Ilegitimi~Vampires~

[Lucifer]

no comments :-< :((
_______________________________________


16 Martie 1457, Amintiri, Yanni

Amintirile sunt o muzică ce ne vine de undeva dincolo de orizont.




Viata este de neinteles, atunci cand iti propui ceva deseori sfarsesti prin a renunta la adevaratul tau scop si ajungi sa castigi mai mult decat puteai spera sa obti daca nu te abateai de la planul tau. Baiatul acesta o sa fie folositor, abilitatea lui este foarte interesanta, nu am mai intalnit sau auzit ca cineva sa aiba asa ceva. Matteo, Matteo ce puneai tu la cale? Ai murit ca un prost fara pic de demnitate, ai murit in rusine, chiar nu pot sa cred ca ai fost ucis de un copil.


Nu v-ati saturat oare tu si cei din familia voastra sa tot muriti din mainile mele? De ce mai cautati razbunare? Nu va dati seama ca unii ca voi nu ma pot ucide? De ce mai incercati? Mi se pare foarte amuzant sa vad ca de fiecare data incercati altceva, asasini, cadavre si mai nou nou nascuti. Nu voi muri asa usor, nu pana nu imi voi indeplini visul.


Intalnirea cu Bruno se dovedise a fi folositoare, ma alesesem cu un nou ajutor si aveam sa plec mai devreme decat planuiam din Mestre. Se pare ca Matteo avea o noua ocupatie, cresterea cailor, si unii dintre ei erau chiar foarte rapizi, din spusele lui Bruno. Inca nu eram multumit de faptul ca trebuia sa fac drumul pana in Anglia calare pe un cal, as fi preferat alergatul as fi ajuns acolo in mai putin de o saptamana, luand in calcul traversarea oceanului cu un vapor.


Am plecat a doua zi dimineata la prima ora. Am luat-o spre nord urmand sa ajungem in Franta iar de acolo puteam traversa oceanul. Avea sa fie o calatorie destul de lunga insa cel putin aveam companie. Va fi amuzant sa imi petrec timpul alaturi de un nou nascut si sa il invat. Pe langa toate acestea vanatoarea avea sa fie mai amuzanta de acum inainte, sa vanezi de unul singur este destul de plictisitor. Orele treceau iar noi ne indreptam tot mai mult spre destinatia noastra. Dupa aproape opt ore de drum am hotarat sa ne oprim, pentru a lasa caii sa se odihneasca. Eram in apropierea unei paduri asa ca am hotarat ca o mica vanatoare nu ar strica, mai ales a Bruno nu se hranise de aproape doisprezece ore. Nu era foarte mult pentru mine, defapt eu aveam aproape trei zile de cand il omorasem pe Albritzi, as mai fi putut rezista inca o zi sau doua.


-Bruno, preupun ca iti este sete. Am spus eu pe un ton sarcastic insa tostusi calm si amuzant, Reactia lui veni imediat M-am uitat in ochii lui care acum erau negri, nu mai puteai distinge altceva in ei. Privirea aceea impreuna cu fata lui alba si parul de un blond inchis, ar fi speriat imediat un om daca s-ar fi uitat in adancimea ochilor lui.

- A-a-a da! Era putin rusinat, puteam citi pe fata lui care acum se uita in pamant. Nu ii placea sa il privesc ca pe o veriga slaba. Insa chiar nu faceam asta, vroiam doar sa il ajut si sa il invat sa se autocontroleze, sa isi tina setea in frau astfel incat sa nu il consume.

-In seara asta vei invata ca sunt si ale cai de a te hrani si fara sa ucizi oameni, animalele iti pot satisface setea la fel ca un om. Cu timpul te vei obisnui cu gustul putin mai sarat si cu raceala. Propunerea mea il surprinsese se astepta la un vanat ceva mai diferit si mai uman. Un zambet mic se asternu pe fata lui ovala iar ochii lui acum negri de sete pareau foarte dezamagiti. M-am simtit putin vinovat insa mi se parea un lucru foarte bun odata si odata v-a trebui sa invete sa supravietuiasca cu sangele de animale. Bruno, am continuat eu, nu fi dezamagit nu este atat de rau pe cat suna eu traiesc in acest fel de mii de ani si asta nu m-a oprit sa nu ma simt bine sau sa imi dauneze . Uneori si eu mai consum sange uman insa foarte rar o data la doua trei luni doar de pofta pentru a ii simti gustul. Imi vei da dreptate pe parcurs vei vedea, trebuie doar sa incerci.

-Bine, asa voi face! Insa va trebui sa imi sa imi raspunzi la cateva intrebari. Cateva destul de usoare zic eu. Intrebari, ce intrebari ar avea sa imi puna credeam ca Matteo i-a explicat cum sta treaba.

- Ce fel de intrebari? Am intrebart eu mirat putin ironic totusi.

-Abilitatile noastre...cum le primim, ce le distinge unele de altele. Asta era una usoara, insa nu imi venea sa cred ca Matteo nu ii explicase toate astea.

-Aceste abilitati mai speciale pe care noi le avem nu tin strict de vreo abilitate de a noastra din viata noastra umana ele pot fi diferite de la vampir la vampir. Eu de exemplu din viata mea anterioara m-am ales cu o viteza ceva mai dezvoltata in afara de asta dupa cum ai vazut posed abiltatea de a da foc sangelui. Acesta din urma s-a manifestat in timpul transformarii. Majoritatea abilitatilor isi au originile in timpul acesteia. In functie de cea ce simtim sau vedem. E ceva ce nu putem controla. Eu simteam ca intregul corp imi ia foc, imi era foarte cald si desi pielea mea ar fi trebuit sa inceapa sa se raceasca asa cum este normal aceasta se incingea tot mai tare. Matteo si Dario au primit abiliatile datorita bolii pe care au avut-o. Dupa cum presupun ca sti ei erau gemeni si s-au nascut paralizati. In urma cu doua sute cincizeci de ani, in timp ce eu eram intr-o vizita la Roma, atunci cand ei aveau douazeci si trei de ani mama lor a murit. I-am auzit pe amandoi tipand asa ca m-am dus sa vad ce se intampla. Nu ii mai cunoscusem pana atunci dar atunci cand am vazut starea in care se aflau si faptul ca singura persoana care se ocupa de ei murise m-am decis sa ii transform. Si in felul acesta au primit acel gen de abilitate, era o extensie a cea ce ei suferisera o viata intreaga. Imediat ce transformarea a fost completa au putut merge...insa dupa cum ai auzit si vazut s-au intors impotriva mea si restul povestii o sti.

- Te superi daca...te mai intreb ceva? Asta avea sa fie ceva mai serioasa eschiva din vocea lui si pauzele foarte lungi demonstrau asta se temea de reactia mea. Cum ai ajuns tu asa? Adica cum ai fost tu transformat?

- Aaa, asta. Am spus zambind.


Ei bine este o poveste destul de lunga si nu atat de simpla precum transformaile din ziua de azi. Erau alte reguli atunci, alti conducatori.Vezi tu acum doua mii de ani nu erau atat de multi vampire, asa cum sunt acum. Ca sa fiu mai precis erau cam unsprezece. Acesti unsprezece se numeau Ilegitimi. La inceput a fost doar unul pe nume Yanni. Nimeni nu stie cum a fost transformat, nici el nu isi mai aducea aminte. Cu timpul simtindu-se singur i-a creat pe ceilati zece. Erau din cate se pare rude, astfel au creat familia Ilegitimi. Au ajuns la concluzia ca superioritatea noastra trebuie ascunsa. Crearea de noi vampiri a fost interzisa de catre Yanni, iar nesupunerea insemna moarte. Asta se intampla cu aproape o mie de ani inainte de transformarea mea. Si se pare ca regulile fusesera incalcate chiar de catre Yanni care se indragostise de o muritoare si a salvat-o de la moarte. Vez tu el era un om foarte dur, foarte incapatanat si mandru de sine. Desi ceilalti l-au acuzat de tradare si incalcarea regulilor, el considera ca tot cea ce facea el era bine. Insa nu a fost asa, femeia nu s-a putut stapani. Nu toti suntem inzestrati cu puteri ca ale tale. Femeia a inceput sa ucida din ce in ce mai multi oameni, a omorat un sat intreg in doar o noapte; lumea incepuse sa banuiasca asa ca ceilalti au uciso.


Yanni s-a razbunat pe ei pentru moartea femeii, ucigand-o pe cea care ii omorase iubita. Aceea era sora sa, a uciso fara nici cel mai mic regret. In acest punct al povestii apar eu. Creatorul meu era fratele lui Yanni, numele lui era Rorant. Acesta a vrut sa razzbune moarte sotiei sale, insa nu putea face asta de unul singur. Rorant impreuna cu ceilalti noua ramasi au vrut sa il ucida pe Yanni si sa il inlature astfel de la conducere, insa puterea lui Yanni nu le-a permis asta. Era o putere ceva mai speciala, nu am mai auzit pe cineva sa aiba asa ceva decat la el. In timp ce transforma pe cineva se pare ca isi lasa cumva urma in corpul lor. Nu stiu cum sa iti explic incat sa intelegi. Atunci cand un vampir care fusese creat de el incerca sa il atace ceva se intampla in corpul lor si se pare ca o durere cumplita se instala. Asa au ajuns la concluzia ca sigura cale era crearea unor noi vampiri. Au ales sapte oameni pe care ei i-au considerat demni sa primeasca acest dar, si indeajuns de puternici si bine antrenati incat sa reziste dorintei constante de sange. Au ales o echipa de asasini, ce era renumita in acea vreme pentru misiunile indeplinite cu rapiditate si fara dovezi. Eu eram liderul grupului. Am fost chemati de catre Rorant sub pretextul unei false misiuni. In momentul in care am ajuns in castelul ce aprtinea ordinului Ilegitimi am fost cu totii atacati.


Am simtit pentru o secunda o durere cumpita, nu gasesc cuvinte indeajuns de bune pentru a o putea descrie. Apoi am inceput sa ma incalzesc, ardeam.
Am indurat aceasta arsura timp de doua zile, in nici o clipa din viata mea nu mai trecusem prin asa ceva. Anii de antrenamente dure pentru deveni asasin mi se pareau nimic in comparatie cu cea ce simteam atunci. Dupa transformare ne-au dus intr-o camera undeva la subsol. Era goala si luminata doar de doua torte, prea slab luminata pentru a putea vedea ceva, insa noile noastre simturi ne permiteau sa vedem chiar sa distingem fete, expresii. Pe jos erau intinsi oameni lesinati, mirosul de sange era puternic. La inceput am simtit o durere in gat atunci cand am realizat ca mintea mea ii dicta corpului sa bea acel sange, sa ia vietile acelor oameni.


Mirosul imi inundase narile ma uitam uimit cum colegii mei erau deja fiecare la gatul unui om, numai eu eram in picioare refuzand sa accept asa ceva. Apoi am auzit pentru prima data vocea dura si rece a lui Rorant

~Nu are rost sa lupti impotriva setei, fa cea ce mintea iti dicteaza~

Desi era la cativa metri distanta de mine in mai putin de o secunda a fost in spatele meu, facandu-ma sa ingenunghez in fata corpului unei femei. M-a impins pur si simplu cu fata in rana provocata aparent de un cutit, de pe corpul femeii. In acel moment nu am mai putut rezista imediat ce buzele mele au intrat in contact cu sangele, imediat ce mirosul puternic mi-a inundat narile nu am mai constientizat cea ce faceam. Eram deja la gatul femeii gustand cu ardoare sangele ei, era atat de catifelat si cremos, nu m-as mai fi oprit. In ciuda avertismentelor lui Rorant nu ma opream eram pe punctul de a bea pana si ultima picatura. Vroiam mai mult. Zile intregi dupa transformare ne-am rezumat la vanatoare si la antrenamente, am invatat cum sa ne folosim abiltatile si sa ne stapanim setea.


Dupa lungi saptamani pline de antrenamente si lupte cu noi insine pentru a ne stapani setea continua de sange, Rorant ne-a explicat motivul transformarii noastre. Trebuia sa il ucidem pe Yanni. O sarcina deloc usoara, la el ca si Rorant, Yanni is facuse propriile sale garzi de corp, eram depasiti in numar. Am atacat.Am fost singuri, Rorant nu a venit cu noi, toti cei sase prieteni ai mei au murit. Eu am fost cel care a ajuns la Yanni. A fost o lupta dura, Yanni era mult mai puternic si mai experimentat decat mine. Insa avantajul meseriei mele m-a ajutat sa il dobor intr-un final. Si-a acceptat infrangerea cu onoare dar nu inainte de a imi spune ultimele lui cuvinte.

~Blestem ziua cand l-am transformat pe Rorant! Sa te feresti de el nu este omul pur si bun care pare, sa nu crezi nimic din ce ti-a spus. Fugi, fugi cat mai departe de el. Acum ca eu nu voi mai fi, nu va mai avea nevoie de tine, te va ucide. Nu uita ai primt cel mai frumos dar pe care un om l-ar putea primi vreodata, ai primit viata vesnica, foloseste-o si bucura-te de ea, asa cum eu nu m-am putut bucura. Iar atunci cand iti vei aduce aminte de mine sa ma razbuni, sa il ucizi pe Rorant!~

-La fel ca tine, am fost creat pentru a ucide. Dar spre deosebire de tine eu nu am avut forta si vointa necesara sa il ucid pe Rorant. E inca acolo, impreuna cu familia sa. Dar va veni ziua cand familia Ilegitimi nu va mai fi. Am facut o promisiune. I-am jurat lui Yanni ca ii voi ucide. Am spus eu cu capul plecat in pamant, putin intristat de propriile-mi amintiri.
- Interesant. Spuse baiatul incepand sa rada. Expresia lui relaxata si in acelasi timp amuzanta m-a molipsit facandu-ma sa rad alaturi de el.


Amintirea este parfumul sufletului.