01-12-2009, 12:00 AM
Mulţumesc de comnetarii. sper să vă placă şi acest capitol. Scuze de întârziere o.o.
[center]Capitolul 31.[/center]
Era joi, iar eu mă plictiseam la ora de biologie. Nu îmi plăcuse niciodată, deşi făceam doar ecologie , profesoara era mai mult sau mai puţin comunistă aşa că nu puteam să fac nimic decât să privesc. Şi aşa a trecut ora destul de greu. Când a venit pauza, am încercat să mă ridic de pe scaun , dar în faţa mea a apărut Dena. O cam „ ignorasem †zilele astea. Mi-era teamă de aceleaşi întrebări.
- Amber, eşti cumva supărată pe mine? M-a uimit întrebarea ei sinceră. Am zâmbit.
- Ă, nu. Scuze.. Nu prea am fost în apele mele zilele astea.
Şi-a dat ochii peste cap, făcându-mă să înţeleg că ştia de „ întâmplare †. Am început să râd . Trebuia să trec odată peste; da. Asta era soluţia.
- Åži tu ce mai faci?
Încercam doar să fac conversaţie. Se spune că atunci când socializezi uiţi de probleme.
- Ah. Aiurea. A venit vărul meu , cel din Franţa. Ştii că ţi-am zis de el nu? Ok. Deci, a venit să stea câteva zile la noi şi nu ştiu ce să fac să scap de el. Toată ziua stă pe lângă mine, e chiar stresant.
Am chicotit. Îmi povestise într-adevăr de un băiat pe nume Paul care îi era văr , mai mic, şi o stresa – trebuia mereu să aibă grijă de el .
Mi-am amintit vag de verişorii mei ; nu îi mai văzusem de multă vreme. Dar mi-am reprimat gândul – atât îmi mai trebuia, o porţie extra de nostalgie.
- Şi ţie cum îţi mai merge? Am auzit de faza cu George, e chiar un cretin. A încercat un râs sarcastic, dar nu i-a reuşit.
- Ăă, e bine. Ok, cred. Nu sunt prea multe lucruri de spus.
În tot acest timp Danny ne-a privit zâmbind. Dar nu am spus nimic, era totuşi ciudat zilele astea. Cred că „ obosit †era cuvântul potrivit. Mai târziu în aceaşi zi l-am întrebat ce tot face de arată atât de extenuat; dar nu mi-a răspuns.
A doua zi a sosit destul de repede, şi nu am avut nevoie să fac prea multe lucruri ca să treacă. Vreau să spun că a fost o monotonie îngrozitoare. Eram pe la ultima pauză când am decis să ies în curtea liceului să iau o gură de aer când l-am văzut iar pe şaten. Mă privea insistent, dar nu am dorit să îi dau atenţie. S-a apropiat de mine . Am putut vedea că avea câteva vânătăi dar nu le-am dat prea mare importanţă.
- Amber!
A încercat să vorbească cu mine ,dar iar nu i-am dat atenţie. M-am întors şi am plecat aşezându-mă pe o bancă. După câteva secunde a apărut în faţa mea o tipă şatenă, înaltă.. Un trup de invidiat, nişte ochi albaştrii superbi şi o privire caldă. Aceaşi fată cu care fusese George în club. Mă simţeam ciudat în prezenţa ei. Mi-a aruncat o cutie cu suc şi eu am prins-o, deschizând-o.
- Mersi.
Era singura replică bună care mi-a venit în minte.
- Hei, pentru faza cu George...
- Mda. A fost aiurea, presupun că nici tu nu ştiai nu? Am chicotit , luând o gură de suc.
- Aha... Dar dacă te încăşzeşte cu ceva, nu te merita.
A zâmbit larg şi eu am aprobat din cap. Am auzit soneira aşa că am decis să plec în clasă. Ce fusese asta? Nu am dat totuşi prea multă importanţă. Când m-am aşezat în bancă, Danny mi-a zis.
- Nu prea am putut dormi zilele astea, d-aia sunt obosit. Şi-a aruncat capul în cealaltă parte şi eu nu am mai zis nimic. Era o zi foarte ciudată, aşa că am fost fericită când am putut să plec acasă. În sfârşit se terminase programul la liceu pe ziua de azi.
Am mers singură până acasă şi am simţit ceva ciudat; îmi plăcea să am cu cine să merg spre casă, şi vag mi-am amintit de momentele în care şatenul mă conducea. Cum putuse să fie atât de fals? L-am înlăturat din mintea mea. Dar , iar nu era bine. Jay şi-a făcut apariţia în capul meu. În cele din urmă am decis că e mai bine să îmi golesc de tot capul şi să mă gândesc la vărul meu Yale, pe care nu îl mai văzusem de vreo trei ani.
*
I-am văzut pe băieţi plecând la magazin şi m-am răsturnat în patul lui Danny. El încă era acolo.
- Of.
Am lăsat să îmi scape după care m-am uitat la el. Mă privea într-un mod ciudat şi am realizat că băuse un pahar sau două de .. Ceva. De fapt, cred că erau mai multe pahare.
- Danny, ce-ai băut? Duhneşti până aici a alcool, sincer.
Am chicotit dar se părea că el nu a prins gluma aşa că am tăcut. Am zis că ar fi mai bine să mă ridic din pat şi să plec din încăpere; era cam tensionată atmosfera plus că el se uita aşa la mine iar eu nu ştiam ce să zic.
- Amber... A încercat să zică apropiindu-se de mine, dar a tăcut. Mi-a luat mâna într-a sa şi s-a aplecat pe genunchi. Îl priveam fix în ochi.
- Ce se întâmplă? Am întrebat calm aşteptând o explicaţie. Dar el şi-a ridicat chipul la nivelul a lui meu şi m-a sărutat. Am încremenit, nu mai puteam clipi. Nu ştiam cum să reacţionez, dar acum îmi prinsese faţa în mâinile sale. Ce se întâmplă? Danny ! Ce se întâmplă? Ce înseamnă asta? O glumă? Da. Asta trebuie să fie. Mi-am strecurat mâinile pe pieptul lui şi am început să îl împing, dar era cam târziu. Acesta deja se aşezase peste trupul meu forţând şi mai tare sărutul. Şi mirosul alcoolului mă desculta, simţindu-i acum gustul pe limba mea. Pentru că începuse să îmi aplice sărutul franţuzesc.
- La naiba. Amber, mă înnebuneşti. Întotdeauna te-am plăcut, nu mai pot rezista. Eşti pur şi simplu cu mult prea adorabilă. Nu mai pot rezista să văd cum toţi ceilalţi te ating. Te iubesc, te vreau. Doar pentru mine. Turbez de gelozie de fiecare dată când văd vreun tip lângă tine. Nu mai pot !
Zicea toate acestea încă aruncat peste mine, desprins din sărutul sălbatic pe care tocmai mi-l aplicase. Îmi ţinea mâinile trântite în pat şi bine baricadate, să nu mă pot ridica. Şi picioarele le aveam strânse. Inima îmi bătea îngrozitor de tare, vroiam să cred că nu îmi va face nimic, că nu îmi poate face nimic. Vroiam să cred că este un coşmar , unul din care urma să mă trezesc în fiecare clipită. Da, doar un vis urât. Unul ce avea să dispară în curând . Tot ce trebuia să fac era să mă trezesc ! Am fost şocată să realizez că atingerile erau adevărate iar eu.. Nu dormeam.
- Nu ! Danny , nu . Ce faci? Dă-te de pe mine ! Danny!
Ţipam într-una să mă elibereze. Ce făcea? Dar nu , nu a făcut nimic să se oprească. Din contră, a început să îşi plimbe limba peste gâtul meu de parcă nu îmi auzea ţipetele în semn de protest. Aşa că am început să mă zbat cu toată forţa pe care o aveam , dar era cu mult prea evident că de abia îl deranjam. Nu îmi puteam măsura puterile cu el , cu un băiat. Aproape că îmi venea să plâng şi nu ştiu cum îmi mai puteam abţine acele lacrimi. Ţipam ,urlam să îmi dea drumul. Dar nu ! Nu s-a oprit. A început să îmi tragă de tricou, scoţându-l de pe mine . Şi lacrimile parcă începuseră să curgă. Am simţit două firiciele umede pe obraji , şi nu ştiam cât mă mai pot abţine. Am început să dau din picioare şi mâinile îmi erau deja extenuate, fiind strânse atât de tare.
- Dă-mi drumul ! Danny o să regreţi ceea ce faci acum. Nu vrei ! Danny, ascultă-mă!!
Nu realizam că tonul începuse să îmi tremure. Vroiam să îl facă să se dea jos de pe mine, rămăsesem în sutien şi blugi şi ştiam că vrea să continue. Brusc, m-a muşcat de gât . Durea , foarte tare.
Ştiu că începusem să plâng ca lumea. Nu mai puteam să ţin în minte, îl simţeam de-asupra mea. Îi simţeam trupul aruncat peste al meu, şi fiind extrem de cald. Fierbea, şi acea zonă se plimba peste mine exact aşa cum dorea, iar eu nu mai puteam rezista. Începusem să tremur, de furie, de frică... De orice. Eram terorizată. Întrebări stupide ca : de ce? mi-au trecut prin minte, dar nu venea niciun răspuns. Era o zi groaznică, sau o poveste urâtă. Parcă eram întotdeauna victima, şi nu-mi plăcea. Acela a fost momentul în care am zis nu lacrimilor şi am început să ţip.
- Danny ! Danny ! Lasă-mă.
Continuam să urlu, să îl implor să mă elibereze. Era singurul lucru pe care îl ştiam şi îl puteam face. Mă zbăteam, dar trupul meu nu mai avea forţă . Mă dureau mâinile , le strângea cu atât de multă forţă. Picioarele îmi obosiseră, ochii îmi cedau. Cum îmi putea face aşa ceva? Eram prieteni. Eram atât de apropiaţi. Îl iubisem toată viaţa, şi acum îmi făcea asta? Nu puteam accepta aşa ceva; niciodată nu i-am dat semne că l-aş place în acest mod. Întotdeauna a ştiut ce însemna pentru mine. Atunci de ce? Vroiam să înceteze şi să îmi zică : este doar o glumă ! Aşa îl puteam ierta şi puteam fi ceea ce fuseserăm înainte. Dar nu , îşi continua jocul malefic din care eu nu mai puteam scăpa. Îşi lăsase mâinile în jurul şliţului pantalonilor mei, şi am ştiut că urma să îl deschidă.
Am început să simt regret. Da. Că nu îi spusesem lui Jay ce simt cu adevărat, că nu îl sărutasem de mai multe ori şi nu făcusem mai multe lucruri împreună. Că nu fusesem cu el prima dată, şi că viaţa mea urma să fie distrusă astfel. Acum nu îmi mai puteam reţine lacrimile. Ştiam că oricât aş fi încercat nu puteam. Eram atât de nefolositoare, nici pe mine nu mă puteam apăra; o zisesem de atâtea ori. Pot să mă descurc şi singură ! Sigur. Adevărul era că nu puteam şi niciodată nu fusesem în stare; dar acum nu mai era nimeni aici să mă ajute. Un „ prieten vechi †mă ataca de această dată, iar eu nu ştiam ce să mai fac.
Parcă era un monstru, nu îmi vedea faţa îngrozită? Pentru că eu îi vedeam chipul ajuns în pragul nebuniei.... Acesta era sfârşitul meu, pentru că nu puteam întrevede o viaţă după acest fel de întâmplare.. .Adio.. Jay?
Atunci s-a deschis uşa, şi l-am putut zări. Se uita îngrozit la mine, şi a fugit către pat – exact unde eram eu cu Danny. L-a luat de pe mine, şi l-a aruncat pe podea. M-a ridicat iar eu nu mai ştiam ce să simt. Îmi era ruşine că mă vedea aşa – muşcată şi dezbrăcată. Aveam blugii desfăcuţi şi purtam doar sutienul care era deja desfăcut . M-a strâns în braţe.
- Amber ! Amber. Ce naiba? Dar nu mai auzeam din cauza plânsului. A apărut în cameră şi Caroline care a exclamat ceva extrem de uimită. Totul se întâmpla în ceaţă, de parcă nu mai eram acolo. L-am văzut pe Jay lângă Danny încercând să îi facă ceva, nu ştiam ce se întmpla. Mi-am trecut privirea asupra lui Caroline dar de abia mai vedeam printre lacrimi. Am decis să merg spre ea, să o iau în braţe. Ştiam că asta mă va consola. Dar nu am mai ajuns. M-am prăbuşit la podea, inima mea parcă cedând. Şi după asta, nu am mai simţit nimic. Ultimul lucru pe care l-am simţit a fost contactul dur cu podeaua şi ţipetele celor din cameră : Amber ! Pentru mine, era încă un coşmar...
[center]Capitolul 31.[/center]
Era joi, iar eu mă plictiseam la ora de biologie. Nu îmi plăcuse niciodată, deşi făceam doar ecologie , profesoara era mai mult sau mai puţin comunistă aşa că nu puteam să fac nimic decât să privesc. Şi aşa a trecut ora destul de greu. Când a venit pauza, am încercat să mă ridic de pe scaun , dar în faţa mea a apărut Dena. O cam „ ignorasem †zilele astea. Mi-era teamă de aceleaşi întrebări.
- Amber, eşti cumva supărată pe mine? M-a uimit întrebarea ei sinceră. Am zâmbit.
- Ă, nu. Scuze.. Nu prea am fost în apele mele zilele astea.
Şi-a dat ochii peste cap, făcându-mă să înţeleg că ştia de „ întâmplare †. Am început să râd . Trebuia să trec odată peste; da. Asta era soluţia.
- Åži tu ce mai faci?
Încercam doar să fac conversaţie. Se spune că atunci când socializezi uiţi de probleme.
- Ah. Aiurea. A venit vărul meu , cel din Franţa. Ştii că ţi-am zis de el nu? Ok. Deci, a venit să stea câteva zile la noi şi nu ştiu ce să fac să scap de el. Toată ziua stă pe lângă mine, e chiar stresant.
Am chicotit. Îmi povestise într-adevăr de un băiat pe nume Paul care îi era văr , mai mic, şi o stresa – trebuia mereu să aibă grijă de el .
Mi-am amintit vag de verişorii mei ; nu îi mai văzusem de multă vreme. Dar mi-am reprimat gândul – atât îmi mai trebuia, o porţie extra de nostalgie.
- Şi ţie cum îţi mai merge? Am auzit de faza cu George, e chiar un cretin. A încercat un râs sarcastic, dar nu i-a reuşit.
- Ăă, e bine. Ok, cred. Nu sunt prea multe lucruri de spus.
În tot acest timp Danny ne-a privit zâmbind. Dar nu am spus nimic, era totuşi ciudat zilele astea. Cred că „ obosit †era cuvântul potrivit. Mai târziu în aceaşi zi l-am întrebat ce tot face de arată atât de extenuat; dar nu mi-a răspuns.
A doua zi a sosit destul de repede, şi nu am avut nevoie să fac prea multe lucruri ca să treacă. Vreau să spun că a fost o monotonie îngrozitoare. Eram pe la ultima pauză când am decis să ies în curtea liceului să iau o gură de aer când l-am văzut iar pe şaten. Mă privea insistent, dar nu am dorit să îi dau atenţie. S-a apropiat de mine . Am putut vedea că avea câteva vânătăi dar nu le-am dat prea mare importanţă.
- Amber!
A încercat să vorbească cu mine ,dar iar nu i-am dat atenţie. M-am întors şi am plecat aşezându-mă pe o bancă. După câteva secunde a apărut în faţa mea o tipă şatenă, înaltă.. Un trup de invidiat, nişte ochi albaştrii superbi şi o privire caldă. Aceaşi fată cu care fusese George în club. Mă simţeam ciudat în prezenţa ei. Mi-a aruncat o cutie cu suc şi eu am prins-o, deschizând-o.
- Mersi.
Era singura replică bună care mi-a venit în minte.
- Hei, pentru faza cu George...
- Mda. A fost aiurea, presupun că nici tu nu ştiai nu? Am chicotit , luând o gură de suc.
- Aha... Dar dacă te încăşzeşte cu ceva, nu te merita.
A zâmbit larg şi eu am aprobat din cap. Am auzit soneira aşa că am decis să plec în clasă. Ce fusese asta? Nu am dat totuşi prea multă importanţă. Când m-am aşezat în bancă, Danny mi-a zis.
- Nu prea am putut dormi zilele astea, d-aia sunt obosit. Şi-a aruncat capul în cealaltă parte şi eu nu am mai zis nimic. Era o zi foarte ciudată, aşa că am fost fericită când am putut să plec acasă. În sfârşit se terminase programul la liceu pe ziua de azi.
Am mers singură până acasă şi am simţit ceva ciudat; îmi plăcea să am cu cine să merg spre casă, şi vag mi-am amintit de momentele în care şatenul mă conducea. Cum putuse să fie atât de fals? L-am înlăturat din mintea mea. Dar , iar nu era bine. Jay şi-a făcut apariţia în capul meu. În cele din urmă am decis că e mai bine să îmi golesc de tot capul şi să mă gândesc la vărul meu Yale, pe care nu îl mai văzusem de vreo trei ani.
*
I-am văzut pe băieţi plecând la magazin şi m-am răsturnat în patul lui Danny. El încă era acolo.
- Of.
Am lăsat să îmi scape după care m-am uitat la el. Mă privea într-un mod ciudat şi am realizat că băuse un pahar sau două de .. Ceva. De fapt, cred că erau mai multe pahare.
- Danny, ce-ai băut? Duhneşti până aici a alcool, sincer.
Am chicotit dar se părea că el nu a prins gluma aşa că am tăcut. Am zis că ar fi mai bine să mă ridic din pat şi să plec din încăpere; era cam tensionată atmosfera plus că el se uita aşa la mine iar eu nu ştiam ce să zic.
- Amber... A încercat să zică apropiindu-se de mine, dar a tăcut. Mi-a luat mâna într-a sa şi s-a aplecat pe genunchi. Îl priveam fix în ochi.
- Ce se întâmplă? Am întrebat calm aşteptând o explicaţie. Dar el şi-a ridicat chipul la nivelul a lui meu şi m-a sărutat. Am încremenit, nu mai puteam clipi. Nu ştiam cum să reacţionez, dar acum îmi prinsese faţa în mâinile sale. Ce se întâmplă? Danny ! Ce se întâmplă? Ce înseamnă asta? O glumă? Da. Asta trebuie să fie. Mi-am strecurat mâinile pe pieptul lui şi am început să îl împing, dar era cam târziu. Acesta deja se aşezase peste trupul meu forţând şi mai tare sărutul. Şi mirosul alcoolului mă desculta, simţindu-i acum gustul pe limba mea. Pentru că începuse să îmi aplice sărutul franţuzesc.
- La naiba. Amber, mă înnebuneşti. Întotdeauna te-am plăcut, nu mai pot rezista. Eşti pur şi simplu cu mult prea adorabilă. Nu mai pot rezista să văd cum toţi ceilalţi te ating. Te iubesc, te vreau. Doar pentru mine. Turbez de gelozie de fiecare dată când văd vreun tip lângă tine. Nu mai pot !
Zicea toate acestea încă aruncat peste mine, desprins din sărutul sălbatic pe care tocmai mi-l aplicase. Îmi ţinea mâinile trântite în pat şi bine baricadate, să nu mă pot ridica. Şi picioarele le aveam strânse. Inima îmi bătea îngrozitor de tare, vroiam să cred că nu îmi va face nimic, că nu îmi poate face nimic. Vroiam să cred că este un coşmar , unul din care urma să mă trezesc în fiecare clipită. Da, doar un vis urât. Unul ce avea să dispară în curând . Tot ce trebuia să fac era să mă trezesc ! Am fost şocată să realizez că atingerile erau adevărate iar eu.. Nu dormeam.
- Nu ! Danny , nu . Ce faci? Dă-te de pe mine ! Danny!
Ţipam într-una să mă elibereze. Ce făcea? Dar nu , nu a făcut nimic să se oprească. Din contră, a început să îşi plimbe limba peste gâtul meu de parcă nu îmi auzea ţipetele în semn de protest. Aşa că am început să mă zbat cu toată forţa pe care o aveam , dar era cu mult prea evident că de abia îl deranjam. Nu îmi puteam măsura puterile cu el , cu un băiat. Aproape că îmi venea să plâng şi nu ştiu cum îmi mai puteam abţine acele lacrimi. Ţipam ,urlam să îmi dea drumul. Dar nu ! Nu s-a oprit. A început să îmi tragă de tricou, scoţându-l de pe mine . Şi lacrimile parcă începuseră să curgă. Am simţit două firiciele umede pe obraji , şi nu ştiam cât mă mai pot abţine. Am început să dau din picioare şi mâinile îmi erau deja extenuate, fiind strânse atât de tare.
- Dă-mi drumul ! Danny o să regreţi ceea ce faci acum. Nu vrei ! Danny, ascultă-mă!!
Nu realizam că tonul începuse să îmi tremure. Vroiam să îl facă să se dea jos de pe mine, rămăsesem în sutien şi blugi şi ştiam că vrea să continue. Brusc, m-a muşcat de gât . Durea , foarte tare.
Ştiu că începusem să plâng ca lumea. Nu mai puteam să ţin în minte, îl simţeam de-asupra mea. Îi simţeam trupul aruncat peste al meu, şi fiind extrem de cald. Fierbea, şi acea zonă se plimba peste mine exact aşa cum dorea, iar eu nu mai puteam rezista. Începusem să tremur, de furie, de frică... De orice. Eram terorizată. Întrebări stupide ca : de ce? mi-au trecut prin minte, dar nu venea niciun răspuns. Era o zi groaznică, sau o poveste urâtă. Parcă eram întotdeauna victima, şi nu-mi plăcea. Acela a fost momentul în care am zis nu lacrimilor şi am început să ţip.
- Danny ! Danny ! Lasă-mă.
Continuam să urlu, să îl implor să mă elibereze. Era singurul lucru pe care îl ştiam şi îl puteam face. Mă zbăteam, dar trupul meu nu mai avea forţă . Mă dureau mâinile , le strângea cu atât de multă forţă. Picioarele îmi obosiseră, ochii îmi cedau. Cum îmi putea face aşa ceva? Eram prieteni. Eram atât de apropiaţi. Îl iubisem toată viaţa, şi acum îmi făcea asta? Nu puteam accepta aşa ceva; niciodată nu i-am dat semne că l-aş place în acest mod. Întotdeauna a ştiut ce însemna pentru mine. Atunci de ce? Vroiam să înceteze şi să îmi zică : este doar o glumă ! Aşa îl puteam ierta şi puteam fi ceea ce fuseserăm înainte. Dar nu , îşi continua jocul malefic din care eu nu mai puteam scăpa. Îşi lăsase mâinile în jurul şliţului pantalonilor mei, şi am ştiut că urma să îl deschidă.
Am început să simt regret. Da. Că nu îi spusesem lui Jay ce simt cu adevărat, că nu îl sărutasem de mai multe ori şi nu făcusem mai multe lucruri împreună. Că nu fusesem cu el prima dată, şi că viaţa mea urma să fie distrusă astfel. Acum nu îmi mai puteam reţine lacrimile. Ştiam că oricât aş fi încercat nu puteam. Eram atât de nefolositoare, nici pe mine nu mă puteam apăra; o zisesem de atâtea ori. Pot să mă descurc şi singură ! Sigur. Adevărul era că nu puteam şi niciodată nu fusesem în stare; dar acum nu mai era nimeni aici să mă ajute. Un „ prieten vechi †mă ataca de această dată, iar eu nu ştiam ce să mai fac.
Parcă era un monstru, nu îmi vedea faţa îngrozită? Pentru că eu îi vedeam chipul ajuns în pragul nebuniei.... Acesta era sfârşitul meu, pentru că nu puteam întrevede o viaţă după acest fel de întâmplare.. .Adio.. Jay?
Atunci s-a deschis uşa, şi l-am putut zări. Se uita îngrozit la mine, şi a fugit către pat – exact unde eram eu cu Danny. L-a luat de pe mine, şi l-a aruncat pe podea. M-a ridicat iar eu nu mai ştiam ce să simt. Îmi era ruşine că mă vedea aşa – muşcată şi dezbrăcată. Aveam blugii desfăcuţi şi purtam doar sutienul care era deja desfăcut . M-a strâns în braţe.
- Amber ! Amber. Ce naiba? Dar nu mai auzeam din cauza plânsului. A apărut în cameră şi Caroline care a exclamat ceva extrem de uimită. Totul se întâmpla în ceaţă, de parcă nu mai eram acolo. L-am văzut pe Jay lângă Danny încercând să îi facă ceva, nu ştiam ce se întmpla. Mi-am trecut privirea asupra lui Caroline dar de abia mai vedeam printre lacrimi. Am decis să merg spre ea, să o iau în braţe. Ştiam că asta mă va consola. Dar nu am mai ajuns. M-am prăbuşit la podea, inima mea parcă cedând. Şi după asta, nu am mai simţit nimic. Ultimul lucru pe care l-am simţit a fost contactul dur cu podeaua şi ţipetele celor din cameră : Amber ! Pentru mine, era încă un coşmar...