16-10-2010, 10:54 PM
Am revenit q continuarea. Sa stiti ca eu nu o sa va spun ce se intampla mereu, mie imi place suspansul si in asta traiesc, sa nu credeti ca puteti sa va dati singuri seama care este trecutul lui Sakura, o sa am grija sa nu aflati. Scz dar asa sunt eu.
Capitolul 4- Supa alfabetica. Partea I
SASUKE:
"Frate ma doare capul. Cat de destept trebuie sa fi ca sa citesti? Si zigeam ca Naruto e prost. "
Cate intrebari se gasea in mintea mea incurcata, intrebari, sentimente, toate de-o data. Eram la mine in camera si stateam pe patul meu mare si comod, rasuceam in toate partile cartea asta incurcata. Las brusc cartea sa cada jos, zgomotul izbirii era incet dar crea o senzatie de blocare. Inima s-a oprit pentru cateva secunde, iar apoi cand si-a reluat bataile s-a izbit de corpul meu, aerul s-a oprit iar circulatia pulsa mai sa iasa din vene, ochii mei au intrat in transa si apoi... nu m-am putut misca.
Cateva secunde de inconstienta apoi, revenirea la normal era ciudata, nu stiu nimic, ce anume s-a intamplat. Ma ridic in picioare si ma uit la mine in camera, camera era vopsita cu alb iar mobila era de putine ori cu bleu, aerul din camera este prospatat si cu miros de iasomnie. Privirea o pun in fata uitandu-ma pret de multe clipe la televizor, langa el se gaseste doua arajamente identice care dau o infrumusetare aparte. Aceastea aranjamente sunt realizate dintr-un bol de sticla de un cm. grosime, petale uscate de diferite culori, si noua flori albastre dintre care una este mai mica. Apoi spre dreapta la biroul meu din sticla. Este realizat dintr-o sticla ceva mai groasa decat bolul de la arajamente, forma lui este simpla si neimpresionanta, astfel da o simplitate mai aparte. Pe el se gasea o lampa din doua culori: albastru si bleu. Geamul este asezat deasupra biroului dandu-mi mereu aer curat si revigorant cand stau si scriu. Intorc capul 180 de grade si dau de biblioteca uriasa, are multe laturi ( nu mai descriu ca sa nu primesc apoi reclamatie ca e prea multa descrie si nu am pus suspans). Ma uit in spate la patul in care acum cateva momente stateam si incercam sa revin din transa, ridic capul si vad scara care duce intr-o incapere mare de culoarea albastra, podeaua acestei camere este o parte din peretele unde se gaseste biblioteca. Urc scarile reci cu faianta albastra pana vad pe masa mare niste foi trase la serox, incerc sa vad ce anume este scris pe ele ,dar nu pot sa inteleg nimic. Rasfoiesc pe acolo si gasesc o foaie pe care scrie jos de tot niste cuvinte, iau lupa ca sa vad mai bine ce anume se gaseste.
-Myu despai glesu medodus. spune Sasuke.
" Ce-i esta? De unde este? E a mea? De ce nu imi amintesc nimic?"
Cobor repede si ma duc in graba in camera fratelui meu. Bat de cateva ori dar nu primesc nici un raspuns.
-Stapanul Itachi nu este acasa. se aude vocea unei servitoare.
-Multumesc Dolores. spun eu si plec iar la mine in camera.
Corpul meu se comporta ciudat, aveam control asupra lui ,dar nu pot sa stau jos. Fara sa ezit scot din dulap: un hanorac albastru pe care este scris cu negru "Fstin" si alte lucruri, niste blugi simpli si sunt gata.
Pasii mei erau apasati si puternici, usile inchise si deschise fredonau, totul parea sa aiba viata. Langa usa se gasesc o perechie de pantofi de sport negri care au la margini albastru, ii incalt si acum sunt total pregatit sa ies afara. Ies din casa intrand in curtea casei mele, stau putin pe loc si incep sa gasesc un punct de relaxare. Aerul rece de sfarsit de toamna imi racori narile, frigul adus de vant se lovea de corpul meu, trecea de haine si ajungea la piele racind-o. Ies si din curte aflandu-ma pe strada lunga si parca neterminabila. Strazile se intersecteaza dar nu se termina, viata este diferita, cunoastem noi oameni ,dar timpul scurge si apoi murim. Ajungem apoi intre sase scanduri, intr-o groapa rece si banala, asta e viata.
Vantul dadea jos si ultimele frunze din saracii copaci, caderea lor era lenta si usoara, cand ajungeau la sfarsit nu se auzea nici un sunet, nimic. Sunetele din jur erau date de fiintele inteligente care cred ca viata este una singura si oricand se poate termina, asa ca o treiesc din plin. Firul drept al existentei are o lungime care nu poate fi definita, poate sa vina sfarsitul peste cativa ani sau azi, numeni nu stie. Lugimea vietii este de un subiect la care se gandeste orice fiinta.
Natura inconjuratoare este mirifica, fiecare element este in armonie perfecta cu celelalte minuni ale tablolui inconjurator. Mergand, trecand, pasind nu observi cat de banala este viata ta pe langa echilibrul naturii, cum anotimpurile vin si trec ,iar plantele se comporta diferit in preajma lor.
Trecand pe langa o banca aud o discutie dintre un copil cam de cinci ani si mama acestuia.
-Mama, care este cel mai important lucru din lume? intreaba copilul cu o voce blanda si nevinovata.
" Oare la fel vorbeam si eu cand aveam varsta lui? " se intreba Sasuke aducandu-si aminte de copilaria lui perfecta, cand era in centrul atentiei, cand se intelegea cu fratele lui, cand era mic.
Glasul capilasului era dulce si melodios, corpul lui micut este firav incat iti este frica sa-l atingi, ca nu cumva sa pateasca ceva. Intrebarile nevinovate ale copilariei pareau a fi atat de uimitoare, inceputul vietii iti pune intrebari pe care uneori le uiti.
-Nu stiu ce cred alti dar pentru mine tu esti cel mai important. adauga mama lui care are maxim douazeci de ani.
"Cum pot uni sa faca copii daca si ei sunt copii, cati ani avea cand si-a nascut copilul? Ce oameni. "
Zambetul acestui prichindel era larg si imens, dintii care incepeau sa rasara dadeau uimire la toti. Cat de frumos este sa vezi o fiinta la inceput de drum, ai vrea sa dai timpul inapoi ca sa stergi greselile trecutului.
-Mama te iubesc. se aude acelasi glas melodios care nu putea fi cantat, nici un instrument nu poate sa imita un sunet atat de divin, a unui copil.
-Si eu te iubesc , esti viata mea. raspunde femeia care deja este trecuta prin greul vietii.
" Mama, de cat timp nu te-am mai vazut, de cand nu ti-am mai spus ca te iubesc? " se gandea tanarul baiat care in acest moment nu are nimic altceva in inima decat sentimente pure.
In inima mea mea mica se roteau multe sentimente, iubire, furie dar si vocea constintei. Nu am mai stat de mult de vorba cu parinti mei, cu rudele mele, doar cu prietenii, nu le-am mai spus cat ii iubesc, cat de importanti sunt pentru mine, nu mai stiu nimic de ei.
Ma mai plimb fara sa stiu unde vreau sa merg, cu multe ganduri in minte, cu sentimente la fel de multe, pe drumul necunoscut pana am ajuns la o rascruce de drum.
" In dreapta sau in stanga? "
Ma uit de multe ori pe ambele drumuri ca sa ma hotarasc pe unde o iau, ambele drumuri erau pusti si niciunul nu parea sa aiba ceva mai interesant.
" Ala bala portocala
Fuiera coboara scara
Vine Naruto cu masina
Si o fura pe Hinata" in acest timp misc degetul intr-o parte si in alta, picand dreapta.
Merg pe acel drum admirand natura care se deruleaza in fata ochilor mei negri. Pasarile, copacii, florile, toata natura se pregateste de cumplita si friguroasa iarna. Pana si oamenii se gansesc la iarna, dau drumul la caldura, cumpara haine groase, si ei sunt ingrijorati. Patru anotimpuri, 4 tipuri de gandiri.
Mai merg ceva pe drumul lung care pare sa nu aiba sfarsit si ma intorc, vreau sa ajung la imensa mea casa care pare sa fie un hotel. Ajung intr-un sfarsit si ma duc in bucatarie.
-Orihime imi faci te rog frumos ceva de mancare? ii spun eu improrand-o. Am mers atat de mult incat stomacul meu cere de mancare, am o pofta de lup.
Orihime este bruneta cu parul pana la mijlocul spatelui, ochii ca doua bucati mici dintr-o gaura neagra, corpul firav precum a unei flori de toamna care se lupta sa nu fie ingropata de frig.
-Sigur Sasuke. raspunde ea.
-Multumesc.
-Ai vrea o supa alfabetica? spune Orihima cu un zambet larg.
-De ce nu?
Cand eram mic aveam o bona pe nume Nana. Era bruneta cu parul taiat scurt si subtire, ochii negri, inaltime medie, buzele subtiri, sau cel putin asa mi-o amintesc. Cand eram in clasa intai si trebuia sa invat literele ea imi facea supa alfabetica. Ma punea sa caut toate literele si sa fac cuvinte, am invatat sa scriu printr-un joc atat de prostesc ,dar atat de bun. Si acum imi amintesc zambetul ei dulce. Dupa ceva timp a primit oferta de a fi solista intr-o trupa. Sa fie pe scena, sa le faca cu mana la fanii care vin la concerte, sa dea autografe, asta era visul ei de cand era mica. A plecat, m-a intrebat daca sunt deacord cu plecarea ei si eu i-am spus ca da, nu puteam sa ma impotrivesc visului ei.
Orihime face supa iar eu scot telefonul si caut in lista mea lunga numarul de telefon al mamei mele. Pana la urma il gasesc si ma uit fix la numara. In inima mea era un sentiment bun, copilul ala m-a facut sa simt ceva puternic pentru mama, sa incerc sa spun si altceva, nu doar "buna" si "pa". Imi iau inima in dinti si apas butonul si apoi il pun incet la urechie. Stau cu mobilul la urechie dar in zadar, mama nu raspundea, mai incerc, si iar mai incerc, dar nimic. Am oftat puternic si Orihime in acel moment mi-s spus ca supa e gata.
Bucatareasa casei imi pune supa intr-un castron alb pe care se gasea niste nori albastri. Lichidul care acum cateva minute era apa acum este galben si plin cu micute legume. Orihime imi da castronul si eu ma uit cu bucurie la literele care par sa inoate ca pestii in apa. Ies din bucatarie si atunci Dolores in fuga da peste mine si lipeste castronul cu supa de pieptul meu.
-Stapane Sasuke imi pare sincer rau. spune aceasta cu sinceritate.
- Nu-i nimica, calmeazate. incerc eu pe un ton cald ca sa nu se simta prost.
Dolores era de acesi inaltime ca mama, are parul roscat precum focul, ochii verzi ca iarba primavara, este supla, dar cam grabita.
-E numai vina mea, o sa ma dati afara. spune Dolores in timp ce din ochiul drept iese o lacrima cristalina.
-Nu. Ia un mop si sterge pe jos. ii spun eu dupa ce oftez.
-Imediat. spune ea si pe chipul ei fin apare un zambet.
Ma uit in jos si vad literele care.........
Imi pare rau dar asa sunt eu, iubesc suspansul. Sper sa va placa si sa nu spuneti ca este prlictisitoare. Daca nu am 10 com sau cel mutin mai multe nu mai pun, am destule pe cap si fara zup ar fi mai bine dar imi place sa scriu pov oricat de jalnica asi fi.
Bye Bye
Imagini:
http://www.envy.ro/my-envy/myset/out-side_17141.html ~Hainele cu care s-a imbracat Sasuke
http://www.dormitoare.info/wp-content/up...modern.jpg ~Dormitorul lui Sasuke
http://www.firmeproduse.ro/pictures/prod...945657.jpg ~Arajamentul decorativ
http://shoppingnews.ro/blog/wp-content/u...ickbox.jpg ~Lampa
http://4.bp.blogspot.com/_gpG5EC881sE/S0...s_desk.jpg ~Biroul
Capitolul 4- Supa alfabetica. Partea I
SASUKE:
"Frate ma doare capul. Cat de destept trebuie sa fi ca sa citesti? Si zigeam ca Naruto e prost. "
Cate intrebari se gasea in mintea mea incurcata, intrebari, sentimente, toate de-o data. Eram la mine in camera si stateam pe patul meu mare si comod, rasuceam in toate partile cartea asta incurcata. Las brusc cartea sa cada jos, zgomotul izbirii era incet dar crea o senzatie de blocare. Inima s-a oprit pentru cateva secunde, iar apoi cand si-a reluat bataile s-a izbit de corpul meu, aerul s-a oprit iar circulatia pulsa mai sa iasa din vene, ochii mei au intrat in transa si apoi... nu m-am putut misca.
Cateva secunde de inconstienta apoi, revenirea la normal era ciudata, nu stiu nimic, ce anume s-a intamplat. Ma ridic in picioare si ma uit la mine in camera, camera era vopsita cu alb iar mobila era de putine ori cu bleu, aerul din camera este prospatat si cu miros de iasomnie. Privirea o pun in fata uitandu-ma pret de multe clipe la televizor, langa el se gaseste doua arajamente identice care dau o infrumusetare aparte. Aceastea aranjamente sunt realizate dintr-un bol de sticla de un cm. grosime, petale uscate de diferite culori, si noua flori albastre dintre care una este mai mica. Apoi spre dreapta la biroul meu din sticla. Este realizat dintr-o sticla ceva mai groasa decat bolul de la arajamente, forma lui este simpla si neimpresionanta, astfel da o simplitate mai aparte. Pe el se gasea o lampa din doua culori: albastru si bleu. Geamul este asezat deasupra biroului dandu-mi mereu aer curat si revigorant cand stau si scriu. Intorc capul 180 de grade si dau de biblioteca uriasa, are multe laturi ( nu mai descriu ca sa nu primesc apoi reclamatie ca e prea multa descrie si nu am pus suspans). Ma uit in spate la patul in care acum cateva momente stateam si incercam sa revin din transa, ridic capul si vad scara care duce intr-o incapere mare de culoarea albastra, podeaua acestei camere este o parte din peretele unde se gaseste biblioteca. Urc scarile reci cu faianta albastra pana vad pe masa mare niste foi trase la serox, incerc sa vad ce anume este scris pe ele ,dar nu pot sa inteleg nimic. Rasfoiesc pe acolo si gasesc o foaie pe care scrie jos de tot niste cuvinte, iau lupa ca sa vad mai bine ce anume se gaseste.
-Myu despai glesu medodus. spune Sasuke.
" Ce-i esta? De unde este? E a mea? De ce nu imi amintesc nimic?"
Cobor repede si ma duc in graba in camera fratelui meu. Bat de cateva ori dar nu primesc nici un raspuns.
-Stapanul Itachi nu este acasa. se aude vocea unei servitoare.
-Multumesc Dolores. spun eu si plec iar la mine in camera.
Corpul meu se comporta ciudat, aveam control asupra lui ,dar nu pot sa stau jos. Fara sa ezit scot din dulap: un hanorac albastru pe care este scris cu negru "Fstin" si alte lucruri, niste blugi simpli si sunt gata.
Pasii mei erau apasati si puternici, usile inchise si deschise fredonau, totul parea sa aiba viata. Langa usa se gasesc o perechie de pantofi de sport negri care au la margini albastru, ii incalt si acum sunt total pregatit sa ies afara. Ies din casa intrand in curtea casei mele, stau putin pe loc si incep sa gasesc un punct de relaxare. Aerul rece de sfarsit de toamna imi racori narile, frigul adus de vant se lovea de corpul meu, trecea de haine si ajungea la piele racind-o. Ies si din curte aflandu-ma pe strada lunga si parca neterminabila. Strazile se intersecteaza dar nu se termina, viata este diferita, cunoastem noi oameni ,dar timpul scurge si apoi murim. Ajungem apoi intre sase scanduri, intr-o groapa rece si banala, asta e viata.
Vantul dadea jos si ultimele frunze din saracii copaci, caderea lor era lenta si usoara, cand ajungeau la sfarsit nu se auzea nici un sunet, nimic. Sunetele din jur erau date de fiintele inteligente care cred ca viata este una singura si oricand se poate termina, asa ca o treiesc din plin. Firul drept al existentei are o lungime care nu poate fi definita, poate sa vina sfarsitul peste cativa ani sau azi, numeni nu stie. Lugimea vietii este de un subiect la care se gandeste orice fiinta.
Natura inconjuratoare este mirifica, fiecare element este in armonie perfecta cu celelalte minuni ale tablolui inconjurator. Mergand, trecand, pasind nu observi cat de banala este viata ta pe langa echilibrul naturii, cum anotimpurile vin si trec ,iar plantele se comporta diferit in preajma lor.
Trecand pe langa o banca aud o discutie dintre un copil cam de cinci ani si mama acestuia.
-Mama, care este cel mai important lucru din lume? intreaba copilul cu o voce blanda si nevinovata.
" Oare la fel vorbeam si eu cand aveam varsta lui? " se intreba Sasuke aducandu-si aminte de copilaria lui perfecta, cand era in centrul atentiei, cand se intelegea cu fratele lui, cand era mic.
Glasul capilasului era dulce si melodios, corpul lui micut este firav incat iti este frica sa-l atingi, ca nu cumva sa pateasca ceva. Intrebarile nevinovate ale copilariei pareau a fi atat de uimitoare, inceputul vietii iti pune intrebari pe care uneori le uiti.
-Nu stiu ce cred alti dar pentru mine tu esti cel mai important. adauga mama lui care are maxim douazeci de ani.
"Cum pot uni sa faca copii daca si ei sunt copii, cati ani avea cand si-a nascut copilul? Ce oameni. "
Zambetul acestui prichindel era larg si imens, dintii care incepeau sa rasara dadeau uimire la toti. Cat de frumos este sa vezi o fiinta la inceput de drum, ai vrea sa dai timpul inapoi ca sa stergi greselile trecutului.
-Mama te iubesc. se aude acelasi glas melodios care nu putea fi cantat, nici un instrument nu poate sa imita un sunet atat de divin, a unui copil.
-Si eu te iubesc , esti viata mea. raspunde femeia care deja este trecuta prin greul vietii.
" Mama, de cat timp nu te-am mai vazut, de cand nu ti-am mai spus ca te iubesc? " se gandea tanarul baiat care in acest moment nu are nimic altceva in inima decat sentimente pure.
In inima mea mea mica se roteau multe sentimente, iubire, furie dar si vocea constintei. Nu am mai stat de mult de vorba cu parinti mei, cu rudele mele, doar cu prietenii, nu le-am mai spus cat ii iubesc, cat de importanti sunt pentru mine, nu mai stiu nimic de ei.
Ma mai plimb fara sa stiu unde vreau sa merg, cu multe ganduri in minte, cu sentimente la fel de multe, pe drumul necunoscut pana am ajuns la o rascruce de drum.
" In dreapta sau in stanga? "
Ma uit de multe ori pe ambele drumuri ca sa ma hotarasc pe unde o iau, ambele drumuri erau pusti si niciunul nu parea sa aiba ceva mai interesant.
" Ala bala portocala
Fuiera coboara scara
Vine Naruto cu masina
Si o fura pe Hinata" in acest timp misc degetul intr-o parte si in alta, picand dreapta.
Merg pe acel drum admirand natura care se deruleaza in fata ochilor mei negri. Pasarile, copacii, florile, toata natura se pregateste de cumplita si friguroasa iarna. Pana si oamenii se gansesc la iarna, dau drumul la caldura, cumpara haine groase, si ei sunt ingrijorati. Patru anotimpuri, 4 tipuri de gandiri.
Mai merg ceva pe drumul lung care pare sa nu aiba sfarsit si ma intorc, vreau sa ajung la imensa mea casa care pare sa fie un hotel. Ajung intr-un sfarsit si ma duc in bucatarie.
-Orihime imi faci te rog frumos ceva de mancare? ii spun eu improrand-o. Am mers atat de mult incat stomacul meu cere de mancare, am o pofta de lup.
Orihime este bruneta cu parul pana la mijlocul spatelui, ochii ca doua bucati mici dintr-o gaura neagra, corpul firav precum a unei flori de toamna care se lupta sa nu fie ingropata de frig.
-Sigur Sasuke. raspunde ea.
-Multumesc.
-Ai vrea o supa alfabetica? spune Orihima cu un zambet larg.
-De ce nu?
Cand eram mic aveam o bona pe nume Nana. Era bruneta cu parul taiat scurt si subtire, ochii negri, inaltime medie, buzele subtiri, sau cel putin asa mi-o amintesc. Cand eram in clasa intai si trebuia sa invat literele ea imi facea supa alfabetica. Ma punea sa caut toate literele si sa fac cuvinte, am invatat sa scriu printr-un joc atat de prostesc ,dar atat de bun. Si acum imi amintesc zambetul ei dulce. Dupa ceva timp a primit oferta de a fi solista intr-o trupa. Sa fie pe scena, sa le faca cu mana la fanii care vin la concerte, sa dea autografe, asta era visul ei de cand era mica. A plecat, m-a intrebat daca sunt deacord cu plecarea ei si eu i-am spus ca da, nu puteam sa ma impotrivesc visului ei.
Orihime face supa iar eu scot telefonul si caut in lista mea lunga numarul de telefon al mamei mele. Pana la urma il gasesc si ma uit fix la numara. In inima mea era un sentiment bun, copilul ala m-a facut sa simt ceva puternic pentru mama, sa incerc sa spun si altceva, nu doar "buna" si "pa". Imi iau inima in dinti si apas butonul si apoi il pun incet la urechie. Stau cu mobilul la urechie dar in zadar, mama nu raspundea, mai incerc, si iar mai incerc, dar nimic. Am oftat puternic si Orihime in acel moment mi-s spus ca supa e gata.
Bucatareasa casei imi pune supa intr-un castron alb pe care se gasea niste nori albastri. Lichidul care acum cateva minute era apa acum este galben si plin cu micute legume. Orihime imi da castronul si eu ma uit cu bucurie la literele care par sa inoate ca pestii in apa. Ies din bucatarie si atunci Dolores in fuga da peste mine si lipeste castronul cu supa de pieptul meu.
-Stapane Sasuke imi pare sincer rau. spune aceasta cu sinceritate.
- Nu-i nimica, calmeazate. incerc eu pe un ton cald ca sa nu se simta prost.
Dolores era de acesi inaltime ca mama, are parul roscat precum focul, ochii verzi ca iarba primavara, este supla, dar cam grabita.
-E numai vina mea, o sa ma dati afara. spune Dolores in timp ce din ochiul drept iese o lacrima cristalina.
-Nu. Ia un mop si sterge pe jos. ii spun eu dupa ce oftez.
-Imediat. spune ea si pe chipul ei fin apare un zambet.
Ma uit in jos si vad literele care.........
Imi pare rau dar asa sunt eu, iubesc suspansul. Sper sa va placa si sa nu spuneti ca este prlictisitoare. Daca nu am 10 com sau cel mutin mai multe nu mai pun, am destule pe cap si fara zup ar fi mai bine dar imi place sa scriu pov oricat de jalnica asi fi.
Bye Bye
Imagini:
http://www.envy.ro/my-envy/myset/out-side_17141.html ~Hainele cu care s-a imbracat Sasuke
http://www.dormitoare.info/wp-content/up...modern.jpg ~Dormitorul lui Sasuke
http://www.firmeproduse.ro/pictures/prod...945657.jpg ~Arajamentul decorativ
http://shoppingnews.ro/blog/wp-content/u...ickbox.jpg ~Lampa
http://4.bp.blogspot.com/_gpG5EC881sE/S0...s_desk.jpg ~Biroul