23-10-2010, 10:13 PM
Am venit cu continuarea si imi cer scuze acum daca nu este grozava. Am facut-o azi.
Capitolul 4- Supa alfabetica, patea II
Sasuke:
Ma uit in jos si vad literele care erau imprastiate pe gresia alba ca spuma laptelui. Ma aplec sa ma uit mai bine la literele din taiteii subtiri ca varful unui pix. Ochii mei negri ca abisul cel mai inchis si mai intunecat ,au ca imagine directa amestecul literelor. Literele erau amestecate si pare sa semene cu niste herogrife antice, dar care sunt compuse din litere separate.
"Asta este. Cum de nu mi-am dat seama? " spun in gand si urc grabit scarile din gresie alba care au ca model niste dungi maro . Le urc sarind cate una ca sa ajung cat mai repede, dupa ce termin cataratul corpul meu simte o epuizare mica care se datoreaza mersului meu de cangur. Imi recuperaz energia de dinainte si ma apropri de usa neagra care desparte holul de camera mea mare si incapatoare. Apas clanta puternic si imping usa cu putere, pasind cu dreptul in camera. Dupa ce intru mai mult in mijlocul incaperii imi misc privirea ca sa vad cartea acea pe care o aveam in mana inainte sa plec afara.
Ochii mei ageri se uita in jur, dupa ce privesc la nivelul ochilor imi dau privirea in jos si vad langa pat aceasca carte groasa care pare sa aiba 100 de ani de cand a fost publicata. O iau in mana si ma indrept cu pasi destui de inceti spre biroul de sticla. Caut o foaie A4 si copi o propozitie de pe o pagina oarecare. Atent la linile si la curbele din care sunt realizate herogrifele pierd destul de mult timp. Despart inasa fel incat din linile herogrifelor sa iasa niste litere normale. Mintea mea devena stresata si simteam ca o forta o lovea cauzandu-mi nisteri dureri insuportabile care ma sacatuiesc de puteri. Termin decuparea literelor si citesc cu voce tare din cauza sentimentului puternic de reusita.
-Si nimic nu va putea sa desparta asta.
Prin picioare a inceput sa se miste niste dare de energie care nu ma lasa sa stau in picioare, coloana a intepenit iar fiecare miscare imi cauzeaza durere. Cu ultimile puteri ma indrept spre pat si ma trantesc in el. Ploapele au devenit grele ca plumbul si incep sa se aproprie una de alta pana s-au lipit. Incerc sa vad ceva dar tot cea ce am in fata este intunericul absolut in care nu se gaseste nici o pata de lumina. Caut in tot corpul puterea de a deschide lacatul produs de ploape dar in zadar, parca tot corpul meu este acoperit cu o membrana de aluminiu. Oboseala imi impietreste corpul pana la degete, in interiorul corpului simt o mana care incepe sa apese trupul, relaxandu-ma. Ma las purtat de val iesid din ratiune si calcand intr-o lume in care totul e posibil, visul.
Dupa cateva minute gasesc puterea de a deschide ochii si ma trezesc intr-un abis, sau cel putin asta cred.
-Unde sunt?
Ma uit in toate directile si nu vad nimic altceava decat negru, mult negru, daca ma uitam in dreapta si apoi in fata mi se pare ca in dreapta intunericul se aproprie si in fata se indeparteaza. Ma rotesc asa de mai multe ori pana ma opresc privind in fata, clipesc de multe ori dar fara folos. Am vazut in jur asa ca ma uit in sus si nu vad nimic altceva decat un intuneric, un negru ca celalalt. Dau privirea in jos si simt o spaima teribila, nu stau pe nimic, stau in aer.
-Poftim? Unde sunt?
Inchid ochii incercand sa-mi imaginez ca sunt acasa in patul meu si fratele meu sacaitor intra in camera turnand pe mine apa. Deschid ochii iar inima mea se loveste rapid de corpul meu vrand sa fuga, intunericul se aproprie si din el iese niste maini care mi-au prins corpul. Respiratia a accelerat iar starea de relaxare a disparut, simt un nod in gatul meu care imi opreste respiratia, incerc sa respir din nas dar mai mult simt ca ma sufoc.
Mainile acum par a fi dint-un fum foarte dens, ele ma trag in toate directile si apoi imi da drumul sa cad in gol. Se pare ca plutirea a disparut si cad mult timp, parca nu se mai termina aceasta coborare. Inchid ochii ca in momentul in care o sa ajung la sfarsitul drumului sa nu fiu chiar surprinsa, sa mor fara sa stiu de ce. Asa cum m-am asteptat drumul este pe terminale si el cad intr-o apa, ma scufund dince in ce mai mult dar nu pot sa-mi misc corpul. Dupa ce raman fara pic de aer trumul meu devine maneabil, dar de geaba. Un nod de apa a aparut in interiorul gatului meu, bule de aer ies din gura mea iesind la suprafata.
Printr-un miracol apa incepe sa scada iar eu imi recuperez energia si oxigenul, inot pana la suprafata apei care este la trei metri de mine. Imediat ce ajung acolo vad ca sunt inconjurat de o apa cristalina, o lumina care se gaseste deasupra capului meu se reflecteaza-n niste cristale de pe mal. Fara sa-mi dau seama marea devine patata cu rosu, din ce in ce transparenta ei dispare si se face rosie. Inainte cand dadeam cu mana simteam o mangaiere fina care in acelasi timp este si rece, dar acum este vascoasa si mirositoare.
-Ce se intampla aici? Parca ar fi...sange.
Corpul paralizeaza si din toata puterea incerc sa-mi imaginez ca gresesc, dar stiu ca am dreptate si asta ma inebuneste. Iarasi apa se scurge disparand de tot, oftez puternic dar aud o voce leita cu a mea.
-Te-ai speriat?
-Cine a spus asta? incerc sa spun eu pe un ton hotarat dar prin cuvinte se simte frica care curge prin vene. Ma uit prin jut dar nu vad pe nimeni, oftez incet dar bucuria mea sa termina cand aud iar acelasi persoana.
-Nu te uiti unde trebuie. spune acelasi individ.
Ma uit in jos sperandu-ma, imi vine sa lesin, din corpul meu a iesit capul unui copil de aceasi varsta cu mine doar ca are parul drept, nu tepi. Vazandu-mi fata ingrosita, speriata si parca lovita de bombe a inceput sa rada.
-Cine esti tu?
Spun eu cu o frica imensa in corp, mintea mea a iesit de mult din peisaj, parca nu o mai simt.
-De ce te speri atata de tine? spune el cu un zambet enevant pe fata.
Nu stiu si nu pot sa explic dar simt o putere mai mare, imi revine curajul.
-Ce ai vrut sa spui cu asta? spun de aceasta data hotarat.
-Se pare ca ti-a revenit curajul. Uitate in oglinda si o sa-ti dai seama. dupa ce spune asta incepe sa rada malefic.
Ma intor si ma uit in oglinda, tepii de pe capul meu au disparut si acum seman identic cu cel din burta mea.
"Seman identic cu cel din burta mea" Dupa ce spun asta in gand incep sa rad de cea ce tocmai am spus.
-De ce razi? graieste pe un ton curios burta mea :)).
-Daca ai fi eu ti-ai da seama :)).
Dupa ce spun asta incepem amandoi sa radem si el iese dinauntrul meu.
-Cine esti? il intreb eu intre rasete.
-Ma numesc Alex. spune el potolinsu-se din ras si devenind serios
-Numele meu este Sasuke Uchiha. spun eu cu mandrie numele meu.
-Stiu. Ti-am spus, eu sunt tu.
Sakura:
-In acest moment probabil Sasuke l-a cunoscut pe Alex. imi spune furios diavolul sef iar eu ascult fara sa simt mare lucru.
-Asta este o problema atat de mare? il intreb eu ca sa il opresc din vorbit, in tot parcursul visului nu a vorbit decat el.
-Normal ca este o problema, Alex o sa-i spuna lui Sasuke adevarul. Misiunea ta este sa-l relaxezi. Alex poate sa intre in visurile lui doar cand este obosit, tu trebuie sa-l faci sa se simta bine, dar vezi sa nu-l obosesti, si mai ales opreste-l sa citeaca din carte.
-Ce carte? Spun eu curioasa la seful meu care nu face nimic altceva decat sa se inerveze.
-Cartea ta. Nici nu ai observat ca ti-a luat-o din biblioteca. M-ai dezamagit.
-Nemernicul mi-a luat cartea. spun eu suparata la culme.
-Gata cu gluma. Sasuke s-a indragostit de o fata pe nume Karin.
-S-a indragostit? Abia astept sa-l omor.
-Se pare ca nu ai putut sa-l seduci. Acum puneti toata furia si omoaral cand va veni momentul.
-Si cand va veni?
- O sa-ti spun cand o sa vina.
Imi pare rau daca nu e bun dar am avut probleme cu calculatorul si nu prea am avut timp.
Mi de scz.
Capitolul 4- Supa alfabetica, patea II
Sasuke:
Ma uit in jos si vad literele care erau imprastiate pe gresia alba ca spuma laptelui. Ma aplec sa ma uit mai bine la literele din taiteii subtiri ca varful unui pix. Ochii mei negri ca abisul cel mai inchis si mai intunecat ,au ca imagine directa amestecul literelor. Literele erau amestecate si pare sa semene cu niste herogrife antice, dar care sunt compuse din litere separate.
"Asta este. Cum de nu mi-am dat seama? " spun in gand si urc grabit scarile din gresie alba care au ca model niste dungi maro . Le urc sarind cate una ca sa ajung cat mai repede, dupa ce termin cataratul corpul meu simte o epuizare mica care se datoreaza mersului meu de cangur. Imi recuperaz energia de dinainte si ma apropri de usa neagra care desparte holul de camera mea mare si incapatoare. Apas clanta puternic si imping usa cu putere, pasind cu dreptul in camera. Dupa ce intru mai mult in mijlocul incaperii imi misc privirea ca sa vad cartea acea pe care o aveam in mana inainte sa plec afara.
Ochii mei ageri se uita in jur, dupa ce privesc la nivelul ochilor imi dau privirea in jos si vad langa pat aceasca carte groasa care pare sa aiba 100 de ani de cand a fost publicata. O iau in mana si ma indrept cu pasi destui de inceti spre biroul de sticla. Caut o foaie A4 si copi o propozitie de pe o pagina oarecare. Atent la linile si la curbele din care sunt realizate herogrifele pierd destul de mult timp. Despart inasa fel incat din linile herogrifelor sa iasa niste litere normale. Mintea mea devena stresata si simteam ca o forta o lovea cauzandu-mi nisteri dureri insuportabile care ma sacatuiesc de puteri. Termin decuparea literelor si citesc cu voce tare din cauza sentimentului puternic de reusita.
-Si nimic nu va putea sa desparta asta.
Prin picioare a inceput sa se miste niste dare de energie care nu ma lasa sa stau in picioare, coloana a intepenit iar fiecare miscare imi cauzeaza durere. Cu ultimile puteri ma indrept spre pat si ma trantesc in el. Ploapele au devenit grele ca plumbul si incep sa se aproprie una de alta pana s-au lipit. Incerc sa vad ceva dar tot cea ce am in fata este intunericul absolut in care nu se gaseste nici o pata de lumina. Caut in tot corpul puterea de a deschide lacatul produs de ploape dar in zadar, parca tot corpul meu este acoperit cu o membrana de aluminiu. Oboseala imi impietreste corpul pana la degete, in interiorul corpului simt o mana care incepe sa apese trupul, relaxandu-ma. Ma las purtat de val iesid din ratiune si calcand intr-o lume in care totul e posibil, visul.
Dupa cateva minute gasesc puterea de a deschide ochii si ma trezesc intr-un abis, sau cel putin asta cred.
-Unde sunt?
Ma uit in toate directile si nu vad nimic altceava decat negru, mult negru, daca ma uitam in dreapta si apoi in fata mi se pare ca in dreapta intunericul se aproprie si in fata se indeparteaza. Ma rotesc asa de mai multe ori pana ma opresc privind in fata, clipesc de multe ori dar fara folos. Am vazut in jur asa ca ma uit in sus si nu vad nimic altceva decat un intuneric, un negru ca celalalt. Dau privirea in jos si simt o spaima teribila, nu stau pe nimic, stau in aer.
-Poftim? Unde sunt?
Inchid ochii incercand sa-mi imaginez ca sunt acasa in patul meu si fratele meu sacaitor intra in camera turnand pe mine apa. Deschid ochii iar inima mea se loveste rapid de corpul meu vrand sa fuga, intunericul se aproprie si din el iese niste maini care mi-au prins corpul. Respiratia a accelerat iar starea de relaxare a disparut, simt un nod in gatul meu care imi opreste respiratia, incerc sa respir din nas dar mai mult simt ca ma sufoc.
Mainile acum par a fi dint-un fum foarte dens, ele ma trag in toate directile si apoi imi da drumul sa cad in gol. Se pare ca plutirea a disparut si cad mult timp, parca nu se mai termina aceasta coborare. Inchid ochii ca in momentul in care o sa ajung la sfarsitul drumului sa nu fiu chiar surprinsa, sa mor fara sa stiu de ce. Asa cum m-am asteptat drumul este pe terminale si el cad intr-o apa, ma scufund dince in ce mai mult dar nu pot sa-mi misc corpul. Dupa ce raman fara pic de aer trumul meu devine maneabil, dar de geaba. Un nod de apa a aparut in interiorul gatului meu, bule de aer ies din gura mea iesind la suprafata.
Printr-un miracol apa incepe sa scada iar eu imi recuperez energia si oxigenul, inot pana la suprafata apei care este la trei metri de mine. Imediat ce ajung acolo vad ca sunt inconjurat de o apa cristalina, o lumina care se gaseste deasupra capului meu se reflecteaza-n niste cristale de pe mal. Fara sa-mi dau seama marea devine patata cu rosu, din ce in ce transparenta ei dispare si se face rosie. Inainte cand dadeam cu mana simteam o mangaiere fina care in acelasi timp este si rece, dar acum este vascoasa si mirositoare.
-Ce se intampla aici? Parca ar fi...sange.
Corpul paralizeaza si din toata puterea incerc sa-mi imaginez ca gresesc, dar stiu ca am dreptate si asta ma inebuneste. Iarasi apa se scurge disparand de tot, oftez puternic dar aud o voce leita cu a mea.
-Te-ai speriat?
-Cine a spus asta? incerc sa spun eu pe un ton hotarat dar prin cuvinte se simte frica care curge prin vene. Ma uit prin jut dar nu vad pe nimeni, oftez incet dar bucuria mea sa termina cand aud iar acelasi persoana.
-Nu te uiti unde trebuie. spune acelasi individ.
Ma uit in jos sperandu-ma, imi vine sa lesin, din corpul meu a iesit capul unui copil de aceasi varsta cu mine doar ca are parul drept, nu tepi. Vazandu-mi fata ingrosita, speriata si parca lovita de bombe a inceput sa rada.
-Cine esti tu?
Spun eu cu o frica imensa in corp, mintea mea a iesit de mult din peisaj, parca nu o mai simt.
-De ce te speri atata de tine? spune el cu un zambet enevant pe fata.
Nu stiu si nu pot sa explic dar simt o putere mai mare, imi revine curajul.
-Ce ai vrut sa spui cu asta? spun de aceasta data hotarat.
-Se pare ca ti-a revenit curajul. Uitate in oglinda si o sa-ti dai seama. dupa ce spune asta incepe sa rada malefic.
Ma intor si ma uit in oglinda, tepii de pe capul meu au disparut si acum seman identic cu cel din burta mea.
"Seman identic cu cel din burta mea" Dupa ce spun asta in gand incep sa rad de cea ce tocmai am spus.
-De ce razi? graieste pe un ton curios burta mea :)).
-Daca ai fi eu ti-ai da seama :)).
Dupa ce spun asta incepem amandoi sa radem si el iese dinauntrul meu.
-Cine esti? il intreb eu intre rasete.
-Ma numesc Alex. spune el potolinsu-se din ras si devenind serios
-Numele meu este Sasuke Uchiha. spun eu cu mandrie numele meu.
-Stiu. Ti-am spus, eu sunt tu.
Sakura:
-In acest moment probabil Sasuke l-a cunoscut pe Alex. imi spune furios diavolul sef iar eu ascult fara sa simt mare lucru.
-Asta este o problema atat de mare? il intreb eu ca sa il opresc din vorbit, in tot parcursul visului nu a vorbit decat el.
-Normal ca este o problema, Alex o sa-i spuna lui Sasuke adevarul. Misiunea ta este sa-l relaxezi. Alex poate sa intre in visurile lui doar cand este obosit, tu trebuie sa-l faci sa se simta bine, dar vezi sa nu-l obosesti, si mai ales opreste-l sa citeaca din carte.
-Ce carte? Spun eu curioasa la seful meu care nu face nimic altceva decat sa se inerveze.
-Cartea ta. Nici nu ai observat ca ti-a luat-o din biblioteca. M-ai dezamagit.
-Nemernicul mi-a luat cartea. spun eu suparata la culme.
-Gata cu gluma. Sasuke s-a indragostit de o fata pe nume Karin.
-S-a indragostit? Abia astept sa-l omor.
-Se pare ca nu ai putut sa-l seduci. Acum puneti toata furia si omoaral cand va veni momentul.
-Si cand va veni?
- O sa-ti spun cand o sa vina.
Imi pare rau daca nu e bun dar am avut probleme cu calculatorul si nu prea am avut timp.
Mi de scz.