I want to meet ...

[jennadavis]

Julien A.

Emilly Rosse

Lenzo

Jared

Daniel

David

Chapter 1. Memories



Julien P.O.V

"Astazi, vremea va fi instabila in sud-vest, centru, nord si la munte. Maximele, mai scazute decat ieri, se vor situa intre ..."
Ziua asta parca nu se mai termina. Caldura insuportabila ma face sa am halucinatii. Vreau sa ma racoresc ... vreau la piscina, sau la mare. Defapt, vreau acasa, vreau sa dorm, nu-mi place la bunici: casa miroase ciudat, a batranete si desi e inevitabil, eu totusi nu vreau sa ajung asa. Nu-mi place sa stau pe fotoliile lor mancate de timp, sau pe patul lor care scartie. Nu vreau nici sa pun capul pe pernele lor, oricat de obosita as fi. Cand merg la ei, prefer sa ma duc in vie decat sa ii vad. Strugurii pateaza, pateaza sufletul si mintea. Vreau sa inceapa iar scoala si sa scap de senzatia asta. Ma simt stafidita, ca si cum as fi in pielea bunicii. Nu am forta necesara pentru a ma deplasa si simt ca oasele mi-ar putea ceda in fiecare secunda. Ma uit la ceas:
- Fantastic!
E abia 15.03. Este vineri. Azi am terminat clasa a 10-a. E 15 iunie. E plictiseala. Pot inca sa ma rog, sa ma rog Marelui Hudini sa-mi trimita un meteorit in cap si sa-mi sfarseasca existenta si asa neimportanta. In cele 6 miliarde de oameni, se pare ca Dumnezeu m-a uitat. Imi dau ochii peste cap si imi las corpul sa cada pe pamant. Ce frumos este cerul. Mi-ar placea sa zbor spre ... spre o tara. Nu conteaza care, orice e mai bun decat aici. Cand voi fi mare vreau sa fiu ... vreau sa fiu ... vreau sa fiu ... bogata. Atunci mi-as permite sa zbor si nu ar trebui sa vin in vizita la bunici. Este cald, mult prea cald, ma topesc. Vreau macar o amarata de inghetata, dar cine sa mi-o cumpere? Mi-e lene. Mi-e sila. Mi-e rau. Se poate sa mor, Va rog? Vreau sa mor, sau macar sa dorm pentru o perioada lunga. Nu m-as supara daca as dormi 1000 de ani. As vrea sa vad ce se va schimba in viitor. As vrea sa fiu mai inalta: am 1,59. Defapt nu-i asa rau, Shakira are 1,57. Unde-mi sunt prietenii acum? Nu am prieteni. Vreau cirese. Mi-e lene sa ma urc in copac. Mi-e sila si de mine. Vreau sa ninga. Da-ti-mi trei fulgi, Va rog! Da-ti-mi ceva, nu ma lasa-ti asa.

[Edit.]

Ce imi pot dori in acest moment? Probabil un iubit. Da, asta ar fi o solutie. Dar ce fel de iubit? Unul perfect, care sa ma faca sa zambesc nu cu glume ci cu simpla lui prezenta. As vrea un vampir. Uneori filmele iti pot strica mintea si asa plina de imaginatie. Nu o sa-mi gasesc niciodata sufletul pereche, mai ales aici. Unde locuiesc? Am uitat sa va spun: Sunny Hills. Un nume care ar trebui sa te duca cu gandul la bucurie si veselie, ceea ce nu prea se vede pe fetele oamenilor. Aici timpul s-a oprit.

***

O noua zi, un nou inceput ... pe dracu. Tot sunt plictisita si as mai dormi cateva ore. In camera mea mare, prea mare pentru o persoana asa mica si fara importanta, soarele nu poate trece prin perdelele negre. Camera mea, este lumea mea; singurul loc in care simt ca mi-e locul.
- Ar trebui sa-mi verific mesajele.
Uneori vorbesc singura, dar nu din nebunie, nu. Desi mereu am fost putin mai ciudata decat ceilalti, mereu am incercat sa ma adapte ... ce cacaturi mananc? Nu imi place sa stau in locuri in care mai sunt cel putin doua persoane, ma simt claustrofoba, iar prezenta altora ma face sa-mi fie greata. Cand vad ochi dati peste cap, tocuri de doispe, bluze decoltate, unghii lungi si roz, machiaj excesiv, stiu ca nu este locul meu. prefer singuratatea. Cel mai bun prieten al meu este catelul meu, Jesse, cu care am o relatie de patru ani. Singurul care nu se uita la mine ca la o ciudatenie pentru ca sunt blonda si am ochii gri si nu socializez niciodata. Desigur, pe langa Jesse mai este si prietenul meu imaginar, Louis. Pe Louis l-am creat cand aveam zece ani si de atunci i-am schimbat de multe ori aspectul si numele. In momentul de fata este mai inalt decat mine, brunet, iar ochii sunt la fel ca ai mei, gri. Monotoni, nu inspira nimic. Goi, nu spun nimic. Tristi ... tin totul pentru ei.
Ma ridic lenesa din pat si scotocesc pe sub perne in cautarea telefonului.
- Grozav.
Cincisprezece mesaje in ultimele noua ore pe care le-am dormit. Nu am fost niciodata atat de populara incat sa primesc mesaje de la altcineva decat mama.
"Pe 18 Iunie 2009 esti invitata la aniversarea de 15 ani a Ellei ... "
M-am dus la inbox si am sters toate mesajele. Stiam deja tot ce era in ele. Acelasi mesaj fara rost trimis de prietenele ei ... Ella, o fata roscata, increzuta, inalta, frumoasa, desteapta, popula, admirata, adorata ... perfecta. Ii invita la ziua ei chiar si pe cei pe care nu ii cunostea doar ca sa spuna mai departe ce super a fost si anul acesta. M-am dus cand aveam 12 ani si am fost imobilizata de privirile tuturor.
"Ciudata cu ochi gri a venit si ea."
"Aia vorbeste cu mortii?"
"Nu va mai uitati la ea. Nu vedeti ca e ciudata?"
Nu vorbeam cu mortii si nici cu altcineva. Eram putin mai retrasa decat ceilalti si nu dadeam chiar atat de multa importanta tuturor. O tipa a incercat in clasa a saptea sa vorbeasca cu mine, dar cand am privit-o a plecat imediat.
"Chiar e ciudata. Am vrut sa vorbesc cu ea dar nu stiu ... ceva nu e ok cu ea, si numele ei, Julien, nu este nume de baiat?"
Julien ... ce este atat de ciudat?
Am deschis laptopul si am intrat pe internet.
lorellay jane: "ce faci?"
Era serioasa? Chiar vorbea cu mine?
julien a. : "bine ..."
lorellay jane: "pe 18 iunie este ziua Ellei, sa vii ai inteles?"
julien a. : "nu am ce cauta acolo, sunt o ciudata. de ce iti pierzi timpul cu mine?"
lorellay jane: "vroiam sa fiu draguta cu tine. ma rog. vino daca vrei. nu trebuie sa-i aduci cadou."
Nu m-am obosit sa-i raspund. Am inchis calculatorul si m-am asezat iar pe pat.

[Teh]

Interesant, I mean, nu am înţeles încă prea multe din povestea ta şi de abia aştept să văd semnificaţia titlului însă îmi place cum scri, în mare parte.
Greşeli de scriere / tastare nu am văzut, aşa că este foarte OK . Şi nici de exprimare , deşi ai avut ceva repetiţii am avut impresia că au părut chiar drăguţe pe ici pe colo. Ai exprimat foarte bine plictiseala personajului tău, lenea şi acea lipsă gravă de chef de viaţă. Îmi place perspectiva lui [ a personajului ] asupra realităţii, asupra vieţii, asupra timupului. Specificul leneş adolescentin. I like it.
Totuşi aştept să văd ce ne aşteaptă în continuare, cu un capitol mai lung [ poate? ! ] . Pentru că, aşa cum am mai zis, are potenţial şi atrage [ pentru că scrii chiar foarte drăguţ, interesant, oarecum captivant ] dar trebuie să ne scapi din monotonie. Ce se va întâmpla în continuare? care este povestea în sine? ce se va întâmpla oare?
Ne punem, sau îmi pun , întrebări de acest gen. AŞa că aştept următorul capitol. Sper să vină curând. Succes la scris .

[jennadavis]

Chapter 2. Surprise, death is easy.

Am visat o femeie satena. Era foarte frumoasa, probabil avea souazeci de ani. Ma chema spre ea.
Telefonul suna din nou. Un alt mesaj de la disperatele Ellei. Arunc telefonul intre perne si am duc sa fac o baie. Dau drumul la apa rece si astept sa se umple cada. Dintr-o miscare usoara dau jos bluza si raman doar in chilotii care isi gasesc loc pe gresie imediat. Minutele trec: unu, doua, trei, cinci, zece, cinsprezece, iar eu privesc apa. Intind mana spre lichidul rece si ma opresc la cativa milimetri de suprafata umeda. Clipesc de cateva ori apoi retrag mana.
- Julien! Vino putin, ma striga mama.
Pun un halat pe mine si ma indrept catre bucatarie. Ajunsa in prag, ma sprijin de acesta si o privesc pe mama.
- Julien, du-te si cumpara lapte. Iti fac clatite.
Am aprobat din cap si m-am dus sa pun ceva mai adecvat pe mie. O camasa larga si o pereche de blugi rupti in genunchi. Cu cat ma apropii mai mult de usa de la intrare, cu atat grabesc pasul mai mult. Pun mana pe clanta.
- Julie, ma opreste mama, nu uiti ceva?
Arunc o privire de sus in jos la corpul meu si imi vad picioarele goale. Intind mana spre dulapul de langa usa si-mi iau o pereche de tenisi prafuiti, apoi ies intr-un final pe usa. In toate cele trei propozitii pe care mi le-a spus mama vocea mea nu s-a regasit in niciun raspuns. Asa sunt mereu, niciodata nu vorbesc cu ea. Liftul soseste imediat, iar eu urc in el. Privesc pret de o secunda butoanele si apas "P". As vrea sa apas acum si pe 3 si pe 7 si pe 2 si pe 5 si pe 1 ... dar probabil l-as strica spre disperarea celor de la 10. Mai merg pret de cateva secunde si ajung la trecerea de pietoni, iar in secunda urmatoare totul dispare din fata mea. Moartea a venit in doar o secunda.
Acum sunt undeva la granita, probabil ca inca traiesc, dar nu mai am mult. Sunt intr-un spatiu negru, in care nu exista sunet, lumina sau viata. Nu imi vad mainile, nu imi vad trupul. Asta e moartea? Atat de repede? E cel mai bine pentru toti, cred. Pentru prietenii pe care nu i-am avut niciodata, sa stiti ca imi veti lipsi.


David P.O.V

Fiinta prostuta, chiar in punctul asta ai ajuns? Uita-te la tine, esti puternica. Altii ar fi murit, dar tu ... ai scapat cu cateva zgarieturi, si totusi se putea sa ajung prea tarziu. Ce as fi facut fara tine? Te-am asteptat toata viata. Nu ma poti lasa acum.
- Cum mai sta treaba, intreaba Daniel ditr-un colt al camerei.
- E bine cred. Mersi.
- Pentru, intreaba el surprins.
- Pentru ca ai fost acolo.
Primesc de la el doar un mic zambet. Chiar ai noua vieti pisicuto. Parul blond ravasit pe toata perna te face atat de adorabila. Esti ca o papusa cu pielea alba ca portelanul. Buzele-ti sunt palide, dar iti vei reveni. Vei fi bine, vei fi cu mine.


Author Note:
Edit later. Liceul e obositor.