul la birou , trântindu-mă leneş pe scaunul de piele . Am luat o gură de cafea , rece şi destul de amară ... Nu avea deloc un gust plăcut , dar reuşea să mă ţină pe picioare . Am privit-o pe roşcată pe sub sprâncene , ce mai stătea acolo . Nu am putut să nu îi observ ţinuta , rochia pe care o purta îi stătea extrem de bine , dar eu una aş fi îngheţat în ea .
- Mulţumesc ! Mulţumesc că îl iubeşti aşa de mult pe Alan , că mi-ai creat poftă de a – i rezolva cazul : M-ai scos din starea aceea de melancolie , dar cred că te-ai purtat destul de ipocrit şi să nu îmi spui că nu eşti geloasă , pentru că n-am să te cred . Acum , eu zic că mai bine pleci , pentru că eu oricum am de gând să mă car acasă – am de gând să mă ţin de ... aşa – zisa promisiune Madz .
I-am aşteptat reacţia . Speram să mă însoţească .
Răspunsuri: 136
Subiecte: 2
Data înregistrării: Jan 2010
Reputație:
41
Zupi: 409 z
Un nou capitol şi nu se putea să lipsesc .
Mi-a plăcut şi mă încântă modul în care descrii detaliet şi într-o manieră care pe mine personal mă atrage .
Lina părea un personaj interesant şi cred că mânată de dragostea pe care încă o simte pentru Alan va reuşi să rezolve cazul . Pot spune că întotdeauna au adorat cărţile polisţite în care nu poţi să afli decât în ultimul moment cine a fost criminalul .
Nu ştiu dacă te vei axa în continuare pe soluţionarea cazului ... dar tocmai asta face fic-ul foarte interesant , faptul că nu am încă nicio idee despre ce o să urmeze , pot doar să sper .
Un alt lucru care mi-a plăcut a fost ,, triunchiul amoros " în care ai implicat-o şi Madz . Sunt de acord cu Lina , când spune că dragostea acesteia faţa de Alan este superficială şi că va trece cu timpul . Ar fi interesant să citesc despre o colaborare între cele două , deşi nu ştiu cu ce se ocupa Madz , al cărei nume mi se pare destul aparte .
Nici eu nu cred că Alan s-a sinucis , nu cunosc încă personajul , dar pare să nu fi avut vreun motiv să facă asta deoarece era fericit cu Lina .
Aştept următorul capitol!
Răspunsuri: 136
Subiecte: 2
Data înregistrării: Aug 2009
Reputație:
68
Zupi: 258 z
Buna! :D ( cam „devreme†la ora asta, dar mă rog.. : )) )
Dacă tot am trecut pe ici, am zis să-mi fac simțită prezența cu un com :D
Pentru început, ai un titlul destul de inspirat, deși încă nu sunt sigură la ce se referă, dar mi-a stârnit intereserul să citesc. Mi-a plăcut acel prolog, a fost destul de profund și am observat mica legătura cu titlul ficului. Povestea în sine mi se pare destul de interesantă și captivantă chiar învăluită într-o ceață de mister, narezi foarte frumos la persoana 1. Descrierea detaliată a lucrurilor și a sentimentelor puternice ale personajului pe mine personal mă atrage și îmi place, dialogul conține replici bune, iar acțiunea nu este grăbită.
Sper ca Mady să accepte propunerea Carolinei ( app îmi place numele și chiar cred că i se potrivește) și să reușească să adune cât mai multe informații/dovezi în legătură cu moartea misterioasă a lui Alan.
Spor la scris! Multă inspirație pe viitor! :*
:bye:
Răspunsuri: 311
Subiecte: 9
Data înregistrării: Feb 2009
Reputație:
232
Zupi: 6.633 z
Hei guyz ! :x Merci pentru comm , ma bucur ca va place ! Nu ma asteptam ca Madz sa aiba atat de multi fani :)) . Va multumesc la amandoua pentru ca cititi *hugs* .
Capitolul 2
De ce naivitatea ne facem să credem că lucrurile frumoase nu se termină niciodată ? Am crezut mereu că acest sentiment straniu de euforie , te însoţeşte până îţi dai ultima suflare . Am fost atât de proastă să îmi tot repet că şi povestea mea va avea un “ happy end “ . “ Happy end “ pe naiba ! Probabil că destinul iar surâde mulţumit că mi-a dejucat planurile , mi - a sfărâmat visele în bucăţele . A călcate pe ele aşa cum obişnuiam să îmi sting ţigara în liceu .
P-atunci , prezenţa lui Alan nu făcea altceva decât să îmi sporească riscul de a mă accidenta sau de a mă face de râs . Amuzant , nu ? Numai privirea sa , ochii aceia verzi , a căror culoare se schimba uneori din cauza luminii , îmi dădeau fiori . Fiorii din aceia , asemănători cu fluturii în stomac . Şi ce dacă îi cunoşteam fiecare gest , ştiam care va fi următoarea sa mişcare , eram alături de el mai tot timpul , dar tot simţeam că sângele îmi stă să îngheţe . Nu , nu sâ se înfierbânte sau ceve de genul , ci să îngheţe ... temperatura trupului meu scade şi acum dacă stau şi mă gândesc la Alan . E ca o amintire caldă - rece , ca să zic aşa .
“ Eşti dulce ! Nu înţeleg de ce îţi faci probleme în legătură cu băieţii ... Sunt sigur că măcar unul din toţi neîndemânatici ăştia ţine la tine ! “ .
Şi apoi râdea . Spunea asta atât de senin , nici măcar pentru o clipă nu mi-am dat seama că acel neîndemânatic despre care vorbea , era ... chiar el . Fiecare zi alături de el era un test . Pe care l-am picat în ziua când ... l-am sărutat . Am crezut , cu toate că aveam destul curaj curgându-mi prin vene , că mă va respinge . Şi totuşi nu a făcut-o . Buzele sale erau la caţiva centrimetri de ale mele , dar aşteptam . Poate că m-ar fi înlăturat din dreptul său . Îi auzeam inima bătând din ce în ce mai repede , exact ca a mea . În momentul când l-am îmbrăţişat , nu mi-am dat seama de ce urma să fac , tot ce am simţit când i-am simţit căldura corpului mă înnebunea . Nu te îmbrăţişai cu un băiat zilnic , şi vreau să zic , şi cu ce băiat . Un anume tânăr pentru care lacrimile îmi invadau chipul , fără încetare . Se scurgeau zilele ... nopţile treceau şi nu lipseau lacrimile , regretele că nu îmi pot da drumul la gură . A murmurat ceva ce n-am înţeles , şi am simţit cum braţele sale mă trag mai aproape de trupul său , mă făcea să mă simt protejată . “ Eşti rece … nu şti că dragostea încălzeşte pe tot ce pune mâna ? “ . Am regăsit cuvintele astea , mai târziu ... în poeziile sale . În privirile sale . În tot ce a urmat . Obrazul meu era apăsat de al său , tentaţia era prea mare , să îl sărut sau nu ? Am ales prima variantă , fără regrete , fără lacrimi . Mi-am apăsat uşor buzele de ale sale şi toată teama din mine a pierit . Trupul meu tremura , al său părea puţin încordat ... Simţeam că o lume fără el , nu mai se poate numii aşa .Sărutul ăsta a fost începutul a multor lucruri frumoase ce au avut loc între noi , ne-a făcut dornici să ne considerăm mai mult decât “ prieteni “ , mult mai mult .
Realitatea m - a trezit însă din veşnicul meu vis al fericirii eterne , izbindu-mă de ceea ce era adevărat . Sunt singură , patru pereţi îmi ţin companie zi de zi , fără resentimente . Lumii nu îi pasă de durerea mea , ei n-au nici o treabă . Îmi venea să strig în faţa tuturor necunoscuţilor ce se plimbau alene pe aleea din faţa liceului că îl iubesc . Ha ! Acum mai degrabă le-aş spune că mi-e dor de el , că îl tot caut şi nu-l mai găsesc . Să le pese ? Ar avea aceea reacţie instinctuală de „ Okay , ea chiar are nevoie de o consultaţie la cap “ şi are trece pe lângă mine nepăsători . Aşa e viaţa în acest moment , nu ai ce să le ceri celor din jurul tău . Nici Dumnezeu nu cred că are ce le mai ceară , poate doar să taie de pe lista destinaţiilor “ turistice “ , Raiul .
Mi-am tot zis că tot ce am trăit timp de câteva zile a fost un coşmar din acela care să te captiveze , să te facă să crezi că totul e real . Soneria ceasului sună şi el nu mi-e aproape dimineaţa . Nu îl mai zăresc la câţiva milimetri de mine , încă dormind .
Folosesc trectul ca un posibil viitor , dar care este totuşi extrem de irevelant . Deşi soarta a decis să ne despartă , plasându – l pe el într - un univers paralel nouă , al naibii de necunoscut ce îşi măreşte “ populaţia „ lăsând amintiri pe Pămant , mă încred în ceea ce a rămas aici , în inima mea.
Şi în niciun caz nu cred că va mai fi loc pentru un alt “ el “ în viaţa mea . Asta care a mai rămas . Fir-ar să fie totuşi ... abia îmi pot conteni lacrimile când pun capul pe perna moale şi privesc locul rămas liber , patul părând mai gol ca niciodată – Mi-l imaginez acolo , dar nu e la fel . Oricum imediat ce trag plapuma cu modele florale peste mine , adorm instantaneu , fără nici o idee despre ce îmi va aduce ziua de mâine .
Şi ... poate că plâng . Aşa cum o făceam în generală , când a VIII a era pe sfârşite şi sentimentele mă năpădeau . Ştiu că atunci a fost degeaba . Alan şi cu mine am continuat să mergem la acelaşi liceu , să împărţim aceaşi clasă ... drumul spre casă , era parcurs mereu de amândoi , fiecare cu gânduriile sale .
Au trecut ... cinci ... şase ... opt ... nu ! Unsprezece zile de la moartea sa şi totodată de la moartea mea . Era deja ora patru când în final părăseam incinta oficiului . Mady a trebuit să mai aştepte un timp , aveam de gând să ţin o discuţie serioasă cu “ mister “ Joy .
Biroul său era mare , aerisit , având un aer contemporan . M-am trezit în pragul uşii afişând o privire serioasă , dar în acelaşi timp inocentă . M-a analizat încă odată , de data asta din cap până-n picioare , rămânând cu ochii aţintiţi asupra chipului meu .Era ... ciudat . Lăsă dosarul pe care îl ţinea în mână pe birou , şi se apropie de mine , păstrându-şi expresia de gheaţă .Se rezemă de tocul uşii , punându-mi o mână pe umăr . N-am simţit nimic , doar puţină teamă .
- Ăăă ... În legătură cu ... Alan . Desigur că era vorba despre Alan . Mă gândeam dacă ai putea cere să se verifice toate persoanele ale căror numere de telefon apar în mobilul lui Al ... domnului Green . Am spus scurt , în vocea mea se putea recunoşte o notă de tristeţe.
- Foarte bine ... Suntem suficient de sănătoşi mintal ca să găsim această idee , destul de benefică ... acestui caz . Nu eşti deloc proastă ... Caroline .
Mi-a rostit numele , ceea ce mi s-a părut parcă anormal . De ce ? N-aveam idee . Am plecat , dar aveam senzaţia că îi părea rău de ceva .
*
“ – E atââât de frumoasă ! Asta a fost reacţia lui Alex în prima zi a mea aici , în cadrul poliţiei .
- Şi ? Ce crezi , mai e şi îndrăgostită ... I-a zii prietene , de tine ? Ca să ştiu dacă să îţi dau câteva palme , aşa ca să îţi scot ideea asta din cap sau de altu’ ? Aşa nu îmi rămâne decât să te bat pe umăr ! We are friends , aren’t we ? A replicat Alan , făcându-l pe fandoistul ăla să suspine . Mi-am abţinut râsul şi am continuat să ascult ultima frază din conversaţia lor .
- Ah ... Şi eu simt la fel , numai că exact pe dos când mă gândesc că e îndrăgostiă de mine ... Râse , lăsându-l pe Alex verde de invidie , înjurând . “ .
Atunci am avut parte de lacrimi de fericire , calde … Trăirile alături de el se proiectează involuntar în mintea mea , în timp ce Madz mă trage de mânecă nervoasă . Mă bucur că a decis să mi se-alăture , fără să lase gelozia să o orbească . Gelozia e ca o boală sau e o boală , e ceva ce nu poţi împiedica . Îţi invadează sufletul şi mintea , parcă îţi produce o furie de nedescris . Amăgire … nu mai ai control .
Autobuzul ajunse în staţie , producându-se o înghesuială , dar un sentiment de inconfort mă cuprinsese . Parcă îmi venea să o iau pe jos , dar cum Mady se urcase deja mi-am făcut loc printre câteva doamne , ajungând lângă roşcată . Încă îmi simţeam mâinile îngheţate , mă aşteptam ca la următorul contact cu solul rece şi îngheţat , acoperit de o zăpadă moale să alunec şi să cad … Fulgii de nea cădeau încet şi rar . Haina abia dacă îmi era udă , dar pe alocuri observam mici zone acoperite de zăpadă . M-aş fi scuturat , dar din nou impresia oamenilor conta şi aveam o anume demnitate , ca să zic aşa .
Madz şi cu mine nu am scos nici un cuvânt pe tot parcursul drumului , amândouă destul de îngândurate . Mă întreb ce gândea – Mă urăşte ? E mândră de mine ? Mă subestimeză ? – N-am de unde să ştiu .
Am ajuns în faţa blocului dupa aproape o oră , recunosc … a fost plictisitor . Staţia nu era departe de bloc , aşa că am ajuns în scurt timp pe holul de la intrare , îngheţate … Madz era roşie în obraji , pe când doar mâinile mele prinseseră o nuanţă rozalie . Nu purtam mânuşi … Ah , fir-ar , nu vreau să îmi aduc aminte . Cuvinte … fraze … şi gândul îmi zboară din nou la Alan .
- Ai de gând să urci ? Cheile sunt la tine , nu la mine ! Roşcata a părut puţin iritată , dar avea dreptate .
- Sigur … sigur …
Firea ei blândă părea umbrită de un comportament ciudat , ce nu o caracteriza . Am intrat în apartament , purtând o figură confuză pe chip . Ce naiba , acum mi se părea bizar să o primesc pe Madz la mine ! Era pentru Alan , dar sentimentele începeau să îşi spună cuvântul .
M-am îndreptat fără ezitare către bucătărie , o încăpere destul de mare , pe care nici nu o prea foloseam . Uneori simţeam că îmi e de prisos – Alan gătea . Nu mă consider nici leneşă , cine zice asta despre mine , minte .
Am vrut să îmi fac o cafea , dar zgomotul produs în living mi-a atras atenţia . Sper mirarea mea , am zărit-o pe Madz pe jos . M-a bufnit râsul , nu m-am putut abţine … chicotea şi ea , privindu-mă pe sub sprâncene . Ştiam eu că se poartă ca un copil mic , niciodată nu am considerat-o prea matură în gesturi şi gândire . Eh şi daca era aşa ce ? De - ar înţelege că Alan e al meu , ar fi perfect.
- Nu mai râde ! Abia că îşi putea conteni râsul . Treci şi ajută-mă !
- Ai răbdare … M-am aplecat către ea uşor , întinzându-i o mână . S-a ridicat stânjenită , trântindu-se pe canapea . Leneşo ! Numai să stai jos ai vrea … Vezi că ţi-a căzut pandantivul cu lănţişor cu tot ! Am mai adăugat , ridicând obiectul de pe podea . Un lănţişor de argint cu o inscripţie ciudată pe acel ... pandantiv .
LiniÅŸte . N-a mai zis nimic .
- Ce pandantiv ? A reuşit să silabisească , în timp ce eu făceam ochi mari .
Răspunsuri: 136
Subiecte: 2
Data înregistrării: Jan 2010
Reputație:
41
Zupi: 409 z
Un nou capitol !
Nu cred că ea va trece prea uşor peste moartea lui Alan şi el va ocupa întotdeauna în mintea ei . Nu îl va uita şi se va simţi legată de amintirea . Nu ştiu dacă asta este un lucru bun sau rău , dar nu poţi sterge cu buretele prezenţa unui persoane în viaţa ei . Îl iubeşte şi va continua să o facă , în ciuda morţii lui premature .
Ai descris superb emoţiile şi sentimentele Carolinei în momentul când l-a sărutat . Acest capitol a avut de toate : dialog , descrierea şi la final m-ai lăsat în suspans total .
Ea şi cu Madz vor face o echipă minunată pentru că amândouă l-au iubit , dar în moduri diferite , iar asta le va ajuta să soluţioneze cazul . Cred că Mady va trece peste gelozia ei , mai ales pentru că Alan nu o alesese pe ea .
Oricum ai avut nişte paragrafe minunate şi m-a amuzat partea în care ai denumit Raiul ca o destinaţie turistică . Chiar mi-a plăcut .
Să înteleg că pandativul nu a aparţine niciunei dintre ele ? Atunci al cui e ? Ok , cum am spus m-ai lăsat în suspans . Aştept următorul capitol
! Succes la scris .
Răspunsuri: 136
Subiecte: 2
Data înregistrării: Aug 2009
Reputație:
68
Zupi: 258 z
Hello, again! :D
Well.. Mi-a plăcut acest capitol. Să înțeleg că Madz o va ajuta pe Caroline în cazul morții lui Alan, în ciuda geloziei ei ;)) . Sper să treacă peste și să înțeleagă pe cine a ales-o în final pentru el ( adică pe Caroline ) . Ai accentuat foarte bine sentimentele personajului, dialogul a fost oki, iar acțiunea nu ai grăbit-o. Totuși nu cred că Caro va trece ușor peste moartea lui Alan, ceea ce e și normal și în acelși timp îl face prezent în fiecare capitol. Foarte nostalgice sunt acele momente când ea își aduce aminte de anumite scene/întâmplări cu Alan, foarte sweet.
Hmm.. Spre finalul ficului m-ai lăsat în suspans. Care e treaba cu pandativul și de ce Caroline a rămas surprinsă la vederea inscripției de pe acesta?
Aștept next-ul! Spor la scris! :*
:bye:
|